Hipertensiunea arterială (HTA), cunoscută de asemenea sub numele de tensiune arterială crescută sau

hipertensiune, este o boală cronică caracterizată prin valori crescute ale presiunii arteriale a sângelui.
Valoarea ridicată face ca inima să pompeze într-un ritm mai accelerat față de ritmul normal pentru a
propulsa sângele în vasele sangvine. Presiunea arterială este de două tipuri: presiunea arterială sistolică
(presiunea sângelui în artere în timpul contacției mușchiului cardiac) și presiunea arterială diastolică
(presiunea sângelui în perioada de relaxare a mușchiului cardiac). Măsurarea presiunii în vasele de sânge
sau în cavitățile inimii se poate realiza fie prin metode directe, foarte rar și numai în anumite cazuri
deoarece necesită introducerea în vasele sanguine a unei sonde, fie, cel mai frecvent, printr-o metodă
indirectă, măsurând tensiunea pereților arteriali cu ajutorul unui aparat numit tensiometru. În perioada
de repaus, presiunea arterială normală se încadrează între 100–140 mmHg în cazul presiunii arteriale
sistolice (limita superioară) și 60–90 mmHg în cazul presiunii arteriale diastolice (limita inferioară).
Presiunea arterială ridicată se identifică cu valori persistente ale presiunii arteriale egale cu sau mai mari
de 140/90 mmHg.

Hipertensiunea arterială este clasificată fie ca hipertensiune arterială primară (esențială) sau
hipertensiune arterială secundară. Circa 90–95% din cazuri fac parte din categoria „hipertensiunii
arteriale primare”, ceea ce înseamnă presiune arterială crescută fără a avea la bază o cauză medicală
evidentă.[1] Alte afecțiuni la nivelul rinichilor, arterelor, inimii sau sistemului endocrin determină restul
de 5–10% din cazuri (hipertensiune arterială secundară).

Hipertensiunea arterială este un factor de risc major pentru cazurile de atac de cord (infarct miocardic),
insuficiență cardiacă, anevrisme ale arterelor (de exemplu anevrism aortic), boală arterială periferică și
este cauza bolilor renale cronice. Chiar și o creștere moderată a valorilor tensiunii arteriale este asociată
cu o speranță de viață mai redusă. Modificarea obiceiurilor alimentare și a stilului de viață pot aduce
ameliorări, ținând sub control presiunea arterială, și pot reduce riscurile asociate cu complicații ale stării
de sănătate. Cu toate acestea, tratamentul medicamentos este deseori necesar pentru persoanele la
care schimbarea stilului de viață nu are efectul dorit sau este o condiție insuficientă.

Semne și simptome

Hipertensiunea arterială este rareori simptomatică și este, de obicei, depistată în cursul examenelor
medicale sau când se solicită îngrijiri medicale pentru o problemă de sănătate neînrudită. Unele
persoane cu tensiune arterială crescută se plâng de dureri de cap (în special în zona cefei și în cursul
dimineții), precum și de amețeli, vertij, acufene (zgomot sau vâjâit în urechi), tulburări de vedere sau
episoade de leșin.[9]

La un examen fizic, hipertensiunea arterială poate fi suspectată atunci când se detectează prezența
retinopatiei hipertensive la examinarea fundului de ochi în partea posterioară a ochiului prin
oftalmoscopie.[10] În mod tradițional, modificările serioase ale retinopatiei hipertensive se clasifică în
gradele I–IV, deși stadiile mai ușoare se pot diferenția cu dificultate.[10] Rezultatele oftalmoscopiei pot
indica și durata stării hipertensive a persoanelor.[9]

