Student:

Specializarea:

Anul:

Proiect My pet

Perușul este, fără îndoială, cel mai comun papagal de companie originar din emisferă
sudică, mai exact din Australia, fiind rapandit pe tot teritoriul acestui continent. Există peste 5
milioane de exemplare de peruși răspândite în toată lumea. În unele zone ale Australiei,
populațiile de peruși sunt atât de numeroase încât afectează grav cultuile de cereale, având un
efect distructiv asupra acestora.

Coloniile de peruși pot ajunge până la câteva sute, chiar mii, de indivizi. Deși culoarea
originară a perusului este verde, în urmă domesticirii și a selecției îndelungate, s-au obținut cele
mai variate culori, începând cu diferite nuanțe de verde cu sau fără capul galbem, apoi exemplare
turcoaz, verzi-gălbui, galbene, albastru deschis, albicioși până la alb pur, cu ochii roșii.
Denumirea științifică a perusului este Melopsittacus onulatus (papagalul ondulat comun).

Perușul pe care îl întâlnim astăzi în coliviile iubitorilor de păsări a fost creat de

ornitologii din marea Britanie. Masculii au nările colorate în albastru, iar femelele le au de
culoare pielii. Sunt păsări care se pretează foarte bine la viață în captivitate, fiind foarte iubite de
oameni, datorită coloritului încântător și a temperamentului vesel și afectuos.

Perușii nu sunt recunoscuți pentru abilitățile lor de vorbire și doar o mică parte a lor pot
vorbi. Trebuie reținut că doar masculii pot să își dezvolte această capacitate, dar este destul de
greu de înțeles ce spun. Cu mare răbdare și partea omului, micul peruș poate reuși să imite câteva
cuvinte sau cântecul altor apsari cu care conviețuiește. Cuvântul cheie pentru acest lucru este
repetiția.

Perușii sunt păsări mici și curate, foarte ușor de întreținut, care au nevoie de multă
afecțiune din partea stăpânului.
 Fiind păsări foarte vioaie și active, perusii au nevoie de o colivie cât mai spațioasă. În
colivie, trebuie să existe cât mai mult suporturi, pe care să se poată cățăra și odihni. Colivia
trebuie să aibă minimum 35 cm pe lungime, 20 cm lățime și cel puțin 40 cm înălțime. Orice
dimensiune mai mică va fi în defavoarea locatarului.

Fiind mai amatori de băi, este bine să să introducă în colivia perusilor o tăviță de 4-5 cm
adâncime, plină cu apa proaspătă, dar nu prea rece. În felul acesta, păsările își satisfac periodic
nevoia de imbiare și își pot ciuguli și ărână penajul care se mai murdărește, chiar dacă stă într-o
colivie. Colivia trebuie curățată periodic de macarea care cade pe podea, această putând adăposti
foarte multe bacterii. Din acest motiv, este bine că podeaua coliviei să fie acoperită de un grilaj
metalică, pentru că perusul să nu aibă acces la resturile de hrană alterate, care i-ar putea afecta
sănătatea. Un peruș are nevoie, în medie, de 10-12 ore de somn, devenind agitat dacă nu doarme
suficient. Pentru a o ajută să doarmă, este bine să îi acoperiți colivia, astfel încât să fie întuneric
atât noaptea cât și dimineta, deoarce chiar și cea mai mică rază de lumina o poate trezi. Unii
peruși au "frică" de nopate, și se manifestă zburad haotic prin colivie și țipând atunci când este
întuneric.

Mi-am dorit de mult timp un papagal peruș și ieri l-am și cumpărat de la un Pet shop
specializat. Cum să nu fii impresionat de penajul coloristic extraordinar al acestor vietăți așa de
vesele și cântărețe? Ar putea concura cu desenele celor mai talentați artiști!
 La ora 10 m-am prezentat în fața magazinului specializat și am ales perușul care s-a
conectat cu mine, legănându-se de pe un picior pe altul ca și cum dădea o reprezentare artistică
pe o scenă mare. L-am ales îndată și i-am luat și colivie, dar și alte accesorii: o tocilă pentru
ascuțit ghearele, un cilindru pentru lichide și batoane cu cereale.

