Sunteți pe pagina 1din 24

COMISIA EUROPEANĂ

DIRECŢIA GENERALĂ
POLITICĂ REGIONALĂ
Dezvoltare tematică, impact, evaluare şi acţiuni inovatoare
Evaluare şi adiţionalitate

Noua perioadă de programare 2007-2013

ORIENTĂRI PRIVIND METODOLOGIA DE REALIZARE A ANALIZEI


COSTURI-BENEFICII

Document de lucru nr. 4

08/2006

Cuprins
1. DOMENIUL DE APLICARE A ORIENTĂRILOR.............................................. 3
2. PRINCIPII GENERALE ALE ANALIZEI COSTURI-BENEFICII................... 4
2.1 Analiza costuri-beneficii şi proiectele majore................................................... 5
2.2 Elemente ce trebuie incluse în analiza costuri-beneficii ................................... 5
2.2.1 Definirea obiectivelor, identificarea proiectului şi
rezultatele studiilor de fezabilitate ............................................................................ 5
2.2.2 Analiza financiară................................................................ 6
2.2.3 Analiza economică .............................................................. 9
2.2.4 Analiza sensibilităţii şi a riscului ...................................... 11
3. DETERMINAREA SUBVENŢIEI UE.................................................................. 12
3.1 Cadru de reglementare..................................................................................... 12
3.2 Domeniul de aplicare....................................................................................... 12
3.3 Raţionamentul metodei diferenţelor de finanţare ............................................ 12
4. ASPECTE SPECIFICE .......................................................................................... 13
4.1 Profitabilitatea preconizată.............................................................................. 13
4.2 Principiul „poluatorul plăteşte” ....................................................................... 15
4.3 Capital propriu (disponibilitate) ...................................................................... 15
4.4 Parteneriatul Public Privat (PPP) .................................................................... 16
5. OBSERVAŢII FINALE.......................................................................................... 17
6. GLOSAR .................................................................................................................. 18
7. REFERINŢE: .......................................................................................................... 19
ANEXA I: PARTENERIATUL PUBLIC PRIVAT (PPP) .......................................... 20
ANEXA II: CAPITAL PROPRIU (DISPONIBILITATE).......................................... 22
ANEXA III: DETERMINAREA SUBVENŢIEI UE: EXEMPLU NUMERIC......... 23

2
1. DOMENIUL DE APLICARE A ORIENTĂRILOR
Obiectivul prezentului document este de a prezenta un set de reguli de lucru care vor
duce la o mai mare consecvenţă şi stricteţe în viitoarele analize costuri-beneficii (ACB)
Centru solicitările FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională) şi ale Fondului de
coeziune, contribuind astfel la o mai bună informare în procesul de luare a deciziilor.

Acesta este destinat autorităţilor de gestiune care solicită efectuarea unor analize costuri-
beneficii sau le realizează la nivel intern. Cu toate acestea, prezentul document nu are
destinaţia de ghid sau manual pentru realizarea analizei costuri-beneficii1.

Documentul de lucru clarifică câteva principii generale ale ACB pentru proiectele majore
şi procesul de stabilire a subvenţiei UE pentru toate proiectele. Acesta se bazează pe
experienţa câştigată în evaluarea proiectelor în timpul perioadelor de programare
anterioare, luând în considerare, totodată, noul context de reglementare pentru perioada
2007-2013.

Articolul 40 litera (e) din Regulamentul 1083/2006 prevede că prezentarea către Comisie
a proiectelor majore în vederea obţinerii sprijinului financiar prin intermediul Fondurilor
Structurale sau a Fondului de Coeziune (denumite în continuare „fondurile”) trebuie să
fie însoţită de informaţii privind analiza costuri-beneficii. Se solicită Comisiei să
pună la dispoziţie orientări de referinţă privind metodologia analizei costuri-beneficii.

În ceea ce priveşte proiectele generatoare de venituri, Comisia a propus simplificarea şi


realinierea metodei (aşa-numita „metodă a diferenţelor de finanţare”) pentru a determina
cuantumul ajutoarelor acordate din Fonduri pentru proiectele generatoare de venituri. În
această privinţă, Comisia este receptivă la criticile privind lipsa de consecvenţă formulate
de Curtea de Conturi Europeană. În plus, la Regulamentul nr. 1828/2006 al Comisiei de
punere în aplicare sunt anexate formulare de cerere standard pentru investiţii în
infrastructură şi investiţii productive.

Pentru a asigura consecvenţa în cadrul unui stat membru, se propune ca statele membre
să-şi dezvolte propriul cadru de orientare luând în considerare aspecte instituţionale
specifice, în special pentru sectoarele de transport şi de mediu.

Prima parte a documentului de lucru se referă la principiile generale ale analizei costuri-
beneficii şi subliniază elementele considerate părţi integrante ale cererii de proiect
înaintate serviciilor Comisiei în vederea aprobării. Cea de-a doua parte a documentului
cuprinde orientări privind stabilirea bazei de calcul pentru subvenţia UE. A treia parte
tratează anumite probleme legate de previziunile privind profitabilitatea, principiul
„poluatorul plăteşte”, disponibilitatea mijloacelor financiare şi parteneriatele public
private.

1
În 2002, DG REGIO a actualizat „Ghidul pentru analiza costuri-beneficii a proiectelor de investiţii”
pentru FEDR, ISPA şi pentru Fondul de Coeziune. Acesta este disponibil pe Inforegio.

3
2. PRINCIPII GENERALE ALE ANALIZEI COSTURI-BENEFICII
Scopul solicitării unei analize costuri-beneficii pentru proiectele majore prezintă două
aspecte. În primul rând, trebuie să se demonstreze că proiectul este oportun din punct de
vedere economic şi contribuie la îndeplinirea obiectivelor politicii regionale europene. În
al doilea rând, trebuie să se aducă dovezi conform cărora este necesară contribuţia
Fondurilor pentru ca proiectul să fie viabil din punct de vedere financiar. Aceasta
reprezintă baza de stabilire a nivelului de asistenţă corespunzător.

ACB este un instrument esenţial pentru estimarea beneficiilor economice ale proiectelor.
În principiu, trebuie să se evalueze impactul proiectelor din toate punctele de vedere:
financiar, economic, social, de mediu, etc. Obiectivul ACB este de a identifica şi de a
cuantifica (respectiv de a da o valoare monetară) toate impacturile posibile pentru a
determina costurile şi beneficiile proiectului; ulterior, rezultatele se adună (beneficiile
nete) şi se concluzionează dacă proiectul este oportun şi merită să fie pus în aplicare.
Costurile şi beneficiile ar trebui evaluate pe o bază diferenţială, luând în considerare
diferenţa dintre scenariul proiectului şi un scenariu alternativ în afara proiectului.
Impactul se evaluează în funcţie de anumite obiective predeterminate. Prin evaluarea
unui proiect în funcţie de indicatori microeconomici, ACB poate evalua gradul de
respectare a unor obiective macroeconomice specifice. În contextul politicii regionale,
ACB se aplică pentru a estima importanţa unui proiect de investiţii pentru obiectivele
politicii regionale europene.

