Exercițiul nr.

2 ‘’Consecințe: Ce s-ar întâmpla dacă…’’

Obiectiv:Dezvoltarea capacităților de a reda verbal ceea ce își imaginează.
Desfășurarea :
Elevii răspund înscris la urmatoarele întrebări:
- Ce s-ar întîmpla dacă animalele ar începe a vorbi?
-Ce s-ar întîmpla dacă va ploua fără încetare?
-Ce s-ar întîmpla dacă ție ți-ar crește aripi?
-Ce s-ar întîmpla dacă oamenii ar putea să citească gîndurile unul altuia?
-Ce s-ar întîmpla dacă ar învia toți eroii din povești?

5. Exerciţiul „Scrisoare profesorului” (20 min.)

Scopul: vor fi capabili să comunice celuilalt propria recunoaștere.

Descriere:

Se solicită participanţilor să alcătuiască o scrisoare de mulţumire către profesor, în care

îşi exprimă emoţiile pozitive pe care le simt faţă de el. Conţinutul scrisorii:

Vă mulţumesc pentru…

Când îmi spuneţi…, recunosc că …

Îmi pare rău că …

Îmi este greu să învăţ …

Îmi este de ajutor…

Timp limită: 10 min. Apoi scrisorile sunt adunate într-o lădiţă şi fiecare va trage la

întâmplare un mesaj şi-l va citi (propriul mesaj îl pune înapoi).

Exercițiu “dacă aș fi adult….”

Scopul: să argumenteze propria opinie; dezvoltarea spiritului critic şi a capacității de a - și

asuma responsabilitatea față de acțiunile proprii.

Descriere: copilul este pus în situația a se da cu părerea în unele situații – problemă, fiind pus pe
poziția de a fi adult :

Ce ai face dacă ai fi adult........

Cum a – i cîștiga bani?

Ce ai lucra?

Ai avea copiii?

Ce – ai face dacă ai avea un copil neascultător?

 Copiii si responsabilitatea,
ce trebuie sa stii?

Responsabilitatea este o atitudine in

aceeasi masura in care este si o aptitudine. Poate si trebuie sa fie invatata.
Un copil nu stie ca trebuie sa isi puna jucariile la loc sau ca trebuie sa ajunga
la timp la scoala daca nu este invatat sa o faca. Cel mai bun mod prin care
parintii ii pot invata pe copii sa fie responsabili este putin cate putin in fiecare
zi.
Ce este responsabilitatea?
In mare, un copil responsabil este acela care reuseste sa se gandeasca si la
nevoile celorlalti si este constient de consecintele actiunilor lui.
Responsabilitatea nu este o calitate innascuta, ci invatata, iar parintii au un rol
esential in acest sens.
Responsabilitatea, o aptitudine ce se poate invata la orice varsta!
Invatarea responsabilitatii nu are o varsta anume.
De cand copilul incepe sa mearga in picioare (pana intr-un an) si poate apuca
jucariile cu manutele el poate fi ajutat sa deprinda abilitatea de a fi
responsabil.
Copiii mici, intre 1-3 ani, pot executa sarcini simple.
Incepand uc 3-4 ani copiii sunt apti pentru a fi invatati sa isi faca patutul
singuri. De la 5 ani ei deja pot aranja masa si o pot strange la sfarsit.
Deja la varsta de 8 ani, copilului trebuie sa i se traseze sarcini zilnice si
saptamanale. La fiecare varsta copilul poate fi responsabil.
Cum reusesc copiii sa devina mai usor persoane responsabile?
Copiii reusesc sa devina persoane responsabile daca li se ofera ocazia.
Parintii trebuie sa fie dispusi sa acorde libertatea copilului pentru:
 a lua decizii;
 a demonstra ca pot face un lucru;
 a invata din propriile greseli.
Fundamentul de baza al responsabilitatii la copii
 Inainte de a incerca sa ii dai lectii de a deveni un copil responsabil este
eimportant sa creezi un fundament al responsabilitatii. Sa il ajuti sa
insuseasca si sa foloseasca "uneltele" de baza pentru consolidarea acestei
atitudini. Asadar, vorbeste-i inainte copilului despre cateva lucurri care stau la
baza responsabilitatii:
 consecinte;
 empatie;
 munca;
 alegeri.
Beneficiile responsabilitatii la copii
Invatarea si insusirea responsabilitatii ajuta la maturizarea copilului si
reprezinta o poarta deschisa catre succes. Responsabilitatea isi are influenta
in multe parti din dezvoltarea copilului. Il ajuta sa fie autonom, sa se descurce
pe propriile puteri, sa nu depinda de ceilalti.
Un copil responsabil castiga increderea celor din jur, a parintilor, prietenilor si
este o persoana pe care te poti baza fara ezitare.
Responsabilitatea estee esentiala pentru consolidarea increderii in propriile
forte. O incredere puternica in propria persoana reprezinta atu-ul unei
persoane puternice, independente, otpimiste, orientate spre succes.

