CONDITIILE CERUTE PENTRU A MOSTENI:

Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale generale se întemeiază pe ideea

deechitate şi înseamnă că dacă o persoană are vocaţie succesorală legală generală la
moştenirealăsată de o altă persoană şi aceasta la rândul ei are vocaţie la moştenirea celei dintâi
.
Şi reciproca este valabilă. Dacă o persoană nu are vocaţie succesorală generală lamoştenirea unei
alte persoane, nici a doua nu are vocaţie legală la moştenirea primeia.

Precizăm că reciprocitatea priveşte vocaţia succesorală generală virtuală, şi

nu pe ceautilă, care depinde de factori concreţi ai devoluţiunii succesorale
legale, cum ar fi existenţa sau inexistenţa altor succesibili în clasă sau rang preferabil.

Reciprocitatea vocaţiei succesorale legale nu există în cazul în care statul sau o

persoană juridică are vocaţie succesorală testamentară şi nici în cazul constatării
nulităţii sau anulăriicăsătoriei intervenite după decesul soţilor sau al unuia dintre
ei. Dacă soţul supravieţuitor a fost de bună-credinţă (căsătoria putativă), el are
vocaţia succesorală a soţului din căsătoria valabilă,în timp ce soţul de rea-credinţă
nu are vocaţie succesorală (şi deci nu va fi chemat lamoştenire).
Dacă însă ambii au fost de bună -credinţă, ignorând motivul de nulitate, principiul
reciprocităţii vocaţiei succesorale legale se aplică.

3.1.
Vocatia succesorală concretă sau utilă

Vocaţia (chemarea) succesorală are un al doilea sens concret şi util, de

vocatie concretă sau utilă, care înseamnă alegerea dintre succesorii legali virtuali,
potenţiali, a celor care în modefectiv pot culege moştenirea, nefiind înlăturaţi
de un alt sau de alţi succesibili în clasă sau rang preferabil sau de un legatar testamentar.
Vocaţia succesorală a rudelor (care sunt chemate la moştenire alături de soţul
supravieţuitoral defunctului) nu înseamnă că ele toate, împreună şi deodată vor culege
moştenirea lăsată de defunct, deoarece vocaţia lor la moştenire este numai generală,
potenţială, vizând o posibilitate de principiu de a moştenii patrimoniul persoanei
decedate.Vocaţia lor concretă, de a culege efectiv moştenirea este determinată prin
devoluţiunea succesorală legală si depindede factorii concreţi ai devoluţiun
ii succesorale legale , cum ar fi existenţa sau inexistenţa altor succesibili în clasă sau rang
preferabil.Altfel spus, o persoană care are vocatie succesorală succesorală
generală are si vocatie concretă sau utilă
doar dacă, potrivit regulilor devoluţiunii succesorale legale, nu
este îndepărtată de la mostenire de o rudă chemată la mostenire în rang
preferabil.

4. Nedemnitatea succesorală
4. 1. Aspecte conceptuale.
Altă condiţie pentru ca o persoană să poată moşteni este ca aceasta să nu fie nedemnă.
Inexistenţa nedemnităţii succesorale este o condiţie negativă, cerută în
cazul moştenirii legaleși a cărei neîndeplinire face ineficientă o asemenea potențială
moștenire.

Nedemnitatea succesorală reprezintă decăderea de drept sau judiciară a unui

mostenitorlegal din dreptul de a culege o mostenire determinată, inclusiv
partea de rezervă din acea mostenire la care ar fi avut dreptul, deoarece s
-a făcut vinovat de săvârsirea unei fapte grave, prevăzută de lege, fată de cel
care lasă mostenirea, fată de memoria acestuia ori fată de ceilalti
mostenitori
.
Nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă care se aplică numai în cazul
săvârşirii faptelor prevăzute expres şi limitativ de lege.
Caracterul de sancţiune civilă al nedemnităţii succesorale imprimă acesteia o serie
de caractere juridice specifice, mai exact face ca ea să aibă un caracter personal , deci
să se aplice numai autorului faptei; să aibă un caracter relativ, nedemnitatea existând
numai faţă de decujus-ul cu privire la care a fost săvârşită fapta nedemnă; şi, în
sfârşit, să implice necesitateaexistenţei discernământului şi a responsa bilităţii
penale sau civile, după caz,a nedemnului în momentul săvârşirii faptei.

4. 2. Nedemnitatea de drept

Nedemnitatea succesorală poate fi de drept şi urmează a fi doar constatată de

instanţa judecătorească sau judiciară şi urmează să fie pronunţată de
instanţă.
Cazurile de nedemnitate de drep sunt enumerate de art. 958 C.civ. care prevede că
este de drept nedemnă de a moşteni:

a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie

de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea
moştenirii, aunei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care,
dacă moştenirea ar fi fostdeschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat

sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.

Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane inte

resatesau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza
hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.

4. 3. Nedemnitatea de judiciară

Nedemnitatea judiciară poate fi pronunţată de instanţa judecătorească în cazurile

prevăzute de art. 959 C.civ., care prevede că poate fi declarată nedemnă de a moşteni:

a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui

carelasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori,
după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat
testamentul defunctului;
c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a determinat sau, după caz, l a
împiedicat pecel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să
revoce testamentul.”

Nedemnitatea nu poate opera decât dacă a fost constatată sau, după caz,
declarată printr –o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, până în
acel moment succesibilul fiind considerat moştenitor capabil
.
4. 4.
Constatarea şi efectele nedemnităţii succesorale

Nedemnitatea nu poate opera decât dacă a fost constatată sau, după caz, declarată
printr -o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, până în acel
moment succesibilul fiindconsiderat moştenitor capabil.Sub sancţiunea decăderii,
orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declarenedemnitatea în termen de
un an de la data deschiderii moştenirii.

Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cât timp este în viaţă

Dacă după deschiderea succesiunii el a intrat în stăpânirea bunurilor succesorale, dar a
decedat înainte de constatarea nedemnităţii, acţiunea în constatarea
nedemnităţii lui poate fi introdusă şiîmpotriva moştenitorilor săi legali sau
testamentari la care au fost retransmise bunurile succesorale.
Moştenitorii nedemnului, pârâţi în această acţiune, nu se pot apăra nici prin
invocarea teoriei moştenitorului aparent, nici prin invocarea dobândirii proprietăţii
bunurilor mobile prin posesia de bună-credinţă pentru că ei nu sunt dobânditori cu
titlu particular, ci cu titlu universal(pro herede),lor transmiţându-li-se în
patrimoniul succesoral şi obligaţia de a restitui bunurilesuccesorale primite de la autorul
lor nedemn adevăraţilor moştenitori.

Sub aspectul efectelor,nedemnul este înlăturat de la succesiune în cadrul procedurii

succesorale şi nu va obţine titlul de moştenitor şi certificatul constatator al acestui
titlu sau dacă l-a obținut, nedemnitatea va produce efectul unei condiţii rezolutorii,
titlul nedemnului desfiinţându-se retroactiv, nedemnul fiind considerat că nu a fost
niciodată moştenitor.
Desfiinţarea titlului de moştenitor al defunctului se produce retroactiv din
momentuldeschiderii moştenirii, indiferent de momentul săvârşirii faptei care
atrage nedemnitatea şi demomentul pronunţării hotărârii. Desfiinţarea titlului de
moştenitor îl înlătură pe nedemn de lamoştenire chiar dacă ar fi fost moştenitor
rezervatar.

