GHIDUL AFACERILOR EUROPENE ÎN

ROMÂNIA
 CUPRINS

1. Cuvânt înainte 2
2. Cui se adresează acest ghid 4
3. Avantajele aderării 5
4. Principalele instituţii ale Uniunii Europene 8
5. Alte instituţii comunitare 11
4. Petiţionarea la nivel comunitar 13
5. Afacerile europene în România – Cadrul instituţional
pentru gestionarea afacerilor europene 17
6. Coordonarea poziţiilor României privind politicile
comunitare şi piaţa internă 19
7. Reprezentarea europeană 20
8. Strategia Lisabona 21
9. Piaţa Internă 22
10. Sistemul electronic de comunicare şi informare
privind piaţa internă a Uniunii Europene – IMI 25
11. Compatibilizarea legislaţiei naţionale 27
12. Transpunerea directivei 2006/123/CE privind
serviciile pe Piaţa Internă 31
13. ” Îmbunătăţirea calităţii reglementării”
(„better regulation”/„mieux légiférer”) 32
14. Sistemul SOLVIT 34
15. Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor 37
16. Monitorizare post-aderare 40

2
 CUVÂNT ÎNAINTE

Întemeindu-se pe opţiunea fundamentală a întregii societăţi româneşti în favoarea valorilor democratice, a

modelului politico-juridic şi a opţiunilor şi soluţiilor economico-sociale împărtăşite de statele membre ale Uniunii
Europene, aderarea României la UE s-a încheiat la 1 ianuarie 2007. Această dată constituie însă numai un reper – cu
greutate – într-un proces care continuă, acela al integrării de fond a României în cadrul Uniunii Europene, prin
consolidarea statutului său de membru, a capacităţii sale de exercitare efectivă a drepturilor şi de îndeplinire a
obligaţiilor ce decurg din acest statut, în interesul cetăţenilor români şi în interesul comun al tuturor statelor membre,
interes comun pe care apartenenţa acestora la Uniune se întemeiază. Acest proces presupune eforturi susţinute
pentru a face înţeles întregii societăţi româneşti faptul că integrarea nu se limitează la armonizarea reglementărilor
naţionale cu cele ale Uniunii, ci implică participarea informată la elaborarea acestora, precum şi aplicarea lor efectivă
în practică după adoptare. De aceea, după aderarea la Uniunea Europeană, putem vorbi despre aprofundarea integrării
noastre în UE ca stat membru, din poziţia de participant la construcţia europeană.

Posibilitatea României de a influenţa hotărârile care se adoptă la nivel european este deschisă de dobândirea dreptului de
vot în procesul decizional în cadrul Consiliului UE. De asemenea, România este prezentă, în modalităţi specifice, şi în alte
instituţii europene. Structura instituţională sui generis a Uniunii Europene face ca noi, la fel ca oricare alt stat membru, să
dispunem de canale multiple prin care putem promova interesul naţional. Pentru utilizarea eficientă a acestor instrumente, este
însă necesară cunoaşterea, înţelegerea şi stăpânirea lor corectă, politică, juridică şi conceptuală.

Este în interesul vital al României să îşi construiască în cadrul Uniunii Europene o reputaţie atât de stat capabil de a
influenţa deciziile comunitare, cât şi de stat adaptabil şi flexibil. Ea trebuie să-şi identifice şi să susţină poziţii clare, concrete si
pragmatice nu numai faţă de marile teme europene, ci şi faţă de aspectele de detaliu. Pornind de la tradiţia noastră istorică,
administrativă-legislativă şi economică-socială şi de la caracteristicile actuale ale României, de stat care trebuie să se înscrie
într-un proces susţinut şi durabil de convergenţă cu media ansamblului UE, trebuie înţelese implicaţiile fundamentale ale
apartenenţei la Uniunea Europeană:

• fără a minimaliza importanţa statutului de membru UE, agenda europeană nu poate înlocui în întregime agenda naţională
de dezvoltare şi obiectivele strategice proprii României, care trebuie să ţină seama de această apartenenţă, completând-o
însă cu dimensiunile specifice ei; cu alte cuvinte, apartenenţa la Uniunea Europeană nu constituie un “pilot automat” al
tuturor politicilor publice naţionale, ci un sistem de orientare cu pondere variabilă de la un domeniu la altul, depinzând şi de
repartizarea competenţelor între Uniune şi statele sale membre;
• dacă agenda europeană nu înlocuieşte cu desăvârşire agenda publică naţională, în schimb, agenda europeană nu poate fi
ignorată; apartenenţa la Uniune conferă fiecărui stat membru atât drepturi, cât şi obligaţii de care trebuie ţinut seama în

3
 definirea şi aplicarea politicilor publice; agenda naţională specifică poate fi împlinită în cadrul european, în armonie cu
acesta, fără a fi necesară spargerea cadrelor sale;
• aderarea la Uniunea Europeană nu conduce la scăderea importanţei agendei europene pentru agenda publică naţională;
tocmai din cauză că, prin mecanica aderării, afacerile europene devin în mod firesc afaceri interne ale fiecărui stat membru
şi nu mai relevă de politica sa externă, ele trebuie să continue să se bucure de atenţia constantă deopotrivă a decidenţilor
politici, a administraţiei publice, a operatorilor economici şi a societăţii civile; asimilarea deplină afacerilor europene în
agenda naţională nu poate conduce la alocarea unui loc secundar în atenţia diferitelor segmente ale societăţii româneşti,
întrucât aceasta ar echivala pur şi simplu cu eludarea realităţii şi a determinanţilor săi fundamentali;
• pentru a valorifica în întregime statutul de membră a Uniunii Europene, România are nevoie de o coordonare strânsă şi de
funcţionarea eficientă, raţională şi transparentă a autorităţilor sale publice, de capacitatea acestora de a se organiza pentru
a participa la definirea şi aplicarea politicilor publice europene; România are nevoie de dezvoltarea puternică a capacităţii de
fundamentare a poziţiilor şi politicilor sale, ceea ce implică o cunoaştere şi înţelegere în detaliu atât a propriilor sale realităţi,
cât şi a celor la scara Uniunii şi a lumii; de asemenea, România are nevoie de dezvoltarea puternică a gândirii sale
prospective şi anticipative;
• în ultimă instanţă, participarea la viaţa publică a Uniunii are o dimensiune formativă, pedagogică permanentă; perceperea
adecvată a acestei dimensiuni, ca şi a realităţilor specifice unei Uniuni formate din 27 de state membre, caracterizată de
procese transnaţionale care reclamă o înţelegere şi acţiune comună în serviciul cetăţenilor europeni, este vitală pentru toate
segmentele societăţii româneşti: oameni politici, funcţionari publici, operatori economici, societate civilă.

Pentru asigurarea unei prezenţe care să valorifice într-un mod adecvat statutul de membră a Uniunii Europene, România îşi
creează şi consolidează un mecanism instituţional puternic şi unitar, care să permită formularea şi susţinerea rapidă şi corectă
a poziţiilor şi intereselor naţionale la nivel comunitar.

În inima acestui mecanism, Departamentul pentru Afaceri Europene al Guvernului României a fost instituit pentru a
asigura, deopotrivă, conducerea strategică, gestiunea minuţioasă a afacerilor europene în România şi reprezentarea
corespunzătoare a intereselor sale şi ale cetăţenilor săi.

Aurel CIOBANU-DORDEA
Secretar de stat

4
 CUI SE ADRESEAZĂ ACEST GHID

Destinatarii acţiunilor de informare privind activitatea legislativă a Uniunii Europene sunt atât autorităţile centrale, locale şi
structurile asociative ale acestora cât şi publicul larg. La acest moment este nevoie de un flux continuu de informare, precum
şi de o consultare susţinută în două sensuri. Pe de o parte, este necesar ca DAE să explice şi să găsească, de comun acord
cu toate autorităţile interesate, soluţii eficiente şi viabile de transpunere şi implementare a directivelor nou adoptate. Pe de
altă parte, dialogul cu autorităţile publice şi toţi factorii interesaţi trebuie demarat încă din etapele iniţiale ale procesului
legislativ comunitar, pentru o analiză comună a impactului socio-economic al propunerilor Comisiei.

Departamentul pentru Afaceri Europene are sarcina de a asigura informarea autorităţilor publice naţionale cu privire la
evoluţiile şi impactul procesului legislativ derulat la nivel comunitar. DAE transmite Parlamentului român toate propunerile
legislative elaborate de Comisia Europeană, toate documentele consultative ale acesteia, precum şi actele adoptate de
Consiliu în exercitarea funcţiei legislative. Această obligaţie de informare a Parlamentului român, care decurge din aplicarea
principiului subsidiarităţii şi din respectarea prevederilor Protocolului privind rolul parlamentelor naţionale, ataşat Tratatului de
la Amsterdam, va fi completată şi de necesitatea consultării legislativului român asupra proiectelor legislative comunitare.

În ceea ce priveşte dialogul cu cetăţenii, DAE, în parteneriat cu ministerele de linie, întreprinde campanii de informare în
presă şi organizează seminarii de informare a cetăţenilor, pentru a le aduce la cunoştinţă modalităţile prin care aceştia îşi pot
valorifica drepturile conferite de calitatea de cetăţean al Uniunii Europene în faţa instanţelor naţionale, în faţa Curţii de Justiţie
a Uniunii Europene, în cazul unor încălcări ale dreptului comunitar. Este foarte important ca cetăţenii şi operatorii economici
de pe piaţa noastră să îşi cunoască drepturile şi obligaţiile conferite de legislaţia europeană. În acest context, ei pot găsi deja
pe site-ul Uniunii Europene mare parte din legislaţia comunitară tradusă în limba română. Desigur, elementele de informare
vor cuprinde aspecte variate. Totodată, anumite „dosare” fierbinţi, precum Directiva Servicii sau Regulamentul Reach trebuie
aduse la cunoştinţa cetăţeanului şi agentului economic, apoi explicate şi dezbătute, fiind foarte important ca aceştia să
înţeleagă că afacerile europene nu sunt „politici externe”, ci reprezintă politici interne concrete, care le afectează direct
drepturile şi obligaţiile. România trebuie să îşi co-intereseze cetăţenii în problematica afacerilor europene şi să evite
instituirea unei distanţe între cetăţeni, agenţi economici, consumatori, pe de-o parte, şi autorităţile publice însărcinate cu
aplicarea dreptului comunitar. În ultimă instanţă, cetăţeanul este destinatarul şi beneficiarul politicilor comunitare, iar
participarea lui în acest proces sporeşte legitimitatea procesului decizional comunitar.

5
 AVANTAJELE ADERĂRII

Integrarea europeană aduce beneficii substanţiale cetăţenilor Uniunii Europene. Urmărind cele patru obiective
identificate de Comisia Europeană la începutul mandatului său – prosperitate, solidaritate, securitate şi
consolidarea poziţiei Europei pe scena mondială, pot fi identificate o serie de acţiuni concrete ale Uniunii
Europene care aduc o valoare adăugată standardului de viaţă.

Piaţa unică rămâne una dintre cele mai importante realizări ale Uniunii Europene. Între statele membre, au fost
eliminate, în mod treptat, restricţiile privitoare la comerţ şi libera concurenţă, rezultatul tuturor acestor măsuri fiind creşterea
standardului de viaţă. Uniunea Europeană creează oportunităţi prin stimularea libertăţii de circulaţie a bunurilor şi a
serviciilor în statele membre. De exemplu, companiile din sectorul terţiar (construcţii, agenţii de voiaj, arhitectură,
consultanţă, agenţii imobiliare, publicitate, hoteluri, restaurante etc.) au posibilitatea de a se stabili într-un alt stat membru
sau de a presta servicii, pentru o perioadă limitată, clienţilor din alt stat membru. Administraţiile naţionale au, însă, obligaţia
de a elimina barierele administrative şi juridice.
Cetăţenii UE beneficiază de o gamă de servicii mai largă şi obţin mai multe drepturi, în calitate de consumatori.
Drepturile consumatorilor sunt protejate putând cere despăgubiri oriunde pe teritoriul Uniunii Europene, fie că şi-au făcut
cumpărăturile într-un magazin, prin poşta electronică, prin telefon sau pe Internet.

