MODURI SI MIJLOACE DE PREVENIRE A FENOMENULUI

CORUPŢIEI

Apariţia corupţiei în societate este legată de însăşi geneza acesteia, deoarece corupţia este
un fenomen social, care s-a născut, iar apoi a evoluat, în interiorul primelor grupuri de oameni
organizate. Din punct de vedere istoric, corupţia este, dacă nu cea mai veche, una dintre cele
mai vechi forme de criminalitate existente în societăţile umane.
Fără îndoială că în toate epocile şi etapele istorice au existat acte de corupţie, dar formele
de manifestare ale acesteia, chiar dacă aveau unele elemente sau puncte comune, au diferit sub
anumite aspecte în decursul evoluţiei omenirii, în funcţie de particularităţile existente în
perioadele istorice care s-au succedat.
În ciuda acestor diferenţe, fenomenul corupţiei s-a transmis din generaţie în generaţie, ca o
“moştenire”, fiind totodată impregnat de specificul sistemelor politice traversate. De exemplu,
în antichitate corupţia politică şi cea administrativă erau mai răspândite decât cea economică.
În vechiul drept românesc, corupţia nu era incriminată. Abia mai târziu, în perioada
domniilor fanariote a existat o incriminare limitată a faptelor de corupţie. În prezent, domeniul
economic este cel mai afectat de corupţie, deoarece interesele mercantile sunt extraordinar de
mari, constatându-se existenţa unor grupuri economice care corup aproape orice funcţionar
sau om politic care se află în poziţii ce pot determina obţinerea unor avantaje substanţiale
pentru membrii grupului în cauză. Este vorba despre privatizări, concesionări, achiziţii
publice etc.
Analizând fenomenul corupţiei, din punct de vedere istoric, constatăm că evoluţia (istoria)
acestuia nu poate fii disociată de procesul dezvoltării economice, politice, sociale, juridice sau
culturale a societăţilor care s-au succedat de-a lungul anilor în câmpul social. Într-adevăr, ca
fenomen social, corupţia se produce şi re-produce în societate, astfel încât, “datorită formelor
de manifestare şi consecinţelor sale”, ea “pare să fie indisolubil legată de evoluţia şi
transformările pe care le cunoaşte orice societate umană1”.

1
D.Ioan,D.Banciu,S.M.Rădulescu, Corupţia în România.Actualitate şi percepţie socială,Ed.Lumina
Lex,Bucureşti,2005,p.11.
 Cu toate diferenţele ce ţin de specificul perioadelor istorice, în orice societate corupţia a
avut forme de manifestare asemănătoare, aflate în legătură cu mecanismele politice,
economice şi administrative, ea fiind, în toate cazurile, un abuz special de drept al
funcţionarilor, care se foloseau de autoritatea sau puterea ce le-a fost conferită în scopuri
străine scopului cu care au fost învestiţi. Fenomenul corupţiei este şi trebuie considerat, până
la urmă, un fenomen antisocial, chiar dacă anumite tipuri de manifestare ale sale sunt
acceptate, expres sau tacit, de către membrii colectivităţii, deoarece el constituie o
“metastază” a instituţiilor publice2.
Actele de corupţie, indiferent de forma lor, dăunează dezvoltării armonioase a oricărei
societăţi, deoarece întotdeauna printr-un avantaj ilegal sau imoral de care beneficiază anumite
persoane se creează automat un dezavantaj celorlalte persoane. Aceasta este regula “vaselor
comunicante” ce funcţionează în societatea umană. De exemplu, în cazul în care un cetăţean
beneficiază de un serviciu public, în mod nelegal, înaintea altor cetăţeni, aceştia sunt vătămaţi
în drepturile lor. Pe lângă cei efectiv lezaţi prin actul de corupţie, acesta produce pe o scară
mai largă şi o vătămare a intereselor societăţii în ansamblu, acesta fiind motivul pentru care
infracţiunile de corupţie au ca subiect pasiv autoritatea publică sau instituţia în cadrul căreia
îşi desfăşoară activitatea funcţionarul mituit3.
Totalitatea faptelor de corupţie existente, la un moment dat, într-o societate şi a formelor
de manifestare a acestora constituie fenomenul corupţiei. Fiind o trăsătură negativă a oricărei
societăţi umane,corupţia şi manifestările sale sunt întâlnite în orice societate şi în orice formă
de organizare a puterii.
Existenţa fenomenului corupţiei fiind de netăgăduit, iar consecinţele sale negative având
caracter evident, acesta trebuie prevenit şi contracarat prin măsuri complexe eficiente. Dar
eficacitatea acestor măsuri presupune, printre altele şi înainte de orice, cunoaşterea
corespunzătoare a formelor concrete de manifestare a faptelor de corupţie. Dacă faptele de
corupţie nu sunt cunoscute sub toate aspectele acestora, prevenirea, dar mai ales, combaterea
lor nu pot fi eficiente.
Conform raportului DNA pe anul 2007, prejudiciul total reţinut de rechizitorii este de peste
385 milioane lei, comparativ cu 170 milioane lei în anul 2006. Dintre cei 415 inculpaţi trimişi

