Sunteți pe pagina 1din 22

MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL

TEMA 11. BĂNCILE COMERCIALE – VERIGĂ DE BAZĂ A


SISTEMULUI BANCAR

Unităţi de conţinut:

11.1 Abordarea conceptuală a activităţii bancare.


11.2 Structura organizatorică a băncilor comerciale.
11.3 Funcţiile, tipologia şi operaţiunile băncilor comerciale.

Obiectivele studiului
§ să recunoască conceptele de bază cu privire la banca comercială, sistemul bancar,
instituţia financiară
§ să distingă funcţiile băncii comerciale
§ să argumenteze originea şi temeiurile existenţei băncilor
§ să ilustreze structura organizatorică a băncii comerciale
§ să relateze despre principalele operaţiuni ale băncilor comerciale
§ să ilustreze criteriile de clasificare a băncilor comerciale la nivel naţional şi
internaţional

Cuvinte cheie:
bancă, bancă comercială, sistem bancar, operaţiuni bancare, operaţiuni active,
operaţiuni pasive, operaţiuni de intermediere, funcţii ale băncilor, internaţionalizare
bancară, activităţi financiare, statutul băncii, contract de constituire, autorizaţie
preliminară, Adunarea generală a acţonarilor, comisia de cenzoti, centrala băncii,
regulamente interne, agenţie, filială, reprezentanţă.

11.1 Abordarea conceptuală a activităţii bancare.

Economistul J.K. Galbraith afirma că banul, ca fenomen al valorii în general,


echivalent cu reprezentarea sa - moneda, are trei creatori: moneda, tezaurul şi băncile
[52, p.21].
Banii nu şi-ar fi putut dovedi utilitatea şi aportul lor la progresul omenirii dacă nu
ar fi fost „inventată” instituţia băncii, invenţie care a revoluţionat, la rândul ei, instituţia
banilor. [52, p.21]
Referitor la apariţia activităţilor bancare şi a băncilor, literatura de specialitate ne
oferă mai multe opinii.
1
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Majoritatea opiniilor converg în a plasa apariţia activităţilor bancare şi implicit a
băncilor ca fiind un proces istoric îndelungat, creat de agenţii economici deţinători ai
monedelor, care aveau în moneda bătută, un sprijin important în desfăşurarea
schimburilor şi în dezvoltarea economică, dar utilizarea banilor presupunea şi aspecte
deficitare pentru aceştia.
Astfel, deplasarea banilor la locurile de utilizare implică costuri de transport
asociate cu riscul, respectiv cheltuielile de prevenire a furturilor. De asemenea, deosebit
de negativă pentru proprietarii monedelor era faptul că deţinerea în sine nu aducea niciun
profit.
Toate acestea au orientat pe deţinătorii de capital, sub forma de monede, să
încredinţeze acest depozit unui intermediar, zaraful sau altei persoane, în scopul unei
păstrări sigure, şi al unei remunerări sub formă de dobândă, decurgând din folosirea
depozitului de către intermediar ca resursă de creditare.
Astfel, neajunsurile deţinătorilor de capital monetar sunt înlăturate şi se creează
făgaşul unei continue şi ample valorificări a capitalului monetar aparţinând agenţilor
economici. Trebuie să remarcăm, de asemenea, că resursele din depozite constituie
temeiul redistribuirii capitalurilor prin creditele acordate de banci. Noii intermediari, care
se afirmă, satisfac cerinţe, de pregnantă utilitate, pentru întreaga viaţă economică şi
hotărâtoare pentru progresul ei
Comerţul cu bani a apărut cu mult înainte de apariţia băncilor. Încă din evul mediu,
din rândul negustorilor, zarafii s-au separat ca o categorie socială care se ocupa cu
comerţul de monede locale şi monede străine. Concentrarea de monedă în mâinile
zarafilor se limita la început, la păstrarea în deplină siguranţă a monedelor de aur ale
privilegiaţilor ca, după un timp, din sumele păstrate de zarafi să se acorde credite. Odată
cu evoluţia societăţii, o parte din zarafi s-au transformat în bancheri. În scopul combaterii
cametei au fost constituite şi băncile publice care erau administrate de către funcţionari.
Acestea ofereau clienţilor extrasul de cont şi, de asemenea, compensau datoriile şi
creanţele de aceeaşi natură. Termenele de bancă şi bancher capătă substanţă în secolele
XII-XIII când apare de altfel şi cambia ca instrument de decontare.
Activitatea zarafilor nu s-a limitat numai la operaţiunea de schimb de monede, ci a
inclus operaţiuni de „depozite” şi de „viramente”. Depozitele (păstrarea sumelor de bani
încredinţate de clienţi) se formau, de obicei din motive de prudenţă determinate de
riscurile unor călătorii lungi ale negustorilor iar restituirea se făcea direct clientului sau
altei persoane desemnate de acesta. De asemenea, „bancherul”, la cererea clientului
(depunătorului), efectua şi operaţiuni de transfer (virament) a sumei încredinţate către alt
bancher (printr-o scrisoare de virament), care urma să ramburseze suma clientului.
Observând că în mod normal cererile de restituire venite din partea clienţilor nu
depăşeau 1/3 din totalul sumelor pe care „bancherul” le primea în depozit, bancherii
genovezi încă înainte de anul 1200 au încercat să plaseze diferenţa de 2/3 fie prin
investire în afaceri comerciale, fie împrumutând clienţii acestora. Ca urmare, bancherii
căutau, ca prin dobânzile pe care le acordau pentru sumele păstrate în depozit, să atragă
fonduri cât mai mari pentru a fi utilizate în maniera arătată. Astfel, atât tipul de banca de
depozit şi de virament cât şi cel de la banca de investiţii au apărut în cursul secolului al
XII-lea la Genova.