Nedemnitatea succesorală, fiind o sancţiune civilă, are caracter personal,

înlăturândde la moştenire pe nedemn.
Dacă nedemnul s-ar afla în posesia succesiunii, adevăraţii moştenitori au împotriva
lui acţiune în petiţie de ereditate. Dacă a fost de bună-credinţă,nedemnul va dobândi
proprietatea fructelor succesiunii pe care le-a cules.
Descendenţii nedemnului pot veni însă, la moştenire prin reprezentarea acestuia
(art. 965alin. (1) C.civ.).
În ce priveşte actele încheiate de nedemn cu terţii privitor la bunurile
succesiunii, va trebui făcută distincţia între actele de conser vare sau de administrare a
bunurilor succesorale, pe de o parte, şi actele de dispoziţie.
Actele de conservare, precum şi actele de administrare în măsura în care profită
moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile.
Actele de conservare sau de administrare a bunurilor succesorale vor fi menţinute
pentru că este în interesul celorlalţi moştenitori ca bunurile succesorale să fie
conservate şi puse în valoare.
Actele de înstrăinare făcute de nedemn cu privire la bunurile succesorale imobile vor fi
menţinute ca valabile în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii: actul săfie cu titlu particular, oneros, şi terţul să fi fost de bună-credinţă
 în momentul încheierii lui,dovedind că a existat o eroare comună şi invincibilă
asupra calităţii de moştenitor a defunctului-teoriei moştenitorului aparent
-teoria mostenitorului aparent

De asemenea, se menţin şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şiterţii
dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă
aplicabile. (art.960 alin. (3) teza a II a C.civ.).
Efectele nedemnităţii de drept sau ale nedemnităţii judiciare pot fi înlăturate
expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea.
Declaraţia expresă trebuie să exprime iertarea succesibilului nedemn de către cel
care lasămoştenirea.
Fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţi

legatul lăsat nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea.

Efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie

intervenitădupă condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei
penale (art. 961 C.civ.)

DEVOLUŢIUNEA LEGALĂ A MOŞTENIRII

Devoluţiunea legală a moştenirii se face, în principiu, atunci când defunctul nu a

dispus de bunurile sale prin testament sau atunci când, deşi a dispus prin
testament, acesta este lipsit de efecte întrucât este nevalabil sau caduc. De aceea,
ea se mai numeşte şi moştenire ab intestat (fără testament). Dreptul nostru
admite coexistenţa moştenirii legale şi testamentare cu privire la una şi aceeaşi
moştenire. Aşa, de exemplu, în cazul în care există moştenitori rezervatari,
dispunătorul nu poate face liberalităţi (donaţii şi legate) decât în limitele cotităţii
disponibile a moştenirii, rezerva fiind deferită rezervatarilor în virtutea legii. De
asemenea, în cazul în care o persoană a dispus prin testament numai de o parte
din patrimoniul său, restul patrimoniului succesoral va fi deferit celor în drept
conform regulilor moştenirii legale. Studierea devoluţiunii legale a moştenirii
necesită analizarea criteriului şi sferei persoanelor din rândul cărora vor fi
desemnaţi moştenitorii (I), a principiilor generale de stabilire a persoanelor
chemate efectiv la moştenire şi a excepţiilor de la acestea(II) , precum şi a
reprezentării succesorale (III). I. Criteriul şi sfera persoanelor din rândul cărora vor
fi desemnaţi moştenitorii. Pentru a se evita fărâmiţarea excesivă a succesiunilor,
legea a stabilit o anumită ordine de preferinţă în care rudele defunctului sunt
chemate la moştenirea legală a acestuia. Potrivit dispoziţiilor art. 669-676 C. civ.,
rudele defunctului sunt ierarhizate în patru clase de moştenitori, fiind chemate la
moştenire în această ordine: -clasa I – clasa descendenţilor în linie dreaptă, este
alcătuită din copiii, nepoţii, strănepoţii etc. defunctului, fără limită de grad; -clasa
II – clasa ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi, cuprinde părinţii defunctului,
fraţii şi surorile defunctului, precum şi pe descendenţii fraţilor şi surorilor până la
gradul al patrulea inclusiv; 1 -clasa III – clasa ascendenţilor ordinari, include pe
bunicii, străbunicii, străstrăbunicii etc. defunctului, fără limită de grad; -clasa IV –
clasa colateralilor ordinari, cuprinde rudele în linie colaterală ale defunctului până
la gradul patru inclusiv, altele decât cele din clasa a doua, şi anume: unchii,
mătuşile (fraţii şi surorile părinţilor), verii primari (copiii unchilor şi mătuşilor),
fraţii şi surorile bunicilor defunctului. Conform dispoziţiilor Legii nr.319/1944, soţul
supravieţuitor al defunctului este chemat la moştenire în concurs cu fiecare clasă
de moştenitori. Chemarea rudelor şi a soţului supravieţuitor în această ordine la
moştenire se explică atât prin afecţiunea prezumată a defunctului faţă de aceştia,
cât şi prin ideea existenţei unei obligaţii morale şi sociale a defunctului faţă de cei
apropiaţi. În cazul în care nu există moştenitori în grad succesibil în nici una din
cele patru clase şi nu există nici soţ supravieţuitor, iar defunctul nu a dispus în
mod valabil de bunurile sale nici prin testament, moştenirea este vacantă şi se
cuvine statului în temeiul puterii sale suverane (art. 680 C. civ.). Top of the
Document II. Principiile generale de stabilire a persoanelor chemate efectiv la
moştenire şi excepţiile de la acestea. Principiile de stabilire a persoanelor chemate
efectiv la moştenire sunt următoarele: -principiul priorităţii clasei de moştenitori
în ordinea stabilită de lege între moştenitorii făcând parte din clase diferite (a);
-principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă (b) -
şi principiul împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între rudele din aceeaşi
clasă şi de acelaşi grad (c). a) Principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea
stabilită de lege între moştenitorii din clase diferite. Codul civil a împărţit rudele
defunctului în patru clase de moştenitori, chemândule la moştenire în ordinea
acestora. Astfel, dacă există moştenitori în clasa întâi care nu au renunţat la
moştenire şi care nu sunt nedemni, aceştia înlătură de la succesiune pe
moştenitorii din clasele subsecvente. Moştenitorii din clasa a doua vin la
succesiune doar dacă nu există moştenitori din clasa întâi sau dacă aceştia sunt
renunţători sau nedemni, cei din clasa a treia doar dacă nu sunt moştenitori din
primele două clase şi aşa mai departe. Când există moştenitori cu vocaţie
succesorală din clase diferite, pentru chemarea efectivă la moştenire esenţial este
criteriul ordinului clasei, iar nu acela al gradului de rudenie cu defunctul. Aşa, de 2
exemplu, nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul doi, moştenitor făcând
parte din clasa întâi, înlătură de la moştenire pe tatăl defunctului, moştenitor din
clasa a doua, deşi acesta din urmă este rudă de gradul întâi. Prin derogare de la
această regulă, conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 319/1944, soţul
supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu fiecare clasă de moştenitori. El nici
nu înlătură, dar nici nu este înlăturat de la moştenire de nici o clasă de
moştenitori. b). Principiul proximităţii gradului de rudenie cu defunctul între
moştenitorii din aceeaşi clasă. Principiul priorităţii clasei de moştenitori este
completat de principiul proximităţii gradului de rudenie, conform căruia, în cadrul
aceleiaşi clase, rudele în grad mai apropiat cu defunctul înlătură rudele în grad
mai îndepărtat. Aşa, de exemplu, fiul defunctului şi nepotul de fiu al defunctului
sunt ambii moştenitori din clasa întâi, dar la moştenirea legală a acestuia nu vor
veni amândoi, ci doar fiul defunctului, rudă de gradul întâi, care înlătură de la
moştenire pe nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul doi. Tot astfel, unchiul
defunctului, frate al unuia dintre părinţii acestuia, rudă de gradul trei, înlătură de
la moştenire pe vărul primar al defunctului, rudă de gradul patru, deşi ambii fac
parte din clasa a patra de moştenitori. Principiul proximităţii gradului de rudenie
cu defunctul între rudele din aceeaşi clasă de moştenitori cunoaşte două excepţii:
- în clasa a doua de moştenitori, conform dispoziţiilor art. 671 şi 673 C. civ., părinţii
defunctului, rude de gradul întâi, vin la moştenire împreună cu colateralii
privilegiaţi, care pot fi rude de gradul doi (fraţii defunctului), trei (nepoţii de frate
ai defunctului) sau patru (strănepoţii de frate ai defunctului); - reprezentarea
succesorală, care permite unei rude în grad mai îndepărtat cu defunctul să urce în
locul şi gradul unui ascendent predecedat să moştenească în locul acestuia,
constituie şi ea o excepţie de la regula mai sus menţionată1. c). Principiul
împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între rudele din aceeaşi clasă şi de
acelaşi grad. În cazul în care la moştenire vin mai mulţi moştenitori din aceeaşi
clasă şi acelaşi grad de rudenie cu defunctul, moştenirea se împarte pe capete,
adică în atâtea părţi egale câţi moştenitori sunt (art. 669, 670, 674 şi 675 C. civ.).
De exemplu, dacă la moştenire vin trei fii ai defunctului, aceştia vor împărţi
moştenirea în trei părţi egale, iar dacă vin doi fraţi ai defunctului aceştia vor primi
fiecare câte o jumătate din moştenire. De la acest principiu există o excepţie, şi
anume, cazul în care la moştenirea defunctului sunt chemaţi fraţi şi surori care nu
au aceeaşi părinţi, situaţie în 3 care împărţirea moştenirii se va face pe linii, fraţii
consangvini (care au comun doar tatăl, mamele fiind diferite) şi uterini (care au
comună doar mama, taţii fiind diferiţi) culegând moştenirea fratelui lor decedat
doar pe linia (jumătatea) părintelui comun (paternă sau maternă, după caz), pe
care o împart între ei în părţi egale, în funcţie de numărul fraţilor rămaşi în viaţă în
fiecare din aceste linii, numai fraţii buni cu defunctul (care au aceeaşi părinţi)
culegând moştenirea atât pe linie paternă, cât şi maternă, deci mai mult decât
fiecare frate consagvin sau uterin în parte (art.674 C. civ.).