Nivelul de analiză utilizat în cadrul ACB trebuie să fie definit în raport cu societatea în
care proiectul are un impact relevant. Costurile şi beneficiile pot fi suportate şi acumulate
la diferite niveluri geografice, astfel încât se impune luarea unei decizii cu privire la
costurile şi beneficiile ce trebuie să fie luate în considerare. De regulă, acest lucru
depinde de dimensiunea şi domeniul de aplicare al proiectului. Se pot lua în considerare
impacturile la nivel local, regional, naţional şi chiar la nivelul Uniunii Europene.

În estimarea impacturilor posibile ale unui proiect, analiştii se confruntă mereu cu


incertitudini. Acest aspect trebuie avut în vedere şi tratat în ACB în mod corespunzător.
Exerciţiul de evaluare a riscului reprezintă o parte esenţială a unei analize cuprinzătoare,
deoarece acesta permite iniţiatorului proiectului să înţeleagă mai bine modul în care
impacturile estimate se pot schimba dacă anumite variabile cheie ale proiectului se
dovedesc a fi diferite de cele aşteptate. O analiză detaliată a riscului constituie baza
pentru o strategie corectă de gestionare a riscului, care la rândul său se reflectă în
structura proiectului.

4
2.1 Analiza costuri-beneficii şi proiectele majore

Articolul 40 litera (e) din Regulamentul 1083/2006 solicită statului membru (sau
autorităţii de gestiune) să prezinte Comisiei o ACB pentru proiectele majore. Există două
motive principale pentru care se solicită ACB la proiectele majore:
1) Pentru a stabili dacă proiectul merită să fie cofinanţat.

Proiectul contribuie la îndeplinirea obiectivelor politicii regionale ale Uniunii Europene?


Încurajează acesta creşterea şi stimulează ocuparea forţei de muncă? Pentru a verifica
aceste aspecte, este necesară efectuarea unei analize economice şi urmărirea efectului
asupra indicatorilor economici estimaţi de ACB. O regulă simplă: dacă valoarea
economică netă actuală a proiectului (VENA) este pozitivă, atunci societatea
(regiunea/ţara) se poate lipsi de proiect deoarece beneficiile sale depăşesc costurile. Prin
urmare, proiectul ar trebui să primească asistenţă din Fonduri şi să fie cofinanţat dacă
acest lucru este necesar (vezi mai jos).

2) Pentru a stabili dacă proiectul necesită cofinanţare.

Faptul că un proiect contribuie în mod pozitiv la îndeplinirea obiectivelor politicii


regionale ale UE nu înseamnă neapărat că proiectul trebuie să fie cofinanţat de către
Fonduri. Pe lângă faptul de a fi oportun din punct de vedere economic, un proiect poate
fi şi profitabil din punct de vedere financiar, situaţie în care nu ar trebui să fie cofinanţat
din Fonduri. Pentru a verifica dacă un proiect necesită cofinanţare se impune o analiză
financiară: dacă valoarea financiară netă actuală a investiţiei minus contribuţia
Fondurilor (VFNA/C) este negativă atunci proiectul poate fi cofinanţat; subvenţia UE nu
trebuie să depăşească valoarea monetară ce face proiectul rentabil, pentru a nu genera un
caz de suprafinanţare.

În esenţă, se solicită statelor membre să prezinte o ACB către serviciile Comisiei pentru
proiectele majore pentru a dovedi că, în cadrul obiectivelor politii regionale a UE,
proiectul este oportun din punct de vedere economic (VENA>0), cât şi faptul că proiectul
necesită contribuţia Fondurilor pentru a fi fezabil din punct de vedere financiar
(VFNA/C<0).

2.2 Elemente ce trebuie incluse în analiza costuri-beneficii

Principala referinţă o constituie „Ghidul pentru analiza costuri-beneficii a proiectelor de


investiţii” al Comisiei Europene, acesta oferind cititorului o abordare detaliată a
subiectului. Scopul acestei secţiuni este de a oferi o scurtă prezentare generală a
principalelor elemente ce trebuie incluse în rapoartele ACB prezentate Comisiei.

2.2.1 Definirea obiectivelor, identificarea proiectului şi rezultatele studiilor de


fezabilitate

După ce s-a identificat o nevoie, următorul pas ar trebui să fie definirea clară a
obiectivelor. Astfel, ar trebui să se propună diferite opţiuni de proiect, ce urmează să fie
evaluate în funcţie de măsura în care acestea satisfac obiectivele proiectului.

Un proiect se poate defini ca o operaţiune ce cuprinde o serie de lucrări, activităţi sau


servicii menite să îndeplinească o sarcină indivizibilă de natură economică sau tehnică
precisă, care are obiective bine identificate. Proiectul trebuie să fie identificat în mod clar
5
ca fiind o unitate de analiză autonomă. Acest lucru implică faptul că, în unele situaţii,
anumite sub-proiecte pot fi considerate ca un singur proiect mare în scopul ACB, în
special atunci când o anumită fază de construcţie pentru care s-a solicitat asistenţa
Fondurilor nu poate fi considerată operaţională în sine. Dacă este cazul, se vor include în
analiză şi efectele la nivelul reţelei.

Trebuie puse la dispoziţie dovezi conform cărora proiectul selectat este alternativa cea
mai potrivită dintre variantele luate în considerare. Această informaţie ar trebui să se
regăsească de regulă în rezultatele studiilor de fezabilitate ce trebuie prezentate Comisiei
în temeiul articolului 40 litera (c)

De asemenea, în contextul politicii regionale a UE, se va indica concordanţa proiectului


cu obiectivele programului operaţional/axei prioritare.

Un proiect se defineşte ca fiind un „proiect major” atunci când costurile totale ale
acestuia depăşesc (articolul 39):
• 25 milioane EUR în sectorul mediului înconjurător
• 50 milioane EUR în alte sectoare.

2.2.2 Analiza financiară

Principalul scop al analizei financiare este de a calcula indicatorii de performanţă


financiară ai proiectului. Aceasta se realizează de obicei din punctul de vedere al
posesorului infrastructurii. Cu toate acestea, în situaţia în care posesorul şi operatorul nu
sunt aceeaşi entitate, trebuie luată în considerare o analiză financiară consolidată.
Metodologia ce se va utiliza este analiza fluxului de numerar actualizat (FNA). Metoda
FNA are două caracteristici principale:

1. Se iau în considerare doar fluxurile de numerar, respectiv valoarea reală de numerar


plătită sau primită pentru proiect. Prin urmare, elementele contabile asimilate, de
exemplu rezervele de amortizare şi fondurile de rezervă nu trebuie incluse în
analiza FNA. Cu toate acestea, dacă proiectul propus este susţinut de o analiză
detaliată a riscului, fondurile de rezervă se pot include în costuri eligibile, fără a
depăşi 10% din costul total de investiţie, excluzând fondurile de rezervă. Cu toate
acestea, fondurile de rezervă n-ar trebui incluse niciodată în costurile luate în
considerare în stabilirea diferenţelor de finanţare, deoarece acestea nu reprezintă
fluxuri de numerar.
Se vor lua în considerare numai fluxurile de numerar din anul în care apar şi într-o
anumită perioadă de referinţă (a se vedea caseta de mai jos). În situaţia în care
durata de viaţă economică utilă actuală şi a proiectului depăşeşte perioada de
referinţă în cauză, se va lua în considerare şi o valoare reziduală. În mod ideal,
aceasta se va calcula ca valoarea actuală a fluxurilor nete de numerar previzionate în
timpul anilor de activitate economică, din afara perioadei de referinţă.

