Qa8010260roc PDF

DIRECŢIA GENERALĂ POLITICI INTERNE ALE UNIUNII
SERVICIUL DE POLITICI B: POLITICI STRUCTURALE ŞI DE

COEZIUNE
Politicile structurale şi de coeziune după

Tratatul de la Lisabona
Manual privind
- politica agricolă comună

- politica comună în domeniul pescuitului
- politica regională
- politicile în domeniul transportului şi
turismului
- politicile în domeniul culturii şi educaţiei
STUDIU
Acest document a fost solicitat de directorul Direcţiei politici structurale şi de coeziune.
AUTOR
Albert MASSOT
Colaboratori:
Nils DANKLEFSEN
Esther KRAMER
Gonçalo MACEDO
Ana Maria NOGUEIRA
ASISTENŢĂ EDITORIALĂ
Catherine MORVAN
VERSIUNI LINGVISTICE
Original: FR.
Traduceri: BG, CS, DA, DE, EL, EN, ES, ET, FI, FR, HU, IT, LT, LV, MT, NL, PL, PT, RO, SK,
SL, SV.
DESPRE EDITOR
Pentru a contacta Departamentul Politic sau pentru a vă abona la buletinul lunar al

acestuia, vă rugăm să scrieţi la următoarea adresă: poldep-cohesion@europarl.europa.eu
Manuscris completat în februarie 2010.

Bruxelles, © Parlamentul European, 2010
Acest document este disponibil pe Internet, la următoarea adresă:

http://www.europarl.europa.eu/studies
NOTĂ PRIVIND RESPONSABILITATEA
Opiniile exprimate în acest document sunt responsabilitatea autorului şi nu reprezintă

neapărat poziţia oficială a Parlamentului European.
Reproducerea şi traducerea documentului pentru scopuri necomerciale sunt permise, cu

condiţia ca sursa să fie menţionată şi editorul să fie anunţat în prealabil şi să primească o
copie a materialului.
DIRECŢIA GENERALĂ POLITICI INTERNE ALE UNIUNII
SERVICIUL DE POLITICI B: POLITICI STRUCTURALE ŞI DE
COEZIUNE
Politicile structurale şi de coeziune după

Tratatul de la Lisabona
Manual privind
- politica agricolă comună

- politica comună în domeniul pescuitului
- politica regională
- politicile în domeniul transportului şi
turismului
- politicile în domeniul culturii şi educaţiei
STUDIU
Cuprins:
Tratatul de la Lisabona scoate la lumină consecinţe importante pentru politicile

structurale şi de coeziune. Acest studiu analizează schimbările survenite la
nivelul politicilor de care este responsabilă Direcţia B a Direcţiei Generale Politici
Interne din cadrul Parlamentului European (de ordin instituţional, procedural,
financiar, precum şi de fond - temeiuri juridice).
IP/B/COMM/NT/2010_01 15/2/2010
PE 431.591 RO
Politicile structurale şi de coeziune după Tratatul de la Lisabona
____________________________________________________________________________________________
CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR 5
1. INTRODUCERE 7
1.1. Tratatul de la Lisabona şi Parlamentul European 7
1.2. Punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona: perioada de tranziţie 9
2. TRATATUL DE LA LISABONA ŞI POLITICILE STRUCTURALE ŞI DE
COEZIUNE 11
2.1. Domeniul la care se referă nota: politicile structurale şi de coeziune 11
2.2. Repartizarea competenţelor în cadrul Uniunii: aportul Tratatului de la
Lisabona 12
2.3. Consecinţele juridice care decurg din repartizarea competenţelor
referitoare la politicile structurale şi de coeziune 17
3. SCHIMBĂRILE LEGISLATIVE ÎN POLITICILE STRUCTURALE ŞI DE
COEZIUNE 23
3.1. Schimbările privind temeiurile juridice şi procedurile decizionale 23
3.2. Schimbările legislative aduse politicii agricole comune (articolele 38-
44 din TFUE) 24
3.3. Schimbările legislative aduse politicii comune în domeniul pescuitului
(articolele 38-44 din TFUE) 28
3.4. Schimbările legislative aduse politicii regionale (articolul 3 alineatele
(3) şi (5) din TUE; articolele 174-177 din TFUE) 30
3.5. Schimbările legislative aduse politicii comune în domeniul
transporturilor (articolele 90-100 din TFUE) şi reţelelor
transeuropene (articolele 170-172 din TFUE) 32
3.6. Schimbările legislative aduse politicilor în domeniul culturii, al
educaţiei, al tineretului şi sportului (articolele 165 şi 167 din TFUE) 34
3.7. Schimbările legislative aduse politicii în domeniul turismului (articolul
195 din TFUE) 36
3.8. Schimbările legislative aduse acordurilor internaţionale cu implicaţii
pentru politicile structurale şi de coeziune (articolele 207 şi 218 din
TFUE) 37
3.9. Noua tipologie a actelor juridice ale Uniunii: examinarea specifică a
actelor delegate şi a actelor de punere în aplicare (articolele 290 şi
291 din TFUE) 41
3.10. Alte schimbări legislative cu aplicabilitate orizontală: procedurile de
revizuire a tratatelor (articolul 48 din TUE) şi dreptul de iniţiativă
cetăţenească [articolul 11 alineatul (4) din TUE şi articolul 24 din
TFUE] 44
3 PE 431.591
Serviciul de politici b: politici structurale şi de coeziune
____________________________________________________________________________________________
4. SCHIMBĂRILE LA NIVEL BUGETAR 47

4.1. Efecte majore asupra politicilor structurale şi de coeziune 47
4.2. Suprimarea distincţiei între CO şi CNO 48
4.3. Noua procedură specială pentru adoptarea bugetului anual 49
4.4. Consolidarea cadrului financiar multianual şi a disciplinei financiare
în TFUE 52
5. EPILOG: DESPRE PUNEREA PROGRESIVĂ ÎN APLICARE A
TRATATULUI DE LA LISABONA 55
4 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
LISTA ABREVIERILOR
CE Comunitatea Europeană
CFM Cadru financiar multianual
CIG Conferinţă interguvernamentală
CJCE Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene
CO Cheltuieli obligatorii
CNO Cheltuieli neobligatorii
MERCOSUR Brazilia, Paraguay, Uruguay şi Argentina
MDC Metodă deschisă de coordonare
OCP Organizarea comună a pieţelor
OMC Organizaţia Mondială a Comerţului
ORP Organizaţii regionale de pescuit
PAC Politica agricolă comună
Ţări ACP Ţări semnatare ale Convenţiei de la Lomé (Africa, zona Caraibelor şi
Pacific)
PCP Politica comună în domeniul pescuitului
PESC Politica externă şi de securitate comună
SPG Sistem de preferinţe generalizate
TAC-uri Capturi totale admisibile
TCE Tratatul de instituire a Comunităţii Europene
TFUE Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene
TUE Tratatul privind Uniunea Europeană
UE Uniunea Europeană
5 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
6 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
1. INTRODUCERE
1.1. Tratatul de la Lisabona şi Parlamentul European
Tratatul de la Lisabona s-a semnat la 13 decembrie 2007 de către reprezentanţii celor

douăzeci şi şapte de state membre ale Uniunii. Tratatul realizează o revizuire globală a
Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE) şi a Tratatului de instituire a Comunităţii
Europene (redenumit „Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”- TFUE) (1). În
conformitate cu articolul 6 (2), noul tratat a fost ratificat de statele membre şi a intrat în
vigoare la 1 decembrie 2009, prima zi a lunii care urmează depunerii ultimului instrument
de ratificare.
Modificările introduse de Tratatul de la Lisabona preiau majoritatea inovaţiilor precedentului

proiect de tratat de stabilire a unei Constituţii pentru Europa (3). Tratatul de la Lisabona
introduce modificări substanţiale pentru întregul cadru instituţional (consacrarea Consiliului
European, extinderea competenţelor de iniţiativă şi de execuţie ale Comisiei, consolidarea
funcţiilor Înaltului Reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună), dar
Parlamentul European este instituţia cel mai mult consolidată în urma acestui tratat.
Fiind singura instituţie a Uniunii Europene aleasă prin vot universal direct, Parlamentul
beneficiază de noi competenţe şi de noi instrumente pentru a face auzită vocea cetăţenilor.
1.1.1. Noi prerogative legislative privind politicile comune
Tratatul de la Lisabona consolidează rolul Parlamentului European în calitatea sa de

legiuitor. Pe viitor, procedura de codecizie, care plasează PE, cu câteva excepţii, pe picior
de egalitate cu Consiliul, devine „procedură legislativă ordinară”. Aceasta este extinsă la
domenii noi, trecându-se de la 44 la 85 de domenii. Cele mai importante sunt cele
referitoare la agricultură, pescuit, punerea în aplicare a fondurilor structurale, politica
comercială comună, securitate energetică, mecanisme ale procedurii de supraveghere
multilaterală în vederea unei coordonări economice consolidate, imigraţie, justiţie şi afaceri
interne, sănătate publică, proprietate intelectuală, crearea spaţiului european de cercetare,
sport, turism şi statutul funcţionarilor Uniunii.
1.1.2. Noi competenţe pentru acordurile internaţionale
De asemenea, Tratatul de la Lisabona conferă noi prerogative legislative Parlamentului

European în ceea ce priveşte acordurile internaţionale. Pe viitor, deputaţii vor trebui să
aprobe acordurile negociate de UE la nivel multilateral sau bilateral (privind aspectele
comerciale, transportul, pescuitul, mediul şi schimbările climatice etc.).
1
Tratatul de la Lisabona: JO C 306, 17.12.2007. Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană
(TUE) şi a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE): JO C 115, 9.5.2008
(http://www.consilium.europa.eu/showPage.aspx?id=1296&lang=fr). Referitor la evoluţia tratatelor, a se
vedea, de asemenea: http://europa.eu/abc/treaties/index_fr.htm.
2
P. 135, JO C 306, 17.12.2007.
3
Totuşi, Tratatul de la Lisabona renunţă la denumirea de „Constituţie” şi abandonează orice terminologie sau
simboluri de inspiraţie constituţională (lege europeană, ministrul afacerilor externe al Uniunii, imn, drapel,
deviză, ziua Europei). În loc să abroge Tratatele CE şi UE şi să se substituie acestora, le modifică. De altfel,
Tratatul de la Lisabona se abţine de la codificarea principiului supremaţiei dreptului Uniunii (ceea ce a
justificat prezentarea unui aviz al Serviciului juridic al Consiliului la Actul final al tratatului - Declaraţia nr. 17).
Tratatul de la Lisabona nu include în cuprinsul său nici textul Cartei drepturilor fundamentale, limitându-se la
a face o trimitere la articolul 6 alineatul (1) din TUE.
7 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
1.1.3. Noi competenţe bugetare
De asemenea, Parlamentului European i se acordă competenţe bugetare sporite. Dat fiind

că vechea distincţie între „cheltuieli obligatorii” şi „cheltuieli neobligatorii” dispare, pe viitor,
cele două componente ale autorităţii bugetare (Parlamentul European şi Consiliul) decid
împreună asupra întregului buget al Uniunii. De asemenea, Tratatul de la Lisabona
oficializează o nouă procedură bugetară anuală şi consolidează cadrul financiar multianual
în cadrul TFUE.
1.1.4. Un nou cadru instituţional
De asemenea, noul tratat include dispoziţii referitoare la o mare varietate de subiecte cu

incidenţă, directă sau indirectă, asupra activităţii Parlamentului:
- Comunitatea Europeană şi Uniunea Europeană sunt înlocuite cu o nouă Uniune (4)

având personalitate juridică (5) pe plan intern şi internaţional (6);
- Structura bazată pe piloni dispare, deşi se menţin procedurile specifice în domeniul
politicii externe şi de securitate comune (PESC), inclusiv politica de apărare;
- Noul tratat consolidează valorile Uniunii care devin cadrul de referinţă pentru
viitoarele aderări la Uniune, precum şi pentru eventualele sancţiuni aplicate statelor
membre care încalcă aceste valori în mod grav şi repetat;
- De asemenea, tratatul întăreşte cetăţenia Uniunii (7) şi drepturile celor guvernaţi (8),
incluzând dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European (9) şi dreptul la
iniţiativă cetăţenească (10), devenit un instrument de participare directă la afacerile
publice ale Uniunii (a se vedea punctul 3.10.2 de mai jos).
- Controlul democratic este consolidat prin extinderea componenţei Parlamentului
European (cu 18 deputaţi suplimentari) şi prin recunoaşterea rolului parlamentelor
naţionale în buna funcţionare a Uniunii (11); în acest sens, tratatul recunoaşte
posibilitatea parlamentelor naţionale de a se opune propunerilor legislative ale
Comisiei în cazul în care acestea consideră că respectivele chestiuni ar fi mai bine
gestionate la nivel naţional, pentru a respecta principiul subsidiarităţii („mecanismul
de avertizare rapidă”) (a se vedea punctul 2.3.3 de mai jos);
- Tratatul încurajează participarea societăţii civile în domeniile socio-economic, civic,
profesional şi cultural (12); confirmă principiul dialogului cu partenerii sociali (13) prin
includerea bisericilor şi a organizaţiilor filosofice şi neconfesionale (14);
4
Articolul 1 al treilea paragraf din TUE.
5
Articolul 47 din TUE şi Declaraţia nr. 24 anexată la Actul final al Conferinţei interguvernamentale care a adoptat
Tratatul de la Lisabona.
6
Această personalitate se va desfăşura pe plan intern din moment ce Uniunea va putea să-şi angajeze
răspunderea contractuală (articolul 340 din TFUE) şi va avea cea mai largă capacitate juridică în statele
membre (articolul 335 din TFUE). Cât despre personalitatea internaţională a Uniunii, aceasta se va manifesta
prin capacitatea sa de a încheia acorduri internaţionale în domeniile competenţei sale, prin dreptul său de
legaţie în ţările terţe sau pe lângă organizaţiile internaţionale (articolul 35 din TUE; articolul 221 din TFUE) şi
prin acţiunea sa externă (articolele 21-46 din TUE) (concretizată prin politica comercială, cooperarea cu ţările
terţe, ajutorul umanitar şi PESC).
7
Articolul 20 din TFUE.
8
Articolele 18-24 din TUE.
9
Articolul 20 alineatul (2) litera (d) şi articolul 24 din TFUE.
10
Articolul 11 alineatul (4) din TUE şi articolul 24 din TFUE.
11
Articolul 12 din TUE şi Protocolul nr. 1.
12
Articolul 300 alineatul (2) din TFUE.
13
14
8 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
- În ceea ce priveşte tipologia actelor juridice, se stabileşte o distincţie clară între

actele legislative (regulamente, directive şi decizii), adoptate în conformitate cu
procedura legislativă ordinară sau specială, şi actele fără caracter legislativ; mai
mult, Tratatul de la Lisabona cuprinde inovaţii cu privire la actele delegate şi actele
de punere în aplicare („comitologia”) (a se vedea punctul 3.9.2 de mai jos);
- În sfârşit, Tratatul de la Lisabona acordă Parlamentului un nou drept de a propune

revizuiri ale tratatelor (15) şi confirmă dreptul de retragere voluntară a unui stat
membru (16).
1.2. Punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona: perioada de

tranziţie
Din momentul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi chiar înainte, instituţiile

europene au întreprins demersurile necesare în vederea definirii noilor proceduri legislative,
a eventualelor mecanisme de cooperare interinstituţională şi a revizuirii textelor în vigoare
implicate.
Comisia a prezentat o Comunicare „omnibus” privind consecinţele intrării în vigoare a

Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituţionale în curs de
desfăşurare. Această comunicare enumeră propunerile legislative aflate în aşteptare
modificându-le temeiurile juridice (17). Comisia a prezentat şi o comunicare referitoare la
noile acte delegate (articolul 290 din TFUE) (18). Pe această bază, Conferinţa preşedinţilor
de comisii din cadrul PE şi şedinţa plenară vor trebui să se pronunţe asupra cadrului care va
fi aplicat delegărilor legislative pe viitor (a se vedea punctul 3.9.1 de mai jos).
De asemenea, în decembrie 2009, a fost semnată o primă declaraţie interinstituţională

privind punerea în aplicare a articolului 291 din TFUE. În aşteptarea unui nou cadru de
reglementare privind exercitarea competenţelor de execuţie de către Comisie, care trebuie
adoptat în principiu înaintea lunii iunie 2010, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au
hotărât să menţină în mod provizoriu normele actuale ale „comitologiei” (19).
În ceea ce priveşte Parlamentul European, în vederea intrării în vigoare a noului tratat,

acesta a adoptat mai multe rezoluţii:
- privind perspectiva dezvoltării dialogului civil (T6-0007/2009, 13.1.2009). Raportul

GRABOWSKA, INI/2008/2067 (20).
- privind revizuirea generală a Regulamentului de procedură al Parlamentului
European (T6-0359/2009, 6.5.2009). Raportul CORBETT, REG/2007/2124 (21).
- privind noul rol şi noile responsabilităţi ale Parlamentului (T6-0373/2009, 7.5.2009).
Raportul LEINEN, INI/2008/2063 (22).
15
Articolul 48 din TUE.
16
Articolul 50 din TUE.
17
COM (2009) 665, 2.12.2009.
18
COM (2009) 673, 9.12.2009.
19
Declaraţia Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei privind punerea în aplicare a articolului 291 din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
20
http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5608922&noticeType=null&language=fr
21
http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5491432.
22
9 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
- privind impactul Tratatului de la Lisabona asupra dezvoltării echilibrului instituţional

al Uniunii Europene (T6-0387/2009, 7.5.2009). Raportul DEHAENE, INI/2008/2073
(23).
- privind aspectele financiare ale Tratatului de la Lisabona (T6-0374/2009, 7.5.2009).
Raportul GUY-QUINT, INI/2008/2054 (24).
- privind dezvoltarea relaţiilor dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale
(T6-0388/2009, 7.5.2009). Raportul BROK, INI/2008/2120 (25).
- privind iniţiativa cetăţenească europeană (T6-0389/2009, 7.5.2009). Raportul
KAUFMANN, INI/2008/2169 (26).
- privind orientările procedurale tranzitorii în domeniul bugetar în perspectiva intrării
în vigoare a Tratatului de la Lisabona (T7-0067/2009, 12.11.2009). Raportul
LAMASSOURE, INI/2009/2168 (27).
- privind adaptarea Regulamentului de procedură al Parlamentului European la
Tratatul de la Lisabona (T7-0088/2009, 25.11.2009). Raportul MARTIN,
REG/2009/2062 (28).
- privind îmbunătăţirile necesare pentru cadrul juridic al accesului la documente (T7-
0116/2009). Rezoluţie comună depusă ca urmare a întrebărilor cu solicitare de
răspuns oral O-0122/2009 adresată Consiliului şi O-0123/2009 adresată Comisiei
(29).
- privind revizuirea acordului-cadru între Parlament şi Comisie pentru următoarea
legislatură parlamentară. Rezoluţia din 9.2.2010. RSP/2010/2519 (30).
În acest context, este, de asemenea, prevăzut ca în cursul sesiunii din luna aprilie 2010,
şedinţa plenară să adopte o rezoluţie privind puterea mandatului legislativ. Raportul
SZAJER, INI/2010/2021 (31).
23
24
25
26
27
28
29
30
31
10 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
2. TRATATUL DE LA LISABONA ŞI POLITICILE

STRUCTURALE ŞI DE COEZIUNE
2.1. Domeniul la care se referă nota: politicile structurale şi de

coeziune
Noile tratate consolidate presupun schimbări semnificative pentru toate politicile comune.
Cu toate acestea, această notă se va limita la analizarea politicilor structurale şi de
coeziune. Pentru a atinge acest obiectiv, definiţia pentru „politici structurale şi de coeziune”
este cea folosită de Parlamentul European la nivel organizaţional (în prezent, în
responsabilitatea Direcţiei B din cadrul DG Politici Interne a Parlamentului European şi, mai
precis, în sarcina secretariatelor comisiilor parlamentare implicate şi a Departamentului
tematic B, şi anume:
- politica agricolă comună,

- politica comună în domeniul pescuitului,
- politica regională,
- politica în domeniul transportului,
- politicile în domeniul culturii, educaţiei, tineretului şi sportului,
- şi, în cele din urmă, politica în domeniul turismului.
Articolul 3 din TUE redefineşte obiectivele Uniunii. Articolul menţionat confirmă instituirea
unei pieţe interne [articolul 3 alineatul (3) din TUE] şi a unei Uniuni economice şi monetare
care să permită o creştere economică echilibrată şi stabilitatea preţurilor. Dar articolul
confirmă în egală măsură faptul că activitatea Uniunii vizează o economie socială de piaţă
cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forţei de muncă şi
spre progres social, precum şi spre un nivel înalt de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii
mediului. Acest model european de economie socială de piaţă trebuie, aşadar, să se
întemeieze pe dezvoltare durabilă, pe promovarea progresului ştiinţific şi tehnic, pe
coeziune economică, socială şi teritorială, precum şi pe solidaritate între statele membre.
Pe această bază, politicile structurale şi de coeziune devin instrumente-cheie pentru viitorul
Uniunii, în mod deosebit în conjunctura actuală în vederea redresării economice.
Mai mult, Convenţia responsabilă cu redactarea proiectului de Constituţie pentru Europa şi-
a limitat activitatea la aspecte instituţionale şi procedurale, dat fiind că actualizarea
normelor materiale ale politicilor nu au făcut parte din mandatul său. Cu toate acestea,
statele membre nu erau astfel limitate în timpul CIG şi şi-au exercitat competenţele în mai
multe domenii, în special în cadrul anumitor politici structurale şi de coeziune: politica
regională (a se vedea punctul 3.4 de mai jos), transporturile (a se vedea punctul 3.5 de
mai jos), sportul (a se vedea punctul 3.6.1 de mai jos) sau turismul (a se vedea punctul
3.7). Aceste schimbări privind conţinutul politicilor comune au fost până la urmă preluate
de TFUE.
În acest context, activitatea comisiilor parlamentare responsabile cu politicile structurale şi

de coeziune (agricultura şi dezvoltarea rurală, pescuitul, dezvoltarea regională, cultura şi
11 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
educaţia, precum şi transporturile şi turismul) va suferi modificări de profunzime, în special

pe plan legislativ, executiv, financiar şi al acordurilor internaţionale (32).
Cu toate acestea, schimbările vor fi foarte diferite în cadrul fiecărei politici, în funcţie, în
primul rând, de natura competenţelor atribuite Uniunii de către statele membre în fiecare
domeniu.
2.2. Repartizarea competenţelor în cadrul Uniunii: aportul