Reprezentarea succesorală 1. Noţiune. Reprezentarea succesorală este instituţia

care permite anumitor moştenitori legali (descendenţilor în linie dreaptă şi
descendenţilor fraţilor şi surorilor defunctului) să urce în locul şi gradul unui
ascendent decedat anterior deschiderii succesiunii, pentru a culege în locul
acestuia partea ce i s-ar fi cuvenit din moştenire dacă ar fi fost în viaţă.
Ascendentul predecedat se numeşte reprezentat, iar moştenitorul care vine la
moştenire prin reprezentare – reprezentant. 2. Fundamentul reprezentării se
regăseşte, pe de o parte, în ideea de a sustrage devoluţiunea succesorală
hazardului unei cronologii accidentale a deceselor, contrare celei fireşti (copiii care
decedează înaintea părinţilor), iar pe de altă parte în asigurarea respectului
egalităţii tulpinilor, pornind de la ideea că afecţiunea lui de cujus faţă de succesorii
săi ca şi sentimentul de datorie faţă de familie nu se apreciază individual (pentru
fiecare succesor în parte), ci faţă de tulpina pe care fiecare dintre aceştia o
formează împreună cu descendenţii lor. 3. Domeniul reprezentării. Potrivit Codului
civil român, reprezentarea succesorală este permisă numai (a) în cazul
descendenţilor în linie dreaptă ai defunctului (art. 665) şi (b) în cazul
descendenţilor colateralilor privilegiaţi (art. 666 C. civ.). Problema reprezentării
succesorale nu se poate pune, aşadar, în cazul ascendenţilor privilegiaţi, a
ascendenţilor ordinari, a colateralilor ordinari şi nici a soţului supravieţuitor. a).
Reprezentarea în cazul descendenţilor în linie dreaptă. Potrivit dispoziţiilor art.
665 alin. l C. civ., „reprezentarea se întinde nemărginit în linie directă
descendentă”. Aceasta înseamnă că, în linie directă descendentă, reprezentarea
operează indiferent de gradul de rudenie al reprezentantului cu defunctul. Astfel,
un nepot de fiu, rudă de gradul doi cu defunctul poate moşteni partea părintelui
său predecedat, fiu al defunctului, în concurs cu unchiul său (fiul defunctului)
rămas în viaţă. De asemenea, un strănepot de fiu, rudă de gradul trei cu defunctul,
poate moşteni pe străbunicul său alături 4 de un fiu al defunctului rămas în viaţă,
dacă pe tulpina pe care o reprezintă sunt întrunite condiţiile reprezentării din grad
în grad între el şi bunicul său pe care îl reprezintă la moştenirea străbunicului
său.Tot astfel, un trăstrănepot poate moşteni prin reprezentare pe stră-străbunicul
său şi aşa mai departe. Pentru a opera reprezentarea în asemenea cazuri este însă
necesar ca în fiecare grad intermediar prin care trebuie să treacă reprezentantul
pentru a ajunge în locul şi gradul reprezentatului să fie întrunite condiţiile cerute
de lege, reprezentarea neputând opera per saltum sau omisso medio. Dacă însăşi
raţiunea de a fi a reprezentării este aceea de a păstra egalitatea între tulpini,
rezultă că aceasta nu poate opera decât dacă există mai multe tulpini, iar nu şi în
cazul în care există una singură. b). Reprezentarea în cazul descendenţilor
colateralilor privilegiaţi. Potrivit dispoziţiilor art. 666 C. civ., „în linie colaterală,
reprezentarea este admisă în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau
surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa în concurs cu unchi sau mătuşă,
întâmple-se ca toţi fraţii şi surorile defunctului, fiind morţi mai dinainte,
succesiunea să se găsească trecută la descendenţii lor, în grade egale sau neegale”.
Aşadar, pentru descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului până la gradul patru
inclusiv (nepoţi şi strănepoţi) reprezentarea operează în condiţii similare celor ale
descendenţilor defunctului. Reprezentarea în linie colaterală produce efecte atât
în cazul descendenţilor fraţilor şi surorilor buni (bune) – care au comuni ambii
părinţi -, cât şi în cazul celor consângeni sau uterini – care au comun cu defunctul
doar un singur părinte, fie tatăl, fie mama -, cu precizarea că reprezentanţii
acestora din urmă nu pot moşteni mai mult decât poate moşteni reprezentatul în
locul şi gradul căruia vin la moştenire, adică fie numai în linie maternă, fie numai
în linie paternă. 4. Condiţiile reprezentării. Reprezentarea necesită întrunirea
anumitor condiţii atât în persoana reprezentatului (a), cât şi în persoana
reprezentantului. a). Condiţiile cerute în persoana reprezentatului. Reprezentatul,
pe de o parte, trebuie să fie predecedat lui de cujus (1°), iar pe de altă parte să fi
avut chemare efectivă la moştenire dacă ar fi fost în viaţă (2°). 1°. Reprezentatul să
fie predecedat lui de cujus. Reprezentarea presupune întotdeauna ca
reprezentatul să fi decedat înaintea deschiderii succesiunii, căci, aşa cum prevede
art. 668 alin.1 C. civ., „nu se reprezintă decât persoanele moarte”. Aceasta
înseamnă că persoanele care renunţă la moştenire sau care, în viaţă fiind, sunt
nedemne faţă de defunct nu pot fi reprezentate (art. 658 şi 698 fraza I C. civ.). În
schimb, descendenţii 5 renunţătorilor sau nedemnilor pot moşteni în nume
propriu, dacă nu există moştenitori în rang preferabil. De pildă, dacă defunctul D
lasă la moartea sa doi fii, A şi B, ambii renunţători, iar A are doi fii, A1 şi A2, iar B
un fiu, B1, cei trei nepoţi ai defunctului, A1, A2 şi B1, vor veni la moştenirea
bunicului lor în nume propriu, fiecăruia revenindu-i câte 1/3 din succesiune
Întrucât persoanele dispărute sunt socotite în viaţă atâta timp cât nu a intervenit o
hotărâre judecătorească definitivă declarativă de moarte (art. 19 din Decretul nr.
31/1954), acestea nu pot fi reprezentate. După declararea judecătorească a
morţii, în funcţie de data stabilită ca fiind cea a decesului, se va admite sau nu
reprezentarea, conform regulilor de drept comun. În cazul comorienţilor, se
prezumă că aceştia au decedat în acelaşi moment, orice „stabilire” a unei ordini a
deceselor fiind nu numai arbitrară, ci chiar contrară atât reglementării legale în
materie, cât şi definiţiei instituţiei. Nici unul dintre comorienţi nu poate veni la
moştenirea celuilalt, nici în nume propriu, nici prin reprezentare, întrucât
moştenirea fiecăruia se va deferi propriilor moştenitori, ca şi când celălalt nu ar fi
existat. 2°. Reprezentatul să fi avut chemare efectivă la moştenirea lui de cujus
dacă ar fi fost în viaţă Pentru ca reprezentarea să-şi poată produce efectele este
necesar ca reprezentatul să fi avut aptitudinea de a-l fi moştenit efectiv pe de
cujus dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii. Astfel, nedemnul, chiar
predecedat lui de cujus, nu poate fi reprezentat de descendenţii săi. De asemenea,
ţinând seama de faptul că moştenitorul care renunţă la moştenire „este considerat
că nu a fost niciodată erede” (art. 696 C. civ.), „eredele renunţător nu poate fi
reprezentat niciodată” (art. 698 fraza I C. civ.). Moştenitorii legali nerezervatari,
cum este cazul fraţilor şi surorilor defunctului, care au fost exheredaţi total nu pot
fi reprezentaţi de descendenţii lor întrucât ca urmare a exheredării au fost lipsiţi
de aptitudinea de a-l moşteni pe defunct. b). Condiţiile cerute în persoana
reprezentantului. Venind la moştenirea lui de cujus, reprezentantul urcă prin
voinţa legii în locul reprezentatului, dar moşteneşte pentru sine, iar nu pentru
reprezentat. De aici decurge consecinţa că, pe de o parte, reprezentantul trebuie
să aibă aptitudinea de a-l putea moşteni pe defunct (1°), dar nu şi pentru a-l
moşteni pe reprezentat (2°). 1°. Reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea de a-l
moşteni pe defunct. În acest sens, reprezentantul trebuie să fie în viaţă sau cel
puţin conceput la data deschiderii moştenirii, să nu fie renunţător sau nedemn