2
E. Mădulărescu, Traficul de influență. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, 2006, p.5.
3
V.Mirişan,în lucrarea colectivă Codul penal comentat.Partea
specială,vol.II,Ed.Hamangiu,Bucureşti,2008,p.618.
 în judecată, majoritatea sunt bărbaţi (324), au vârste cuprinse între 21-54 ani (345) şi provin
din mediul urban (379). Un număr de 308 inculpaţi au studii superioare, iar 8 sunt cetăţeni
străini. Din cei 415 inculpaţi trimişi în judecată, 238 aveau funcţii de conducere, de control ori
alte funcţii importante.
Se constată că a crescut semnificativ numărul cauzelor complexe şi al celor în care
administrarea probelor s-a făcut cu dificultate, fiind cercetate şi trimise în judecată cu 60%
mai multe persoane care au ocupat importante funcţii şi demnităţi publice (de la 149 la 238),
iar prejudiciul total reţinut prin rechizitorii a crescut cu 126% (de la 170 milioane lei la 385
milioane lei)4. Cunoaşterea aspectelor corupţiei presupune o premisă sine qua non, şi anume
definirea conceptului. Pentru a stabili ce tipuri de corupţie există în societate este necesar, în
prealabil, să se contureze foarte clar accepţiunile noţiunii de corupţie.
Investigarea ştiinţifică a noţiunii de corupţie şi conturarea conţinutului acesteia presupun
luarea în considerare a mai multor aspecte, printre care un rol important îl are cel juridic, dar
acesta nu este singurul care trebuie avut în vedere. Prevenirea şi combaterea eficientă a
corupţiei sunt legate şi de alte dimensiuni ale fenomenului, respectiv de dimensiunea
criminologică, economică, politică, sociologică sau culturală. Perspectiva unilaterală juridică
poate include ceea ce nu se impune sau poate pierde o parte dintre formele de manifestare a
corupţiei.
Prevenirea şi combaterea corupţiei exclusiv prin măsuri de ordin legislativ nu poate avea
decât cel mult rezultate parţiale5. Lărgirea excesivă a noţiunii de corupţie sau, dimpotrivă,
restrângerea nejustificată a acesteia sunt la fel de periculoase din punct de vedere social,
pentru că atât în primul caz, cât şi în cel de-al doilea, se produc aceleaşi consecinţe negative.
În prima ipoteză are loc o denaturare a conceptului şi o lipsă de coerenţă a măsurilor, iar în a
doua are loc o concentrare ce lasă deoparte acte antisociale care ar trebui prevenite şi
sancţionate.
Depăşind faza acceptării fenomenului corupţiei ca pe o fatalitate, un rău necesar, normal în
societate, comunităţile naţionale şi internaţionale trebuie să şi pună problema găsirii unor tactici
şi strategii eficiente de prevenire şi combatere a acestei tumori maligne.