Libera circulaţie a persoanelor

În interiorul Uniunii Europene, toate controalele la frontieră privind bunurile, precum şi controlul vamal al persoanelor au
fost eliminate. Acordul Schengen vizează cooperarea poliţienească şi o politică comună de azil şi de imigraţie, în scopul
eliminării totale a controalelor persoanelor la frontierele interne ale Uniunii Europene. Regulile comune privind vizele, dreptul
de azil şi controalele la frontiera externă a UE contribuie la gestionarea mai eficientă a fenomenului migraţiei, resimţit ca o
ameninţare de către cetăţenii UE.

Drepturile cetăţenilor
Primul drept al cetăţeanului european este acela de a putea călători, munci şi locui oriunde pe teritoriul Uniunii Europene.
Sistemul de recunoaştere reciprocă a diplomelor din învăţământul superior în Uniunea Europeană se aplică în cazul tuturor
programelor de formare şi educare la nivel universitar cu o durată de cel puţin trei ani şi se bazează pe principiul încrederii reciproce
în calitatea sistemelor naţionale de educaţie şi de formare.
Fiecare cetăţean al Uniunii, indiferent de naţionalitate, are dreptul să voteze şi să candideze atât la alegerile locale din ţara în care îşi
are reşedinţa, cât şi la alegerile pentru Parlamentul European. Aceste drepturi politice sunt o dovadă a apropierii Uniunii de cetăţenii săi.
Cetăţenia europeană este consfinţită prin Tratatul de la Maastricht: „Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are naţionalitatea unui
stat membru. Cetăţenia europeană completează şi nu înlocuieşte cetăţenia naţională”.

6
 Angajamentul UE în favoarea drepturilor cetăţenilor se regăseşte în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Documentul defineşte valorile fundamentale ale Uniunii, precum şi drepturile civile, politice, economice şi sociale ale
cetăţenilor europeni.

Programe în educaţie Acţiunile în domeniul educaţiei şi formării profesionale se înscriu în strategia europeană de educaţie
pe tot parcursul vieţii şi au un rol important în creşterea competitivităţii Uniunii Europene. Acestea promovează, printre altele,
programe de parteneriat european la nivelul instituţiilor preuniversitare şi programe de schimb la nivel universitar care permit
studenţilor să călătorească în străinătate, să participe la activităţi şcolare transnaţionale, să înveţe noi limbi etc. Începând din 1987,
prin Programul Erasmus, 1,5 milioane de studenţi au avut posibilitatea să studieze la universităţi din străinătate, în 31 de ţări
europene. Programul acţionează pentru îmbunătăţirea formării profesionale, în fiecare an 80 000 de persoane având
posibilitatea să facă stagii în companii şi centre de formare într-o altă ţară europeană.
Moneda unică a adus beneficii concrete pentru cetăţeni, moneda unică facilitând călătoriile în zona euro, iar nivelul mic
al dobânzilor permiţând contractarea de credite în condiţii mai avantajoase. În zona euro, cetăţenii pot derula tranzacţii
online în căutarea celor mai atractive preţuri. Datorită monedei unice, consumatorii au posibilitatea de a compara preţurile la
bunuri şi servicii în diferite state ale Uniunii.
Totodată, introducerea euro a avut un rol deosebit de important in asigurarea stabilitatii macroeconomice şi în intensificarea
integrării economice şi financiare în Zona Euro. Dincolo de efectele tangibile, euro a devenit un simbol al Europei unite, mai
mult de jumatate dintre cetăţenii Zonei Euro considerând că Uniunea Europeană se identifică cu euro.

Serviciile medicale Cetăţenii UE pot călători în străinătate pentru tratamente medicale rambursate de către sistemele
naţionale de sănătate, în cazurile în care acestea nu pot furniza tratamentul care se impune, într-o perioadă rezonabilă de
timp. Noul card european de asigurări sociale de sănătate acordă dreptul cetăţenilor UE de a li se acorda tratament de
urgenţă în statele membre.

Roaming Tarifele excesive pentru utilizarea telefonului mobil într-un alt stat membru al UE sunt mai scăzute începând cu
august 2007, ca urmare a Regulamentului privind roaming-ul, adoptat în iunie 2007. Tarifele operatorilor de telefonie mobilă nu
vor depăşi limitele maxime (fără TVA) stabilite de actul comunitar – 0,49 euro pentru apelurile realizate din străinătate, respectiv
0,24 euro pentru apelurile primite în străinătate.

Combaterea schimbărilor climatice Uniunea Europeană acordă o importanţă deosebită protecţiei mediului şi
accesului la un mediu sănătos pentru generaţiile următoare. Uniunea Europeană deţine un rol cheie în impulsionarea scenei
internaţionale în acest domeniu, dovedind iniţiativă şi angajament politic prin stabilirea de procente ambiţioase de reducere
a emisiilor de gaze cu efect de seră (30% până în 2020). De asemenea, promovarea şi utilizarea resurselor energetice
regenerabile în statele membre constituie o prioritate pentru UE.

7
 Galileo Sistemul UE de navigare prin satelit, va da posibilitatea utilizatorilor de a cunoaşte, în orice loc de pe glob, poziţia
sau amplasarea oricărui obiect în mişcare sau staţionare, cu o marjă de eroare de un metru. Sistemul Galileo este destinat
exclusiv scopurilor civile, spre deosebire de cel american (GPS).

Dincolo de aceste avantaje, UE se confruntă– potrivit specialiştilor – cu patru mari provocări – îmbătrânirea populaţiei,
eficienţa redusă din mediul politic, reducerea beneficiilor reformelor şi percepţia populaţiei referitoare la imposibilitatea
grupării de a se proteja de globalizare. Aceste provocări pot eroda beneficiile aderării la UE pentru noile state membre. Cu
toate acestea, se apreciază că ţările care sunt cotate cu ratinguri situate în partea inferioară a categoriei BAA (România şi
Bulgaria) şi care se află cu mult în urma celorlalte state membre, vor continua să aibă avantaje de pe urma aderării.

8
 CUM FUNCŢIONEAZĂ UNIUNEA EUROPEANĂ? PRINCIPALELE INSTITUŢII

Bazele construcţiei europene au fost puse în anul 1951 prin fondarea unui nou model de organizaţie
internaţională - Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului - în care au intrat şase state: Franţa,
Republica Federală Germania, Italia, Belgia, Luxemburg şi Olanda.

Dezvoltarea ce a urmat până la Uniunea Europeană, care numără azi 27 de state membre, reprezintă o
construcţie fondată pe un sistem politic original şi în continuă evoluţie depăşind categoriile juridice
tradiţionale.

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene (denumit în mod curent Consiliul) este instituţia care reprezintă interesele statelor membre în cadrul
Uniunii Europene. Este o instituţie cu rol fundamental în procesul decizional al Uniunii, instituţie conturată într-o formă constantă
încă de la începutul construcţiei europene prin Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.

În funcţie de domeniul supus dezbaterii în Consiliu, acesta se reuneşte într-un format care cuprinde câte un ministru din fiecare
stat membru, în aşa numitele “configuraţiuni” ale Consiliului. Preşedinţia Consiliului este deţinută prin rotaţie de câte un stat
membru, pe o perioadă de şase luni.

Consiliul are putere legislativă, atât autonomă cât şi împreună cu Parlamentul European, adoptând acte legislative în urma
propunerilor venite din partea Comisiei Europene. Consiliul este de asemenea responsabil cu definirea şi implementarea
Politicii externe şi de securitate comună pe baza orientărilor stabilite de Consiliul European.

Consiliul coordonează acţiunea statelor membre şi adoptă măsurile în domeniul cooperării de poliţie şi justiţie în materie
penală. De asemenea, Consiliul împarte cu Parlamentul European responsabilitatea adoptării bugetului Uniunii.

9
 Consiliul European

Consiliul European este o instituţie nepermanentă care s-a conturat ca urmare a practicii de cooperare interguvernamentală a
statelor membre. Acesta se reuneşte, în principiu, de patru ori pe an şi este prezidat de şeful statului sau al guvernului care
deţine preşedinţia Consiliului Uniuni Europene la momentul respectiv. Preşedintele Comisiei Europene participă la acesta ca
membru de drept.

Prin Tratatul de la Maastricht , Consiliul European a devenit oficial iniţiatorul principalelor politici ale Uniunii şi arbitru în
problemele dificile care nu
au fost soluţionate în cadrul Consiliului Uniunii Europene. Rolul Consiliului European este acela de a impulsiona dezvoltarea
Uniunii şi de a stabili
politicile generale necesare acestei dezvoltări.

Atribuţiile Consiliului, care a devenit şi principalul factor de decizie în ceea ce priveşte viitorul Uniunii, sunt:
● desemnarea principalelor linii de acţiune la nivelul evoluţiei internaţionale a construcţiei europene;
● stabilirea orientărilor generale în domeniul politicilor economice, sociale şi externe;
● luarea deciziilor la cel mai înalt nivel în privinţa problemelor deosebite care pot apărea în domeniul financiar şi de politică
externă.

Parlamentul European
Parlamentul European este instituţia menită să îi reprezinte pe cetăţenii Uniunii Europene. Este compus din 785 de
deputaţi aleşi direct, prin vot universal, pentru o perioadă de cinci ani. Forma şi atribuţiile sale au sporit de-a lungul
timpului, astăzi fiind organizat nu foarte diferit de parlamentele naţionale.
Numărul de parlamentari alocat fiecărei ţări (actuala legislatură se sfârşeşte în 2009):

Germania – 99 Republica Cehă, Ungaria, Grecia, Belgia – 24 Letonia – 9

Franţa, Italia, Regatul Unit – 78 Suedia –19 Slovenia – 7
Spania, Polonia – 54 Austria, Bulgaria –18 Cipru, Estonia, Luxemburg – 6
România – 35 Danemarca, Finlanda, Slovacia -- 14 Malta – 5
Ţările de Jos – 27 Lituania, Irlanda – 13

Deputaţii se constituie în grupuri politice; aceştia nu se grupează în funcţie de naţionalitate, ci în funcţie de afinităţile
lor politice. Unii deputaţi nu fac parte din niciun grup politic fiind, în acest caz, deputaţi neafiliaţi.

10
 În prezent, grupurile politice din Parlamentul European sunt:
• Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni
• Grupul Socialist din Parlamentul European
• Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa
• Grupul Uniunea pentru Europa Naţiunilor
• Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană
• Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică
• Grupul Independenţă şi Democraţie

Parlamentul European controlează, din punct de vedere politic, activităţile Uniunii şi participă la procesul legislativ. Acesta
este plasat pe picior de egalitate cu Consiliul în ceea ce priveşte legiferarea în domenii numeroase precum libera circulaţie a
lucrătorilor, piaţa internă, educaţia, cercetarea, mediul, reţelele transeuropene, sănătatea, cultura sau protecţia
consumatorului. De asemenea, Parlamentul European împarte cu Consiliul responsabilitatea adoptării bugetului Uniunii.
În virtutea asigurării controlului democratic în Uniunea Europeană, Parlamentul dispune de puterea de a demite Comisia în
ansamblul ei. Comisia prezintă periodic Parlamentului rapoarte, cum ar fi Raportul anual al Comisiei privind funcţionarea
Comunităţilor sau Raportul anual privind execuţia bugetului.
Parlamentul supraveghează gestionarea politicilor UE prin întrebări adresate Comisiei şi Consiliului. Preşedintele în exerciţiu
al Consiliului European informează Parlamentul European cu privire la deciziile luate de Consiliu.

Fiecare cetăţean european are dreptul de a adresa o petiţie Parlamentului şi de a solicita remedierea unor probleme care ţin
de domenii din sfera de activitate a Uniunii Europene. De asemenea, Parlamentul numeşte un Ombudsman (Mediatorul
European), care încearcă să găsească o soluţie amiabilă pentru plângerile persoanelor împotriva instituţiilor sau organelor
comunitare.