faţă de de cujus şi să aibă vocaţie proprie la moştenirea celui decedat. Această
cerinţă se explică prin faptul că reprezentantul care moşteneşte prin reprezentarea
unui ascendent predecedat culege succesiunea lui de cujus ca un drept propriu, 6
iar nu ca pe unul care ar fi aparţinut reprezentatului şi i-ar fi fost transmis lui de
către acesta pe cale succesorală. 2°. Aptitudinea reprezentantului de a culege
moştenirea celui reprezentat este indiferentă. Cu alte cuvinte, reprezentantul
poate veni la moştenire prin reprezentare chiar dacă este nedemn faţă de
reprezentat sau dacă a renunţat la moştenirea acestuia. De asemenea,
exheredarea reprezentantului nerezervatar de către reprezentat, adică
îndepărtarea sa de la moştenirea reprezentatului prin voinţa acestuia din urmă, nu
afectează nici ea reprezentarea. Doctrina explică aceasta prin faptul că
reprezentantul dobândeşte drepturi succesorale direct de la defunct prin efectul
legii (reprezentării), iar nu de la reprezentat; drepturile succesorale ale
reprezentantului nu tranzitează nici un moment patrimoniul reprezentatului
înainte de a ajunge la reprezentant. 5. Efectele reprezentării. Reprezentarea
succesorală produce efecte constând în plasarea reprezentantului în locul
reprezentatului (A) şi impărţirea succesiunii pe tulpini (B). În cazul în care sunt
întrunite condiţiile cerute de lege, reprezentarea operează de drept (C). A.
Plasarea reprezentantului în locul reprezentatului Ca efect al reprezentării,
reprezentantul va fi plasat în locul reprezentatului, culegând partea ce ar fi revenit
acestuia din moştenire dacă ar fi fost în viaţă. Reprezentarea permite aşadar
reprezentantului să se prevaleze de rangul celui reprezentat, moştenind ceea ce i-
ar fi revenit acestuia din moştenire dacă ar fi fost în viaţă, însă pentru sine, iar nu
pentru reprezentat. B. Împărţirea moştenirii pe tulpini Există un efect principal al
împărţirii moştenirii pe tulpini (a) şi unele efecte secundare ale aceleiaşi împărţiri
(b). i. Efectul principal al împărţirii moştenirii pe tulpini. Moştenirea se va împărţi
în atâtea părţi câţi copii (descendenţi de rangul întâi) sau fraţi şi surori a avut
defunctul, care vin efectiv la moştenire sau care, fiind predecedaţi, sunt
reprezentaţi de descendenţii lor, iar nu pe capete, indiferent dacă moştenitorii
care culeg succesiunea sunt în grade diferite sau egale de rudenie cu defunctul.
Împărţirea pe tulpini a moştenirii are drept consecinţă fie derogarea de la
principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă,fie
derogarea de la principiul împărţirii pe capete (în părţi egale) a moştenirii între
succesorii făcând parte din aceeaşi clasă şi având acelaşi grad de rudenie, fie de la
ambele principii în acelaşi timp. În interiorul fiecărei tulpini partajul părţii ce
revine acesteia se va face pe capete (în funcţie de numărul moştenitorilor făcând
parte din aceasta), afară de cazul în care unul dintre descendenţii tulpinii celui
reprezentat ar fi 7 la rândul său predecedat. În acest din urmă caz, dacă sunt
întrunite condiţiile reprezentării, se va proceda la un nouă împărţire pe tulpini
între ramurile (sub-tulpinile) tulpinii respective. ii. Efectele secundare ale împărţirii
moştenirii pe tulpini. Împărţirea pe tulpini a moştenirii are şi unele efecte
secundare, cum sunt: - în caz de renunţare la moştenire a unuia dintre
reprezentanţi, partea acestuia din moştenire (atât activ, cât şi pasiv) va reveni
moştenitorilor care fac parte din aceeaşi tulpină cu acesta, iar nu tuturor
moştenitorilor; - în cazul în care există obligaţia de raport, reprezentantul ţinut la
aceasta trebuie să raporteze nu numai donaţiile pe cere le-a primit el de la
defunct fără scutire de raport, ci şi donaţiile nescutite de raport pe care le-a primit
reprezentatul de la defunct; - calculul rezervei descendenţilor defunctului (fraţii şi
surorile defunctului precum şi descendenţii acestora nu sunt moştenitori
rezervatari) se va face în funcţie de numărul tulpinilor, iar nu în funcţie de numărul
lor. C. Reprezentarea operează de drept Conform dispoziţiilor art. 686 C. civ.,
„nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine”. Prin
urmare, orice succesibil este liber să accepte sau nu o moştenire, după cum crede
de cuviinţă. Odată însă acceptată moştenirea, reprezentarea succesorală operează
de drept, adică în temeiul legii, fără a fi necesară vreo manifestare de voinţă din
partea reprezentantului. Reprezentarea succesorală operează doar în cadrul
moştenirii legale, nu şi a celei testamentare sau a celei convenţionale. Top of the
Document VOCATIA SUCCESORALĂ IZVORÂTĂ DIN RUDENIE I. Clasa întâi de
moştenitori – a descendenţilor 1. Componenţă. Primele rude ale defunctului
chemate de lege la moştenire sunt descendenţii acestuia (art. 669 C. civ.). În
această categorie intră copiii (fiii şi fiicele) defunctului şi urmaşii acestora la infinit,
indiferent dacă s-au născut din căsătorie sau dinafara căsătoriei. De asemenea, în
clasa descendenţilor sunt incluşi şi copiii adoptaţi de defunct. 2. Înlăturarea de la
moştenire a celorlalte clase. Potrivit principiului priorităţii clasei de moştenitori
(supra nr. 46), descendenţii fiind incluşi în clasa întâi de moştenitori înlătură de la
moştenire pe moştenitorii din clasele subsecvente. Soţul supravieţuitor, care nu
face parte din nici o clasă de moştenitori, vine la moştenire în concurs cu fiecare
dintre acestea, inclusiv cu 3. clasa întâi, având drepturi succesorale proprii (art. 1
lit.a din Legea nr. 319/1944). 8 3. Repartizarea moştenirii între descendenţi.
Descendenţii sunt chemaţi la moştenire în ordinea gradului de rudenie cu
defunctul, astfel încât descendenţii în grad mai apropiat înlătură de la moştenire
pe descendenţii în grad mai îndepărtat. De exemplu, fiul defunctului, rudă de
gradul întâi, înlătură de la moştenire pe nepotul acestuia, rudă de gradul doi.
Descendenţii de acelaşi grad chemaţi la moştenire în nume propriu împart
moştenirea pe capete, adică în părţi egale. Atunci când sunt întrunite condiţiile
reprezentării succesorale, moştenirea se împarte pe tulpini, astfel încât, prin
derogare de la regulile menţionate mai sus, pe de o parte, pot veni la moştenire
descendenţi de grade diferite de rudenie cu defunctul, iar pe de altă parte este
posibil ca descendenţi rude de acelaşi grad cu defunctul să primească din
moştenire cote diferite, iar nu egale. 4. Descendenţii în concurs cu soţul
supravieţuitor al defunctului. Dacă descenenţii vin la moştenire în concurs cu soţul
supravieţuitor, cota de moştenire legală revenind acestuia se va calcula în raport
cu întreaga moştenire, iar restul se va împărţi între descendenţi conform regulilor
menţionate mai sus. 5. Caracterele juridice ale dreptului de moştenire legală al
descendenţilor. Descendenţii defunctului sunt moştenitori rezervatari, ceea ce
înseamnă că defunctul nu poate dispune prin liberalităţi (donaţii şi legate) decât în
limitele cotităţii disponibile a moştenirii, rezerva revenindu-le de drept (art. 841 şi
842 C. civ.). De asemenea, descendenţii defunctului sunt moştenitori sezinari,
ceea ce înseamnă că au dreptul de a intra în stăpânirea moştenirii fără a fi
necesare îndeplinirea unor verificări sau formalităţi prealabile (art. 653 alin.1 C.
civ.). În cazul în care la moştenire vin doi sau mai mulţi descendenţi ai defunctului,
ori unul sau mai mulţi descendenţi şi soţul supravieţuitor al defunctului, între
aceştia funcţionează obligaţia de raport, adică de a aduce la masa succesorală
pentru a fi împărţite între ei donaţiile primite direct sau indirect de la defunct,
afară de cazul în care donaţia s-a făcut cu scutire de raport (art. 751 C. civ. şi art. 3
din Legea nr. 319/1944).

