56

2.3 Riscul firmei care face împrumuturi.

În gestiunea financiară a firmei se înregistrează pe parcursul anului declaje
între necesarul şi existentul de disponibilităţi băneşti. Aceste declaje sunt generate de
două cauze principale:
1. Diferenţa dintre imobilizările totale în activele firmei (mai mari ) şi
fondurile proprii (mai mici);
2. Dereglări în încasarea rezultatelor economice ,dereglări care determină un
deficit de trezorerie.
Prima cauză este prezentă în majoritatea întreprinderilor , ca un principiu de
lucru generat de existenţă în economie a unor surse ce pot fi solicitate(creditul,
bugetul de stat , agenţi economicii) pentru a realiza o activitate economica mai mare
de cât o poate acoperi capitalul propriu al firmei , precum şi de motivaţia costului de
atragere a capitalului de lucru.
De aceea , activele curente (circulante ) sunt acoperite doar parţial din capitalul
propriu ( fondul de rulment). Cea mai mare parte a acestor active au drept
corespondent în pasiv obligaţiile firmei către furnizori (pasive stabile) şi faţă de bănci
(creditul pe termen scurt ) – vezi figura № 2.
A doua cauză provine din deficienţele destul de frecvente ale decontărilor cu
clienţii în condiţiile blocajului financiar tot mai accentuat din economie. Prelungirea
 57
peste limitele normale ale perioadei în care activile curente ale întreprinderii rămân
sub formă de creanţe (încăsările între în firmă în momentul Tr ce în momentul Tre –
în figura № 3 )face că trezoreria firmei să înregisreze un deficit în defavoarea
capitalului de lucru (partea haşurată).
Având în vedere aceste fenomene , sistemul băncilor comerciale raspunde prin
acodarea de credite pe termen scurt adecvate decalajlor dintre activele curente , pe de
o parte , şi sursele proprii şi pasivele stabile , pe de altă parte.
Punctul de plecare în stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt îl reprezintă
Situaţia patrimoniului la sfărşitul trimestrului precident şi previziunile de creştere a
activelor în trimestrul prognozat. Cu ajutorul informaţiilor respective , se întocmeşte
Planul de trezorerie – baza de referinţă pentru stabilirea tipurilor de credite pe termen
scurt posibile de solicitat de către intreprinderi (vezi figura №__ ).
1. Credite pentru capitalul de lucru (de trezorerie).
Nivelul acestui credit depinde de diferenţa dintre activele curente şi pasivile
curente , fiind destinat să acoperă obligaţiile de plată pe termen scurt ale întreprideri.
Acest credit , determinat trimestrial , se acordă agenţelor economici prin contul curent
pentru a acoperi dificitul de trezorerie în trimestrul prognozat.
2. Credite pentru active constituite temporar.
Formarea unor stocuri şi efectuarea de cheltuieli în afară activelor cuprinse în
planul de trezorerie se datorează unor cauze economice determinaţi de premirea în
avans a unor materii prime , întreruperea producţiei , greutăţi în expedierea
produselor finite etc.
Terminul maxim de acceptare la creditatre a acestor stocuri şi cheltuieli este de
12 luni.
3. Credite pentru active în stocuri şi cheltuieli sezoniere.
 58
Specificul procesului de producţie din întreprinderele care prelucrează materii

