Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice
Departamentul Finanţe şi Bănci

Lucru individual
La disciplina: Bazele Managementului Financiar
Tema: Managementul riscurilor financiare

Chişinău, 2018
 Cuprins:

Introducere……………………………………………………………..…….3
Capitolul I Riscul în operaţiunile financiare şi managementul riscului
financiar
1.1 Privirea în ansambu asupra riscului........................................................4
1.2 Rolul managemntului finaciar și clasificarea riscurior la nivelul
întreprinderii......................................................................................................6
1.3 Analiza și măsurarea riscurilor financiare............................................... 9
Concluzie…………………………………………………………………....12
Bibliografie……………………………………………………………….....13
 Introducere
Obiective: • să cunoască esența și rolul managementului financiar;
• să descrie procesul decizional în gestiunea finanțelor;
• să descrie responsabilitățile managerilor financiari în entități de mărime diferită și cu forma
juridică de organizare diferită;
• să identifice și să utilizeze sursele de informare pentru fundamentarea deciziilor financiare.
Concepte de bază: management financiar; maximizarea valorii de piaţă a entității; decizie
financiară; resurse financiare; fluxuri financiare; relații financiare, subiecții managementului
financiar.
Actualitatea temei: Riscul în afaceri este generat de evoluția progresului tehnic în ritm rapid și
consecințele sale greu de stăpânit; incertitudinile pieței referitoare la evoluțiacererii, schimbarea
gusturilor consumatorilor, modificarea prețurilor, a politiciivânzărilor promovate la unele firme;
instabilitatea economică și politică (situații decriză economică, de inflație, de șomaj, greve).
Scopul lucrării: Cercetarea riscurilot manageriale
Cuvinte chee: riscul, risc financiar, gestiunea riscurilor, probabilitate, tipuri de riscuri,
Riscul financiar pentru o firmă decurge din proporția mare a împrumuturilor sale luate de la
bănci. Acest gen de risc constă în aceea că, în cazul ivirii unei conjunctturi nefavorabile,
profiturile se volatilează, cedând locul pierderilor.Întreprinderea ajunge în situația ca din
rezultatele sale financiare să nu poată achita nici dobânzile la împrumuturile contractate.
Riscul a fost, din totdeauna, o ameninţare, dacă nu a fost cunoscut şigestionat corespunzător,
şi o performanţă, un avantaj, un succes, dacă a fost înţelesşi abordat ştiinţific.
Plaja abordărilor s-a întins de la opinia din antichitate a lui Syrus, potrivit căruia ,, cu cât un
lucru este mai important, cu atât este mai plin de riscuri”, până laopiniile de vârf contemporane,
potrivit cărora, ,, cea mai mare performanţă înmanagement, este să iei decizii dincolo de risc,
adică în zona incertitudinii, unde arămas singura piaţă încă ne explorată şi unde există loc pentru
toţi competitorii ”.
Pe de altă parte, specialiştii în management sunt tot mai aproape de unanimitate în vederi – un
lucru destul de rar între ei, în alte domenii şi probleme – că ,, riscul este umbra oricărei afaceri”,
că ,, de regulă, nu există afacere fără risc”,că ,, avantajele potenţiale ale afacerilor sunt
proporţionale cu riscul asumat în modştiinţific”.
,, Riscul este o categorie socială, economică sau naturală a cărei origine se află în incertitudinea
care poatesau nu să genereze o pagubă datorită ezitărilor şi inconsistenţei în luarea deciziei.
 1.1 Privirea în ansambu asupra risculuI
Ce este riscul? Majoritatea ar răspunde că riscul este posibilitatea de a fi rănit sau de a-ţi fi
cauzate diverse prejudicii.
O abordare a riscului presupune privirea acestuia din două puncte de vedere.
Primul se concentrează asupra evenimentelor nedorite care pot aduce prejudicii sau pierderi.
De exemplu atunci când o societate comercială se lansează într-o activitate riscantă, managerii
urmăresc identificarea factorilor care pot influenţa negativ activitatea respectivă. În acest sens se
ridică următoarele întrebări: Ce se întâmplă dacă activitatea eşuează? Ce puncte slabe sunt în
proiectarea activităţii? Suntem capabili să respectăm termenele stabilite? Se observă că în acest
caz managerii nu caută să identifice oportunităţile, ci urmăresc evitarea evenimentelor care pot
duce la pierderi. Această abordare exclusivistă care se focalizează asupra evenimentelor nedorite
se numeşte perspectiva riscului pur.