Clasa a doua de moştenitori – a ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi 1.

Componenţă. Această clasă de moştenitori este una mixtă, care cuprinde pe
părinţii, pe fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora până la gradul
patru inclusiv. Ea se numeşte clasa ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi
întrucât aceştia sunt preferaţi altor ascendenţi şi colaterali ai defunctului, numiţi
ordinari, care fac parte din clasele subsecvente de moştenitori. 9 2. Ascendenţii
privilegiaţi. Părinţii defunctului. Părinţii defunctului sunt chemaţi la moştenirea
acestuia indiferent de faptul dacă de cujus s-a născut din căsătorie sau dinafara
căsătoriei. De asemenea, categoria ascendenţilor privilegiaţi include şi pe
adoptatorii defunctului, indiferent dacă adopţia este cu efecte depline sau cu
efecte restrânse. Întrucât în cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatul păstrează
legăturile de rudenie cu părinţii săi fireşti, rezultă că la moştenirea sa au vocaţie
legală atât adoptatorul, cât şi părinţii fireşti. 3. Cazul în care sunt chemaţi la
moştenire. Ascendenţii privilegiaţi, ca şi colateralii privilegiaţi împreună cu care
alcătuiesc clasa a doua de moştenitori, sunt chemaţi la succesiune doar în lipsa
moştenitorilor din clasa întâi (a descendenţilor) sau în cazul în care aceştia sunt
renunţători sau nedemni. Repartizarea moştenirii. Repartizarea moştenirii se face
diferit, după cum ascendenţii privilegiaţi vin singuri la moştenire (a), împreună cu
colateralii privilegiaţi (b) sau în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului (c).
1°) Ascendenţii privilegiaţi vin singuri la moştenire. În acest caz, conform
principiului egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi acelaşi grad de rudenie cu
defunctul, dacă la succesiune sunt chemaţi ambii părinţi, moştenirea se va împărţi
în părţi egale (pe capete) între aceştia (art. 670 alin. 2 C. civ.), iar dacă este chemat
un singur părinte, moştenirea va reveni în întregime acestuia. Dacă defunctul a
fost adoptat cu efecte restrânse, la moştenirea sa vin atât părinţii buni, cât şi cei
adoptivi. Atunci când la moştenire vin atât mama bună şi mama adoptivă, cât şi
tatăl bun şi tatăl adoptiv, moştenirea se va împărţi între cei patru părinţi conform
regulilor de mai sus. 2°) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire împreună cu
colateralii privilegiaţi. În cazul în care defunctul lasă atât ascendenţi privilegiaţi,
cât şi colaterali privilegiaţi, succesori care formează împreună clasa a doua de
moştenitori, succesiunea se împarte diferit, după cum la moştenire vine unul sau
mai mulţi ascendenţi privilegiaţi. Astfel, atunci când la moştenire vine un singur
părinte, acesta va primi 1/4 din moştenire, restul de 3/4 revenind colateralilor
privilegiaţi, indiferent de numărul acestora, care o vor împărţi între ei în părţi
egale sau pe tulpini, iar dacă la moştenire vin tatăl şi mama defunctului, aceştia
vor primi 1/2 din moştenire, împărţind-o între ei în părţi egale (pe capete), restul
de 1/2 revenind colateralilor privilegiaţi, care o vor împărţi între ei în părţi egale
sau pe tulpini (art.671 şi 673 C. civ.). 3°) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în
concurs cu soţul supravieţuitor. În acest caz, cota legală a soţului supravieţuitor
(art. 1 lit.b şi c din Legea nr. 319/1944) se va deduce din întreaga moştenire, iar cu
privire 10 la restul rămas după această operaţiune se vor aplica regulile
menţionate mai sus la literele a şi b. 4. Caracterele juridice ale dreptului de
moştenire legală al ascendenţilor privilegiaţi. În cazul ascendenţilor privilegiaţi nu
se poate pune problema reprezentării succesorale, motiv pentru care aceştia nu
pot veni la moştenire decât în nume propriu. De asemenea, ascendenţii
privilegiaţi nu au obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct în timpul
vieţii acestuia. În schimb, asemenea descendenţilor defunctului, ascendenţii
privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari şi sezinari. 5. Colateralii privilegiaţi. Fraţii şi
surorile defunctului şi descendenţii acestora. În categoria colateralilor privilegiaţi
se includ fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora până la
gradul patru de rudenie cu defunctul inclusiv, adică nepoţii şi strănepoţii de frate
(soră). Este indiferent dacă rudenia rezultă din căsătorie sau dinafara căsătoriei.
Sunt colaterali privilegiaţi atât fraţii buni (născuţi din aceeaşi părinţi), cât şi fraţii
consângeni (consangvini) (care au acelaşi tată, dar mame diferite) şi uterini (care
au aceeaşi mamă, dar taţi diferiţi). În schimb, nu intră în această categorie fraţii
vitregi, ai căror părinţi sunt căsătoriţi, dar care nu au nici un părinte comun.
Rudenia colateralilor privilegiaţi poate rezulta şi din adopţia cu efecte depline,
cum se întâmplă, de pildă, în cazul în care un copil este adoptat de o familie (soţ şi
soţie) care copii fireşti sau alţi adoptaţi cu efecte depline. În cazul adopţiei cu
efecte restrânse, adoptatul devine rudă cu adoptatorul, dar nu şi cu rudele
acestuia, astfel încât moştenirea în linie colaterală a celui adoptat este exclusă faţă
de colateralii privilegiaţi ai adoptatorului, rămânând însă posibilă faţă de rudele
sale fireşti, cu care păstrează legăturile de rudenie. 6. Cazul în care sunt chemaţi la
moştenire. Ca şi ascendenţii privilegiaţi, împreună cu care alcătuiesc clasa a doua
de moştenitori, colateralii privilegiaţi sunt chemaţi la moştenirea legală a
defunctului dacă nu există moştenitori din clasa întâi sau dacă aceştia sunt
renunţători sau nedemni. Dacă vin la moştenire, colateralii privilegiaţi înlătură de
la moştenirea legală a defunctului pe succesorii din clasele subsecvente (art. 672
C. civ.). 7. Repartizarea moştenirii între colateralii privilegiaţi care provin din
aceeaşi părinţi. În acest caz, trebuie făcută distincţie între situaţia în care
moştenirea se împarte doar între colateralii privilegiaţi (a), situaţia în care
moştenirea se împarte între aceştia şi ascendenţii privilegiaţi (b) şi situaţia în care
vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor (c). 11 1°) Colateralii privilegiaţi
vin singuri la moştenire. Colateralii privilegiaţi care vin singuri la moştenirea
defunctului împart între ei succesiunea în părţi egale (pe capete), dacă vin la
moştenire în nume propriu, sau pe tulpini (subtulpini), dacă vin la moştenire prin
reprezentare. 2°) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire împreună cu ascendenţii
privilegiaţi. Colateralilor privilegiaţi le revine din moştenire o cotă de 3/4, atunci
când vin la succesiune în concurs cu un singur ascendent privilegiat, sau o cotă de
1/2, atunci când vin la moştenire în concurs cu doi sau mai mulţi ascendenţi
privilegiaţi (art. 672 şi 673 C. civ.). 3°) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire în
concurs cu soţul supravieţuitor. În acest caz, ca şi în cazul ascendenţilor privilegiaţi,
cota soţului supravieţuitor (art.1 lit.b şi c din Legea nr. 319/1944) se va deduce din
întreaga moştenire, iar restul se va împărţi conform regulilor menţionate mai sus.
8. Repartizarea moştenirii între colateralii privilegiaţi care provin din părinţi
diferiţi. Împărţirea pe linii a moştenirii. Conform dispoziţiilor art.674 C. civ., în
cazul în care la moştenire vin fraţi şi surori din părinţi diferiţi, moştenirea se
împarte pe două linii, maternă şi paternă. Fraţii uterini vor moşteni numai pe linie
maternă, iar fraţii consângeni vor moşteni numai pe linie paternă. Fraţii buni vor
moşteni în ambele linii. Împărţirea pe linii a moştenirii operează numai în cazul în