Aceasta şi pentru faptul că, în condiţiile în care, în unele ţări, corupţia reprezintă
10 sau 15% din preţul plătit de consumator pentru un produs, se pune în discuţie starea generală

4
Pentru conţinutul integral al raportului Direcției Naționale Anticorupție pe anul 2007, a se vedea www.pna.ro
5
D. Ioan, D. Banciu, S.M. Rădulescu, op. cit., p. 20.
de moralitate a societăţii, dar şi eficienţa activităţii instanţelor de control moral şi social (familie,
şcoală, biserică, colectivităţi de muncă, mass media, instituţii de cultură etc.) şi a altor instituţii
care acţionează în societate.

Lupta contra corupţiei prezintă un incontestabil caracter multidisciplinar, vizând aspecte

cu caracter politic, social şi moral.

Conformându se orientării criminologiei preventive, multe state au conştientizat că

adoptarea unor măsuri de prevenire a criminalităţii, în general şi a corupţiei, în special, poate
avea un impact mai puternic asupra evoluţiei fenomenului, fiind, totodată o soluţie mai rentabilă
în raport cu costul general al crimei.

De aici şi maxima „este mai uşor să previi decât să combaţi”.

Pentru elaborarea unui program de prevenire a corupţiei este necesară cunoaşterea

cauzelor, formelor de manifestare, caracteristicilor, amplorii şi tendinţelor acestui fenomen pe
plan naţional şi internaţional.

O analiză a fenomenului corupţiei trebuie să aibă în vedere: repartiţie geografică a acestui

tip de criminalitate, structura fenomenului şi evoluţia acestuia în timp.

Din datele oferite de organismele naţionale şi internaţionale se poate conchide că

fenomenul corupţiei are o arie de răspândire deosebit de vastă, afectând atât statele dezvoltate cât
şi pe cele mai puţin dezvoltate sau aflate în tranziţie, cum este şi cazul României.

Fie că este vorba de marea sau mica corupţie, de cea ocazională sau sistematică, simplă
sau complexă, individuală sau organizată, ea se manifestă la toate nivelurile structurii societăţii,
afectând grav sfera politicului, executivului, justiţiei, sănătăţii, învăţământului, culturii,
economiei, lumea financiar bancară.

Complexitatea fenomenului, amplificarea valorilor traficate prin acte de corupţie, sunt

caracteristici ce trebuie a fi avute în vedere în activităţile de prevenire şi control a acestui
fenomen.

Acest flagel determină perturbări ale activităţii unor organisme internaţionale şi pune sub
semnul întrebării corectitudinea şi credibilitatea funcţionarilor acestora precum şi a funcţionarilor
străini ce activează pe teritoriul unui stat.

În programele de guvernare, se exprimă necesitatea declarării unei ofensive în vederea prevenirii

corupţiei pentru reducerea oportunităţilor de comitere a faptelor de corupţie şi oprirea evoluţiei,
extrem de riscante, ale acesteia spre formele cele mai grave, prin care persoane sau grupuri de
persoane, entităţi publice sau private ar putea influenţa procesele de guvernare şi de adoptare a
legislaţiei, în scopul obţinerii unor profituri ilicite.
 Politica globală anticorupţie, a fost exprimată, la un moment dat, prin adoptarea unui
Program Naţional de Prevenire a Corupţiei şi a unui Plan Naţional de Acţiune Împotriva
Corupţiei,6 care au reţinut ca ţinte, sectoarele cele mai vulnerabile: politica, administraţia şi
justiţia.

Odată stabilită etiologia corupţiei, formele de manifestare, evoluţia acestui fenomen (aspecte de
care ne-am ocupat în capitolele anterioare), important este să se aleagă corect ţintele vizate în
activităţile de prevenire.

