DESPRE PUTEREA VINDECĂTOARE A TANTRUMURILOR

■Tantrumul este un cuvânt adoptat din limba engleză şi înseamnă „criză de furie’” Tantrumul seamănă cu
un tsunami care apare la copii aparent din senin, luându-ne pe noi, părinții pe nepregătite, răscolindu-ne
cele mai adânci răni emoționale. De cele mai multe ori intrăm în panică și reacționăm fix ca în fața unei
furii a naturii: neputincioși și speriați. Tantrumul apare de obicei ca urmare a unui refuz din partea
părintelui la o rugăminte de-a copilului: „Mai vreau încă un film! Te rooooog! Inca o bomboana!” sau:
„Vreau jucaria aia, ACUM!”
■Tantrumul este cauzat de o teamă de fapt. O teamă primară care poate fi teama de separare, sau
teama de moarte, sau teama de abandon, sau teama că mami / tati îl iubesc pe frățior mai mult decât pe
mine… Iar această teamă poate fi una veche, de la naștere, din perioada intrauterină, sau una dobândită
recent. Teama aceasta este activată la copii, indiferent de vârstă, atunci când le punem o limită („Nu pot
să îți cumpăr încă o înghețată”,
■De ce e activată? Fiindcă printr-o limită a părintelui, copilul este scos din zona lui de confort în care el și-a
construit niște mecanisme foarte puternice pentru a nu simți teama. Mecanisme precum: mâncatul de
dulciuri, televizorul / tableta, suptul degetului, răsucitul părului etc. Iar în momentul în care copilașul simte
emoția de teamă, reacția dictată de creier către corp este aceea arhaică, pe care o avea și omul preistoric,
de fight, flight or freeze (luptă, fugă sau îngheț ), care implică încordarea tuturor mușchilor, nu-i așa? Și
această reacție străveche are forma tantrumului la copii.
■La ce folosesc ele? Tantrumurile, însoțite de strigăte, de plâns (cu sau fără lacrimi, nu contează ), de
mișcări puternice ale corpului, sunt o formă naturală cu care toate mamiferele (deci și ființa umană ) sunt
înzestrate pentru a elibera tensiuni, stres, frici, frustrări. Ele sunt eliberatoare și vindecătoare! De fapt,
Freud a fost primul care a spus ca plânsul are puterea de a vindeca răni ale trecutului Unul din primele
gânduri ale unui părinte, al cărui copil face un tantrum, este, ” Oh, Doamne, cum fac să îl opresc?!‘‘ Şi apoi
urmează furia, pentru că este aproape imposibil să opreşti un tantrum. Ce altceva ar putea gândi acel
părinte, pentru a pune mai puţină presiune pe el şi pe copil şi pentru a nu deveni furios alături de cel
mic? Eu am observant că, odată ce cunoști ciclul emoţional al conectării, poți anticipa un tantrum și,
astfel, nu te mai ia pe nepregătite. În linii mari, un tantrum se anunță după momente de conectare
profundă între părinte și copil, spre exemplu după un timp special petrecut împreună, în weekend sau în
concedii. Momentele de conectare prevestesc crize de furie, fiindcă atunci când un copil simte siguranță
emoțională alături de un adult, creierul său limbic, din nevoia de vindecare, începe să reverse din
durerile vechi, revărsare care are forma unui tantrum. Un alt moment care prevestește tantrumul este așa
numitul „broken cookie moment”. Acest moment arată așa: „Mami, vreau un biscuit!” „Poftim dragul
meu!” „Nu, nu pe ăla, că e rupt!” – tonul copilului urcă. „Bine, ăsta e bun?” întreabă mama . „Nu, ce nu vezi
ca e rupt și ăsta! Vreau o punga nouăăăăăăă!!! Vreau să te duci să cumperi una nouă acuuuum!”