care la moştenire vin efectiv fraţi şi surori din categorii diferite (uterini cu
consângeni; consângeni cu fraţi buni; uterini cu consângeni şi fraţi buni; sau
uterini cu fraţi buni), iar nu şi atunci când la moştenire vin fraţi din aceeaşi
categorie (toţi uterini sau toţi consângeni), caz în care moştenirea se va repartiza
după regulile menţionatemai sus . De asemenea, aşa cum rezultă din dispoziţiile
art. 672, 673 şi 674 C. civ., împărţirea pe linii a moştenirii se realizează nu numai
atunci când vin la moştenire fraţii şi surorile defunctului în nume propriu, ci şi
atunci când succesiunea revine descendenţilor acestora, atât în nume propriu cât
şi prin reprezentare. 9. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire legală al
colateralilor privilegiaţi Colateralii privilegiaţi pot fi reprezentaţi la moştenire de
descendenţii lor. Ei nu sunt rezervatari, nu beneficiază de sezină şi nu datorează
raportul donaţiilor. Top of the Document 12 III. Clasa a treia de moştenitori – a
ascendenţilor ordinari 1. Componenţă. Această clasă include pe ceilalţi ascendenţi
ai defunctului, alţii decât părinţii, care fac parte din clasa ascendenţilor privilegiaţi.
Ea cuprinde aşadar pe bunicii, străbunicii, stră-străbunicii defunctului etc. la
infinit. 2. Cazul în care sunt chemaţi la moştenire. Ascendenţii ordinari vin la
moştenire doar în cazul în care nu există moştenitori din primele două clase sau
atunci când există asemenea moştenitori, dar aceştia sunt renunţători sau
nedemni. 3. Repartizarea moştenirii între ascendenţii ordinari. Între ascendenţii
ordinari moştenirea se împarte conform principiilor proximităţii gradului de
rudenie şi al împărţirii pe capete între rudele de acelaşi grad. Astfel, de exemplu,
dacă defunctul lasă la moartea sa doi bunici şi un străbunic, moştenirea va reveni
celor doi bunici, rude de gradul doi cu defunctul, care o vor împărţi între ei în părţi
egale, străbunicul defunctului, rudă de gradul trei, fiind înlăturat de la moştenire.
Dacă la moştenirea defunctului vine şi soţul supravieţuitor, acesta va primi cota
prevăzută la art. 1 lit.d din Legea 319/1943 raportată la întreaga moştenire, restul
împărţindu-se între ascendenţii ordinari conform regulilor de mai sus. 4.
Caracterele juridice ale dreptului la moştenire legală al ascendenţilor ordinari.
Ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu, reprezentarea
succesorală fiind exclusă în cazul lor. Ei nu sunt moştenitori rezervatari şi nu au
obligaţia de raport al donaţiilor. În schimb, întrucât ascendenţii ordinari sunt rude
în linie directă cu defunctul, sunt moştenitori sezinari. Top of the Document IV.
Clasa a patra de moştenitori – a colateralilor ordinari 1. Componenţă. Această
clasă cuprinde pe unchii, mătuşile, verii primari, precum şi pe fraţii şi surorile
bunicilor defunctului. În cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul nu poate
moşteni în linie colaterală pe rudele defunctului întrucât nu devine rudă decât cu
adoptatorul, iar nu şi cu rudele acestuia; păstrează în schimb legăturile de rudenie
cu rudele sale fireşti pe care le poate moşteni în linie colaterală. În linie colaterală,
aşa cum am văzut, moştenirea este posibilă până la gradul patru de rudenie
inclusiv. 2. Cazul în care vin la moştenire. Colateralii ordinari vin la moştenire doar
dacă nu sunt moştenitori în primele trei clase sau dacă există asemenea
moştenitori, dar aceştia sunt renunţători sau nedemni. 3. Repartizarea moştenirii
între colateralii ordinari. Între colateralii ordinari moştenirea se împarte conform
principiilor proximităţii gradului de 13 rudenie şi al împărţirii pe capete între
rudele de acelaşi grad. Astfel, de exemplu, dacă la moartea lui de cujus rămân în
viaţă doi unchi, trei veri primari şi un frate al bunicului său, moştenirea va reveni
celor doi unchi, rude de gradul trei cu defunctul, care o vor împărţi în părţi egale
între ei, cei trei veri primari şi fratele bunicului fiind înlăturaţi de la moştenire
întrucât sunt rude de gradul patru cu defunctul. Este de menţionat faptul că în
cazul colateralilor ordinari nu operează împărţirea pe linii a moştenirii, aşa cum se
întâmplă în cazul fraţilor şi surorilor defunctului care provin din părinţi diferiţi.
Dacă la moştenire colateralii ordinari vin în concurs cu soţul supravieţuitor, acesta
din urmă va primi din moştenire cota prevăzută la art. 1 lit.d din Legea nr.
319/1944, restul împărţindu-se între colateralii ordinari conform regulilor de mai
sus. 4. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor ordinari.
Colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu, iar nu şi prin
reprezentare. Ei nu sunt nici moştenitori rezervatari, nici sezinari şi nu datorează
nici raportul donaţiilor. Top of the Document DREPTURILE SUCCESORALE ALE
SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR ÎN CADRUL MOŞTENIRII LEGALE 1. Condiţiile cerute de
lege soţului supravieţuitor pentru a putea moşteni. Ca orice succesor, pentru a
putea moşteni, soţul supravieţuitor trebuie să întrunească condiţiile generale
cerute de lege pentru a putea moşteni. De asemenea, el trebuie să aibă calitatea
de soţ al defunctului la data deschiderii succesiunii. În caz de divorţ, căsătoria este
desfăcută din ziua când hotărârea de divorţ va rămâne irevocabilă (art. 39 alin.1 C.
fam.). Până la această dată căsătoria este în fiinţă, astfel încât dacă, de pildă, unul
dintre soţi decedează după pronunţarea divorţului în primă instanţă, celălalt soţ îl
moşteneşte, căsătoria nefiind încă desfăcută în sensul dispoziţiilor legale mai sus
citate. Legea nr. 319/1944 conferă soţului supravieţuitor: drepturi de moştenire
proprii în concurs cu fiecare clasă de moştenitori (§ 1); un drept special de
moştenire asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, precum
şi asupra darurilor de nuntă (§ 2); un drept temporar de abitaţie asupra casei de
locuit (§ 3). 2. Drepturile de moştenire proprii ale soţului supravieţuitor în concurs
cu fiecare clasă de moştenitori. Soţul supravieţuitor nu face parte din nici o clasă
de moştenitori, dar el are drepturi succesorale proprii în concurs cu fiecare dintre
acestea. Potrivit art. 1 din Legea nr. 319/1944, soţului supravieţuitor îi revine: 14
a) în concurs cu descendenţii defunctului, indiferent de gradul de rudenie cu
defunctul şi de numărul acestora, 1/4 din moştenire; b) în concurs cu ascendenţii
privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi ai defunctului, atunci când vin împreună la
moştenire, indiferent de numărul acestora, 1/3 din moştenire; c) în concurs fie
doar cu părinţii defunctului sau unul dintre aceştia, fie doar cu fraţii sau surorile
defunctului ori descendenţii acestora, indiferent de numărul lor, 1/2 din
moştenire; d) în concurs cu ascendenţii ordinari (moştenitorii din clasa a treia) sau
cu colateralii ordinari (moştenitorii din clasa a patra), în ambele cazuri, indiferent
de numărul acestora, 3/4 din moştenire; e) în ipoteza în care nu există moştenitori
legali în nici una din cele patru clase şi nu există nici moştenitori testamentari,
soţul supravieţuitor va culege întreaga moştenire. În caz de bigamie, cota-parte
calculată conform regulilor de mai sus va fi împărţită între soţii supravieţuitori de
bună-credinţă, nefiind de conceput ca fiecare dintre aceştia să beneficieze integral
de cota cuvenită soţului supravieţuitor. 3. Imputarea cotei soţului supravieţuitor
asupra masei succesorale. Datorită faptului că Legea nr. 319/1944 a conferit
soţului supravieţuitor drepturi succesorale proprii, fără a modifica dispoziţiile
Codului civil care reglementează drepturile sccesorale ale celorlalţi moştenitori
