Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Când m-am referit la cădere din Har, n-am căutat să desființez ființa umană în
divinitatea ei. Chipul lui Dumnezeu rămâne, numai că este pervertit. Omul, chiar şi
în păcatele lui, nu este lipsit de Harul lui Dumnezeu. Pentru că unde lipseşte harul,
lipseşte şi omul, şi divinitatea. Omul este o ființă care nu poate trăi izolată şi fără
ocrotire divină, pentru că altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu, sau fiu al
Tatălui ceresc. El, prin existența aceasta, poate să ducă o viață pe pământ într-o
formă superioară, îndumnezeit sau cât mai aproape de divinitate, în care trebuie
să se mişte toată viața. Evident că Harul creşte sau descreşte în viața omului, în
măsura în care el lucrează virtutea, sau păcatul. În măsura în care a dobândit
virtutea se găseşte în Harul lui Dumnezeu, la înălțimea aceasta dorită de Creator.
Dacă însă omul acceptă să se lase pervertit şi înjosit prin păcat, atunci Harul lui
Dumnezeu nu mai lucrează în toată plinătatea lui, pentru că este împiedicat de
voința rea a omului. Noi colaborăm cu Dumnezeu atâta vreme cât ne aflăm în
concordanță cu voința Lui. Dar în momentul în care noi nu ne mai aflăm în
concordanță cu voința lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde energia negativă a
răului, care ne îndepărtează de Har.
În conştiința noastră, îngerul păzitor, care ne este dat la Botez, se apropie de noi
şi ne ocroteşte de tot răul numai în măsura vredniciei noastre. El se poate apropia
sau se poate depărta, în măsura în care noi dorim să trăim viața asemenea acestui
înger. Acesta este de fapt şi scopul îngerului dat nouă la Botez „ca să ne poată
apăra, să ne poată ridica, să ne poată apropia cât mai mult de Harul lui
Dumnezeu. Câte daruri nu a lăsat Dumnezeu pentru a-l ridica pe om la înălțimile
1
de la care el căzuse! Această ridicare şi sfințenie a omului este lăsată în Biserica
Domnului prin Sfintele Taine care conlucrează cu fiecare în parte.
Din acest motiv mulți v-au acuzat că sunteți prea aspru, pentru că atâta timp cât
nu este pecetea, înseamnă că nici lepădare nu e.
Poziția căzută a omului a fost o dată ridicată prin jertfa Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, dar este nevoie ca şi noi să trăim această jertfă, cei care ne-am botezat în
numele Lui. Ca să revenim din nou la starea noastră de virtute, trebuie să ne
ridicăm la nişte eforturi peste puterile noastre astfel încât să ajungem din nou în
locul din care-am căzut.
Vreți să spuneți că, pe cât eşti mai la înălțime, pe atât eşti mai responsabil şi te
fereşti de orice cădere şi compromis?
Venea un caraliu şi-ți punea în față o hârtie sau două, îți dădea un creion sau un
toc, şi trebuia să scrii că te lepezi de tot ce-ai gândit tu până atunci, şi de
Dumnezeu şi de neam. Şi mulți credeau că dacă se leapădă doar cu gura, sau în
scris, dar îşi mențin credința în suflet, pot merge mai departe aşa, cu nădejdea că
îi va ierta Dumnezeu. Dar nu a fost aşa, dragii mei. Am văzut cu ochii mei această
mare durere „foarte puțini erau cei care îşi reveneau. Majoritatea cădeau din
cădere în cădere. Au fost ispitiți ca şi Mântuitorul pe Muntele Carantaniei „li s-a
pus în față libertatea, li s-a pus în față familia, bucuriile şi toate valorile înafara
crucii şi a suferinței. Unii au cedat pentru o țigară sau pentru un blid de mâncare,
ce ți se puneau înainte la anchetă. Erau acolo la anchetă, pe o masă „țigări, erau
pepeni, erau fructe. Şi ispititorul începea: „Ce te mai chinui? De ce nu spui ce ai pe
inima ta, în mintea ta?” Nu prea foloseau ei cuvântul „suflet”, ei spuneau de
„rațiune”. „Uite câte le pierzi tu, câte ai tu în față şi tu te lipseşti de ele. Spune,
măi, dă-i aici, pe care-i mai ştii afară, în libertate, ca noi să-ți reducem chinurile.