https://www.copilul.ro/copii-3-6-ani/dezvoltare/Copiii-si-responsabilitatea-ce-trebuie-sa-stii-
a7449.html \

RESPONSABILITATEA – CE
ESTE ȘI CUM SE
DEZVOLTĂ ÎN FUNCȚIE
DE VÂRSTA COPIILOR /
RESPONSIBILITY – WHAT
IT IS AND HOW IT
DEVELOPS DEPENDING ON
THE CHILD’S AGE
Responsabilitatile copilului, in functie de varsta

2 – 3 ani

 Sa ajute la aranjarea patului

 Sa ajute la asezarea la locul lor a jucariilor
 Sa isi puna hainutele purtate in cosul pentru rufe ce trebuie spalate
 Sa puna apa si mancare animalului de companie, sub supravegherea unui adult
 Sa ajute la stergerea prafului
 Sa se desbrace singur

4 – 5 ani

 Sa se spele pe maini de fiecare data cand vine de afara, merge la toaleta sau
inainte de masa
 Sa se imbrace cu foarte putin ajutor din partea parintilor
 Sa isi faca patul cu foarte putin ajutor din partea parintilor
 Sa isi ajute cu transportarea bagajelor sau a cumparaturilor (bineinteles cu
bagaje a caror greutate sa fie potrivita varstei sale)
 Sa puna masa sub supraveghere: sa aseze farfuriile, tacamurile si servetele
 Sa stranga masa sub supraveghere
 Sa isi imperecheze sosetele
 Sa raspunda la telefon sub supraveghere
 Sa hraneasca animalul de companie
 Sa stearga podeaua cu un mop uscat
 Sa ajute la incarcarea si descarcarea masinii de spalat
 Sa isi stranga jucariile

6 – 7 ani

 Sa isi faca zilnic patul singur

  Sa isi spele dintisorii
 Sa se pieptene
 Sa isi aleaga hainutele pentru ziua respectiva
 Sa se imbrace singur
 Sa dea cu aspiratorul in camera sa
 Sa dea cu mopul
 Sa impacheteze hanutele sub supraveghere
 Sa isi puna hainutele la locul lor in dulap
 Sa isi puna singur apa in pahar
 Sa ajute la intinderea si stragerea rufelor
 Sa stearga oglinzile sub supraveghere
 Sa te ajute sa faci mancare
 Sa stearga vasele dupa ce le-ai spalat

8 – 11 ani

 Sa se spele singur
 Sa isi mentina camera curata
 Sa isi faca temele
 Sa aiba grija de lucrurile sale
 Sa se trezeasca singur folosind o alarma
 Sa spele vasele
 Sa ajute la spalarea masinii
 Sa isi pregateasca singur mese usoare
 Sa stranga frunzele din curte
 Sa duca gunoiul
 Sa raspunda la telefon atunci cand este cazul
 Sa stearga geamurile sub supraveghere