Tratatului de la Lisabona
Delimitarea competenţelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii (33). În temeiul

acestui principiu, Uniunea acţionează numai în limitele competenţelor care i-au fost
atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste
tratate (34). În consecinţă, orice competenţă care nu este atribuită Uniunii aparţine statelor
membre (35).
În acest context, titlul I din TFUE introduce o tipologie generală a competenţelor Uniunii în
cadrul legislaţiei derivate de gradul întâi (acte legislative şi acte convenţionale). Această
tipologie se bazează pe trei categorii, stabilind de fiecare dată lista domeniilor sau a
politicilor implicate, în funcţie de nivelul de integrare. Este vorba de competenţe exclusive,
de competenţe partajate şi de competenţe de coordonare, sprijinire sau completare a
acţiunilor statelor membre (36).
2.2.1. Competenţele exclusive ale Uniunii
În domeniile de competenţă exclusivă, numai Uniunea poate legifera şi adopta acte cu forţă
juridică obligatorie (37). În aceste cazuri, statele membre pot să facă acest lucru numai în
cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor comunitare.
De altfel, un titlu de competenţă exclusivă nu ar deveni caduc sau reversibil, chiar dacă
Uniunea s-ar abţine de la a-l folosi, spre deosebire de competenţele partajate (a se vedea
punctul 2.2.2 de mai jos) (38).
32
O notă precedentă a Departamentului tematic B a analizat impactul fostului Tratat constituţional în ceea ce
priveşte aceste domenii: „Tratatul constituţional şi politicile structurale şi de coeziune”,
IP/B/COMM/NT/2006_02, PE 369.037, 29/5/2006. Publicată în toate limbile:
http://www.europarl.europa.eu/activities/committees/studies/searchPerform.do?page=59&language=FR. În
plus, Departamentul tematic B mulţumeşte secretariatelor comisiilor parlamentare implicate pentru contribuţia
adusă la redactarea prezentului studiu.
33
Articolul 5 alineatul (1) din TUE şi articolul 7 din TFUE.
34
Articolul 5 alineatul (2) din TUE.
35
Articolul 5 alineatul (2) din TFUE şi Declaraţia nr. 18 anexată Actului final al Conferinţei interguvernamentale
care a adoptat Tratatul de la Lisabona.
36
De altfel, mai multe protocoale şi/sau declaraţii au fost introduse în Tratatul de la Lisabona pentru clarificarea
repartizării şi exercitării competenţelor: a se vedea Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general;
Declaraţiile nr. 13 şi 14 privind PESC; Declaraţia nr. 18 privind delimitarea de competenţe sau Declaraţia
nr. 24 privind personalitatea Uniunii. Dar trebuie reamintit faptul că declaraţiile nu au în sine valoare juridică
obligatorie.
37
Articolul 2 alineatul (1) din TFUE. În acest sens, a se vedea avizul CJCE nr. 1/75 din 11 noiembrie 1975,
Rec. p. 1355.
38
CJCE, 14 decembrie 1971, Cauza 7/71, Comisia/Franţa, Rec. p. 1003.
12 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
Articolul 3 din TFUE prezintă domeniile de competenţă exclusivă:

- instituirea unei uniuni vamale (39);
- definirea şi desfăşurarea politicii comerciale comune (40);
- definirea şi punerea în aplicare a normelor privind concurenţa necesare funcţionării
pieţei interne (41);
- politica monetară odată cu adoptarea monedei euro (42);
- conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul
(PCP) (43);
- în ultimul rând, Uniunea dispune de o competenţă exclusivă în ceea ce priveşte
încheierea unui acord internaţional (44) în cazul în care această încheiere este
prevăzută de un act legislativ al Uniunii ori este necesară pentru a permite Uniunii
să îşi exercite competenţa internă sau în măsura în care aceasta ar putea aduce
atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare a acestora
(45).
2.2.2. Competenţele partajate ale Uniunii
În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competenţă partajată sau concurentă cu statele
membre, Uniunea şi statele membre pot legifera şi adopta acte obligatorii din punct de
vedere juridic în domeniul respectiv (46). Competenţele partajate se caracterizează prin
dispariţia progresivă a competenţelor statului pe măsură ce se exercită competenţa Uniunii.
Pe această bază, statele membre îşi pot exercita competenţa în măsura în care Uniunea nu
şi-a exercitat propria competenţă (47), precum şi în cazul în care Uniunea a decis să nu îşi
mai exercite competenţa. Acest ultim caz poate surveni în situaţia în care instituţiile
competente ale Uniunii decid abrogarea unui act legislativ, în special în vederea unei mai
39
Articolul 3 alineatul (1) litera (a) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
determinate de articolele 28-37 din TFUE.
40
Articolul 3 alineatul (1) litera (e) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
determinate de articolul 207 din TFUE. Trebuie semnalat faptul că politica comercială comună (PCC) este o
completare necesară a uniunii vamale citate anterior - articolul 3 alineatul (1) litera (a) (CJCE, Avizul nr. 1/75
din 11 noiembrie 1975, deja citat).
41
Articolul 3 alineatul (1) litera (b) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
42
Articolul 3 alineatul (1) litera (c) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
determinate de articolele 105 şi următoarele din TFUE.
43
Articolul 3 alineatul (1) litera (d) din TFUE. Competenţă exclusivă bazată, de altfel, pe o lungă jurisprudenţă:
CJCE, 5.5.1981, Cauza 804/79, Rec. 1045, punctul 17; CJCE, 16.1.2003, Annie Pansard şi alţii, Cauza C-
265/01, Rec. 2003, p. I-683. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt determinate de
articolul 43 alineatul (3) din TFUE.
44
Acordurile internaţionale sunt parte integrantă din ordinea comunitară conform jurisprudenţei (CJCE, 30 aprilie
1974, Cauza 181/73, Haegeman, Rec. p. 459), ceea ce este, de asemenea, valabil pentru actele adoptate cu
privire la instituţiile pe care le instituie (CJCE, 5 februarie 1976, Cauza 87/75, Bresciani; CJCE 20 septembrie
1990, Cauza C-192/89, Sevince).
45
Articolul 3 alineatul (2) din TFUE. Textul acestui articol recunoaşte competenţele externe explicite (care rezultă
dintr-o atribuţie explicită a tratatului) şi competenţele externe implicite (care rezultă în mod implicit din
existenţa unei competenţe interne), o distincţie dezvoltată de o lungă jurisprudenţă. Limitele şi modalitatea de
exercitare a competenţelor privind acordurile internaţionale sunt determinate de articolul 207 alineatele (3), (4)
şi (5), precum şi de articolele 216 şi următoarele din TFUE. Acordurile internaţionale din primul pilon sunt
negociate şi încheiate conform procedurii prevăzute la articolul 218 alineatul (6) din TFUE.
46
Articolul 2 alineatul (2) din TFUE. De altfel, în cazul în care Uniunea desfăşoară o acţiune într-un anumit
domeniu de competenţă partajată, domeniul de aplicare a exercitării competenţelor sale include doar
elementele care sunt reglementate de respectivul act al Uniunii şi, prin urmare, nu include tot domeniul
(Protocolul nr. 25).
47
Principiu deja stabilit de CJCE (CJCE, 16 februarie 1978, Cauza 61/77, Comisia/Irlanda, Rec. p. 417).
13 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
bune garantări a respectării constante a principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii (48).

Prin urmare, competenţele partajate sunt reversibile, spre deosebire de competenţele
exclusive, al căror caracter comunitar rezultă chiar din TFUE şi, prin urmare, nu ar putea fi
contestate decât prin revizuirea acestuia (a se vedea punctul 2.2.1 de mai sus). De altfel,
după Tratatul de la Lisabona, legiuitorul comunitar va trebui, în conformitate cu Protocolul
nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, să dovedească faptul că
criteriile prevăzute la articolul 5 alineatul (3) din TUE (şi anume, obiectivul nu poate fi
realizat în mod satisfăcător de statele membre, dar poate fi realizat mai bine la nivel
comunitar) sunt în favoarea Uniunii. Prin urmare, Uniunea (şi în special Comisia) vor trebui
să demonstreze acest lucru.
Sub acest regim concurenţial se regăsesc toate domeniile care nu sunt vizate de articolele 3
şi 6 din TFUE (competenţe exclusive şi complementare). Articolul 4 alineatul (2) din TFUE
citează în special:
- piaţa internă (49) (cu excepţia definirii normelor privind concurenţa din cadrul său,
care sunt încadrate la competenţa exclusivă) (50);
- definirea normelor minime privind politica socială (51); în rest, Uniunea nu are decât
o competenţă de coordonare, sprijinire şi completare (52);
- coeziunea economică, socială şi teritorială (53);
- agricultura şi pescuitul (54), cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării,
care sunt încadrate la competenţa exclusivă (a se vedea punctul 2.2.1 de mai sus);
- mediul (55);
- protecţia consumatorului (56);
- transporturile (57);
- reţelele transeuropene (58);
- energia (59), domeniu care, până în prezent, făcea parte din categoria simplelor
competenţe de sprijinire, coordonare şi completare;
- spaţiul de libertate, securitate şi justiţie (60);
48
Declaraţia 18 anexată la Actul final al Conferinţei interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona.
Dar, trebuie reamintit iarăşi că declaraţiile nu au în sine valoare juridică obligatorie.
49
Articolul 4 alineatul (2) litera (a) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
determinate de articolele 26 şi 27 din TFUE.
50
Articolul 3 alineatul (1) litera (b) din TFUE (a se vedea punctul 2.2.1 de mai sus) şi Protocolul nr. 27.
51
Articolul 4 alineatul (2) litera (b) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
52
53
Articolul 4 alineatul (2) litera (c) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
determinate de articolele 174-178 din TFUE, precum şi de Protocolul nr. 28.
54
Articolul 4 alineatul (2) litera (d) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
determinate de articolele 38 şi următoarele din TFUE. Totuşi, câteva comentarii în legătură cu PAC şi politica
comună în domeniul pescuitului sunt incluse la punctul 2.3 (a se vedea mai jos).
55
Articolul 4 alineatul (2) litera (e) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
56
Articolul 4 alineatul (2) litera (f) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
determinate de articolul 169 din TFUE.
57
Articolul 4 alineatul (2) litera (g) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
58
Articolul 4 alineatul (2) litera (h) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
59
Articolul 4 alineatul (2) litera (i) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
determinate de articolul 194 din TFUE.
60
Articolul 4 alineatul (2) litera (j) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt
determinate de articolele 67 şi următoarele din TFUE. În felul în care stau lucrurile în prezent, trebuie făcută o
distincţie în acest domeniu: pe de o parte, aspectele incluse în pilonul comunitar (politica privind imigrarea,
vizele, azilul sau acquis-ul Schengen în general) se încadrează la competenţele partajate; pe de altă parte,
14 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
- definirea normelor de securitate în materie de sănătate publică (61), întrucât, pentru

restul, acţiunea Uniunii în acest domeniu vizează în principal completarea politicii
statelor membre şi încurajarea cooperării între acestea (62);
- în ultimul rând, TFUE recunoaşte competenţa Uniunii pentru a desfăşura acţiuni în
domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice şi spaţiului (63), precum şi al ajutorului
umanitar (64), dar reamintind faptul că exercitarea acestei competenţe nu poate
avea ca efect privarea statelor membre de posibilitatea de a-şi exercita propria
competenţă: aşadar, este vorba mai degrabă de acţiuni complementare decât de
competenţe partajate stricto sensu (65).
2.2.3. Competenţele de sprijinire, coordonare şi completare ale Uniunii
În anumite domenii, Uniunea este competentă să întreprindă acţiuni de sprijinire,

coordonare sau completare a acţiunii statelor membre, fără a înlocui însă competenţa lor în
aceste domenii (66). Actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii referitoare la
aceste domenii nu pot include măsuri de armonizare a dispoziţiilor legislative şi
reglementare ale statelor membre, în măsura în care astfel de iniţiative de armonizare fac
parte din categoria precedentă a competenţelor partajate (a se vedea punctul 2.2.2 de mai
sus).
Mai multe aspecte ale competenţelor atribuite Uniunii prin TFUE intră în această categorie
(articolul 6 din TFUE):
- protecţia şi îmbunătăţirea sănătăţii umane (67);

- industria (68);
- cultura (69);
- turismul (70);
- educaţia, formarea profesională, tineretul şi sportul (71);
- protecţia civilă (72);
- şi, în cele din urmă, cooperarea administrativă (73).
cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală (articolele 82 şi următoarele din TFUE) trebuie, mai
degrabă, să fie inclusă la competenţele complementare.
61
Articolul 4 alineatul (2) litera (k) din TFUE.
62
Articolul 168 alineatele (1) şi (2) din TFUE.
63
Articolul 4 alineatul (3) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt determinate
de articolele 179 şi următoarele din TFUE.
64
Articolul 4 alineatul (4) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt determinate
de articolul 214 din TFUE.
65
Articolul 180 şi articolul 214 alineatul (1) din TFUE.
66
67
Articolul 6 litera (a) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt determinate de
articolul 168 alineatele (1) şi (2) din TFUE.
68
Articolul 6 litera (b) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt determinate de
articolul 173 din TFUE.
69
Articolul 6 litera (c) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt determinate de
70
Articolul 6 litera (d) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt determinate de
71
Articolul 6 litera (e) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt determinate de
articolele 165 şi 166 din TFUE.
72
Articolul 6 litera (f) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt determinate de
73
Articolul 6 litera (g) din TFUE. Limitele şi modalitatea de exercitare a acestei competenţe sunt determinate de
15 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
2.2.4. Alte competenţe ale Uniunii
Trebuie semnalat faptul că TFUE distinge în plus o a patra categorie de competenţe ale
Uniunii, cea de coordonare a politicilor economice, sociale şi de ocupare a forţei de muncă
ale statelor membre, stabilind principalele orientări sau linii directoare în aceste domenii
(74). În opinia noastră, este vorba mai degrabă de competenţe de coordonare, care trebuie
incluse în competenţele complementare, decât de o categorie specifică. Trebuie remarcat
faptul că această coordonare a politicilor economice, sociale şi de ocupare a forţei de
muncă va deveni un element-cheie în vederea ieşirii din criză şi a instituirii unei noi
guvernări economice în cadrul Uniunii (Strategia 2020) (75).
- În ceea ce priveşte politica economică (76), Consiliul poate adopta recomandări

care stabilesc orientările generale ale politicilor naţionale (77) şi în cazul foarte
precis în care acestea riscă să compromită buna funcţionare a UEM (78). Mai mult,
Comisia şi Consiliul au competenţa de a supraveghea evoluţia economică la
nivelul fiecărui stat membru şi la nivelul Uniunii, precum şi conformitatea
politicilor economice cu orientările generale stabilite iniţial. În acest context,
instituţiile Uniunii pot fi în situaţia de a declanşa procedura prevăzută în caz de
deficit excesiv (79), dar pot, în egală măsură, să acorde asistenţă financiară unui
stat membru care se confruntă cu dificultăţi grave (80).
- Acest lucru este de asemenea valabil în materie de ocupare a forţei de muncă, din
moment ce Uniunea poate contribui la realizarea unui nivel ridicat al ocupării
forţei de muncă, prin încurajarea cooperării între statele membre, precum şi prin
susţinerea şi, în cazul în care este necesar, prin completarea acţiunii lor (81).
- În ceea ce priveşte politica socială în sens larg, Uniunea are competenţa de
susţinere şi completare a acţiunii statelor membre (82). În acest scop, Parlamentul
şi Consiliul pot adopta măsuri menite să încurajeze cooperarea între statele
membre şi, de asemenea, pot adopta, prin intermediul directivelor, recomandări
minime aplicabile treptat (83).
În ultimul rând, trebuie remarcat faptul că nicio categorie din TFUE nu include competenţele
în materie de PESC şi de apărare.
74
Articolul 2 alineatul (3) şi articolul 5 din TFUE.
75
COM (2009) 647, 24.11.2009. În cadrul definirii Strategiei 2020 (care va înlocui Agenda de la Lisabona în
2010), politicile structurale şi de coeziune vor trebui să joace un rol esenţial în favoarea unui nou model de
creştere mai durabil şi care să se bazeze mai mult pe economia cunoaşterii.
76
Articolul 5 din TUE şi articolele 120 şi următoarele din TFUE.
77
Articolul 121 alineatul (2) din TFUE. Consiliul trebuie să informeze Parlamentul în legătură cu recomandarea sa.
78
Articolul 121 alineatul (4) din TFUE („În cazul în care se constată (...) că politicile economice ale unui stat
membru (...) riscă să compromită buna funcţionare a Uniunii economice şi monetare, Comisia poate adresa un
avertisment respectivului stat membru. Consiliul, la recomandarea Comisiei, poate adresa recomandările
necesare statului membru în cauză”.
79
Articolul 126 din TFUE şi Protocolul nr. 12.
80
Articolul 122 alineatul (2) din TFUE. Trebuie semnalat faptul că intervenţia Uniunii în legătură cu criza din
Grecia (februarie 2010) s-a bazat pe noile articole 121 alineatul (4) şi 122 alineatul (2) din TFUE. În special
această ultimă dispoziţie a permis punerea în funcţiune a unui plan de salvare specific în favoarea economiei
greceşti.
81
82
83
Articolul 153 alineatul (2) din TFUE. Articolul 156 din TFUE include, de asemenea, metoda deschisă de
coordonare (MDC).
16 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
2.3. Consecinţele juridice care decurg din repartizarea

competenţelor referitoare la politicile structurale şi de coeziune
În funcţie de nivelul de integrare supranaţională recunoscut în fiecare domeniu, tipologia

competenţelor elaborată de Tratatul de la Lisabona implică efecte foarte variabile asupra
politicilor structurale şi de coeziune, precum şi asupra activităţii comisiilor parlamentare
corespunzătoare (84).
Majoritatea politicilor structurale şi de coeziune fac parte din categoria competenţelor

partajate:
- politica regională (pentru domeniul coeziunii economice, sociale şi teritoriale,

atribuită Comisiei pentru dezvoltare regională - REGI);
- politica agricolă comună - PAC (domeniu pentru care este responsabilă Comisia
pentru agricultură şi dezvoltare rurală - AGRI);
- politica comună în domeniul pescuitului - PCP, cu excepţia conservării resurselor
biologice ale mării, care sunt o competenţă exclusivă (domeniu atribuit Comisiei
pentru pescuit - PECH);
- şi politica în domeniul transporturilor, precum şi stabilirea şi dezvoltarea reţelelor
transeuropene (domenii atribuite Comisiei pentru transport şi turism - TRAN).
Un al doilea set de politici fac parte din competenţele de sprijinire, coordonare şi

completare:
- cultura, educaţia, tineretul şi sportul (domenii atribuite Comisiei pentru cultură şi

educaţie - CULT (85);
- turismul (responsabilitate a Comisiei pentru transport şi turism - TRAN).
În cele din urmă, competenţele exclusive ale Uniunii au implicaţii pentru politicile
structurale şi de coeziune pe două planuri:
- conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune în domeniul

pescuitului (PCP); în realitate, recunoaşterea acestei competenţe exclusive de către
TFUE nu face decât să oficializeze jurisprudenţa CJCE (86).
- acordurile internaţionale cu una sau mai multe ţări terţe sau organizaţii
internaţionale; acestea au consecinţe directe asupra unor politici structurale şi de
coeziune şi asupra comisiilor parlamentare aferente, şi anume: transporturile (87),
cultura şi educaţia (88), agricultura (89) şi pescuitul (90).
84
Pentru atribuţiile comisiilor parlamentare permanente, a se vedea anexa VII la Regulamentul de procedură al
Parlamentului European, p. 135
(http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//NONSGML+RULES-
EP+20091201+0+DOC+PDF+V0//FR&language=FR).
85
Formarea profesională este de competenţa Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (a se
vedea anexa VII punctul VII din Regulamentul de procedură al Parlamentului European).
86
CJCE, 5 mai 1981, Cauza 804/79, Comisia/RU, Rec. p. 1045.
87
Articolul 207 alineatul (5) din TFUE care face trimitere la articolele 90-100 şi articolul 218 din TFUE. Anexa VII
la Regulamentul de procedură al Parlamentului European (punctul XI, p. 140) atribuie „relaţiile cu organizaţiile
internaţionale din domeniul transporturilor” Comisiei pentru transporturi şi turism.
88
Articolul 207 alineatul (4) literele (a) şi (b) din TFUE. Anexa VII la Regulamentul de procedură al Parlamentului
European (punctul XV, p. 141) atribuie „cooperarea cu ţările terţe în domeniile culturii şi educaţiei şi al relaţiilor
cu organizaţiile internaţionale şi instituţiile internaţionale corespunzătoare” Comisiei pentru cultură şi educaţie.
89
Acordurile din ciclul Uruguay ale OMC şi, în special, acordul privind agricultura reglementează astăzi schimburile
agricole. Aceste acorduri multilaterale sunt de competenţa politicii comerciale comune şi, în plus, ale Comisiei
17 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
2.3.1. Competenţe partajate versus competenţe exclusive: zonele gri
Domeniul de aplicare a competenţelor exclusive merită să fie nuanţat în mai multe privinţe.
Mai întâi, trebuie remarcată existenţa unor zone gri în cadrul unor politici structurale şi de
coeziune:
a) În ceea ce priveşte agricultura, Tratatul de la Lisabona schimbă în întregime

categoria pentru PAC contrar părerii generale a doctrinei, a serviciilor juridice ale
Comisiei (91) şi a jurisprudenţei (92), care considerau până acum politica pieţelor
(primul pilon al PAC) ca o competenţă exclusivă a Uniunii. Fără îndoială, această
schimbare de natură a fost posibilă ca urmare a conversiei progresive de la o PAC
axată pe preţuri la una bazată pe ajutoare începând cu 1992. Totuşi, pare îndoielnic
ca fixarea preţurilor agricole, cel puţin în stadiul producţiei, să fie considerată ca o
competenţă partajată. În materie de măsuri de intervenţie publică, stabilite de
organizarea comună a pieţei (OCP) unice (93), statele membre nu au nicio marjă de
manevră, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în mod curent în cazul celorlalte
mecanisme din primul pilon al PAC (ajutoare, cote, stocuri private, norme de
comercializare etc.), în care cadrul este departe de a fi uniform şi în care
administraţiile naţionale dispun de competenţe vaste privind punerea în aplicare
(principiul flexibilităţii în gestionare). Acelaşi lucru este valabil şi pentru preţurile de
orientare şi de producţie pentru anumite produse din domeniul pescuitului (94).
Totuşi, când este vorba de preţuri, ne aflăm în faţa unei competenţe exclusive, nu
prin natură, ci prin exercitare (95). Această distincţie, confirmată de repartizarea
competenţelor stabilită de TFUE, are o mare importanţă pentru viitorul PAC şi al
PCP: având în vedere faptul că competenţa exclusivă prin activare de către
legiuitorul european a competenţelor sale este mai puţin intensivă decât cea care
rezultă direct din tratat, există în materie de preţ o reversibilitate posibilă în cazul în
care instituţiile europene doresc acest lucru şi nu fac uz de competenţele sale
normative (reversibilitate care ar putea chiar să fie încadrată într-un proces de
renaţionalizare a PAC sau a PCP). Din punctul de vedere al reversibilităţii, nu există,
aşadar, diferenţe semnificative între competenţele partajate şi competenţele
exclusive prin exercitare.
parlamentare pentru comerţ internaţional - INTA (anexa VII la Regulamentul de procedură al Parlamentului
European, punctul III, p. 136). Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală - AGRI - nu are atribuţii specifice
în acest domeniu (anexa VII la Regulamentul de procedură al Parlamentului European, punctul XIII, p. 140). Cu
toate acestea, dată fiind ponderea negocierilor agricole în cadrul OMC, Comisia AGRI a fost dintotdeauna strâns
asociată lucrărilor Comisiei INTA.
90
Acordurile în domeniul pescuitului sunt incluse în procedura prevăzută la articolul 218 alineatul (6) litera (a)
punctul (v) din TFUE, cu aprobarea Parlamentului European (a se vedea punctul 3.8 de mai jos). Anexa VII la
Regulamentul de procedură al Parlamentului European (punctul XIV, p. 141) recunoaşte Comisiei pentru pescuit
(PECH) domeniul „acordurile internaţionale în domeniul pescuitului”.
91
Comunicare privind subsidiaritatea [SEC (1992) 1990 din 27.10.1992].
92
CJCE, 23 ianuarie 1975, Galli, Cauza 31/74, Rec. 47; 14 iulie 1994, Rustica Semences, Cauza C-438/92, Rec. I-
3528.
93
Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, JO L 299, 16.11.2007 (Partea II. Titlul I. Măsuri de intervenţie). A se vedea,
în special, articolul 2 litera (c) (definirea preţurilor), articolul 6 (domeniul de aplicare), articolul 8 (preţuri de
referinţă) şi articolele 18 şi următoarele (preţul de intervenţie).
94
Regulamentul (CE) nr. 104/2000, JO L 17, 21.1.2000 (Titlul IV - Capitolul I). Preţurile pentru campania 2010
au fost stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 1212/2009 (JO L 327, 12.12.2009).
95
„Datorită activării foarte puternice de către Comunitate a competenţei sale normative, marja de manevră
reziduală de care dispuneau statele membre s-a redus la nimic şi de aici, acestea nu mai puteau legifera în
sectorul respectiv” (Blumann, C. „PAC şi Tratatul de la Lisabona”, Parlamentul European - Departament tematic
B, Studiu IP/B/AGRI/IC2008-061, PE 408.952, punctul 1.1, p. 3, Bruxelles
(http://www.europarl.europa.eu/activities/committees/studies/download.do?language=fr&file=23410).
18 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
(b) Mai mult, sectoarele externe ale PAC şi ale politicii comune în domeniul pescuitului
sunt supuse atracţiei politicii comerciale comune (PCC), care face parte din
competenţele exclusive. Repartizarea domeniilor între PAC şi politica comercială a
fost stabilită de Curte în Avizul nr. 1/94 privind Organizaţia Mondială a Comerţului
(OMC) (96). Participarea la un sistem multilateral de reglementare a schimburilor
este prevăzută la articolul 207 din TFUE (PCC), dar măsurile interne de gestionare a
acestui sistem trebuie să fie adoptate în temeiul articolului 43 din TFUE (agricultură
şi pescuit). În acest cadru, mai multe mecanisme ale PAC au fost dezvoltate în
cadrul OCP unice (97): licenţe de import şi de export, taxe vamale şi reţineri,
restituiri la export, gestionarea contingentelor, măsuri de protecţie etc. Organizarea
comună a pieţelor în sectorul produselor din domeniul pescuitului şi al acvaculturii
(98) cuprinde aceleaşi dispoziţii pentru schimburile cu ţările terţe, prin dezvoltarea
regimului vamal, a preţurilor de referinţă sau a măsurilor de protecţie.
(c) În ultimul rând, PAC şi politica comună în domeniul pescuitului beneficiază de un

regim specific în domeniul politicii concurenţei (99). Prin extinderea dispoziţiilor
articolului 3 alineatul (1) litera (b) din TFUE, aceste norme privind concurenţa,
aplicabile produselor agricole şi produselor din domeniul pescuitului, ar face parte
din competenţele exclusive.
În concluzie, competenţa comunitară după Tratatul de la Lisabona în materie de agricultură

