Curs 3

ETNOGRAFIA

Etnografia = știința care clasifică popoarele lumii, urmărește evoluția culturilor materiale și
spirituale, moravurile și particularitățile felului lor de viață, legăturile cultural-istorice reciproce
(conform DEX).
Cuvântul etnografie are ca etimologie cuvintele grecești ethnos (popor) și graphein
(descriere), însemnând așadar „descrierea poporului”.
Termenul de etnografie a intrat deseori în concurență cu cel de etnologie, uneori cei doi
termeni fiind sinonimi. Cu toate acestea, etnologia pare a cuprinde sfera de activitate a etnografiei,
ca și a folclorului și artei populare, o departajare a obiectelor de studiu ale acestora fiind făcută de
Romulus Vuia, în studiul Etnografie, etnologie, folclor. Definiția și domeniul, 1926. Astăzi, toate
aceste discipline le considerăm a face parte din familia științelor etnologice.
În România, etnografia a fost promovată de personalități care au activat în principal în alte
domenii științifice, cum sunt geografia, sociologia, istoria și filologia.
Între geografi îi amintim pe George Vâlsan, Simion Mehedinți și Romulus Vuia.
George Vâlsan (1885-1935), a susținut teza de doctorat la în geografie cu teza susținută la
Universitatea din București, Câmpia Română. Contribuții de geografie fizică. A fost profesor
universitar la universitățile din Iași (1916-1919), Cluj (1919-1929) și București (1930-1935),
director al Institutului de Geografie din Cluj, întemeietor și președinte al Societății Etnografice
Române (1923), colaborator al Societății Regale de Geografie, membru al Academie Române din 2
iunie 1920. S-a ocupat de probleme de geografie fizică, geografie umană, etnografie și geopolitică,
tratând și aspecte didactice privind predarea geografiei, de educație și politică socială. Etnografia, o
„știință tânără”, scria Vâlsan, „înainte de toate – și aceasta îi dă cea mai înaltă valoare – e un mijloc
de educațiune națională, nu mai prejos de istorie și geografie, e un mijloc neapărat în faza noastră
de civilizație tranzitorie” (O știință nouă: Etnografia, 1927). El considera că „etnografia s-a
mărginit la cultura materială și spirituală a diferitelor popoare, lăsându-se înfățișarea fizică, adică
alcătuirea corpului omenesc, pe seama antropologiei, limba pe seama filologiei, iar unele
manifestări spirituale, ca poezie populară, basme, ghicitori, credințe etc., pe seama folklorului”.
În Menirea etnografiei ca știință (1924, p. 102), scria: „Patru științe fundamentale pot
cerceta structura unei țări și a neamurilor care o locuiesc: geografia, istoria, etnografia și filologia”.
Și mai departe, referindu-se la activitatea etnografului, scria: „Etnograful trebuie să alerge des la
limba română, dar să nu uite că știința lui e mai puțin o știință de texte, cât, în primul rând, o știință
1
de observație și analiză în mijlocul naturii, în casa țăranului, în viața lui de toate zilele, cu
îndeletnicirile și datinile urmărite pas cu pas. Folclorul, considerat ca o culegere conștiincioasă și ca
o interpretare superioară a literaturii populare, poate sta perfect lângă filologie. Dar etnografia, dacă
vrea să surprindă caracterele adânci etnice, dacă vrea să pătrundă viața poporului – care se leagă
atât de multiplu cu ambianța fizică, fiziologică și culturală, și care își găsește explicarea de multe ori
în ce oferă natura, în întâmplările zilnice, obstacole și înlesniri fizice, în bogăția economică, în
curente de circulație, ca și în curente de tradiție sau de modă –, deci dacă etnografia vrea cu
adevărat să devină o știință înțelegătoare și pătrunzătoare, cred că trebuie să rămână, în primul rând,
nu o știință de cărți, ci o știință de observație în mijlocul naturii, o știință descriptivă și explicativă,
de tipul geografiei umane, cu mai tot cortegiul de accesorii ale acesteia: excursii de teren, campanii
în regiuni tipice, schițe și desene, instrumente (aparat fotografic, cinematograf, fonograf etc.),
material concret adunat cu discernământ”.
Simion Mehedinți (1868-1962), profesor la Facultatea de Geografie a Universității din
București și membru al Academiei Române (din 1908), ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice
(1918), director al revistei „Convorbiri literare”. Studiul Caracterizarea etnografică a unui popor
prin munca și uneltele sale, reprezintă discursul de recepție în Academia Română (6 mai 1920).