6
PERIOADA DE REFERINŢĂ

Perioada de referinţă reprezintă numărul de ani pentru care sunt furnizate previziuni în analiza
costuri-beneficii. Previziunile proiectelor ar trebui să includă o perioadă apropiată de durata de
viaţă economică a acestora şi destul de îndelungată pentru a cuprinde impacturile pe termenul cel
mai lung. Durata de viaţă variază în funcţie de natura investiţiei. Intervalele de referinţă pe sector
– în baza practicilor acceptate la nivel internaţional şi recomandate de Comisie – este furnizat mai
jos:

Sector Interval de referinţă Sector Interval de referinţă


Energie 15-25 Drumuri 25-30
Apa şi mediul 30 Industrie 10
Căi ferate 30 Alte servicii 15
Porturi şi aeroporturi 25

2. La calculul totalului (respectiv în operaţiunile de adunare sau scădere) fluxurilor de


numerar apărute în ani diferiţi, trebuie luată în considerare valoarea actualizată. Prin
urmare, fluxurile de numerar viitoare se actualizează la valoarea curentă folosind un
factor de actualizare descrescător a cărui mărime se determină prin alegerea ratei de
actualizare ce va fi folosită în analiza FNA (vezi căsuţa de mai jos privind alegerea
ratei de actualizare).

Conform celor menţionate mai sus, ACB foloseşte metoda diferenţială: proiectul se
evaluează pe baza diferenţelor costurilor şi beneficiilor dintre scenariul proiectului şi un
scenariu alternativ în afara proiectului. Cu toate acestea, în situaţia în care proiectul intră
sub incidenţa unei infrastructuri pre-existente generatoare de venituri, punerea în aplicare
a metodei diferenţiale se poate dovedi a fi dificilă sau chiar imposibilă. Într-o asemenea
situaţie, Comisia sugerează folosirea în analiza financiară a metodei costurilor istorice
restante:
• scenariul fără proiect este cel fără infrastructură
• scenariul cu proiect ia în considerare, pe de o parte, costul investiţiei nu numai al
noului element de infrastructură dar şi al infrastructurii deja existente la valoarea
reziduală curentă şi, pe de altă parte, toate veniturile generate de toate infrastructurile
după finalizarea proiectului. Costurile şi veniturile de exploatare luate în considerare
pentru întreaga infrastructură trebuie să fie cele ale unui scenariu de exploatare
eficientă
Atunci când este cazul, valoarea reziduală curentă a infrastructurii existente se poate
calcula ca fiind valoarea actualizată a plăţilor obligaţiilor pentru împrumuturile restante

Analiza financiară efectuată ca parte integrantă a unei ACB pentru un proiect major ar
trebui să aibă ca scop:
• Evaluarea profitabilităţii financiare a investiţiei şi a capitalului propriu (naţional)
• Determinarea contribuţiei corespunzătoare (maxime) din Fonduri
• Verificarea viabilităţii financiare a proiectului
Profitabilitatea financiară a investiţiei se poate evalua prin estimarea valorii financiare
nete actuale şi a ratei rentabilităţii financiare a investiţiei (VFNA/C şi RRF/C). Aceşti
7
indicatori arată capacitatea veniturilor nete de a acoperi costurile de investiţii, indiferent
de modalitatea în care acestea sunt finanţate. Pentru ca un proiect să poată fi considerat
eligibil pentru acordarea cofinanţării din Fonduri, VFNA/C trebuie să fie negativ şi
RRF/C trebuie să fie aşadar mai mici decât rata de actualizare folosită pentru analiză.2

În calculul profitabilităţii financiare a capitalului propriu (naţional) (VFNA/K, RRF/K),


resursele financiare - fără subvenţia UE - investite în proiect se consideră fluxuri de
ieşire în loc de costuri de investiţii. Contribuţiile la capital se iau în considerare în
momentul în care sunt plătite pentru proiect sau rambursate (în cazul împrumuturilor)

RATA DE ACTUALIZARE

Rata de actualizare folosită în analiza financiară ar trebui să reflecte costul de oportunitate al


capitalului pentru investitor. Aceasta poate fi considerată o rambursare anticipată pentru cel mai
bun proiect alternativ.
Comisia recomandă aplicarea unei rate de actualizare financiară de 5% în termeni reali ca
valoare orientativă pentru proiectele de investiţii publice cofinanţate prin Fonduri.
Revizuirea la o valoare inferioară comparativ cu perioada de programare 2000-2006 reflectă
condiţii macroeconomice schimbătoare în UE.
Valorile care diferă de cota de 5% se pot justifica totuşi pe baza:
- condiţiilor macroeconomice specifice statelor membre;
- naturii investitorului: de exemplu, rata de actualizare poate fi mai ridicată pentru proiectele
PPP, unde includerea fondurilor private poate spori costul de oportunitate al capitalului.
- sectorul în cauză (de exemplu: transporturi, mediu, energie, etc.)
Costul de capital real (media ponderată) pentru un anumit proiect ar trebui considerat ca limită
inferioară.
Este de importanţă maximă să se asigure consecvenţa ratelor de actualizare folosite pentru
proiecte similare în aceeaşi regiune/ ţară. Comisia încurajează statele membre să pună la
dispoziţie propriile cote pentru rata de actualizare în documentele lor de orientare. Această
referinţă se va aplica în mod consecvent.
Se observă că în situaţia în care rata de actualizare se exprimă în termeni reali, analiza trebuie să
fie efectuată la preţuri constante în mod corespunzător. Dacă este necesar, se vor lua în
considerare schimbări ale preţurilor relative. Dacă în schimb se folosesc preţurile curente, atunci
se va utiliza o rată de actualizare nominală.

Stabilirea subvenţiei UE se realizează în conformitate cu dispoziţiile articolului 55.


Veniturile proiectelor trebuie să fie luate corect în considerare, astfel încât contribuţia
Fondurilor să fie ajustată în conformitate cu marja brută de auto-finanţare şi să nu apară
suprafinanţarea. Modul de stabilire a subvenţiei UE şi metoda „diferenţelor de finanţare”
de la baza acesteia sunt detaliate în secţiunea 3.

Viabilitatea financiară a proiectului ar trebui să fie evaluată verificând dacă fluxurile de


numerar net cumulate (care nu s-au actualizat) sunt pozitive pe durata întregii perioade
de referinţă luate în considerare. Fluxurile nete de numerar ce trebuie luate în considerare
în acest scop ar trebui să aibă în vedere costurile de investiţii, toate resursele financiare

2
Cu toate acestea, acest lucru nu se solicită pentru investiţii productive aflate sub incidenţa normelor
privind ajutoarele de stat.

8
(naţionale şi ale UE) şi veniturile nete. Valoarea reziduală nu se va lua în considerare în
această situaţie decât dacă capitalul este lichidat în ultimul an de analiză.

2.2.3 Analiza economică

Evaluarea economică raţională de sprijin este aceea ca intrările proiectului să fie evaluate
la costul lor de oportunitate şi ieşirile proiectului la disponibilitatea consumatorilor de a
plăti. Se menţionează că respectivul cost de oportunitate nu corespunde neapărat cu
costul financiar luat în calcul; în mod similar, disponibilitatea de a plăti nu este divulgată
tot timpul în mod corect prin preţurile de piaţă, care pot fi denaturate sau pot lipsi.
Analiza economică se realizează din punctul de vedere al societăţii.

