Lupta duhovnicească împotriva feluritelor și rafinatelor ispite ale vrăjmașului – Sfântul

Ambrozie de la Optina

”Sfantul Ioan Scararul spune ca gandurile pe care nu le descoperim parintelui duhovnicesc

ajung sa fie savarsite cu fapta si ca, dimpotriva, ranile descoperite nu se inrautatesc, ci mai
vartos se tamaduiesc. Din propria experienta vedem ca fara ajutorul lui Dumnezeu omul este
din cale-afara de neputincios in lupta duhovniceasca. Dupa cum spune Cuviosul Marcu
Ascetul, in aceasta lupta avem un Ajutator tainic, ascund in noi la vremea botezului, pe
Hristos, Cel nebiruit. El ne va ajuta in aceasta lupta daca nu ne vom multumi sa-L chemam in
ajutor, ci vom si implini, pe cat ne sta in putere, poruncile cele de viata facatoare. Arunca-te in
mana preamarii Lui milostiviri. Asijderea, alearga neincetat si la Ocrotitoarea noastra, la
Stapana Pururea Fecioara Maria, cantand cat mai des cantarea bisericeasca: „Nu avem alta
nadejde sau ajutor afara de tine, Stapana, tu ne ajuta; in tine nadajduim si cu tine ne laudam,
ca robii tai suntem: sa nu fim rusinati.”

***

Sa dispretuiesti infricosarile vrajmasului cum ca el ar avea puterea sa te arunce intr-un necaz

cum este lepadarea de Domnul Cel rastignit. Toate aceste mestesugiri ale vrajmasului se pot
incheia cu tot felul de pareri neroade si interpretari gresite din partea omului. Tu insa
aminteste-ti mai intai cuvantul Psalmistului: gatitu-m-am, si nu m-am tulburat (Ps. 118, 60).

****

Tulburare si nedumerire mergand pana la putinatate de suflet si deznadejde. Pricina tuturor

acestora sta in trufia ta, in nepriceperea ta si in necunoasterea luptei duhovnicesti. Asa face
intotdeauna vrajmasul: unde poate sa traga omul folos duhovnicesc prin legatura
duhovniceasca, el se straduie sa puna piedica, insuflandu-i celui nepriceput ganduri spurcate
si alte miscari de felul acesta, facand toate acestea din invidia sa cea plina de rautate. Trebuia
sa intelegi cursa vrajmasului si s-o vestesti duhovnicului, pocaindu-te si smerindu-te, iar uneori
si dispretuind-o, nazuind spre cele ce iti stau inainte (v. Filip. 3, 14) — tu insa te tulburi pana la
putinatatea de suflet, prin aceasta aducand mangaiere vrajmasului.Imbarbateaza-te in
Domnul.

***

Nu trebuie sa implinesti in vreo privinta voia vrajmasilor sufletului, care te tulbura cu tot felul
de insuflari si de presupuneri si in care tu te increzi pe temeiul ca „asa ti se pare tie“. Toata

1
lupta gandita sau incurcatura care te necajeste vine din aceasta incredere fata de insuflarile
vrajmasului, pe seama carora tu pui o anumita insemnatate sau pe care vrei sa le vanezi in loc
sa le dispretuiesti chemand impotriva lor ajutorul lui Dumnezeu. Iar pricina de capetenie a
luptei gandite venite asupra ta este marea ta semetie, care se intrevede in toate.

***

De talharii cei ganditi [demoni, n.n.] este furat cel care primeste insuflarile cele rele,
amestecand cu ele voia sa; insuflarile acestor hoti ganditi sunt intotdeauna fara de randuiala
si nelalocul lor, dupa cuvantul Evangheliei: Cel ce nu intra pe usa in staulul oilor, ci sare pe
aiurea, acela este fur si talhar… Furul nu vine decat ca sa fure si sa junghie si sa piarda (In 10, 1,
10).

Lamurindu-ne cursele diavolului, Sfantul Ava Dorotei scrie: „El nu este atat de neiscusit in
lucrarea raului incat sa nu stie ca omul nu vrea sa pacatuiasca, si ca atare nu-i insufla pacate
vadite si nu-i zice: «du-te de curveste» sau «du-te de fura», ci afla in noi o dorinta ce pare
buna sau o indreptatire de sine, si prin aceasta, sub infatisarea binelui, aduce vatamare“.