prime agricole le solicită acestora să formeze stocuri care se consumă într-o perioadă
mai mare de un trimestru , fără a depăşi 12 luni de la constituire.
4. Credite pentru producţie de export şi exportul de produse.
Imobilizările cerute de realizarea exportului au în vedere perioada de producţie
(aprovizionarea cu materii prime , materilale , semifabricate , subansamble ,
combustibil , energia etc. din ţară şi din import) , precum şi perioada de decontare cu
partenerii străini (pe baza documentelor care atestă livrarea mărfurilor la export).
Perioada de imobilizare admisă este tot de 12 luni , cu excepţie imobilizărilor pentru
produse cu ciclul lung de fabricaţie.
5. Credite pe documente remise spre încasare.
Aceste credite au în vedere imobilizarile de active în decontări cu clienţii ,
imobilizări consemnate în documentele remise de firmă spre încasare. Perioada de
 59
creditare este maxim 45 de zile , numai dacă activile respective nu au fost cuprinse in
Planul de trezorerie sau nu au asigurată o altă sursă de finanţare.
6. Facilităţi de cont.
Pentru agenţii economici cu o situaţie economico – financiară foarte bună dar
care , din anumite cauze bine justificate , nu pot face temporar faţă plăţilor , se pot
acorda credite pe termen de pînă la 15 zile şi într-o sumă limitată.
În linii generale , acestea sunt cazurile în care o bancă comercială vine în
întâmpinarea firmelor cu capital inegral sau majoritar de stat. Pentru firmele private
se are în vedere dificitul de resurse pe trimestre ( difirenţa dintre plăţi şi încasări)
generat de constituirea unor stocuri de materii prime , conbustibil , piese de schimb
etc. ,precum şi de efectuarea anumitor cheltuieli necesare producţiri şi desfacerii ,
executării de lucrări şi prestări de servicii.
Pornind de la acestea necisităţi şi de la oferta băncilor comerciale de ale onora ,
sistemul bancar si întreprinderile procedează la fundamentarea şi adoptarea de decizii
de creditare. Procesul decizional în materie de credite cuprinde următoarele etape:
1. Analiza managerială şi economico-financiară a firmei solicitătoare de credit.
2. Analiza solicitării de credit.
3. Adoptarea decizii de creditare.
4. Analiza periodică a calităţii portofoliului de credite pe termen scurt deţinut de
banca comercială.
Parcurgerea acestor etape se realizează cu ajutorul unui fond de informaţii
economice , financiare , manageriale , monetare provenit din sistemul bancar ,din
economia naţională şi din întrepridere. În unile cazuri sunt solicitate informaţii şi de
pe piaţă financiar – monetară internaţională (curs valutar , dobânzi , alocaţii de
credite în valută etc.).
În faţa bancii comerciale , firma trebuie să vină , în primul rînd cu o activitate
economică care să nu prezinte riscuri majore în perioada de utilizare a creditului. În
acest scop , intregul univers intern şi extern al întreprinderii este supu unei analize şi
înterpretări riguroase pentru a fi depistate efectele posibile ale unor evenimente
politice , sociale , economice , militare sau ale unor schimbări tehnologice , în
 60
evoluţia cererii , precum şi sub influenţa inflaţiei , recesiunei , imbătrânirei produselor
etc.
Riscurile generate de aceste fenomene sunt completată cu analize detaliate privind
produsele fabricate de firma solicitătoare de credite, precum şi pieţele pe care desface
şi se aprovizionează firma în cauză. Analiza scoate în evedenţă aspectele de calitate
ale produselor , poziţia firmei pe piaţa produselor sale , calitatea şi starea financiară a
principalelor săi clienţi etc.
Pentru aprecierea firmei contează foarte mult metodele de marketing aplicate de
manageri sâi , competitivitatea produselor şi stabilitatea segmentelor de piaţa cucerite.
Totodată , întersează şi marimea efortului făcut de întrepindere penrtu activitatea de
cercetare – dezvoltare , precum şi preocuparea de a găsi noi pieţe , de a rezista
concurenţei producătorilor de produse semilare , din ţară şi din import.
Contează , deasemenea , condiţiile de muncă , posibilitaţile reale de producţie ,
probleme sociale din întreprindere , relaţii cu sindicatele , asigurarea cu forţă de
muncă califică , cu materii prime şi energie din surse de aprovizionare sigure şi
alternative.
Condiţiile economiei de piaţă cer şi o analiză a calităţilor manageriale ale
conducătorilor firmei. Între însuşirile analizate se înscriu înclinaţia spre inovare şi
creativitate , cunoştinţile în domeniul financiar , în marketing , în managmentul
prodicţiei şi al personalului , cinstea , integritatea personală , flexibilitatea etc.
Pentru manageri actuali , formaţiile în condiţiile economiei centralizate , însuşirea
cel mai greu de dezvoltat este asumarea răspunderii pentru gestionarea eficientă a
patrimoniului. Cultivarea şi sprijinirea acestei însuşiri prin privatizare , legislaţie etc.
reprezintă o şansă reală pentru ieşirea din criza economiei şi a fiecării întreprinderi în
parte , precum şi pentru utilizarea corectă şi eficientă a creditelor angajate de firmă.
Toate acestea subdomenii ale managementului firmei sunt analizate de inspectorul
bancar şi comunicate , spre interpretarea finală , Comitetului de direcţie al bancii
comerciale. Comitetul de direcţie transformă informaţiile privind managementul
firmei în calificative , utilizabile , alături de cele privind performanţele economico –
financiare , la luarea deciziei de creditare (tab № 4.)
 61
Analiza managerială Tabelul 3
Nr Criteriul Calificativul
1 Calitatea organizarii Bună
Medie
Slabă
2 Sectorul de activitate Perspectiva de dezvoltare bună
Perspectiva slabă
Sector neviabil
3 Poziţia unităţii în ramură Capacitatea mare de a influenţare
Capacitatea medie
Capacitatea redusă
4 Calitatea conducerii Foarte bună
Bună
Satisfăcătoare
5 Perspectiva firmei Activitatea viabilă
Activitatea slabă
Fără perspective.