Fluxurile de numerar din analiza financiară sunt luate ca punct de plecare pentru analiza
economică. Pentru determinarea indicatorilor de performanţă economici, trebuie făcute
câteva ajustări.

• Corecţii fiscale: se deduc taxele indirecte (de ex. TVA), subvenţiile şi transferurile
simple (de ex. plata contribuţiilor de asigurare socială). Cu toate acestea, preţurile
trebuie să includă taxele directe. De asemenea, dacă anumite taxe indirecte/ subvenţii
sunt destinate corectării efectelor externe, atunci acestea trebuie să fie incluse.
• Corecţii pentru efectele externe: este posibil să se genereze anumite impacturi care
depăşesc proiectul şi afectează alţi agenţi economici fără a obţine vreo compensaţie.
Aceste efecte pot fi fie negative (o nouă şosea ce sporeşte nivelul de poluare) sau
pozitive (o nouă cale ferată care reduce aglomeraţia din trafic pe o rută alternativă).
Deoarece, prin definiţie, efectele externe apar fără compensaţii monetare, acestea nu
vor fi prezente în analiza financiară şi prin urmare trebuie să fie estimate şi evaluate.3
• De la preţuri de piaţă la preţuri contabile (fictive): pe lângă denaturările fiscale şi
efectele externe, există şi alţi factori ce pot îndepărta preţurile de echilibrul pieţei
competitive (respectiv eficiente): regimurile de monopol, barierele comerciale,
regulamentele de lucru, informaţiile incomplete, etc. În toate aceste cazuri, preţurile
de piaţă adoptate (respectiv financiare) sunt înşelătoare; în schimb, trebuie să se
folosească preţuri contabile (fictive), care reflectă costurile de oportunitate ale
intrărilor şi disponibilitatea consumatorilor de a plăti ieşirile. Preţurile contabile se
calculează prin aplicarea factorilor de conversie la preţurile financiare.

3
Pentru estimarea efectelor exterioare de mediu, se pot utiliza diferite metodologii (ex., preţ hedonist,
costuri de călătorie, sondaj de contingenţă, etc.). O referinţă utilă pentru ACB se poate găsi în Pearce
et al. (2005).

9
SALARIUL FICTIV

Denaturările pieţei muncii (salarii minime, ajutorul de şomaj, etc.) duc, de regulă, la o
remuneraţie financiară mai ridicată decât costul de oportunitate al muncii. Ar trebui să se ia în
considerare un salariu fictiv corespunzător. Acesta se poate determina ca medie ponderată dintre:

- salariul fictiv pentru pieţele de muncă concurente: pentru muncitori calificaţi şi muncitori
necalificaţi „deplasaţi” (respectiv muncitori necalificaţi angajaţi anterior într-o activitate
similară). Se presupune că acesta este egal cu remuneraţia financiară;
- salariul fictiv pentru piaţa muncii cu şomaj involuntar: pentru muncitorii necalificaţi cooptaţi
în proiect, care anterior erau şomeri. Se presupune că acesta este egal cu valoarea monetară
medie a timpului liber, fără ajutorul de şomaj;
- salariul fictiv pentru piaţa muncii cu activităţi neformale: pentru muncitorii necalificaţi
cooptaţi în proiect din activităţi neformale. Acesta ar trebui să reflecte valoarea ieşirii
anticipate.
Ponderea folosită în medie ar trebui să reflecte ponderea probabilă a muncii din fiecare caz. În
această situaţie, plata contribuţiilor de asigurare socială ar trebui dedusă.

În situaţia în care nu sunt disponibile informaţii statistice detaliate privind piaţa muncii, se
sugerează utilizarea ratei de şomaj regional ca bază de calcul pentru determinarea salariului fictiv.
De exemplu, se poate folosi următoarea formulă simplă în situaţia unei rate ridicate a şomajului
involuntar:

SW = FW*(1-u)*(1-t)

unde SW reprezintă salariul fictiv


FW reprezintă salariul de piaţă
u reprezintă rata şomajului la nivel regional
t reprezintă rata contribuţiilor la asigurările de sănătate şi taxele aplicabile

Odată ce s-a estimat fluxul costurilor şi beneficiilor economice, se aplică metodologia


standard FNA, dar trebuie folosită o rată de actualizare socială.

În baza unei creşteri economice pe termen lung şi a unor rate preferenţiale în timp,
Comisia propune următoarele valori de referinţă pentru rata de actualizare socială:
5,5% pentru ţările de coeziune şi 3,5% pentru celelalte. Statele membre ar dori să
justifice diferite valori ce reflectă anumite condiţii socio-economice. De exemplu,
Commissariat Général du Plan din Franţa şi-a redus valoarea de referinţă la 4%, în timp
ce Trezoreria Marii Britanii aplică în mod consecvent o rată de actualizare socială de
3,5% pentru sectorul investiţiilor publice. Odată stabilită valoarea de referinţă a ratei de
actualizare socială, aceasta trebuie să se aplice consecvent la toate proiectele.

Se pot determina următorii indicatori de performanţă pentru proiect:

• valoarea economică netă actuală (VENA): trebuie să fie mai mare decât zero pentru ca
proiectul să fie oportun din punct de vedere economic.
• Rata rentabilităţii economice (RRE): trebuie să fie mai mare decât rata de actualizare
socială.
• raportul beneficii/costuri (B/C): ar trebui să fie mai mare decât unu.
10
RRE şi raportul B/C exprimă informaţii interesante deoarece sunt independente de
dimensiunea proiectului. Cu toate acestea, aceşti indicatori pot prezenta unele
dezavantaje de calcul.4 VENA este mai exactă şi ar trebui utilizată ca principal indicator
de referinţă pentru evaluarea proiectului.
Comisia încurajează statele membre să pună la dispoziţie valori de referinţă în
documentele lor orientative pentru folosirea factorilor de conversie şi a ratei de
actualizare socială în cadrul analizei economice. Aceste valori de referinţă se vor
aplica consecvent în cadrul proiectelor. Se va acorda o atenţie deosebită în
determinarea salariului fictiv: în mod ideal, se pot folosi diferiţi factori de conversie
pentru diferite regiuni şi sectoare, care să reflecte posibile variaţii pe piaţa muncii (de
ex., rate de şomaj diferite).

Nu toate impacturile socio-economice se pot evalua şi cuantifica mereu. De aceea, pe


lângă estimarea indicatorilor de performanţă, ar trebui să se ia în considerare şi costurile
şi beneficiilor ce nu au fost cuantificate, în special în legătură cu următoarele aspecte:
impactul (net) asupra şomajului, protecţia mediului, egalitatea socială şi oportunităţile
egale.