Al doilea punct de vedere al abordării riscului se referă la obţinerea informaţiilor necesare
luării unei decizii corecte. Când o decizie este luată în condiţii de ignoranţă, aceasta este o
decizie riscantă şi poate conduce la un eşec, iar în cazul unei decizii fundamentate, bazată pe
informaţii complete şi corecte, aceasta este mai puţin riscantă, iar şansele de succes în
implementarea ei sunt mari.
Cele două puncte de vedere au în comun faptul că ambele privesc o activitate viitoare, o
oportunitate care are întotdeauna un anumit grad de incertitudine. Managementul riscului are un
punct de vedere mai amplu în ceea ce priveşte riscul, de exemplu în domeniul afacerilor, o
situaţie de risc este atunci când te afli în faţa unei oportunităţi de câştig, dar care se poate finaliza
printr-o pierdere.
Pentru definirea riscului este necesar ca acesta să fie descompus în două elemente:
 Probabilitatea riscului
 Impactul riscului
În acest sens, când un eveniment de risc este privit din perspectiva probabilităţii apariţiei
acestuia, riscul creşte odată cu creşterea probabilităţii. De exemplu, probabilitatea ca Pământul să
fie lovit de o cometă în următorii o sută de ani este aproape zero, deci majoritatea consideră acest
fapt un eveniment cu risc foarte mic, motiv pentru care nu este luat în considerare. Dar dacă
cometa ar lovi într-adevăr planeta, consecinţele ar fi catastrofale, viaţa pe Pământ ar putea
dispărea. Totodată, un eveniment de risc dacă este privit din prisma impactului pe care acesta îl
poate avea, riscul creşte odată cu creşterea efectelor negative pe care le generează. De exemplu,
riscul de a fi înţepat de un ţânţar în Delta Dunării este foarte mare, dar efectul înţepăturii de
ţânţar este nesemnificativ, chiar zero. Din acest punct de vedere cei care merg în Delta Dunării,
consideră că acest risc este nesemnificativ.
Surse interne și surse externe de risc
Sursele riscului provin atât din interiorul cât şi din exteriorul unei organizaţii.
Astfel putem distinge două categorii de surse şi anume: surse externe şi surse interne.
Sursele externe – reprezintă acele surse de risc care sunt rezultatul unor evenimente din afara
organizaţiei. Aceste riscuri nu pot fi controlate deoarece ele nu depind de activitatea internă a
organizaţiei.
De exemplu, o lege sau o ordonanţă de guvern care afectează anumite activităţi sau proiecte în
derulare poate fi considerată o sursă externă de risc pentru că nu este generată de organizaţie dar
o afectează în mod direct.
Un alt exemplu de surse externe de risc găsim în domeniul competiţiei pe o anumită piaţă de
desfacere, unde există în permanenţă riscul ca o companie concurentă să lanseze un produs nou,
la un preţ mai bun, fapt ce determină orientarea pieţei spre direcţii noi, afectând activitatea
tuturor competitorilor. Această sursă de risc este externă deoarece compania este afectată de ea,
dar nu este generată de aceasta.
Datorită faptului că în cazul riscul extern nu se pot lua măsuri de prevenire, trebuie luate
măsuri asiguratorii, cum ar fi introducerea în costurile de fabricaţie au unei cote de risc în ceea
ce priveşte sursa riscului extern, sau plata unei poliţe de asigurare în cazul în care este posibil
acest lucru.
Surse interne – reprezintă rezultatul unor evenimente din interiorul organizaţiei. Aceste surse
de risc pot fi controlate. În această categorie se pot distinge riscurile de utilizare a
echipamentelor tehnologie, riscurile forţei de muncă, sau riscurile asociate managementului
organizaţional. Aceste riscuri pot fi prevenite prin simpla eliminare a surselor care le produc,
lucru posibil datorită faptului că sunt generate de activitatea organizaţiei, deci provin din
interiorul acestei.