2
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Momentul istoric al apariţiei băncilor marchează un pas major pentru ştiinţele
economice. Crearea contabilităţii în condiţiile în care bancherul cu filiaţie din zarafi,
manufacturieri sau mari proprietari, s-a văzut în situaţia de a deţine bunuri, respectiv
monede provenite din obligaţii faţă de terţi, a constatat ca vechiul sistem de administraţie
şi evidenţă simplă a propriilor bunuri nu mai corespunde. Necesitatea considerării
paralele a bunurilor, care acum nu mai erau în întregime proprii, ci aparţineau şi terţilor,
faţă de care se creau obligaţii speciale, a fost pasul necesar spre reprezentarea în partidă
dublă a patrimoniului, obiect al noii ştiinţe sau arte, contabilitatea.
Acesta este momentul istoric de apariţie a băncilor şi de dezvoltare a operaţiunilor
monetare şi a activităţii de gestionare a lor.
În general termenul de ,,bancă” poate fi atribuit unui număr sporit de instituţii
financiare, de la băncile de economii până la conglomeratele financiare, sau de la mici
organizaţii mutuale, până la corporative de credit sau bănci comerciale. [29, p.9]
Etimologia cuvântului bancă provine atât din franceza veche, cât şi din italiană,
fiind utilizat pentru a desemna ,,masa” sa ,,banca” deasupra căreia se realizau operaţiuni
de schimb al banilor şi ale căror origini trebuie căutate în urmă cu peste 2000 de ani.
Operaţiunile de schimb se realizau deasupra unei mese sau într-un mic magazin, într-un
centru comercial, pentru ai ajuta pe călători să schimbe moneda străină în moneda locală.
[29, p.9]
În esenţă, o bancă poate fi definită ca o instituţie care mobilizează mijloace
băneşti temporar disponibile, finanţează şi creditează persoanele fizice şi juridice,
organizează şi efectuează decontările şi plăţile în cadrul economiei naţionale şi în
relaţiile cu celelalte state, în scopul de a obţine profit.
Această definiţie evidenţiază două aspecte ale băncilor:
1) primul aspect priveşte legătura strânsă cu clienţii, prestându-le servicii care le
asigură reglarea şi transferul fondurilor;
2) al doilea aspect reliefează implicarea lor în viaţa economică, distribuind credite şi
creând moneda.
În ceea ce priveşte apariţia activităţii bancare şi implicit a băncilor este de remarcat
şi opinia potrivit căreia apariţia activităţii bancare se regăseşte în Mesopotamia, unde
apar şi primele reglementări privind depozitele şi împrumuturile bancare. [52, p.22]
O mare extindere o au în Grecia antică operaţiunile bancare efectuate la Atena,
Delos şi alte cetăţi unde funcţionau bănci publice, activau zarafii, denumiţi şi trapezişti
după masa (trapeza) pe care îşi desfăşurau afacerile în Agora, care au ridicat sedii unde
au început a se derula primele afaceri bancare, care luau în considerare precepte
strategice bazate pe ţinerea cu promptitudine a conturilor, o reţea de corespondenţă bine
organizată, stabilirea dobânzilor şi operaţiuni nebancare, de strângere a impozitelor.
În imperiul latin existau, pe de o parte, bancheri privaţi care activau în mici birouri
(tabernae), dar şi bănci publice (mensae) care, în activitatea lor foloseau noţiuni
strategice privind evoluţia creanţelor şi datoriilor, nivelul dobânzii şi evidenţierea
obligaţiilor faţă de terţi.

3
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Pentru secolele XII-XIV ale Evului Mediu este de remarcat revigorarea activităţii
bancare din Lombardia şi din nordul Italiei, unde embrionii de strategie bancară se
concentrează pe intensificarea operaţiunilor de schimb, pe promovarea de noi produse şi
servicii, în mod deosebit a cambiei, şi se trece la utilizarea termenilor de bancă-bancheri.
O înflorire spectaculoasă înregistrează strategia bancară în perioada Renaşterii,
odată cu revigorarea băncilor publice în Italia şi Spania, cu intensificarea activităţii
bancare de către unele familii de bancheri renumite în Italia (Medici, Strozzi şi Chigi), în
Anglia (Gresham), în Germania (Fugge şi in Franţa (Coeur), precum şi cu apariţia
primelor burse la Anvers şi Londra.
Dezvoltarea bancară din secolele XVII-XVIII este impresionantă şi se regăseşte în
constituirea băncilor de emisiune - Banca Veneţiei (1637), Banca din Amsterdam (1609),
Banca Angliei (1694), Banca Statelor Unite (1791) Banca Franţei (1800). Orientările
strategice se amplifică şi diversifică, şi privesc: cotarea monedei băncii în raport cu
moneda oficială; eliberarea de certificate negociabile către depunători; operaţiuni de
scontare şi rescontai activităţi de clearing.
Primele bănci, în accepţia modernă, le regăsim, cu o largă recunoaşte în băncile
italiene, din Veneţia (1171) şi Genova (1407), iar între băncile nordice, în Amsterdam
(1609), Hamburg (1619), Rotterdam (1635).
Forma modernă de organizare şi funcţionare a unităţilor bancare a fost prefigurată
de Banca din Amsterdam (1609) care elibera depunătorilor certificate negociabile
exprimate într-o monedă de cont proprie. Dar cea mai importantă instituţie bancară care a
reprezentat şi mai reprezintă şi în prezent un etalon pentru activitatea bancară a fost
Banca Angliei, înfiinţată în 1694, care a căpătat dreptul exclusiv de a emite bilete de
bancă.
Apariţia băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerţului cu cetăţile
îndepărtate şi acumularea capitalului monetar în special pe această bază, expresie a
dezvoltării producţiei manufacturiere şi a expansiunii generale a economiei. Legate de
nevoile comerţului şi desfăşurând principalele operaţiuni prin intermediul efectelor
comerciale, în mod firesc băncile au primit atributul de comerciale.
În epoca contemporană, locul, rolul şi importanţa băncilor în economie eae strâns
legată de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii-investiţii, relaţie
hotărâtoare în creşterea economică. Totodată, ele au calitatea de intermediari monetari a
căror caracteristică esenţială este posibilitatea de-a realiza creaţie monetară, transformând
active nemonetare (cambii, obligaţii etc.) monedă.
Băncile, în calitatea lor de intermediari financiari, au un dublu rol:
§ pe de o parte, emit propriile lor titluri, negociabile, în scopul mobilizării activelor
monetare disponibile în economie;
§ pe de altă parte, achiziţionează titlurile emise de agenţii nebancari, plasând, astfel,
o parte din resursele mobilizate. În multe situaţii, agenţii nebancari emit propriile
titluri, de regulă, după ce şi-au dovedit solvabilitatea în relaţiile lor cu băncile.