Pentru acceptarea cererii de credite , rolul hotârător îl au performanţile economice

şi financiare realizate de întreprinderea solicitatoare în perioada emidiat precidentă
(uneori se cer indicatori ţi pentru pentru perioada de angajare a creditului.
Astfel , banca face lunar o analiză a agenţilor economici care solicită sau au
angajate credite , pentru cel puţin 60% din volumul creditelor aflate pe rol.
Aceasta analiză scoate în relief indicatorii cum ar fi:
 Capitalul social subscris (vărsat);
 Realizarea indicatorilor economici , cumulat de la începutul anului
(producţia marfă fabricată , cifra de afaceri , profitul brut şi net , dobânda ,
activele circulante curente şi sursele de acoperire a acestora , credite şi părţi
restante etc.).
 Indicatori de efecienţă (marja profitului brut şi net , stocuri în zile ,
acoperirea dobânzii din profit etc.).
Luarea în calcul a cererii de credit presupune o analiză concretă a bonităţii
agentului economic pe baza indicatorilor de lichiditate , solvabilitate şi de echilibru.
Baza de date necesară pentru determinarea indicatorilor respectivi este reprezentată
de informaăiile cuprinse în Situaţia patrimonoului întocmită de întreprindere la
sfărşitul trimesrului.
 62
Situaţia patrimonială (în baza anexei 4,5,6)
Tabelul 4
Indicii 1999 2000 2001
1 Activ
Active curente-(AC) 1144612 2012746 2386486
Total Activ-(TA) 1146730 2016735 2393976
2 Pasiv
Capitaluil propriu-(CP) 377790 1062000 1062000
-capital suplemintar - - -
-capital nevărsat - - -
-capital retras - - -
-datorii 494877 528724 678571
-credite şi împromuturi-(C+Î) - - -
-obligaţii-(Ob) 274063 426011 653405
Total pasivi-(Tp) 1146730 2016735 2393976
Alte informaţii
Profit înainte de plata impozitului-(P) 225541 257843 310510
Cifra de afaceri 414734 510516 586627
Profitul net-(Pn) 225541 236915 310510

Principali indicatori economici şi financiari redau performanţa firmei şi sunt

stabiliţi pe baza datelor din situaţia patrimoniului şi a celor constatate de inspectorul
bancar sau sunt raportate suplimentar de firmă sunt reprezentaşi de:
 Solvabilitatea (S)
CP
S 100%
TP
 Rentabilitatea financiară (Rcp)

377790
S1999 P 100%  33%
Rcp  100%
1146730
C P 106200
S 2000  225541100%  53%
Rcp 1999 2016735 100%  59,7%
377790
1062000
S 2001  257843 100%  44%
Rcp 2000  2393976 100%  24,3%
1062000
257843
Rcp 2001  100%  29,2%
1062000

 Rotaţia activelor curente (Rac)

CA
R AC 
AC
 63

414734
R AC 1999   0,36
1144612
510516
R AC 2000   0,25
2012746
586627
R AC 2001   0,24
2386486

Înainte de a trece la o analiză concretă a cererii de credit prudenţa întreprinderii

solicită şi o analiză dinamică a bonitaţii agentului economic pe cel puţin 3 ani
anteriori la următorii indicatori.
1. Rentabilitatea capitalului propriu.
PN
RCP  100%
CP
225541
RCP 1999  100%  59,7%
377790
236915
RCP 2000  100%  22,3%
1062000
310510
RCP 2001  100%  29,2%
1062000

2. Gradul de îndatorare (Gi)

Dacă aven în vedere o ăntreprindere în funcţiune , necesarul de fonduri cu

OB  C  I  D
GI  100%
TA
274063  0  0  494877
GI 1999  100%  67%
1146730
426011  0  0  528724
GI 2000  100%  47,3%
2016735
653405  0  0  678571
GI 2001  100%  56%
2393976
imobilizare pe termen lung apare în cazul unor acţiuni de refacere , dezvoltare ,
restructurare. Pentru acoperirea acestor necisitaţi se face apel la fluxul de fonduri
financiare din interior (autofinanţarea din Cash-flow-ui firmei), precum şi la fluxurile
financiare din afarăa întreprinderii.
In scopul fundamentării şi adoptării deciziei de creditare pe termen mediu şi
lung , serviciul financiar al firmei şi comitatul de direcţie al băncii comerciale
procedează la formarea bazei de date necesare analizei complexe a solicitantului şi a
 64
cererii de credit. În afara documentelor şi datelor solicitate de bancă în cazul creditării
pe termen scurt , acumfirma trebuie să întocmească studii de fezabilitate , previziuni
pe perioade viitoare mai mari , calcule de actualizare şi de comparaţie cu piaţa
internaţională etc.