Sunteți pe pagina 1din 1

Dumitru Blajinu - dirijorul Orchestrei FOLCLOR

(muzică populară)

Distins dirijor, violonist și compozitor de muzică populară

Dumitru Blajinu​ s-a născut la 11 noiembrie 1934 în satul Pererîta, raionul Briceni, în familia
cunoscutului trompetist Nicolae Blajinu.

Activitatea în domeniul artei muzicale a început-o în anul 1946, după care zece ani mai tîrziu
se înscrie la Universitatea Populară a Casei Centrale de Creație Populară "N.K. Krupskaia"
din Moscova, unde începe a studia teoria muzicii și armonia. Se angajează în aceeași perioadă
la Teatrul Muzical-Dramatic din Bălţi în calitate de instrumentist de prestaţie și dirijor al
orchestrei. Exact ceea ce își dorea – posibilitatea de a avansa – i s-a oferit odată cu invitația
maestrului Vladimir Curbet de a activa în Orchestra Ansamblului Național Academic de
Dansuri Populare ,,Joc" (1961-1962). Activează ca acordeonist și naist în Ansamblul de
Tineret din Chișinău, și violonist în orchestrele de muzică populară ,,Mugurel" și "Veselia".
În anul 1967 fondează și devine prim-dirijor al Orchestrei de Muzică Populară "Folclor" a
radioteleviziunii naționale.

Renumitul violonist ​Dumitru Blajinu​ a înregistrat la radio în jur de 40 de piese


instrumentale și peste 300 de creații de autor: cîntece, balade, piese instrumentale, suite,
rapsodii. A realizat mai multe imprimări cu Orchestra "Folclor" printre care "La Nistru, la
mărgioară", „Doru mi-i de primăvară", "La izvorul folclorului" ș.a. În calitate de autor de
cărți a editat culegeri de cântece, cele mai cunoscute fiind „Zi-i, lăută" (1973), „La vatra
jocului" (1982), „Ce mi-i drag mie pe lume" (1984), „Satule, vatră frumoasă" (1987), „Primul
ghiocel" (1993), „Cântă inima şi dorul" (2000), „Antologie de folclor muzical. 1107 creații
din Moldova istorică" (2002), „Rapsodul Filip Todiraşcu" (2003), „Alină, dorule, alină..."
(2008), „Rapsodul Filip Todiraşcu", vol. II (2012).

Dumitru Blajinu a fost destins în anul 1994 cu Ordinul Republicii, este Artist al Poporului. La
propunerea Ministerului Culturii devine în anul 2014 laureat al Premiului Național, iar
începînd cu anul curent este beneficiar al indemnizațiilor de merit acordată marilor
personalități din domeniul culturii.

Creația maestrului Dumitru Blajinu a bucurat publicul de-a lungul vieții sale, nouă
revenindu-ne datoria să-i păstrăm cu demnitate numele și să valorificăm contribuția artistului
la sporirea patrimoniului național cultural, prin transmiterea din generație în generație a
valoroaselor lucrări ale marelui compozitor al neamului.

Distinsul dirijor, violonist și compozitor de muzică populară Dumitru Blajinu, s-a stins din
viață la data de 6 iulie 2015.

S-ar putea să vă placă și