4
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
În condiţiile economiei globale, este evidentă creşterea rolului şi importanţei
băncilor în economie. Aceasta, deoarece, în contextul accelerării dezvoltării sistemelor
informaţionale şi de comunicaţie, relaţiile financiare capătă independenţă şi fluenţă,
fluxurile financiare care trec prin bănci conduc la emanciparea unei reţele financiare
mondiale formate din subsisteme bancare regionale şi naţionale, astfel că
interdependenţele, cândva numai materiale, dintre statele lumii au început să capete şi o
caracteristică monetară. Euromonedele, la rândul lor, nu mai depind integral de starea
economică a statului emitent; în schimb, evoluţia lor influenţează economiile naţionale
ale statelor prin care circulă.
Băncile reprezintă o componentă esenţială a oricărei economii moderne. Nu numai
din punctul de vedere al cifrei de afaceri (băncile sunt considerate de către autorităţile
fiscale ca făcând parte din categoria contribuabililor mari şi foarte mari), ci mai ales ca
rezultat al aplicării funcţiilor lor, instituţiile bancare sunt în fapt principalul finanţator,
dintr-o economie (prin furnizarea creditelor) şi, de asemenea, sistemul circular al acesteia
pentru transportul oxigenului economiei, banii.
Din perspectivă managerială, băncile au ca rol principal obiectivul maximizării
profitului, în condiţii specifice ale activităţii de minimizare a riscurilor. Din această
perspectivă, rolul unei bănci în sistemul bancar este acela de competitor pe o piaţă
reglementată în care concurenţa este extrem de puternică, însă uşor cuantificabilă datorită
sistemului general de raportări informaţionale.
În literatura de specialitate regăsim opiniile diferiţilor autori cu privire la rolul,
locul şi importanţa băncilor în economie.
Astfel, Simion Claude prezintă băncile ca un „cerc ermetic închis, rămânând
necunoscute sau puţin cunoscute persoanelor din afara ei”. „Secretul bancar” mereu
invocat de bancheri le face şi mai ermetice. „Trebuie să faci parte din bancă şi nu să fii la
bancă... pentru a putea pătrunde dincolo de aparenţe”.[52, p.38]
Ioan Trenca afirmă că aparatul bancar este un element tehnic al construcţiei
macroeconomice. În viziunea sa, activitatea bancară nu poate fi separată de activitatea
economico-socială şi în acest fel, aparatul bancar devine un element al strategiei generale
de dezvoltare a fiecărei ţări. [52, p.38].
Vasile Dedu precizează că băncile au un rol de organizare şi realizarea
împrumuturilor, obiectul lor de activitate fiind, în principal, gestionarea acestora, iar
scopul final, obţinerea profitului bancar.
Aurel Octavian Berea defineşte rolul băncii, alături de alţi numeroşi economişti
occidentali, ca fiind unic sau special. Rolul unic este dat de funcţiile principale ale
băncilor, funcţii care le fac să dobândească un statut special în relaţiile de afaceri pe care
le mijlocesc în permanenţă şi pe întreg teritoriul ţării.
Nicolae Hoanţă defineşte banca, ca fiind „o firmă care face comerţ cu bani.
David Ricardo afirmă că „deosebirea efectivă între o bancă şi toate celelalte afaceri
constă în aceea că o bancă nu se înfiinţează decât dacă va obţine şi alte profituri decât
cele din folosirea propriului său capital, avantajul avantajul său real începe doar atunci
când întrebuinţează capitalul altora.
În fapt, niciunul din aceste puncte de vedere referitoare la rolul băncilor nu reflecta
complet esenţa şi conţinutul noţiunii de bancă.

5
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
O definiţie mai cuprinzătoare a fost dată de C. Kiriţescu şi anume: „Banca este o
entitate de stat sau particulară ale cărei funcţii principale sunt: atragerea mijloacelor
băneşti temporar disponibile ale clienţilor în conturile deschise ale acestora; acordarea de
credite pe diferite termene; efectuarea de viramente între conturile deschise la alte bănci;
emiterea de instrumente de credit; vânzarea-cumpărarea de valută şi alte operaţiuni
valutare. [52, p.39].
Necesitatea băncilor rezidă, deci, în alimentarea continuă a economiei cu capitaluri,
posibil de realizat deoarece rotaţia de ansamblu a acestor capitaluri se soldează cu
importante sume temporar disponibile, care trebuie integrate în economie, orientate spre
obiectivele dezvoltării sale.
În condiţiile actuale, băncile apar tot mai mult ca intermediari financiari cu caracter
specific. Intermediarii financiari facilitează formarea capitalului direcţionând în mod
eficient fluxurile băneşti de la creditori la debitori. Serviciile financiare oferite de aceşti
intermediari permit coordonarea procesului acumulare - investiţii în scopul sporirii
volumului total de resurse alocate realmente amintitului proces de mai sus.
În mod tradiţional, aceşti intermediari financiari au fost băncile. În prezent, însă,
servicii ,,bancare” sunt oferite şi de alte instituţii financiare (societăţi de asigurare) sau
chiar societăţi comerciale, firme de consulting şi management, producător de tehnică de
calcul, firme de software.
Actuala legislaţie din ţara noastră (Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din
21.07.95) defineşte societatea bancară ca ,,instituţie financiară care acceptă de la
persoane fizice sau juridice depozite sau echivalente ale acestora, transferabile prin
diferite instrumente de plată, şi care utilizează aceste mijloace total sau parţial pentru a
acorda credite sau a face investiţii pe propriul cont şi risc” [51, Art. 3].
Fiind instituţii cu un înalt grad de specializare în operaţiuni monetare dintre cele
mai diverse, băncile dispun de tehnici şi instrumente adecvate inducerii încrederii în
operaţiuni monetare şi a unui grad ridicat de certitudine a eficacităţii produselor monetare
şi financiare, astfel încât creează o psihologie cooperantă în relaţiile dintre posesorii de
capitaluri (creditori) şi beneficiarii acestora (debitori).
Ca instituţii specializate, băncile se ocupă de organizarea şi realizarea
împrumuturilor, obiectul lor de activitate fiind, în principal, gestionarea acestora, iar
scopul final - obţinerea profitului bancar.