De exemplu, aşa cum reducerea riscului de cancer pulmonar la o persoană fumătoare se
realizează prin luarea deciziei de a renunţa la fumat, la fel într-o organizaţie se pot lua măsuri de
eliminare a surselor de risc. Astfel prin retehnologizare, se elimină riscului de utilizare a
echipamentelor tehnologice învechite; prin instruirea personalului în vederea protecţiei muncii se
elimină riscul accidentelor de muncă, sau, în cel mai rău caz se limitează efectele acestora.
Totuşi, există situaţii în care sursa riscului intern nu poate fi eliminată, cel mai adesea datorită
faptului că este necunoscută, dar există şi situaţii în care riscul deşi este cunoscut, din diverse
motive nu se i-au măsuri. De exemplu datorită unor conjuncturi ordin financiar sau politic se
asumă un risc tehnologic privind utilizarea unor echipamente învechite, sau nu s-a descoperit
faptul că acel echipament tehnologic este învechit şi pune în pericol buna desfăşurare a activităţii
de producţie.
 Cele mai grele situaţii de eliminare a sursei de risc interne sunt cele legate de politica şi
managementul organizaţional, datorită subiectivităţii personalului din această categorie, pe de o
parte, precum şi datorită faptului că sunt cele mai puţin cunoscute pe de altă parte. De exemplu,
când un manager nu ştie sau nu vrea să ştie că deciziile sale nu sunt cele mai bune, apare riscul
implementării unor decizii care poate conduce la situaţii dintre cele mai nefavorabile
organizaţiei.
1.2 Rolul managemntului finaciar si clasificarea riscurior la nivelul
întreprinderii
Managementul financiar este un segment al managementul firmei, o prelungire aacestuia in
zona economica si financiara a firmei. Din aceasta cauza managementul financiar trebuie tratat
cu aceasi seriozitate ca si managementul cercetarii, resurselor umane, productivitatii.
Managementul are un pronuntat caracter uman, cuprinde o retea de oameni care lucreaza
impreuna pentru a atinge obiectivele urmarite de catre firme, fiecare structura a firmei isi
organizeaza si conduce propriile afaceri cu singurul amendament catrebuie să-si justifice
rezultatele in fata conducerii companiei din care face parte.
Astfel rolul managementului financiar este acela de a crea un sistem de raportari manageriale
care sa asigure dezvoltarea eficienta a afacerii, acest lucru fiind tinta tuturor managerilor.
Managementul Financiar ocupa un loc important in Managementul general al unei afaceri
deoarece cuprinde un ansamblu de decizii, operatiuni si modalitati de organizare a activitatii
financiare în vederea procurarii si utilizarii capitalurilor înscopul obtinerii, repartizarii si
utilizarii cât mai eficiente a profiturilor întreprinderii.
Managemntul financiar poate fi definit ca un ansamblu de persoane, metode,
tehnici,procedee, instrumente si actiuni, prin care se urmareste transformarea efectului
utilizariicapitalului firmei in profit si implicit cresterea valorii de piata a intreprinderii.Din
aceasta se definitie de baza se desprind urmatoarele roluri :
- De a evalua efortul in plan financiar a tuturor actiunilor ce urmeaza a seintreprinde intr o
perioada de timp data.
- De a asigura la momentul oportun, fondurile necesare, in structura de capitalreclame de
nevoi, la un cost cat mai scazut
- De a urmarii tilizarea capitalului si influenta comportamentul factorilor decizieidin
celalalte centre de responsabilitate, in directia asigurarii unei utilizari cat maieficiente a
capitalului atras in circuit
- De a obtine rezultatul financiar si de al repartiza pe destinatiii.
Clasificarea riscurilor la nivelul întreprinderii se poate face in funcție de mai multe
caracteristici, dat fiind faptul ca nu există o clasificare standarda acestora. Diferitele combinatii
ale caracteristicilor pot genera grupari diferite ale riscului. In literatura de specialitate, multi
autori de lucrari cu tematica legata de acest subiect considera clasificarea riscurilor in functie de
natura lor ca fiind una foarte la indemana celor care studiaza sau opereaza cu notiunea de risc.