”Nu ești responsabil, parcă ai fi un bebeluș!” este o replică pe care părinții sau
cadrele didactice o folosesc destul des atunci când copiii nu fac ceva bine sau uită că
au ceva de făcut. A educa înseamnă a ajuta o persoană să ajungă să fie independentă,
să ia decizii, să se descurce singură și să îşi cunoască foarte bine potențialul. Acest
proces de educare este de lungă durată și costisitor, el începând acasă în familie şi
continuând la școală.
Responsabilitatea reprezintă capacitatea de a-ți asuma consecințele propriilor acțiuni
și decizii căutând binele propriu și al celorlalți.
Este important ca cei mici să fie învățați să accepte consecințele a ceea ce fac, gândesc
sau decid. Nimeni nu se naște responsabil! Responsabilitatea se dezvoltă prin imitarea
adultului și prin aprobarea socială, care apare ca o recompensă. Copilul simte
satisfacție când acționează responsabil și primește aprobarea celor din jurul lui, iar
acest lucru îi crește stima de sine!
A educa un copil să fie responsabil nu este foarte ușor. Se poate ajunge la acest
rezultat doar prin îmbinarea efortului zilnic al părinților cu cel al educatorilor, dar
marea recompensă a acestui efort este să vezi mai târziu nişte adulți responsabili. Nu
este ușor să știi ce poți să îi ceri unui copil sau până unde este capabil să acționeze
într-un mod responsabil și adecvat. De aceea este important să ținem cont de vârsta lui
și de etapele de dezvoltare ale copilului!

Între 2 și 3 ani
La această vârstă, copilul poate îndeplini anumite sarcini ușoare, dar sub
supravegherea adultului. Încă nu înțelege ce este bine și ce este rău în ceea ce privește
cerințele și exigențele celorlalți pentru că nu are dezvoltat autocontrolul. Colaborează
cu adultul în ceea ce privește aranjarea hainelor şi a încălţărilor sau poate să ude
florile.

Între 3 și 4 ani
În această etapă de dezvoltare, copilul observă și imită comportamentul adultului și
acționează în funcție de recompensă și de pedeapsă. Este etapa în care începe ușor să
se dezvolte autocontrolul și poate să își aranjeze lucrurile. Colaborează în ceea ce
privește păstrarea și strângerea jucăriilor. Poate participa la aranjarea mesei precum
aranjarea farfuriilor sau a tacâmurilor. Se dezbracă singur și se poate îmbrăca cu
ajutor. Începe ușor să înțeleagă să împartă lucrurile cu ceilalți și să aştepte până intră
din nou în posesia lor și manifestă un interes crescut pentru jocul cu ceilalţi copii.

Între 4 și 5 ani
În acest interval de vârstă, copilul continuă să observe și să imite adulții. Are nevoie
în continuare să fie ghidat și manifestă dorința de a-i mulțumi și a-i ajuta pe ceilalți
luând inițiative responsabile precum să se îmbrace singuri, să strângă jucăriile după ce
le folosesc sau să se controleze atunci când merg la un spectacol etc. La această
vârstă, deja copilul poate avea responsabilitățile lui precise precum: să aşeze singur
masa, poate să își supravegheze frații mai mici pentru un timp scurt, când adultul este
în preajmă, poate să mențină ordine în lucrurile pe care le folosește şi este
independent în ceea ce privește abilitățile de a mânca singur, de a se îngriji (să se
îmbrace, să se spele, să meargă singur la baie). În timpul jocului, acceptă mici
schimbări, deși nu le respectă mereu. La această vârstă se asociază cu 2, 3 copii pentru
a se juca și începe să lege primele prietenii.

Între 5 și 6 ani
Copilul are deja un repertoriu vast de comportamente, dar este încă importantă
prezența unui adult care să îi spună ce să facă și ce să nu facă. Recomandat este ca
adulții să ofere două variante din care copilul să aleagă. El poate avea responsabilități
precum: să șteargă praful, să strângă masa, să își pregătească hainele pentru a se
îmbrăca și să caute diverse obiecte care să îi ajute în finalizarea anumitor activități.
Nu uitați că cei mici învață prin imitare şi de aceea este important ca toți membrii
familiei să respecte regulile casei și să manifeste comportamentele dezirabile pe care
doresc să și le însușească și copiii. Începând cu vârsta de 5 ani, ei descoperă
intenționalitatea, asimilează anumite reguli și se comportă ca atare. De asemenea, se
joacă în grupuri mai mari de 3 copii și respectă reguli simple, încearcă să fie autonomi
și se pot revolta la presiunile făcute de părinți sau de altă autoritate (de ex. norme
sociale).