6
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
11.2 Structura organizatorică a băncilor comerciale.
Orice bancă are o structură organizatorică bine determinată. Din punct de vedere
funcţional, băncile îşi desfăşoară acticvitatea în condiţii similare societăţilor comerciale
pe acţiuni, cu unele trăsături specifice.
Conform Legii privind instituţiile financiare, structura organizatorică şi
administrarea societăţilor bancare se stabilesc prin statutele proprii şi în baza legislaţiei în
vigoare.
Structura organizatorică a băncii comerciale se determină prin următoarele:
Ø Stabilirea organelor de conducere. Organele deconducere sunt stabilite prin
statutul băncii comerciale şi eventualele modificari în structura acestora trebuie
consemnate şi în statutul băncii.
Ø Aprobarea competenţelor organelor de conducere. Competenţa organelor de
conducere este stabilită prin lege şi este consemnată în statut. Pentru fiecare
persoană numită în funcţia de administrator sunt stabilite competenţele şi
obligaţiile funcţiei deţinute.
Ø Nivelul de responsabilitate în efectuarea operaţiunilor. Fiecare structură
organizatorică răspunde de împuternicirile stipulate în statut. În cazul încălcării
normelor, persoanele respective sunt trase la răspundere.
În calitate de administrator ai băncii pot fi:
§ membrii consiliului băncii şi ai comisiei de cenzori;
§ preşedintele, vicepreşedinţii, contabilul-şef, precum şi alţi membri ai organului
executive:
§ preşedintele filialei sau conducătorul altui sediu secundar, care este împuternicit
să încheie acte juridice în numele băncii;
§ alte personae care sunt investite să-şi asume obligaţii de sine stătătoare sau în
comun cu alte persoane în numele băncii.
Fiecare bancă comercială are următoarele organe de administrare:
ü organul suprem de conducere - Adunarea generală a acţionarilor băncii;
ü organul de conducere - Consiliul de administraţie;
ü organul executiv - Comitetul de direcţie;
ü organul de control - Comisia de cenzori.
Adunarea generală a Acţionarilor este organul suprem de conducere al băncii cu
rol deliberative. Aceasta rezolvă problemele generale privind activitatea băncii. Adunarea
generală a acţionarilor este reprezentată de toţi acţionarii băncii şi la ea participă
reprezentanţii persoanelor juridice, ai statului şi persoanele fizice deţinătoare de acţiuni.
Banca convoacă odată pe an Adunarea generală a acţionarilor, indiferent de alte adunări.
Adunarea generală acţionarilor poate fi ordinară anuală şi extraordinară.
Adunarea generală ordinară anuală a acţionarilor se întruneşte nu mai devreme
de o lună şi nu mai târziu de 2 luni de la data primirii de către organul financiar abilitat a
dărilor de seamă anuale ale băncii. Termenul de întrunire a Adunării generale
extraordinare a acţionarilor se stabileşte prin decizia organului care a convocat-o.

7
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Adunarea generală extraordinară a acţionarilor se convoacă de către comitetul de
direcţie al băncii în temeiul deciziei consiliul de administraţie, luate: din iniţiativa
consiliului de administraţie; la cererea comisiei de cenzori sau a organizaţiei de audit,
dacă aceasta exercită atribuţiile comisiei de cenzori, la cererea acţionarilor care deţin,
individual sau în grup, cel puţin 25% din acţiunile cu drept de vot, sau în temeiul unei
hotărâri (încheieri) a instanţei judecătoreşti.
Consiliul de administraţie este organul de administrare a băncii, care
supraveghează activitatea ei, elaborează şi asigură aplicarea politicii băncii. Consiliul de
administraţie este subordonat Adunării generale a acţionarilor. Membrii Consiliului de
Administraţie sunt aleşi de către Adunarea generală a acţionarilor pe o perioadă de 4
(patru) ani şi este format dintr-un număr de 6 (şase) membri. Membrii consiliului pot fi
realeşi de un număr nelimitat de ori. Adunarea generală a acţionarilor poate revoca
consiliul de administraţie înainte de terminarea mandatului. Procedura şedinţelor
Consiliului este stabilită în Regulamentul Consiliului de administraţie.
Comitetul de direcţie este organul executiv al băncii, care organizează, conduce şi
răspunde de activitatea curentă a băncii. Comitetul de direcţie este subordonat consiliului
de administraţie. Comitetul de direcţie constă dintr-un număr impar de membri, dar nu
mai puţin de 3 (trei) şi nu mai mult de 5 (cinci) persoane, desemnate pentru un termen de
4 (patru) ani. Membrii comitetului de direcţie pot fi realeşi de un număr nelimitat de ori.
Comitetul de Direcţie are următoarea structură:
· Preşedintele băncii răspunde de desfăşurarea în condiţii optime şi cât mai
profitabile a întregii activităţi a băncii;
· Vicepreşedinţii băncii îndeplinesc atribuţiile stabilite de peşedinte, coordonează şi
controlează direcţiile din centrală, filială, agenţii sau reprezentanţe care le-au fost
repartizate, i-au măsuri şi răspund la activitatea acestora;
· Directorii departamentelor din centrală (filială) organizează şi răspunde la
întreaga activitate a departamentului pe care îl conduc, în conformitate cu
normele, regulamentele, ordinile, instrucţiunile şi hotărârile organelor de
conducere a băncii, răspund de folosirea raţională a foţei de muncă, de calitatea
muncii, de disciplina şi comportamenul salariaţilor;
· Preşedintele filialei sau conducătorul altei instituţii bancare secundare
organizează şi răspund de întreaga activitate a unităţii subordinate.
În cadrul structurii administrative a băncii mai pot fi organizate comitete care
piermit luarea unor decizii la un anumit nivel şi tip de activitate. Asemenea comitete pot
fi: comitetul de administraţie a activelor şi pasivelor, comitetul de credit, comitetul de
gestionare a riscurilot etc.
Fiecare din aceste comitete îşi exercită activitatea în baza regulamentelor proprii.
Iar în cazul apariţiei unor probleme ce nu pot fi soluţionate în baza regulamentelor
corespunzătoare comitetului său, se face un cvorum în componenţa căruia se includ 3
membri ai comitetului ce încearcă să soluţioneze situaţia, însă atunci când acesta nu
poate fi soluţionată nici de către cvorum, problema se trece sub competenţa comitetului
de direcţie.