Dupa aceasta poate fi clasificat astfel:
− riscul comercial – se refera la modul de desfasurare a activitatii comerciale a societatii
respective (aprovizionare cu materii prime si materiale, desfacerea produselor finite, orientarea
spre piete de desfacere atractive);
− riscul contractual – legat de aspectele juridice ale incheierii si derularii
contractelor economice;
− riscul economic (riscul de exploatare, operational sau de productie) – se
refera la conditiile de desfasurarea a ciclului economic al firmei, de exploatarea optima a
resurselor, de desfasurarea in bune conditii a activitatii de productie si de modul de adaptare a
firmei la variatiile mediului economic;
− riscul financiar (de capital) – are legatura cu structura financiara a capitalului
firmei; care au componente mai puţine – influenţa structurii financiare a organizaţiei, dar de mai
mare complexitate, vizând modul de formare şi utilizare a capitalurilor, structura acestora,
lichiditatea, solvabilitatea, gradul de îndatorare, capacitatea de rambursare a datoriilor, etc
− riscul valutar – apare ca o consecinta a schimbarii cursului valutar pentru monedele
straine cu care opereaza agentul economic supus analizei. Se cuantifica in pierderi datorita
variatiei cursului de schimb;
− riscul politic – se manifesta in pierderi al firmei ca urmare a schimbarii
regimului politic al tarii sau a modificarii cadrului legislativ;
− riscul catastrofal – reprezinta pierderi datorate unor eventuale catastrofe
naturale sau de ordin uman.
O alta clasificare, si cea mai uzuala, este cea in functie de modul de formare a riscurilor.
Conform acestei clasificari, riscurile se impart in:
− riscul economic;
− riscul financiar;
− riscul de faliment.
Riscul economic- reprezinta incapacitatea intreprinderii de a se adapta intocmai si la timp, cu
costuri minime, la variatiile mediului economic.
Riscul financiar- este legat de gradul de indatorare a agentului economic supus analizei si este
pus in evidenta de evolutia indicatorilor de rezultate la nivelul firmei, sub incidenta structurii
financiare a acesteia.
Riscul de faliment- sau de insolvabilitate, desi poate fi considerat ca fiind un risc de natura
financiara, este oportuna studierea lui ca risc separat, deoarece solvabilitatea reprezinta un
capitol important in analiza economico-financiara si patrimoniala a oricarei unitati economice.
In termeni generali, solvabilitatea reprezinta capacitatea firmei, bancii de a face fata obligatiilor
contractate si ajunse la scadenta, indiferent faptului ca ele provin din angajamente anterioare,
curente sau din prelevari obligatorii (impozite, taxe, cotizatii la fondurile sociale). [ 5,pag. 167].
Operaţiunile financiare, prin natura diversităţii lor, implică aproape întotdeauna un anumit
grad de risc, generat de pierderea de natură materială (sau de alta natură) pe care o pot înregistra
una sau mai multe persoane juridice sau fizice implicate în operaţiunea financiară respectivă.
În activităţile bancare, de exemplu, riscul poate să apară în operaţiunile de creditare,
reprezentat de posibilitatea ca banca să nu îşi poată recupera creditele acordate la termenele sau
în condiţiile stipulate în contractele de creditare. De asemenea, pentru un deponent al băncii,
riscul poate fi asociat cu posibilitatea de a nu beneficia – când şi cum doreşte – de resursele
băneşti depuse la respectiva bancă. În acest caz, riscul poate fi o altă rată a dobânzii faţă de cea
prevăzută iniţial, o evoluţie defavorabilă a valutei în care este contul de depozit sau chiar
dificultăţile financiare ale băncii. Situaţii asemănătoare de risc de natură financiară pot să apară
şi în operaţiunile de asigurări, de leasing, de bursă şa.
Câteva din principalele categorii de risc financiar referitoare la mediul economic sunt
următoarele:
1 Riscul de ţară;
2 Organizarea, funcţionarea şi controlul sistemului financiar – bancar;
3 Stabilirea şi flexibilitatea legislaţiei şi a sistemului juridic;
4 Organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări;
5 Evoluţia economică generală şi evoluţia inflaţiei;
6 Dinamica dobânzilor pe piaţa internă sau externă.
La nivelul macroeconomic, riscurile financiare pot fi legate sau determinate de următorii patru
categorii de risc:
1. managementul activităţilor economice ale partenerilor de afaceri;
2. imobilizări de fonduri sau lipsa de lichidităţi;
3. pregătirea profesională şi abilitatea în afaceri a partenerilor;
4. moralitatea şi comportamentul în afaceri al partenerilor.