Între 6 și 7 ani
În această etapă, copilul poate evita diverse accidente cu control și ajutor. El este
capabil să gestioneze o sumă săptămânală de bani pe care o primește și încă poate fi
gestionat cu reguli. Îndeplinește instrucțiunile cuvânt cu cuvânt până pe la vârsta de 8
ani și își poate controla ieșirile de furie mai ușor. Tinde să își formeze un grup de
prieteni de același sex și își dezvoltă abilitățile sociale legate de obiceiuri (să salute, să
mulțumească). Are dorința de a fi bun și dacă nu este îi învinovățește pe ceilalți sau
circumstanțele pentru că nu acceptă să fie considerat rău. Dobândește noțiunea de
dreptate și învață normele morale pornind de la exemple concrete.

Între 7 și 8 ani
Între 7 şi 8 ani, copilul are autonomia personală dezvoltată și poate să își controleze
impulsurile în funcție de intențiile pe care le are. Este capabil să își organizeze timpul,
banii și jucăriile, dar asta nu înseamnă că nu este recomandat să fie supravegheat de
un adult. La această vârstă poate avea responsabilități zilnice precum: să pregătească
micul dejun, să se spele singur sau să se ocupe singur de activitățile școlare. Știe când
și cum să acționeze în situațiile cotidiene de viață. Performanța persoanelor de
referință este decisivă, dacă se menține o atitudine autoritară copilul poate deveni
supus, dependent și lipsit de inițiative, iar dacă se menține o atitudine permisivă
copilul se poate transforma într-o persoană capricioasă și iresponsabilă. De aceea este
esențială o atitudine care să încurajeze inițiativele copilului, dar care să mențină
disciplina. În ceea ce privește jocul, la această vârstă copilul începe să se bucure de
jocul colectiv și să coopereze în grup, devenind capabil să prevadă consecințele
propriilor comportamente.

Între 9 și 10 ani
Copilul la această etapă este suficient de autonom în ceea ce privește intențiile și
responsabilitățile proprii. Poate avea o rutină în ceea ce privește organizarea propriilor
materiale, haine sau propriile economii. Se poate ocupa de o responsabilitate casnică,
ce trebuie realizată cu mare atenție și corectitudine. Le place să fie recompensați
pentru aceste sarcini/activități de care este responsabil. Începe să se identifice cu
grupul de prieteni, în cadrul căruia fiecare dintre ei are asigurată o contribuție și
ascultă de liderul grupului. Recunoaște atunci când greșește ceva, dar mereu găsește
scuze. Îi place să fie lăsat să aleagă pentru el. Își cunoaste posibilitățile, decide și
reflectă înainte de a acționa, învață din consecințe și se simte atras de valorile morale
de justiție, egalitate, sinceritate, bunătate.

Între 10 și 12 ani
Influența prietenilor în această perioadă este decisivă și comportamentul lui este în
mare parte influențat de ceea ce vede la prietenii sau colegii lui. La fel și frații sau
surorile mai mari au o mare influență asupra lui față de părinți. Este o etapă normală
în a-și critica părinții și profesorii şi nu-i place să fie tratat cu autoritate ca un „copil”
și își doreşte independență totală în ceea ce privește luarea deciziilor. Este important
pentru el să își facă prieteni și să le ofere încredere, este loial grupului din care face
parte (moral, vestimentar etc), are sentimentul de responsabilitate, încercând să își
îndeplinească toate obligațiile și devine mai flexibil în ceea ce privește hotărârile lui.
Comportamentele lui sunt mult mai dezirabile în afara familiei şi are poate să
evaluezeceea ce este bine și ce este rău în privința propriilor acțiuni, se gândeşte la
consecințe și apare obiectivitatea în deciziile și dorințele lui chiar dacă întâmplă să
greșească.
Responsabilitatea este o abilitate care se achiziţionează si se dezvoltă progresiv
parcurgând etapele menţionate mai sus. Dezvoltarea capacităţii de a acţiona în formă
responsabilă diferă de la o persoană la alta (de ritmul fiecăruia) şi depinde şi de
contextul în care se află (familie, şcoală, cartier). Astfel, este dificil să găseşti copii de
aceeaşi vârstă care să manifeste acelaşi grad de responsabilitate. Etapele descrise mai
sus trebuie înţelese doar ca referinţe şi nicidecum ca standarde precise pentru că
fiecare copil are propria structură psihică în ceea ce priveşte capacitatea de
responsabilitate.
http://salvaticopiii.ro/educatieincluziva/articole/responsabilitatea-ce-este-si-cum-se-dezvolta-
functie-de-varsta-copiilor/

parenting
Lasa-l sa ia decizii. Apoi indiferent ca hotararea lui a fost una buna sau
gresita, lasa-l sa suporte consecintele.