8
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Comisia de Cenzori este organul împuternicit să efectueze controlul activităţii
economico-fnanciare a băncii, să elaboreze procedurile interne ale băncii precum şi cele
de evidenţă şi control.
Deasemeni în funcţia comisiei de cenzori se află controlul efectuat cel puţin o dată
pe an asupra situaţiiei activităţii economico-financiare a băncii, după care acesta
întocmeşte un raport pe care îl prezintă Adunării generale a acţionarilor, astfel comisia de
cenzori se subordonează Adunării generale a acţionarilor. Componenţa numerică a
acestui organ este constituită din 3 membri, care sunt aleşi pe o perioadă de 4 ani, cu
dreptul de realegere.
Conform Legii cu privire la instituţiile financiare, băncile pot să-şi înfiinţeze filiale
şi alte reprezentanţe, atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi pe teritoriul altor state.
Structura reţelei de unităţi ale băncilor ce-şi desfăşoară activitatea în Republica
Moldova este determinată astfel:
§ centrala băncii;
§ filiale;
§ agenţii şi reprezentanţe
Centrala băncii societăţile bancare prin centralele lo îndeplinesc funcţia de
coordonare a tuturor activităţilor care se desfăşoară în filiale, agenţii şi reprezentanţe,
asigurând aplicarea corectă a legilor , hotărârilor şi a tuturor actelor normative ce
guverneză activitatea bancară. Centrala băncii desfăşoară o gamă largă de activităţi
financiare conform autorizaţiei (licenţei) deţinute.
Filiala este o unitate distincă, juridic dependentă de bancă, ce desfăşoară toate
tipurile de activităţi financiare sau unele din ele. Bilanţul filialei este parte componentă a
bilanţului băncii comerciale. Filialele au autonomie gestionară şi operativă în limita
componenţelor atribuite de centrala băncii.
Agenţiile reprezintă puncte de lucru ale filialelor, direct subordonate acestora.
Agenţiile îşi realizează activitatea profesională sub supravegherea şi îndrumarea filialei,
fiind unităţi operative, înfiinţate pe baza criteriului acoperirii de clienţi şi efectuând
predominant un volum mare de operaţiuni, dar de valori mai mici. În general, la nivelul
agenţiilor se desfăşoară activităţi legate strict de relaţiile cu clienţii, gama operaţiunilor
oferite fiind mult mai redusă decât în cazul filialelor.
Reprezentaţele bancare sunt organizate de către bănci în scopul efectuării
operaţiunilor concrete cât mai aproape de clienţi. Reprezentanţele bancare pot fi casele de
schimb valutar, casele de încasări şi plăţi serale, sau cu un program prelungit, casele
deschise în scopul efectuării transferurilor de bani peste hotare etc. Reprezentanţele sunt
părţi component ale filialelor, ale agenţiilor sau chiar a centralei societăţii bancare. Ele
activează în baza tuturor reglementărilor interne ale centralei societăţii bancare.
Filialele, agenţiile şi reprezentanţele sunt unităţi cu sarcini operative, neavând
personalitate juridică. În calitatea lor de unităţi operative, filialele, agenţiile şi
reprezentanţele execută operaţiunile bancare specific societăţilor bancare, reglementate
prin lege, în limita competenţelor stabilite de centrala băncii şi funcţionează în baza
aprobării Adunării generale a acţionarilor şi a consiliului băncii respective. Filialele,
agenţiile şi reprezentanţele au relaţii directe cu clienţii din raza lor de activitate (atât
personae fizice, cât şi juridice).

9
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Băncile comerciale dispun de o structură organizatorică divizională, ilustrarea
grafică a structurii organizatorice este efectuată prin organigramă, care arată nivelurile de
conducere şi structurile de raportare. Gradul de control managerial corespunde piramidei
organizaţionale „înaltă”, respectiv structura organizatorică are mai multe nivele de
raportare.
Structura organizatorică a băncilor comerciale se aprobă de consiliul de
administraţie în funcţie de volumul şi direcţiile de activitate ale băncii. Structura
organizatorică a băncilor poate fi modificată de consiliul de administraţie la propunerea
comitetului de direcţie sau din iniţiativă proprie.
Regulamentul „de organizare şi funcţionare” este cadrul general prin care banca
operează şi descrie structura organizatorică de bază, structura operaţională şi principalele
atribuţii ale bancii.
Trecerea Republicii Moldova de la sistemul economic administrativ şi de comandă
la sistemul economic, bazat pe relaţiile de piaţă, eficacitatea şi vitalitatea caruia au fost
demonstrate de practica mondială de gospodărire a ţărilor înalt dezvoltate din punct de
vedere industrial în mare parte depinde de rezolvarea, în interesele omului şi dezvoltării
societăţii, a unui complex întreg de probleme economice, sociale, politice etc. care
asigură în mod adecvat legatura dintre producător şi consumator.
În realizarea practică a măsurilor necesare îndrepatate spre crearea condiţiilor şi
premizelor de dezvoltare a relaţiilor de piaţă, un rol preponderent îl are sistemul bancar,
care este unul dintre elementele de bază ale infrastructurii de piaţă.
Sistemul bancar a apărut ca o necesitate a societăţii. Prin intermediul lui este
realizată acumularea mijloacelor băneşti şi distribuirea acestora sub diferite forme,
sistemul bancar executând funcţia de intermediar între agenţii economici.
Sistemul bancar este un ansamblu coerent de instituţii bancare, ce funcţionează
într-o ţară, răspunzând necesităţilor unei etape de dezvoltare social-economică.[42, p.15]
Sistemul bancar al unei ţări cuprinde:
§ cadrul instituţional – format din banca centrală (cu rol de coordonare şi
supraveghere), bănci comerciale şi alte instituţii finaciare;
§ cadrul juridic – format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea
bancară.
Cu toate că, aparent, modul de clasificare şi criteriile par a fi comune, în sistemele
bancare din diferite ţări apar nuanţe în abordarea problemei şi prin urmare există
particularităţi distincte de definire a unor anumite tipuri de bănci. Sistemul bancar este
organizat având axă de referinţă la banca centrală, care înfăptuieşte politica monetară ,
valutară şi cea de credit a statului, şi un număr de bănci comerciale, bănci de afaceri,
instituţii de credit specializate – uniuni de credit, case de economii, organizaţii de
împrumut, bănci ipotecare etc.
În conformitate cu legea Republicii Moldova, sistemul bancar al Republicii
Moldova include:
§ Banca Naţională a Moldovei;
§ Băncile comerciale.
Astfel, în prezent în Republica Moldova dupa analogia altor ţări ca SUA, Marea
Britanie, Germania, Austria este creat un sistem bancar de două niveluri.

10
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Primul nivel îl constituie Banca Naţională a Moldovei, care este banca centrală. Ca
un organ unic de emisie a statului, Banca Naţională a Moldovei determină politica
monetară, creditară, valutară şi supraveghează ca ea să fie realizată, precum şi asigură un
control viguros asupra activităţii celorlalte bănci. Banca Naţională îşi prezintă dările de
seamă numai în faţa Parlamentului Republicii Moldova şi îşi înfăptuieşte activitatea sa în
conformitate cu legea Republicii Moldova cu privire la Banca Naţională fiind
independentă, în acţiunile sale, de organele executive. Banca Naţională a Moldovei este
organ independent faţă de Guvern, persoană juridică autonomă, supusă nemijlocit
Parlamentului. Activitatea ei este dirijată de Consiliul administrativ al băncii.
Nivelul al doilea al sistemului bancar din Republica Moldova îl constituie băncile
comerciale, care realizează nemijlocit deservirea creditară şi de contare a întreprinderilor
şi a populaţiei. În afară de aceasta, băncile comerciale pot efectua şi alte operaţiuni
bancare, care nu contravin legislaţiei în vigoare din Republica Moldova şi care sunt
prevăzute în statutele lor
Băncile din Republica Moldova sunt preocupate de atingerea standartelor bancare
internaţionale, în scopul recunoaşterii de către comunitatea bancară internaţională şi de
către clienţi, ca bănci cu un bun renume.
Există două documente deosebit de impotante în care sunt precizate standartele
privind desfăşurarea activităţilor bancare. Primul document este Convenţia de al Basel,
care abordează problema capitalului bancar, al doilea document este intitulat A Doua
Directivă de Coordonare Bancara a Uniunii Europene şi se referă la acordarea de licenţe
băncilor.