şi pescuit nu poate face obiectul unei abordări de tip monist. Răspunsul trebuie să ia în
considerare diversitatea sectoarelor din cadrul PAC şi al PCP (100). Astfel, al doilea pilon al
PAC (dezvoltarea rurală), ajutoarele structurale pentru pescuit sau ajutoarele pentru primul
pilon al PAC (101) fac parte cu siguranţă din competenţa partajată. Dar preţurile de
intervenţie, aspectele externe sau regimul privind concurenţa în cadrul PAC, precum şi
conservarea resurselor halieutice, preţurile sau acordurile internaţionale în domeniul
pescuitului ar face parte din competenţa exclusivă.
2.3.2. Limite neclare în ceea ce priveşte obiectivele şi domeniile
De asemenea, trebuie remarcat faptul că limitele între domenii nu sunt mereu foarte clare,
ceea ce goleşte de sens, într-o oarecare măsură, repartizarea competenţelor stabilite de
TFUE:
a) Tratatul însuşi, dincolo de lista de competenţe pe domenii, stabileşte uneori obiective

sau principii orizontale. Aceste obiective trebuie incluse în definiţia şi aplicarea
ansamblului politicilor şi acţiunilor Uniunii, şi mai exact în cadrul politicilor ce fac
parte din competenţa partajată. Este vorba de promovarea ocupării forţei de muncă
(102), de protecţia mediului în vederea promovării dezvoltării durabile (103), de
protecţia consumatorului (104), de cerinţele în materie de bunăstare a animalelor ca
96
CJCE, Avizul nr. 1/94 din 15 noiembrie 1994, Rec. I-5267.
97
Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, citat anterior (Partea III. Schimburile comerciale cu ţările terţe).
98
Regulamentul (CE) nr. 104/2000, citat anterior (Titlul V).
99
Articolul 42 din TFUE. A se vedea punctul 3.2.2 de mai jos.
100
Blumann, C. op.cit.: „PAC şi Tratatul de la Lisabona”, Studiu IP/B/AGRI/IC2008-061, PE 408.952, 1.1, p. 4
101
Regulamentul (CE) nr. 72/2009, JO L 30, 31.1.2009.
102
103
104
19 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
fiinţe sensibile (105), de protecţia sănătăţii umane la nivel ridicat (106) sau, în sfârşit,
de coeziunea economică, socială şi teritorială (107).
Pe această bază, aceste obiective pot fi dezvoltate încrucişat prin mai multe politici
sau chiar şi în afara politicii de bază. De exemplu, în lipsa unei regrupări de fonduri în
scop structural, în prezent, principiul de coeziune economică, socială şi teritorială
pentru zonele rurale face parte în principal din responsabilitatea celui de-al doilea
pilon al PAC (108). În paralel, programul Natura 2000, unul din principalele
instrumente pentru protejarea biodiversităţii (şi parte integrantă a politicii privind
mediul) (109) este finanţat în mod prioritar de FEADER, în cadrul politicii de dezvoltare
rurală (110). În ultimul rând, se poate menţiona, de asemenea, Fondul de coeziune,
legat de politica regională, care finanţează proiecte în domeniul mediului şi al
infrastructurii transporturilor (reţele transeuropene) (111).
(b) În al doilea rând, TFUE prevede utilizarea unei clauze de flexibilitate analoage
fostului articol 308 din TCE, care necesită totuşi aprobarea Parlamentului European:
în cazul în care o acţiune se dovedeşte necesară pentru a atinge unul dintre
obiectivele menţionate în tratate, fără ca acestea să fi prevăzut atribuţiile necesare în
acest sens, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei şi după
aprobarea Parlamentului, poate adopta măsurile corespunzătoare (112).
2.3.3. Consecinţe orizontale ale repartizării competenţelor din TFUE la nivel

procedural
În definitiv, putem semnala faptul că, dincolo de consecinţele repartizării competenţelor din
TFUE asupra domeniului de aplicare materială a politicilor structurale şi de coeziune, alte
consecinţe decurg de aici în ceea ce priveşte procedurile legislative.
a) În primul rând, principiul subsidiarităţii nu se aplică domeniilor care fac parte din
competenţa exclusivă a Uniunii (113). Pe această bază, în cadrul politicilor
structurale şi de coeziune care nu fac parte din competenţa exclusivă a Uniunii,
parlamentele naţionale veghează la respectarea principiului subsidiarităţii. Prin
urmare, acestea pot adresa preşedinţilor Parlamentului European, al Consiliului şi
al Comisiei un aviz motivat privind conformitatea unui proiect de act legislativ cu
principiul subsidiarităţii în conformitate cu procedurile prevăzute de protocoalele
anexate la tratat (114).
105
Articolul 13 din TFUE. Acest articol menţionează, printre domeniile referitoare la respectarea bunăstării
animalelor: agricultura, pescuitul, transporturile, piaţa internă, precum şi cercetarea şi dezvoltarea
tehnologică şi a spaţiului.
106
Articolul168 alineatul (1) din TFUE.
107
Articolul 175 din TFUE şi Protocolul nr. 28.
108
Articolul 174 al treilea paragraf din TFUE prevede acordare unei atenţii deosebite zonelor rurale în cadrul
politicii de coeziune. Dar articolele 175 primul paragraf şi articolul 178 permit atribuirea dezvoltării zonelor
rurale Fondului european de orientare şi garantare agricolă, în prezent devenit FEADER, în cadrul PAC.
109
A se vedea Comunicarea „Opţiuni pentru o perspectivă şi un obiectiv post-2010 în materie de biodiversitate la
nivelul Uniunii Europene” [COM (2010) 4 din 19.1.2010] privind viitorul acţiunii comunitare în acest domeniu
(http://ec.europa.eu/environment/nature/biodiversity/policy/index_en.htm).
110
Privind măsurile de finanţare a programului Natura 2000, a se consulta manualul publicat în acest sens în
2007
(http://circa.europa.eu/Public/irc/env/financing_natura/library?l=/contract_management/handbook_update/fi
nancement_2007pdf/_FR_1.0_&a=d).
111
Articolul 177 al doilea paragraf din TFUE.
112
113
Articolul 5 alineatul (3) primul paragraf din TUE.
114
Articolul 5 alineatul (3) al doilea paragraf din TUE şi Protocoalele nr. 1 şi nr. 2.
20 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
(b) În al doilea rând, sistemul de cooperare consolidată se aplică doar în cadrul

competenţelor neexclusive ale Uniunii (115). În această privinţă, în mai multe
domenii ale politicilor structurale şi de coeziune, anumite state membre (în speţă,
cel puţin nouă) pot alege să stabilească între ele angajamente suplimentare şi să îi
depăşească pe ceilalţi membri ai Uniunii în direcţia cooperării sau a integrării.
Totuşi, formele de cooperare consolidată nu pot aduce atingere nici pieţei interne,
nici coeziunii economice, sociale şi teritoriale şi nici nu pot provoca denaturări ale
concurenţei. Decizia care autorizează o formă de cooperare consolidată se adoptă
de către Consiliu în ultimă instanţă, atunci când acesta stabileşte că obiectivele
urmărite prin această cooperare nu pot fi atinse într-un termen rezonabil de
Uniune, în ansamblul său (116), la propunerea Comisiei şi după aprobarea
Parlamentului European. De exemplu, formele de cooperare consolidată, la
iniţiativa a cel puţin nouă state membre, ar putea viza pe viitor gestionarea
riscurilor agricole (a se vedea punctul 3.2.3 de mai jos) sau ar putea fi stabilite în
vederea unui regim de control consolidat al eforturilor în domeniul pescuitului în
unele zone maritime.
115
Articolul 20 alineatul (1) din TUE. Normele privind cooperările consolidate sunt dezvoltate la articolele
326-334 din TFUE.
116
Articolul 20 alineatul (2) din TUE.
21 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
22 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
3. SCHIMBĂRILE LEGISLATIVE ÎN POLITICILE

STRUCTURALE ŞI DE COEZIUNE
3.1. Schimbările privind temeiurile juridice şi procedurile decizionale
Schimbările legislative aduse de Tratatul de la Lisabona asupra politicilor structurale şi de

coeziune sunt, în esenţă, de ordin instituţional (repartizarea competenţelor, a se vedea
punctul 2 de mai sus) şi procedural (introducerea procedurii legislative ordinare în mai
multe politici şi a avizului conform pentru acordurile internaţionale). Schimbările de fond se
referă mai ales la câteva temeiuri juridice, care sunt extinse.
Din punct de vedere formal, „Comunitatea” este înlocuită de „Uniune” în toate articolele
noului tratat. Având în vedere faptul că Uniunea are personalitate juridică, ea este singura
abilitată să încheie un acord internaţional în domeniile sale de competenţă, însă, pentru cea
mai mare parte dintre ele, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului European (punctul 3.8).
Mai mult, fosta procedură de codecizie din articolul 251 din TCE este înlocuită de procedura
legislativă ordinară (articolul 294 din TFUE) (117) în politica comună în domeniul
transportului (punctul 3.5.1), politica regională (punctul 3.4), acţiunile de dezvoltare a
reţelelor transeuropene (punctul 3.5.2), precum şi în acţiunile din domeniul educaţiei şi
tineretului (punctul 3.6.2). Politica culturală, în care Consiliul hotăra anterior în
unanimitate, în cadrul procedurii de codecizie, beneficiază de aici înainte de procedura
legislativă ordinară (punctul 3.6.3). Sunt create noi temeiuri juridice pentru turism (punctul
3.7) şi sport (punctul 3.6.1), supuse, de asemenea, procedurii legislative ordinare.
În domeniile agriculturii şi pescuitului (punctul 3.2 şi punctul 3.3), simpla consultare a

Parlamentului dispare pentru a face loc procedurii legislative ordinare. Dar Consiliul îşi
păstrează încă, în mod excepţional, competenţele în câteva domenii, fără participare
parlamentară. Chiar dacă o lungă jurisprudenţă confirmă o interpretare restrictivă a
excepţiilor, nu este mai puţin adevărat că repartizarea competenţelor realizată de TFUE în
aceste două domenii ridică probleme importante (politice şi juridice), ceea ce ar putea
alimenta numeroase cazuri de contencios interinstituţional pe viitor.
Tratatul de la Lisabona aduce, de asemenea, schimbări la nivelul tipologiei actelor juridice,

care include de aici înainte noi acte delegate şi o revizuire a actelor de punere în aplicare
aflate în vigoare anterior (regimul comitologiei) (punctul 3.9).
În încheiere, tratatul introduce modificări legislative cu aplicare orizontală în cadrul tuturor

politicilor structurale şi de coeziune (punctul 3.10). Aceste modificări pot duce la schimbări
importante în câteva domenii. Este vorba, în special, de dreptul de iniţiativă al
Parlamentului în materie de revizuire a tratatelor (în special în cadrul procedurilor de
revizuire simplificate) şi de dreptul de iniţiativă cetăţenească.
117
Acest studiu nu analizează procedura legislativă ordinară, dezvoltată, de altfel, în mai multe documente
parlamentare. A se vedea ghidul „Codecizie şi conciliere. Modul în care Parlamentul colegiferează în cadrul
Tratatului de la Lisabona” (DV/795985FR.doc). De asemenea, a fost adoptat un cod de conduită în acest sens
pentru Grupul de lucru privind reforma Parlamentului European cu ocazia reuniunii din 23 aprilie 2008. Pentru
referinţe, a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/code/about/background_en.htm.
23 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
3.2. Schimbările legislative aduse politicii agricole comune

(articolele 38-44 din TFUE)
Tratatul de la Lisabona nu aduce schimbări de fond în ceea ce priveşte politica agricolă

comună (PAC). Evident, este vorba pur şi simplu de o preluare a dispoziţiilor existente din
TCE (ex-articolele 32-38). Astfel, normele privind specificitatea PAC faţă de dreptul comun
al pieţei interne sunt menţinute (118). Acelaşi lucru este valabil şi pentru regimul
excepţional referitor la normele privind concurenţa (articolul 42 primul paragraf din TFUE),
care preia, fără vreo modificare, conţinutul ex-articolului 36 din TCE (119). De asemenea,
obiectivele PAC sunt preluate ca atare (articolul 39 din TFUE - ex-articolul 33 din TCE). În
ultimul rând, structurarea posibilă a pieţelor agricole sub forma unor organizări comune a
pieţelor (OCP) este menţinută ca atare (articolul 40 din TFUE – ex-articolul 34 din TCE).
Schimbările aduse de Tratatul de la Lisabona politicii agricole comune sunt, aşadar, de

ordin instituţional (în domeniul repartizării competenţelor) (a se vedea punctul 2.3.1 de mai
sus) şi de ordin procedural (articolele 42 şi 43 din TFUE faţă de ex-articolele 36 şi 37 din
TCE) (120).
3.2.1. Procedura legislativă ordinară în domeniul agriculturii
TFUE introduce procedura legislativă ordinară înlocuind procedura de consultare existentă

pe două planuri:
- normele specifice privind concurenţa care se aplică producţiei şi comercializării

produselor agricole (articolul 42 primul paragraf din TFUE) (121);
- şi stabilirea organizării comune a pieţelor agricole(OCP), precum şi celelalte dispoziţii
necesare îndeplinirii obiectivelor PAC [articolul 43 alineatul (2) din TFUE].
Procedura legislativă ordinară devine astfel procedura de drept comun în domeniul

agriculturii, dar rămân totuşi două excepţii importante:
- în cadrul regimului special privind concurenţa, numai Consiliul poate autoriza
acordarea de ajutoare în vederea protejării exploataţiilor defavorizate de condiţii
structurale şi naturale şi în cadrul programelor de dezvoltare economică (articolul 42
al doilea paragraf din TFUE) (122);
118
Cu excepţia înlocuirii referinţelor la „piaţa comună” cu „piaţa internă”, articolul 38 alineatul (2) din TFUE nu
modifică fostul articol 32 alineatul(2) din TCE: „Cu excepţia unor dispoziţii contrare prevăzute la articolele 39-
44, normele prevăzute în vederea instituirii sau funcţionării pieţei interne se aplică produselor agricole”.
Realizarea pieţei interne agroalimentare cuprinde, în consecinţă, o derogare de la articolele 26 şi 114 din TFUE
în măsura în care legiuitorul european exercită competenţele atribuite de tratat în favoarea PAC.
119
Articolul 42 primul paragraf din TFUE: „Dispoziţiile capitolului referitor la normele privind concurenţa se aplică
producţiei şi comercializării produselor agricole numai în măsura stabilită de Parlamentul European şi de
Consiliu” în cadrul noii proceduri legislative ordinare (care înlocuieşte procedura de consultare, a se vedea
punctul 3.1 de mai jos), „având în vedere obiectivele” specifice PAC.
120
În acest capitol reluăm analiza efectuată de Claude Blumann în studiul solicitat de Comisia pentru agricultură
şi dezvoltare rurală a PE: „PAC şi Tratatul de la Lisabona”, Parlamentul European - Departamentul tematic B,
Studiu IP/B/AGRI/IC2008-061, PE 408.952, punctul 1.1, p. 3, Bruxelles
121
Se remarcă în trecere că atribuţiile Parlamentului vor deveni mai importante în materie de concurenţă
„agricolă” decât în materie de concurenţă generală, din moment ce Parlamentul va fi doar consultat în
legătură cu actele legislative în materie de înţelegeri, poziţii dominante sau ajutoare de stat în conformitate cu
articolele 103 şi 109 din TFUE (care reiau fără vreo schimbare dispoziţiile procedurale prevăzute la ex-
articolele 84 şi 87 din TCE).
122
TFUE nu precizează dacă este vorba de ajutoare comunitare sau de ajutoare de stat. Regimurile comunitare
privind ajutoarele prevăzute la articolul 42 din TFUE se desfăşoară în prezent în cadrul politicii de dezvoltare
24 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
- numai Consiliul poate adopta măsurile privind stabilirea preţurilor, a taxelor, a

ajutoarelor şi a contingentelor [articolul 43 alineatul (3) din TFUE].
3.2.2. Excepţiile de la procedura legislativă ordinară în domeniul agriculturii
CJCE a considerat întotdeauna că excepţiile de la o normă sau de la un principiu general ar

trebui să rezulte doar dintr-o interpretare strictă (123). Acesta este cazul în situaţia de faţă,
procedura legislativă ordinară devenind procedura de drept comun în domeniul agriculturii.
Această interpretare este consolidată de referirile generale la „obiectivele PAC” (124), CJCE
încurajând dintotdeauna o concepţie largă asupra obiectivelor articolului 39 (ex-articolul 33
din TCE) (125). De altfel, excepţiile prevăzute la articolele 42 şi 43 din TFUE nu fac nicio
referire la o procedură legislativă specială. Trebuie să deducem de aici că actele elaborate
pe aceste baze nu mai au un caracter legislativ, ci de punere în aplicare. Prin urmare, este
vorba despre crearea unei competenţe de punere în aplicare directe în favoarea Consiliului,
ceea ce, de altfel, contrabalansează principiul ierarhiei normelor (126).
Pe această bază, Parlamentul pledează pentru o interpretare strictă a articolului 42 al doilea

paragraf şi a articolului 43 alineatul (3) şi subliniază deci că aceste dispoziţii nu se pot
aplica decât în cazurile explicit desemnate ca excepţii:
- Articolul 43 alineatul (3) din TFUE limitează excepţia la „stabilirea preţurilor, a

taxelor, a ajutoarelor şi a contingentelor”. Termenul de „stabilire” trebuie luat în
sensul său natural sau etimologic: stabilirea sumelor sau a nivelurilor (cuantificare).
Nu înseamnă nicidecum o pronunţare a Consiliului asupra regimurilor de preţuri, de
ajutoare sau de taxe în ansamblu. Orice altă interpretare ar însemna extinderea
procedurii legislative ordinare la agricultură ca o reformă disimulată. Acest lucru ar
determina, în practică, o interpretare largă a articolului 43 alineatul (3) din TFUE care
ar exclude Parlamentul de la revizuirea a aproape întregului ansamblu de domenii
referitoare la OCP unică. De fapt, principiile de bază ale regimurilor preţurilor, ale
ajutoarelor, ale taxelor sau ale contingentelor (cote), precum şi normele generale
aplicabile acestora referitoare la punerea lor în aplicare se vor supune procedurii
legislative ordinare. Dimpotrivă, stabilirea concretă a nivelului preţurilor, a valorii
taxelor sau ajutoarelor ori determinarea şi repartizarea cotelor vor fi în competenţa
Consiliului.
- Articolul 42 din TFUE schimbă felul în care se articulează aceste două paragrafe. În
TCE (ex-articolul 36), procedura legislativă era identică pentru cele două paragrafe
(simplă consultare). Al doilea paragraf era conceput doar ca o ilustrare a primului,
dezvoltând cadrul specific al normelor privind concurenţa în domeniul agriculturii
pentru ajutoare (127). Situaţia s-a schimbat în articolul 42 al doilea paragraf din TFUE
prin eliminarea adverbului „în special”. Altfel spus, autorizarea acordării ajutoarelor
rurală (al doilea pilon al PAC). Regulile concurenţei se încadrează în OCP unică [articolele 175-181 din
Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, JO L 299, 16.11.2007].
123
Între altele: CJCE, 5 mai 1998, Regatul Unit/Consiliu, Cauza C-180/96, Rec. I-2265.
124
Articolul 42 primul paragraf din TCE, final: „...având în vedere obiectivele enunţate la articolul 39”. Articolul
43 alineatul (2) din TCE: „...precum şi celelalte dispoziţii necesare pentru îndeplinirea obiectivelor politicii
comune în domeniul agriculturii şi pescuitului”.
125
În numele unei jurisprudenţe teleologice şi sistemice pe care CJCE o desfăşoară, la urma urmei, în toate
domeniile de drept comunitar.
126
A se vedea articolul 291 alineatul (2) din TFUE (punctul 3.9.2). Referitor la acest punct, C. Blumann a scris:
„Se pare că există odată cu articolul 43 alineatul (3) în materie de PAC o anomalie, din moment ce, în
general, actele adoptate ca primă aplicare a tratatelor sunt considerate legislative (drept derivat de primul
grad) şi actele de punere în aplicare nu vin decât după aceea pentru a pune în practică actele legislative
preexistente (drept derivat de gradul doi)”, Blumann, op.cit. p. 8.
127
Articolul 36 al doilea paragraf din TCE: „Consiliul poate «în special» să autorizeze ajutoare:....”.
25 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
devine o competenţă exclusivă a Consiliului şi nu se mai supune procedurii legislative

