Aceptiuni ale personalitatii in Psihologia juridica

O analiza strict psihologica a actului infractional consta in analiza modului in care pregatirea,
savirsirea si atitudinea postinfractionala se manifesta psihicul autorului, elementele sale:
inteligenta, afectivitate si vointa.

Personalitatea infractorului este studiata din perspectiva sinergetica implicind:

 a) cercetarea clinica pentru reconstituirea antecedentelor personale si patologice ale

subiectului;

 b) examinarile paraclinice avind ca rol principal probarea si obietivarea diagnosticului

clinic, precum si aprofundarea ctiopatogeniei unor tulburari;

 c) investigarile biogenetice avind ca premisa rolul factorilor ereditari. in strcturarea

personalitatii, iar ca scop identificarea concreta a factorilor de ereditate;

 d) interpretarea neurofiziopatologica pentru explicarea cauzalitatii manifestarilor agresive

de comportament cu rasunet antisocial, legate de conditiile biopsihologice care le
exacerbeaza sau declanseaza;

 e) cercetarea sociologica care are doua obiective; in primul rind, reconstituirea structurii
personalitatii delincventului si modului de adaptare la mediul social si in al doilea rind,
pentru orientarea asupra posibilitatilor de reechilibrare si reinsertie sociala;

 f) rezolvarea medicolegala adica furnizarea datelor medicale obiective pe baza carora se

concluzioneaza asupra starii de imputabilitate( constiinta, discernamint).

Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie sa se incruciseze functiile acuzarii

si apararii pentru ca pedeapsa este impusa infractorului, iar efectele sale sunt conditionate de
personalitate. Elementele pozitive ale personalitatii vor putea conduce spre o pedeapsa mai
blinda, pe cind cele negative vor trebui infrinte printr-o pedeapsa mai aspra. Exista si situatii in
care pedepsele sunt insuficiente, acestea generand fenomenul recidivei sau al obisnuintei
infractionale, carora societatea nu le-a gasit remedii practice.

O ampla teorie asupra personalitatii criminale a creat Jean Pinatel care considera ca in
comportamentul criminal 'trecerea la act' constituie elementul decisiv. Conditiile trecerii la
act sunt comandate, la delincventii care comit acte grave de la un nucleu al personalitatii ale
carei componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva. Nucleul
personalitatii criminale este o structura dinamica, este reunirea si asocierea componentelor
amintite, printre care nici una nu este in sine anormala.J. Pinatel pune un accent deosebit asupra
faptului ca nucleul personalitatii criminale este o rezultanta, nu un dat (I. Dafinoiu, 1995, Curs
de psihologie judiciara).Cercetarile efectuate au condus la concluzia ca factorii de mediu
influenteaza atit formarea personalitatii cit si a situatiilor. Aceasta inseamna ca mediul poate
fi criminogen nu numai prin multiplicarea ocaziilor de a comite crime, ci in egala masura si prin
faptul ca usureaza structurarea personalitatii criminale. Individul criminal reuseste sa depaseasca
si aversiunea fata de acte odioase, caci fiind indiferent afectiv nu-i pasa de nimeni, nu nutreste
sentimente de simpatie fata de nimeni si, in consecinta poate comite orice crima.Personalitatea
structurata dizarmonic de tip antisocial se caracterizeaza in principal prin lipsa de adaptare
constanta la normele sociomorale ale societatii in care traeste, subiectul venind deseori, prin
comportamentul sau, in conflict direct cu aceasta.

Elementele definitorii ale acestui tip de personalitate sunt:

 lipsa de adaptare cronica la normele sociomorale

 incapacitatea de mentinere a relatiilor sociale

 activitatea primitiva, cu tulburari instinctuale

 a) Lipsa de adaptare cronica la normele sociomorale se datoreaza incapacitatii

intelectuale de a forma concepte morale. Acesti indivizi suporta greu orice autoritate,
 orice sistem de reguli, venind in contradictie cu cele sociale pentru ca violeaza drepturile
celorlalti. Lipsa de identificare cu un statut social obisnuit, neintelegerea rolului pe care
trebuie sa-l aiba individul in societate il pune in opozitie permanenta cu mocro si cu
macrogrupul social.

 b) Incapacitatea de mentinere a relatiilor sociale se manifesta pe toate planurile. Relatiile

nu au trainicie si nici incarcatura afectiva pozitiva care sa le prelungeasca existenta.

 c) Afectivitatea acestor indivizi se manifesta primitiv prin reactii brutale sau explozii brutale,
printr-o continua nemultumire, avind aspect distrofic. Tulburarile instinctuale, in special
cele din sfera sexuala, modifica modelul structural acceptabil al afectivitatii.

Personalitatea antisociala propriu-zisa este reprezentata de subiect al carui comportament

infractional constant imbraca multiple aspecte, prin care se intra intr-o tensiune negativa cu
grupul social, fapt care se afla in continua respingere reciproca. Functionalitatea sociala si
socioprofesionala a individului cu o personalitate antisociala este grav perturbata, fiind
permanent intretaiata de perioada in care subiectul este institutionalizat fie de sistemul medical,
fie de sistemul judiciar.