11
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
11.3 Funcţiile, tipologia şi operaţiunile băncilor comerciale.

Băncile reprezintă cele mai importante instituţii financiare din economie, fiind,
atât, principala sursă de creditare pentru corporaţii, persoane fizice şi unităţi
administrative, cât şi un instrument important de realizare a politicii guvernamentale în
vederea stabilizării economiei.
În prezent băncile comerciale îndeplinesc o serie de funcţii, intrând în concurenţă
cu alţi competitori nebancari, după cum rezultă din schema următoare. [29, p. 14]

societăţi de asigurări fonduri mutuale


şi fonduri de pensii

uniuni de credit şi Băncile sub Companii ipotecare


alte instituţii de impactul puternic al şi dezvoltatori
competitorilor
economii imobiliari
nonbancari

firme de încasare a
brokeri şi dealeri de cecurilor, vînzători
titluri de credite mici;
companiifinanciare

Schema 11.2.1 Concurenţa băncilor cu intermediarii finaciari nonbancari


Sursa: [29, p. 14]
Din schema de mai sus rezultă că băncile funcţionează distinct de alte instituţii
fianciare, dar pot furniza servicii, în cadrul conglomeratelor finaciare, împreună cu
acestea.
Perceţia clienţilor faţă de bănci este legată de diversitatea produselor şi serviciilor
pe care acestea le oferă, ceea ce permite şi identificarea funcţiilor îndeplinite. În schema
următoare este redată varietatea funcţiilor îndeplinite de bănci în perioada actuală.[29,
p.15]

12
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Funcţia de asigurare Funcţia de creditare Funcţia de plăţi şi
şi management al tranzacţii
riscului

Funcţii economice şi
Funcţia de brokeraj de economisire
Funcţiile
pentru titluir băncilor

Funcţia de
dezvoltare a pieţei
Funcţia de imobiliare
subscriere de titluri
Funcţia de
planificare şi
investiţii finaciare

Funcţia de Funcţia de
„marchant banking” management al
numerarului (cash)
Schema 12.2.2 Funcţiile băncilor în economie Sursa [29, p.15]
Reunind funcţiile din schema de mai sus putem formula concluzia potrivit căreia
băncile sunt instituţiile finaciare, care produc şi vând un management profesional al
fondurilor atrase şi care îndeplinesc o mulţime de funcţii economice. Succesul lor
depinde de capacitatea de a identifica cererea de servicii financiare, de a furniza aceste
servicii în mod eficient şi de ale vinde la preţuri competitive.
În ceea ce priveşte funcţiile băncilor comerciale, literatura de specialitate
conturează mai multe opinii referitoare la modul lor de prezentare, grupare, şi anume:
[52, p.42]
I. Opinia potrivit căreia, funcţiile băncilor se abordează din trei perspective, după
cum urmează:
1. Din perspectivă managerială, funcţiile unei bănci constau, în esenţă, în:
§ Funcţia de atragere şi protejare a resurselor financiare din mediul nebancar. În
acest sens, băncile oferă servicii de protejare a rezervelor populaţiei şi agenţilor
economici, prin organizarea unui sistem de protecţie costisitor (tezaure, casete de
valori), asumându-şi responsabilitatea pentru asigurarea scurităţii acestor valori.
De asemenea, băncile oferă clienţilor produse fructificate sub forma de depozite
menite a proteja din acest punct de vedere resursele financiare ale acestora faţă de
depreciarea provocată de inflaţie.
§ Funcţia de intermediere financiară, care este de fapt esenţa obiectului clasic de
activitate a băncilor. Intermedierea financiară este o activitate instituţionalizată
care analizează fondurile de la cei care au surplus la cei care au deficit.
Pentru băncile comerciale, aceasta înseamnă că serviciile de credit şi depozit
trebuie să aibă preţuri corespunzătoare, accesibile şi convenabile pentru clienţi.

13
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Băncile constituie în cadrul unui sistem economic, intermediari de o importanţă
deosebită, din mai multe motive:
• ele sunt de departe cei mai importanţi intermediari financiari care operează în
economiile dezvoltate;
• pe parcursul activităţii de creditare, băncile creează bani. Motivul este că
depozitele la vedere, care sunt un pasiv pentru bancă, reprezintă o parte a masei
monetare.
Procesul de intermediere presupune ca băncile să garanteze deponenţilor de
disponibilităţi băneşti, că îşi pot retrage sumele consemnate, oricând doresc, fără restricţii
sau condiţionări.
Băncile oferă piaţa pe care resursele temporar disponibile atrase din economie sunt
orientate spre zonele economice aflate în deficit temporar de resurse. Intermedierea
financiară are ca finalitate creditul (o adevărată instituţie economică ce stă la baza
dezvoltării economice). Creditul poate lua forma directă, activitatea de creditare a
economiei nebancare ocupând în mod normal o treime din totalul activelor unei bănci şi
o jumătate din totalul activelor producătoare de venituri. De asemenea, creditul poate lua
forma finanţării prin achiziţionarea de titluri sau prin efectuarea de plasamente
interbancare.
Unii specialişti numesc această funcţie de intermediere bancară drept ,,funcţia
distributivă a creditului”.[48, p. 90]
§ Funcţia de transfer, prin care băncile asigură plăţile între entităţile
economice din interiorul ţării sau pe plan internaţional. Implicarea directă a băncilor
comerciale în derularea plăţilor este strâns legată de calitatea lor de intermediari
financiari, respectiv de mobilizare a activelor monetare disponibile şi de fructificare a lor,
îndeosebi sub forma distribuirii de credite. Se manifestă, de altfel, o relaţie de
interdependenţă şi condiţionare între operaţiunile de plăţi şi cele de creditare, calitatea
deciziei de creditare şi capacitatea băncilor de a furniza economiei lichidităţile de care
are nevoie, fiind factori importanţi în funcţionarea sistemului de plăţi.
2. Din perspectiva politicii monetare a statului, băncile au următoarelefuncţii:
§ Funcţia de implementare a măsurilor de politică monetară elaborate de banca
centrală. Aceasta, în calitate de bancă a statului, reglementează şi coordonează
băncile, în vederea realizării obiectivelor sale de menţinere al stabilităţii monedei
naţionale. De asemenea, în virtutea responsabilităţii sale de bancă centrală,
aceasta realizează supravegherea sistemului bancar atribut asociat funcţiei de
reglementare prin care se face controlul implementării masurilor de politică
monetară;
§ Funcţia de asigurare a procesului investiţional. Prin diversele forme de creditare,
băncile asigură finanţarea proceselor economice dintr-o ţară Finanţarea are loc
direct. în relaţia bancă-client, sau indirect, pe de o parte prin intermedierea
asigurată de bănci pe piaţa titlurilor şi, pe de altă parte, prin facilităţile acordate la
depozitele celorlalte instituţii financiare care au preluat o parte din funcţia de
intermediere financiară (cooperativele de credit sau fondurile mutuale);
§ Funcţia de asigurare a fluxurilor financiare în economie. La nivel
macroeconomic, băncile reprezintă sistemul circulator al acesteia, de viteza cu