2.2.4 Analiza sensibilităţii şi a riscului

Aşa cum se prevede în articolul 40 litera (e), în ACB se va include o „evaluare a


riscului”. Conform celor menţionate mai sus, aceasta este necesară pentru a remedia
incertitudinea care intervine în proiectele de investiţii. Se vor urma doi paşi principali:

1. Analiza sensibilităţii: destinată identificării variabilelor critice ale proiectului.


Acest lucru se realizează prin permiterea modificării variabilelor în conformitate cu
o anumită modificare procentuală, cu respectarea variaţiilor ulterioare ale
indicatorilor de performanţă financiară şi economică. Variabilele vor varia pe rând,
iar ceilalţi parametri vor rămâne constanţi. Ghidul sugerează apoi să se considere
„critice” acele variabile pentru care o variaţie de 1% (pozitivă sau negativă) dă
naştere la o variaţie corespunzătoare de 5% a valorii de bază a NPV. Cu toate
acestea, se pot adopta criterii diferite.
Modificările procentuale alese în mod arbitrar nu sunt neapărat consecvente cu
variabilitatea potenţială a variabilelor. Calculul valorilor de schimb poate dezvălui
informaţii interesante, indicând ce modificare procentuală a variabilelor ar determina
ca VNA (economică sau financiară) să fie egală cu zero.

2. Analiza riscului: evaluează impactul unei anumite modificări procentuale a unei


variabile asupra indicatorilor de performanţă ai proiectului, dar nu spune nimic
despre probabilitatea de apariţie a acestei modificări. De acest aspect se ocupă
analiza de risc. Prin repartizarea distribuţiei de probabilitate corespunzătoare
variabilelor critice se poate estima distribuţia de probabilitate pentru indicatorii de
performanţă financiari şi economici. Acest lucru permite analistului să furnizeze
statistici interesante referitoare la indicatorii de performanţă ai proiectului: valori
probabile, deviaţie standard, coeficientul de variaţie, etc.

4
În funcţie de profilul fluxului de numerar, în anumite cazuri rata internă de rentabilitate poate avea
valori multiple sau poate fi nedefinită. În ceea ce priveşte raportul B/C, valoarea sa poate depinde, de
exemplu, de faptul dacă un anumit articol este considerat a fi beneficiu sau o reducere de cost.

11
Trebuie să se menţioneze că deşi mereu se poate face o analiză a sensibilităţii, nu se
poate spune acelaşi lucru şi despre analiza riscului. În anumite situaţii (de ex. lipsa
datelor istorice referitoare la proiecte similare) se poate dovedi a fi destul de dificil
să se întocmească ipoteze sensibile privind distribuţia de probabilitate a variabilelor
critice. În asemenea situaţii, trebuie efectuată cel puţin o evaluare calitativă a riscului
pentru a sprijini rezultatele analizei de sensibilitate.

3. DETERMINAREA SUBVENŢIEI UE
3.1 Cadru de reglementare

Articolul 55 alineatul (2) susţine metoda diferenţelor de finanţare ca bază de calcul


pentru subvenţia UE în proiectele generatoare de venituri, şi prevede că cheltuielile
eligibile nu pot depăşi valoarea curentă a costurilor de investiţii minus valoarea curentă a
venitului net din investiţii în cadrul unei anumite perioade de referinţă corespunzătoare
categoriei de investiţii în cauză.

Cu toate acestea, spre deosebire de perioada 2000-2006, se modifică cheltuielile eligibile


şi nu rata de cofinanţare pentru a relaţiona contribuţia din Fonduri cu veniturile generate
de proiect.

De reţinut faptul că articolul 55 se aplică tuturor proiectelor, nu doar proiectelor majore.


Cu toate acestea, „Statele membre pot adopta proceduri proporţionale cu valorile în
cauză pentru a monitoriza veniturile generate de operaţiunile al căror cost total este sub
200 000 EUR” - articolul 55 alineatul (5).

3.2 Domeniul de aplicare

Articolul 55 se aplică operaţiunilor de investiţii care generează venituri nete prin


intermediul taxelor suportate direct de utilizatori. Nu se aplică în următoarele situaţii:

• Proiectele care nu generează venituri (de ex. şosele fără taxe de drum)
• Proiectele ale căror venituri nu acoperă în întregime costurile de exploatare (de ex.
unele căi ferate)
• Proiectele care se supun normelor privind ajutorul de stat – articolul 55 alineatul (6).
Ca regulă generală, pentru toate proiectele ce pot constitui obiectul unei ACB ar trebui să
fie posibilă o estimare a veniturilor probabile, dacă acestea există, în conformitate cu
articolul 55 alineatul (2). Dacă estimarea veniturilor viitoare se dovedeşte a fi dificilă, se
va acorda o atenţie deosebită analizei sensibilităţii şi analizei riscului.

3.3 Raţionamentul metodei diferenţelor de finanţare

Determinarea nivelului de asistenţă din partea Comisiei se bazează pe rata „diferenţelor


de finanţare" a proiectului, adică partea din costul de actualizare al investiţiei iniţiale care
nu e acoperită de venitul net actualizat al proiectului.

Identificarea cheltuielilor eligibile în conformitate cu articolul 55 alineatul (2) garantează


că proiectul are suficiente resurse financiare pentru a putea fi pus în aplicare şi evită
acordarea unui avantaj necorespunzător beneficiarului ajutorului, adică suprafinanţarea
proiectului.
12
Căsuţa de mai jos indică paşii ce trebuie urmaţi pentru a determina subvenţia UE în
conformitate cu articolul 55.

PAŞI PENTRU DETERMINAREA SUBVENŢIEI UE


PERIOADA DE PROGRAMARE 2007-2013

Pasul 1. Găsirea ratei diferenţelor de finanţare (R):


R = Max EE/CIA
unde:
Max EE reprezintă cheltuielile eligibile maxime= CIA-VNA (articolul 55.2))
CIA reprezintă costul de investiţii actualizat.
VNA reprezintă venitul net actualizat =venituri actualizate-costuri de exploatare
actualizate + valoarea reziduală actualizată.

Pasul 2. Găsirea "valorii de decizie” (VD), adică „valoarea la care se aplică rata de cofinanţare
pentru axa prioritară” ( articolul 41 alineatul (2):
VD = EC*R
unde:
CE reprezintă cheltuielile eligibile.

Pasul 3. Găsirea subvenţiei UE (maxime):

subvenţia UE=VD*Max CRpa


unde:
Max CRpa reprezintă rata maximă de cofinanţare stabilită pentru axa prioritară în Decizia
Comisiei de adoptare a programului operaţional ( articolul 53 alineatul (6).

4. ASPECTE SPECIFICE

4.1 Profitabilitatea preconizată

Profitabilitatea se referă la valoarea profitului obţinut în raport cu valoarea investită. Cea


mai simplă metodă de a evalua profitabilitatea este de a măsura rata internă a
rentabilităţii, adică rata de actualizare care face ca fluxul actualizat al costurilor şi
veniturilor proiectelor să fie egal cu zero. Cu alte cuvinte, rata internă a rentabilităţii
reprezintă rata de actualizare la care un flux de costuri şi venituri are valoarea netă
actuală (NPV) zero.