Legat de etnografie, a publicat lucrările: Aplicări antropogeografice în sfera etnografiei, istoriei și
altor științe (1910), Chestia orientală din punct de vedere geografic și etnografic (1914), Observări
asupra Dobrogei (1920), Terra (1930) și Premise și concluzii la Terra (1946).
În Caracterizarea etnografică… Mehedinți nota: „numărul uneltelor și intensitatea muncii
vor fi două criterii fundamentale, după care etnograful măsoară ridicarea fiecărei grupări omenești
în ierarhia umană sau în omenie. A aduna deci uneltele de care s-a slujit ori se slujește un neam e
cel dintâi pas în cercetarea lui științifică; a observa apoi muncile lui e al doilea pas pentru a
pătrunde până la izvorul uneltei, adică în sufletul omenesc”.
Romulus Vuia (1887-1963) a fost profesor la Catedra de etnografie și folclor a Facultății de
Litere și Filozofie din Cluj. A întemeiat Muzeul Etnografic al Transilvaniei (1923), primul de acest
fel din România. A făcut numeroase culegeri de teren, atât de etnografie, cât și de folclor. Dintre
publicații: Problema continuității românilor în Dacia (1943), Satul românesc din Transilvania și
Banat (1945), Portul popular al pădurenilor din regiunea Hunedoara (1958), Portul popular din
Țara Hațegului (1962) ș.a.
În anul 1926, în prelegerea de deschidere a cursului său de la Universitatea din Cluj,
intitulată Etnografie, etnologie, folclor. Definiția și domeniul, spunea: „etnologia este știința care
studiază din punct de vedere general și unitar elementele vieții economice, sociale și culturale la
toate popoarele… etnologia are ca obiect special al cercetărilor sale studiul comparat al vieții și
civilizației popoarelor primitive, semicivilizate și aspectul popular al grupărilor etnice civilizate,
2
deci a popoarelor și straturilor care și-au păstrat încă individualitate etnică față de curentul nivelator
al civilizației moderne”.
Dintre sociologi, cel mai remarcabil a fost Dimitrie Gusti, acompaniat de Traian Herseni,
Henri Stahl, Anton Golopenția ș.a., activând în Școala Sociologică de la București.
Dimitrie Gusti (1880-1955), academician (din 1918), fost președinte al Academiei Române
(1944-1946), ministru al Instrucțiunii publice, fondator și director al Asociației pentru Știința și
Reforma Socială și al Școlii Sociologice de la București (1925-1948). A creat sistemul de
sociologie, etică și politică, în centrul căruia se află conceptul de „voință socială”, preconizând
„cunoașterea analitică și sintetică a Națiunii române, pe calea cercetărilor de monografie
sociologică și cunoașterea realităților europene și mondiale, în care trăiește și trebuie să se integreze
România”. A condus revistele „Sociologie Românească” și „Arhiva pentru Știința și Reforma
Socială”. A condus campaniile monografice desfășurate în mai multe localități din România:
Goicea Mare (1925), Rușețu (1926), Nerej (1927), Fundu Moldovei (1928), Drăguș (1929), Runcu
(1930), Cornova (1931), Șanț (1935) ș.a. S-au realizat și cercetări regionale, cum a fost plasa
Dâmbovnicul (din sudul județului Argeș, 1939), sau naționale – 60 de sate românești cercetate de
echipele studențești (1938). Este întemeietorul Muzeului Satului din București (1936), care-i poartă
astăzi numele.
Cercetarea monografică, începută în 1925 în comuna Goicea Mare, a transformat sociologia
românească într-o „știință a realității, care a părăsit opera stearpă de bibliotecă, pentru contactul viu
cu faptele, pentru scormonirea necontenită a vieții sub formele ei imediate și adânci” (Traian
Herseni, Îndrumări pentru monografiile sociologice, 1940, p. 3).
„De ce am socotit cercetările monografice ca mijlocul științific cel mai potrivit pentru noua
perioadă? Mai întâi, pentru că cercetările monografice ne legau de propria noastră țară. Căile
naționale ale sociologiei încep astfel chiar de la material… În al doilea rând, cercetările
monografice ne-au întins un larg câmp de experiență care ne-a permis chiar de la început contribuții
însemnate în materie de metodă și tehnică de lucru, nu numai ca material... În sfârșit, cercetările
monografice mai aduceau un folos, care, dacă nu i se da întotdeauna importanța cuvenită, a fost
totuși o grijă de căpetenie a noastră. Ele dau putința nu numai unor cercetări individuale, ci și unei
munci colective, de întinsă colaborare între oamenii de știință și de desvoltare crescândă în timp…”.
(Dimitrie Gusti, Sociologie românească, în „Sociologie Românească”, An I, nr. 1, 1936, p. 6-7).