Da-i dreptul la opinie. Nu gandi ca este copil si nu isi poate da cu parerea;

oricare ar fi punctul lui de vedere, discutati despre asta, asculta-l si lasa-l sa
inteleaga ca si el are dreptul la opinie.

Invata-l sa fie organizat cu timpul lui. Stabiliti un orar zilnic, pentru ca in

felul acesta, va avea timp atat pentru scoala, cat si pentru distractie.

Da-i copilului sarcini de indeplinit (in functie de varsta), pentru a-i ocupa
timpul intr-un mod util, dar si pentru ca ii va face placere sa te ajute.

Nu ii face toate mofturile. Nu cumpara tot ce iti cere, chiar daca iti permiti.
Este bine sa invete ca trebuie sa ”munceasca” pentru a primi lucrul dorit.
Invata-l sa-si rezolve problemele singur (unele dintre ele). Explica-i ca
pentru rezolvarea unei probleme, are mai multi pasi de urmat si ca
intotdeauna pot exista mai multe solutii, iar el trebuie sa aleaga. Nu interveni
sa-l ajuti, daca nu-i iese din prima, ci lasa-l sa incerce de mai multe ori, chiar
daca rezultatul nu este cel dorit.

Lasa-ti copilul sa fie independent. Un copil independent va fi mai tarziu

responsabil, capabil sa faca alegerile potrivite, pe cand un copil caruia i se
spune tot timpul ce sa faca, va deveni un adult nesigur.

Ofera-i un bun exemplu. Ca parinte, trebuie sa faci tot ceea ce iti doresti sa
invete si copilul tau sa faca. Nu poti avea pretentia ca el sa aiba un anumit
comportament, fara ca tu sa i-l oferi exemplu.

http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/parenting-cum-iti-inveti-copilul-sa-fie-mai-
responsabil-2154047

O poveste educativă despre responsabilitate - un lucru pe care unii copii îl învață ceva
mai greu și mult mai târziu decât ar trebui.

Mama îl ducea la baie şi îi dădea cu apă pe ochi până se dezmeticea puţin, apoi îi
aranja hăinuţele pe pat, îi punea cărţile în ghiozdan, fugea repede la bucătărie să pregătească
ceaiul şi îl ducea la şcoală.
Într-o zi, din prea mare grabă, mama a uitat să-i pună în ghiozdan Abecedarul.
La şcoală, bineînţeles că Tudorel a fost mustrat de învăţătoare.
– „Ar trebui să o certaţi pe mama, nu pe mine. Ea e cea care a uitat să-mi pună Abecedarul în
geantă”.
– „Tudorel, eşti destul de mare ca să-ţi pregăteşti singur ghiozdanul, a continuat învăţatoarea.
Trebuie să înveţi să te comporţi ca un copil responsabil”.
Mica „muştruluială” i-a dat de gândit lui Tudorel. Într-adevăr, nu ştia ce presupune faptul de a fi
responsabil. Atunci, a mers în pauză la doamna învăţătoare şi a întrebat-o care dintre colegii lui
poate fi numit copil responsabil.
– „Păi, uite….Dănuţ, Teo, Miruna şi…Anca. Ai putea învăţa multe de la ei.”
Bucuros de răspuns, Tudorel merge la Anca să o întrebe cum face ea ca să fie considerată
responsabilă.
– „Nu prea ştiu ce să-ţi răspund, a ezitat fata. Dar cred că are de-a face cu faptul că îmi fac
temele fără să îmi zică nimeni, mă trezesc, mă îmbrac şi vin singură la şcoală.”
– „Şi îţi pregăteşti singură ghiozdanul?” a privit-o neîncrezător băiatul.
– „O, da, sigur. Chiar şi pacheţelul mi-l pregătesc tot eu.”
– „Hmmm, nu înţeleg, făcu Tudorel. Şi tu cu ce te alegi de pe urma responsabilităţii tale?”
– „Părinţii mei îmi acordă foarte multă libertate pentru că au încredere în mine, iar mie îmi place
acest sentiment de libertate.”
– „Da, se gândea în sinea lui copilul, nici mie nu mi-ar strica să nu mai fiu supravegheat cu atâta
stricteţe mereu. Aş putea încerca chestia asta cu responsabilitatea.”
Ajungând acasă, Tudorel şi-a înştiinţat imediat părinţii:
– „Să ştiţi că de mâine sunt un copil responsabil.”
Şi le-a explicat în ce vor consta actele lui de responsabilitate. Părinţii zâmbeau şi se priveau cu
subînţeles, dar nu au spus nimic.