Profitabilitatea preconizată unei investiţii este cea care furnizează suficiente venituri
pentru a acoperi cu exactitate costul de oportunitate al intrărilor (cea mai bună
rentabilitate alternativă ce se poate câştiga prin munca investitorului, capitalul de
gestiune şi capitalul propriu).
Profitabilitatea probabilă poate să depindă strict de riscurile proiectului. Riscul depinde,
în schimb, de numeroşi factori cum ar fi: contextul socio-economic al ţării/ regiunii în
care se pune în aplicare proiectul, dificultăţile punerii în aplicare a proiectului, durata de
viaţă economică, riscul valutar şi, mai presus de toate, riscul legat de veniturile
13
preconizate. Aceste aspecte trebuie tratate în mod corespunzător în analiza riscului şi
analiza sensibilităţii.
Articolul 55 permite repartizarea intervenţiilor prin Fonduri într-o asemenea manieră
încât profitabilitatea preconizată să fie luată în considerare în mod corespunzător şi fără a
interveni suprafinanţarea. Acest aspect este relevant mai ales atunci când un partener
privat este implicat în proiect. În acest caz, contribuţia din Fonduri ar trebui determinată
cu prudenţă pentru ca nici un profit necorespunzător să nu fie sustras de investitorul
privat.

PROFITABILITATEA PRECONIZATĂ

Sistem de
împrumuturi, în
finanţare Împrumuturi
special Subvenţii publice
Profitabilitatea +subvenţii
(+subvenţii scăzute)
preconizată*

− Aeroporturi
− Energie
− Turism
− Telecomunicaţii/
Mediu - ridicat TIC
− Proprietăţi
industriale şi
parcuri comerciale
− Investiţii
productive
Mediu − Deşeuri solide
− Porturi
− Şosele cu taxe de drum
Mediu - redus − Transport în comun
− Aprovizionarea cu apă şi centrală de
tratare a apelor reziduale
− Căi ferate
− Sănătate
Redusă − Educaţie
− Cercetare, inovaţie
şi transfer de
tehnologie
− Şosele fără taxe de
Niciuna drum
− Prevenirea
inundaţiilor
* Sursă: DG Regio

De reţinut faptul că tabelul se bazează pe rata de rentabilitate financiară a investiţiei (RRF/C) care
poate varia considerabil pe teritoriul ţării şi care nu reflectă neapărat profitabilitatea preconizată a
investitorului (investitorilor). Acest aspect trebuie verificat de la caz la caz de către iniţiatorul
proiectului, mai ales când este implicat un investitor privat, prin estimarea ratei de rentabilitate
financiară relevantă a capitalului (RRF/L).

14
4.2 Principiul „poluatorul plăteşte”

Principiul „poluatorul plăteşte" este unul din principiile politicii de mediu comunitare
(articolul 174 din Tratatul CE) şi se aplică pe întreg teritoriul european. Există anumite
dispoziţii legislative comunitare pentru deşeuri. Conform Directivei 2006/12/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului privind deşeurile, în conformitate cu principiul
„poluatorul plăteşte”, costurile eliminării deşeurilor trebui să fie suportate de către
deţinătorul de deşeuri manipulate de un colector de deşeuri sau de către o întreprindere
şi/sau de către posesorul anterior sau producătorul de la care provine deşeul (articolul
15).
În conformitate cu Directiva cadru privind apa (2000/60/CE) a Parlamentului European
şi a Consiliului, „statele membre vor lua în considerare principiul recuperării costurilor
pentru serviciile de apă, inclusiv costurile de mediu şi ale resurselor, în conformitate în
special cu principiul „poluatorul plăteşte”” (articolul 9).

Comisia are ca obiectiv încurajarea sistemelor de taxare acolo unde costurile de


mediu pentru poluare şi măsuri preventive sunt suportate de cei care cauzează
poluarea. Aceste sisteme de taxare trebuie să fie proporţionale cu costurile de producţie
marginale sociale, inclusiv costurile pentru mediu şi cele legate de lipsa resurselor în
cazul apei, sau trebuie să fie calculate într-o asemenea manieră încât să influenţeze
alegerea diferitelor modalităţi de operare. Deci, spre exemplu, în cazul transporturilor,
taxa ar trebui să acopere nu numai costurile de infrastructură, dar şi costurile externe,
adică costurile legate de accidente, poluarea aerului, zgomot şi aglomeraţie.
Trebuie menţionat că metoda diferenţelor de finanţare are efecte de constrângere pentru
punerea în aplicare a principiului „poluatorul plăteşte”, deoarece taxele mai ridicate au
drept rezultat o contribuţie mai scăzută din Fonduri, toate celelalte fiind egale. Cu toate
acestea, autorităţile de gestiune ar trebui să reţină că un sistem de taxare corespunzător
nu este valoros doar din punct de vedere economic, dar este şi oportun pentru viabilitatea
financiară a operaţiunilor pe termen lung (a se vedea, de asemenea, şi alineatul 4.3
privind aspectele legate de disponibilitate).

4.3 Capital propriu (disponibilitate)

În contextul articolului 55, „considerentele de capital propriu legate de prosperitatea


relativă a statului membru" trebuie considerate ca făcând trimitere la disponibilitatea
tarifelor. Articolul 55 se referă implicit la posibile variaţii ale asistenţei Comunităţii (prin
determinarea cheltuielilor eligibile), în conformitate cu averea relativă a ţării sau a
regiunii în cauză, altfel spus capacitatea utilizatorilor de a plăti. Pentru un anumit proiect,
cu cât tarifele sunt mai reduse cu atât subvenţia UE este mai mare, ceteris paribus.
Astfel, dacă presupunem că tarifele se stabilesc pentru a lua în considerare nivelurile de
venit la nivel regional (naţional), cu cât venitul regional (naţional) este mai mic cu atât
contribuţia fondurilor va fi mai mare.
Pentru a spori eficienţa de alocare, Comisia doreşte să încurajeze dezvoltarea sistemelor
de taxare care reflectă costul de producţie marginal social. Cu toate acestea, dacă se ia în
considerare disponibilitatea tarifelor, statele membre vor dori să acopere artificial nivelul
taxelor în scopul evitării unei sarcini de finanţare disproporţionate pentru utilizatori,
asigurând astfel că serviciul sau produsul este disponibil chiar şi pentru cele mai
dezavantajate grupuri.

15
În mod ideal, sistemul de taxare ar trebui să fie bazat pe consumul real de resurse şi
tarifele ar trebui să acopere cel puţin costurile de exploatare şi de întreţinere, precum şi o
parte semnificativă din amortizarea activelor. O structură adecvată a tarifelor trebuie
prevăzută în încercarea de a maximiza veniturile proiectului înaintea subvenţiilor de stat,
luând, totodată, în considerare disponibilitatea. De exemplu, o rată de disponibilitate
comun acceptată pentru apă şi canalizare este de 4%.

Comisia încurajează statele membre să furnizeze informaţii în documentele lor


orientative privind ratele de disponibilitate (pentru grupuri cu venituri medii şi/sau
reduse) care pot fi luate drept referinţă pentru proiectele ce vor fi prezentate în vederea
finanţării.

Autorităţile de gestiune trebuie să fie conştiente de posibilul compromis între viabilitatea


financiară pe termen lung a operaţiunilor şi nivelul tarifar la care utilizatorii vor fi taxaţi
pentru un produs sau serviciu având în vedere criteriile de disponibilitate.

Anexa II prezintă câteva standarde de evaluare sectoriale (de utilităţi) a disponibilităţii


actuale pentru statele membre de coeziune din Europa Centrală şi de Est.