Hipertensiune arterială secundară

Anumite semne și simptome adiționale pot sugera hipertensiunea arterială secundară, adică
hipertensiune arterială ce are la bază o cauză identificabilă precum insuficiența renală sau o afecțiune
endocrină. Obezitatea, de exemplu, în zona pectorală și a abdomenului, intoleranța la glucoză, faciesul
pletoric, „ceafă de bizon”, și striațiile purpurii sugerează sindromul Cushing.[11] Afecțiunile tiroidiene și
acromegalia pot fi, de asemenea, cauze ale hipertensiunii arteriale, prezentând simptome și semne
caracteristice.[11] Zgomotele abdominale pot indica stenoza arterei renale (îngustarea arterei ce irigă
rinichii). O tensiune arterială micșorată la nivelul membrelor inferioare sau pulsația arterei femurale
întârziate sau absente pot indica coarctație de aortă (îngustarea aortei la mică distanță de inimă).
Hipertensiunea arterială cu manifestări intense ca dureri de cap, palpitații, palori și transpirație
sugerează posibilitatea feocromocitomului.[11]

Criza hipertensivă

Tensiunea arterială extrem de ridicată (egală cu sau mai mare de tensiunea sistolică de 180 sau
diastolică de 110, definită uneori ca hipertensiune malignă sau accelerată) este denumită uneori „criză
hipertensivă.” Tensiunea arterială ce depășește aceste nivele este un indiciu al unor complicații cu risc
înalt. Persoanele cu tensiunea arterială ce se încadrează în această categorie pot fi asimptomatici dar
sunt mai predispuși migrenelor (22% din cazuri)[12] și amețelilor comparativ cu populația generală.[9]
Printre alte simptome ale crizei hipertensive se numără deteriorarea vederii sau dispneea cauzată de
insuficiența cardiacă sau o stare generală de indispoziție din cauza insuficienței renale.[11] Majoritatea
persoanelor ce suferă crize hipertensive au, de regulă, tensiune arterială crescută, dar mărirea bruscă se
datorează altor factori declanșatori.[13]

O „stare hipertensivă de urgență”, anterior denumită „hipertensiune arterială malignă”, intervine atunci
când există dovezi că unul sau mai multe organe sunt direct afectate ca rezultat al tensiunii arteriale
extrem de ridicate. Printre acestea se numără encefalopatia hipertensivă, cauzată de tumefierea si
malfuncția creierului și caracterizată prin dureri de cap și un nivel de cunoștință alterat (confuzie sau
moleșeală). Edemul papilar retinian sau hemoragia și exsudatul fundului de ochi sunt alte semne ale
afectării directe de organe. Durerile în piept pot indica afectarea mușchiului inimii (ce poate duce la
infarct miocardic) sau uneori disecție aortică, separarea straturilor peretelui aortei. Respirația grea,
tusea și expectorații cu sânge sunt semne caracteristice ale edemului pulmonar. Aceasta reprezintă
umflarea țesutului plămânilor cauzată de insuficiența ventriculului stâng, incapacitatea ventriculului
stâng al inimii de a pompa sângele dinspre plămâni înspre sistemul arterial.[13] Poate interveni și
deteriorarea rapidă a funcției rinichilor (afecțiune acută a rinichilor) precum și anemia microangiopatică
hemolitică (distrugerea celulelor sangvine).[13] În astfel de situații, reducerea rapidă a tensiunii arteriale
este necesară pentru a opri continuarea deteriorării organului.[13] În contrast, nu există dovezi că
tensiunea arterială trebuie scăzută rapid în cazul stărilor hipertensive de urgență, când nu sunt prezente
dovezi de deteriorare directă a organelor. Reducerea prea agresivă a tensiunii arteriale nu este lipsită de
riscuri.[11] În starea hipertensivă de urgență este recomandată reducerea treptată a tensiunii arteriale
în cursul a 24 până la 48 de ore prin administrarea de medicamente.[13]