Ţinându-se cont de faptul că mijloacele financiare şi resursele umane de care dispune o

colectivitate, sunt limitate, suntem obligaţi să identificăm grupele de populaţie, situaţiile şi
procesele de risc.

Noţiunea de risc a fost preluată de criminologia preventivă din medicina preventivă.

Doctorul M. Manciaux7, definea conceptul de risc ca fiind o repartiţie a serviciilor

disponibile, fie că sunt servicii sanitare, sociale, educative sau de altă natură, pe următoarele
baze: un pic pentru toţi, dar mai cu seamă pentru cei ce au mai multă nevoie.

Problema de bază este aceea de a identifica la timp pe cei ce au nevoie mai mare de
aceste acţiuni preventive.

Referindu-ne la fenomenul corupţiei, identificarea sectoarelor vulnerabile, a grupelor de

populaţie, a indivizilor supuşi riscului se poate face ţinându-se cont de rezultatele obţinute în
urma cercetării fenomenului corupţiei.

Astfel, din analizele efectuate de Banca Mondială, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţi
Civile şi Ministerul Public a rezultat că, în România, situaţiile de risc se regăsesc, frecvent, la
nivelul politicului, administraţiei centrale şi locale, justiţiei, sănătăţii, învăţământului şi lumii
financiar-bancare.

Persoanele ce sunt supuse riscului corupţiei se întâlnesc printre funcţionarii din primării,
administraţii financiare, bănci, agenţi vamali, comisari ai Gărzii financiare, cadre medicale şi
didactice, ziarişti, reprezentanţi ai lumii politice, parlamentari, funcţionari guvernamentali,
poliţişti şi magistraţi.

Ca ţinte ale prevenirii trebuie luate în calcul, nu numai persoanele care lucrează în aceste
sectoare vulnerabile, unde se întâlnesc numeroase oportunităţi pentru dezvoltarea corupţiei ci şi
pe cele care apelează la serviciile persoanelor corupte.

De cele mai multe ori, programele de prevenire dezvoltă proiecte şi servicii ce implică
operaţiuni la trei nivele8 clientelar, multiclientelar şi public.

6
Publicate în Monitorul Oficial nr.728 din 15.11.2001.
7
M. Manciaux - La prévention des inadaptations - citat de Raymond Gassin - Op. cit., pag.604.
 Aceste proiecte se deosebesc, în funcţie de nivelul la care este proiectat obiectivul de
administrare a riscului infracţional.

În raport de aceste criterii, ţintele programului de prevenire se regăsesc la nivelul unei

instituţii, în cazul sistemului clientelar (de exemplu la nivelul unui spital, a unei bănci sau a unui
tribunal), a unei colectivităţi, în cazul sistemului multiclientelar (de exemplu la nivelul sistemului
bancar sau în justiţie) sau chiar în întreaga ţară ca în cazul sistemului public (în acest caz se are
în vedere grupul de populaţie dintr-o unitate administrativ-teritorială sau din întreaga ţară).

Programele naţionale de prevenire a corupţiei, vizează sistemul public şi are în vedere

populaţia întregii Românii.

Deşi programele reţin în principal ca ţinte: politica, administraţia şi justiţia, acestea au în

vedere şi altele ca: sectorul privat al economiei, sectorul prestări servicii.

 Un pas important în realizarea unui program de prevenirea îl constituie definirea

obiectivelor.

Obiectivul general al prevenirii îl constituie reducerea criminalităţii sau, cel puţin,

limitarea progresiei sale.

În urma analizării factorilor de risc şi a interpretărilor date prin prisma teoriilor

criminologice se pot stabili obiective, pentru prevenirea, reducerea sau limitarea fenomenului
corupţiei, în general, sau chiar pe sectoare de activitate: corupţia în administraţie, în afaceri, în
justiţie etc.