Uite, ai zece, paisprezece ani, douăzeci de ani de puşcărie. Noi avem putere să-ți
reducem, în măsura sincerității tale şi a devotamentului pe care tu ni-l dovedeşti
nouă”. Măi, şi te încântau aşa de frumos „bozgoreii” ăştia ai noştri, de parcă îți
dădeau o limuzină, şi te făceau să crezi ce spun ei.
5
Cred că lucrau şi cu putere satanică.
Nu, de aceea zic. O lepădare mică atrage alta mai mare după ea. Nu-şi mai
reveneau, puțini din ei care îşi mai reveneau. Şi pe aceştia îi țineau izolați, ca să nu
aibă contact cu cei care puteau să-i pună pe o linie de plutire spirituală. Îi izolau
acolo, în câteva celule, şi acolo îşi găseau sfârşitul în câteva luni. Meseria lor era
să-i ucidă pe aceştia, pentru că deja cunoşteau prea multe din viața politică, din
această viață satanicească de temniță. Şi dacă (pe unul ca acesta) nu-l putea
folosi, îl şi omorau. Nu te omorau aşa, într-un timp mai scurt; te omorau într-un
timp mai îndelungat, ca să te chinuieşti. Era sigur că ai să mori după un an sau doi,
sau după jumătate de an, era sigur că trebuia să mori, dar să mori în chinurile cele
grele şi lepădat de neam şi de credință „aceasta era râvna lor. Cu cât lepădarea
era mai puternică, cu atât şi moartea venea mai curând, pentru că omul acesta nu
mai putea suporta şi durerea dinăuntru, şi durerea dinafară. Cei care nu s-au
lepădat simțeau durerea numai înafară, dar înăuntru simțeau bucurie
covârşitoare.
Îți trebuia probabil o pocăință ca a lui Petru ca să-ți revii.Da, dar e şi mai greu
pentru unul care nu are o temelie solidă a credinței. Au fost încercări foarte grele,
dar de acum înainte vor folosi altele. Acum ei se muncesc ca să găsească o
6
modalitate nouă de chinuire. Şi pentru că toate formele trupeşti, materiale s-au
epuizat, încearcă altele la nivel nevăzut.
Păi se pot controla simțirile de la distanță. Măcar înainte duşmanul îl aveai în față.
Aici nu ştii de unde te atacă.
Părinte, ce virtute sau faptă credeți că ne poate păzi în vremurile acestea şi cele
care vor veni, ca să nu ne lepădăm?
Acum este de abia începutul durerilor. Dar va veni un război aprig, şi după război
trebuie să fie acei 30 de ani de pace, după care se va încorona antihrist. Dar
războiul deja a început. Noi suntem deja într-un război climatic şi biotronic. Nu
vedeți cum pot ei provoca şi cutremure, şi inundații, şi secetă, şi incendii? Dar
bunul Dumnezeu îi va păzi pe aleşii Săi. Îmi amintesc, pe front erau şi soldați
cinstiți, jertfitori, şi alții care prădau casele oamenilor. Care era rezultatul? Toți cei
care se lăcomeau la bogăția şi averea acestor necăjiți, întâlneau la vreo doi
kilometri sau trei un bombardament de aviație şi toți aceşti oameni erau doborâți.
8
Iar ceilalți mergeau fără grijă şi nu aveau nicio pierdere. Atunci m-am gândit eu:
Uite, acesta este adevăratul popor român, în bunătatea lui, în dragostea lui.