legali, s-a ajuns la concluzia că atunci când soţul supravieţuitor vine la moştenire
în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori se va proceda mai întâi la
stabilirea cotei soţului supravieţuitor raportat la întreaga moştenire, după care
partea de moştenire rămasă se va împărţi între ceilalţi moştenitori conform
cotelor de moştenire prevăzute de lege. Astfel, de exemplu, dacă soţul
supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu doi copii ai defunctului, se
procedează mai întâi la stabilirea dreptului soţului supravieţuitor în raport cu
întreaga moştenire, adică 1/4 din moştenire, după care partea rămasă, adică 3/4
din moştenire, se împarte în două părţi egale între copii defunctului, fiecare
primind câte 3/8 din moştenire. Cu alte cuvinte, cota succesorală cuvenită soţului
supravieţuitor în concurs cu fiecare clasă de moştenitori comprimă (restrânge)
drepturile succesorale ale celorlalţi moştenitori legali. 4. Caracterele juridice ale
dreptului de moştenire al soţului supravieţuitor. Soţul supravieţuitor poate veni la
moştenirea defunctului numai în nume propriu, iar nu şi prin reprezentare. El este
moştenitor rezervatar (art. 2 din Legea nr. 319/1944) şi datorează raportul
donaţiilor primite de la defunct în cazul în care vine la moştenire împreună cu 15
descendenţii defunctului (art. 3 din Legea nr. 319/1944). Soţul supravieţuitor nu
este moştenitor sezinar. Top of the Document 5. Dreptul special (accesoriu) de
moştenire al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând
gospodăriei casnice, precum şi asupra darurilor de nuntă. Din dispoziţiile art. 5 din
Legea nr. 319/1944 rezultă că atunci când vine la moştenire în concurs cu alţi
succesori decât descendenţii defunctului, „soţul supravieţuitor va moşteni, în
afară de partea sa succesorală, mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei
casnice, precum şi darurile de nuntă”. Raţiunea acestui text este aceea de a nu
permite modificarea condiţiilor de viaţă ale soţului supravieţuitor fără o temeinică
justificare. În cazul în care la succesiune vin descendenţii defunctului, dreptul
special de moştenire al soţului supravieţuitor nu mai subzistă, toate bunurile
succesorale, chiar şi cele la care se referă art. 5 din Legea nr. 319/1944,
incluzându-se în masa succesorală, care se va împărţi conform regulilor prezentate
mai sus între soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului. A. Mobilele şi
obiectele aparţinând gospodăriei casnice. În această categorie nu sunt incluse
toate bunurile mobile succesorale, ci numai acelea care prin natura şi afectaţiunea
lor au fost destinate folosinţei în gospodăria casnică. Astfel, intră în această
categorie obiectele de menaj, maşinile de gătit, frigiderele, aspiratoarele, maşinile
de spălat rufe, bibliotecile, birourile, aparatele de radio şi televiziune, aparatele de
fotografiat, precum şi orice alte asemenea bunuri, ţinând seama de condiţiile şi
nivelul de trai al soţilor. Nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 5 din Legea nr.
319/1944 bunurile care se exclud prin natura lor, cum este cazul: autoturismelor,
motocicletelor sau instrumentelor muzicale; al operelor de artă; al bunurilor care
au servit la exercitarea profesiei sau meseriei defunctului; ori al animalelor de
muncă şi de producţie şi a uneltelor de muncă din gospodăria ţărănească. De
asemenea, se exclud şi bunurile care, deşi prin natura lor intră în categoria
menţionată, nu au fost destinate utilizării în gospodăria casnică, ci altor scopuri,
cum ar fi acela al achiziţionării în scop de investiţie. Dacă bunurile sunt din
categoria celor proprii soţului decedat, se impune ca acestea să fi fost aduse în
gospodăria comună a soţilor şi folosite ca atare de aceştia. Bunurile la care face
referire art. 5 din Legea nr. 319/1944 se cuvin soţului supravieţuitor independent
de orice element cantitativ (întinderea valorii lor în raport cu masa succesorală
sau numărul lor). Mobilele şi obiectele 16 aparţinând gospodăriei casnice se cuvin
soţului supravieţuitor numai în măsura în care defunctul nu a dispus de acestea în
mod expres prin legate. Donaţiile făcute în favoarea terţilor de defunct în timpul
vieţii cu privire la mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice din
categoria bunurilor sale proprii sunt în principiu valabile, soţul supravieţuitor
neputând ataca aceste acte decât în situaţia în care depăşesc valoric limitele
cotităţii disponibile, caz în care poate cere reducţiunea acestora. Concepţia asupra
naturii juridice a dreptului special la moştenire a soţului supravieţuitor a evoluat în
timp. În prezent, dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor este
considerat a fi un drept de moştenire legală cu destinaţie specială. B. Darurile de
nuntă. Darurile de nuntă sunt donaţiile făcute soţilor cu ocazia celebrării
căsătoriei. Regimul juridic al darurilor de nuntă este identic cu acela al mobilelor şi
obiectelor aparţinând gospodăriei casnice pe care lam înfăţişat mai sus. Top of the
Document 6. Dreptul temporar de abitaţie asupra casei de locuit. Art. 4 alin. 1 din
Legea nr. 319/1944 prevede că „soţul supravieţuitor care nu are o locuinţă
proprie, va avea până la executarea ieşirii din indiviziune şi în orice caz, cel puţin
timp de un an de la încetarea din viaţă a soţului său, în afară de dreptul de
moştenire potrivit dispoziţiilor de mai sus, un drept de abitaţie asupra casei în
care a locuit, dacă aceasta face parte din succesiune”. Acest drept de abitaţie, în
principiu, are natură identică cu abitaţia de drept comun reglementată de art.
565-575 C. civ. Este vorba aşadar de un drept real asupra lucrului altuia, constând
în dreptul de a utiliza (locui) exclusiv în interes propriu casa care face parte din
masa succesorală, iar nu de un simplu drept de creanţă (locaţiune). Prin excepţie
de la abitaţia de drept comun, soţul supravieţuitor este scutit de obligaţia de a da
cauţiunea prevăzută la art. 566 C. civ. (art. 4 alin.2 din Legea nr. 319/1944). De
asemenea, prin excepţie de la dispoziţiile art. 572 C. civ., care permit titularului
abitaţiei de drept comun asupra unei case de locuit să închirieze „partea casei ce
nu locuieşte”, soţul supravieţuitor nu poate ceda sau închiria în nici un fel locuinţa
care constituie obiectul dreptului său de abitaţie (art. 4 alin.2 din Legea nr.
319/1944). Spre deosebire de dreptul special de moştenire conferit soţului
supravieţuitor de art. 5 din Legea nr. 319/1944, care revine acestuia numai dacă
vine la succesiune în concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii defunctului,
dreptul de abitaţie asupra casei de locuit nu este astfel condiţionat, funcţionând
chiar şi în concurs cu descendenţii defunctului. 17 Dreptul de abitaţie al soţului
supravieţuitor prezintă următoarele caractere juridice: 1°) este un drept care
izvorăşte direct din lege, ceea ce înseamnă că pentru a fi obţinut de soţul
supravieţuitor nu trebuie decât să fie invocat de acesta; 2°) este un drept real,
dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra locuinţei. Acest drept poartă
în principiu asupra locuinţei însăşi şi asupra tuturor accesoriilor şi dependinţelor
acesteia; 3°) este un drept temporar, care durează până la data ieşirii din
indiviziune, dar nu mai puţin de un an de la data deschiderii moştenirii; 4°) este un
drept real strict personal, care nu poate profita decât soţului supravieţuitor şi,
eventual, copiilor minori ai acestuia care locuiesc împreună cu el, indiferent dacă
sunt născuţi din căsătoria cu defunctul sau dintr-o altă căsătorie. De aici decurge şi
caracterul inalienabil şi insesizabil al acestui drept.