11
Comisia Europeană

Alături de Consiliu şi Parlament, Comisia Europeană este al treilea element al triunghiului instituţional al Uniunii Europene
cu rol de administrare şi conducere. Membrii acesteia sunt numiţi pe o perioadă de cinci ani, de comun acord, de către
statele membre şi aprobaţi de Parlamentul European. Comisia are un Preşedinte cu rol de coordonator, care împarte
responsabilităţile între comisari şi are şi puterea de a-i demite individual în curs de mandat.

Comisia răspunde în faţa Parlamentului, care îi poate cere, printr-o moţiune de cenzură, să demisioneze colectiv. Din 2004,
Comisia este formată din câte un comisar din fiecare stat membru. Din 2009 se doreşte instituirea unui sistem de rotaţie
echitabil, astfel încât numărul comisarilor să corespundă unei treimi din numărul total al statelor membre.
Activitatea Comisiei se concretizează în definirea obiectivelor şi priorităţilor legislative ale Uniunii.
Comisia reprezintă interesul comun european şi nu primeşte instrucţiuni de la nici un guvern naţional sau alte entităţi.
„Gardian al tratatelor”, Comisia veghează la aplicarea întregului drept comunitar şi, în caz de nerespectare a acestuia,
poate aduce statele membre în faţa Curţii de Justiţie.
Cu excepţia Politicii externe şi de securitate comună şi a cooperării poliţieneşti în materie judiciară, Comisia deţine
monopolul dreptului de a propune proiecte de acte legislative comunitare.
În calitate de instituţie executivă a Uniunii, Comisia pune în aplicare deciziile luate de Consiliu. Ea are un rol important în
gestionarea politicilor comune, al căror buget îi este încredinţat pentru domenii precum ajutorul pentru dezvoltare, cercetarea
şi tehnologia sau dezvoltarea regională.
Comisia este asistată de o administraţie formată din 36 de direcţii generale (DG-uri) şi servicii împărţite în funcţie de politicile
Uniunii gestionate.
Pe lângă gestiunea curentă a politicilor, Comisia are drept sarcină şi asigurarea principiilor de piaţă concurenţială. În acest
domeniu Comisia dispune de puteri extinse pentru supravegherea înţelegerilor comerciale (antantele) sau a cartelurilor, a
monopolurilor şi a abuzurilor de poziţie dominantă, a ajutoarelor de stat.
Pentru a-şi duce la îndeplinire cu succes sarcinile în materie de politici comunitare Comisia are prerogative extinse în
materie de anchetare şi cercetare, pe care le foloseşte frecvent, cu preponderenţă în domeniul concurenţei, al mediului, sau
în supravegherea statelor candidate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

12
 Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, cu sediul la Luxemburg, este formată din câte un judecător din fiecare stat membru
şi asistată de opt avocaţi generali. Ei sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre, pe o perioadă de şase ani,
care poate fi reînnoită. Aceştia se bucură de independenţă pe tot parcursul activităţii lor.
Rolul Curţii de Justiţie este de a asigura respectarea legislaţiei europene de către statele membre şi de către instituţiile
comunitare, precum şi aplicarea corectă a tratatelor.
De asemenea, ea asigură interpretarea unitară a dreptului comunitar dintr-o poziţie de coordonare fără să reprezinte o instanţă
ierarhic superioară celor din statele membre (indiferent de gradul sau specializarea lor), aflându-se faţă de acestea într-un raport
atipic.

Curtea de Conturi, cu sediul la Luxemburg, a fost înfiinţată în 1975 şi este compusă din câte un membru din fiecare stat al Uniunii,
numit pentru o perioadă de şase ani de comun acord de către statele membre, după consultarea Parlamentului European.
Rolul său este de a verifica încasarea tuturor veniturilor, precum şi legalitatea şi corectitudinea utilizării fondurilor, urmărind
buna gestionare a bugetului Uniunii.

Banca Centrală Europeană, situată la Frankfurt, are responsabilitatea de a gestiona moneda euro şi politica monetară a Uniunii.
Misiunea ei este să asigure stabilitatea preţurilor şi puterea de cumpărare în zona monedei euro. Ea defineşte politica monetară şi ia
principalele decizii pentru aducerea acesteia la îndeplinire.

Comitetul Economic şi Social European (CESE) este un organism asimilat instituţiilor, înfiinţat în scopul de a fi consultat de către
Consiliu, Comisie sau Parlament înainte de luarea deciziilor ce ţin de politicile comunitare.
Acesta este alcătuit din reprezentanţi ai diferitelor grupuri de interes economic şi social, ai societăţii civile organizate, numiţi
de Consiliu pe o perioadă de patru ani. Comitetul este condus de un preşedinte şi este împărţit după trei grupuri corespunzând unor
categorii socio-profesionale distincte (angajatori, salariaţi şi alte activităţi necuprinse în primele două).
Comitetul poate emite trei categorii de avize, obligatorii sau facultative - în funcţie de necesitatea consultării sale, şi avize
spontane - cele emise din proprie iniţiativă.
Comitetul Regiunilor este un organism asimilat instituţiilor, creat în anul 1992 prin Tratatul privind Uniunea Europeană. Este format
din reprezentanţii colectivităţilor locale şi regionale cu scopul de proteja intereselor acestora pe lângă celelalte instituţii comunitare.
Membrii sunt numiţi de Consiliu (la propunerea statelor membre) pe o perioadă de patru ani.
Comitetul emite avize consultative după cele trei tipuri similar Comitetului Economic şi Social.
Avizele Comitetului sunt elaborate în cadrul unor comisii specializate, în număr total de şapte, care sunt împărţite în funcţie de
cele mai importante politici comunitare.
Comitetul este condus de un preşedinte, iar membrii Comitetului se reunesc în familiile politice de care aparţin, fiecare dintre
ei deţinând un mandat politic la nivel naţional. Există patru grupuri: cel al Socialiştilor Europeni (PSE), cel al Partidului Popular
European (PPE), cel al Alianţei democraţilor şi liberalilor pentru Europa (ALDE), şi cel al Uniunii pentru Europa Naţiunilor (UEN-EA).

13
 Petiţionarea la nivel comunitar

Petiţia către Parlamentul European

a. Admisibilitate
Petiţia poate consta într-o cerere individuală, o plângere, o sesizare referitoare la aplicarea dreptului comunitar sau
un apel adresat Parlamentului European pentru a lua poziţie într-o anumită chestiune. Comisia pentru petiţii a
Parlamentului European decide asupra admisibilităţii petiţiilor, verificând dacă ele se referă la aspecte care intră în
câmpul de acţiune al Uniunii Europene.
Simplele solicitări de informaţii şi comentariile generale pe marginea politicii Uniunii Europene nu sunt de
competenţa Comisiei pentru petiţii a Parlamentului European. Deoarece Parlamentul nu este o autoritate judiciară, el nu
poate pronunţa sentinţe şi nici revoca hotărâri ale instanţelor judecătoreşti din statele membre. De aceea, petiţiile trimise
în acest scop sunt declarate inadmisibile.
b. Cine poate adresa petiţii
Orice cetăţean al Uniunii Europene, orice persoană fizică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sau
orice persoană juridică cu sediul într-un stat membru al Uniunii Europene.
c. Forma
- în scris, în oricare din limbile oficiale ale Uniunii Europene, prin poştă, la adresa:
Parlamentul European
Preşedintele Parlamentului European
Rue Wiertz
B-1047 Bruxelles
Belgia

- prin e-mail, cu ajutorul formularului electronic la: Petitions@europarl.europa.eu

Formularul poate fi accesat la:

https://www.secure.europarl.europa.eu/parliament/public/petition/secured/submit.do?language=RO.

14
 În cazul în care petentul doreşte să completeze petiţia cu informaţii suplimentare sau documente justificative, acestea
trebuie expediate la această adresă prin poştă, către Comisia de petiţii din cadrul Parlamentului European.

d. Soluţionare

În cazul în care consideră că petiţiile sunt admisibile, Comisia pentru petiţii poate, după caz:

- să solicite Comisiei Europene să efectueze o anchetă preliminară şi să îi furnizeze informaţii referitoare la respectarea
legislaţiei comunitare în domeniu,

- să înainteze petiţia altor comisii ale Parlamentului European, pentru informare sau pentru ca acestea să ia măsuri (de
exemplu: o comisie poate ţine seama de o petiţie în cadrul activităţilor sale legislative),

- să înainteze un raport Parlamentului European, în anumite cazuri excepţionale, pentru ca acesta să îl supună votului
în şedinţă plenară sau să efectueze o constatare la faţa locului,
- să ia orice altă măsură considerată adecvată pentru a încerca să soluţioneze problema.

2. Sesizarea Ombudsmanului European

a. Admisibilitate
Sesizările trebuie să privească un caz de administrare defectuoasă (de exemplu: discriminare, abuz de putere, lipsă de
răspuns, întârziere nejustificată) din partea instituţiilor şi a organismelor europene (cu excepţia Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene şi a Tribunalului de Primă Instanţă).
Nu sunt de competenţa Ombudsmanului sesizările împotriva administraţiei naţionale.

Sesizările trebuie trimise în termen de maxim 2 ani de când petentul a avut cunoştinţă de faptele pe care se întemeiază
sesizarea. Este necesar ca în prealabil să se fi adresat organismului european responsabil.

Ombudsmanul nu poate interveni într-o procedură în curs în faţa unei instanţe şi nici nu poate pune la îndoială
temeinicia unei hotărâri judecătoreşti.
b. Cine poate adresa petiţii
Cetăţenii europeni, cetăţenii din state terţe rezidenţi într-un stat membru al UE, precum şi persoanele juridice având
sediul în UE.

15
 c. Forma
- în scris, în oricare din limbile oficiale ale UE, prin poştă:

Ombudsmanul European
1 Avenue du Président Robert Schuman
CS 30403
FR-67001 Strasbourg Cedex
Franţa

- prin telefon la: +33 (0) 388 17 23 13

- prin fax la: +33 (0) 388 17 90 62
- în format electronic la: euro-ombudsman@europarl.eu.int

Formularul electronic poate fi accesat la:: http://ombudsman.europa.eu/form/ro/form2.htm.

d. Soluţionare
Ombudsmanul anunţă organismul criticat, sesizarea putând fi rezolvată în această etapă chiar de respectiva instituţie.
Dacă în cursul anchetei sale, situaţia nu a fost rezolvată, Ombudsmanul încearcă să găsească, în măsura în care este
posibil, o soluţie amiabilă care să conducă la remedierea cazului sesizat şi care să permită un răspuns favorabil pentru
petent. Dacă încercarea de conciliere eşuează, Ombudsmanul poate formula o serie de recomandări în vederea rezolvării
cazului. În cazul în care instituţia nu îi acceptă recomandările, acesta poate întocmi un raport special adresat
Parlamentului European.

3. Plângere către Comisia Europeană privind neîndeplinirea obligaţiei de respectare a dreptului comunitar

a. Admisibilitate
Plângerea trebuie să se refere la o încălcare a dreptului comunitar de către un stat membru sau de către un organ
public. Reclamantul trebuie să facă o cât mai completă prezentare a faptelor care au determinat introducerea plângerii,
respectiv a dispoziţiilor de drept comunitar (tratate, regulamente, directive, decizii etc) care, în opinia lui, au fost încălcate.
Plângerile sunt scutite de taxe, iar întocmirea lor nu necesită concursul unui avocat.

16
 b. Cine poate adresa plângeri
Orice persoană fizică sau juridică, poate să adreseze Comisiei Europene, în mod direct, o plângere împotriva statului
membru respectiv. Cetăţeanul nu are obligaţia să dovedească faptul că încălcarea respectivă îl afectează în mod direct.

c. Forma
În scris, printr-o scrisoare obişnuită. Aceasta poate fi depusă la oricare din birourile Reprezentanţei CE în statele
membre sau trimisă prin poştă la următoarea adresă:

Comisia Comunităţilor Europene

(În atenţia Secretarului General)
Rue de la Loi
B-1049 Bruxelles
Belgia

- în scris, în format electronic, la adresa:

SG-PLAINTES@ec.europa.eu.