Un obiectiv important îl constituie crearea unui cadrul normativ adecvat ce presupune elaborarea
unei legislaţii interne corespunzătoare şi armonizarea ei cu cea internaţională, astfel încât să se
asigure incriminarea tuturor formelor de corupţie la nivel naţional şi internaţional.

Astfel, trebuie să se asigure sancţionarea corupţiei active şi pasive, atât din sectorul
public cât şi privat, neomiţându-se faptele asimilate infracţiunilor de corupţie sau în legătură
directă cu aceasta, precum şi actele de corupţie comise de funcţionarii străini sau ai unor
organisme internaţionale.

Crearea cadrului legal pentru sancţionarea oricăror forme de spălare a banilor proveniţi
din acte de corupţie, utilizarea agenţilor sub acoperire sau provocatori asigurarea protecţiei
victimelor şi martorilor, interceptarea telefonică şi supravegherea electronică, accesul la conturile
bancare, confiscarea produselor infracţiunii, inclusiv a celor cu caracter transnaţional, precum şi
pentru accelerarea procedurilor în cazul infracţiunilor de corupţie şi a celor specifice
criminalităţii organizate, constituie o componentă importantă a acestui obiectiv.

8
Tiberiu Dianu - Tehnoprevenţie şi rolul tău în protecţia antiinfracţională - studiu publicat în cartea Tranziţia şi
criminalitatea - op. cit., pag.215.
Un alt obiectiv important îl constituie crearea echilibrului puterilor în stat şi asigurarea
independenţei lor.

Neexistând o ierarhie a celor trei puteri în stat, echilibrul care rezultă din legislaţie,
trebuie realizat şi în plan faptic, ceea ce creează premisele unei democraţii reale.

Independenţa celor trei puteri este relativă, întrucât pârghiile legale asigură un control
reciproc între ele.

Această independenţă trebuie să asigure neutralitatea justiţiei faţă de politic, dându-se

posibilitatea acesteia să acţioneze în condiţii de deplină obiectivitate.

O justiţie independentă, imparţială este cel mai eficient mijloc pentru a sancţiona abuzul
de putere în funcţiile publice.

Asigurarea transparenţei în activitatea politică, constituie unul din obiectivele Programului de

prevenire a corupţiei, care este întâlnit, însă, şi în sugestiile formulate de diferite forumuri
internaţionale.

Aceasta este determinată de faptul că fenomenul corupţiei prezintă o accentuată

dimensiune politică, subliniată de posibilitatea includerii în sfera manifestării corupţiei a
demnitarilor de stat, a liderilor politici şi a partidelor politice.

Reglementarea conflictului de interese şi a activităţilor de lobby, trebuie dublate de controlarea

minuţioasă a modului în care aceste dispoziţii sunt respectate, de către organisme independente.

Este necesară introducerea unor proceduri de control a integrităţii care să aibă în vedere întreg
personalul indiferent de poziţia ocupată în organigramă.

Corpul funcţionarilor publici, ca de altfel şi alte categorii socio-profesionale, au nevoie de

un cod deontologic, precum şi de un mecanism de control asupra modului în care este acesta
respectat.

Stabilirea atribuţiilor de serviciu menţionate în fişa postului trebuie să aibă în vedere

principiile stabilite prin codul deontologic.

Pentru prevenirea corupţiei în administraţia publică trebuie să se asigure un sistem de

salarizare a personalului bugetar, în funcţie de vechime, pregătire profesională, gradul de
răspundere şi complexitatea atribuţiilor, de condiţiile în care-şi desfăşoară munca.

Reducerea oportunităţilor organizaţiilor criminale de infiltrarea în viaţa social-economică a

României, a fost avută în vedere la stabilirea obiectivelor programului de prevenire a corupţiei,
ţinând cont, de faptul, că acestea s-au adaptat realităţilor contemporane şi nu mai recurg la
violenţă ci la corupţie pentru satisfacerea intereselor lor şi obţinerea unor beneficii importante.
 Acest obiectiv presupune reducerea vulnerabilităţii sectoarelor economiei legale, nu
numai prin mijloace legislative ci şi instituţionale.