3
 TEMATICA ATLASULUI ETNOGRAFIC ROMÂN

Pentru a putea observa aria de cuprindere a etnografiei vom prezenta schematic tematica
Atlasului Etnografic Român, publicat între anii 2003-2013, sub coordonarea prof. Ion Ghinoiu, și
realizat pe baza chestionarelor aplicate în perioada 1972-1989.

HABITATUL

Satul:
Moșia: obiceiuri de stabilire a hotarelor; toponime; tehnici de măsurare a pământului; forme
de proprietate asupra terenurilor
Vatra: obiceiuri de întemeiere; formă; structură morfologică; surse de apă potabilă;
schimbări de vatră
Date privind locuitori: număr; originea lor; religie; porecle; spițe de neam; limbă și grai;
istorii orale
Gospodăria:
Curtea: denumire; tipuri; formă
Împrejmuirea: piatră, lemn, gard viu
Poarta: denumire, tip
Grădina: denumire, amplasare, culturi
Anexele: păstrarea alimentelor; animale; mașini și atelaje; nutrețuri etc.
Locuința:
Plan: o încăpere; două; trei; mai multe
Prispă: caracteristici; amplasare; mod de construcție
Materiale și tehnici de construcție: temelia; podeaua; pereții; tavanul; acoperișul;
învelitoarea
Interior: amenajarea camerei de locuit; vatra; soba; cuptorul; mijloace de iluminat; spații și
piese pentru odihnă și dormit; mobilier; țesături etc.
Niveluri: unu; două…
Bordei: plan; mod de construcție; materiale
Biserica: hram, troițe etc.
Cimitirul: amplasare; locul de îngropare (moștenire, pe neamuri etc.); monumente funerare;
tipuri de cruci etc.

4
 OCUPAȚIILE

Cultivarea pământului:
Plante: cereale; plante textile; plante oleaginoase; industriale; furajere …
activități: desțelenire; defrișare; arat; semănat; recoltat; depozitat …
Legume și zarzavaturi: locuri pentru grădini; tehnici de grădinărit; comercializare
Pomi fructiferi: livezi; soiuri; altoire; culegere; uscare și depozitare; procesare
Vița de vie: soiuri; tehnici de lucru; unelte; cules; zdrobit; teascuri…
Creșterea animalelor:
Animale domestice: oi; capre; vaci; păsări de curte; porci; iepuri …
Sisteme de creștere: liber; supravegheat (în gospodărie, vatră sau moșia satului;
transhumanță pentru oi)
Adăposturi: oameni, animale, nutreț
Stâne: organizare profesională la stână; amenajări
Prelucrarea laptelui: instrumentar (vase, unelte); produse lactate; comercializare
Sericicultura:
Îngrijirea viermilor de mătase
Prelucrarea gogoșilor
Procedee și unelte pentru tras și răsucit
Produse din borangic
Albinăritul:
Stupi: diverse tipuri
Activități
Produce apicole: miere, ceară …
Vânătoarea:
Animale și păsări vânate
Sisteme și unelte de vânat
Capcane: modele, loc amplasare
Pescuitul:
Specii
Procedee
Unelte
Transportul:
Pe uscat: uman (târșul, roaba, cotiga, coșul, desaga…); animale (căruță, car, sanie, șaretă …)
Pe apă: plutire (plută); cu ambarcațiuni (luntre, barcă)
5
 Drumuri tradiționale: al sării, al găzarilor…
Culesul din natură:
Tipuri: comestibile, medicinale, tinctoriale …