4.4 Parteneriatul Public Privat (PPP)

Parteneriate public private (PPP) se prezintă sub multe forme şi reprezintă un concept în
dezvoltare care trebuie adaptat la necesităţile şi caracteristicile individuale ale fiecărui
proiect şi la partenerii proiectului. PPP poate constitui o metodă corespunzătoare de
investiţii de finanţare în situaţia în care există un domeniu de aplicare semnificativ pentru
implicarea sectorului privat, în vederea asigurării de capital suplimentar şi a unui serviciu
mult mai eficient. O atenţie deosebită trebuie acordată structurii juridice a PPP, deoarece
aceasta poate afecta într-o anumită măsură eligibilitatea cheltuielilor ce pot fi cofinanţate.

Înţelegerile de tip PPP sunt atractive mai ales pentru noile state membre pe fondul
cererilor enorme de finanţare, al deficitului de finanţare semnificativ, al nevoii de servicii
publice eficiente, al creşterii stabilităţii pieţei şi al tendinţelor ce creează un mediu
favorabil pentru investiţiile private.

În contextul ACB, trebuie avute în vedere următoarele aspecte când se realizează analiza
financiară:
• Rata financiară de actualizare poate creşte pentru a reflecta un cost de
oportunitate al capitalului mai ridicat pentru investitorul privat. Acest aspect trebuie
justificat de către iniţiatorul proiectului de la caz la caz, prezentând dovezi, acolo
unde există, privind veniturile anterioare ale investitorului privat din proiecte
similare.
• Conform mai multor sisteme de PPP (de ex., BOT, DBFO) posesorul infrastructurii
(de obicei partenerul public) este diferit de operator (partenerul privat). Analiza
financiară se realizează de obicei din punctul de vedere al posesorului infrastructurii.
Cu toate acestea, în asemenea situaţii, ar trebui folosită o analiză consolidată
(posesor şi operator) pentru a determina diferenţele de finanţare.

16
Conform articolului 55 alineatul (1), venitul ce trebuie luat în considerare în calculul
cheltuielilor eligibile şi, ulterior, a diferenţelor de finanţare ale proiectului este cel plătit
în mod direct de către utilizatori prin intermediul taxelor.

De exemplu, în cazul modelului „taxe fictive”, utilizatorii nu plătesc nici o taxă. În


schimb, organismul public (utilizatorul) plăteşte „taxe” către partenerul privat (operator)
pentru o anumită perioadă de concesionare. Folosind o analiză financiară consolidată
pentru determinarea diferenţelor de finanţare se va asigura faptul că „taxele” nu se
consideră, în acest caz, conforme cu dispoziţiile articolului 55 alineatul (1). Într-adevăr,
venitul operatorului corespunde costului suportat de posesor, astfel încât în cadrul
analizei consolidate acestea se anulează reciproc şi nu afectează fluxurile de lichidităţi
nete ale proiectului.

5. OBSERVAŢII FINALE
Statele membre sunt responsabile de punerea în aplicare a dispoziţiilor prevăzute în
regulamente cu privire la analiza costuri-beneficii şi proiectele generatoare de venituri.
Pentru proiectele majore ale FEDR şi ale Fondului de coeziune, Comisia decide şi
stabileşte contribuţia din fonduri prin prisma informaţiilor conţinute în cerere şi evaluări
viitoare dacă este nevoie.

Pentru a asigura consecvenţa în cadrul unui stat membru, se propune ca statele membre
să-şi dezvolte propriul cadru de orientare luând în considerare aspecte instituţionale
specifice, în special pentru sectoarele de transport şi de mediu. Comisia va continua să
asiste statele membre în sarcinile lor, cu ajutorul JASPERS, pentru a asigura punerea în
aplicare corectă a orientărilor UE în contextele naţionale.

Această abordare va aduce beneficii substanţiale în ceea ce priveşte simplificarea atât


pentru Comisie cât şi pentru statele membre, şi astfel va contribui la accelerarea
procedurilor de decizie pentru proiectele complexe. De asemenea, aceasta va avea drept
rezultat consolidarea capacităţilor în ceea ce priveşte perioada de programare 2007-2013.

17
6. GLOSAR

Actualizare: procesul de ajustare a valorii viitoare a costului şi beneficiului la


situaţia actuală printr-o rată de actualizare.
Rată de rata prin care valorile viitoare sunt actualizate la cele curente.
actualizare:
Rata internă de rata de actualizare la care un flux de costuri şi beneficii are o valoare
rentabilitate: actuală netă egală cu zero. Rata internă de rentabilitate se poate
compara cu o valoare de referinţă pentru a evalua performanţa
proiectului propus.
Costul de investiţii: costul de capital intervenit în realizarea unui proiect.
Costuri de costuri intervenite în derularea unei investiţii, inclusiv costuri de
exploatare: pentru operaţiuni de întreţinere de rutină şi extraordinare, dar
excluzând deprecierea sau costurile de capital.
Valoarea netă suma care rezultă după ce costurile de investiţii preconizate se deduc
actuală (VNA): din valoarea actualizată a beneficiilor preconizate.
Proiect: o operaţiune ce cuprinde o serie de lucrări, activităţi sau servicii
destinate îndeplinirii unei sarcini indivizibile de natură economică şi
tehnică precisă, ale căror obiective sunt bine definite.
Perioada de numărul de ani pentru care se oferă previziuni în analiza costuri-
referinţă: beneficii.
Valoarea reziduală: valoarea netă actuală a activelor în ultimul an al perioadei de referinţă
selectate pentru analiza de evaluare.
Proiect generator orice operaţiune ce implică investiţii în infrastructură, a cărei utilizare
de venituri: este supusă unor taxe care sunt suportate în mod direct de utilizatori,
şi orice operaţiune ce implică vânzarea sau închirierea de terenuri sau
clădiri sau prestarea de servicii contra cost.
Venituri: câştigurile preconizate ale unei investiţii prin stabilirea de preţuri şi
taxe.

18
7. REFERINŢE:

Commissariat Général du Plan, Révision du taux d’actualisation des investissements


publics, 2005.
http://www.plan.gouv.fr/intranet/upload/actualite/Rapport%20Lebegue%20Taux%20actualisatio
n%2024-01-05.pdf

Comisia Europeană, DG Politică Regională, Ghid pentru analiza costuri-beneficii a


proiectelor de investiţii, 2002.
http://europa.eu.int/comm/regional_policy/sources/docgener/guides/cost/guide02_en.pdf

Comisia Europeană, DG Politică Regională, Orientări pentru parteneriate public-private


de succes, 2003.
http://europa.eu.int/comm/regional_policy/sources/docgener/guides/ppp_en.pdf

Comisia Europeană, HEATCO – Dezvoltarea unor abordări europene armonizate pentru


calculul preţurilor şi evaluarea proiectelor în domeniul transporturilor, proiect finanţat
prin cel de-al şaselea program cadru, coordonat de Universitatea din Stuttgart, 2006.
http://heatco.ier.uni-stuttgart.de/

Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană, RAILPAG, Orientări pentru


evaluarea proiectului de căi ferate, 2005.
http://www.railpag.com

Fankhauser S. şi Tepic S., Îşi pot permite consumatorii săraci să plătească energia şi
apa? O analiză a disponibilităţii pentru ţările în tranziţie, Document de lucru nr. 92 al
BERD, 2005.
http://www.ebrd.com/pubs/econo/wp0092.pdf

HM Treasury, Estimarea şi evaluarea în Guvernul Central. Carte verde, HMSO, Londra,


2003.
http://www.hm-treasury.gov.uk/economic_data_and_tools/greenbook/data_greenbook_index.cfm

Pearce D., Atkinson G. şi Mourato S., Analiza costuri-beneficii şi mediu înconjurător:


descoperiri recente. OCDE / Edward Elgar, Cheltenham, 2005.