***

Scrii ca vrajmasii sufletului au ridicat asupra ta o asemenea lupta incat, facand in jurul tau
zarva ca si cum ar juca o ceata intreaga, nu te lasa sa-ti savarsesti dupa obicei rugaciunea
launtrica — drept care ma si intrebi pe mine, cel putin la minte, ce sa faci in atare imprejurari.
Trebuie sa urmezi bineplacutilor lui Dumnezeu, luand ca pilda ceea ce au facut ei in asemenea
situatii. In Viata lui Arsenie cel Mare citim ca uneori, sculandu-se de la rugaciunea
launtrica, acesta se ruga cu voce tare, ridicandu-si bratele: „Doamne, Dumnezeul meu! Nu ma
parasi, ca nimic bun nu am facut inaintea Ta; ci ajuta-ma si invredniceste-ma sa pun inceput!”

In aceasta scurta rugaciune a bineplacutului lui Dumnezeu se vadeste, pe o parte, mare

smerenie, si mustrare de sine, si defaimare de sine. In al doilea rand, se arata ca nu degeaba se
ruga asa bineplacutul lui Dumnezeu, ci se vede ca din pricina asprei lui vietuiri era luptat cu
ganduri de inaltare de catre vrajmasii cei ganditi, care nu lasa pe nimeni in pace, ci pe fiecare il
lupta asa cum pot. Noi, cei neputinciosi, avem nevoie mai ales sa urmarim gandurile de
inaltare, care sunt cele mai vatamatoare in lupta duhovniceasca, dupa cum lamureste
Cuviosul Marcu Ascetul: „Daca ne-am ingriji de smerita cugetare, n-ar mai fi nevoie sa fim
pedepsiti. Toate lucrurile rele si chinuitoare ce ni se intampla, din pricina inaltarii de sine ni se
intampla. Iar daca ingerului satanei i s-a ingaduit sa-l apese pe Apostol, ca acesta sa nu se
mandreasca, cu atat mai mult i se va ingadui satanei sa ne calce in picioare pe noi atunci cand
ne mandrim, pana ce ne vom smeri.”

2
Dupa aceste marturii ale bineplacutilor lui Dumnezeu intelegand daca suntem smeriti sau nu
ori bagand de seama ca suntem furati de mandrie, sa repetam inaintea Domnului cu smerita
cugetare si fara vreo prefacatorie, rugaciunea aratata mai sus a fericitului Arsenie, la aceasta
sculandu-ne atunci cand ne tulbura vrajmasii cei ganditi, care ne necajesc. Iar daca nici rugaciu-
nea aceasta nu ne va linisti nicidecum, sa facem tot ca fericitul Arsenie, care uneori ii aseza in
jur pe ucenicii sai, plangandu-se de razboiul vrajmasului. Şi tu poti s-o asezi langa tine
cateodata pe sora P., daca e nevoie. Sa sada langa tine rugandu-se ori sa citeasca ceva din
Evanghelie stand in picioare.

***

Nu cumva este semetie faptul ca, primind pentru o vreme usurare in ce priveste razboiul
gandurilor, ai crezut ca aceasta e paza mintii? Sfantul Ioan Scararul spune:

„Pe cat sunt de departe rasariturile de la apusuri, pe atat este de departe paza mintii de paza
gandurilor, si pe atat este mai ostenicioasa decat aceasta“.

Iar noi doi nici gandurile nu suntem in stare sa ni le pazim cum trebuie — si atunci de unde sa
avem paza mintii? Linistea ta a fost nu paza a mintii, ci vadita capcana a vrajmasului.

***

Te nelinisteste razboiul trupesc, la care nu te-ai fi asteptat. Acolo unde ar fi trebuit sa ai parte
de folos sufletesc, vrajmasul reuseste sa ridice sminteala in calea ta. Dispretuieste-o, pentru
ca o asemenea insuflare a vrajmasului este prostia prostiilor. Scrii ca in acest razboi ti se pare
ca cineva sta langa tine. Asemenea lucruri se intampla atunci cand omul fie ca a uitat cu totul
la spovedanie vreun pacat destul de insemnat, fie ca nu s-a priceput sa marturiseasca asa cum
se cuvenea un oarecare pacat. Roaga-te Imparatesei cerurilor si ingerului tau pazitor sa te ajute
sa-ti amintesti si sa marturisesti pacatul cu pricina. Atunci, nalucirea cu pricina va pieri. Trebuie,
de asemenea, sa te smeresti inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, socotindu-te mai prejos
decat toata lumea.(…)

***

Imbarbateaza-te, si sa se intareasca inima ta (Ps. 26, 20).

