Conferința republicană pentru elevi cu genericul:

„Personalități notorii ale Basarabiei,

care au contribuit la trezirea conștiinței naționale în sec. XX-XXI”

ION ȘI DOINA ALDEA-TEODOROVICI -

EROI AI LIBERTĂȚII

Numele, Prenumele: Mîndru Adriana

Said Mariam
Instituția: IPLT ”C.Negruzzi”
Localitatea: mun.Chișinău
 ”Acela doar e demn de libertate ce zi de zi înfruntă lupta pentru ea.”
J.W.GOETHE

Cu cât orgoliu francezii își respectă și își promovează identitatea lor; cu câtă eleganță
englezii își păstrează imaginea și tradițiile; cu câtă voluptate și respect nemții își iubesc
națiunea! E timpul să ne mândrim și noi de simplu fapt, că suntem români și întotdeauna am
fost români!
Când îi ascultai cântând te treceau fiorii; când vorbeau cu patos despre România și
regăsirea fraților de pe ambele maluri ale Prutului, în acei ani de confuzie - anii ‘90 - îți părea
că te afli într-un vis. Este încă greu de înțeles de unde găseau forța și curajul de a spune
lucrurilor pe nume. Ion și Doina Aldea Teodorovici - două inimi, două lacrimi, două flăcări
ale românismului și libertății basarabenilor, care au aprins focul sacrul pentru idealul
național.
Fiind născut într-o familie de intelectuali, Ion a fost educat de mic copil în spiritul
unității naționale, sentimentul de patriotism cuibărindu-se în sufletul său de la o vârstă
fragedă. A urmat cursurile Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, devenind membru
al formației Contemporanul, conducătorul formației DIATE, conducător artistic la Teatrul
”Mihai Eminescu” și compozitor. Dăruirea cu care și-a marcat întreaga carieră i-a fost
onorată de nenumărate ori, obținând titlul de Artist Emerit al Republicii Moldova și fiind
decorat cu Ordinul Republicii Moldova post-mortem.
În 1981, Ion s-a căsătorit cu Doina - fiică de jurnalist și profesoară de limba și
literatura română. Peste ani, Doina și Ion au format celebrul duet care a dat spectacole în
țările din întreaga Europă. Astăzi, românii de pe ambele maluri ale Prutului îi păstrează în
special pentru militantismul de care au dat dovadă în lupta pentru trezirea conștiinței
naționale a populației din Basarabia. Ei au avut curajul să lupte cu sistemul sovietic nu cu
arma, ci cu sufletul lor curat, cu tăișul cuvântului, îndemnând poporul să nu fie indiferent de
pierderea jumătății sale, să nu permită dezbinarea și slăbirea poporul român.
“Curge Prutul între ţări române.

I se-aude plângerea în Carpaţi.

Olt şi Mureş sar ca să-l îngâne.

1
Jiu şi Nistru voi ce aşteptaţi?

Şi din cer întregul loc arată

Ca un rai însângerat la brîu.

Vino, frate ,să legăm odată

Malurile tragicului râu. “

(Doina şi Ion Aldea -Teodorovici – “Maluri De Prut”)

Prin sinceritatea şi curajul lor, au dăruit moldovenilor sentimentul de libertate şi