Desigur, enumerarea de mai sus a categoriilor de riscuri financiare este departe de a fi
completă, riscurile fiind determinate direct de complexitatea fiecărei operaţiuni financiare în
parte, precum şi de mediul economic în care această operaţiune se desfăşoară.
 Unul dintre cele mai cunoscute şi mediatizate riscuri este „riscul de ţară”, mai ales într-o
economie de tranziţie, aşa cum este economia românească. Riscul de ţară este un mix care
reflectă performanţele economice şi stabilitatea politică într-o anumită ţară, fiind luat în
considerare de potenţialii investitori străini în ţara respectivă. Riscul de ţară este influenţat de o
combinaţie de factori economici şi politici, de băncile şi instituţiile financiare, de organizaţiile
economice ale ţării respective. Există mai multe metode de determinare a riscului de ţară, care se
reflectă în stabilitatea politicii economice, rezultând starea generală a economiei. Aceste ultime
două elemente de politică economică se reflectă în riscul de obţinere a profiturilor aşteptate, dar
şi în riscul privind dificultăţile de repatriere a profiturilor, şi în riscul asupra proprietăţii. Aceste
riscuri majore sunt avute în vedere atunci când sunt planificate de investiţiile din ţara respective.
Să mai menţionăm şi alte tipuri de risc financiar care apar în tranzacţiile de afaceri. De
exemplu, riscurile care apar în schimbul de mărfuri sunt riscurile de fluctuaţie a cursului valutar,
sau riscurile bursiere. În tranzacţiile de afaceri ale companiilor de asigurări, riscurile pot fi
generate de: fluctuaţii de preţ, depreciere valutară, insolvabilitate, transport, depozitare,
accidente şa. Pe piaţa fizică bancară poate să se manifeste riscul de variaţie a dobânzii; iar în
comerţul cu acţiuni, dar şi în alte operaţiuni financiare similare, poate să apară riscul de variaţie a
cursului acestor hârtii de valoare.
1.3 Analiza și măsurarea riscurilor financiare
Scopul analizei riscurilor constă în pregătirea şi prezentarea informaţiilor şi datelor pentru
luarea unor decizii în scopul efectuării unor operaţuni economice luând în calcul măsurile de
protecție necesare pentru prevenirea pierderilor financiare posibile
Analiza riscurilor se poate efectua cu procedee de analiză: cantitativă şi calitativă. Analiza
calitativă este considerată relativ mai simplă, obiectivul de bază al ei fiind determinarea
factorilor de influenţă a riscului, etapele exerciţiului care sunt expuse la risc şi identificarea
acestor riscuri. Analiza cantitativă a riscului presupune determinarea cantitativă a mărimii
riscurilor respective, fiind o problemă mai complicate.
Toţi factorii care influenţează asupra mărimii riscurilor îi putem împărţi în obiectivi şi
subiectivi. Factorii obiectivi sunt factorii care nu depind direct de însăşi firmă, ca exemplu
inflaţia, concurenţa, taxele vamale, cursul valutar, crizele economice etc. Factorii subiectivi sunt
factorii ce caracterizează o firmă concretă, astfel de factori sunt: potenţialul de producţie, nivelul
productivităţii muncii, nivelul tehnologic, gradul de înzestrare tehnică, legăturile corporative ale
companiei, ponderea pe care o ocupă pe o piaţă anumită.
ompaniei, ponderea pe care o ocupă pe o piaţă anumită. Pentru aprecierea nivelului acceptabil
al riscului, este necesar a delimita zonele de risc în funcție de valoarea pierderilor aşteptate. Zona
fără risc, este zona în care pierderile nu se prevăd şi în care rezultatul activităţii întreprinderii
este pozitiv. Zona riscului acceptabil, este zona în care mărimea pierderilor aşteptate nu
depăşeşte profiturile aşteptate, de aceea deşfăşurarea activităţii are un raţionament. Zona riscului
critic, este zona în care pierderile posibile depăşeşc mărimea profitului aşteptat ajungând chiar
până la limita veniturilor. Aici antreprenorul riscă nu numai neobţinerea unui anumit profit, dar
şi suportarea unor pierderi din cauza neacoperirii cheltuielilor sale. Zona riscului catastrofal, este
zona pierderilor posibile care depăşeşc zona critică, nivelul cărora poate să ajungă până la
mărimea capitalului propriu al întreprinderii. Această zonă a riscului este în stare să aducă firma
la faliment.[ 3, pag 124.]