Cred că știm cu toții momentul „broken cookie”.Și el prevestește tantrumurile. Pentru o descărcare
emoțională puternică, ajută să îi spunem copilului nostru că nu îi cumpărăm alt biscuite, că cei pe care îi
dăm noi sunt buni. Iar ei plâng și strigă tare, și eliberează alte dureri, pe care ei nici nu le știu. Așadar,
pentru a le fi alături copiilor în momentele de criză eliberatoare, ne ajută pe noi, părinții să ne amintim
de puterea vindecătoare a acestor tantrumuri. Să ne amintim că în acest moment greu de trăit, copilul se
vindecă de frici de demult și că acest proces miraculos este natural, ca acolo în vâltoare, sunt doar niște
emoții, dar care nu pun viața în pericol Știi de ce ne este nouă greu,? Fiindcă atunci când copiii noștri au o
criză, în noi se activează revolta că noi nu am putut să facem astfel de crize când eram mici. Sau se
activează frica veche pe care o aveam când eram pedepsiți pentru astfel de tantrumuri. Și de aceea ne e
greu să fim prezenți. Din experiența proprie, am văzut că, cu cât ma vindec eu și plâng și eu în procesul
meu terapeutic, cu atât îmi e mai ușor în momentele de criză ale copiilor mei.!
■ Ce poate face un părinte în faţa unui tantrum?
Pentru a-l ajuta pe copil să descarce emoții vechi, părintele poate menține limita pe care a pus-o inițial și
care a declanșat plânsul și criza. Apoi, pe măsură ce plânsul se întețește, părintele ascultă. Nu spune multe
cuvinte, pentru a nu distrage atenția copilului de la procesul natural de eliberare. Stă alături de el, îi spune
din când în când, pe un ton extrem de blând, care încurajează și mai mult descărcarea reasigurări precum
acestea: „Ești în siguranță, pui mic. Nu, nu îți ia mami jucăria aceea. Ești ok fără ea… Mami te iubește. Sunt
aici pentru tine. Nu plec niciodată. Nu, nu ia mami jucăria. Ma ai pe mine acum.” Aceasta este ascultarea.
Ascultarea care este darul cel mai de preț pe care părintele i-l poate aduce copilului în acele momente.
Ascultarea care îl face pe copil să fie mai inteligent, în contact cu el însuși.
■fiecare copil, indiferent de temperament, poate să aibă un tantrum, din simplul motiv că fiecare bebeluș
se naște cu emoția de furie! copiii care nu fac crize, au furia foarte interiorizată și nu și-o accesează, fie din
cauza unor mesaje mai subtile din partea celor din jur că furia nu e o emoție tolerată, fie din cauză că el
observă subconștient că unul sau ambii părinți nu își accesează furia niciodată.
■metodele clasice de gestionare ale unei crize de furie, precum distragerea atenţiei (” Nu vrei o
bombonică?’’ ) sau chiar pedeapsa (fie ea şi retragerea afecţiunii: ” Dacă mai faci aşa, nu te mai iubesc!’’ ) e
OK uneori să distragem atenția, pentru că ne e greu să ascultăm un plâns în acel moment. Însă nu aș
distrage-o cu mâncare, dacă se poate – fiindcă asta creează mecanismul de mâncat compulsiv atunci
când simțim dureri emoționale. Și în niciun caz nu aș distrage atenția cu pedeapsa, fiindcă ea creează
teama de abandon și sentimentul de izolare, care îl poate însoți pe copil tot restul vieții. Dacă nu putem
asculta un plans într-un anumit moment, atunci putem distrage atenția spunându-le copiilor ca nu îi putem
asculta în acel moment și că ne face bine amândurora să ne gândim la altceva. Și îi propunem noi la ce, fie
un joculeț de concentrare pe altceva, cum e cel cu culorile, fie la vremea de afară etc.
■toate tantrumurile normale. Unele sunt mai viscerale față de altele, fiindcă depinde de temperamentul
copilului și de intensitatea durerii pe care el o descarcă în timpul tantrumului. Dacă copilul lovește sau se
lovește, asta arată că enorm de multă frică se eliberează în acel moment. Însă NU lăsăm copilul să ne
lovească, și nici să se lovească pe el. Acest lucru nu îl ajută, nu e eliberator. Îi ținem mânuțele și îi spunem
blând că nu îl lăsăm sa ne / își facă rău.
- După tantrum, deci după ce are loc descătușarea de frici, tristeți, dureri vechi sau noi, copilul parcă abia s-
a născut. Arată liniștit, este cooperant, plin de empatie față de cei din jur. Este o fericire să fii alături de el!
Este soarele care apare pe cer după o furtună, adică este cald, binefăcător, plin de culoare si te bucuri să fii
în preajma lui.