In mijlocul suparatoarelor, iar uneori infricosatoarelor ispite ale vrajmasului, mangaie-te cu

spusele apostolesti: credincios este Dumnezeu, Care nu va ingadui sa fiti ispititi mai mult
decat puteti, ci in ispita va da si usurare (I Cor. 10, 13), si repeta-ti adeseori cuvintele acestea,
ca sa te intaresti. De asemenea sa dispretuiesti insuflarile cele desarte, insa rele, ale
vrajmasului, care te ameninta cu pieirea. Insesi amenintarile lui trebuie sa iti dea nadejde ca
el nu-ti va putea face nimic, pentru ca esti acoperita de milostivirea lui Dumnezeu. Daca ar fi

3
putut sa faca ceva, nu s-ar fi apucat sa ameninte. Ingerul pocaintei i-a spus Sfantului Herma ca
vrajmasul diavol este cu desavarsire neputincios si ca nu poate sa-i faca nimic omului daca
acesta nu se invoieste de bunavoie la vreun pacat. De aceea, atunci cand vrajmasul te
necajeste cu ganduri spurcate si de rusine, tu scapa la Domnul, rugandu-te cu cuvintele
psalmului: Doamne! Vrajmasii mei prigonindu-ma acum m-au inconjurat (Ps. 16, 9,
11); bucuria mea, izbaveste-ma de cei ce m-au inconjurat (Ps. 31, 8).

***

Paianjenul, lenes, sta intr-un singur loc, isi intinde plasa si asteapta: indata ce ii pica o musca,
i-a si „luat capul”, iar musca bazaie… Asa isi intinde si vrajmasul cursele totdeauna: cum ii pica
cineva in plasa, i-a si „luat capul”… Ia seama sa nu fii musca, fiindca si tu cam bazai…

***

”Daca mania stapanitorului se ridica impotriva ta, nu te clinti din locul tau”(Ecl. 10, 4).

Prin cuvantul stapanitor se intelege ispititorul, vrajmasul sufletului nostru, care prin faptul ca
omul a incalcat porunca lui Dumnezeu si a ascultat de indemnul lui rau, s-a facut stapanitor al
lumii, care domneste prin ascultarea omeneasca. El i-a inselat pe Adam si Eva folosindu-se de
un pretext frumos: si acum ii insala pe multi in acelasi fel; daca nu poate amagi pe cineva prin
propriile sale indemnuri, se straduie sa il tulbure si sa-l bage in ispita prin prieteni si cunoscuti,
sub pretexte frumoase. Adu-ti aminte de acest lucru si straduieste-te sa nu uiti; adu-ti aminte,
de asemenea, si principiul staretesc: „Şezi in chilia ta, si chilia ta te va invata toate“. Lucrul
acesta este cu atat mai cuvenit pentru tine cu cat te ingrijesti de monahismul launtric, intrucat
de cel din afara nu esti cu totul in stare pe deplin, din pricina constitutiei fizice slabe si a edu-
catiei delicate pe care ai primit-o. Şi Domnul Se uita mai mult la inima decat la fata sau la
lucrarea din afara a omului, cu toate ca de la cei sanatosi trupeste aceasta se cere. Oricum, si
celor cu sanatate firava, dar care se silesc potrivit cuvantului evanghelic, lucrarea cea din afara
le aduce mare folos daca o vor strabate fara cartire. Iar a se smeri este lucru de trebuinta si de
folos pentru toata lumea, atat pentru cei tari, cat si pentru cei slabi de vartute. Smerenia
poate inlocui ostenelile din afara, iar fara smerenie nici nevointele mari nu pot aduce vreun
folos.