14
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
care se desfăşoară plăţile în economie depinzând în mare măsură ritmul de
dezvoltare al unei ţări. Având în vedere că prin intermediul sistemului bancar
statul îşi asigură resursele bugetare (prin colectarea de la clienţii bancari a taxelor
şi impozitelor) şi într-o anumită măsură distribuirea acestora (sub forma
subvenţiilor directe), funcţionarea coerentă a sistemului de plăţi este determinantă
pentru realizarea macroechilibrelor bugetare.
§ Funcţia statistică, băncile asigurând cea mai coerentă şi mai detaliată sursă
informaţională pentru autorităţile statistice naţionale. Dispunând de informaţiile
financiare legate de clienţii lor, băncile furnizează prin diversele forme de
raportare o mare parte din informaţiile de natură financiară ce conduc la
elaborarea indicatorilor economici la nivel naţional. Beneficiarul direct al
informaţiilor bancare este în primul rând banca centrală, care elaborează în baza
datelor primite de la bănci, rapoarte centralizate la nivelul economiei naţionale
privind bilanţul masei monetare, balanţa de plăti externe, rezerva monetară în
monedă naţională şi în valută;
§ Funcţia de dezvoltare a zonei în care îşi desfăşoară activitatea. Spre deosebire de
alte entităţi economice, care au, prin obiectul lor de activitate şi prin modalităţile
de realizare a acestuia, o orientare spre produs, în sensul că realizând produse şi
servicii într-un loc atrag clientela spre acel loc, băncile „se duc acolo unde sunt
banii”, adică îşi deschid unităţi în zonele de interes economic, care sunt zone
unde au loc tranzacţii economice generatoare de fluxuri financiare sau sunt zone
în care previziunile se îndreaptă în această direcţie. Prezenţa unei bănci într-o
zonă este un semn de potenţial economic în creştere. De asemenea, prin
activitatea de creditare, băncile participă la realizarea acestei dezvoltări
economice a zonei.
3. Din perspectiva relaţiilor financiare internaţionale, băncile comerciale
asigură:
§ Conectarea pe linie financiară a economiilor naţionale la circuitul economic
mondial. Prin intermediul sistemelor conturilor de corespondent, băncile asigură
plăţile între entităţile economice din diferite zone ale lumii. De asemenea prin
intermediul sistemului bancar, se materializează relaţiile unei ţări cu organismele
financiare internaţionale, pe linia finanţărilor sau participării la programe
internaţionale de dezvoltare;
§ Participarea la fluxurile financiare internaţionale, realizarea unei integrări
informaţionale a ţării, precum şi posibilităţi pentru atragerea de resurse pe piaţa
naţională. Pe de o parte, implicarea financiară a băncilor în procesul de transfer
(prin emiterea de acreditive sau de scrisori de garanţie) şi, pe de altă parte,
participarea lor la programele de finanţare internaţională private, sub formă de
credite în participaţie sau de linii de credit internaţionale, asigură finanţări de
proiecte economice la nivelul entităţilor economice din ţară. În acelaşi timp,
urmărindu-şi propriile interese privind realizarea de profituri, în special băncile ce
dispun de capacitate financiară participă, la rândul lor, la finanţări externe, fie
direct, fie prin achiziţionarea de titluri de pe piaţa internaţională;

15
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
II. Opinia potrivit căreia funcţiile băncilor comerciale se grupează în funcţii
tradiţionale şi funcţii neconvenţionale.[58, p.54]
Funcţiile tradiţionale ale băncilor comerciale:
§ acceptarea de depozite;
§ contractarea de credite, operaţiunile de factoring şi scontarea efectelor de comerţ,
inclusiv forfetare;
§ emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi de credit;
§ plăţi şi decontări;
§ leasing financiar;
§ transferuri de fonduri;
§ emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente;
§ tranzacţii în cont propriu al clienţilor cu: instrumente monetare negociabile
(cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit), instrumente financiare
derivate, metale preţioase;
§ intermediarea în plasamentul valorilor mobiliare şi oferirea de servicii legate de
acestea;
Funcţiile neconvenţionale ale băncilor comerciale:
§ Funcţia de redistribuire; băncile comerciale îndeplinesc această funcţie
cvasifiscală, prin câteva pârghii, astfel:
- pe calea dobânzilor practicate la resursele atrase de la persoanele fizice şi
juridice (dobânzi pasive) şi acelor percepute pentru creditele acordate
clienţilor (dobânzi active), băncile realizează în fapt o redistribuire între
cei care economisesc şi cei care se împrumută;
- prin intermediul marjei de dobândă, înţeleasă ca diferenţă între dobânda
percepută la credite şi cea bonificată la resursele atrase de la clientelă,
băncile realizează deasemenea o redistribuire a resurselor, de data aceasta,
între diferite categorii de împrumutaţi;
- în sfârşit, băncile mai contribuie la o redistribuire de resurse pe calea
cotizaţiilor anuale plătite la Fondul de Garantare a depozitelor în Sistemul
Bancar, de data aceasta de la o bancă la alta, de la cele performante către
cele administrate defectuos, care intră în încetare de plăţi şi ai căror
depunători, persoane fizice, trebuie plătiţi în limita plafonului de garantare
stabilit din contribuţia celorlalte bănci;
§ Funcţia de derulare pe care o practică băncile performante din sistem, care în
urma unor licitaţii şi selecţii interne şi internaţionale dobândesc dreptul de a
derula o serie întreagă de programe guvernamentale ori finanţate de Uniunea
Europeană.
III. Opinia potrivit căreia băncile îndeplinesc funcţii în cadrul procesului de
intermediere cum ar fi:
§ constituirea de resurse financiare, prin atragerea resurselor fianciare temporar
disponibile ale agenţilor economici, persoanelor fizice, sau statului, deponente,
care doresc să obţină venituri dintr-o anumită dobândă;