ordinare: există şi o excepţie de competenţă proprie în favoarea Consiliului ca în cazul
articolului 43. Pentru Parlamentul European, articolul 42 al doilea paragraf din TFUE
constituie o derogare de la regimul general al ajutoarelor de stat prevăzut la articolul
109 din TFUE (în care acesta dispune de cel puţin o competenţă de consultare) şi, ca
orice derogare, ea trebuie să reprezinte o interpretare strictă şi nu poate, aşadar, să
se aplice decât în cele două cazuri pe care le menţionează în mod expres: pe de o
parte, în vederea protejării exploataţiilor defavorizate de condiţii structurale sau
naturale, pe de altă parte, în cadrul programelor de dezvoltare economică. În
conformitate cu interpretarea Parlamentului European, excepţia în favoarea
Consiliului nu poate include ajutoarele comunitare din al doilea pilon al PAC în aceste
domenii. O interpretare mai largă ar fi incoerentă faţă de întreaga politică de
dezvoltare rurală, care se supune procedurii legislative ordinare şi care ar risca să
creeze distorsiuni grave.
Parlamentul a ridicat explicit problema domeniului de aplicare a excepţiilor de la articolul 43

alineatul (3) din TFUE (128). Punctul 30 din rezoluţia sa din 7 mai 2009 subliniază că
procedura legislativă ordinară „se va aplica întregii legislaţii din domeniul agriculturii în
conformitate cu articolul 43 alineatul (2) din TFUE şi că aceasta priveşte, în special, cele
patru texte orizontale principale din domeniul agriculturii (organizarea comună a pieţei
unice, regulamentul privind plăţile directe, regulamentul privind dezvoltarea rurală, precum
şi finanţarea PAC)”. Referirea la cele patru texte de bază ale PAC echivalează cu
respingerea competenţei Consiliului asupra regimurilor privind preţurile, ajutoarele, taxele
sau contingentele pentru producţie. În plus, la punctul 31 al aceleiaşi rezoluţii din 5 mai
2009 se consideră că „articolul 43 alineatul (3) din TFUE nu prevede un temei juridic sau o
competenţă autonomă care ar permite adoptarea sau modificarea oricărui act al Consiliului
din domeniul PAC, aflat în vigoare”. În consecinţă, Parlamentul solicită Consiliului să „nu
adopte niciuna dintre măsurile menţionate la articolul 43 alineatul (3), fără consultarea
prealabilă a Parlamentului”.
Comisia, în comentariile sale la rezoluţia Parlamentului, a semnalat că textul tratatului nu

corespunde interpretării Parlamentului privind felul în care se articulează cele două alineate
ale articolului 43 din TFUE (129). Abordarea serviciilor juridice ale Comisiei se bazează pe
existenţa celor două proceduri autonome care sunt alese în funcţie de domenii. Totuşi, noul
comisar pentru agricultură, dl Dacian Cioloş, în răspunsurile la chestionarul Comisiei pentru
agricultură şi dezvoltare rurală înainte de audiere, a indicat în mod explicit că articolul 43
alineatul (3) din TFUE constituie o excepţie şi că, prin urmare, trebuie să fie interpretat în
mod restrictiv. Comisarul consideră necesară realizarea unei analize pentru fiecare caz în
parte pentru a nu goli de sens principiul general al codeciziei care trebuie să prevaleze în
domeniul agriculturii. În ceea ce îl priveşte, Consiliul nu s-a pronunţat încă în mod oficial
asupra acestor chestiuni.
Ne putem uşor imagina că excepţiile de la articolele 42 şi 43 alineatul (3) din TFUE vor fi cu
greu puse în practică date fiind problemele interinstituţionale pe care le-ar ridica
(Parlamentul în raport cu Consiliul, în ceea ce priveşte domeniul de aplicare a procedurii
legislative ordinare, dar şi Consiliul în raport cu Comisia, în ceea ce priveşte competenţele
de punere în aplicare, care ar rămâne în mâinile Comisiei). Dar, din punct de vedere strict
128
Rezoluţia T6-0373/2009 referitoare la noul rolul şi noile responsabilităţi ale Parlamentului care decurg din
Tratatul de la Lisabona (a se vedea
http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5608622&noticeType=null&language=fr).
129
Răspunsul Comisiei la Rezoluţia Parlamentului European privind noul rol şi noile responsabilităţi ale
Parlamentului care decurg din Tratatul de la Lisabona: XI. Politica agricolă.
26 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
juridic, este de dorit să se stabilească în prealabil o linie de demarcaţie între procedura

legislativă ordinară şi excepţiile în favoarea Consiliului.
În opinia noastră, în lipsa unei delimitări clare a competenţelor legislative în domeniul PAC,
conflictele politice şi juridice ar putea apărea adesea, în special în cadrul reformei
fundamentale a PAC prevăzută pentru anii 2011-2012. O analiză a fiecărui caz în parte
rămâne prea nesigură. Aşadar, un acord interinstituţional de cooperare legislativă se
dovedeşte necesar în vederea acoperirii acelui vacuum juris privind structura şi nivelurile de
decizie ale actelor agricole.
De altfel, repartizarea competenţelor realizată de TFUE duce chiar la o diminuare a

competenţei parlamentare din moment ce Parlamentul nu va mai fi consultat în domeniile
în care se aplică excepţiile. Acordul interinstituţional ar trebui deci să rezolve şi problema
consultării Parlamentului în cazurile de folosire eventuală a excepţiilor de la articolul 42 şi
articolul 43 alineatul (3) din TFUE.
3.2.3. Consecinţe materiale ale Tratatului de la Lisabona asupra PAC
Trebuie notat că amendamentele Parlamentului la propunerile legislative din domeniul

agriculturii au adesea un impact direct asupra bugetului comunitar. Acest lucru explică în
parte întârzierea în aplicarea codeciziei în ceea ce priveşte PAC. Chiar dacă anumite puncte
rămân încă de clarificat (a se vedea punctul 3.2.2 de mai sus), TFUE a definit procedura
legislativă ordinară ca procedură de drept comun care trebuie aplicată în cazul PAC. De
altfel, TFUE a eliminat distincţia între „cheltuieli obligatorii” (primul pilon al PAC) şi
„cheltuieli neobligatorii” (al doilea pilon al PAC) (a se vedea punctul 4.2 de mai jos). Pe
viitor, cele două componente ale autorităţii bugetare (Parlamentul şi Consiliul) vor hotărî în
comun asupra tuturor creditelor aferente primului element de cheltuieli al Uniunii (a se
vedea punctul 4.1 de mai jos - Tabelul 1).
În acest context, putem spune deja că PAC va suferi o remaniere profundă odată cu noul
cadru financiar multianual 2014-2020, care va fi condiţionat foarte mult de evoluţia crizei
economice. Deja ne putem aştepta la o reformă radicală a PAC pentru perioada ulterioară
anului 2013, un exerciţiu pe care instituţiile europene nu au îndrăznit să îl demareze în
2008, în momentul adoptării ultimei reforme a acestei politici, calificată drept „bilanţ de
sănătate”. Pentru perioada ulterioară anului 2013, se vorbeşte chiar despre o reformare a
PAC în ceea ce priveşte obiectivele acestei politici, principiile şi mecanismele sale principale.
Se înţelege de la sine că Parlamentul European va trebui să joace un rol determinant în

vederea definirii acestei noi PAC şi a cadrului său financiar, pe baza unor noi puteri
legislative şi bugetare atribuite de TFUE.
Dar în prealabil, Parlamentul va trebui să îşi consolideze noile sale prerogative. Dincolo de
acordurile interinstituţionale care vor trebui să interpreteze domeniul de aplicare a
excepţiilor prevăzute la articolele 42 şi 43 din TFUE, Parlamentul va trebui să fie atent la
adaptările regulamentelor de bază (în special regulamentul privind OCP unică şi
regulamentul privind plăţile directe) (130) ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la
Lisabona. În acest context, Parlamentul va trebui să analizeze îndeaproape noile norme
care trebuie elaborate pentru actele delegate şi actele de punere în aplicare (comitologie),
130
Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 (JO L 299, 16.11.2007) şi Regulamentul (CE) nr. 73/2009 (JO L 30,
31.1.2009).
27 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
care sunt de o importanţă majoră pentru domeniul agriculturii (a se vedea punctul 3.9 de
mai jos).
Pe termen mai lung, odată ce noua PAC pentru perioada ulterioară anului 2013 va fi
definită şi consolidată, Parlamentul European va putea eventual să ia iniţiativa de a
actualiza capitolul privind agricultura din TFUE prin intermediul procedurii de revizuire
simplificată prevăzută la articolul 48 alineatul (6) din TUE (a se vedea punctul 3.10.1 de
mai jos). Trebuie constatat faptul că textul capitolului privind agricultura a rămas
neschimbat de la Tratatul de la Roma. Inspirându-se din principiile de producţie, astăzi
depăşite, obiectivele PAC stabilite în 1957 nu au fost niciodată modificate. Nu au fost
incluse noţiuni-cheie din PAC actuală ca multifuncţionalitatea agricolă, dezvoltarea rurală,
dezvoltarea durabilă, calitatea şi siguranţa alimentară (food safety), sănătatea publică şi
combaterea obezităţii, bunăstarea animală, amenajarea teritoriului, protecţia resurselor
naturale şi a biodiversităţii, lupta împotriva schimbărilor climatice, dezvoltarea energiilor
regenerabile de origine agricolă sau, în cele din urmă, disciplina financiară. Acelaşi lucru
este valabil şi în cazul mecanismelor în vigoare: plăţile decuplate alocate exploataţilor,
modularea ajutoarelor, instrumentele financiare (FEAGA, FEADER), trasabilitatea,
condiţionarea ajutoarelor (cross-compliance) etc.
În ultimul rând, dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată (articolul 20 alineatul

(1) din TUE - articolele 326 şi următoarele din TFUE) (a se vedea punctul 2.3.3.b de mai
sus) deschid o cale de explorat pe termen mediu, în vederea dezvoltării viitoare a PAC
reformate (de exemplu, dispoziţiile privind gestionarea riscurilor sau dezvoltarea
organizaţiilor interprofesionale pe plan european).

pescuitului (articolele 38-44 din TFUE)
Denumirea titlului III din a treia parte din TFUE adaugă termenului „Agricultura” cuvintele
„şi pescuitul”. Mai mult, articolul 38 alineatul (1) din TFUE prevede că Uniunea defineşte şi
pune în aplicare o politică comună în domeniul agriculturii „şi pescuitului”. În principiu, s-ar
putea considera că schimbarea aceasta este relativ minoră, în măsura în care de la
începuturile Comunităţii produsele din domeniul pescuitului sunt asimilate produselor
agricole (131).
Totuşi, această referire clară la o politică în domeniul pescuitului, reluată la articolul 43

alineatul (2) din TFUE, permite ca aceasta să devină autonomă faţă de PAC, chiar dacă, din
motive de economie legislativă, TFUE introduce un nou alineat la articolul 38 alineatul (1)
din TFUE amintind că „referirile la politica agricolă comună sau la agricultură şi utilizarea
termenului «agricol» se înţeleg ca făcând referire şi la pescuit, având în vedere
caracteristicile speciale ale acestui sector”. Cu alte cuvinte, TFUE renunţă la dezvoltarea
unui regim propriu în domeniul pescuitului prin aplicarea regimului specific „agricol” pentru
toată Europa verde şi pentru Europa albastră.
În acest context, comentariile deja exprimate privind PAC (a se vedea punctul 3.2.2 de mai
sus) pot fi reluate pentru PCP în ansamblul său. Cu toate acestea, se impun câteva
131
„Prin produse agricole se înţeleg produsele solului, cele animaliere şi pescăreşti, precum şi produsele care au
suferit o primă transformare şi se află în raport direct cu aceste produse” [articolul 38 alineatul(1) din TFUE –
ex-articolul 32 alineatul(1) din TCE]. Anexa I la tratat cuprinde lista produselor agricole şi pescăreşti care se
încadrează în regimul propriu al PAC şi al PCP.
28 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
comentarii în legătură cu referirea specifică la „stabilirea şi repartizarea posibilităţilor de

pescuit” (TAC-uri şi cote), inserată în regimul excepţional de la articolul 43 alineatul (3) din
TFUE, care rămân în competenţa Consiliului.
În trecut, Parlamentul European dispunea de un drept de consultare pentru ansamblul PCP,

cu excepţia stabilirii TAC-urilor („capturi totale admisibile”) şi a cotelor. O bază juridică de
drept derivat, articolul 20 din Regulamentul de bază al Consiliului privind conservarea şi
exploatarea durabilă a resurselor piscicole în cadrul PCP (132), era folosită de Consiliu pentru
evitarea consultării parlamentare în vederea atribuirii posibilităţilor de pescuit(133). De fapt,
Consiliul a folosit această dispoziţie în mod repetat, nu numai pentru a hotărî cu privire la
atribuirile posibilităţilor de pescuit, ci şi pentru a adapta alte dispoziţii ale PCP, fără a
consulta totuşi Parlamentul.
Această situaţie anormală ia sfârşit odată cu intrarea în vigoare a TFUE. Din acest moment,
procedura legislativă ordinară devine regula de drept comun pentru întreaga PCP, cu
excepţia cazului de „stabilire şi repartizare a posibilităţilor de pescuit” (TAC-urile şi cotele),
unde excepţia de la articolul 43 alineatul (3) din TFUE va trebui aplicată, dar conform unei
interpretări restrictive (a se vedea punctul 3.2.2 de mai sus) (134). Termenii „stabilirea” şi
„repartizarea” posibilităţilor de pescuit trebuie, aşadar, să fie înţeleşi în sensul lor
etimologic pur şi să se refere doar la cantităţile sau nivelurile TAC-urilor şi cotelor.
De altfel, acordurile internaţionale în domeniul pescuitului, unul din capitolele principale ale
PCP, vor fi încheiate după aprobarea Parlamentului în conformitate cu procedura prevăzută
la articolul 218 alineatul (6) litera (a) din TFUE. Vom analiza regimul acestora după TFUE în
capitolul dedicat acordurilor internaţionale (a se vedea punctul 3.8 de mai jos). Trebuie
amintit deja faptul că Uniunea dispune de o gamă largă de acorduri încheiate cu statele
costiere din Africa, Pacific şi ţările nordice (Norvegia, Islanda, Insulele Feroe şi
Groenlanda). La aceste acorduri se adaugă cele încheiate cu mai multe organizaţii regionale
de pescuit (ORP).
În cele din urmă, trebuie remarcat faptul că, din păcate, aşa cum s-a întâmplat deja în
cazul PAC, TFUE a ratat ocazia de a actualiza cadrul general al PCP. Un cadru devenit
învechit în lumina evoluţiei înregistrate din momentul apariţiei sale. Noţiuni şi instrumente
cheie ale PCP (precum „eforturile de pescuit”, „mecanismele de conservare a resurselor
piscicole” - TAC-urile -, „acordurile internaţionale în domeniul pescuitului”, „Fondul
european pentru pescuit” etc.) nu sunt întotdeauna menţionate în capitolul privind pescuitul
din tratat. O revizuire aprofundată a dreptului primar privind acest sector este de dorit pe
viitor. Procedurile de revizuire simplificate prevăzute la articolul 48 alineatele (6) şi (7) din
TUE ar putea, fără îndoială, să fie utilizate în acest sens stabilind eventual un regim
autonom al Europei albastre faţă de PAC (a se vedea punctul 3.10.1 de mai jos).
132
Regulamentul (CE) 2371/2002, JO L 358, 31.12.2002.
133
Domeniu care include limitele de captură şi/sau ale efortului de pescuit, repartizarea posibilităţilor de pescuit
între statele membre, precum şi măsurile asociate acestor limite [articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul
(CE) nr. 2371/2002].
134
Punctul 32 din Rezoluţia PE T6-0373/2009 din 7 mai 2009 confirmă această interpretare restrictivă
(http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5608622&noticeType=null&language=fr).
29 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
3.4. Schimbările legislative aduse politicii regionale (articolul 3

alineatele (3) şi (5) din TUE; articolele 174-177 din TFUE)
3.4.1. Schimbările de fond şi de ordin procedural în TUE şi în TFUE
TUE extinde domeniul de acţiune al Uniunii în materie de coeziune economică şi socială

adăugând „coeziunea teritorială” (135). Noua coeziune economică, socială şi teritorială
devine în acest fel unul din principiile fundamentale ale Uniunii în vederea unei dezvoltări
armonioase şi durabile a întregii Uniunii, pe lângă instituirea pieţei interne [articolul 3
alineatul (3) din TUE] (136). De altfel, TUE extinde principiul subsidiarităţii asupra
autorităţilor regionale şi locale [articolul 5 alineatul (3) din TUE].
În ceea ce priveşte TFUE, articolele 174-177 înlocuiesc articolele 158-162 din TCE
referitoare la acţiunea comunitară în favoarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale. Mai
mult, un protocol a fost anexat noilor tratate TUE şi TFUE (137). În vederea atingerii acestui
obiectiv, Uniunea vizează reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor
regiuni şi a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate [articolul 174 alineatul (2) din
TFUE]. Pe această bază, TFUE introduce un nou alineat la articolul 174 care oferă prioritate
regiunilor în care acţiunea Uniunii trebuie să intervină în favoarea coeziunii economice,
sociale şi teritoriale: se acordă o atenţie deosebită zonelor rurale, zonelor afectate de
tranziţia industrială, precum şi regiunilor afectate de un handicap natural şi demografic
grav şi permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice cu densitate foarte scăzută a
populaţiei (regiunile arctice) şi regiunile insulare, transfrontaliere şi muntoase [articolul 174
alineatul (3) din TFUE].
În afara articolelor 174-177 din TFUE, Tratatul de la Lisabona aduce alte modificări
semnificative:
- coeziunea economică, socială „şi teritorială” este inclusă în rândul competenţelor

partajate ale Uniunii [articolul 4 alineatul (2) litera (c) din TFUE] (a se vedea
punctele 2.2.2 şi 2.3.1 de mai sus);
- articolul 14 din TFUE pune în evidenţă rolul serviciilor de interes economic general
în promovarea coeziunii sociale şi teritoriale a Uniunii; în acest context, Protocolul
nr. 26 recunoaşte competenţele discreţionare ample ale autorităţilor naţionale,
regionale şi locale în ceea ce priveşte furnizarea, punerea în funcţiune şi
organizarea serviciilor de interes general (articolul 1);
- protocolul aduce o modificare cadrului ajutoarelor naţionale în favoarea regiunilor
dezavantajate din punct de vedere economic, în care nivelul de trai este anormal
de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de
scăzut: TFUE introduce o clauză de caducitate (de cinci ani) pentru ajutoarele
acordate unor regiuni din RFG afectate de divizarea Germaniei [articolul 107
alineatul (2) litera (c) din TFUE] şi include şi ajutoarele destinate regiunilor
ultraperiferice [articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE];
135
Referitor la acest punct, a se vedea nota Departamentului tematic B „Impactul Tratatului de la Lisabona
asupra politicii regionale”, PE 431.586, ianuarie 2010.
136
Pe această bază, eventualele forme de cooperare consolidată nu pot aduce atingere coeziunii (articolul 326
din TFUE].
137
Protocolul nr. 28 (JO C 115, 9.5.2008, p. 310).
30 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
- TFUE introduce şi o dispoziţie privind acţiunile înaintate CJCE pe motiv de

încălcare a principiului subsidiarităţii: acţiunile de control al legalităţii actelor
legislative (articolul 263 din TFUE) pot fi formulate de Comitetul Regiunilor
împotriva actelor pentru a căror adoptare TFUE prevede consultarea acestuia
(138);
- în ultimul rând, TFUE recunoaşte organizarea puterilor publice la nivel naţional,
regional şi local în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
De fapt, tratatul nu prevede o politică regională, ci doar mecanisme destinate să

consolideze coeziunea economică, socială şi teritorială. Chiar dacă se prevede o eventuală
regrupare a fondurilor (articolul 177 din TFUE; Protocolul nr. 28), acţiunea comunitară în
favoarea coeziunii este până acum pusă în aplicare prin intermediul mai multor instrumente
financiare:
- Trei fonduri structurale (articolul 175 din TFUE): a) Fondul european de dezvoltare
regională (FEDER) (articolul 176 din TFUE); b) Fondul social european (FSE),
detaliat în articolele 162-164 din TFUE în cadrul politicii sociale şi de ocupare a
forţei de muncă şi c) Fondul european de orientare şi garantare agricolă -
secţiunea Orientare (FEOGA-O), detaliat în articolul 40 alineatul (3) din TFUE, în
cadrul PAC. Începând cu 2005, acest din urmă fond a devenit Fondul european
agricol pentru dezvoltare rurală (FEADER) (139).
- Fondul de coeziune (articolul 177 al doilea paragraf din TFUE).
- Banca Europeană de Investiţii (BEI) (articolele 308 şi 309 din TFUE şi Protocolul
nr. 5 anexat la tratate).
- Alte instrumente financiare, care nu sunt citate în mod explicit la articolul 175 din
TFUE, cum ar fi Fondul de solidaritate (pentru a răspunde catastrofelor naturale)
(140) sau Fondul european pentru pescuit (FEP).
În acest sens, autorii Tratatului de la Lisabona au ratat ocazia de a actualiza terminologia

referitoare la FEOGA (FEADER) şi de a include Fondul de solidaritate şi Fondul pentru
pescuit în dreptul primar.
Tratatul nu a modificat nici regimul procedural al măsurilor specifice în favoarea regiunilor

ultraperiferice, pentru care este menţinută o procedură legislativă specială (141). În schimb,
toate celelalte acţiuni în favoarea coerenţei economice, sociale şi teritoriale sunt din acest
moment decise prin intermediul procedurii legislative ordinare (142). Trebuie notat faptul că
definirea misiunilor, a obiectivelor prioritare şi a organizării fondurilor structurale era
înainte supusă deciziei Consiliului în unanimitate (ex-articolul 161 din TCE - noul articol 177
din TFUE).
3.4.2. Impactul viitor al introducerii coeziunii teritoriale
Nici noţiunea însăşi de coeziune teritorială, nici implicaţiile sale pentru punerea în aplicare a
politicilor comune nu au fost clar definite de Tratatul de la Lisabona. Parlamentul European
138
Articolul 8 din Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
139
Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, JO L 277, 21.10.2005.
140
Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 (JO L 3111, 14.11.2002).
141
Regimul regiunilor ultraperiferice (departamentele şi teritoriile franceze de peste mări, insulele Azore, Madeira
şi Canare) se bazează pe articolele 349 şi 355 din TFUE.
142
Articolele 175 şi 177 din TFUE în general; articolul 178 din TFUE în ceea ce priveşte FEDER; articolul 43
alineatul (2) din TFUE pentru agricultură şi pescuit; articolul 164 din TFUE pentru FSE.
31 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
a solicitat Comisiei să publice o carte albă în vederea consolidării coeziunii teritoriale (143),
fără un răspuns până în prezent. Cu toate acestea, se poate prevedea deja că introducerea
dimensiunii teritoriale în politica de coeziune va avea urmări asupra viitorului politicii
regionale stricto sensu şi, într-o oarecare măsură, asupra tuturor instrumentelor financiare
structurale.
Acest lucru s-ar putea traduce prin consolidarea coordonării tuturor politicilor sectoriale cu
efecte teritoriale (144). În acest caz, ar trebui concepută o nouă abordare (integrată) în
luarea deciziei şi în gestionarea politicilor comune, cu consolidarea sinergiilor intersectoriale
la toate nivelurile (local, regional, naţional şi comunitar). De altfel, s-ar putea introduce
evaluarea efectelor teritoriale în cadrul fiecărei politici şi, eventual, s-ar putea aplica
evaluări integrate ale tipurilor de impact asupra tuturor politicilor comune dintr-un teritoriu
specific.
În acest context, dezbaterea privind viitorul politicii regionale şi de coeziune va fi
influenţată de rezultatele experimentului care se desfăşoară în prezent cu macroregiunile şi,
în special, Strategia pentru Marea Baltică. Este vorba în acest caz de o tentativă de punere
în aplicare a unei abordări noi, mai deschise şi participative. Dacă acest model de cooperare
consolidată la nivelul macroregiunilor se dezvoltă, ar trebui în mod negreşit să includă
acţiunile politicilor structurale şi de coeziune (145).
O revizuire intermediară a politicii regionale este prevăzută pentru anul 2010. Având în
vedere ponderea politicii regionale în bugetul comunitar (Tabelul 1, a se vedea punctul 4.1
de mai jos), această dezbatere va fi condiţionată puternic de negocierile privind noul cadru
financiar 2014-2020 (în cazul în care instituţiile europene nu decid prelungirea
perspectivelor financiare actuale până în 2016) (a se vedea punctul 4.4 de mai jos).