A doua zi, ca de obicei,

Tudorel nu se putea trezi la timp. Mama a intrat în camera lui, dar fără să-l mai ridice, i-a spus
doar de la uşă:
– „Cred că ar trebui să te trezeşti.”
Tudorel a mormăit ceva şi a adormit la loc.
Când s-a trezit, în sfârşit, era aproape ora 10.
– „Mamăăăăăă, sări el din pat speriat, ai văzut cât e ceasul?”
Mama, calmă, i-a zis:
– „Eu te-am trezit. Nu poţi da vina pe mine. Am crezut că nu mai vrei să mergi azi la şcoală.”
– „Mamă, ce îi spun doamnei?”
– „Nu ştiu, Tudorel. Eşti un copil responsabil acum.”
Băiatul a plecat din casă în fugă. Se gândea la o minciună pe care ar putea-o spune la şcoală.
La întoarcerea acasă, mama îl aştepta curioasă:
– „Tudorel, cum a fost?”
Plângând, el a răspuns:
– „Cea mai oribilă zi din viaţa mea. În primul rând, am luat un autobuz greşit şi am mers în
partea opusă a oraşului. Apoi, când mi-am dat seama de greşeală, am luat un altul, dar oricum era
foarte târziu. Am ajuns la şcoală pe la ora 11. Când am intrat în clasă, toţi colegii mei au izbucnit
într-un hohot de râs. Tu chiar nu ai văzut, mamă, că mi-am luat pantalonii pe dos?”
Mama se abţinea cu greu să nu râdă.
– „Aşa, şi mai departe ce ai făcut?”
– „I-am cerut voie doamnei să intru. Dar doamna ştii ce a făcut? Nu mi-a crezut deloc minciuna
pe care o ticluisem eu şi m-a obligat să port un coif pe care mi-a scris cu litere mari
SOMNOROSUL CLASEI. M-am simţit aşa de rău….Apoi, toată ora au împărţi impresii despre
cât de frumos a fost la planetariu. Îţi dai seama? Au fost la planetariu fără mine. Mi-e atât de
ciudă că nu m-am trezit. Îmi doream mult să fi fost şi eu.”

– „Tudorel, şi care e concluzia ta?” îl iscodea mama mai departe.

– „Că e foarte greu să fii responsabil pentru că nu mai poţi să dai vina pe nimeni, răspunse
printre lacrimi copilul. A trebuit să recunosc că din cauza mea nu am fost la planetariu cu colegii
mei.”
Mama a reuşit să-l împace, spunându-i că, de fapt, responsabilitatea e o chestiune care vine
treptat, pe măsură ce omul înaintează în vârstă, dar că trebuie să se deprindă încă din copilărie cu
aceasta. Iar că cel mai important lucru este ca omul să aibă puterea de a-şi asuma consecinţele
acţiunilor sale, chiar dacă la un moment dat şi-ar dori să poată învinui pe altcineva pentru ele.
http://odoras.md/colt-de-activitate/povesti-audio/poveste-cum-sa-iti-inveti-copilul-sa-fie-
responsabil/

Abilități dobândite

 Dorința de autocunoaștere
 Atitudine pozitivă față de sine și față de ceilalți
 Exprimarea nevoilor și emoțiilor
 Aplicarea practică a cunoștințelor învățate la școală
 Lucru în echipă
 Analiza critică a informațiilor
 Autonomie în gândire
 Implicare socială
 Acceptarea diferențelor de opinie
 Responsabilitate civică
 Dacă există ceva ce pot face părinții, profesorii și adulții, în general, pentru copii, este să-i ajute
să-și transforme slăbiciunea în putere. Toate ființele umane au puncte slabe. Și copiii le au, însă,
deși mulți dintre ei sunt dotați cu puteri mari și abilități unice, dețin și trăsături de personalitate
mai puțin „strălucitoare” care, fără îndoială, vin să-i învețe și să-i întărească.