O dată ce am ajuns acasă, după un drum în care papagalul meu s-a zbătut îngrozitor,
nefiind familiarizat cu drumurile abrupte cu mașina, l-am instalat în bucătărie, unde este lumină
naturală și l-am prezentat întregii familii. L-am numit Oscar, pentru că este foarte țanțoș și știu că
iubește să fie în lumina reflectoarelor.

Apoi a început nebunia, pentru că Oscar nu era doar foarte mândru, dar și foarte
pretențios și iubitor al locurilor familiare. Am început să montez în colivie cilindrul acela
prevăzut cu o cuvă ce asigură alimentarea permanentă cu apă și suspendarea de pereții coliviei a
batonului cu cereale, unde îmi imaginam că o să înceapă atacul: va ciuguli repede și lacom din
el.
 Așteptările mele au fost departe de realitate: animăluțul era așa de agitat, din cauza
sentimentelor contradictorii ce au pus stăpânire pe el a vărsat apa, nu s-a atins de mâncare și
toată colivia era presărată cu bucăți din propriile pene. Este normal: senzația de înstrăinare și
frică de necunoscut sunt reacții caracteristice tuturor organismelor vii. De asemenea, cum se
apropia cineva de colivie, fugea automat în partea opusă și ținea în permanență capusorul într-o
parte, supraveghindu-ne însă cu colțul ochilor. Trilurile pe care ne așteptam să le auzim de la
Oscar nu sunau melodios, ci mai degrabă gutural, afișând o disperare neputincioasă.

Știam însă că are nevoie de o perioadă de adaptare, așa că am avut o idee inspirată și în
jurul prânzului l-am scos în balcon, unde putea să asculte trilurile celorlate surate ale lui ce
zburau pe lângă balconul apartamentului meu. În felul acesta i-am facilitat interacțiunea cu
vietăți cu care se putea înțelege în limba lor păsărească. M-am și retras în casă ca să-i las loc să
se desfășoare, dar i-am observat atent orice mișcare ca să-l pot înțelege mai bine. Papagalul meu,
în armonia momentului a început să interpreteze câteva triluri și eram bucuroasă să știu că începe
să se simtă bine.

Apoi, în casă, după ce a trecut o oră, ca să își mențină mândria caracteristică, a început să
ciugulească câte puțin din batonul de cereale pe care l-am fixat pe una din gratiile coliviei.
Atunci am încercat să mă conectez cu el, dar reacția lui a fost tot una de respingere la început,
însă s-a înmuiat odată ce mi-a auzit tonul vocii.

Timpul a trecut foarte repede în compania lui Oscar, când m-am uitat la ceas am văzut că
e ora 15:00. Însă, între timp, l-am lăsat puțin singur și am mers să-i cumpăr o oglindă pe care am
suspendat-o de colivie, pentru că știam că îl ajută să nu se simtă singur. A funcționat de minune
pentru că a urmat un concert plin de ciripituri și fandări, pentru că avea impresia că mai are un
partener de joacă lângă el.

Din cauza lucrurilor atât de noi care l-au copleșit, la ora 19:39 s-a retras moleșit într-un
colț al coliviei, cu un ochi întredeschis și altul închis, de parcă nu ar fi vrut să fie surprins de vreo
situație neprevăzută. După ce s-a trezit, în jurul orei 22:30 am făcut curățenie în colivie, pentru
că am vrut să avem un moment de apropriere și l-am pus pe mâna mea, unde s-a prins cu
ghearele atât de tare încât mi-a lăsat o zgârietură de toată frumusețea.
 Bibliografie

1. www.wikipedia.com
2. Rusu, Alina, Interacțiunea om-animal – Elemente de etologie aplicată și terapie asistată
de animale, 2012, Cluj