transporturilor (articolele 90-100 din TFUE) şi reţelelor
transeuropene (articolele 170-172 din TFUE)
În cadrul politicii în domeniul transporturilor, articolele 90-100 din TFUE înlocuiesc articolele
70-80 din TCE. În paralel, articolele 170-172 din TFUE înlocuiesc temeiurile juridice
precedente privind reţelele transeuropene (articolele 154-156 din TCE). Politica comună în
domeniul transporturilor şi acţiunile în favoarea reţelelor transeuropene sunt supuse
143
Punctul 24 din Rezoluţia T6-0163/2009 din 24 martie 2009 referitoare la Cartea verde privind coeziunea
teritorială (http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5666042). De altfel, mai multe rezoluţii ale PE au
vizat rapoartele referitoare la coeziunea teritorială şi politicile comune cu efecte teritoriale: Rezoluţia T6-
0157/2009 din 26 martie 2009 referitoare la caracterul complementar şi la coordonarea politicii de coeziune şi
a măsurilor de dezvoltare rurală (http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5625302); Rezoluţia T6-
0164/2009 din 24 martie 2009 referitoare la dimensiunea urbană a politicii de coeziune în noua perioadă de
programare (http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5637232); Rezoluţia T6-0156/2009 din 24
martie 2009 privind cele mai bune practici din domeniul politicii regionale şi obstacolele din calea utilizării
fondurilor structurale (http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5608562); şi Rezoluţia T6-0432/2008
din 21 octombrie 2008 referitoare la raportul privind guvernanţa şi parteneriatul la nivel naţional şi regional
(http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5608632).
144
Punctul 10 din Rezoluţia din 26 martie 2009 referitoare la Cartea verde privind coeziunea teritorială, citată
anterior (T6-0163/2209). De altfel, punctul 8 al Rezoluţiei T6-0373/2009 din 7 mai 2009 stabileşte că
includerea coeziunii teritoriale va spori competenţa Parlamentului pentru evaluarea impactului teritorial al
marilor politici ale Uniunii. A se vedea
http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5608622&noticeType=null&language=fr.
145
Primele rezultate concrete ale Strategiei pentru Marea Baltică sunt aşteptate pentru 2011 şi vor determina,
probabil, o revizuire a abordării utilizate şi o analiză privind posibilitatea şi oportunitatea de a aplica acest
model de cooperare asupra altor regiuni.
32 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
regimului competenţelor partajate [articolul 4 alineatul (2) literele (g) şi (h) din TFUE] (a se
vedea punctul 2.2.2 de mai sus).
3.5.1. Politica comună în domeniul transporturilor
În ceea ce priveşte politica în domeniul transporturilor, schimbările aduse de Tratatul de la

Lisabona sunt minore. Vechea procedură de codecizie citată la articolele 71, 75 şi 80 din
TCE, introdusă de Tratatul de la Amsterdam, este înlocuită de procedura legislativă ordinară
(articolele 91, 95 şi 100 din TFUE). Mai mult, Tratatul de la Lisabona introduce caducitatea
pentru măsurile excepţionale adoptate de RFG în vederea compensării dezavantajelor
economice ale regiunilor afectate de divizarea Germaniei (articolul 98 din TFUE): la cinci ani
de la intrarea în vigoare a tratatului (la 1 decembrie 2014), Consiliul, la propunerea
Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a articolului 98 (146).
Până la stabilirea normelor comune în domeniul transporturilor (prevăzute la articolul 91

din TFUE), Consiliul păstrează competenţa de a acorda măsuri de derogare (articolul 92 din
TFUE). Aceste derogări vor fi hotărâte în unanimitate, fără participarea Parlamentului.
În afara schimbărilor cu privire la temeiurile juridice specifice ale politicii comune în

domeniul transporturilor, trebuie remarcat faptul că Tratatul de la Lisabona a modificat alte
domenii care vor avea efecte indirecte asupra activităţilor Comisiei TRAN. Mai întâi, articolul
191 alineatul (1) din TFUE a introdus lupta împotriva schimbărilor climatice în cerinţele de
protecţie a mediului care trebuie incluse în definirea şi punerea în aplicare a politicilor
Uniunii în ansamblu (articolul 11 din TFUE). Pe această bază, după semnarea Protocolului
de la Kyoto şi în vederea măsurilor care vor urma Conferinţei de la Copenhaga din
decembrie 2009, politica în domeniul transporturilor, în special rutiere şi aeriene, va fi
afectată în mod direct de strategia comunitară de reducere a emisiilor de gaze cu efect de
seră.
În plus, titlul „Cercetarea şi dezvoltarea tehnologică” din TFUE adaugă referirea la „spaţiu”
şi introduce un nou articol 189 privind o politică europeană a spaţiului. În acest domeniu,
Uniunea dispune de competenţă pentru a desfăşura acţiuni şi, în special, pentru definirea şi
punerea în aplicare a programelor, fără ca exercitarea acestei competenţe să poată avea ca
efect împiedicarea statelor membre de a-şi exercita propria competenţă [articolul 4
alineatul (3) din TFUE]. Programul-cadru multianual în domeniul cercetării, al dezvoltării
tehnologice şi al spaţiului va fi elaborat în conformitate cu procedura legislativă ordinară
[articolul 182 alineatul (1) din TFUE], însă programele specifice care vor fi instituite vor fi
decise în conformitate cu procedura legislativă specială în care Parlamentul va avea doar
dreptul la consultare [articolul 182 alineatul (4) din TFUE].
În sfârşit, noile dispoziţii privind spaţiul de libertate, securitate şi justiţie (articolele 67-89
din TFUE) pot avea efecte asupra politicii în domeniul transporturilor, în special în cadrul
cooperării judiciare în materie civilă şi penală (articolele 81 şi 82 din TFUE) şi al controalelor
care vor putea fi efectuate asupra pasagerilor. Acest domeniu a devenit o competenţă
partajată ca urmare a dispariţiei celui de-al treilea pilon din tratate [articolul 4 alineatul (2)
litera (j) din TFUE] (a se vedea punctul 2.2.2 de mai sus).
146
Această dispoziţie a fost inserată în articolul 107 alineatul (2) litera (c) din TFUE în cadrul ajutoarelor acordate
de către statele membre (reguli de concurenţă). A se vedea punctul 3.4.1.
33 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
3.5.2. Reţelele transeuropene
Orientările şi acţiunile prevăzute în domeniul reţelelor transeuropene sunt, de asemenea,

adoptate de Parlamentul European şi de Consiliu în conformitate cu procedura legislativă
ordinară (articolul 172 din TFUE), care înlocuieşte procedura de codecizie.
Reţelele transeuropene includ infrastructurile de transporturi, telecomunicaţii şi energie

(articolul 170 din TFUE) (147). Acestea contribuie la realizarea pieţei interne (articolul 26 din
TFUE) şi la consolidarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale (articolul 174 din TFUE),
ţinând cont de necesitatea conectării regiunilor insulare, a celor fără ieşire la mare şi a celor
periferice cu regiunile centrale ale Uniunii [articolul 170 alineatul (2) din TFUE].
3.6. Schimbările legislative aduse politicilor în domeniul culturii, al

educaţiei, al tineretului şi sportului (articolele 165 şi 167 din
TFUE)
Temeiul juridic al acţiunilor întreprinse de UE în domeniul culturii este inserat în articolul

167 din TFUE, care înlocuieşte articolul 151 din TCE. Obiectivele acţiunilor Uniunii în
domeniile educaţiei, tineretului şi sportului ţin de articolul 165 din TFUE (ex-articolul 149
din TCE) (148).
3.6.1. Sportul
Deşi niciun articol din Tratatul CE nu amintea în mod explicit sportul, Uniunea Europeană a
avut un rol decisiv în acest domeniu, în special prin intermediul jurisprudenţei CJCE. Cauza
Bosman (149), în special, a avut un impact major asupra sportului profesionist stabilind că
indemnizaţiile de transfer ar constitui un obstacol în calea liberei circulaţii a lucrătorilor
(fotbaliştii), fiind, prin urmare, ilegale în temeiul tratatului.
Tratatul de la Amsterdam şi Tratatul de la Nisa au inclus declaraţii referitoare la sport.

Lipsea totuşi o bază juridică specifică în dreptul primar. Tratatul de la Lisabona introduce
sportul pe lista competenţelor exercitate în acţiuni de sprijinire, de coordonare şi
completare ale Uniunii [articolul 6 litera (e) din TFUE] (a se vedea punctul 2.2.3 de mai
sus). Mai mult, Tratatul de la Lisabona creează o bază juridică proprie în articolul 165 din
TFUE, alături de educaţie şi tineret.
În viitor, Uniunea va contribui la promovarea intereselor europene în domeniul sportului,

ţinând cont în acelaşi timp de caracterul său specific, de structurile bazate pe voluntariat,
precum şi de funcţia sa socială şi educativă [articolul 165 alineatul (1) al doilea paragraf din
TFUE]. Acţiunea comunitară în acest domeniu va urmări să dezvolte dimensiunea
europeană a sportului, prin promovarea spiritului de echitate şi de deschidere în
competiţiile sportive şi a cooperării între organizaţiile cu responsabilităţi în acest domeniu.
147
Totuşi, din motive organizaţionale, Parlamentul a atribuit reţelele transeuropene Comisiei TRAN în
exclusivitate. A se vedea anexa VII la Regulamentul de procedură al Parlamentului European, XI, p. 140
148
Formarea profesională, inclusă, de asemenea, în titlul XII din TFUE (articolul 166), nu va fi analizată în acest
studiu, dat fiind că ea nu se integrează în politicile structurale şi de coeziune şi este de competenţa Comisiei
pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (a se vedea anexa VII punctul VII din Regulamentul de
procedură al Parlamentului European).
149
CJCE Cauza C-145/93, 15.12.1995, Rec. p. 4921.
34 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
Va fi protejată integritatea fizică şi morală a sportivilor, îndeosebi a celor mai tineri

[articolul 165 alineatul (2) din TFUE] (150).
Prima consecinţă practică a introducerii acestei noi baze juridice în tratat va fi punerea în
aplicare a unui nou program privind sportul la nivel european. Această decizie, precum şi
cele care vor urma în acest domeniu, va fi luată prin intermediul procedurii legislative
ordinare [articolul 165 alineatul (4) din TFUE].
3.6.2. Educaţia şi tineretul
Principalele schimbări în domeniile educaţiei şi tineretului sunt de ordin procedural.

Procedura legislativă ordinară înlocuieşte procedura de codecizie [articolul 165 alineatul (4)
din TFUE].
De altfel, Tratatul de la Lisabona aduce în plus încurajarea participării tinerilor la viaţa

democratică a Europei [articolul 165 alineatul (2) al cincilea paragraf din TFUE]. Totuşi,
Uniunea este deja activă în acest domeniu: în special, promovarea participării civice este
unul din obiectivele majore ale programului „Tineretul în acţiune”. Se poate conta pe faptul
că introducerea acestui nou obiectiv va consolida acţiunea comunitară în acest domeniu.
În cadrul acţiunilor de ajutor umanitar, tratatul citează, de asemenea, crearea unui „Corp
voluntar european” cu obiectivul de a încuraja participarea tinerilor europeni în acest
domeniu [articolul 214 alineatul (5) din TFUE]. Acest corp voluntar va fi dezvoltat prin
intermediul procedurii legislative ordinare.
În plus, comerţul cu servicii de educaţie este în mod explicit citat la articolul 207 alineatul
(4) litera (b) din TFUE. Pentru negocierea şi încheierea acordurilor internaţionale în acest
domeniu Consiliul hotărăşte în unanimitate în cazul în care aceste acorduri riscă să perturbe
organizarea serviciilor educative la nivel naţional şi să aducă atingere răspunderii statelor
membre pentru prestarea acestor servicii. Este vorba, aşadar, de un regim derogatoriu faţă
de acordurile internaţionale în general, în care regula este mereu cea a majorităţii calificate
[articolul 207 alineatul (4) primul paragraful şi articolul 218 alineatul (8) din TFUE]. Cu
toate acestea, Parlamentul European are competenţe de aprobare în toate acordurile
comerciale, în măsura în care în politica comercială comună se aplică procedura legislativă
ordinară [articolul 218 alineatul (6) litera (a) punctul (v) din TFUE] (a se vedea punctul 3.8
de mai jos).
În ultimul rând, trebuie semnalat faptul că articolul 14 din Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene dispune că orice persoană are dreptul la educaţie, precum şi la accesul la
formare profesională şi formare continuă (151). Această Cartă, chiar dacă nu creează nicio
competenţă şi nicio atribuţie nouă pentru Uniune, are aceeaşi valoare juridică precum
tratatele şi este deci obligatorie din punct de vedere juridic începând cu intrarea în vigoare
a Tratatului de la Lisabona (152).
150
Punctul 27 din Rezoluţia T6-0373/2009 din 7 mai 2009 subliniază faptul că Uniunea poate în sfârşit să adopte
măsuri pentru dezvoltarea sportului şi a dimensiunii europene a acestuia şi că poate să ţină seama în mod
corespunzător de natura specifică a sportului la implementarea altor domenii de politici comunitare. A se
vedea http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5608622&noticeType=null&language=fr.
151
A se vedea http://www.europarl.europa.eu/charter/pdf/text_fr.pdf
152
A se vedea articolul 6 alineatul (1) din TUE şi prima declaraţie anexată la tratat (JO C 115, 9.5.2008, pp. 19 şi
337).
35 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
3.6.3. Cultura
Preambulul TUE recunoaşte moştenirile culturale, religioase şi umaniste ca sursă de

inspiraţie pentru valorile Uniunii Europene. În plus, noul articol 3 din TUE recunoaşte,
printre obiectivele Uniunii, respectarea bogăţiei diversităţii culturale şi lingvistice, precum şi
protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european.
Dar schimbarea majoră adusă de Tratatul de la Lisabona în ceea ce priveşte politica

culturală se referă la introducerea procedurii legislative ordinare [articolul 167 alineatul (5)
din TFUE]. Până acum, Consiliul hotăra în unanimitate pe toată durata fostei proceduri de
codecizie. Totuşi, această modificare nu va avea un efect semnificativ pe viitor într-un
domeniu în care statele membre erau obişnuite să adopte decizii prin consens. În plus,
Consiliul îşi vede menţinută competenţa de adoptare a recomandărilor din acest domeniu,
la propunerea Comisiei.
De altfel, comerţul cu servicii culturale şi audiovizuale este citat la articolul 207 alineatul (4)
din TFUE (politica comercială comună). Consiliul hotărăşte în unanimitate în ceea ce
priveşte negocierea şi încheierea de acorduri internaţionale în acest domeniu, în cazul în
care aceste acorduri riscă să aducă atingere diversităţii culturale şi lingvistice din cadrul
Uniunii. În mod similar cu acordurile privind comerţul cu servicii educative (a se vedea
punctul 3.6.2 de mai sus), este vorba de o derogare de la acordurile internaţionale pentru
care regula este mereu cea a majorităţii calificate [articolul 207 alineatul (4) şi articolul 218
alineatul (8) din TFUE] (a se vedea punctul 3.8 de mai jos). Consiliul garantează astfel
respectarea „excepţiei culturale”, invocată mereu de Uniune pe parcursul negocierilor cu
OMC (153). Cu toate acestea, Parlamentul european are competenţe de aprobare în
acordurile care se referă la aceste domenii în măsura în care li se aplică procedura
legislativă ordinară [articolul 218 alineatul (6) litera (a) punctul (v) din TFUE] (a se vedea
punctul 3.8 de mai jos).
3.7. Schimbările legislative aduse politicii în domeniul turismului

(articolul 195 din TFUE)
Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de la Amsterdam au inclus turismul printre obiectivele

UE [articolul 3 alineatul (1) litera (u) din TCE], fără a prevedea instrumentele pentru
punerea sa în aplicare.
Tratatul de la Lisabona citează turismul printre competenţele de sprijinire, de coordonare şi

completare ale Uniunii (a se vedea punctul 2.2.3 de mai sus). Tratatul introduce, de
asemenea, un temei juridic specific domeniului (articolul 195 din TFUE). Pe viitor, Uniunea
va completa acţiunea statelor membre, în special prin promovarea competitivităţii
întreprinderilor în acest sector din ce în ce mai importat pentru economia europeană şi
ocuparea forţei de muncă.
Parlamentul European şi Consiliul vor adopta măsurile în favoarea sectorului turistic prin
intermediul procedurii legislative ordinare. Dar, orice armonizare a dispoziţiilor legislative şi
de reglementare ale statelor membre este exclusă în măsura în care astfel de iniţiative de
153
„Excepţia culturală” se bazează pe natura specifică a industriilor culturale şi audiovizuale şi pe protecţia
diversităţii culturale şi a pluralismului mijloacelor de comunicare. În plus, Protocolul nr. 29 din TFUE
abordează sistemul radiodifuziunii publice în statele membre, un subiect strâns legat de domeniul
audiovizualului.
36 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
armonizare intră în categoria competenţelor partajate (a se vedea punctul 2.2.2 de mai

sus).
Turismul induce o cerere considerabilă de servicii de transport. Din acest motiv,

Parlamentul a atribuit acest domeniu Comisiei permanente TRAN (154).
3.8. Schimbările legislative aduse acordurilor internaţionale cu

implicaţii pentru politicile structurale şi de coeziune (articolele
207 şi 218 din TFUE)
La origine, competenţele atribuite de tratat Comunităţii Europene pentru a încheia acorduri

internaţionale în cadrul primului pilon comunitar se desfăşurau pe baza unei proceduri
generale (ex-articolul 300 din TCE), cu câteva adaptări pentru acorduri specifice.
Competenţele de negociere şi de încheiere a acordurilor legate de politicile structurale şi de

coeziune erau reglementate de aceste acorduri specifice şi se limitau la două cazuri:
- în domeniul vamal şi al politicii comerciale comune pentru acorduri tarifare şi

comerciale (ex-articolul 133 din TCE);
- în domeniul acordurilor de asociere (ex-articolul 310 din TCE).
De altfel, Tratatul de la Nisa a extins domeniul de aplicare a acordurilor internaţionale

(iniţial limitat la comerţul cu bunuri) la servicii [ex-articolul 133 alineatul (4) din TCE] (155).
Conform TCE, Parlamentul European nu era în niciun fel asociat fazei de negociere a
acordurilor internaţionale. Acesta dispunea doar de un drept de informare cu privire la
acordurile de asociere deja încheiate [ex-articolul 300 alineatul (2) din TCE]. Parlamentul
nu era consultat decât în cazul acordurilor privind serviciile şi drepturile de proprietate
intelectuală [ex-articolul 133 alineatul (5) din TCE].
De la intrarea în vigoare a TFUE, toate domeniile care fac parte din PCC vor fi în
competenţa exclusivă a Uniunii (punctul 2.2.1). Nu vor mai exista, aşadar, acorduri
comerciale mixte încheiate în acelaşi timp de Uniune şi de statele membre. În paralel, TFUE
efectuează o revizuire fundamentală a acestui cadru în articolele 207 şi 218 prin extinderea
competenţelor parlamentare.
3.8.1. Schimbările procedurale: rolul Parlamentului European în acordurile

internaţionale
TFUE introduce procedura legislativă ordinară pentru punerea în aplicare a politicii

comerciale comune [articolul 207 alineatul (2) din TFUE]. Această nouă procedură se va
154
A se vedea anexa VII la Regulamentul de procedură al Parlamentului European, XI, p. 140
155
Revizuirile succesive ale tratatelor au permis extinderea listei acordurilor internaţionale din primul pilon
comunitar la alte domenii: cercetarea şi dezvoltarea tehnologică (ex-articolul 170 din TCE - noul articol 186
din TFUE); mediul [ex-articolul 174 alineatul (4) din TCE - noul articol 191 alineatul (4) din TFUE]; ratele de
schimb şi sistemul monetar (ex-articolul 111 din TCE - noile articole 138 şi 219 din TFUE), cooperarea
economică, financiară şi tehnică cu ţări terţe (ex-articolul 181 A din TCE - noile articole 212-214 din TFUE) şi
proprietatea intelectuală [ex-articolul 133 alineatul (5) din TCE - noul articol 207 articolul (4) din TFUE]. Dat
fiind că aceste domenii nu se referă la politicile structurale şi de coeziune, nu le vom analiza.
37 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
aplica pe viitor tuturor instrumentelor autonome ale politicii comerciale: regulamentelor de

bază referitoare la instrumentele de protecţie comercială, sistemului de preferinţe
generalizate (SPG), măsurilor antidumping, normelor de origine etc.
TFUE [articolul 207 alineatul (3) şi articolul 218 alineatul (1)] a stabilit o procedură specială
pentru negocierea şi încheierea acordurilor internaţionale acordând competenţe de
consultare sau de aprobare Parlamentului European în funcţie de natura acordului [articolul
218 alineatul (6) din TFUE]. Parlamentul, care nici măcar nu era consultat pentru încheierea
acordurilor tarifare şi comerciale conform TCE, are, prin urmare, o poziţie sensibil
îmbunătăţită.
Pe lângă noi prerogative parlamentare, această nouă procedură prevăzută la articolul 218
din TFUE reia pe fond ansamblul dispoziţiilor Tratatului CE privind semnarea, încheierea şi
chiar suspendarea acordurilor internaţionale, inclusiv, aşadar, regulile de vot în cadrul
Consiliului [articolul 218 alineatele (5), (6), (8) şi (9) din TFUE].
Consiliul autorizează începerea negocierilor, adoptă directivele de negociere, autorizează

semnarea şi încheie acordurile [articolul 218 alineatul (2) din TFUE]. În cursul procedurii,
Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată [articolul 218 alineatul (8) primul paragraf din
TFUE]. În mod excepţional, Consiliul hotărăşte în unanimitate în cazul în care acordul se
referă la un domeniu pentru care este necesară unanimitatea în vederea adoptării unui act
al Uniunii. Este cazul acordurilor de asociere şi al acordurilor de cooperare economică,
financiară şi tehnică cu statele candidate la aderare [articolul 218 alineatul (8) al doilea
paragraf din TFUE].
Consiliul hotărăşte, de asemenea, în unanimitate în cazul negocierii şi încheierii unui acord