 Responsabilitatea este una dintre bazele fundamentale în dezvoltarea tuturor ființelor umane și
este o abilitate care se poate transmite de la o vârstă fragedă, chiar de la doi-trei ani. Dacă se va
porni de la înțelegerea importanței faptului de a fi responsabil, atunci am pus o bază
fundamentală în dezvoltarea copilului și vom colabora în viitor cu un adult matur și conștient.

 Responsabilitatea înseamnă să știe și să fie capabil să răspundă la ceea ce se întâmplă. Dacă

cineva nu are răspunsul, atunci va fi iresponsabil. Iresponsabilitatea nu este un rău care i se
întâmplă, înseamnă pur și simplu că acea persoană nu știe cum să răspundă la o anumită situație.
Dacă un copil nu înțelege cum să reacționeze, atunci se eschivează să facă acel lucru. Și dacă un
copil nu înțelege efectul a ceea ce face și nu conștientizează cât de departe pot duce
comportamentele și atitudinile lui, atunci acesta va acționa iresponsabil.

 Să-l învățăm pe un copil să fie responsabil nu este nevoie de un mare efort, nici de țipete, nici de
impunere, nici nu trebuie să așteptăm până când este mai mare. Această calitate puternică poate fi
învățată de la o vârstă fragedă. De la doi sau trei ani poate fi învățat ceea ce înseamnă a fi
responsabil.

 A-l învăța responsabilitatea pe copil presupune să-i arătăm că fiecare dintre lucrurile pe care le
face are consecințe. De exemplu, în cazul în care micuțul toarnă un pahar cu lapte peste micul
dejun, nu trebuie evidențiat ca fiind ceva „rău“, nici măcar un motiv pentru a-l certa sau pedepsi,
chiar dacă s-a jucat la masă. Acest lucru va provoca doar mânia copilului, se va simți vinovat și-ți
va întoarce spatele. Pedepsele, mustrările și țipetele nu-l vor ajuta să crească, ci îl vor transforma
într-un copil nesigur și rebel și de fiecare dată va fi nevoie să se apeleze la țipăt și va fi pedepsit
mai mult, deoarece acționându-se astfel mult timp, va fi tot mai detașat de strigăte sau
amenințare.

 Prin urmare, cea mai bună manieră de a rezolva o astfel de situație este să folosim o voce calmă
(întotdeauna să încercăm să fim prietenoși). „Ei bine, acum trebuie să cureți masa și podeaua“. Iar
copilul ar trebui lăsat să meargă să caute o cârpă și să curețe până când totul va fi curat. Dacă
 trebuie să spele fața de masă, atunci susțineți-l să aloce timp suplimentar pentru a o înmuia și
spăla, indiferent cât de mic este copilul, deși, în cele din urmă, sfârșește prin a fi spălată de adult.
Cel mai important lucru aici este că micuțul observă activitatea și efortul depus și va învăța să-și
asume responsabilitatea, să răspundă pentru ceea ce a cauzat.

 E posibil ca celui mic să-i placă să spele fața de masă și chiar să se bucure de sarcină, dar chiar și
în cazul acesta, el tot învață că orice faptă are consecințe.

 În cazul în care un copil sparge un geam având o anumită valoare, îi puteți spune: „Ei bine, cred
că trebuie să stai un timp fără a cumpăra bomboane de la magazin, deoarece costurile pentru
sticlă vor fi acoperite din banii pe care i-am fi dat pentru bomboane.“ Și este important ca
părintele să rezolve acest incident pe cale amiabila. Deci, în cazul în care copilul plânge sau se
supără din cauză că nu îi veți cumpăra ceea ce dorește din magazin, părintele trebuie să se arate
ferm, dar întotdeauna prietenos, adică fără să strige sau să se înfurie.