În acest sens, trebuie luate măsuri pentru evitarea ca persoanele juridice să servească
drept paravan pentru organizaţiile criminale care comit acte de corupţie sau specifice
criminalităţii organizate prin capturarea statului.

În acelaşi sens trebuie acţionat pentru limitarea şi împiedicarea desfăşurării acţiunilor de

către societăţile off-shore, în detrimentul statului român, prin mijloace legislative şi
instituţionale.

Un obiectiv prioritar al oricărui program de prevenire a corupţiei îl constituie eradicarea sărăciei

şi ridicarea standardului de viaţă a populaţiei, ştiut fiind că, lipsa mijloacelor financiare
împiedică accesul la educaţie, cultură, asistenţă medicală şi limitează posibilităţile de integrare
socială ori de participare la viaţa comunităţii a individului.

 Odată stabilite obiectivele se ridică problema determinării autorităţii competente

pentru exercitarea acţiunilor de prevenirea a corupţiei.

În opinia specialiştilor, criminalitatea poate fi controlată în trei moduri:

a) prin activitatea instituţiilor formale (poliţie, justiţie, servicii de probaţiune);

b) prin activitatea persoanelor particulare;

c) prin eforturile instituţiilor sociale (asociaţii, întreprinderi, servicii publice şi

particulare, diferite organizaţii)9.

Toţi aceşti factori de răspundere îşi pot uni eforturile în cadrul unui plan naţional de
prevenire şi control a corupţiei.

În ceea ce privesc instituţiile formale, în unele state au luat fiinţă sub diferite denumiri,
organisme de luptă contra corupţiei.

Astfel, în Franţa, funcţionează din 1993, Serviciul central de prevenirea a corupţiei, care
prezintă anual rapoarte de activitate ce sunt publicate şi aduse la cunoştinţa opiniei publice.

Tot în Franţa funcţionează TRACFIN (Traitément du Renseignement et Action Contre

les Circuits Financiers Clandestins), organism care primeşte şi valorifică informaţiile privind
activităţi de spălare de bani, trafic de droguri, fenomene însoţite, mai întotdeauna, de acte de
corupţie.

9
George Antoniu - Prevenirea infracţiunilor în dezbaterile Naţiunilor Unite - Revista Studii de Drept Românesc,
serie nouă 1-2, Anul 3(36), ianuarie - iunie 1991 - Editura Academiei Române, pag.94.
 Cele mai spectaculoase rezultate sunt obţinute de I.C.A.C. (Independent Commision
Against Corruption), organism independent ce funcţionează în Hong Kong şi care investeşte
sume importante de bani pentru promovarea propriei imagini, sensibilizarea populaţiei vis-a-vis
de fenomenul corupţiei şi criminalităţii organizate, pentru desfăşurarea activităţii agenţilor
acoperiţi.

Comisii similare funcţionează în Singapore, Malta, Australia.

În S.U.A., există instituţia procurorului independent, care are resurse proprii, practic
nelimitate, în anchetarea faptelor de corupţie comise de înalţi funcţionari ai administraţiei
federale.

Structuri specializate în lupta contra corupţiei şi criminalităţii organizate funcţionează şi

în Spania (Parchetul Special Anticorupţie, independent de celelalte parchete), Italia (Direcţia
Naţională Anti-Mafia), Ungaria, Polonia, Slovacia.

Pe plan internaţional, organizaţii cum ar fi O.N.U., Uniunea Europeană, Consiliul

Europei, Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică, Fondul Monetar Internaţional,
INTERPOL, EUROPOL, Camera de Comerţ Internaţională, Banca Mondială au adoptat planuri
şi măsuri de contracarare a fenomenului corupţiei.

Aceste organisme au căutat să coordoneze şi să direcţioneze eforturile statelor membre,

pentru obţinerea unor rezultate mai bune în lupta contra corupţiei.