DREPTUL STATULUI ASUPRA MOŞTENIRILOR VACANTE 1. Noţiune. Potrivit

dispoziţiilor art. 680 C. civ., „în lipsă de moştenitori legali sau testamentari,
bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”. Conform acestui text de
lege, statul culege moştenirile rămase în desherenţă, adică fără succesori care să
le poată culege, întrucât la data deschiderii moştenirii fie nu există nici un
succesor legal sau testamentar în viaţă, fie succesorii legali în viaţă la data
deschiderii succesiunii sunt cu toţii nerezervatari şi au fost exheredaţi total de
defunct, fie succesorii legali sau testamentari în viaţă renunţă la moştenire sau
sunt nedemni cu toţii. În fine, moştenirea este vacantă chiar şi în situaţia în care
există legate cu titlu universal care acoperă întreaga moştenire sau particulare
care consumă tot emolumentul moştenirii, dat fiind că predarea acestora, dacă nu
există moştenitori legali sau testamentari cu vocaţie la întreaga moştenire, nu
poate fi cerută decât statului ca ultim succesor cu vocaţie la întregul patrimoniu
succesoral (art. 680, 891 şi 902 C. civ.). 2. Fundamentul vocaţiei succesorale a
statului. Controversă. Asupra fundamentului vocaţiei succesorale a statului la
moştenirile vacante se confruntă două teorii: teoria dreptului legal de moştenire
(a) şi teoria dreptului de suveranitate (b). 1°) Teoria dreptului legal de moştenire.
Conform acestei teorii, statul este un succesor ca oricare altul, culegând
succesiunile vacante cu titlu de moştenitor (iure hereditatis). Instanţa supremă s-a
pronunţat în acest sens, 18 statuând că „în cazul succesiunii vacante statul are
calitatea de moştenitor potrivit art. 652 C. civ.”. 2°) Teoria dreptului de
suveranitate. După această teorie, statul culege moştenirile vacante nu în calitate
de moştenitor, ci de putere suverană ţinută în exercitarea funcţiilor sale de poliţie
statală la prevenirea riscurilor de dezordine pe care le-ar crea existenţa unor
bunuri fără stăpân ce ar tenta pe mulţi pentru a le dobândi prin ocupaţiune în
mod prioritar. Interesul practic al opţiunii între una sau alta din cele două teorii se
evidenţiază din punctul de vedere al exheredării tuturor moştenitorilor (1°), din
punctul de vedere al revocării renunţării la moştenire a unui succesor al
defunctului (2°) şi din punctul de vedere al rezolvării conflictelor de legi în cazul
decesului unui cetăţean al unui stat care lasă bunuri mobile pe teritoriul altui stat
(3°).