în domeniile: comerţului cu servicii şi al aspectelor comerciale ale proprietăţii intelectuale,
precum şi în cel al investiţiilor străine directe, în cazul în care acest acord cuprinde dispoziţii
pentru care unanimitatea este necesară pentru adoptarea de norme interne [articolul 207
alineatul (4) al doilea paragraf din TFUE]; comerţului cu servicii culturale şi audiovizuale, în
cazul în care aceste acorduri riscă să aducă atingere diversităţii culturale şi lingvistice a
Uniunii [articolul 207 alineatul (4) al treilea paragraf litera (a) din TFUE] (a se vedea
punctul 3.6.3 de mai sus) şi al comerţului cu servicii sociale, de educaţie şi de sănătate, în
cazul în care aceste acorduri pot să perturbe în mod grav organizarea acestor servicii la
nivel naţional şi să aducă atingere răspunderii statelor membre pentru prestarea acestor
servicii [articolul 207 alineatul (4) al treilea paragraf litera (b) din TFUE] (a se vedea
punctul 3.6.3 de mai sus).
Comisia nu are competenţa de a încheia acorduri. Ea nu poate decât să fie abilitată, după
caz, de Consiliu în „anumite condiţii specifice”, să aprobe ulterior modificările unui acord
încheiat în cazul în care acesta prevede că aceste modificări trebuie să fie adoptate conform
unei proceduri simplificate [articolul 218 alineatul (7) din TFUE].
În acest context, Parlamentul European dispune pe viitor de o veritabilă competenţă de

aprobare, sub forma unui aviz conform, pentru încheierea unor acorduri diverse [articolul
218 alineatul (6) litera (a) din TFUE]:
- acorduri de asociere (adesea preludiul unei viitoare aderări), deja citate în TCE
(ex-articolul 310 din TCE);
- acorduri de instituire a unui cadru instituţional specific prin organizarea
procedurilor de cooperare, de asemenea deja citate în TCE [ex-articolul 300
alineatul (3) din TCE];
38 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
- acorduri cu implicaţii bugetare importante pentru Uniune, de asemenea reluate

din TCE [ex-articolul 300 alineatul (3) din TCE];
- acorduri de aderare a Uniunii la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale; un domeniu nou, introdus de TFUE;
- acorduri care se referă la domenii în care se aplică procedura legislativă ordinară
(începând cu TFUE, chiar dacă niciun act intern nu a fost adoptat conform acestei
proceduri) (156);
- în ultimul rând, acorduri care se referă la domenii în care se aplică o procedură
legislativă specială în cazul în care este necesară aprobarea Parlamentului
European; domeniu nou, introdus de TFUE.
În ceea ce priveşte celelalte acorduri, Parlamentul European dispune de o simplă

competenţă de consultare [articolul 218 alineatul (6) litera (b) din TFUE] (157), cu excepţia
acordurilor care se referă exclusiv la PESC, în care Parlamentul rămâne exclus [articolul
218 alineatul (6) primul paragraf din TFUE].
Pe lângă dispoziţiile articolului 218 alineatul (6) din TFUE, Parlamentul dispune, de
asemenea, de competenţa de aprobare pentru acordurile de aderare (articolul 49 din TUE),
pe baza unui aviz conform emis de majoritatea deputaţilor care îl compun. De altfel, TFUE
nu conţine nicio dispoziţie cu privire la noile acorduri specifice în vederea dezvoltării
relaţiilor privilegiate cu ţările vecine ale Uniunii, create de articolul 8 din TUE (158). În
principiu, acestea ar trebui asimilate acordurilor de asociere şi deci ar trebui să primească
aprobarea Parlamentului European, cu excepţia cazului în care se consideră că ele
constituie un fel de politică externă de proximitate. În acest caz, acestea ar fi reglementate
de PESC, fără participarea PE.
Mai mult, deşi Parlamentul European este mereu exclus de la faza de negociere a
acordurilor, TFUE prevede că acesta va fi informat în mod regulat cu privire la progresele
negocierilor în cazul acordurilor comerciale [articolul 207 alineatul(3) din TFUE], iar în cazul
celorlalte acorduri, pe parcursul tuturor etapelor procedurii [articolul 218 alineatul (10) din
TFUE].
3.8.2. Acordurile internaţionale şi politicile structurale şi de coeziune
Pe viitor, majoritatea acordurilor internaţionale privind politicile structurale şi de coeziune

vor fi încheiate după aprobarea Parlamentului European în măsura în care se referă la
domenii în care se aplică procedura legislativă ordinară [articolul 218 alineatul (6) litera (a)
punctul (v) din TFUE] şi/sau dacă au implicaţii bugetare importante pentru Uniune [articolul
218 alineatul (6) litera (a) punctul (iv) din TFUE]. Este vorba în special de acordurile
internaţionale în domeniul pescuitului, de acordurile în domeniul transporturilor şi de
acordurile comerciale, bilaterale sau multilaterale, care se referă la produsele agricole şi
cele din domeniul pescuitului, precum şi la serviciile culturale, audiovizuale şi educative.
În plus, TFUE citează în mod explicit două acorduri privind politicile structurale şi de
coeziune, în cadrul politicii comerciale comune (articolul 207 din TFUE):
156
Înainte, avizul conform nu se impunea decât dacă un act intern fusese adoptat în regim de codecizie şi trebuia
să fie modificat în temeiul acordului [ex-articolul 300 alineatul (3) din TCE].
157
De exemplu, acordurile de cooperare în materie penală.
158
Această politică de vecinătate a fost anunţată de Consiliul European de la Bruxelles din 13 şi 14 martie 2008
în vederea relansării procesului euro-mediteraneean de la Barcelona, iniţiat în 1995. Organele acestei politici
de vecinătate mediteraneeană au fost deja create (Uniunea Mediteraneeană).
39 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
- Acordurile în domeniul transporturilor [articolul 207 alineatul (5) din TFUE],

făcând referire la articolele 90-100 din TFUE în ceea ce priveşte fondul şi la
articolul 218 în ceea ce priveşte procedura de negociere şi de încheiere a
acordurilor în acest domeniu (punctul 3.5);
- Acordurile comerciale privind serviciile culturale, audiovizuale şi de educaţie
[articolul 207 alineatul (4) literele (a) şi (b) din TFUE], la care se aplică procedura
prevăzută la articolul 218; cu toate acestea, aceste acorduri internaţionale sunt
adoptate de Consiliu în unanimitate în vederea protecţiei excepţiei culturale şi a
garantării bunei funcţionări a serviciilor educative la nivel naţional (a se vedea
punctele 3.6.2 şi 3.6.3 de mai sus).
În mod paradoxal, TFUE nu menţionează niciodată acordurile internaţionale în domeniul

pescuitului cu toate că sunt cele mai numeroase. S-a arătat deja (a se vedea punctul 3.3 de
mai sus) că aceste acorduri specifice trebuie să fie incluse în procedura prevăzută la
articolul 218 alineatul (6) litera (a) din TFUE (cu aviz conform din partea Parlamentului
European), în măsura în care pescuitul face parte din domeniile în care se aplică procedura
legislativă ordinară [articolul 43 alineatul (2) din TFUE - articolul 218 alineatul (6) litera (a)
punctul (v) din TFUE]. În plus, acordurile în domeniul pescuitului în regim de parteneriat cu
ţări terţe (în care accesul la resurse are drept urmare o compensaţie financiară din partea
Uniunii) ar fi reglementate de procedura prevăzută la articolul 218 alineatul (6) litera (a)
punctul (iv) din TFUE în măsura în care vor avea implicaţii bugetare importante pentru
Uniune (159).
De altfel, schimburile de produse în domeniul pescuitului sunt reglementate la modul

general de normele multilaterale stabilite în cadrul OMC (160), care fac parte din domeniul
politicii comerciale comune – PCC (articolul 207 din TFUE). Totuşi, măsurile interne de
gestionare sunt adoptate pe baza articolului 43 din TFUE (PCP) şi, în special, în cadrul
organizării comune a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură (161) (a se
vedea punctul 2.3.1 de mai sus).
Agricultura nu este nici ea citată de TFUE în ceea ce priveşte acordurile internaţionale, deşi
capitolul agricol are o importanţă majoră în cea mai mare parte a acordurilor preferenţiale
contractate de Uniune (cu ţările din Bazinul mediteranean, ţările ACP, ţările MERCOSUR
etc.). Aceste acorduri preferenţiale (precum şi câteva concesiuni unilaterale stabilite pe
baza sistemului de preferinţe generalizate - SPG) fac parte în acelaşi timp din politica
comercială comună (articolul 207 din TFUE) şi din politica de cooperare cu ţările terţe
(articolele 208-213 din TFUE).
Pe baza criteriului scopului şi obiectului principal ale unui acord, Uniunea poate încheia un
acord specific de cooperare [în temeiul articolului 209 alineatul (2) sau al articolului 212
alineatul (3) din TFUE] sau un acord comercial [în conformitate cu procedura prevăzută la
articolul 218 alineatul (6) litera (a) din TFUE]. În paralel, Parlamentul European şi Consiliul
hotărăsc întotdeauna în conformitate cu procedura legislativă ordinară cu privire la măsurile
prevăzute pentru punerea în aplicare a politicii de cooperare [articolul 209 alineatul (1) din
159
Există mai multe tipuri de acorduri în domeniul pescuitului: a) acordurile de parteneriat, în virtutea cărora
flota europeană are acces la resurse în schimbul unor compensaţii financiare sau a unui acces la piaţa
europeană prin intermediul tarifelor vamale inferioare; b) acorduri de reciprocitate, care implică un schimb de
posibilităţi de pescuit între flotele comunitare şi flotele ţărilor terţe (din nordul Europei); c) acordurile
multilaterale cu organizaţii regionale de pescuit (ORP) în vederea prevenirii în special a pescuitului ilegal şi d)
convenţiile internaţionale, care încurajează utilizarea echitabilă şi eficace a resurselor halieutice şi protejează
mediul marin.
160
Decizia 94/800/CE, JO L 336, 23.12.1994.
161
Regulamentul (CE) nr. 104/2000, JO L 17, 21.1.2000 (Titlul V).
40 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
TFUE; articolul 212 alineatul (2) din TFUE] şi la cadrul în care este pusă în aplicare politica
comercială comună [articolul 207 alineatul (2) din TFUE].
În orice caz, deoarece tratatul nu conţine nicio dispoziţie cu privire la acest domeniu,
schimburile agricole sunt reglementate în prezent de acordurile multilaterale ale
Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi, în special, de acordul privind agricultura (162).
S-a arătat deja (a se vedea punctul 2.3.1 de mai sus) că repartizarea competenţelor între
PAC şi PCC a fost stabilită de CJCE în avizul său nr. 1/94 privind OMC (163). Cadrul general
al angajamentelor Uniunii faţă de un sistem multilateral de reglementare a schimburilor
este prevăzut la articolul 207 alineatul (2) din TFUE (PCC), dar măsurile interne de
gestionare sunt adoptate în temeiul articolului 43 din TFUE (PAC) şi, în special, în cadrul
OCP unice (164).
3.9. Noua tipologie a actelor juridice ale Uniunii: examinarea

specifică a actelor delegate şi a actelor de punere în aplicare
(articolele 290 şi 291 din TFUE)
Tratatul de la Lisabona (articolul 288 din TFUE) păstrează instrumentele juridice prevăzute
de TCE (ex-articolul 249 din TCE). Totuşi, se stabileşte o distincţie clară între actele
legislative (regulamente, directive, decizii), adoptate în conformitate cu o procedură
legislativă ordinară sau specială (articolul 289 din TFUE), şi actele fără caracter legislativ
(aviz, recomandări, acte delegate, acte de punere în aplicare) (articolele 288 şi 290-292 din
TFUE). Dar inovările cele mai importante sunt cele privind actele delegate (articolul 290 din
TFUE) şi actele de punere în aplicare (articolul 291 din TFUE).
Distincţia între actele legislative şi actele delegate, precum şi recunoaşterea rolului executiv
al Comisiei, sub controlul în egal al celor două componente ale autorităţii legislative, va
îmbunătăţi calitatea legislaţiei comunitare (165). Dar, mai multe elemente ale actelor
delegate, precum şi noul cadru privind actele de punere în aplicare rămân încă a fi definite.
3.9.1. Actele delegate
Articolul 290 alineatul (1) din TFUE prevede că un act legislativ poate delega Comisiei
competenţa de a adopta acte fără caracter legislativ şi cu domeniu de aplicare general care
completează sau modifică anumite elemente neesenţiale ale actului legislativ.
Trebuie recunoscut faptul că nu este simplu să se traseze o limită în cadrul unui act de bază
între ceea ce face parte din elementele esenţiale şi ceea ce face parte din elementele
neesenţiale. Totuşi, există deja o jurisprudenţă destul de fină a CJCE pentru a trasa linia de
separare (166). Un act legislativ de bază ar putea, aşadar, să cuprindă trei serii de dispoziţii:
162
Decizia 94/800/CE, JO L 336, 23.12.1994. Regulamentul (CE) nr. 3290/1994 (JO L 349, 31.12.1994) a
dezvoltat acordul agricol al OMC pe plan intern.
163
CJCE, Avizul nr. 1/94 din 15 noiembrie 1994, Rec. I-5267.
164
Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, JO L 299, 16.11.2007 (Partea III. Schimburile comerciale cu ţările terţe).
165
Punctul 3 din Rezoluţia Parlamentului European T6-0387/2009 din 7 mai 2009. A se vedea
166
Jurisprudenţă fondată, în special, pe comitologia agricolă: CJCE, 17 decembrie 1970, Koester, Cauza 25/70,
Rec. 1161; CJCE, 13 decembrie 1997, Eridiana Beghin-Say, Cauza C-103/96, Rec. I-1453. Pentru o listă a
principalelor hotărâri ale CJCE privind comitologia, a se vedea pe IPOLNET:
http://www.ipolnet.ep.parl.union.eu/ipolnet/webdav/site/myjahiasite/shared/code/List%20of%20relevant%2
0ECJ%20rulings.pdf.
41 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
- dispoziţiile referitoare la elementele esenţiale şi care nu pot face obiectul nici al

delegării, nici al punerii în aplicare: de exemplu, orientările generale ale unui act,
principiile generale care stau la baza acestuia sau, în ultimă instanţă, domeniile de
aplicare ale regimurilor (de reglementare sau de sprijinire);
- dispoziţiile referitoare la elementele neesenţiale ale actului care pot face obiectul
unei delegări în vederea modificării sau completării acestora;
- şi, în ultimul rând, dispoziţiile referitoare la elementele neesenţiale care ar putea
face obiectul unei precizări sau clarificări folosind procedurile de punere în aplicare
(articolul 291 din TFUE) (a se vedea punctul 3.9.2 de mai jos).
Practica actelor delegate ar putea, teoretic, să ameninţe funcţia legislativă a Parlamentului.

Dar trebuie menţionat faptul că regimul delegării oferă Parlamentului numeroase garanţii:
- mai întâi, deoarece acesta trebuie să îşi dea acordul pentru operaţiune din
moment ce delegarea decurge dintr-un act legislativ de bază pe care Parlamentul
se presupune că l-a adoptat anterior în colaborare cu Consiliul [articolul 290
alineatul (1) al doilea paragraf din TFUE];
- apoi, deoarece respectivul act legislativ trebuie să stabilească „conţinutul,
domeniul de aplicare şi durata delegării” [articolul 290 alineatul (1) al doilea
paragraf din TFUE];
- în plus, deoarece alte condiţii pot încă să fie stabilite, printre care se numără o
competenţă de revocare a delegării în favoarea Consiliului sau a Parlamentului
[articolul 290 alineatul (2) litera (a) din TFUE], precum şi o competenţă de
obiectare împotriva actului delegat în favoarea fiecăruia din cei doi colegiuitori,
care poate paraliza intrarea în vigoare a actului în cauză [articolul 290 alineatul
(2) litera (b) din TFUE]; în aceste două cazuri posibile, Parlamentul trebuie să
hotărască cu majoritatea membrilor care îl compun [articolul 290 alineatul (2) al
treilea paragraf din TFUE];
- în ultimul rând, deoarece condiţiile prevăzute la articolul 290 din TFUE nu sunt
exhaustive, iar Parlamentul European poate propune şi altele, cu ajutorul
competenţei sale de amendare în cadrul procedurii legislative ordinare (de
exemplu, dând dovadă de mai multă exigenţă în privinţa informării privind
măsurile luate de Comisie sau în privinţa controlului).
Se subînţelege că exercitarea efectivă a acestor garanţii va necesita aplicarea unei

supravegheri sporite a dispoziţiilor fiecărei propuneri legislative a Comisiei de către fiecare
comisie parlamentară. Evident că delegarea nu poate să devină niciodată un instrument de
legislaţie ordinară, iar Parlamentul va trebui să păstreze caracterul excepţional al acesteia.
O folosire amplă a actelor delegate ar pune sub semnul întrebării echilibrul instituţional,
principiul transparenţei şi, în cele din urmă, legitimitatea însăşi a procedurilor legislative ale
Uniunii.
Controversa juridică privind domeniul de aplicare a actelor delegate este deja deschisă în
cadrul uneia dintre propunerile legislative incluse în comunicarea „omnibus” a Comisiei (167)
care stabileşte un program de documentare privind capturile de ton roşu (168).
În acest context, Comisia a prezentat în decembrie 2009 o Comunicare privind noile acte
delegate în baza articolului 290 din TFUE (169). În acest document, Comisia propune modele
167
COM (2009) 665, 2.12.2009.
168
COM (2009) 406, 3.8.2009.
42 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
care cuprind formule standard care trebuie folosite în cadrul viitoarelor delegări (în special
privind durata delegării, precum şi dreptul de revocare/obiectare). Dar, trebuie notat faptul
că TFUE nu impune nicio limitare a competenţelor legislative ale PE în acest domeniu.
Acestea fiind spuse, modelele propuse nu sunt obligatorii pentru colegiuitori. Pe această
bază, Parlamentul ar susţine mai degrabă o analiză de la caz la caz, asigurându-se că
prerogativele de aprobare, de obiectare şi de revocare ale delegărilor sunt întotdeauna
respectate. Înainte de votul în plen, Conferinţa preşedinţilor de comisii a PE va trebui să se
pronunţe în lunile ce urmează asupra cadrului care trebuie aplicat delegărilor legislative în
viitor ca răspuns la Comunicarea Comisiei (170).
3.9.2. Actele de punere în aplicare (fostele proceduri de „comitologie”)
Tratatul de la Lisabona introduce o distincţie între actele delegate şi actele de punere în

aplicare. Înainte, aceste două tipuri de acte erau reglementate de Decizia 1999/468/CE din
28 iunie 1999, astfel cum a fost modificată (Decizia privind comitologia) (171). Pe viitor,
adoptarea actelor delegate va fi reglementată de actul legislativ de bază aferent (a se
vedea punctul 3.9.1 de mai sus), în vreme ce pentru adoptarea unui act de punere în
aplicare va trebui adoptat, în prealabil, un regulament care să stabilească „normele şi
principiile generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării
competenţelor de executare de către Comisie” [articolul 291 alineatul (3) din TFUE].
Articolul 291 alineatul (2) din TFUE stabileşte regimul actelor de punere în aplicare în
favoarea Comisiei sau, în cazuri specifice din cadrul PESC, în favoarea Consiliului. Un act de
punere în aplicare nu va putea fi adoptat decât în cazul în care sunt necesare condiţii
unitare de punere în aplicare. În caz contrar, statele membre sunt cele care iau măsuri de
drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele Uniunii [articolul 291 alineatul (1) din
TFUE].
Trebuie constatat faptul că TFUE conferă Parlamentului noi competenţe în acest domeniu.
În timp ce, în cadrul TCE, adoptarea Deciziei privind comitologia este o competenţă
rezervată Consiliului care hotărăşte în unanimitate, Parlamentul fiind doar consultat
(ex-articolul 202 a treia liniuţă din TCE), TFUE rezervă pe viitor un rol mai important
Parlamentului, dispunând că regulamentul necesar va fi adoptat în conformitate cu
procedura legislativă ordinară [articolul 291 alineatul (3) din TFUE].
Pe baza acestei ultime dispoziţii, Comisia va trebui, în consecinţă, să prezinte o propunere

de regulament care să stabilească normele şi principiile generale privind mecanismele de
control de către statele membre al exercitării competenţelor de executare. Acest nou cadru
de reglementare ar trebui să fie adoptat în principiu înainte de luna iunie 2010 în
conformitate cu procedura legislativă ordinară. Între timp, Parlamentul European, Consiliul
şi Comisia (172) au decis continuarea aplicării cu titlu provizoriu a normelor Deciziei privind
169
COM (2009) 673, 9.12.2009. A se vedea, de asemenea, „Non Cartea” intitulată: „Punerea în aplicare a
articolului 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”, 12 noiembrie 2009.
170
171
JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Versiune consolidată prin Decizia 2006/512/CE (JO C 255, 21.10.2006, p. 4).
Referitor la comitologie, a se vedea „Comitology Handbook - the European Parliament's work in the field of
comitology”, Conference of Committee Chairs, 2009
(http://www.ipolnet.ep.parl.union.eu/ipolnet/cms/lang/fr/pid/2335).
172
Declaraţia Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei referitoare la punerea în aplicare a articolului
291 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Această declaraţie devine, prin urmare, soluţia
intermediară solicitată de PE în rezoluţia sa din 7 mai 2009 (punctul 73 din Rezoluţia T6-0373/2009).
43 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
comitologia în măsura în care TFUE nu cuprinde dispoziţii tranzitorii care să permită

garantarea continuării exercitării competenţelor de executare (173).
În prezent, Parlamentul trebuie să analizeze mecanismele de asociere la noile proceduri