Comisia Europeană propune un formular opţional care are avantajul de a indica toate informaţiile relevante pe care
plângerea ar trebui să le conţină. Acest formular poate fi accesat la următoarea adresă electronică:
http://ec.europa.eu/community_law/docs/docs_your_rights/complaint_form_ro.rtf

d. Soluţionare
După înregistrarea la Secretariatul General al Comisiei Europene, plângerilor considerate admisibile li se atribuie un
număr de referinţă oficial.
Comisia face tot posibilul pentru a lua o decizie pe fond privind cazul respectiv (iniţierea unei acţiuni în constatarea
neîndeplinirii obligaţiilor sau clasarea dosarului) în 12 luni de la înregistrarea plângerii.

17
 CADRUL INSTITUŢIONAL

Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE) a fost instituit la începutul anului 2007, ca o structură specializată a
administraţiei centrale. Datorită importanţei pe care au dobândit-o afacerile europene, devenite afaceri interne după aderare,
precum şi din raţiuni de reprezentativitate şi legitimitate decizională, DAE a fost plasat sub directa coordonare a Premierului şi
este condus de un Secretar de stat.

DAE coordonează elaborarea poziţiilor naţionale în domeniul afacerilor europene, precum şi a documentelor
strategice orizontale de importanţă naţională (ex: Strategia post-aderare, Planul Naţional de Reforme). DAE asigură
unitatea şi coerenţa poziţiilor naţionale care vor fi prezentate la toate nivelurile în cadrul instituţiilor UE. În acest scop,
dispune de atribuţii de mediere între instituţiile naţionale în vederea adoptării unei poziţii unitare.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) este implicat în procesul de coordonare, avizând alături de DAE mandatele
reprezentanţilor României la UE.
De asemenea, MAE gestionează fluxul de informaţii între Bucureşti şi Bruxelles şi elaborează mandatul delegaţiei României la
Consiliul European.

La nivel intern, toate ministerele de linie dispun de direcţii/ departamente/ servicii specializate în afaceri europene.

Departamentele pentru afaceri europene (pentru integrare europeană înainte de aderare) din cadrul ministerelor şi celorlalte
autorităţi centrale funcţionează de la începutul negocierilor pentru aderare, perioada 2000-2001. Între timp, atribuţiile lor au
fost adaptate la noile cerinţe impuse de statutul României (stat candidat, în curs de aderare, stat membru).

Parlamentul României este informat periodic şi consultat în problematica afacerilor europene. Secretarul de stat al DAE are întâlniri
periodice de informare cu membrii Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul României. Ministerele de linie sunt invitate la
aceste întâlniri în funcţie de temele de pe agenda europeană.

Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României s-a constituit, începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin
transformarea Comisiei pentru Integrare Europeană şi are statut de comisie comună permanentă.

Comisia pentru afaceri europene îşi exercită mandatul pe durata valabilităţii Tratatului de aderare a României şi Republicii
Bulgaria la UE, fiind formată din 35 de membri, cu respectarea configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor şi Senatului,
rezultată din ultimele alegeri.

18
Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României este împuternicită să exprime punctul de vedere al Parlamentului
României privind afacerile europene şi să acorde mandat de negociere Guvernului pentru proiectele documentelor europene
aflate în procedură de decizie la Consiliul Uniunii Europene, cu excepţia cazurilor prevăzute în Constituţia României, în lege, în
Regulamentul Camerei Deputaţilor, în Regulamentul Senatului şi în Regulamentul Comisiei pentru afaceri europene.

Reprezentanţa României la Uniunea Europeană (RP) este instituţia care asigură comunicarea între instituţiile europene şi
autorităţile române. Ambasadorul României la UE, conducătorul RP, reprezintă statul român în reuniunile COREPER 2, iar
adjunctul său în reuniunile COREPER 1. În cazul în care la reuniuni nu pot fi prezenţi experţi sau demnitari din capitală,
România este reprezentată de către RP pe baza instrucţiunilor trimise de la Bucureşti.

19
 COORDONAREA ÎN MATERIE DE POLITICI ŞI PIAŢĂ COMUNITARĂ

În România, sistemul naţional de coordonare a afacerilor europene în vederea participării la procesul decizional al instituţiilor
Uniunii Europene este stabilit prin HG 115/2008. Astfel, a fost creat la nivel tehnic un mecanism specific de coordonare,
Comitetul de coordonare a afacerilor europene, din care fac parte reprezentanţi ai DAE, MAE şi ai tuturor autorităţilor
guvernamentale implicate. Reuniunile de coordonare au loc săptămânal, sunt co-prezidate de DAE şi MAE şi au drept scop:
- aprobarea mandatelor pentru poziţiile pe care reprezentanţii autorităţilor române le vor prezenta în cadrul reuniunilor
Consiliului Uniunii Europene, COREPER şi a grupurilor de lucru. Mandatele sunt elaborate de către instituţiile care vor
participa la reuniuni, avizate de către DAE şi MAE şi trimise RP de către MAE;
- aprobarea mandatelor generale (în funcţie de orientările politice generale) care vor fi prezentate de către miniştri la
reuniunile Consiliului Uniunii Europene
- discutarea agendei europene;
- stabilirea responsabilităţii ministerelor în pregătirea, luarea deciziei şi implementarea dosarelor europene specifice;
- înfiinţarea şi monitorizarea grupurilor de lucru interne pe diverse subiecte de pe agenda europeană (de ex: grupul de
lucru pesticide, ape minerale, protecţia datelor).

La nivel guvernamental s-a constituit Consiliul pentru afaceri europene (CAE), succesor al Comitetului Executiv pentru
Integrare Europeană (CEIE), structură subordonată Primului-ministru, având rolul de a asigura convergenţa deciziilor politice
în chestiuni ce ţin de afacerile europene. Reuniunile lunare ale CAE vor fi prezidate de Primul ministru, cu participarea
politică la cel mai înalt nivel: miniştrii afacerilor externe, economiei şi finanţelor, secretarul de stat care coordonează DAE,
reprezentantul permanent al României la UE, precum şi miniştrii responsabili în funcţie de agenda de lucru.
Cele mai importante atribuţii ale CAE sunt:
- stabileşte priorităţile României în calitate de stat membru al UE;
- analizează chestiunile de pe agenda europeană, priorităţile Preşedinţiei Consiliului UE şi relevanţa acestora pentru
România;
- identifică obiectivele şi priorităţile politice ale României în raport cu orientările decise la Consiliul European;
- asigură coerenţa poziţiilor naţionale privind politicile europene şi mediază eventualele divergenţe inter-instituţionale
apărute în şedinţele Comitetului de coordonare a afacerilor europene;
- aprobă lista mandatelor generale care vor fi elaborate.

Concluziile CAE se prezintă spre informare Parlamentului României. Activităţile executive şi de secretariat sunt realizate de
către Departamentul pentru Afaceri Europene.

20
 REPREZENTAREA EUROPEANĂ

Responsabilitatea participării la grupurile de lucru ale Consiliului Uniunii Europene revine ministerelor şi
celorlalte instituţii implicate în dezbaterea propunerii de act legislativ comunitar, cu obligaţia consultării
prealabile a DAE şi MAE. Ca regulă generală, statele membre caută să intervină de la nivelul de bază al procesului
decizional – acela al experţilor – pentru a negocia şi influenţa propunerea de act comunitar.

Mandatele pentru reuniunile COREPER sunt discutate în cadrul reuniunilor săptămânale de coordonare
organizate de DAE şi MAE şi sunt trimise Reprezentanţei Permanente prin intermediul MAE.
La formaţiunile sectoriale ale Consiliului Uniunii Europene, România este reprezentată la nivel de miniştri sau,
în lipsa acestora, de secretari de stat, pe baza mandatelor aprobate de Guvern.

La Consiliul European participă din partea României Preşedintele, Prim-ministrul şi Ministrul de Externe. Este
cel mai înalt nivel de reprezentare, forul care decide marile orientări politice ale Uniunii Europene.

21
 STRATEGIA LISABONA

Strategia Lisabona (Agenda Lisabona/Procesul Lisabona) reprezintă un set de obiective, domenii prioritare de acţiune,
ţinte şi măsuri, pentru orientarea politicilor europene de creştere economică şi ocupare a forţei de muncă către realizarea
obiectivului strategic al Uniunii Europene de a deveni cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere.

Strategia a fost adoptată de către Consiliul European extraordinar de la Lisabona, din 23-24 martie 2000 şi reînnoită de
către Consiliul European de la Bruxelles din 22-23 martie 2005. Instrumentele de guvernare a aplicării strategiei sunt Liniile
directoare integrate pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, Programul comunitar Lisabona, rapoartele anuale
ale Comisiei cu privire la aplicarea strategiei, programele naţionale de reformă şi rapoartele naţionale anuale cu privire la
aplicarea programelor naţionale de reformă (PNR). Statele membre contribuie la aplicarea Strategiei Lisabona prin programele
naţionale de reformă, iar Comisia prin Programul comunitar Lisabona. România a transmis formal Comisiei PNR-ul pentru
perioada 2007-2010 la 25 iulie 2007, urmând a se întocmi anual un raport naţional privitor la aplicarea lui.

Având în vedere că la sfârşitul anului 2007 s-a încheiat primul ciclu de trei ani (2005-2007) al Strategiei Lisabona
reînnoite, Comisia a adoptat la 11 decembrie 2007 „Pachetul Lisabona” cu privire la noul ciclu de trei ani (2008-2010) în care a
accentuat necesitatea continuării reformelor economice la nivel naţional şi comunitar. Acest pachet cuprinde:
- recomandările specifice de ţară şi punctele de urmat în procesul de implementare a Programelor Naţionale de Reformă;
- recomandările Consiliului privind liniile directoare integrate pentru ciclul 2008-2010. Liniile directoare au rămas
neschimbate pentru următorul ciclu Lisabona, motivaţia acestora fiind amendată pentru a reflecta mai bine continuarea
reformelor la nivelul statelor membre: dimensiunea socială, educaţie, calificări, tehnologia informaţiilor şi telecomunicaţii,
flexicuritate, energie şi schimbări climatice;
- noul Program Comunitar Lisabona 2008-2010, structurat pe 4 domenii: investiţii în resurse umane şi modernizarea pieţei
muncii, îmbunătăţirea mediului de afaceri, în special pentru IMM, cunoaştere (educaţie, cercetare – dezvoltare şi
inovare); energie şi schimbări climatice;
- analiza şi reorientarea fondurilor structurale pentru implementarea Strategiei Lisabona

Pachetul Lisabona a fost agreat de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre, în cadrul Consiliului European de primavară
(13-14 martie 2008)

22
 PACHETUL PRIVIND REVIZUIREA PIEŢEI INTERNE

Piaţa Internă joacă un rol cheie în contextul economiei globalizate prin promovarea competitivităţii, a creşterii
economice şi a ocupării forţei de muncă în vederea oferirii unui nivel mai înalt de trai şi prosperitate pentru cetăţenii
Europei. Din acest motiv, Piaţa Internă nu este numai strâns legată de Strategia Lisabona, dar ar trebui integrată în
aceasta într-o mai mare măsură decât până în prezent. Realizarea obiectivelor Lisabona depinde în mare măsură de
ameliorarea funcţionarii Pieţei Unice.
Piaţa Internă se află într-o continuă schimbare datorită evoluţiilor tehnologice, apariţiei de noi produse/servicii şi
reglementari într-un mediu internaţional tot mai dinamic, ceea ce conduce la noi provocări, care afectează echilibrele
statuate. Acestea trebuie abordate la momentul potrivit pentru a elimina consecinţele negative.

