Cadrul geografic

Venind dintr-o țară pe care nu o cunoaștem cu exactitate, dar care putea să fie Valea Indului,
după opiniile multor sumerologi, «capetele negre», cum își spuneau sumerienii, s-au stabilit în
mileniul al IV -lea sau la începutul mileniului al III -lea în partea sudică a văilor celor 2
fluvii Tigru și Eufrat. Prin aluviunile pe care le revărsau periodic pe malurile lor sau le duceau
până în Deltă, fluviile au creat solul Mesopotamiei, adică o suprafață de 1.000 de kilometri
lungime, zonă agricolă vecină cu Armenia la nord, la vest cu Siria și pustiul ei, la est cu
lanțul munților Zagros, pe când la sud cele 2 fluvii curgeau în apele Golfului Persic (care în
vechime pătrunde cu mult mai profund, cu aproximativ 250 de kilometri, în continentul asiatic).
Dar înainte să se revarse în mare, Tigrul și Eufratul formau în antichitate o altă deltă vastă,
mlăștinoasă, cu mii de canale și insulițe, cu roiuri de păsări acvatice, cu stufăriș și păpuriși de
nepătruns, unde și-a găsit poate refugiul un popor venit de pe mare, urmărit de dușmani, în
căutarea unor locuri în care în care să-și procure hrană și să trăiască la adăpost ocrotit de apă și
de canale acoperite cu papură și trestie.
De fapt, Țara celor 2 fluvii sau Mesopotamia, marea câmpie aluviolană care se întinde din locul
unde s-a ridicat acum Bagdadul, până la Golful Persic, a fost împărțită din punct de vedere etnic
în 2 jumătăți net distincte. Granițele a două dintre aceste țări, Sumerul & Akkadul, au variat mult
în decursul secolelor, urmând victoriile sau înfrângerile ținuturilor ăstora 2 unul asupra altuia, dar,
în genere, în mileniul al III -lea s-a putut să se facă o deosebire clară între nordul Mesopotamiei,
înlocuit de semiții akkadieni, și sudul ei, ocupat de sumerieni.