Sistemul de recunoaştere facială nu percepe chipul unui individ asemenea oamenilor, ci îl

percepe ca pe o mulţime de pixeli alăturaţi. Esenţială în procesul de recunoaştere facială este

abilitatea sistemului de localizare a feţei individului şi nu a imaginilor de fond.
Singurele date de intrare necesare sistemului sunt o imagine faciala frontala a unui individ
cu iluminare normala si expresie neutra. Bazandu-se pe acest algoritm de aliniament 2D, se
localizeaza automat 83 de puncte ale trasaturilor faciale. Punctele trasaturilor faciale sunt corectate
si ajustate suficient pentru recunoasterea faciala in majoritatea cazurilor
Punctele de interes (poziția ochilor, urechilor, nasului) sunt folosite pentru a construi un
vector caracteristic (distanța dintre punctele de interes, unghiul dintre acestea). Recunoașterea se
efectueaza prin calcularea distanței euclidiene dintre vectorii caracteristici alea unei imagini de
test și o imagine de referință.
Fiecare față are numeroase repere distincte , diferite vârfuri și văi care alcătuiesc
caracteristici faciale. Fiecare față umană are aproximativ 80 de puncte nodale. Unele dintre acestea
măsurate prin software sunt:
-Distanța dintre ochi
-Lățimea nasului
-Adâncimea prizelor de ochi
-Forma pomeților
-Lungimea liniei maxilarului

Sursa: www.luxand.com/FaceSDK
Fig…Punctele nodale ale fetei umane
Aceste puncte nodale sunt măsurate creând un cod numeric, numit faceprint , reprezentând
fața în bază de date.
Software-ul de recunoaștere facială se bazeaza pe o imagine 2D pentru a compara sau a
identifica o altă imagine 2D din baza de date. Pentru a fi eficientă și precisă, imaginea capturată
trebuie să fie de o față care se uită aproape direct la aparatul de fotografiat, cu o varietate mică de
lumină sau expresie facială din imaginea din baza de date.
Etapele sunt urmatoarele:
1.Detectia- Obținerea unei imagini poate fi realizată prin scanarea digitală a unei fotografii
existente (2D)
2. Masurare- Sistemul măsoară apoi curbele feței pe o scală sub milimetru (sau microunde) și
creează un șablon.
3. Reprezentare- Sistemul traduce șablonul într-un cod unic. Această codificare dă fiecărui șablon
un set de numere care să reprezinte caracteristicile de pe fața unui subiect
4. Potrivire- De exemplu, exteriorul ochiului , interiorul ochiului și vârful nasului vor fi scoase și
măsurate. Odată ce aceste măsurători sunt instalate, se va aplica un algoritm (o procedură pas cu
pas) pentru ao transforma într-o imagine 2D. După conversie, software-ul va compara imaginea
cu imaginile 2D din baza de date pentru a găsi o potrivire potențială.
5. Identificare- Imaginea este comparată cu toate imaginile din baza de date rezultând un scor
pentru fiecare meci potențial (1: N). Imaginea este comparata cu o bază de date cu fotografii pentru
a identifica cine este subiectul.