 Toate aceste consecințe vă vor oferi o perspectivă despre cât de departe pot ajunge cu atitudinile
lor și, desigur, data viitoare, vor fi mult mai atenți la masă și, probabil, nu se vor mai juca cu
mingea în casă.

 Mulți adulți sunt iresponsabili, deoarece când erau mici, nu li s-au arătat consecințele a ceea ce au
făcut, într-o manieră prietenoasă și obiectivă, ci au fost aspru mustrați pentru faptele lor. Un
tânăr, de cele mai multe ori este îndelung mustrat, în loc să fie ajutat să devină conștient de ceea
ce face și să primească consecințele propriului comportament, nu ca pe o pedeapsă, ci ca pe o
acțiune de sensibilizare și informare.

 Un copil sau adolescent care încalcă limitele și căruia nu „îi pasă de nimic“ este un tânăr care se
împotrivește unei autorități care nu a știut cum să transmită responsabilitate.

 Trebuie să fie eliminată de la adulți prejudecata cu privire la faptul că impunându-se forțat și

țipând, copiii vor răspunde mai bine regulilor și solicitărilor lor. Aceștia pot să răspundă pentru
un timp, probabil, de frică, nu din respect sau pentru că au înțeles cu adevărat și au devenit
conștienți de ceea ce doresc să transmită. Același lucru li se aplică și părinților permisivi, care îi
acceptă copilului să facă orice pentru a preveni durerea și frustrarea lui de a răspunde pentru ceea
ce a făcut, dar și părinților care apelează la pedepse foarte severe, dar care renunță la ele în timp,
nefiind în măsură să le susțină. Un copil sau adolescent care este pedepsit, nu știe ce înseamnă să
fie responsabil, pentru că simte că există cineva care îi conduce viața și îi impune moduri de a fi.
Nu este de dorit să învățăm un copil cu pedeapsa. Ar trebui să fie învățat cu legea cauzei și a
efectului. A-i impune limite unui copil nu înseamnă a-i impune să stea o săptămână fără televizor
pentru că a primit note proaste, ci înseamnă ajutor pentru a face relații conștiente, înseamnă
ajungerea la acorduri rezonabile.

 Dacă dorim să-l facem pe copil responsabil față de școală, nu tratăm studiul ca pe o impunere sau
o pedeapsă și nu trebuie să fie o povară. Studiul ar trebui să fie o descoperire de lucruri noi, mai
ales o descoperire a ceea ce pot face în cazul în care am anumite competențe.

 Pe de altă parte, dacă se dorește să facem un adolescent responsabil pentru ora la care ajunge
acasă, la un moment dat, nu trebuie să-l pedepsim atunci când el nu o face. Este bine să facem
înțelegeri ca: „Te aștept la ora douăsprezece.” Dacă ajunge mai târziu, nu este indicat să ne
ridicăm și să-l dojenim sau să țipăm. Cel mai eficient este să avem o atitudine senină și fermă.
Ceva de genul: „Noapte bună, fiule! Îmi pare rău că ai decis să nu mai ieși data viitoare. Mâine
putem vorbi. „
  Când adolescentul va cere permisiunea de a ieși din nou, trebuie să i se explice că a încălcat
regula de a respecta ora de întoarcere și că nu poate ieși. Părintele trebuie să fie ferm în a-și ține
cuvântul, poate fi chiar prietenos și poate spune: „Dacă vrei, poți citi o carte sau poți viziona un
film bun în seara asta.“

 Evident, dacă tânărul sau copilul nu este obișnuit cu astfel de limite, va deveni mai rebel sau va fi
foarte supărat. Dar dacă insistați în fermitate și va deveni conștient de ceea ce face, el va fi treptat
mai responsabil și cu un caracter mai puternic. Cu siguranță, deși de cele mai multe ori nu va
recunoaște, va fi mulțumit, pentru că l-ați ajutat la formarea și promovarea unui caracter conștient
și matur, care îl va face să fie mai independent, mai fericit și mai împlinit.

 Să-i înveți pe copii despre responsabilitate este un proces îndelungat, care necesită întăriri
regulate. În consecință, școala și familia ar trebui să creeze cât mai multe ocazii pentru a
valorifica aceste oportunități de evoluție și colaborare.

http://didactica.genesis.ro/formarea-responsabilitatii-copii-adolescenti/