(foarte complexe) care vor urma vechiului regim al comitologiei. Va trebui, eventual, să se
distingă domeniul de aplicare a cadrului (de introdus în noul regulament în vederea
îmbunătăţirii controlului parlamentar) de exercitare cotidiană (cunoscând ce ar necesita
această exercitare în termeni de sarcină de lucru în cadrul comisiilor parlamentare). De
altfel, ar fi binevenită o simplificare sporită faţă de fostele proceduri de comitologie.
3.10. Alte schimbări legislative cu aplicabilitate orizontală:

procedurile de revizuire a tratatelor (articolul 48 din TUE) şi
dreptul de iniţiativă cetăţenească [articolul 11 alineatul (4)
din TUE şi articolul 24 din TFUE]
Tratatul de la Lisabona introduce modificări legislative cu aplicabilitate orizontală care ar

putea determina eventual schimbări importante în domeniile politicilor structurale şi de
coeziune. Este vorba, în special, de dreptul de iniţiativă al Parlamentului privind revizuirea
tratatelor (în special, în cadrul procedurii de revizuire simplificată) şi de dreptul de iniţiativă
cetăţenească.
3.10.1. Procedurile de revizuire simplificată a tratatelor
Articolul 48 din TUE stabileşte trei proceduri de revizuire a tratatelor: procedura ordinară,
prin intermediul unei convenţii şi a unei CIG, referitoare la ansamblul tratatelor [articolul 48
alineatele (2)-(5) din TUE]; şi două proceduri de revizuire simplificate, prima urmărind
modificarea integrală sau parţială a dispoziţiilor părţii a treia din TFUE (politici şi acţiuni
interne ale Uniunii) [articolul 48 alineatul (6) din TUE], a doua vizând trecerea de la regula
votului în unanimitate în cadrul Consiliului la regula votului cu majoritate calificată sau chiar
înlocuirea procedurilor legislative speciale în vederea adoptării actelor legislative prin
procedura legislativă ordinară [articolul 48 alineatul (7) din TFUE].
Ne vom limita aici la comentarea primei proceduri simplificate care oferă posibilităţi clare de
revizuire a politicilor structurale şi de coeziune la iniţiativa Parlamentului European, fără a
permite totuşi creşterea competenţelor Uniunii [articolul 48 alineatul (6) al treilea paragraf
din TUE].
Parlamentul European poate, în consecinţă, să înainteze Consiliului European proiecte care

urmăresc revizuirea integrală sau parţială a capitolelor din TFUE privind politicile structurale
şi de coeziune: agricultura şi pescuitul (articolele 38-44 din TFUE); transporturile (articolele
90-100 din TFUE); educaţia, tineretul şi sportul (articolul 165 din TFUE); cultura (articolul
167 din TFUE); reţelele transeuropene (articolele 170-172 din TFUE); coeziunea economică,
socială şi teritorială (articolele 174-178 din TFUE) şi turismul (articolul 195 din TFUE). În
schimb, această procedură simplificată nu poate fi utilizată pentru revizuirea capitolului
privind acordurile internaţionale (incluse în partea a cincea a TFUE - acţiunea externă a
Uniunii) (a se vedea punctul 3.8 de mai jos) sau pentru modificarea dispoziţiilor financiare
(incluse în partea a şasea a TFUE) (a se vedea punctul 4 de mai jos).
173
Trebuie semnalat faptul că Tratatul de la Lisabona a eliminat articolul 202 din TCE care punea bazele
competenţelor de executare ale Comisiei, atribuite de Consiliu. Chiar dacă acest articol 202 a fost înlocuit în
substanţă de articolul 16 alineatul (1) din TUE şi de articolele 290 şi 291 din TFUE, există o lacună juridică
de acoperit la acest punct.
44 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
TFUE prevede evitarea convocării unei convenţii sau a unei CIG în cazul procedurilor
simplificate. Tratatul rezervă totuşi competenţa de adoptare finală a modificărilor Consiliului
care hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European. TFUE prevede, de
asemenea, obligaţia de ratificare de către statele membre în conformitate cu procedurile
interne proprii ale acestora [articolul 48 alineatul (6) al doilea paragraf din TUE].
Această primă procedură simplificată se dovedeşte a fi deosebit de promiţătoare pentru

actualizarea şi adaptarea capitolului privind agricultura şi pescuitul (titlul III din partea a
treia a TFUE), devenit învechit în lumina evoluţiei PAC şi a PCP (a se vedea punctele 3.2 şi
3.3 de mai sus). Prin urmare, Parlamentul European ar putea să înainteze Consiliului
European un proiect de actualizare a acestui capitol prin introducerea principiilor care
reglementează pe viitor aceste două politici şi mecanismele lor principale.
Este, poate, prea devreme să se ia în considerare acum acest demers, cu importante

implicaţii politice. Dar, având în vedere că PAC şi PCP vor fi reformate în profunzime înainte
de intrarea în vigoare a noilor perspective financiare, Parlamentul ar putea prezenta
Consiliului European proiecte de revizuire a dreptului primar pentru perioada ulterioară
anului 2014. Aceste proiecte ar consolida noile cadre eventuale de drept derivat adoptate
anterior.
3.10.2. Dreptul de iniţiativă cetăţenească
Articolul 11 alineatul (4) din TUE prevede că resortisanţi ai unui număr semnificativ de
state membre, în număr de cel puţin un milion, pot lua iniţiativa de a invita Comisia să
prezinte, în limitele atribuţiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care aceşti
cetăţeni consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor.
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura

ordinară, adoptă dispoziţiile referitoare la condiţiile necesare pentru prezentarea
iniţiativelor cetăţeneşti, inclusiv numărul minim de state membre din care trebuie să
provină cetăţenii care prezintă o asemenea iniţiativă [articolul 11 alineatul (4) al doilea
paragraf din TUE; articolul 24 primul paragraf din TFUE).
În acest cadru, Comisia a prezentat de curând o Carte verde privind iniţiativa cetăţenească
europeană (174), după publicarea rezoluţiei Parlamentului European, adoptată la 7 mai 2009
(175). Aceasta vizează consultarea tuturor părţilor interesate cu privire la principalele puncte
în jurul cărora se va articula viitorul regulament privind procedura şi modul de utilizare a
acestui nou instrument instituţional. În principiu, propunerea legislativă este prevăzută
pentru lunile următoare în vederea intrării sale în vigoare înaintea lunii decembrie 2010.
Consultarea demarată odată cu Cartea verde se referă la punctele următoare: numărul

minim de state membre din care trebuie să provină cetăţenii (Comisia sugerează stabilirea
pragului la un sfert din statele membre, acelaşi prag propus de PE în rezoluţia sa) (176);
numărul minim de semnatari pentru fiecare stat membru (Comisia propune 0,2 % din
populaţia fiecărui stat membru interesat, procent echivalent cu pragul susţinut în avizul PE,
a 1/500 parte din populaţie) (177); stabilirea vârstei minime a participanţilor (Comisia
174
COM (2009) 622, 11.11.2009.
175
T6-0389/2009, Rezoluţia Parlamentului European din 7 mai 2009 care invită Comisia să prezinte o propunere
de regulament privind punerea în aplicare a iniţiativei cetăţeneşti
176
Punctul 1 din anexa la rezoluţia din 7 mai 2009, citată anterior.
177
45 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
sugerează 16 sau 18 ani, iar Parlamentul face trimitere la legislaţia statului membru privind
dreptul de vot) (178) şi forma şi denumirea unei iniţiative cetăţeneşti, precum şi cerinţele
referitoare la procedură, în special privind colectarea, verificarea şi autentificarea
semnăturilor (PE a propus o procedură specifică formată din cinci etape) (179).
Dreptul de iniţiativă cetăţenească va conferi o nouă dimensiune democraţiei europene şi va

alimenta dezbaterea publică pe marginea politicilor comune, în special politicile structurale
şi de coeziune. În mod mai concret, acest drept de iniţiativă va permite cetăţenilor Uniunii
să participe direct la punerea în aplicare a politicilor şi a acţiunilor comune în vigoare. În
plus, în perspectiva reformelor fundamentale prevăzute pentru câteva politici comune (PAC,
politica regională, PCP), dreptul de iniţiativă cetăţenească va confirma rolul societăţii civile
în elaborarea şi revizuirea dreptului european şi, implicit, în decizia privind noile perspective
financiare. În acest context, dreptul de iniţiativă cetăţenească va contribui la crearea unui
veritabil spaţiu public european de dezbatere privind priorităţile şi strategiile comunitare,
care trebuie elaborate ca răspuns la provocările majore ale Uniunii (de exemplu,
globalizarea comercială şi financiară, definirea şi protecţia modelului social european, lupta
împotriva schimbărilor climatice, declinul demografic, combaterea foametei şi a crizelor
alimentare, dezvoltarea durabilă etc.).
Parlamentul European, în calitate de instituţie unică a UE aleasă prin sufragiu universal

direct, nu poate decât să se bucure de introducerea iniţiativei cetăţeneşti în tratate. În
paralel, Parlamentul va trebui să urmărească atent finalizarea iniţiativelor concrete şi,
eventual, să adapteze planificarea activităţii sale legislative.
178
179
Punctul 4 şi următoarele din anexa la rezoluţia din 7 mai 2009, citată anterior.
46 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
4. SCHIMBĂRILE LA NIVEL BUGETAR
4.1. Efecte majore asupra politicilor structurale şi de coeziune
Tratatul de la Lisabona conţine schimbări semnificative pe plan financiar faţă de tratate şi

de legislaţia derivată în vigoare, în special în ceea ce priveşte relaţiile interinstituţionale şi
procedurile decizionale. Tratatul introduce un nou titlu II în partea a şasea a TFUE cu 6
capitole şi 15 articole (180). De fapt, noul tratat reia fără modificări de fond dispoziţiile
financiare agreate de Conferinţa interguvernamentală (CIG) în 2004.
Majoritatea noilor dispoziţii financiare au aplicabilitate generală. Totuşi, acestea au efecte

specifice asupra cheltuielilor politicilor structurale şi de coeziune, care, nu trebuie uitat,
reprezintă astăzi majoritatea bugetului comunitar (73,7 % în 2010) (Tabelul 1). Acest
impact se va referi în mod special la PAC (42 % din buget) şi la politica regională (28 %),
cele două politici cele mai importante din punctul de vedre al cheltuielilor din cadrul Uniunii.
Tabelul 1: POLITICILE STRUCTURALE ŞI DE COEZIUNE - BUGET 2010
BUGETUL COMISIEI PE 2010

Angajamente
% Total
(milioane de euro)
Agricultură şi dezvoltare rurală 58 080,71 41,9 %

Politică regională 38 896,65 28,1 %
Transporturi 2 296,49 1,7 %
Educaţie şi cultură 1 821,86 1,3 %
Pescuit şi afaceri maritime 1 001,19 0,7 %
Turism 4,60 0,0 %
Politici structurale şi de coeziune 102 101,50 73,7 %
Total buget Comisie (181) 138 515,40 100 %
Sursă: Bugetul Uniunii Europene pentru exerciţiul 2010. Sinteză cifrată. Ianuarie 2010
(http://ec.europa.eu/budget/library/publications/budget_in_fig/syntchif_2010_fr.pdf).
180
Articolele 310-325 din TFUE.
181
Agricultură: Capitolul 05; Politica regională: Capitolul 13; Transporturi: 06 02, 06 03 şi alte credite ale
Capitolului 06; Educaţie şi cultură: Capitolele 09 (societate informaţională şi mass-media) şi 15 (educaţie şi
cultură) şi linia 09 06 (politica în domeniul audiovizualului şi programul MEDIA), Pescuit: Capitolul 11; Turism:
02 02 08.
47 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
Principalele elemente ale Tratatului de la Lisabona referitoare la cadrul financiar sunt (182):
- O simplificare a procedurii bugetare anuale prin eliminarea distincţiei între

cheltuieli obligatorii (CO) şi neobligatorii (CNO), dispariţia proiectului preliminar
de buget (PPB) şi eliminarea celei de a doua lecturi de către PE.
- Oficializarea unei noi proceduri bugetare anuale analoage procedurii legislative
ordinare, cu o singură lectură plus conciliere între cele două componente ale
autorităţii bugetare.
- Consolidarea cadrului financiar multianual în TFUE.
- Punerea în practică a noii „constituţii financiare” prin intermediul:
a) adoptării unui nou regulament cuprinzând cadrul financiar multianual;
b) adaptării regulamentului financiar existent la noile principii care reglementează
adoptarea şi execuţia bugetului şi
c) eventual, aprobării unui nou acord interinstituţional privind regulile referitoare
la colaborarea instituţiilor în cursul procedurii bugetare anuale care să nu fie
183
incluse în cele două instrumente juridice precedente ( ) (a se vedea punctul
5.a de mai jos).
4.2. Suprimarea distincţiei între CO şi CNO
Vechiul TCE stabilea o distincţie, la articolele 272 şi 273 (184), între două categorii de
cheltuieli:
a) „Cheltuieli care decurg în mod obligatoriu din tratat sau din acte adoptate în
temeiul acestuia” (CO), în special cheltuieli pentru pieţele şi ajutoarele din primul
pilon al PAC sau acordurile internaţionale, pentru care Consiliul, prima
componentă a autorităţii bugetare, avea ultimul cuvânt la stabilirea bugetului
anual.
b) „Cheltuieli diferite decât cele care decurg obligatoriu din tratat sau din actele
stabilite în conformitate cu acesta” (CNO), pentru care Parlamentul European (a
doua componentă a autorităţii bugetare) îşi păstra competenţa de decizie în
interiorul unei rate maxime de creştere faţă de cheltuielile de aceeaşi natură ale
exerciţiului în curs, respectând principiul echilibrului între venituri şi cheltuieli.
În vederea simplificării procedurii de adoptare a bugetului anual, TFUE elimină această
distincţie în noile sale articole 314 (ex-articolul 272) şi 315 (ex-articolul 273). Pe viitor, cele
două componente ale autorităţii bugetare vor hotărî în comun asupra ansamblului
cheltuielilor bugetare. Consiliul dobândeşte, în consecinţă, competenţe de decizie
referitoare la CNO, iar Parlamentul câştigă competenţe privind CO (185).
182
Pentru o viziune de ansamblu a aplicării cadrului financiar existent în timpul ultimei legislaturi (2004-2009), a
se vedea „The Interinstitutional Agreement of 17 May 2006 and 2005/2009 Budgetary Procedures”, EP, Policy
Department D - Budgetary Affairs, PE 411.271, 30.7.2009.
183
În aşteptarea noului cadru financiar, o rezoluţie a PE foarte recentă (T7-0067/2009 din 12.11.2009) a adoptat
orientările tranzitorii referitoare la procedurile bugetare în perspectiva intrării în vigoare a Tratatului de la
Lisabona. Rezoluţia abordează în special execuţia bugetară, adoptarea bugetelor rectificative, autorizarea
viramentelor şi modalităţile de colaborare interinstituţională
184
Articolul 272 alineatul (4) al doilea paragraf; articolul 272 alineatul (9) primul şi al patrulea paragraf; articolul
273 al treilea paragraf.
185
Trebuie subliniat faptul că, după Tratatul de la Lisabona, mai rămâne încă o diferenţiere a creditelor bugetare,
privind: a) creditele disociate (CD), destinate finanţării de acţiuni multianuale, care cuprind credite de
48 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
Totuşi, distincţia între CO şi CNO rămâne încă în Acordul interinstituţional privind disciplina
bugetară şi buna gestiune financiară (186), precum şi în reglementarea financiară generală
în vigoare (187), care trebuie să fie adoptată pe viitor în conformitate cu procedura
legislativă ordinară de către Parlament şi Consiliu, după avizul Curţii de Conturi (articolul
322 din TFUE). În consecinţă, vor trebui introduse modificări în cadrul lucrărilor de
actualizare a Acordului interinstituţional şi al dreptului financiar derivat. Pe această bază,
Rezoluţia Parlamentului European din 7 mai 2009 referitoare la aspectele financiare ale
Tratatului de la Lisabona (188) se pronunţă în favoarea revizuirii Regulamentului financiar
prin includerea dispoziţiilor afectate direct de Tratatul de la Lisabona (punctul 50 din
rezoluţia din 7 mai 2009). Rezoluţia menţionată reaminteşte, de asemenea, necesitatea de
a găsi un acord interinstituţional care să permită o tranziţie optimă către noile acte juridice
şi noile proceduri de decizie (considerentul G, punctele 51, 52 şi 53).
4.3. Noua procedură specială pentru adoptarea bugetului anual
TFUE inserează un nou capitol „Bugetul anual al Uniunii” în titlul „Dispoziţii financiare” (189)
care modifică şi simplifică procedura bugetară existentă.
În vechea procedură (articolul 272 din TCE), Comisia prezenta un proiect preliminar de
budget (PPB), în jurul lunii mai, care cuprindea o previzionare a veniturilor şi o previzionare
a cheltuielilor. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, stabilea proiectul de buget (PB)
cel mai târziu la 1 septembrie din anul care preceda anul execuţiei bugetului şi îl transmitea
Parlamentului European cel mai târziu la 5 octombrie. În general, Consiliul stabilea PB în
luna iulie, iar PE vota în luna septembrie în cadrul comisiilor şi în octombrie în şedinţă
plenară cu majoritate simplă.
Noul articol 314 din TFUE a eliminat PPB şi a creat o procedură legislativă specială pentru
adoptarea bugetului anual în concertare între PE şi Consiliu (cele două componente ale
autorităţii bugetare). Pe viitor, cele două lecturi vor fi înlocuite de o lectură unică: Comisia
va prezenta propunerea de PB până la 1 septembrie [articolul 314 alineatul (2) din TFUE].
Consiliul va adopta poziţia sa şi o va transmite PE până la 1 octombrie informând PE în
legătură cu motivele care au determinat modificarea propunerii Comisiei [articolul 314
alineatul (3) din TFUE]. Trebuie amintit faptul că, anterior, Consiliul nu oferea niciun motiv
pentru reducerile pe care le hotăra.
Rezoluţia PE din 7 mai 2009 (punctul 30) (190) atrage atenţia asupra faptului că noua
procedură şi lectura sa unică nu mai permit de facto instituţiilor să îşi corecteze poziţia
într-o a doua lectură, aşa cum putea fi cazul înainte. În consecinţă, Parlamentul va trebui
să îşi adopte priorităţile politice într-un stadiu incipient şi să îşi adapteze abordarea şi
angajament şi credite de plată; b) creditele nedisociate (CND), care permit asigurarea angajamentului şi plata
cheltuielilor în cursul fiecărui exerciţiu.
186
Acordul interinstituţional între Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna
gestiune financiară (JO C 139, 14.6.2006, p. 1 -
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2006:139:0003:0003:FR:PDF). CO/CNO sunt
menţionate la punctele 13, 23, 34 şi 36 şi în anexa II punctele B şi C.5. Acest acord a fost modificat ultima
dată prin Decizia 2009/407/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 132, 29.5.2009 - http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:132:0008:0009:FR:PDF).
187
Regulamentul (CE) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 248, 16.9.2002) (http://eur-
lex.europa.eu/JOHtml.do?uri=OJ:L:2002:248:SOM:FR:HTML) şi Regulamentul (CE) nr. 2342/2002 al Comisiei
(JO L 357, 31.12.2002).
188
P6_TA(2009)0374 (http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5608282&noticeType=null&language=fr).
189
JO C 115, 9.5.2008, pp. 183-185.
190
49 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
organizarea operaţională în vederea atingerii obiectivelor fixate. Chiar dacă TFUE

menţionează termenele generale ale noii proceduri bugetare anuale, nu stabileşte date
precise pentru lucrările parlamentare. În consecinţă, va trebui stabilit un calendar
pragmatic similar celui actual, care să permită în acelaşi timp afirmarea priorităţilor
parlamentare şi o punere în aplicare în timp util a mecanismelor de concertare stabilite în
acelaşi tratat (punctele 31 şi 32 din rezoluţia citată anterior) (191).
Noua procedură stabileşte trei tipuri de voturi parlamentare:
a) Primul vot, cu majoritate calificată, în termen de patruzeci şi două de zile de la

transmiterea poziţiei Consiliului (192), se referă la amendamentele PB [articolul
314 alineatul (4) din TFUE]. TFUE nu prevede dispoziţii privind desfăşurarea
acestui vot în şedinţă plenară care ar fixa poziţia PE pentru toate creditele şi ar
încheia faza de lectură. Dar nu există motive majore care să împiedice menţinerea
procedurii în vigoare, cu un raport şi o rezoluţie în şedinţă plenară privind PB, act
legislativ care permite în prezent stabilirea liniilor strategice, precum şi
introducerea proiectelor pilot şi a acţiunilor pregătitoare. Aşa cum Parlamentul a
semnalat în data de 7 mai 2009 (punctul 34), această rezoluţie care precedă
prima reuniune de conciliere va avea o importanţă sporită, întrucât îi va permite
PE să îşi prezinte oficial priorităţile bugetare, fără a fi condiţionat de consideraţii
de ordin tactic ce derivă din poziţia Consiliului. Pe viitor, comisiile specializate
pentru aviz vor trebui să fie implicate îndeaproape (ca şi în prezent) în activităţile
Comisiei pentru bugete (COBU) pentru redactarea proiectului de rezoluţie.
b) Al doilea vot, cu majoritate simplă, se referă la rezultatele comitetului de
conciliere care reuneşte reprezentanţii Consiliului şi tot atâţia membri
reprezentând Parlamentul European în cazul unor divergenţe interinstituţionale în
ceea ce priveşte proiectul de buget modificat [articolul 314 alineatul (5) din
TFUE]. Acest vot în şedinţă plenară ar putea să aibă loc la jumătatea lunii
noiembrie în cazul în care se ajunge la un acord în cadrul comitetului de conciliere
[articolul 314 alineatul (6) din TFUE].
c) Mai trebuie adăugată o a treia variantă de vot în cazul specific al respingerii
proiectului comun de către Consiliu. În această ultimă ipoteză, votul PE ar decide
confirmarea tuturor sau doar a anumitor amendamente adoptate în cadrul lecturii
unice [articolul 314 alineatul (7) litera (d) din TFUE]. Acestea fiind spuse, PE, prin
intermediul unei majorităţi calificate (majoritatea membrilor + trei cincimi din
totalul voturilor exprimate), ar avea ultimul cuvânt cu privire la bugetul anual.
Pe lângă lectura unică, printre principalele noutăţi ale procedurii bugetare anuale din TFUE,
trebuie subliniat:
a) Rolul decisiv atribuit Parlamentului European la sfârşitul procedurii [articolul 314

alineatul (7) din TFUE]: 1) textul comitetului de conciliere („proiect comun”) nu va
fi considerat adoptat dacă Parlamentul European se opune (cu majoritatea
membrilor care îl compun); 2) dacă Consiliul respinge proiectul comun în timp ce
PE îl aprobă, fie acesta intră în vigoare ca atare, fie Parlamentul European poate
impune amendamentele pe care le adoptase în prima sa lectură a proiectului de
191
În legătură cu calendarul noii proceduri bugetare, a se vedea „Working document of the implications of he
Treaty of Lisbon for the annual budgetary procedure”, Comisia pentru bugete, raportori Sidonia Elzbieta
Jedrezejewska şi László Surján, DT/804312EN.doc, PE 439.064, 9.2.2010.
192
Dată fiind obligaţia Consiliului de a transmite poziţia sa până la 1 octombrie [articolul 314 alineatul (3) din
TFUE], votul în şedinţă plenară al Parlamentului European ar putea avea loc la mijlocul lunii octombrie (a se
vedea Documentul de lucru din 9.2.2010, citat anterior).
50 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
buget, cu majoritate calificată (majoritatea membrilor care îl compun plus cele

trei cincimi din voturile exprimate). În acest context, dacă PE şi Consiliul nu
reuşesc să aprobe un „proiect comun” în termen de 21 de zile, Comisia este
obligată să prezinte un nou proiect de buget (PB) [articolul 314 alineatul (7),
literele (b) şi (c) şi articolul 314 alineatul (8) din TFUE] (193).
b) Dreptul de iniţiativă pe care îl dobândeşte Comisia, care îi permite modificarea
proiectului său de buget până în momentul în care comitetul de conciliere este
convocat [articolul 314 alineatul (2) al doilea paragraf] (194).
c) Şi, în ultimul rând, rolul major al comitetului de conciliere, care reprezintă dialogul
interinstituţional între cele două componente ale autorităţii bugetare.
Comitetul de conciliere este compus la paritate, din membri reprezentând Consiliul şi tot
atâţia membri reprezentând Parlamentul [articolul 314 alineatul (5) din TFUE]. TFUE nu
defineşte numărul exact şi nici nivelul de reprezentare politică a Consiliului, două subiecte
foarte sensibile fără îndoială, specifice fiecărei instituţii. În plus, un acord între PE şi
Consiliu se dovedeşte necesar pentru stabilirea bunei funcţionări a comitetului de conciliere
în cel mai scurt timp posibil (punctul 41 din rezoluţia din 7 mai 2009). Experienţa dobândită
în urma comitetelor de conciliere legislative precedente (195) ar trebui, în principiu, să
faciliteze acordul asupra procedurilor şi organizării interne a comitetului de conciliere din
cadrul noii proceduri bugetare (de exemplu, preşedinţiile comitetului, componenţa
secretariatului sau a personalului de asistenţă şi rolul său, documentaţia care trebuie
pregătită şi tradusă, modalităţile de lucru sau de întrunire - reuniuni tripartite, grupuri
tehnice interinstituţionale, calendarul, regulile de negociere, de vot şi/sau de procedură în
general etc.). În principiu, noul regulament financiar care îl va înlocui pe cel din 2002 (a se
vedea Nota nr. 188) ar trebui să includă normele de funcţionare a comitetului de conciliere
(punctul 50 din rezoluţia din 7 mai 2009). De asemenea, se poate preconiza un nou acord
interinstituţional care stabileşte regulile de colaborare în timpul procedurii bugetare anuale
(a se vedea punctul 4.1 de mai sus şi punctul 5.1 de mai jos).
Câteva decizii revin în exclusivitate Parlamentului European. Şedinţa plenară s-a pronunţat
deja pentru ca delegaţia parlamentară în comitetul de conciliere să fie prezidată de
preşedintele Comisiei pentru bugete şi să includă, în afara membrilor acestei comisii,
membri ai comisiilor parlamentare specializate dacă negocierile se referă la o problemă
specifică care ţine de competenţa lor (punctul 40 din rezoluţia din 7 mai 2009).
De altfel, Regulamentul de procedură al PE a fost deja modificat pentru a include noua

