Sunteți pe pagina 1din 3

IP/09/1849

Bruxelles, 30 noiembrie 2009

Promovarea produselor agricole ale UE dincolo de


hotarele Uniunii

Comisia Europeană a aprobat o serie de măsuri vizând informarea


consumatorilor din țări terțe cu privire la produsele agricole din Comunitate
și promovarea acestor produse pe piețele respective. Dintre cele 20 de
programe înaintate Comisiei de statele membre au fost acceptate jumătate.
Cele 10 programe câștigătoare, prezentate de Franța, Grecia, Italia, Lituania,
Polonia, Portugalia și România, sunt consacrate unor produse cu indicații
geografice și denumiri de origine protejate, unor vinuri, fructe, legume,
băuturi spirtoase și produse din carne, precum și uleiului de măsline și
produselor ecologice. Contribuția UE, care reprezintă jumătate din bugetul
total al programelor, se ridică la 11,1 milioane EUR.

„Produsele de calitate din UE sunt neîntrecute”, a apreciat comisarul european


pentru agricultură și dezvoltare rurală Mariann Fischer Boel. „Să le facem mai vizibile
pe piețele din afara UE este pentru noi un obiectiv prioritar. Cred că sunt produse cu
un imens potențial de vânzare pe piețele externe, unde oamenii apreciază tradiția
care stă la baza acestor alimente și vinuri de calitate superioară. Investind în
campanii externe de informare și de promovare pentru produsele noastre,
demonstrăm că UE este hotărâtă să valorifice acest potențial.”

Context
Uniunea Europeană poate finanța (cu maximum 50%) diferite acțiuni de informare și
de promovare în țări terțe în favoarea unor produse agricole și alimentare. Acestea
pot fi acțiuni de relații cu publicul, acțiuni promoționale și publicitare, evidențiind în
mod special avantajele produselor comunitare, mai ales în ceea ce privește
calitatea, igiena, siguranța alimentelor, nutriția, etichetarea, bunăstarea animalelor și
protecția mediului. Finanțarea comunitară poate sprijini, printre altele, și participarea
la manifestări și târguri, campanii de informare asupra sistemului UE de denumiri de
origine protejate (DOP), indicații geografice protejate (IGP) și specialități tradiționale
garantate (STG), ca și asupra agriculturii ecologice. Se pot organiza campanii de
informare și cu privire la sistemul european al vinurilor de calitate produse în regiuni
determinate (v.c.p.r.d.), precum și studii asupra unor piețe noi.
Normele de aplicare a măsurilor de informare și de promovare sunt stabilite într-un
regulament al Comisiei1. În fiecare an, până la 30 iunie, statele membre trebuie să
transmită Comisiei lista programelor pe care le-au selecționat și o prezentare a
fiecărui program. Comisia le evaluează și hotărăște care sunt eligibile. Regulamentul
amintit cuprinde și o listă a piețelor externe pe care se pot întreprinde acțiuni
promoționale și produsele care pot face obiectul acestor acțiuni.
Anexă: Programele de informare și de promovare reținute – seria 2009

1
Regulamentul (CE) nr. 501/2008 din 5 iunie 2008
ANEXĂ

Regulamentul (CE) nr. 501/2008: Promovare în țări


- seria 2009 - Programe reținute (PROPUNERI ALE STATELOR MEMBRE)
terțe

Stat Nr. de Cofinanțare CE în EUR (anuală și


Organizația care Buget total în EUR totală)
membr progr Produse Țări țintă (*)
prezintă propunerea
u ame
Anul 1 Anul 2 Anul 3 Total Anul 1 Anul 2 Anul 3 Total
MAI
MULTE 1 DELKOF+Romconserv 978 459 1 074 309 904 692 2 957 460 489 229 537 155 452 346 1 478 730
SM
Fructe și
LAM+NO+RU
EL DELKOF legume
+UA 650 501 887 012 606 071 325 250 443 506 303 036
prelucrate

RO Romconserv 327 958 187 297 298 621 163 979 93 648 149 311

Produse MEA+
EL 1 KIN. BIO- PRCERS
ecologice NO+RU
929 185 1 538 411 1 032 405 3 500 000 464 592 769 206 516 203 1 750 000

DOP, IGP și
EL 2 EAS Rethymnon
STG
MEA 589 674 418 938 215 381 1 223 993 294 837 209 469 107 690 611 996

Băuturi
FR 1 BNIC
spirtoase
CN+NAM+RU 657 952 583 495 583 495 1 824 942 328 976 291 748 291 747 912 471

Consorzio di Garanzia
Ulei de
IT 1 dell olio Extravergine di
măsline
IN 727 905 539 571 539 571 1 807 047 363 952 269 786 269 786 903 524
oliva di Qualità

IT 2 Federdoc Vinuri JP+NAM 916 959 754 529 792 200 2 463 688 458 480 377 265 396 100 1 231 845

Formaggio
DOP, IGP și
IT 3 Asiago+Speck Alto
STG
NAM 468 184 450 113 918 297 234 092 225 056 459 148
Adige
Stat Nr. de Cofinanțare CE în EUR (anuală și
Organizația care Buget total în EUR totală)
membr progr Produse Țări țintă (*)
prezintă propunerea
u ame
Anul 1 Anul 2 Anul 3 Total Anul 1 Anul 2 Anul 3 Total
Băuturi CN+MEA+
LT 1 AGPIA
spirtoase NAM
619 099 773 978 951 540 2 344 617 309 550 386 989 475 770 1 172 309

Carne de vită
CN+RU
PL 1 SRWRP și mânzat și
+SEA+UA
1 583 406 1 520 552 3 103 958 791 703 760 276 1 551 979
carne de porc

CH+LAM+
PT 1 CVRVV Vinuri
NAM +NO
714 936 618 563 732 761 2 066 260 357 468 309 281 366 381 1 033 130

UE TOTAL GENERAL 10 programe 8 185 758 8 272 459 5 752 045 22 210 261 4 092 879 4 136 231 2 876 022 11 105 132

(*) Zone geografice: LAM = America Latină; MEA = Orientul Mijlociu; NAM = America de Nord; SEA = Asia de Sud-Est;
Țări: CH = Elveția; CN = China; IN = India; JP = Japonia; NO=Norvegia; RU = Rusia; UA = Ucraina.

S-ar putea să vă placă și