„Single Market Review”

Pachetul privind Piaţa Internă Revizuită „Single Market Review” a fost adoptat pe baza consultării aprofundate cu statele
membre şi cu ceilalţi actori interesaţi, precum şi prin implicarea unei mari părţi a serviciilor Comisiei Europene, şi reprezintă, în
esenţă, rezultatul final al procesului de reexaminare a politicilor aferentei Pieţei Interne. Consultările şi dezbaterile publice
iniţiate cu privire la viitorul politicilor în Piaţa Unică au avut in vedere identificarea soluţiilor, mecanismelor şi instrumentelor
adecvate in acest sens.
Pachetul are ca element principal Comunicarea Comisiei Europene “O Piaţă Unică pentru Europa secolului 21”
(COM(2007)724), data publicităţii - 20 noiembrie 2007.
Comunicarea Comisiei este însoţită de 5 documente de lucru, care tratează mai detaliat o serie de aspecte precum
instrumentele Pieţei Interne, instrumentele legate de comerţ, metode de monitorizare a pieţei, dimensiunea externă a Pieţei
Unice şi serviciile financiare de retail.
În acelaşi timp au fost prezentate alte două comunicări: “Posibilităţi, acces si solidaritate – spre o nouă viziune socială pentru
Europa secolului 21” şi “Serviciile de interes general, inclusiv serviciile sociale de interes general: un nou angajament
european”.

Direcţiile de acţiune promovate prin aceste documente, atât pe plan intern, cât şi extern, îşi extrag substanţa din iniţiative care
se află deja în curs de realizare sau lansare la nivelul UE. Sunt însă şi iniţiative noi care urmează a fi promovate în anii
următori. Cele mai multe dintre acestea au in vedere reglarea sau dezvoltarea unor procese interne ale Uniunii:
- asigurarea drepturilor consumatorilor si a unui mediu favorabil dezvoltării IMM-urilor;

23
 - creşterea calităţii serviciilor cu accent special pe serviciile la distanţă (electronice);
- flexibilizarea cadrului pentru promovarea cunoaşterii şi a inovării (este lansat în acest sens un nou concept – “a cincea
libertate” de circulaţie, respectiv, a cunoaşterii şi inovării);
- întărirea supravegherii pieţelor;
- aspectele sociale si de mediu;
- definirea mai clara a rolului şi locului serviciilor de interes general.

Pachetul de documente programatice privind noua abordare a Pieţei Interne (“Single Market Review”), lansat de Comisia
Europeană în anul 2007, este considerat de statele membre ca fiind un “program” pragmatic, axat pe obţinerea de rezultate
concrete pentru cetăţenii şi operatorii economici din Uniunea Europeană. Noile orientări sunt apreciate ca fiind echilibrate, cu
luarea în considerare a preocupărilor privind ameliorarea competitivităţii, concomitent cu ameliorarea mediului de afaceri (cu
accent special pe IMM-uri), precum şi a calităţii vieţii cetăţenilor comunitari.

Noua abordare a Comisiei Europene în acest domeniu constă în trecerea de la “construirea” Pieţei Interne prin armonizarea
legislativă (care a prevalat în anii anteriori) la focalizarea pe rezultate/beneficii pentru operatori şi consumatori şi pe eficienţa
economică.

Pe plan naţional, demersurile de punere în practică a liniilor de acţiune şi a orientărilor din „Single Market Review” sunt axate
pe trei coordonate:
1) Necesitatea demarării unei analize referitoare la iniţierea unei concepţii integrate privind funcţionarea Pieţei Interne în
România;

2) Necesitatea instituirii unui cadru adecvat pentru gestionarea problematicii orizontale a Pieţei Unice, fiind astfel necesară
stabilirea, la nivel naţional, a unei structuri de coordonare si a unei reţele inter-instituţionale de cooperare şi schimb de
informaţii în procesul de implementare a politicilor şi a legislaţiei Pieţei Unice, pentru elementele sectoriale.

3) Necesitatea pregătirii elaborării unei strategii în domeniu la nivel naţional.

DAE este punct naţional de contact pentru problematica Pieţei Interne.

Având în vedere evoluţiile la nivel comunitar în domeniul reglementării Pieţei Interne, precum şi a necesităţii elaborării unei
strategii naţionale în domeniu, DAE doreşte să dezvolte un Cadru Naţional de Coordonare a aspectelor orizontale ale Pieţei

24
Interne, prin crearea unui grup de lucru inter-instituţional, în cadrul căruia să fie reprezentate toate instituţiile administratei
publice centrale având competenţe pe zonele de reglementare a Pieţei Interne.
Acest Grup de lucru va avea misiunea elaborării documentul strategic naţional.

25
 IMI

Internal Market Information System - IMI este un sistem electronic de comunicare şi informare, disponibil tuturor
administraţiilor din cele 27 de state membre printr-o interfaţa unică, conceput astfel încât să suporte toate limbile oficiale
ale Uniunii Europene. Acesta este destinat a facilita cooperarea administrativă directă între autorităţile statelor
membre ale Uniunii Europene în vederea implementării eficiente a legislaţiei comunitare în domeniul Pieţei
Interne. IMI va constitui un instrument care va asigura, rapid şi sigur, schimbul de informaţii între autorităţile
statelor membre UE, permiţând o comunicare eficientă, în ciuda barierelor create de structura administrativă diferită şi de
limba utilizată.

Sistemul IMI a fost dezvoltat ca răspuns la necesitatea şi, totodată, obligaţia legală referitoare la crearea unui sistem
electronic prin intermediul căruia să se realizeze schimbul de informaţii între statele membre ale Uniunii Europene prevăzută
de: art.34 (măsuri complementare) alin.1 al Directivei Servicii (2006/123/CE), potrivit căruia dezvoltarea şi utilizarea IMI
constituie o obligaţie pentru statele membre; art.8 (cooperare administrativă), art.50 (documentaţie şi formalităţi) şi art.56
(autorităţi competente) ale Directivei privind recunoaşterea calificărilor profesionale (2005/36/CE), care instituie o obligaţie clară
în sarcina statelor membre de a coopera activ şi de a organiza un schimb de informaţii, indiferent dacă utilizează sau nu un
sistem electronic; art.3 (Piaţă Internă) şi art.19 (cooperare) ale Directivei privind Comerţul Electronic (2000/31/CE).
Într-o primă fază, au fost dezvoltate aplicaţii pentru Directiva privind recunoaşterea calificărilor profesionale (dintr-un total
de 800 profesii, 4 dintre acestea - doctori, farmacişti, fizioterapeuţi şi contabili - au fost alese pentru a participa în prima
versiune pilot a IMI) şi pentru Directiva privind serviciile în cadrul Pieţei Interne.
În condiţiile în care acest instrument se va dovedi eficient şi util, va fi extins şi la alte profesii şi, mai mult, la alte acte normative
comunitare.

Mai multe informaţii referitoare la acest sistem pot fi găsite la adresa http://ec.europa.eu/internal_market/imi-net/

Statele membre au o anumită libertate în a organiza sistemul IMI pe plan naţional. Singurele cerinţe obligatorii sunt: stabilirea
autorităţilor competente, care realizează schimbul de informaţii cu autorităţi similare din celelalte state membre şi stabilirea
coordonatorului naţional IMI, care asigură înregistrarea în sistem a autorităţilor competente, precum şi legătura cu statele
membre şi Comisia Europeană în ceea ce priveşte problematica IMI. Opţional, se mai pot stabili: un coordonator IMI delegat (în

26
funcţie de structura administraţiei naţionale) şi autorităţi conectate (cu acces în sistem pentru monitorizarea cererilor de
informaţii adresate autorităţilor competente).

Departamentul pentru Afaceri Europene este coordonatorul naţional al sistemului IMI.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, prin Centrul Naţional de Recunoaştere a Diplomelor, este coordonatorul
naţional delegat pentru modulul calificări profesionale. În ceea ce priveşte acest modul, grupul de lucru special constituit,
coordonat de către MECT, a identificat autorităţile competente pentru cele 4 profesii pilot, respectiv: pentru doctori, Colegiul
Medicilor din România; pentru farmacişti, Colegiul Farmaciştilor din România; pentru fizioterapeuţi, Ministerul Sănătăţii Publice;
pentru contabili, Corpul Experţilor şi al Contabililor Acreditaţi din România. De asemenea, a fost întocmită lista persoanelor de
contact din cadrul autorităţilor competente şi s-au stabilit rolul şi responsabilităţile acestora în sistem. Informaţiile au fost
comunicate Comisiei Europene, astfel încât, la momentul începerii testării pilotului pentru acest modul, respectiv luna octombrie
a anului trecut, România a putut efectua schimb de informaţii cu celelalte state membre UE, primind şi transmiţând solicitări de
informaţii. Pentru două dintre cele şapte profesii pentru care recunoaşterea se realizează automat, conform prevederilor
Directivei 2005/36/CE, respectiv doctori şi farmacişti, sistemul IMI este funcţional încă din faza sa de pilot. Următoarea etapă
presupune operaţionalizarea sistemului pentru celelalte 5 profesii reglementate – dentişti, veterinari, asistente medicale, moaşe
şi arhitecţi. Profesiile academice, legate de activitatea didactică, au fost, de asemenea, avute în vedere, includerea lor
rămânând în discuţie. Astfel, recent, DG a propus două noi profesii pentru a fi incluse în sistem: profesor pentru ciclul gimnazial
şi asistent medical de radiologie şi imagistică.
Pentru modulul servicii, desemnarea coordonatorului naţional delegat se va realiza prin actul normativ care va
transpune Directiva 123/2006/CE. Testarea acestei versiuni va începe cel mai târziu în anul 2009.

Importanţa dezvoltării cooperării administrative între statele membre ale Uniunii Europene a fost recunoscută în cadrul noii
Strategii Lisabona, care prevede: „… aceste măsuri, împreună cu (…) directiva cu privire la servicii şi o sporită cooperare
administrativă între statele membre, vor ajuta la crearea unei noi dinamici a afacerilor şi a ocupării forţei de muncă în cadrul
Uniunii Europene”. IMI îşi va aduce contribuţia şi cu privire la activităţile înscrise pe agenda iniţiativei „Better Regulation”,
ajutând la îmbunătăţirea implementării dreptului comunitar în statele membre. Totodată, va contribui şi la realizarea unui
important obiectiv al e-Government, respectiv acela de a „oferi o guvernare efectivă şi eficientă”.

27
 COMPATIBILIZAREA LEGISLAŢIEI NAŢIONALE CU ACQUIS-UL COMUNITAR

Începând cu data aderării, România are obligaţia de a aplica în totalitate acquis-ul comunitar.

Din această perspectiva trebuie abordate actele normative cu forţă juridică obligatorie emise de către
instituţiile comunitare, respectiv regulamente, directive, decizii, la care se adaugă şi deciziile cadru.

Regulamentul este actul normativ comunitar „obligatoriu în toate elementele sale şi direct aplicabil în toate statele
membre” (art. 249 par.(2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, forma consolidată). Consecinţa implicită a acestei
reguli din tratat este aceea că nu este necesară nicio acţiune legislativă formală din partea statelor membre pentru ca un
asemenea act normativ comunitar să producă efecte în ordinea juridică internă. Statelor membre nu le este îngăduit să
transforme conţinutul unui regulament în prevederi legislative naţionale întrucât ar crea o incertitudine în privinţa naturii juridice
a prevederilor aplicabile şi a momentului intrării lor în vigoare (a se vedea hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a
Comunităţilor Europene în speţa Hauptzollamt Bremen-Freihafen contra Waren-Import-Gesellschaft Krohn & Co, din 18 iunie
1970, aff. C 74-69). Transpunerea regulamentelor în norme naţionale este interzisă. Nicio derogare de la această regulă nu e
permisă.
Prin urmare, regulamentul nu este un instrument de armonizare a legislaţiilor statelor membre, ci, mai degrabă, un
instrument de uniformizare.
Având în vedere că nu trebuie adoptate măsuri legislative naţionale de transpunere, este necesară asumarea regulamentelor
ca atare de către fiecare instituţie cu responsabilităţi în aplicarea lor. Totodată, pe lângă angajamentul implementării
regulamentelor din aria de competenţă, instituţiile trebuie să evalueze fiecare astfel de act comunitar, precum şi actele
normative române incidente în domeniul respectiv, iar în urma acestei evaluări să facă următoarele demersuri, după caz:

- să abroge sau să modifice în mod corespunzător actele naţionale care „dublează”, încalcă sau adaugă nepermis la
prevederile unor regulamente comunitare, astfel încât să nu mai existe paralelisme, încălcări ori piedici în calea aplicării directe
a regulamentelor UE;
- să iniţieze/adopte măsurile legislative sau administrative fără de care aplicarea directă a regulamentelor europene în ordinea
juridică internă nu este posibilă.

