Luca 15

1.Ce gand ne cominica ideea ca Isus este Pastorul si oamenii, oile?Aceste suflete, pe care voi le
disprețuiți, spunea Domnul Hristos, sunt proprietatea lui Dumnezeu. Prin creațiune și prin
răscumpărare, ei sunt ai Lui, și ei sunt de mare valoare înaintea Sa. După cum păstorul își iubește oile
sale și nu se poate odihni dacă lipsește cumva una, tot astfel, într-un mod infinit mai mare, Domnul
Dumnezeul iubește fiecare suflet, rătăcit, înstrăinat, pierdut. Oamenii pot să respingă chemările
dragostei Sale, ei pot să se îndepărteze, să se înstrăineze de El, ei pot să-și aleagă chiar și un alt
stăpân; totuși ei sunt ai lui Dumnezeu și El dorește nespus să recâștige pe cei ce sunt ai Lui. El spune:
“Cum își cercetează un păstor turma, când este în mijlocul oilor sale împrăștiate, așa îmi voi cerceta
Eu oile și le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori și de
negură.” Ezechiel 34, 12. PDH 187.1

2. Ce ar fi fost in stare sa faca Isus pentru un singur pacatos? De ce trebuie cautata oaia pierduta? În
parabolă, păstorul merge să caute o singură oaie — chiar cea mai de pe urmă din turmă. Tot astfel,
dacă numai un singur suflet ar fi fost pierdut, Domnul Hristos ar fi murit chiar și pentru acel unul
singur. PDH 187.2

Oaia care s-a rătăcit de turmă este creatura cea mai neajutorată. Ea trebuie să fie căutată de către
păstor, pentru că ea nu poate găsi singură drumul înapoi. Tot astfel și cu sufletul care a rătăcit departe
de Dumnezeu; el este tot așa de neajutorat ca și oaia pierdută și,dacă iubirea divină n-ar fi intervenit
pentru salvarea lui, acesta n-ar fi găsit niciodată drumul întoarcerii lui la Dumnezeu. PDH 187.3

3. Ce mesaj transmite aceasta parabola pentru cineva descurajat?Suflete abătut, chiar dacă ai
păcătuit, prinde curaj, nu trebuie să gândești că Dumnezeu POATE va ierta păcatele tale și-ți va
îngădui să vii în prezența Lui. Dumnezeu a făcut primul pas. În timp ce erai încă vrăjmaș al Lui, El a
plecat să te caute. Cu o inimă iubitoare asemenea unui păstor, El a lăsat pe cele nouăzeci și nouă și a
plecat să caute pe cea pierdută. Sufletul lovit, rănit și gata să piară, El îl cuprinde în brațele iubirii Sale
și, plin de bucurie, îl aduce în siguranță la staul. PDH 188.4

4. Care era gandirea gresita a iudeilor cu privire la Dumnezeu?

Iudeii învățau, că mai înainte ca iubirea lui Dumnezeu să se manifeste față de păcătos, el trebuia să se
pocăiască. După părerea lor, pocăința este o lucrare prin care oamenii pot câștiga favoarea cerului.
Acest gând a făcut pe Farisei să exclame plini de uimire și mânie: “Acest om primește pe păcătoși.”
Potrivit părerilor lor, El n-ar fi trebuit să permită nimănui să se apropie de El, cu excepția acelora care
se pocăiesc. Dar în parabola cu oaia pierdută, Domnul Hristos învață că mântuirea nu vine datorită
faptului că noi căutăm pe Dumnezeu, ci datorită faptului că El ne caută. “Nu este nici unul care să aibă
pricepere, nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut.” Romani 3,
l-12. Noi nu ne pocăim pentru ca Dumnezeu să ne poată iubi, ci El își manifestă iubirea Sa față de noi
pentru ca noi să ne pocăim. PDH 189.1

5. Ce insemna pentru noi faptul ca pastorul se bucura cand gaseste oia pierduta?Când, în cele din
urmă, oaia pierdută este adusă acasă, mulțumirea păstorului se manifestă în melodioase cântece de
bucurie. El cheamă pe prietenii și vecinii săi, spunându-le. “Bucurați-vă împreună cu mine; căci mi-am
găsit oaia care era pierdută.” Tot astfel când cineva care s-a rătăcit este găsit de către marele Păstor al
oilor, cerul și pământul se unesc în cântări de mulțumire și bucurie. PDH 189.2

6. De ce gaseste Mantuitorul ca e necesar sa spuna aceste cuvinte: “Tot așa, vă spun, că va fi mai
multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de
oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință.” Luca 15, 7? Voi, Fariseilor, spunea Domnul Hristos,
vă considerați ca favoriți ai Cerului. Voi vă considerați în siguranță în propria voastră neprihănire. PDH
189.3

Rabinii aveau o zicală și anume, că este mare bucurie în ceruri atunci când cineva care a păcătuit
împotriva lui Dumnezeu este nimicit; dar Domnul Hristos învăța că, pentru Dumnezeu, lucrarea de
nimicire este o lucrare străină. Că ceea ce constituie desfătarea cerului este refacerea chipului lui
Dumnezeu în sufletele acelora pe care El i-a făcut. PDH 190.2

7. Ce anume mai reprezinta oaia pierduta?Rabinii au înțeles parabola Domnului Hristos ca aplicându-
se vameșilor și păcătoșilor, deși ea avea o aplicabilitate mult mai largă. Prin oaia pierdută, Domnul
Hristos reprezenta nu numai pe păcătos în mod individual, ci întreaga lume apostaziată și ruinată de
păcat. În vastul Univers pe care-l cârmuiește Dumnezeu, lumea noastră nu este decât un atom și
totuși, această mică lume căzută în păcat — această oaie pierdută — este mult mai prețioasă înaintea
lui Dumnezeu decât sunt cele nouăzeci și nouă care n-au părăsit staulul. Domnul Hristos,
Conducătorul iubit din curțile cerești, a coborât din poziția Sa înaltă, a pus la o parte slava pe care El o
avea la Tatăl, pentru a salva o lume pierdută. Pentru aceasta, El a părăsit lumile necăzute de sus, pe
cele nouăzeci și nouă care-L iubesc, și a venit pe acest pământ, ca să fie “străpuns pentru păcatele
noastre,” și “zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Isaia 53, 5. Dumnezeu S-a dat pe Sine — în Fiul Său
— pentru ca să poată avea bucuria de a primi înapoi oaia care a fost pierdută. PDH 190.4

8. Odata ce am fost mantuiti, ce responsabilitate este asezata pe umerii nostril? Fiecare suflet pe care
Hristos l-a răscumpărat este chemat să lucreze în numele Său pentru mântuirea celor pierduți.
Această lucrare fusese neglijată în Israel. Nu este ea oare neglijată și astăzi de către cei care pretind că
sunt urmași ai Domnului Hristos? PDH 191.1

Dacă oaia pierdută nu este adusă înapoi în staul, ea pribegește până când piere. Tot așa multe suflete
merg la ruină din lipsa unei mâini care să se întindă pentru salvarea lor. Aceste suflete rătăcite pot
apărea aspre și nepăsătoare; dar dacă ar fi avut și ei aceleași avantaje pe care alții le-au avut, atunci
ar fi dovedit și ei mai multă noblețe sufletească și un mai mare spirit de slujire. PDH 191.3