***

Scrii ca din cand in cand slabesti foarte tare cu duhul, mergand pana la descurajare si uneori
chiar pana la deznadejde. Sa stii ca doua sunt cursele de capetenie ale vrajmasului: a-l lupta
pe crestin ori prin semeata cugetare si prin parerea de sine, ori prin descurajare si
deznadejde. Sfantul Scarar scrie ca un oarecare nevoitor iscusit biruia cursele vrajmasilor cu
propriile arme ale acestora. Atunci cand incercau sa il aduca la deznadejde, el graia catre sine si

4
catre vrajmasi: „Dar atunci, cum de ma laudati nu demult si ma faceati sa cuget semet?“ — si
prin aceasta destrama planul cel rau al vrajmasilor. Daca vrajmasii incercau sa-l ia pe partea
cealalta si incepeau sa-l laude si sa-i infatiseze pretexte de cugetare semeata si parere de sine,
batranul raspundea indata: „Dar atunci, cum de ma aruncati nu demult in deznadejde?
Acestea sunt doar lucruri care se bat cap in cap.” Şi asa, nevoitorul cu pricina destrama, cu
ajutorul lui Dumnezeu, cursele vrajmasilor prin propriile lor arme, folosindu-le la vremea
potrivita una impotriva alteia. Şi tie iti vine uneori gandul de a te ridica vitejeste impotriva
vrajmasilor, si intrebi daca acesta este un lucru bun. Descurajarea care vine dupa aceea
asupra ta si este intocmai pe dos fata de acest gand arata ca nu e un lucru bun. Nu este la
masura noastra sa ne ridicam impotriva railor si viclenilor nostri vrajmasi, ci lucrul cel mai de
nadejde e sa scapam intotdeauna la ajutorul si ocrotirea dumnezeiasca, chemandu-I in ajutor
pe Insusi Domnul si pe Preacurata Lui Maica, preaum sfatuieste Sfantul Scarar:

„Cu numele lui Iisus loveste-i pe cei potrivnici”.

***

Sfantul Marcu Ascetul spune in scrierea sa despre legea duhovniceasca:

„Radacina poftei este iubirea laudei si slavei omenesti.”

Iar pofta prinde puteri, dupa cum spun alti Sfinti Parinti, atunci cand omul iubeste tihna
trupeasca (in mancare, bautura si somn) si mai ales cand nu-si pazeste ochii de cele ce pot
sminti.

***

Esti bolnava, si iti vine foarte greu sa pricepi pricina bolii tale. Neoranduiala din neoranduiala
vine. Imi scrii la modul general despre ispita pe care o ai, insa n-o faci limpede, ci treci sub
tacere faptul ca singura ai aprins foc in padurea ta neferindu-te de prilejuri, ci atragandu-le de
capul tau. Cerceteaza-te bine. Este lucru primejdios sa te amagesti singura. Iti dau prilej sa te
cercetezi; nu poti sa fii tot incurcata, este vremea sa te apuci de treaba cu adevarat.

***

Ce sa faca cei pe care ii tulbura si-i nelinistesc oarecum fara voia lor neiubirea si rautatea,
invidia si ura, sau pe care ii sminteste necredinta?

Mai intai de toate, trebuie sa ia aminte la pricinile acestor patimi si sa foloseasca impotriva
acestor pricini doctoria duhovniceasca ce se cuvine. Pricina necredintei este iubirea slavei
pamantesti, precum da marturie Insusi Domnul in Sfanta Evanghelie: cum puteti voi sa credeti,
cand primiti slava unii de la altii si slava care vine de la singurul Dumnezeu nu o cautati? (In 5,

5
44). Iar invidia, si rautatea, si ura vin din mandrie si din lipsa dragostei de aproapele. Doctoria
impotriva acestor patimi este in primul rand recunoasterea smerita si sincera a propriei
neputinte inaintea lui Dumnezeu si a parintelui duhovnicesc; in al doilea rand, silinta
evanghelica de a nu lucra dupa imboldul acestor patimi, ci de a face cele potrivnice lor; a treia
doctorie este a cauta in toate numai slava lui Dumnezeu si de la Dumnezeu; a patra doctorie
este a chema cu smerenie ajutorul dumnezeiesc — nu cu indoiala, ci avand credinta ca ceea ce
este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu. A cincea doctorie este mustrarea de
sine, adica in orice intamplari sau imprejurari neplacute si intristatoare sa dam vina pe noi
insine, nu pe altii, ca nu ne-am priceput sa facem ceea ce trebuie si de aceea a iesit o asemenea
neplacere si un necaz ca acela, de care si suntem vrednici, cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru
nepasarea noastra, pentru inaltarea noastra de sine si pentru pacatele noastre vechi si noi.