19
ANEXA I:

PARTENERIATUL PUBLIC PRIVAT (PPP)


Parteneriatele public private pot prezenta o serie de avantaje dacă vor reuşi să
demonstreze o valoare suplimentară justificabilă în comparaţie cu alte abordări, dacă
există o structură eficientă de punere în aplicare şi dacă obiectivele tuturor părţilor sunt
satisfăcute în cadrul parteneriatului.

Comisia a identificat patru roluri principale pentru sectorul privat în programele PPP:
• să asigure capital suplimentar;
• să asigure capacităţi de gestiune şi de punere în aplicare alternative;
• să ofere valoare adăugată consumatorului şi publicului larg;
• să asigure o mai bună identificare a nevoilor şi o utilizare optimă a resurselor.

Cu toate acestea, trebuie amintit faptul că programele PPP sunt complexe din punctul de
vedere al proiectării, al punerii în aplicare şi al gestiunii. Acestea nu reprezintă în nici un
caz singura opţiune sau opţiunea preferată.

Orientările pentru parteneriate public-private de succes


(http://europa.eu.int/comm/regional_policy/sources/docgener/guides/ppp_en.pdf)
au fost proiectate ca un instrument practic pentru practicanţii PPP din sectorul public
puşi faţă în faţă cu oportunitatea de a structura sistemul PPP şi de a integra finanţarea
prin subvenţii. Se concentrează pe patru puncte cheie:
• asigurarea accesului la piaţa deschisă şi concurenţa loială;
• protejarea interesului public şi maximizarea valorii adăugate;
• definirea nivelului optim de finanţare prin subvenţii atât pentru a realiza un proiect
viabil şi durabil, dar şi pentru a evita orice oportunitate de beneficii neaşteptate din
subvenţii;
• stabilirea celui mai eficient tip de PPP pentru un anumit proiect.

Tipuri de PPP:

• Achiziţionarea de servicii publice tradiţionale – implică contractarea de servicii


pentru obiective bine definite, proprietatea activelor şi gestiunea finanţărilor
rămânând în sarcina organismelor publice.
• Proiecte BOT – caracteristica acestui tip de PPP este aceea că, în timp ce
proprietatea asupra activelor şi responsabilitatea pentru gestiunea finanţării rămân în
sarcina unui organism public, un agent privat se ocupă de operarea activelor,
obţinând câştiguri financiare şi percepe astfel taxe utilizatorilor (în mod direct sau
indirect).
• Contract de concesiune – sectorul public încredinţează operaţiunile unei părţi
private, dar responsabilitatea de finanţare se împarte şi concesionarul privat participă
cu capitalul propriu. Activele rămân (în cele din urmă) în proprietatea sectorului
public.

20
21
ANEXA II:

CAPITAL PROPRIU (DISPONIBILITATE)


Tabelele de mai jos prezintă ratele de disponibilitate actuale pentru statele membre de
coeziune din Europa Centrală de Est. Ratele de disponibilitate sunt oferite pentru familii
cu venituri decile medii şi mici. Trebuie menţionat că aceşti indicatori se referă la
cheltuielile curente reale pentru serviciile de utilităţi, ceea ce nu reflectă neapărat nivelul
tarifar disponibil maxim probabil. Aceste tabele sunt puse la dispoziţie doar în scopuri
ilustrative.

Tabelul 1 – Disponibilitatea curentă a serviciilor de utilităţi, gospodării medii (%


din totalul cheltuielilor gospodăreşti)

Electricitate Încălzire Apă


Republica Cehă 4,2 3,4 1,2
Estonia 3,2 5,4 1,0
Ungaria 5,3 1,9 4,1
Letonia 2,2 3,2 0,8
Lituania 2,8 3,7 1,1
Polonia 4,5 2,7 2,0
Republica Slovacă 3,5 7,9 1,3
Slovenia 4,5 1,2 1,3
Media disponibilităţii 3,8 3,7 1,6
Sursă: BERD

Tabelul 2 – Disponibilitatea curentă a serviciilor de utilităţi, decila inferioară


(% din totalul cheltuielilor gospodăreşti)

Electricitate Încălzire Apă


Republica Cehă 5,5 3,3 1,5
Estonia 8,2 15,4 2,4
Ungaria 6,3 1,3 4,0
Letonia 2,2 2,8 0,9
Lituania 3,1 0,7 0,7
Polonia 5,7 1,2 1,8
Republica Slovacă 11,4 18,6 4,3
Slovenia 9,4 1,9 2,6
Media disponibilităţii 6,5 5,7 2,3
Sursă: BERD

22
ANEXA III:

DETERMINAREA SUBVENŢIEI UE: EXEMPLU NUMERIC

Să presupunem că asistenţa din Fonduri se solicită pentru un proiect major pe o axă


prioritară pentru care rata de cofinanţare (CRpa) este de 75%. Pentru analiza financiară
se foloseşte o rată de actualizare de 5% în termeni reali. Proiectul are următorul profil al
fluxului de numerar:

Mil EUR - preţuri constante


din 2007
Fluxul de
Costuri de Costuri de Valoarea
An Venituri numerar
investiţii exploatare reziduală
net
2007 25 - - - - 25
2008 25 - - - - 25
2009 25 - - - - 25
2010 25 - - - - 25
2011 - 2 4 - 2
2012 - 2 4 - 2
2013 - 2 4 - 2
2014 - 2 4 - 2
2015 - 2 4 - 2
2016 - 2 4 - 2
2017 - 2 4 - 2
2018 - 2 4 - 2
2019 - 2 4 - 2
2020 - 2 4 - 2
2021 - 2 4 - 2
2022 - 2 4 - 2
2023 - 2 4 - 2
2024 - 2 4 - 2
2025 - 2 4 - 2
2026 - 2 4 5 7
Total 100 32 64 5
Total
89 18 36 2 -68,93
(actualizat)

Valori Valori
actualizate neactualizate

Costuri de investiţii totale 100


din care cost eligibil (CE), de exemplu, 80
Costul de investiţii actualizat (CIA). 89
Venit net actualizat (VNA)=36+2-18 20

23
Pasul 1) Găsirea ratei diferenţelor de finanţare (R):
Mai întâi trebuie să determinăm „cheltuiala eligibilă” (EE) în conformitate cu articolul
55 alineatul (2):
EE = CIA-VNA
EE = 89 – 20 = 69
Apoi, rata diferenţelor de finanţare (R) se calculează astfel:
R = EE/CIA
R = 69/89 = 78%

Pasul 2) Găsirea „valorii de decizie” (VD), respectiv „valoarea la care se aplică rata de
cofinanţare pentru axa prioritară” (articolul 41 alineatul 2):
VD = EC*R
unde:
CE reprezintă cheltuielile eligibile.
VD = 80*78% = 62

Pasul 3) Găsirea subvenţiei UE (maxime):


subvenţia UE=VD* CRpa
unde:
CRpa reprezintă rata maximă de cofinanţare stabilită pentru axa prioritară în Decizia
Comisiei de adoptare a programului operaţional ( articolul 53 alineatul (6)).
Subvenţia UE=62*75% = 47

24