28
În condiţiile în care aceste demersuri nu sunt iniţiate, România riscă a nu avea capacitatea de a aplica, corect şi complet, pe
teritoriul său, un regulament comunitar. Acest fapt ar putea conduce la condamnarea ţării noastre la Curtea de Justiţie a
Comunităţilor Europene pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin Tratat.

Directiva este, potrivit art.249 par.(3) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, forma consolidată, actul normativ
comunitar „obligatoriu pentru statele membre în ceea ce priveşte rezultatele ce trebuie atinse, ea lăsând autorităţilor
naţionale libertatea alegerii formei şi a mijloacelor”. Acestea sunt caracteristicile care determină obligaţia transpunerii
directivelor comunitare de către statele membre.
Aşadar, directivele sunt instrumente juridice de armonizare a legislaţiilor statelor membre, care se pretează
transpunerii. Prin urmare, statele membre au obligaţia transpunerii acestora în legislaţia internă şi a comunicării
măsurilor adoptate către Comisia Europeană, proces care poartă numele de notificare.
Procesul de notificare este modalitatea prin care Comisia Europeană evaluează gradul în care statele membre şi-au îndeplinit
obligaţia de transpunere a directivelor comunitare. Notificarea se realizează prin introducerea în Sistemul Electronic de
Notificare, gestionat de către Secretariatul General al Comisiei Europene, a măsurilor naţionale de executare (MNE), mai precis
a Monitoarelor Oficiale în format electronic în care au fost publicate actele de transpunere a directivelor.

În situaţia în care măsurile naţionale nu au fost introduse în baza de date a Comisiei, aceasta declanşează procedura în
neîndeplinirea obligaţiilor din Tratat, cu consecinţe grave pentru România, atât în plan politic (în ceea ce priveşte
capacitatea României de a-şi îndeplini obligaţiile ce decurg din calitatea de stat membru), cât şi în plan financiar (printr-o
hotărâre de condamnare pronunţată de Curtea de Justiţie de la Luxembourg, un stat membru poate fi obligat la plata unor
amenzi sau a unor penalităţi de întârziere, în cuantumuri considerabile).

Decizia este, potrivit art.249 par.(4) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, forma consolidată, actul normativ comunitar
„obligatoriu în toate elementele sale pentru destinatari desemnaţi”. Din punct de vedere al naturii juridice, ea se
aseamănă cu regulamentul, fiind, însă, obligatorie numai pentru statele cărora li se adresează. Precizările efectuate cu privire la
regulament îşi găsesc aplicabilitatea şi în cazul deciziilor care vor privi România.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, deciziile şi deciziile cadru adoptate în domeniul Cooperării judiciare
şi poliţieneşti au înlocuit documentele intitulate acţiuni commune.

Deciziile cadru (art.34 alin.2 lit.b TUE) sunt utilizate pentru a armoniza (alinia) legislaţiile statelor membre. Acestea sunt
obligatorii pentru statele membre în ceea ce priveşte rezultatul de atins, lăsând autorităţilor naţionale libertatea alegerii
formei şi a mijloacelor. Deciziile cadru se aseamănă cu directivele adoptate în baza art. 249 TCE.

29
Deciziile (art.34 alin.2 lit.c) sunt adoptate pentru orice alte scopuri servind la atingerea obiectivelor Titlului V TUE, cu excepţia
armonizării legislaţiilor statelor membre. Aceste decizii sunt obligatorii.

Prin Tratatul de la Lisabona, în curs de ratificare, pilonul III va fi încorporat în Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene (Titlul V, Capitolele 4 şi 5). Deciziile cadru vor dispărea ca modalitate de reglementare, urmând a fi înlocuite
de regulamente, directive şi decizii.

Avizarea proiectelor de acte normative care transpun în legislaţia naţională prevederi ale dreptului comunitar
Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr.133/2006, Departamentul pentru Afaceri Europene avizează, în mod obligatoriu, proiectele de
acte normative care urmăresc transpunerea în legislaţia naţională a actelor normative comunitare.
În categoria proiectelor de acte normative care se avizează în mod obligatoriu de către
Departamentul pentru Afaceri Europene se includ proiectele de lege, ordonanţe ale Guvernului, hotărâri ale Guvernului, ordine,
instrucţiuni, norme etc. emise de ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
Proiectele de acte normative care transpun se transmit, în mod obligatoriu, însoţite de tabelul de concordanţă între actul
comunitar propus a fi transpus şi proiectul de act normativ care îl transpune.

Monitorizarea transpunerii

Monitorizarea, atât cantitativă (numărul directivelor transpuse), cât şi calitativă (compatibilitatea MNE-urilor cu directivele comunitare),
se realizează prin intermediul procesului de notificare, coordonat de către Departamentul pentru Afaceri Europene. Astfel, DAE
actualizează lunar lista directivelor comunitare care au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene şi care au intrat în
vigoare şi o transmite tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul transpunerii, în scopul identificării din timp a responsabilului cu acest
proces, precum şi a iniţierii, din timp, a proiectelor de acte normative necesare transpunerii acestora. Instituţiile au obligaţia asumării
tuturor directivelor care intră în domeniul lor de responsabilitate şi a transmiterii către DAE a documentelor necesare notificării în termen
a acestora.

Acestea vor fi verificate înainte de a fi introduse în sistemul electronic de notificare de către direcţia de specialitate din cadrul
Departamentului pentru Afaceri Europene.

Atunci când se constată probleme legate de transpunere, acestea sunt comunicate instituţiilor responsabile, în scopul adoptării
unor măsuri de remediere. După finalizarea verificării, MNE sunt introduse în sistem fie sub formă de transpuneri totale, fie sub
formă de transpuneri parţiale.

30
Potrivit rezultatului din 09 iulie 2008 al „Internal Market Scoreboard” (instrument dezvoltat de Comisia Europeană pentru
evaluarea situaţiei transpunerii şi aplicării legislaţiei comunitare pentru piaţa internă (ceea ce include şi transpunerea corectă a
acesteia), România se afla pe primul loc în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei comunitare pentru piaţa internă şi pe locul al
treilea între cele 27 de state membre UE din punct de vedere al transpunerii legislaţiei europene pentru acest domeniu.

În prezent, în cadrul Direcţiei Drept European, Armonizare Legislativă sunt în curs de elaborare următoarele două documente:

- metodologie privind procesul de avizare a actelor normative şi formularea punctelor de vedere asupra propunerilor legislative;
- ghid privind procesul de transpunere a directivelor comunitare.

Monitorizarea creării cadrului juridic necesar aplicării directe a regulamentelor

Până în luna decembrie a.c. DAE va finaliza baza de date ce va conţine toate regulamentele comunitare în vigoare adoptate la
nivel comunitar, pentru fiecare dintre acestea fiind inserate informaţii privind :
- relevanţa pentru România,
- amendamentele sau eventuala abrogare,
- autoritatea naţională competentă,
- experţii responsabili în mod direct de implementare,
- legislaţia naţională relevantă,
- măsurile normative suport pentru aplicarea directă şi implementarea corectă a regulamentului

Aceste activităţi vor facilita identificarea şi soluţionarea eventualelor deficienţe de implementare şi monitorizarea permanentă a
măsurilor naţionale de implementare.

31
 TRANSPUNEREA DIRECTIVEI 2006/123/CE

Directiva 2006/123/CE privind serviciile pe piaţa internă (Directiva Servicii) reprezintă un important pas înainte în încercarea de
a garanta că atât prestatorii de servicii, cât şi beneficiarii acestora se bucură mai uşor de libertăţile fundamentale garantate de
articolele 43 şi 49 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene – libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii
transfrontaliere. În vederea atingerii acestui obiectiv, dispoziţiile directivei urmăresc simplificarea procedurilor administrative,
înlăturarea obstacolelor din calea activităţilor de servicii, precum şi consolidarea atât a încrederii reciproce dintre statele
membre, cât şi a încrederii prestatorilor şi consumatorilor în piaţa internă.

Directiva Servicii are termen de transpunere 27 decembrie 2009. Conform Memorandumului nr.3047/AC/25.09.2007,
Departamentul pentru Afaceri Europene coordonează activitatea a 4 grupuri de lucru speciale care au rolul de a pregăti
punerea în aplicare a aspectelor distincte ale Directivei.

Obiectivele Departamentului pentru Afaceri Europene pentru anul 2008 au fost, pe de o parte, crearea unui cadru funcţional de
administrare a tuturor aspectelor asupra cărora statele membre continuă să dezbată în faza de transpunere, precum şi a unui
sistem de lucru la nivel naţional, care să asigure tratarea aspectelor complexe ale directivei cu maximă diligenţă, luând în
considerare toate consecinţele pe care mecanismele create în aplicarea directivei le vor avea asupra autorităţilor publice, dar şi
asupra prestatorilor de servicii şi a beneficiarilor acestora. Pe de altă parte, Departamentul pentru Afaceri Europene a fixat o
serie de obiective, agreate la nivelul tuturor grupurilor de lucru, printre care cele mai importante sunt:

Ø Scanarea întregii legislaţiei privind serviciile şi identificarea barierelor în calea libertăţii de stabilire sau de prestare,
precum şi evaluarea acestora în raport cu prevederile directivei;
Ø Configurarea conceptului de punct de contact unic electronic, care va permite prestatorilor de servicii să poarte un dialog
nefragmentat şi coerent cu administraţia publică, asigurând eficienţa comunicării, accesibilitatea informaţiei relevante,
precum şi transparenţa proceselor decizionale;
Ø Demararea procesului de raportare, prin intermediul sistemului IPM, a tuturor cerinţelor menţinute în procedurile de
autorizare;
Ø Pregătirea autorităţilor relevante pentru participarea la pilotul IMI (Internal Market Information System) care va fi lansat în
primăvara anului 2009

32
 BETTER REGULATION

Pornind de la ideea că actele normative joacă un rol esenţial în dezvoltarea generală a oricărei societăţi, Strategia Europeană
pentru Creştere şi Ocupare (Strategia Lisabona Revizuită - SLR) plasează printre elementele sale cheie obiectivul
“perfecţionării cadrului de reglementare1”, ca şi condiţie sine qua non pentru ca Uniunea Europeană să devină "cea mai
competitivă şi dinamică economie din lume, bazată pe cunoaştere, capabilă de o creştere sustenabilă, de a crea mai multe şi
mai bune locuri de muncă şi de creştere a coeziunii sociale".
Potrivit documentelor comunitare în materie, principalele elemente ale iniţiativei comunitare pentru „o reglementare mai bună”
sunt:
I. Evaluarea impactului pe care îl are edictarea actelor normative comunitare şi naţionale;
II. Măsurarea costurilor administrative şi reducerea sarcinilor administrative;
III. Promovarea consultărilor şi a dialogului cu destinatarii actelor normative naţionale şi comunitare;
IV. Simplificarea legislaţiei comunitare şi naţionale;
V. Aplicarea legislaţiei comunitare.

Iniţiativa are o dimensiune comunitară şi una naţională (nivel central, regional, local), ea vizând atât legislaţia UE, cât şi
legislaţia statelor membre.
În acest sens, sub coordonarea Departamentului pentru Afaceri Europene în anul 2007 s-a constituit un grup de lucru inter-
ministerial permanent în domeniul ameliorării cadrului de reglementare care se reuneşte ori de câte ori este necesar, dar cel
puţin o dată pe lună.