În ceea ce priveşte managementul riscului financiar sunt cunoscute o multitudine de metode de
acoperire a acestui risc. Poate cea mai notabilă pentru epoca modernă, o reprezintă apariţia, la
sfârşitul secolului al XVIII-lea, a sistemului de asigurări navale introdus de Lloyd’s. De
asemenea, este bine cunoscută metoda hedging – ului pentru acoperirea riscului tranzacţiilor
bursiere. Problema care vrem să o analizăm aici o reprezintă determinarea modelelor matematice
şi statistice pentru fenomenele de risc financiar, care să ofere managementului informaţia
necesară pentru adoptarea deciziilor de evitare, atenuare sau eliminare a riscurilor financiare.
Modelul de decizie în condiţii de risc financiar are următoarele şase componente:
1. identificarea obiectivelor;
2. determinarea acţiunilor posibile;
3. identificarea stărilor naturii;
4. stabilirea rezultatelor posibile;
5. măsurarea valorii riscului;
6. alegerea acţiunii optime.
1. Identificarea obiectivelor: un obiectiv (sau o ţintă)pe care decidentul speră să o atingă, cum
ar fi maximizarea profitului sau a valorii actuale a cash-flow-ului. Cuantificarea unui obiectiv
înseamnă, în unele situaţii, determinarea unei funcţii obiectiv, care va fi utilizată pentru
evaluarea acţiunilor posibile şi ca bază pentru alegerea celei mai bune alternative.
2. Determinarea acţiunilor posibile: Căutarea acţiunilor alternative posibile, care să asigure
realizarea obiectivului.
3. Identificarea stărilor naturii. Deoarece problemele de decizie financiară sunt definite într-un
mediu de incertitudine, este necesar să se ia în considerare toţi factorii necontrolabili care nu pot
fi ţinuţi sub control de către decident şi care ar putea să apară pentru fiecare acţiune posibilă
identificată. Aceşti factori necontrolabili constituie evenimente sau stări ale naturii.
4. Stabilirea rezultatelor posibile. Ca urmare a diferitelor combinaţii posibile dintre acţiuni şi
stările naturii, rezultă un set de rezultate posibile. Fiecare rezultat este condiţionat de o anumită
acţiune şi o anumită stare a naturii.
5. Măsurarea valorii riscului. Este o măsură a pierderii (sau a utilităţii) pentru fiecare rezultat
posibil, în funcţie de obiectivele decidentului. Pierderea în modelele de decizie financiară este de
natură monetară.
6. Alegerea acţiunii optime. Este acţiune care conduce la atingerea obiectivului decidentului, în
condiţii de pierdere minimă. Pentru a ilustra caracteristicile esenţiale ale unui model de decizie
financiară, să considerăm următorul exemplu: o companie sau firmă îşi revizuieşte politica de
marketing pentru următoarea perioadă de buget financiar. Ea a dezvoltat două noi produse, A şi
B, dar nu are resurse suficiente decât pentru lansarea în perioada următoare numai a unuia dintre
cele două produse. Ţinând cont de activităţile şi reacţiile competitorilor, stările naturii posibile
sunt următoarele trei:
competitorii nu întreprind nimic;
• competitorii introduc pe piaţă un produs comparabil;
• competitorii introduc pe piaţă un produs superior.
Dacă competitorii nu întreprind nici o acţiune, atunci se aşteaptă ca profiturile companiei să
rămână staţionare în condiţiile lansării produsului A şi să aibă o tendinţă de creştere relativ
redusă în condiţiile lansării produsului B, pentru a cărui dezvoltare s-au cheltuit resurse
suplimentare. Corespunzătoare acestor cheltuieli de dezvoltare sunt şi diminuările de profit în
cazul în care competitorii lansează produse pe piaţă.
Din punct de vedere statistico-matematic, analiza riscului unei activităţi financiare presupune
evaluarea probabilităţii de a obţine anumite rezultate favorabile (câştig) sau nefavorabile
(pierdere), ţinând cont de evenimente viitoare incerte şi probabile. Printre dificultăţile
întâmpinate atunci când este evaluat riscul financiar se pot menţiona lipsa informaţiilor sau
gradul lor de disponibilitate pentru a determina distribuţia de probabilitate a fenomenului
economic analizat. De asemenea, identificarea şi cuantificarea riscului financiar nu înseamnă şi
eliminarea acestuia, dar furnizează elementele necesare managementului riscului financiar.