TEHNICA POPULARĂ

Meșteșuguri:
Prelucrarea lutului: olărie; cărămidărie
Prelucrarea pietrei: vărărit
Prelucrarea metalelor: fier, aramă, aur, argint, bronz, tinichigerie
Prelucrarea fibrelor: lemnul (dulgherie, rotărie, cărbunărie, dogărie); textile (in, cânepă,
bumbac)
Prelucrarea produselor animaliere: corn și os; piele și blană (argăsire, cojocărie, cizmărie
…); lână și păr
Instalații tehnice:
Captarea apelor: fântâni, cișmele, irigații
Recoltare, zdrobire și măcinare cereale: îmblăcit, râșnițe, mori
Zdrobirea și storsul fructelor și semințelor: pive, teascuri
Prelucrarea lemnului: fierăstraie și gatere
Prelucrarea lânii: darac, dârstă, vâltoare
Obținerea băuturilor: cazan de țuică…

ALIMENTAȚIA

Alimente
Cereale
Legume
Lactate
Carne
Produse
Cotidiene
Festive
Rituale
Mod folosire

6
 Preparate
Conservate
Crude
Uscate
Băuturi
Alcoolice: țuică, palincă, rachiu, vin
Nealcoolice: bragă, covașă, compot

PORTUL POPULAR

Femei, bărbați / copii / bătrâni

Pieptănătură
Podoabe
Acoperitorile capului
Cămașa
Pantalonii
Cingători
Încălțăminte
Costumul de sărbătoare
Însemne de doliu
De urmărit: materie primă, tipologie, ornamentică, decor ș.a.

ARTA POPULARĂ

Materia primă: piatră, lemn, lut, piele, blană, os, materii textile, sticlă, metal, ouă încondeiate
Tehnici
De prelucrare
De decorare

MANIFESTĂRILE SPIRITUALE – SĂRBĂTORI, OBICEIURI, MITOLOGIE

Sărbători și obiceiuri calendaristice

Cu dată fixă: Anul Nou, Sf. Vasile, Boboteaza, Sf. Ion, Sf. Trifon, Dragobetele, Mărțișorul,
Zilele babei, Mucenicii, Sf. Gheorghe, 1 Mai, Sf. Irimia, Sânzienele (Drăgaica), Sf. Petru,

7
 Sf. Ilie, Sf. Maria, Sf. Toma, Sf. Dumitru, Sf. arh. Mihail și Gavril, Sf. Ana, Filipii de
toamnă, Sf. Andrei, Sf. Nicolae, Ignatul, Crăciunul ș.a.
Cu dată mobilă (pascale): Lăsata Secului, Lăzărițele (Sf. Lazăr), Sf. Toader (Încuratul
cailor), Floriile, Vopsitul și încondeiatul ouălor, Joia Mare, Vinerea Paștelui, Paștele,
Înălțarea, Rusaliile, Călușarii
Obiceiuri familiale
Nașterea: moașa, nașul, prima scaldă, lăuzia, ursitoarele, botezul, tăiatul moțului, datul la
grindă …
Căsătoria: pețitul, logodna, zestrea, chemarea la nuntă, alaiul de nuntă, masa mare…
Înmormântarea: agonia și moartea, semne prevestitoare, anunțarea morții, pregătirea
mortului, strigoii și moroii, măsura mortului, priveghiul, bocitul, bradul, steagul, semne de
doliu, înmormântarea, crucea, monumentul, perioade de pomenire, pomeni…
Mitologie: vârcolaci, zburător, arătări, iele, sânziene, muma și fata pădurii, uriași, caii lui
Sântoader …
Obiceiuri legate de muncă și de întrajutorare
Pornirea plugului
Invocarea și oprirea ploilor: paparuda, tata soarelui, muma ploii, caloianul
Obiceiuri la recoltare
Obiceiuri la culesul viilor
Obiceiuri la formarea și desfacerea turmei
Claca
Șezătoarea
Serbările câmpenești
Hramul bisericii
Obiceiuri la construcții

CUNOȘTINȚELE POPULARE

Medicină (umană și veterinară)

Astronomie (corpuri cerești, calendare populare, fenomene ale naturii)
Geografie (meteorologie, hidrologie, surse de apă, tehnici de lucru…)
Biologie (botanică, zoologie, diverse practici…)
Matematică (unități de măsură, numărare, proporții, arhitectură…)