Grupul de lucru, coordonat de Secretariatul General al Guvernului şi Departamentul pentru Afaceri Europene, pregăteşte
poziţiile României în legătură cu problematica ameliorării legislaţiei comunitare şi stabileşte măsurile care trebuie luate pentru
ameliorarea legislaţiei naţionale.
În luna aprilie 2007, în cadrul grupului de lucru menţionat anterior, s-a decis elaborarea Strategiei pentru o reglementare
mai bună la nivelul administraţiei publice centrale 2008-2013, sub coordonarea următoarelor instituţii: SGG alături de DAE,
Comisia Naţională de Prognoză, Consiliul Legislativ, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi de Direcţia Mediu de
Afacer, din cadrul Ministerul Pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.

33
Proiectul de politică publică finalizat în luna martie a.c. şi adoptat de către Guvern la data de 24 septembrie a.c. a fost structurat
pe următoare direcţii de acţiune:
• evaluarea impactului reglementărilor,
• măsurarea costurilor administrative şi reducerea sarcinilor administrative,
• simplificarea procedurilor administrative;
• îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi a activităţii agenţiilor şi autorităţilor de reglementare şi control din
subordinea guvernului,
• simplificarea legislaţiei;
• aplicarea legislaţiei comunitare.

Departamentul pentru afaceri europene reprezintă instituţia responsabilă pentru aplicarea legislaţiei comunitare. De
asemenea, alături de Secretariatul General al Guvernului, DAE va monitoriza stadiul implementării măsurilor asumate prin
strategie.

34
 SOLVIT

Piaţa Internă a Uniunii Europene oferă o multitudine de oportunităţi atât cetăţenilor care vor să trăiască în alt stat membru, să lucreze
sau să studieze acolo cât şi întreprinderilor care vor să-şi extindă activitatea pe pieţele altor state membre. Totuşi, se poate întâmpla
ca valorificarea acestor drepturi prevăzute de legislaţia comunitară să fie dificil de realizat iar cetăţenii sau întreprinderile să
întâmpine probleme în relaţiile cu administraţiile altor state membre datorită lipsei de informaţii sau interpretării divergente date de
administraţiile naţionale legislaţiei UE, erorilor sau neînţelegerilor, necesităţii de a te adresa într-o limbă străină şi nu în ultimul rând
practicilor diferite ale administraţiilor statelor membre.

Pentru a depăşi toate aceste dificultăţi, Uniunea Europeană a creat sistemul SOLVIT
SOLVIT este un mod informal de soluţionare a problemelor care apar pe Piaţa Internă a Uniunii Europene, în legătură cu
aplicarea dreptului comunitar, între cetăţenii sau întreprinderile din UE şi administraţiile statelor membre. Mecanismul SOLVIT a
fost conceput pentru a veni în întâmpinarea cetăţenilor şi întreprinderilor şi a-i ajuta pe aceştia să găsească soluţii rapide şi
pragmatice la problemele cu care se confruntă .
SOLVIT funcţionează pe baza cooperării dintre cele 30 de centre constituite în cadrul administraţiilor publice ale statelor membre
UE şi ale celorlalte trei state aparţinând Spaţiului Economic European (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein). Aceste centre
formează reţeaua SOLVIT şi sunt conectate prin intermediul unei baze de date on-line, aflată sub coordonarea şi supravegherea
Comisiei Europene.

Pentru ca o problemă să poată fi soluţionată în sistemul SOLVIT trebuie să fie îndeplinite următoarele 3 condiţii:
• să rezulte din neaplicarea sau aplicarea necorespunzătoare a dreptului comunitar de către administraţia unui stat membru,
• să aibă un caracter transfrontalier (nu este necesar ca petentul să se afle în alt stat decât cel în care a apărut problema,
fiind suficient să existe un element de extraneitate care să poată face aplicabile prevederile dreptului comunitar),
• să nu existe deja o acţiune în justiţie pentru soluţionarea sa.

SOLVIT a început să funcţioneze în 2002 în baza unei Comunicări a Comisiei Europene publicată în 27 noiembrie 2001
(Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor, Bruxelles
27.11.2001, COM(2001)702 final).
Centrul SOLVIT român funcţionează, încă de la înfiinţarea acestuia la 1 ianuarie 2007, în cadrul Departamentului pentru
Afaceri Europene, Serviciul SOLVIT şi Contencios Comunitar.

35
De la începutul activităţii şi până la 1 septembrie 2008 centrul SOLVIT român a soluţionat 70 de cazuri, principalele domenii
în care acestea s-au înregistrat fiind: recunoaşterea calificărilor profesionale, drepturi de securitate socială, dreptul de
rezidenţă, etc.

Principalele domenii în care SOLVIT poate interveni sunt:

Cetăţeni: Operatori Economici:

Dreptul de rezidenţă Accesul pe piaţă al produselor
Recunoaşterea calificărilor profesionale Prestarea de servicii
Înmatricularea autovehiculelor Stabilirea ca PFI
Dreptul de muncă Achiziţii publice
Asigurări sociale Recuperarea TVA
Impozitare Libera circulaţie a capitalurilor
Permise de conducere Controale la frontieră

SOLVIT ajută un medic român să îşi exercite profesia în Italia

Un medic român specialist în medicina de familie a aplicat pentru recunoaşterea calificării sale profesionale în Italia. I-a fost
solicitată prezentarea documentelor depuse cu atestarea de conformitate a consulatului Italian în România. SOLVIT a arătat
autorităţilor italiene că o astfel de practică contravine dreptului comunitar. Ca urmare a intervenţiei SOLVIT autorităţile italiene
au acceptat documentele fără atestarea consulară. După examinarea acestora autorităţile au emis decizia de recunoaştere a
calificării profesionale permiţându-i cetăţeanului român să-şi exercite profesia în Italia.

SOLVIT nu poate interveni în:

• Probleme apărute în relaţiile dintre doi operatori economici

• Probleme apărute în relaţiile dintre operatorii economici şi consumatori
• Soluţionarea plângerilor la adresa instituţiilor UE

Cum funcţionează SOLVIT?

Aşa cum se poate vedea în schema alăturată, în soluţionarea unei probleme sunt implicate, de obicei, două centre SOLVIT:
centrul care primeşte plângerea (de origine) şi o înregistrează în sistem şi centrul care ia măsuri în ţara unde a survenit

36
problema semnalată (responsabil). În analizarea unei probleme şi găsirea unei soluţii un rol important îl joacă colaborarea
dintre centrele SOLVIT şi autorităţile din cadrul administraţiei statului respectiv.

Termenul de soluţionare a unei plângeri este de 10 săptămâni iar soluţiile propuse de sistemul SOLVIT trebuie să fie conforme
cu legislaţia comunitară.

37
 ACŢIUNEA ÎN CONSTATAREA NEÎNDEPLINIRII OBLIGAŢIILOR

Art. 226 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE) conferă Comisiei Europene dreptul de a declanşa
împotriva statului membru care nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de respectivul tratat acţiunea în constatarea neîndeplinirii
obligaţiilor („infringement procedure” – în limba engleză sau „recours en manquement” – în limba franceză).

Aşadar, acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor se declanşează de către Comisia Europeană (din proprie
iniţiativă sau în urma unei/unor plângeri) sau de către un stat membru (a se vedea în acest sens art. 227 TCE). Această
acţiune este întotdeauna îndreptată împotriva unui stat membru.

Scopul acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor este de a determina statele membre să-şi îndeplinească
obligaţiile care le incumbă potrivit Tratatului de instituire a Comunităţii Europene.

În funcţie de obiectul lor, acţiunile în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor pot fi împărţite în trei categorii:
a) acţiuni privind necomunicarea - acţiuni declanşate atunci când un stat membru nu transmite Comisiei Europene
măsurile naţionale de transpunere a directivelor comunitare, iar termenul de transpunere a expirat;
b) acţiuni privind lipsa de conformitate - acţiuni declanşate atunci când legislaţia unui stat membru este incompatibilă cu
normele de drept comunitar;
c) acţiuni privind incorecta aplicare - acţiuni declanşate atunci când un stat membru nu aplică reglementări naţionale în
conformitate cu normele de drept comunitar.

Din punct de vedere procedural, acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor se derulează în două faze:

I) faza precontencioasă (administrativă):

Se concretizează într-un dialog între Comisia Europeană şi statul membru vizat în scopul soluţionării divergenţelor dintre cele
două părţi, dialog derulat în două etape.

Într-o primă etapă, Comisia transmite statului membru o scrisoare de punere în întârziere prin intermediul căreia identifică
obligaţia care nu a fost respectată şi prezintă argumentele care au determinat concluzia că respectiva obligaţie nu a fost
respectată. Statul membru este ţinut să răspundă acestei scrisori.

38
 Cea de-a doua etapă este declanşată de Comisie numai dacă statul membru nu a răspuns scrisorii de punere în întârziere sau,
deşi a răspuns, Comisia consideră că argumentele invocate nu sunt de natură a o determina să-şi modifice concluzia potrivit
căreia statul nu şi-a îndeplinit o obligaţie. În acest context, Comisia transmite statului membru un aviz motivat (de regulă,
avizul motivat conţine argumente detaliate ale Comisiei privind neîndeplinirea obligaţiilor). Statul membru este ţinut să răspundă
acestei scrisori.

Comisia Europeană se bucură de o mare libertate în ceea ce priveşte gestionarea fazei precontencioase a acţiunii în
constatarea neîndeplinirii obligaţiilor.

Astfel, Comisia este cea care stabileşte termenele în care statele membre trebuie să răspundă scrisorilor de punere în
întârziere sau avizelor motivate (de regulă aceste termene sunt de 2 luni de la data primirii de către statele membre a
respectivelor documente); totodată, Comisia poate pune capăt procedurii în orice etapă a acesteia, nu este ţinută de niciun
termen pentru a transmite un avizul motivat după ce a transmis scrisoarea de punere în întârziere etc.

În cazul în care Comisia consideră că argumentele invocate de statul membru în răspunsul la avizul motivat nu sunt de
natură a o determina să-şi modifice concluzia potrivit căreia respectivul stat nu şi-a îndeplinit o obligaţie, ea poate decide să se
adreseze Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

II) faza contencioasă:

Sesizarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene deschide faza contencioasă a acţiunii în constatarea neîndeplinirii
obligaţiilor, fază care se încheie în momentul pronunţării hotărârii Curţii.

Regulile procedurale pe baza căror se desfăşoară faza contencioasă sunt stabilite de Statutul şi Regulamentul de
Procedură (http://curia.europa.eu/ro/instit/txtdocfr/index.htm).

Dacă instanţa comunitară constată că statul nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi incumbă potrivit TCE, acesta este ţinut să
ia măsurile necesare pentru executarea hotărârii.

Comisia Europeană este instituţia care veghează ca statul condamnat pentru neîndeplinirea obligaţiilor să se
conformeze hotărârii instanţei comunitare. În cazul în care acesta continuă să nu-şi îndeplinească obligaţiile, sunt aplicabile
prevederile art. 228 TCE. Astfel, după ce a dat statului posibilitatea să îşi prezinte observaţiile, Comisia va emite un aviz motivat
indicând aspectele în legătură cu care statul nu s-a conformat hotărârii Curţii. În situaţia în care statul nu a luat măsurile

39
necesare în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza din nou instanţa comunitară, indicând cuantumul sancţiunilor
pecuniare care ar trebui aplicate statului respectiv.
Dacă stabileşte că statul membru nu s-a conformat hotărârii sale, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene poate să
oblige statul membru să plătească sancţiuni pecuniare într-un cuantum considerabil.

De la 1 ianuarie 2007, asemenea acţiuni pot fi declanşate şi împotriva României. Pe cale de consecinţă, ţara noastră a
trebuit să realizeze cadrul juridic, instituţional şi metodologic, astfel încât asemenea acţiuni să nu fie declanşate împotriva
României, iar dacă sunt declanşate să existe o bună coordonare la nivel naţional şi acţiunile să fie soluţionate în faza
precontencioasă.
Astfel, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2006 privind înfiinţarea, organizarea si funcţionarea
Departamentului pentru Afaceri Europene in subordinea primului-ministru, cu modificările şi completările ulterioare, în
cadrul acestei instituţii funcţionează Agentul Guvernului României pentru CJCE şi TPI, care are rang de subsecretar de
stat şi care asigură, între altele, reprezentarea României în faza precontencioasă şi contencioasă a acţiunii în constatarea
neîndeplinirii obligaţiilor (art. 3 alin. (1) lit. j) şi art. 61-64 din ordonanţa menţionată).