***

In scrisoarea ta, intrebi iarasi pentru ce Dumnezeu a ingaduit asupra ta un razboi atat de
puternic — pentru pacate ori spre curatire s.a.m.d. s.a.m.d. Adica o tot dai cotita: nu poti sa iei
razboiul acesta in asa fel, incat sa nu fie nevoie sa te smeresti. De altfel, toate acestea sunt
ingaduite de Dumnezeu tocmai pentru a smeri cugetarea noastra: mai simplu si mai pe scurt,
pentru mandrie si pentru pacate.

***

Ce sa faca cei care bolesc de reavointa fata de aproapele, de invidie si de osandire si de

dispret? Unii ca acestia trebuie sa se ingrijeasca de indreptarea obiceiurilor lor – iar indreptarea
aceasta cere, in primul rand, recunoastere si cainta smerita si sincera inaintea lui Dumnezeu si
a parintelui duhovnicesc, iar in al doilea rand silinta evanghelica de a-si infrana limba si
cugetul de la defaimarea altora… in al treilea rand, indreptarea aceasta cere rugaciune
osardnica si smerita cu cuvintele acatistului: „Doamne! Vindecat-ai sufletul cel iubitor de
argint al vamesului Zaheu, vindeca si ticalos sufletul meu de reavointa si de zavistie, de
osandire si de pomenirea raului.”

Sa rostesti Rugaciunea lui Iisus si impotriva ispitelor curviei, iar in ispitele din partea maniei
roaga-te pentru cel asupra caruia esti necajit.

„Mantuieste, Doamne, si miluieste pe cutare, si cu sfintele ei rugaciuni ajuta-mi mie,

ticaloasei si pacatoasei.”

***

Invidia este cel mai vatamator lucru. Sfantul Isaac Sirul scrie ca cel ce a dobandit zavistie l-a
dobandit totodata si pe diavol. Cine-l ingaduie pe diavol in sufletul sau, ce neoranduiala,

6
tulburare si razvratire nu va face? Sa ne izbaveasca Domnul de aceasta patima pierzatoare,
precum si de osandirea altora, care ne face fatarnici inaintea lui Dumnezeu!

***

Cu privire la piedici si la lenevirea in rugaciune, precum si la restul luptei duhovnicesti, sa va

aduceti aminte intotdeauna cuvantul evanghelic potrivit caruia imparatia cerurilor se ia cu
silinta, si silitorii o rapesc pe ea (Mt. 11, 12). Nu va mirati catusi de putin ca simtiti in voi
miscari si simtaminte potrivnice iubirii si simplitatii evanghelice. Nu toti au nepatimirea, si
daca aceasta se da cuiva, se da dupa multa lupta si dupa mari nevointe, iar mai vartos pentru
smerenie. Iar noi, neputinciosii, avem nevoie, spre imbarbatarea si mangaierea noastra, sa ne
amintim si sa ne tinem de cuvantul Psalmistului: rasar pacatosii ca iarba si se ivesc toti cei ce
lucreaza faradelegea, ca sa piara in veacul veacului (Ps. 91, 7-8), adica atunci cand simtim in
noi simtaminte si miscari sau ganduri potrivnice Evangheliei, trebuie sa le nimicim prin
mustrarea de sine si prin chemarea ajutorului dumnezeiesc.

***

Masura este buna in toate. Exista o varsta a trupului, exista si o varsta duhovniceasca. Cei de
noua ani nu pot sa se apuce de lucrurile pe care este vremea sa le faca cei de douazeci de ani:
asa se intampla si in viata duhovniceasca — prin ravna mai presus de puteri si lipsita de
dreapta socotinta ne putem vatama viata duhovniceasca. Iar daca Domnul pazeste pe cineva
de aceasta, acela, in orice caz, se osteneste si se necajeste degeaba. „Grabeste-te incet“, spun
cei incercati. Este vatamator sa nu te gandesti la cele trebuitoare, insa este primejdios sa te
arunci la cele mai presus de masura ta. Ţine-te, in primul rand, de acestea trei: frica de
Dumnezeu, smerenia si pocainta neincetata.”

Extrase din: Sfântul Ambrozie de la Optina, Învăţături duhovniceşti, Editura Sophia, 2010