demnitate naţională, devenind ei doi, la rândul lor, două mari simboluri ale anilor ’90.
Tandemul lor de creaţie, Ion – un compozitor plin de har, Doina – o interpretă cu un timbru
deosebit, a dăruit istoriei noastre zeci de melodii cu caracter patriotic şi cântece lirice de
dragoste, compozitorul semnând muzica la peste 300 de piese, inclusiv muzică de film,
simfonică, de teatru şi pentru copii. Este absolut mirifică imaginea duetului Doina şi Ion
Aldea-Teodorovici. Au fost mereu împreună: pe scenă, în cântec, în visele şi succesele lor.
Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt doar doi dintre pilonii statorniciei și verticalității
noastre, creațiile cărora încorporează aspirațiile, visele, năzuințele acestui neam: a fi
împreună, a fi liberi în a ne alege destinul și viitorul. ​În anii de confuzie politică şi socială, de
după revoluţia din 1989,ei au fost primii care au cântat despre limba română, despre fraţii de
peste Prut şi despre Eminescu. Ion și Doina Aldea-Teodorovici au fost și sunt simbolurile
românismului şi ale revenirii la valorile naţionale. ​Perioada de renaştere naţională i-a făcut
mai apropiaţi de pătura intelectualilor, de purtătorii gândurilor şi mesajelor de libertate. Iar ei
au fost foarte sinceri în cântecele lor, erau mereu inspiraţi de timpurile de afară, inspiraţi şi
motivaţi de simţul de libertate şi independenţă. Au fost adoraţi, iubiţi, primiţi, dar şi
înstrăinaţi de multe ori.
Prin cântec, aveau să-şi aducă incontestabila contribuţie la promovarea valorilor
naţionale, de revenire la alfabetul latin, tricolor şi limba română. În anii 1989-1991, Ion
Aldea-Teodorovici creează piesele sale de rezistenţă – „Reaprindeţi candela”, „Mănăstirea
Căpriana”, „Răsai!”, „Maluri de Prut”, „Suveranitatea”, „Eminescu”, „Trei culori”, „Pentru
ea”, „Clopotul învierii”. Astăzi, în şcoli/licee/universităţi, se învaţă în limba română, străzile
sunt numite în cinstea marilor personalităţi ale neamului nostru, alfabetul latin a fost
reintrodus în Basarabia, copiii poartă prenume româneşti, iar pentru toate acestea trebuie să le

2
mulţumim şi lor. Au plătit scump pentru că au spus adevărul, şi au trăit pentru popor, pentru
dreptatea şi unitatea lui, reuşind, prin cântece sublime, să trezească conştiinţa naţională, iată
de ce suntem obligaţi să continuăm această luptă, căci, până astăzi, poporul nostru este umilit
şi nedreptăţit.
După cum menționa poetul Grigore Vieru, ”Trei mari fapte au săvârşit Ion şi Doina:
au dezvoltat cântecul nostru, siluit îndelung de străinisme şi falsuri, redându-i demnitatea
naţională; au recreat la noi genul cântecului patriotic (nu cred că vom greşi aşezând arta lor
alături de frumuseţea şi strălucirea muzicii lui Ciprian Porumbescu) şi au reafirmat alături de
alte vitejeşti inimi basarabene, fie artistice, fie ştiinţifice, fie politice, conştiinţa de neam.
Viaţa lor, nemilos de scurtă, nu poate fi deplânsă, nici invidiată, pentru că prin jertfă, prin
arderea ei de tot, ea s-a ridicat deasupra a toate, atrăgând infinitul”. Piesele lor vor fi actuale o
veșnicie, fiindcă în ele este întruchipat adevărul curat. Pentru noi, ei ar trebui să rămână ca
niște icoane sfinte. Prin aceste cântece suntem obligați să trezim în noua generație acele
sentimente și acele clipe pe care ei le-au trăit și nu trebuie să fim indiferenți nici pentru o
clipă față de tot ceea ce se petrece în perioada actuală.
Ion Hadârcă declara că ”Fratele Ion și Doinița au pus temeliile unei construcții
spirituale și noi nu avem dreptul să clătinăm această construcție. Din contra, ar trebui să o
ocrotim și să o apărăm ca pe o catedrală prin care ne vom rezidi și noi.”
În 1990, cuplul Aldea-Teodorovici pleacă pentru prima dată în România. Cântă la
Podul de flori. Podul de flori, ironizat de unii, a fost un pod de aur pe care, pentru prima oară
după război, românii de pe ambele maluri ale Prutului s-au reîntâlnit și s-au bucurat vorbind
într-o limbă comună și intonând cântece comune. În frumoasa zi de 6 mai, oamenii de pe cele
două maluri ale Prutului au demonstrat — dacă au existat excepții, acestea nu fac decât să
întărească regula — că aparțin unei civilizații străvechi, care le permite să recepteze orice
eveniment în limitele unui echilibru interior, ce poate fi alterat la nivel individual, dar
niciodată la scară națională. A rămas legendară fraza Doinei pe care ea a rostit-o la Mamaia:
„Vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău să vă aduc salutul libertăţii
noastre”. În recitalul ei de la Mamaia, Mirabela Dauer „rupe” jumătate din timpul rezervat ei,
oferindu-l frăţeşte Doinei şi lui Ion, spre uimirea şi supărarea unor organizatori ai festivalului.
Au fost ca două cetăţi care au apărat valorile noastre româneşti şi ne-au cântat,
neînfricaţi, despre Eminescu, despre neam, despre Limbă – comori pe care le pierduse