Această activitate se derulează potrivit metodologiei privind reprezentarea României în procedurile în faţa Curţii de Justiţie
a Comunităţilor Europene (CJCE), a Tribunalului de Primă Instanţă (TPI) şi a altor instituţii comunitare, adoptată prin
memorandum al Guvernului.

Alături de acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, un stat membru poate avea calitatea de parte,
intervenient sau poate formula observaţii şi în alte tipuri de acţiuni, dintre care enumerăm cele mai importante
categorii:
1) procedura întrebărilor preliminare – este procedura prin intermediul căreia instanţele naţionale confruntate, într-o
cauză pe rolul acestora, cu o problemă de interpretare sau validitate a unor norme comunitare pot adresa Curţii de
Justiţie a Comunităţilor Europene întrebări de interpretare sau validitate;
2) acţiunea în anulare – acţiunea prin intermediul căreia se solicită anularea unui act al instituţiilor comunitare;
3) acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona – acţiunea prin intermediul căreia se controlează legalitatea inacţiunii
instituţiilor comunitare;
4) acţiunea în daune - acţiunea prin intermediul căreia se urmăreşte obţinerea unor despăgubiri pentru prejudiciile
cauzate de instituţiile comunitare sau de funcţionarii acestora.

40
 MONITORIZARE POST-ADERARE

Începând cu data aderării, România are datoria de a-şi îndeplini obligaţiile care decurg din prevederile Tratatului de aderare
la Uniunea Europeană, din angajamentele rezultate din negocierile de aderare, precum şi din strategiile şi programele
naţionale adoptate în acord cu politicile Uniunii Europene. De îndeplinirea la timp a acestora depinde integrarea propriu-zisă şi
evitarea adoptării, de către Comisia Europeană, a măsurilor de salvgardare stipulate în Tratatul de aderare.
Procesul de monitorizare post-aderare asigură urmărirea îndeplinirii obiectivelor prioritare ale României în calitate de stat
membru al Uniunii Europene (stabilite în cadrul Consiliului pentru Afaceri Europene), analiza disfuncţionalităţilor care apar în
implementarea politicilor comunitare şi propunerea de măsuri pentru eliminarea acestora, precum şi urmărirea evoluţiei
politicilor naţionale în raport cu cele comunitare.
În acest context, procesul de monitorizare post-aderare se bazează pe instituirea şi menţinerea unui mecanism care să asigure
respectarea obligaţiilor de stat membru ale României. Acest mecanism implică:
1. continuarea monitorizării angajamentelor asumate în procesul de aderare, cum ar fi, de exemplu, monitorizarea
măsurilor care fac parte din mecanismul de verificare şi cooperare în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei
împotriva corupţiei (îndeplinirea „benchmarkurilor” aferente), formularea unor recomandări pentru stabilirea de acţiuni
suplimentare în sectoarele în care se constată deficienţe sau întârzieri. Acest proces presupune elaborarea documentelor
de programare (programe, planuri de măsuri) care vizează îndeplinirea obligaţiilor României ca stat membru, a
documentelor de raportare aferente şi a rapoartelor de monitorizare, prezentate Guvernului şi, după caz, Comisiei
Europene. Din această categorie de instrumente a făcut parte şi Planul de măsuri prioritare pentru integrare europeană –
2007, elaborat ţinând cont de recomandările conţinute în Raportul de monitorizare al Comisiei Europene din 26 septembrie
2006. Planul pentru anul 2007 a cuprins peste 300 de măsuri, grupate pe domenii gestionate de principalele ministere şi
instituţii responsabile pentru îndeplinirea măsurilor respective. Pentru o serie de domenii de acquis, pentru care Tratatul de
aderare prevede perioade de tranziţie, au fost prevăzute, în Plan, acţiuni care să asigurare pregătirea României pentru
implementarea procedurilor europene, imediat după momentul încetării acestor perioade de tranziţie. O atenţie specială a
fost acordată următoarelor domenii:
⇒ agricultură: elaborarea procedurilor naţionale pentru caracteristicile tradiţionale specifice ale produselor agricole şi
alimentare; elaborarea procedurilor naţionale pentru denumiri de origine şi indicaţii geografice ale produselor agricole şi
alimentare; organizarea de campanii de informare cu privire la acquis-ul comunitar specific; implementarea sistemului IT
pentru gestiunea IACS; intensificarea acţiunilor de operaţionalizare a oficiilor teritoriale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie
în Agricultură (APIA);

41
⇒ sectorul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentare: operaţionalizarea sistemului de colectare şi distrugere a deşeurilor
de origine animală; modernizarea unităţilor de ecarisaj; respectarea cerinţelor europene în ceea ce priveşte seminţele
modificate genetic şi produsele alimentare ce conţin OMG; controlul bolilor la animale; eradicarea pestei porcine
clasice; implementarea sistemului de control privind nutriţia animală; asigurarea bunăstării animalelor; sănătatea publică
veterinară.
⇒ administraţie publică şi afaceri interne: implementarea acquis-ului Schengen si managementul frontierei externe a UE;
diminuarea fenomenului traficului de persoane în România; asigurarea resurselor umane specializate în domeniul luptei
împotriva traficului de persoane; operaţionalizarea sistemului IT necesar înregistrării victimelor returnate; îmbunătăţirea
condiţiilor în închisori şi aresturi; prevenirea şi combaterea corupţiei la nivelul structurilor MIRA.
⇒ finanţe publice: elaborarea de metodologii si proceduri privind activitatea de inspecţie fiscala; intensificarea acţiunilor
pentru recuperarea obligaţiilor restante la bugetul general consolidat; monitorizarea realizării veniturilor la bugetul
general consolidat de la marii contribuabili; îmbunătăţirea capacităţii administraţiei fiscale.
⇒ politici sociale: îmbunătăţirea legislaţiei muncii si a dialogului social; consolidarea capacităţii administrative pentru
gestionarea Fondului Social European; protecţia copilului; informarea publica privind accesul lucrătorilor români pe piaţa
muncii din Uniunea Europeană; îmbunătăţirea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă; asigurarea tratamentului egal
pentru femei şi bărbaţi; protecţia persoanelor cu handicap; creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă; asigurarea
accesului minorităţii rome la piaţa muncii; intensificarea formarii profesionale in mediul rural; incluziune socială.
⇒ implementarea fondurilor structurale: finalizarea procedurilor de implementare a Programelor Operaţionale;
îmbunătăţirea capacităţii administrative de implementare a Fondurilor Structurale si de Coeziune; elaborarea manualului
operaţional pentru activitatea de observare si verificare a atribuirii contractelor de achiziţie publică
⇒ protecţia mediului: accelerarea recrutării de personal la toate nivelurile administraţiei de mediu; controlul poluării
industriale; gestiunea deşeurilor; asigurarea calităţii apei (epurarea apelor uzate urbane, calitatea apei destinate
consumului uman); asigurarea calităţii aerului; protecţia naturii.
⇒ sistemul judiciar: măsuri pentru îndeplinirea condiţionalităţilor instituite prin Decizia nr. 6569/2006 a Comisiei Europene;
prevenirea şi combaterea spălării banilor, reforma sistemului penitenciar.
Pentru o monitorizare eficientă a măsurilor din Plan, instituţiile care şi-au asumat responsabilitatea realizării măsurilor
respective au transmis la sfârşitul fiecărei luni, la Departamentul pentru Afaceri Europene, rapoarte privind stadiul
îndeplinirii acestora. Periodic, Departamentul pentru Afaceri Europene a elaborat rapoarte de sinteză privind realizarea
Planului de măsuri prioritare pentru integrare europeană, care au fost supuse dezbaterii Guvernului (în şedinţele acestuia şi
în reuniunile Consiliului pentru Afaceri Europene). Monitorizarea atentă a măsurilor şi acţiunilor programate a urmărit
evitarea eventualelor blocaje şi iniţierea unor măsuri corective pentru realizarea obiectivelor de integrare propuse la nivelul
anului 2007.

42
2 monitorizarea îndeplinirii obiectivelor şi măsurilor prevăzute în strategiile orizontale ale Uniunii Europene
(Strategia Lisabona; Strategia pentru Piaţă Internă; Strategia Better Regulation);
În ceea ce priveşte atingerea obiectivelor Strategiei Lisabona, Guvernul României a acordat şi va acorda, în
continuare, o deosebită atenţie implementării acesteia, dat fiind rolul ei actual de strategie post-aderare pe termen
mediu. În acest context, România a elaborat şi transmis Comisiei Europene, în iulie 2007, Programul naţional de reformă
2007-2010 (PNR), iar în octombrie 2007 a fost elaborat primul Raport de implementare. În baza celor două documente,
Comisia Europeană a formulat în decembrie 2007, recomandări specifice de ţară şi punctele asupra cărora autorităţile
române trebuie să se concentreze pentru rezolvarea deficienţelor constatate.
În vederea implementării operative a recomandărilor specifice de ţară şi a actualizării PNR, România a elaborat,
începând cu luna mai 2008, un plan de acţiuni suplimentare pentru implementarea PNR în perioada 2008-2009, a cărui
formă finală, rezultată în urma dezbaterii publice şi a preluării observaţiilor transmise de serviciile Comisiei Europene,
cuprinde 40 de acţiuni, grupate pe următoarele secţiuni: consolidarea capacităţii administrative, atât la nivelul central cât
şi la nivelurile locale ale administraţiei; evitarea politicii fiscale prociclice pentru a limita deficitul de cont curent şi
presiunile inflaţioniste; reducerea procedurilor şi întârzierilor administrative asociate obţinerii de autorizaţii, în vederea
îmbunătăţirii mediului de afaceri; punerea în aplicare a unei abordări integrate în vederea creşterii gradului de ocupare a
forţei de muncă, a ratei de activitate şi a nivelurilor de productivitate, în special prin accelerarea reformelor din sistemul
de educaţie. Planul a fost aprobat de guvern în cadrul şedinţei din data de 13 august 2008. Totodată, pentru o eficientă
implementare şi monitorizare a Programului naţional de reformă şi, implicit, a planului de acţiuni aferent, a fost constituit,
la nivel de secretar de stat, Comitetul Lisabona pentru noul ciclu 2008-2010 al implementării strategiei.

43
Pentru mai multe informaţii:
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 133 din 21 decembrie 2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului
pentru Afaceri Europene în subordinea primului-ministru

DECIZIA nr. 15 din 23 ianuarie 2007 pentru aprobarea structurii organizatorice şi a statului de funcţii ale Departamentului
pentru Afaceri Europene

DECIZIA nr. 169 din 30 mai 2007 privind modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Decizia Primului-ministru nr. 15/2007 pentru
aprobarea structurii organizatorice şi a statului de funcţii ale Departamentului pentru Afaceri Europene

HOTĂRÂREA nr. 115 din 30 ianuarie 2008 privind instituirea sistemului naţional de coordonare a afacerilor europene în
vederea participării României la procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene

www.europa.eu - informaţii generale despre Uniunea Europeană

www.ec.europa.eu/youreurope - informaţii practice despre drepturile şi oportunităţile din cadrul Uniunii Europene

www.ec.europa.eu/citizensrights - asistenţă juridică personalizată pentru cetăţeni

www.ec.europa.eu/enterprise/networks/eic/eic.html – servicii personalizate de consiliere pentru întreprinderi

http://ec.europa.eu/romania/index_ro.htm - Reprezentanţa Comisiei Europene în România

Colectivul de redacţie:
Ana-Maria Dobre
Tudor Guşet
Rodica Lupu
Cosmin Ochiană
Bogdan Năstase
Raluca Olteanu

44