Sarcina Hipertensiunea arterială apare în aproximativ 8–10% din sarcini.[11] Cele mai multe femei cu
hipertensiune arterială în sarcină au hipertensiune arterială primară preexistentă. Tensiunea arterială
mare în sarcină poate fi un prim semn de preeclampsie, o stare gravă manifestată în partea a doua a
sarcinii și în ultimele săptămâni dinaintea nașterii.[11] Diagnosticul de preeclampsie presupune o
tensiune arterială crescută și prezența proteinelor în urină.[11] Preeclampsia apare în 5% din sarcini și
este responsabilă de 16% din toate cazurile de deces matern la nivel global.[11] Preeclampsia dublează,
de asemenea, riscul de deces al copilului.[11] În mod normal, nu există simptome de preeclampsie și
aceasta este detectată la controalele de rutină. La apariția simptomelor de preeclampsie, cele mai
frecvente sunt durerile de cap, tulburările de vedere (adesea "fulgere"), vomă, durere epigastrică și
edem (umflare). Preeclampsia poate uneori să evolueze într-o stare care pune viața în pericol, denumită
eclampsie. Eclampsia este o urgență hipertensivă și are mai multe complicații grave. Aceste complicații
includ pierderea vederii, edem cerebral convulsii tonico-clonice sau convulsii, insuficiență renală, edem
pulmonar și coagulare intravasculară diseminată (o tulburare de coagulare).[11][14]

Sugari și copii Creșterea necorespunzătoare, convulsiile, iritabilitatea, pierderea energiei și sindromul

de detresă respiratorie a sugarului/ dificultățile de respirație[15] pot fi asociate cu hipertensiunea
arterială la nou-născuți și la sugari. La copiii mai mari, hipertensiunea poate cauza dureri de cap,
iritabilitate inexplicabilă, oboseală, dezvoltare necorespunzătoare, vedere încețoșată, sângerări nazale și
pareză facială.[6][15] Cauze

Hipertensiunea arterială primară Hipertensiunea arterială primară (esențială) este cea mai comună
formă de hipertensiune arterială, reprezentând 90–95% din toate cazurile de hipertensiune arterială.[1]
În aproape toate societățile contemporane, tensiunea arterială crește odată cu vârsta, iar riscul de a
deveni hipertensiv pe parcursul vieții este considerabil.[20] Hipertensiunea arterială apare ca urmare a
unei interacțiuni complexe de gene și de factori de mediu. Au fost identificate numeroase gene comune
având efecte mici asupra tensiunii arteriale[21] precum și unele gene rare cu efect crescut asupra
tensiunii arteriale [22], dar baza genetică a hipertensiunii arteriale este încă destul de puțin înțeleasă.
Mai mulți factori de mediu influențează tensiunea arterială. Factorii de viață care scad tensiunea
arterială includ aportul redus de sare,[23] consumul crescut de fructe și de alimente cu conținut scăzut
de grăsime (Abordările prin dietă pentru oprirea hipertensiunii (dieta DASH)). Activitatea fizică,[24]
pierderea în greutate[25] și consumul redus de băuturi alcoolice vor ajuta, de asemenea, la scăderea
tensiunii arteriale.[26] Rolul posibil al altor factori, cum ar fi stresul,[24] consumul de cofeină,[27] și
deficitul de vitamină D[28] nu este foarte clar. Rezistența la insulină, care este frecventă în obezitate și
este o componentă a sindromului X (sau a sindromului metabolic) este, de asemenea, bănuită că ar
contribui la apariția hipertensiunii arteriale.[29] Studii recente au inclus, de asemenea, evenimente din
copilărie (de exemplu, greutate mică la naștere, mamă fumătoare și lipsa alăptării la sân) ca factori de
risc pentru hipertensiunea arterială primară la adulți.[30] Cu toate acestea, mecanismele care leagă
aceste expuneri de hipertensiunea arterială la vârsta adultă rămân necunoscute.[30]

Hipertensiunea arterială secundară Cauzele hipertensiunii arteriale secundare nu sunt cunoscute.

Insuficiența renală este cea mai comună cauză secundară a hipertensiunii arteriale.[11] Hipertensiunea
poate fi provocată, de asemenea, de cauze endocrine, cum ar fi sindromul Cushing, hipertiroidismul,
hipotiroidismul, acromegalia, sindromul Conn sau hiperaldosteronismul, hiperparatiroidismul și
feocromocitomul.[11][31] Alte cauze ale hipertensiunii arteriale secundare cuprind obezitatea, apneea
de somn, sarcina, coarctația de aortă, consumul excesiv de lemn dulce și de anumite medicamente
prescrise, tratamente pe bază de plante și droguri ilegale.[11][3