3
Basarabia şi care, datorită lor, le-am regăsit şi am continuat să luptăm pentru a le apăra şi a le
transmite urmaşilor noştri.
Însă, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, glasul celor doi interpreți a fost curmat
în urma unui accident rutier. În acel moment, moartea soților Ion și Doina Aldea-Teodorovici
a fost percepută ca o tragedie națională. Acum, la aproape 25 de ani de la nedreapta lor
dispariție, puțini sunt cei care le cinstesc memoria cum se cuvine, pentru că vremurile sunt
altele, noi, parcă mai superficiale cu fiecare zi ce trece. Creația lor face parte din patrimoniul
cultural al neamului nostru, rămâne veșnic vie.
Nu știu ce ar spune acum Doina și Ion, cu ce ochi ar privi tensiunea relațiilor dintre
România și Republica Moldova, câtă amărăciune s-ar aduna în inimile lor, care băteau pentru
regăsirea fraților de pe ambele maluri ale Prutului. Într-o perioadă în care poporul abia se
dezmeticea după anii grei de comunism, acești doi au făcut posibilă înțelegerea adâncă a
apartenenței noastre la același neam, la aceeași istorie. Cine putea ști atunci cât aveau să
însemne 25 de ani la scara istoriei, și cu câtă durere mai vorbim despre aceasta acum?
Să ne amintim de ei în fiecare zi, să le ascultăm cântecele şi să îi păstrăm mereu în
memoria noastră ca fiind cei doi martiri ai neamului românesc

„Modeşti şi răbdători, ei au ştiut să înfrunte vicisitudinile destinului şi toate obstacolele pe

care le înălţau în calea lor arhitecţii distrugerii noastre metodice. Şi-au găsit şi afirmat
propriul stil, au ştiut să îmbine în arta lor muzicală, arta frumosului cu cele mai alese şi
autentice sentimente ale iubirii de Neam şi Ţară”.​
Valeriu MATEI

4
BIBLIOGRAFIE

1. Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Clopotul învierii, Chişinău, 1997, 1 CD

2. ​http://istoria.md/articol/680/Ion_%C5%9Fi_Doina_Aldea___
3. Hadârcă, Ion. Ultimul adio pentru Doina şi Ion AldeaTeodorovici : Cuvânt rostit la
Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt / Ion Hadârcă // Moldova suverană. – 1992. – 5
noiemb.
4. Aldea-Teodorovici, Doina : [date biografice] // Chişinău : Encicl. – Chişinău, 1997. – P.
33.
5. Aldea-Teodorovici, Ion : [date biografice] // Chişinău : Encicl. – Chişinău, 1997. – P.
33-34.
6. Limba română este patria mea. Studii. Comunicări. Documente. Antologie de texte
publicate în revista „Limba Română” (Chişinău), 1991-1996. Chişinău, 1996, p.345