procedură bugetară (196): se prevede ca membrii delegaţiei parlamentare să fie desemnaţi
de grupurile politice în fiecare an, înainte de votul Parlamentului asupra poziţiei Consiliului,
de preferinţă dintre membrii comisiei competente pentru chestiunile bugetare şi ai altor
193
Mai mult, în cazul în care, la începutul unui exerciţiu, bugetul nu a fost încă adoptat definitiv, cheltuielile pot fi
efectuate lunar pe capitole, în limita unei doisprezecimi din creditele deschise în capitolul corespunzător din
bugetul din exerciţiul precedent, fără să poată depăşi o doisprezecime din creditele prevăzute în proiectul de
buget (articolul 315 din TFUE).
194
În acest context, rezoluţia PE din 7 mai 2009 (punctul 45) a atras atenţia asupra faptului că regula conform
căreia Comisia nu îşi mai poate modifica proiectul după convocarea Comitetului de conciliere nu mai permite
recursul la tradiţionala scrisoare rectificativă din toamnă pentru a ţine cont de previziunile actualizate privind
PAC şi implicaţiile sale bugetare. PE consideră că, într-un astfel de caz, procedura cea mai adecvată ar fi
prezentarea de către Comisie a unui proiect de „buget rectificativ specific” (BRS) odată ce au fost stabilite
definitiv toate datele agricole.
195
Articolul 68 din Regulamentul de procedură al PE (http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-
//EP//NONSGML+RULES-EP+20091201+0+DOC+PDF+V0//FR&language=FR). De asemenea, se poate
consulta ghidul „Codecizie şi conciliere. Modul în care Parlamentul colegiferează în cadrul Tratatului de la
Lisabona” (DV/795985FR.doc).
196
Articolul 75d („Concilierea bugetară”) (http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-
//EP//NONSGML+RULES-EP+20091201+0+DOC+PDF+V0//FR&language=FR).
51 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
comisii implicate; delegaţia va fi coordonată de Preşedintele Parlamentului European, însă

acesta va putea delega această sarcină unui vicepreşedinte cu experienţă în aspecte
bugetare sau preşedintelui comisiei responsabile cu aceste chestiuni (COBU). Totuşi, mai
rămâne de concretizat reprezentarea în comitetul de conciliere a comisiilor pentru politicile
structurale şi de coeziune care au o pondere bugetară mai importantă (de exemplu, AGRI
sau REGI).
În ceea ce priveşte alte chestiuni mai specifice privind organizarea internă (de exemplu,
limitele mandatului adunării plenare pentru reprezentanţii parlamentari din comitetul de
conciliere şi libertatea de negociere; legăturile dintre secretariatul comitetului de conciliere
şi secretariatul Comisiei pentru bugete (COBU); raporturile dintre comitetul de conciliere,
COBU, restul comisiilor specializate şi grupurile politice; rolul comisiilor specializate în
raport cu al doilea vot de confirmare a amendamentelor etc.), se va putea lua în
considerare experienţa dobândită la nivel legislativ (197).
4.4. Consolidarea cadrului financiar multianual şi a disciplinei

financiare în TFUE
Articolul 270 din TCE est abrogat şi dispoziţiile referitoare la disciplina bugetară sunt
introduse în noul articol 310 alineatul (4) din TFUE (ex-articolul 268) care citează şi „cadrul
financiar multianual”.
De fapt, tratatul reia şi actualizează majoritatea dispoziţiilor privind perspectivele financiare

multianuale în vigoare din cadrul Acordului interinstituţional privind disciplina bugetară şi
buna gestiune financiară (198). Acestea fiind spuse, „cadrul financiar multianual” (CFM) şi
regulile sale sunt incluse pentru prima dată în dreptul primar prin intermediul articolului
312 din TFUE.
Dispoziţiile Tratatului de la Lisabona confirmă durata CFM existent (cinci ani) [articolul 312
alineatul (1) din TFUE], stabilind o procedură legislativă specială pentru adoptarea
regulamentului care va stabili valorile plafoanelor anuale ale alocărilor şi va înlocui Acordul
interinstituţional în vigoare [articolul 312 alineatul (2) din TFUE] şi, în sfârşit, acestea
oficializează conţinutul programării multianuale comunitare pe categorii de cheltuieli, în
funcţie de principalele axe de activitate ale Uniunii [articolul 312 alineatul (3) din TFUE]
(199).
În acest context, după intrarea în vigoare a tratatului, trebuie iniţiate negocierile pentru
adoptarea noului regulament în vederea actualizării normelor privind disciplina bugetară şi
perspectivele financiare. Acesta va fi aprobat în comun de Parlament şi de Consiliu prin
intermediul procedurii speciale deja menţionate.
Trebuie remarcat faptul că Consiliul va hotărî în unanimitate în legătură cu acest nou

regulament, după aprobarea Parlamentului European, care se va pronunţa cu majoritatea
membrilor. PE şi-a exprimat regretul cu privire la faptul că decizia Consiliului este adoptată
197
În plus, articolul 75d din Regulamentul de procedură al PE stabileşte că articolele 68 şi 69 referitoare la
concilierea legislativă se aplică în domeniul bugetar.
198
Deja citat (nota de subsol nr. 187): JO C 139, 14.6.2006, p. 1
(http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2006:139:0003:0003:FR:PDF).
199
Rezoluţia T6-0387/2009 din 7 mai 2009 a Parlamentului (punctul 50) a solicitat ca programarea financiară să
se bazeze pe un „program de legislatură” sau „contract”, care să fie adoptat de către Parlament, Consiliu şi
52 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
în unanimitate, ceea ce face ca procedura să fie foarte dificilă şi să favorizeze o negociere

bazată pe „cel mai mic numitor comun” (punctul 8 din rezoluţia din 7 mai 2009). În
consecinţă, Parlamentul a încurajat Consiliul să utilizeze, de îndată ce este posibil, clauza
care îi permite, printr-o decizie luată în unanimitate, să recurgă la majoritatea calificată
pentru adoptarea CFM [articolul 312 alineatul (2) al doilea paragraf].
PE şi-a exprimat, în egală măsură, regretul că nu are decât un drept de aprobare şi nu o

adevărată putere de codecizie în ceea ce priveşte noul regulament (punctul 9 din rezoluţia
din 7 mai 2009). PE a insistat însă asupra faptului că Tratatul de la Lisabona a prevăzut ca
instituţiile să depună toate eforturile încă de la începutul procedurii pentru a garanta
succesul final al acesteia [articolul 312 alineatul (5) din TFUE]. Prin urmare, acesta a invitat
Consiliul să fie disponibil pentru construirea unui dialog politic structurat cu Parlamentul cu
scopul de a lua în considerare pe deplin priorităţile acestuia.
În ultimul rând, se poate nota faptul că PE, în rezoluţiile sale din 25 martie (200) şi 7 mai
2009 (201), a propus prelungirea şi adaptarea actualelor perspective financiare 2007-2013
până în 2016 pentru ca următorul CFM de cinci ani să intre în vigoare, cel mai târziu, în
2017. În acest fel, CFM ar coincide cu mandatele Parlamentului European şi al Comisiei şi ar
putea să se integreze mai bine într-o logică globală a programării strategice
interinstituţionale. În acest sens, trebuie, de asemenea, admis faptul că prelungirea
actualelor perspective financiare ar fi foarte oportună într-un context de criză economică şi
financiară, aşa cum este cazul în prezent. Permiţând întoarcerea progresivă la Pactul de
stabilitate însoţit de o redresare viguroasă a economiilor celor 27 de state membre,
prelungirea ar facilita fără îndoială dezbaterile privind viitorul financiar al Uniunii.
Comisie la începutul mandatului Comisiei (eventual, sub forma unui acord interinstituţional)
200
Rezoluţia T6-0174/2009 din 25 martie 2009 referitoare la revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului
financiar 2007-21013, considerentul H, punctele 7.b) şi 7.c)
201
Rezoluţia citată anterior T6-0374/2009 (punctele 11, 13 şi 16) şi Rezoluţia citată anterior T6-0387/2009
(considerentul J, punctele 50 şi 51)
53 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
54 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
5. EPILOG: DESPRE PUNEREA PROGRESIVĂ ÎN APLICARE

A TRATATULUI DE LA LISABONA
Tratatul de la Lisabona reprezintă un adevărat punct de cotitură în evoluţia instituţională a

Uniunii. Chiar dacă noile tratate consolidate nu pot fi asimilate cu o Constituţie în sens
formal, ele pot, în schimb, să fie definite ca o Constituţie în sens material, conform unei
lungi jurisprudenţe a Curţii de justiţie (CJCE).
Tratatul de la Lisabona recunoaşte pe deplin Parlamentul European ca una dintre

componentele puterii legislative şi bugetare ale Uniunii [articolul 14 alineatul (1) din TUE].
Cu toate acestea, mai sunt încă lacune de acoperit în ceea ce priveşte exercitarea noilor
competenţe şi noile instrumente care trebuie puse în aplicare. Uneori, competenţele şi/sau
procedurile sunt determinate de tratate, însă nu foarte clar şi pot da astfel naştere unor
interpretări contradictorii. În alte cazuri, nici nu se face referire la acestea în mod explicit în
noul drept primar, însă noi competenţe parlamentare pot decurge în mod implicit din rolul
de colegiuitor introdus de Tratatul de la Lisabona.
Parlamentul European, în calitate de principal beneficiar al noului tratat, va trebui, aşadar,

să facă un tur de forţă cu celelalte instituţii în vederea recunoaşterii complete a noilor sale
prerogative. În realitate, suntem în plină etapă de tranziţie, care va fi decisivă pentru viitor.
a) Mizele de reglementare imediate
În lunile următoare, deputaţii din Parlamentul European vor trebui să se pronunţe asupra
mai multor propuneri de reglementare din partea Comisiei pentru a completa cadrul juridic
derivat din tratat: privind iniţiativa cetăţenească, privind noile reguli ale comitologiei şi, mai
ales, privind noua „constituţie financiară” a Uniunii (202). Se aşteaptă până la şase
„pachete” legislative în acest domeniu financiar:
a) Primul pachet, care trebuie prezentat în luna februarie 2010, se va referi la:
modificările tranzitorii ale Regulamentului financiar pentru adaptarea Tratatului
de la Lisabona (eliminarea CO şi a CNO; noile reguli de transfer), care trebuie
decise în regim de codecizie; propunerea de regulament privind cadrul financiar
multianual, care trebuie adoptat de Consiliu în unanimitate cu aprobarea PE şi
propunerile Comisiei în legătură cu noul acord interinstituţional privind disciplina
bugetară şi buna gestiune financiară, care trebuie negociate între Parlament,
Consiliu şi Comisie.
b) Al doilea pachet, prevăzut, de asemenea, pentru luna februarie 2010, se va referi

la propunerea privind Serviciul extern al Uniunii, în regim de consultare;
adaptarea normelor financiare în vigoare, care trebuie decise în codecizie; noile
norme ale funcţiei publice, supuse codeciziei şi o propunere privind
amendamentele la buget.
c) Al treilea pachet, care trebuie prezentat la sfârşitul lunii aprilie 2010, va include
proiectul de buget pe 2011 şi propunerea privind evaluarea Acordului
interinstituţional 2007-2013 (203).
202
Expresie folosită în Rezoluţia PE T7-0067/2009 din 12 noiembrie 2009, punctul C.
203
Pe baza Declaraţiei nr. 1 şi a articolului (7) din acordul interinstituţional din 17 mai 2006.
55 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
d) Al patrulea pachet, prevăzut pentru luna mai 2010, va include propunerea pentru
revizuirea trienală a normelor financiare.
e) Al cincilea pachet, care trebuie prezentat în luna iulie 2010, se va referi la

revizuirea bugetului (204).
f) În ultimul rând, al şaselea pachet, care trebuie prezentat în 2011, va include

propunerea privind noile perspective financiare multianuale.
În acest context, va trebui să se ţină cont de faptul că aceste propuneri financiare

constituie în realitate un singur „pachet” politic şi că acestea vor trebui să fie examinate în
mod coerent de Parlament (205). De asemenea, va trebui verificat dacă noile instrumente
propuse vor include normele de colaborare a instituţiilor pe parcursul procedurii bugetare
anuale, norme solicitate de Parlamentul European (206) sau dacă, eventual, acestea
necesită adăugarea unui acord interinstituţional specific.
b) Mizele politice şi interinstituţionale
Dincolo de domeniul financiar, alte câteva acorduri interinstituţionale vor însoţi actuala
etapă de tranziţie. În timpul sesiunii din luna februarie 2010, şedinţa plenară a adoptat o
rezoluţie privind revizuirea acordului-cadru dintre Parlament şi Comisie pentru următoarea
legislatură (207). Aceasta pune Parlamentul European pe picior de egalitate cu Consiliul,
principiu care include accesul la reuniuni şi la documentaţia pregătitoare a unui act
legislativ (208). Rezoluţia clarifică aspectele procedurale ale iniţiativelor legislative ale
Parlamentului, prevăzute la articolul 225 din TFUE, şi angajează Comisia în negocieri ale
Acordului interinstituţional intitulat „O mai bună legiferare” („Better Law-Making”).
Rezoluţia include, de asemenea, mai multe măsuri în vederea consolidării responsabilităţii
Comisiei. Şi, în cele din urmă, ea confirmă rolul Parlamentului European în negocierile
internaţionale. Obiectivul rezoluţiei este acela de a servi drept de punct de pornire pentru
un proces de parteneriat special între Parlament şi Comisie.
În afara acestui acord-cadru de cooperare cu Comisia, Parlamentul a subliniat necesitatea

unui acord politic cu Consiliul European privind relaţiile dintre cele două instituţii (209),
precum şi a unor noi acorduri interinstituţionale privind: a) liniile directoare pentru
organizarea Conferinţelor interguvernamentale (CIG), în special în ceea ce priveşte
participarea Parlamentului European şi chestiunile de transparenţă (210); b) relaţiile de
muncă dintre PE şi Consiliu în materie de PESC, inclusiv de schimb de informaţii
confidenţiale sau c) privind participarea instituţională în fiecare etapă a negocierilor unui
acord internaţional (211). Ar trebui, poate, adăugat la acestea un acord de cooperare
legislativă care să clarifice procedurile decizionale în domeniul agriculturii şi al pescuitului
(punctele 3.2 şi 3.3).
204
Pe baza Declaraţiei nr. 3 din acordul interinstituţional din 17 mai 2006.
205
Punctul 15 din Rezoluţia T7-0067/2009, citată anterior.
206
Rezoluţia T7-0067/2009, citată anterior, punctul C.
207
208
Solicitare deja inclusă în Rezoluţia PE T6-0387/2009 din 7 mai 2009, punctul 8
209
Punctul 16 din Rezoluţia PE T6-0387/2009 din 7 mai 2009, citată anterior.
210
Punctul 10 din Rezoluţia PE T6-0387/2009 din 7 mai 2009, citată anterior.
211
Rezoluţia PE T6-0373/2009 din 7 mai 2009, punctele 77 şi următoarele.
56 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
c) Iniţiativă parlamentară versus inerţie instituţională
Trebuie notat faptul că inerţiile înrădăcinate în interiorul instituţiilor vor trebui să dispară pe
măsură ce se aplică noul tratat. Este mai ales cazul în domeniile politice în care procedura
de consultare a fost înlocuită cu procedura legislativă ordinară (PAC şi PCP) şi în care, prin
urmare, competenţele legislative ale Parlamentului au fost extinse. În aceste cazuri,
Consiliul are o tendinţă clară de a legifera singur. De asemenea, Parlamentul are obiceiul de
a prezenta amendamente simbolice la propunerile Comisiei, însă această practică nu va mai
avea sens în cadrul noilor proceduri (legislative sau bugetare).
Prin urmare, va fi necesar să se schimbe câteva practici parlamentare şi să se amelioreze

calitatea activităţii legislative. Dar, în paralel, va trebui să dăm dovadă de imaginaţie şi de
iniţiativă pentru a extinde domeniul de acţiune al Parlamentului. Dispunem de un exemplu
recent privind forţa iniţiativelor parlamentare faţă de inerţia instituţiilor în domeniul
pescuitului. Pe baza dreptului Parlamentului European de a fi imediat şi pe deplin informat
în legătură cu toate etapele procedurii de negociere a unui acord internaţional [articolul 218
alineatul (10) din TFUE] (punctul 3.8.1), Consiliul a recunoscut, în februarie 2010, dreptul
preşedintelui Comisiei pentru pescuit a PE de a participa la lucrările Comisiei mixte a
acordului de parteneriat UE-Maroc (Rabat, 2 şi 3 februarie 2010). Ceea ce reprezintă o
adevărată reuşită faţă de situaţia precedentă, când PE nu avea decât dreptul de a fi
informat în legătură cu orice decizie adoptată de Consiliu [ex-articolul 310 alineatul (2) al
treilea paragraf din TCE].
d) Mizele organizaţionale
În încheiere, Parlamentul European a demarat deja procedura de adaptare a structurilor, a

procedurilor şi a metodelor sale de lucru la noile competenţe şi cerinţe de cooperare
interinstituţională care decurg din Tratatul de la Lisabona. Concluziile grupului de lucru
creat în acest sens au dus la o reformă a Regulamentului de procedură al Parlamentului
European (212).
Cu toate acestea, pe măsură ce Tratatul de la Lisabona se va desfăşura pe plan

instituţional, legislativ şi financiar, Parlamentul va trebui să consolideze capacitatea
legislativă, de asistenţă şi de cercetare a serviciilor parlamentare. Consolidarea rolului de
colegiuitor al Parlamentului va implica o îmbunătăţire a calităţii legislative şi, indirect, a
specializării şi/sau a expertizei serviciilor. De asemenea, se poate preconiza o integrare
aprofundată a unităţilor implicate în activităţile parlamentare. Se pot chiar prevedea
eventuale remanieri de competenţe între comisiile parlamentare, în funcţie de reformele în
profunzime ale politicilor prevăzute pentru perioada ulterioară anului 2013 (în special PAC,
politica regională şi PCP, în cadrul politicilor structurale şi de coeziune).
212
Rezoluţia din 6 mai 2009 privind revizuirea generală a Regulamentului de procedură al Parlamentului
European (http://www.europarl.europa.eu/oeil/file.jsp?id=5491432) şi Rezoluţia din 25 noiembrie 2009
privind adaptarea Regulamentului de procedură al Parlamentului European la Tratatul de la Lisabona
57 PE 431.591
____________________________________________________________________________________________
58 PE 431.591

Qa8010260roc PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Qa8010260roc PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DIRECŢIA GENERALĂ POLITICI INTERNE ALE UNIUNII

SERVICIUL DE POLITICI B: POLITICI STRUCTURALE ŞI DE

Politicile structurale şi de coeziune după

- politica agricolă comună

Pentru a contacta Departamentul Politic sau pentru a vă abona la buletinul lunar al

Manuscris completat în februarie 2010.

Acest document este disponibil pe Internet, la următoarea adresă:

NOTĂ PRIVIND RESPONSABILITATEA

Opiniile exprimate în acest document sunt responsabilitatea autorului şi nu reprezintă

Reproducerea şi traducerea documentului pentru scopuri necomerciale sunt permise, cu

Politicile structurale şi de coeziune după

- politica agricolă comună

Tratatul de la Lisabona scoate la lumină consecinţe importante pentru politicile

4. SCHIMBĂRILE LA NIVEL BUGETAR 47

CFM Cadru financiar multianual

CIG Conferinţă interguvernamentală

CJCE Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene

CNO Cheltuieli neobligatorii

MERCOSUR Brazilia, Paraguay, Uruguay şi Argentina

MDC Metodă deschisă de coordonare

OCP Organizarea comună a pieţelor

OMC Organizaţia Mondială a Comerţului

ORP Organizaţii regionale de pescuit

PAC Politica agricolă comună

PCP Politica comună în domeniul pescuitului

PESC Politica externă şi de securitate comună

SPG Sistem de preferinţe generalizate

TAC-uri Capturi totale admisibile

TCE Tratatul de instituire a Comunităţii Europene

TFUE Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

TUE Tratatul privind Uniunea Europeană

1.1. Tratatul de la Lisabona şi Parlamentul European

Tratatul de la Lisabona s-a semnat la 13 decembrie 2007 de către reprezentanţii celor

Modificările introduse de Tratatul de la Lisabona preiau majoritatea inovaţiilor precedentului

1.1.1. Noi prerogative legislative privind politicile comune

Tratatul de la Lisabona consolidează rolul Parlamentului European în calitatea sa de

1.1.2. Noi competenţe pentru acordurile internaţionale

De asemenea, Tratatul de la Lisabona conferă noi prerogative legislative Parlamentului

1.1.3. Noi competenţe bugetare

De asemenea, Parlamentului European i se acordă competenţe bugetare sporite. Dat fiind

1.1.4. Un nou cadru instituţional

De asemenea, noul tratat include dispoziţii referitoare la o mare varietate de subiecte cu

- Comunitatea Europeană şi Uniunea Europeană sunt înlocuite cu o nouă Uniune (4)

- În ceea ce priveşte tipologia actelor juridice, se stabileşte o distincţie clară între

- În sfârşit, Tratatul de la Lisabona acordă Parlamentului un nou drept de a propune

1.2. Punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona: perioada de

Din momentul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi chiar înainte, instituţiile

Comisia a prezentat o Comunicare „omnibus” privind consecinţele intrării în vigoare a

De asemenea, în decembrie 2009, a fost semnată o primă declaraţie interinstituţională

În ceea ce priveşte Parlamentul European, în vederea intrării în vigoare a noului tratat,

- privind perspectiva dezvoltării dialogului civil (T6-0007/2009, 13.1.2009). Raportul

- privind impactul Tratatului de la Lisabona asupra dezvoltării echilibrului instituţional

2. TRATATUL DE LA LISABONA ŞI POLITICILE

2.1. Domeniul la care se referă nota: politicile structurale şi de

- politica agricolă comună,

În acest context, activitatea comisiilor parlamentare responsabile cu politicile structurale şi

educaţia, precum şi transporturile şi turismul) va suferi modificări de profunzime, în special

2.2. Repartizarea competenţelor în cadrul Uniunii: aportul

Delimitarea competenţelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii (33). În temeiul

2.2.1. Competenţele exclusive ale Uniunii

Articolul 3 din TFUE prezintă domeniile de competenţă exclusivă:

2.2.2. Competenţele partajate ale Uniunii

bune garantări a respectării constante a principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii (48).