Revenind la abordarea modelului riscului financiar care ne interesează aici, să menţionăm
faptul că, uneori, între risc şi incertitutine se face o anumită distincţie legată de informaţia
disponibilă pentru fundamentarea deciziilor financiare. Riscul este utilizat în situaţiile în care
sunt posibile mai multe rezultate şi despre care există o experienţă anterioară relevantă pentru a
defini un model statistic, care să permită o predicţie asupra rezultatelor posibile. Incertitudinea
există în situaţiile în care sunt posibile mai multe rezultate, dar nu se dispune de informaţie
suficientă pentru modelul statistic de decizie. Până la urmă, această distincţie între risc şi
incertitudine nu este atât de relevantă, mai important fiind faptul că, faţă de un model
determinist, utilizăm un model probabilist, în care riscul şi incertitudinea sunt modelate prin
variabile aleatoare.
 Concluzie:
Așa cum se aratată in partea introductivă, neevaluarea riscurilor în orice afacere poate fii atinsă
de urmatoarele amenințări:
1.Amplasarea greşită a afacerii. Aceasta ţine de politica de marketing: presupune
nepromovarea unor reclame corecte şi nealegerea unei pieţe favorabile desfacerii produsului.
2. Prea mult capital în active fixe. Eficiența utilizării activelor fixe este scăzută
3. Lipsa de capital. S-au făcut investiţii prea mari în active fixe şi nu mai există suficient
capital circulant pentru continuarea procesului de producţie.
4. Probleme cu creditele. Nu există resurse pentru rambursarea creditelor.
5. Proasta gestionarea a stocurilor. Dublarea vânzărilor nu implică dublarea stocurilor.
Stocurile vor creşte numai de 1/4 ori
6. Expansiunea necontrolată. Se lansează produse pe o piaţă care nu a fost cercetată în
prealabil.
7. Capitalizarea neadecvată. Ea este determinate de riscul activităţii. Dacă riscul este mare
dividendele cerute de investitori vor fi mari. Din profitul obţinut se plătesc dividendele şi partea
investită va fi mică.
8. Lipsa de experiență și de calificare. Nu există interes pentru ridicareagradului de pregătire
profesională a celor angajaţi.
9. Probleme cu personalul. Dacă activitatea merge prost personalul va fitentat să îşi găsească
alt loc de muncă
10. Birocrația. Aceasta se găseşte în activităţile ale căror rezultate nu mai sunt satisfăcătoare.

Deci managemntul riscurilor financiare, în condiţiile în care firmele se confruntă zilnic cu o

multitudine de surse şi factori de risc, cunoaşterea şi managmentul eficient al acestora constituie
o preocupare majoră atât a teoreticienilor, cât şi a practicienilor are un impact pozitiv asupra
activității întreprinderii.
Managementul financiar este una din activitățile principale și indispensabile ale oricărei
activități economice eficiente. O asemenea activitate nu se limitează doar la gestiunea
activităților curente ce țin de finanțarea producției și de vânzări. În condiţiile economiei
concurenţiale, competitivitatea şi eficienţa oricărei întreprinderi depinde, în mare parte, de
capacitatea managerilor de a înţelege şi a aplica principiile, metodele şi tehnicile moderne de
management financiar.
.
 Bibligrafie:
1. Bogdan Ioan – “Management financiar in afaceri”, Editura Universitara, 2006 nr.
Pag.226
2. Robson, Steve –“ Management financiar”, Editura Teora, Bucureşti, 1998 nr. Pag.
196
3. Butanescu Remus "Management Financiar", EdituraUniversitatii"Lucian Blaga",
Sibiu 2003. Nr. Pag 148
4. Bazele Managementului Financiar. Editura CEPUSM, Chisianu. 194 pag.
5. http://www.cfbc.md/upload/publicatii/Economie/MG%20riscurilor%20curs.pdf (
accesat la 10.20.2018)
6. https://www.editurauniversitara.ro/media/pdf/512c575f0aae4Gestiunea_riscului_-
_p._1-34.pdf ( accesat la 10.20.2018)
7.