Sunteți pe pagina 1din 1

TRASEU ÎN MUNŢII ANINEI

Cabana Maial—Lacul Buhui—Cantonul Cîrneala—Izbucul Caraşului—Lacul Buhui—


Cabana Maial
Traseu nemarcat, 6—7 ore Distanţă aproximativă 15 km.

Traseul este accesibil în toate anotimpurile anului şi pentru toate vîrstele cu menţiunea că
grupurile de turişti trebuie să fie însoţite de un ghid care cunoaşte zona. La cabana Maial se poate
ajunge fie din Anina fie din Steierdorf. În cele două localităţi se poate ajunge fie cu trenul, fie cu
autobuzul ITA. Din oricare din ele am porni, mergem pînă în cartierul Sigismund unde se află un
cimitir străbătut de o şosea asfaltată. Continuăm drumul pe această şosea asfaltată care după
aproximativ 1,5 km ne va aduce în poiana Maial unde se află cabanele Maial şi Diana.
În această poiană şoseaua asfaltată se termină şi întîlnim o ramificaţie de trei drumuri
forestiere, unul o ia în stînga şi urcă printre cele două cabane, celălalt merge prin faţa cabanei Diana şi
duce în şaua Cuptoare, iar al treilea drum, cel mai lat, coboară lin în direcţia EST, şi conduce la Lacul
Buhui. Continuam excursia pe această şosea iar după cîteva curbe şoseaua începe să meargă în direcţia
N-E (nu vom părăsi această şosea pentru nici un alt drum forestier ce apare în dreapta noastră), iar după
¾ de oră de mers de la Poiana Maial, în partea dreaptă printre pomi, se oglindeşte Lacul Buhui.
Şoseaua şerpuieşte pe malul lacului şi după circa 10 minute ajungem la o ramificaţie de drumuri: în
stînga un drum forestier care merge pe lîngă rîul Buhui şi ne duce în şaua Cuptoare la peştera Buhui;
iar în dreapta peste digul lacului Buhui la cantonul Buhui, şi cantonul Cîrneala. Mergem spre dreapta
peste un dig, iar după aproximativ 5 minute de mers pe şoseaua care şerpuieşte pe marginea lacului
întîlnim în partea dreaptă cantonul Buhui. Aici facem un popas de ¼ oră pentru odihnă şi admirăm
frumoasele împrejurimi.
După acest popas continuăm drumul, şoseaua face un cot la dreapta, iar după terminarea
acestui cot ne vom uita în partea stîngă şi vom vedea o potecă care urcă prin pădure (fosta linie
telefonică ce făcea legătura cu cantonul Cîrneala) şi începem să urcăm pe această poteca din stînga
noastră (care scurtează serpentinele şoselei) pînă vom întîlni din nou şoseaua pe care am părăsit-o.
Continuam drumeţia pe această şosea, iar după aproape ½—¾ oră de drum de la cantonul Buhui
ajungem pe o culme împădurită de unde şoseaua începe să coboare lin, iar după 10—15 min. ajungem
la cantonul Cîrneala. În faţa cantonului în stînga noastră se formează o vale, iar şoseaua pe care am
venit se ramifică (una urcă în sus în pădure după care se pierde, iar cealaltă continuă să coboare lin şi
duce în direcţia Răspiţel). Părăsim şoseaua şi începem să coborîm pe valea nou formată, pe o potecă
care nu este prea circulată, iar după 5 minute de coborîre vom întîlni o altă şosea care vine din stînga
direcţiei noastre de mers (de şaua Cuptoare) şi merge spre dreapta (spre Răspiţel, Comarnic sau
Staţiunea Crivaia). Trecem peste această şosea şi coborîm în vale pe o poteca vizibilă care coboară în
serpentine pînă pe fundul văii, după care urmează firul acestei văi. Mergem pe aceasta potecă, trecem
peste albia unui pîrîiaş care vine din partea dreaptă şi care de obicei este secat (are apă numai la ploi
torenţiale şi la topirea zăpezilor). Continuăm să coborîm lin pe poteca ce şerpuieşte printre pomi, iar
după ¼ ore ajungem la un rîu care vine din partea noastră dreaptă şi anume rîul Caraş. Privim în
amonte şi aval şi vom observa cascade mici (152 cascade pe care le formează rîul Caraş de la izvor
pînă în acest loc foarte frumoase şi unice în ţara noastră). Pornim în dreapta în amonte pe rîul Caraş, iar
după 10 minute de mers (nu mai este potecă) pe malul Caraşului vom ajunge la un bolovăniş din care
izvorăşte Caraşul. În acest loc am ajuns la izvoarele Caraşului (izbucul Caraş), facem un popas de ½
oră după care ne întoarcem pe acelaşi drum pe care am venit, urcăm la şosea, trecem peste aceasta,
urcăm la cantonul Cîrneala, coborînd către cantonul şi lacul Buhui, iar în continuare ne îndreptam spre
poiana Maial de unde am plecat în drumeţie. Drumul de întoarcere de la izbucul Caraşului pînă la
cabana Maial este de aproximativ 2½ ore.

HEGYESI EDUARD
Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com
Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/

S-ar putea să vă placă și