16
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
§ distribuirea disponibilităţilor băneşti suplimentare, prin plasarea acestora spre
fructificare, în principal, prin acordarea de credite agenţilor sconomici, sau
persoanelor fizice, pe diferite termene;
§ creaţia monetară, funcţie constând în emiterea şi punerea în circulaţie atât de
moneda de hârtie şi moneda divizionară (băncile centrale), cât şi de moneda de
cont (băncile comerciale), în vederea asigurării funcţionării normale a circuitelor
economice dintr-o economie, ceea ce contribuie astfel la formarea masei
monetare;
§ emiterea de titluri negociabile, în vederea mobilizării activelor monetare
disponibile în economie;
§ centrul de efectuare a plăţilor, care asigură mecanismul de funcţionare a plăţilor
pentru susţinerea dezvoltării economice, prin efectuarea ie viramente din contul
clienţilor sau de plăţi în numerar;
§ deţinerea de informaţii şi ţinerea de evidenţe certe asupra mişcărilor de fonduri şi
valute.
IV. Opinia potrivit căreia băncile îndeplinesc funcţii, ca:
§ Funcţia de depozit constă în:
- efectuarea de operaţiuni de depozit la vedere şi la termen, în cont cu numerar şi cu
titluri, constând în atragerea resurselor băneşti de la persoane fizice şi juridice, în
vederea păstrării şi fructificării lor;
- efectuarea de operaţiuni de depozitare şi trezorerie pentru obiecte de valoare
aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice.
§ Funcţia de investiţii, şi anume:
- acordarea de credite în lei şi în valută persoanelor fizice şi juridice din ţara şi din
străinătate;
- participarea în calitate de acţionar la înfiinţarea unor instituţii bancare sau
nebancare în ţară sau în străinătate;
- achiziţionarea de active financiare în nume propriu.
§ Funcţia comercială, în cadrul căreia:
- realizează încasări şi plăţi în valută şi în lei, generate de activităţi de export,
import, prestări de servicii şi turism intern şi internaţional, operaţiuni cu character
financiar;
- cumpără şi vinde, în ţară şi în străinătate, valută, efecte de comerţ exprimate în lei
şi în valută;
- efectuează operaţiuni de scontare şi rescontare a efectelor de comerţ;
- efectuează operaţii de schimb valutar şi operaţii de arbitrajare pe pieţele monetare
internaţionale pe cont propriu sau în numele clienţilor;
- participă la tranzacţii externe financiare de plăţi şi de credit, încheie cu banci şi
instituţii financiare străine angajamente şi convenţii de plăţi;
- emite efecte de comerţ: bilete la ordin, cambii sau trate, cecuri în favoarea unor
beneficiari din ţară şi din străinătate;
- efectuează operaţiuni de vânzare-cumpărare şi alte operaţiuni cu titluri emise de
stat;
Făcând o sinteză, funcţiile băncilor comerciale se pot prezenta ca în schema 12.2.3

17
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
18II. Gruparea
I.Abordare din trei 1. Funcţia de atragere şi protejare a
1 Din perspectivă resurselor financiare din mediul funcţiilor băncii
perspective a Funcţii 1
managerială nebancar după criterii de
funcţiilor unei bănci tradiţionale
2. Funcţia de intermediere conveţionalitate şi
financiară tradiţionalitate
2
3 3. Funcţia de transfer
2
Din perspectiva Din perspectiva
relaţiilor financiare politicii monetare a 1. Funcţia de implimentare a Funcţii neconvenţionale
mondiale statului măsurilor de politică monetară
2. Funcţia de asigurare a procesului
investiţional
3. Funcţia de asigurarea a fluxurilor Funcţia de Funcţia de
1. Asigură conectarea pe linie
financiare redistribuire derulare
financiară a economiei naţionale la
4. Funcţia statistică
circuitul economic mondial
5. Funcţia de deyvoltare a zonei în
2. Participarea la fluxurile care îşi desfăşoară activitatea Funcţia de creaţie
financiare mondiale economică

Funcţia de depozit 2

1 III. Abordare din


Funcţia de investiţii 1 trei perspective a
IV. Abordare din 2 funcţiilor unei bănci
trei perspective a
funcţiilor unei bănci 3
Funcţia comercială Funcţia de creaţie 3
monetară

Sursa eleborată de autor în baza [52, p.50]


Schema 12.2.3 Funcţiile băncilor comerciale şi relaţiile de interdependenţă

18
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
În îndeplinirea funcţiilor lor, băncile comerciale desfăşoară anumite operaţiuni specifice, delimitate,
după sensul lor, în: 19
§ operaţiuni pasive;
§ operaţiuni active;
§ operaţiuni extrabilanţiere.
ü operaţiunile pasive, ce reprezintă pentru băncile comerciale operaţiuni de constituire a resurselor.
Se evidenţiază în pasivul bilanţului şi indică sursa de formare a capitalului prin intermediul:
a) depozitelor la vedere şi la termen;
b) împrumuturilor de la banca centrală şi de la alte instituţii financiare;
c) capitalului propriu.
a) depozitele la vedere şi la termen reprezintă pentru majoritatea băncilor comerciale principala
resursă financiară şi se formează din două mari categorii:
♦ depozitele la vedere sunt constituite de disponibilităţile depuse în toate conturile deschise la
bănci, din care se pot face plăţi la cerere şi pentru care banca nu-şi rezervă dreptul de a solicita
înştiinţarea scrisă asupra unei viitoare retrageri de numerar;
♦ depozitele la termen sunt cea mai importantă sursă între pasivele bancare. Au scadenţă
prestabilită, eventualele retrageri înainte de a ajunge la maturitate fiind supuse unor penalizări
prin dobânzi. Multe din aceste depozite sunt atrase prin emitere de către bănci de certificate de
depozit negociabile, purtătoare de dobânzi mari şi cu scadenţe foarte diversificate. Depozitele
bancare au un rol major în circulaţia monetară.
b) împrumuturile. Se pot grupa în două categorii:
§ împrumuturi de refinanţare de la banca centrală;
§ împrumuturi contractate la alte instituţii financiare.
Băncile comerciale apelează la refinanţare pentru a-şi asigura lichiditatea şi pentru a optimiza
structura portofoliului de titluri pe care le deţin şi îmbracă mai multe forme:
· rescontarea cambiilor;
· cedarea în pensiune (cu contract de răscumpărare) a unei părţi din portofoliul de titluri;
· contractarea de împrumut prin gajarea de titluri, numită şi operaţiune de lombardare.
Împrumuturile contractate la alte instituţii financiare sunt împrumuturi interbancare pe termen scurt, la
o rată a dobânzii minimă şi deţin o pondere mare în bilanţul băncilor mari. Atragerea de resurse financiare
prin emisiune de titluri proprii de credit (obligaţiuni, în general) au pondere mică în ansamblul
operaţiunilor pasive ale băncilor comerciale.
c) Capitalul propriu deţine o pondere scăzută în totalul pasivelor bancare, pondere care are o
tendinţă accentuată de scădere determinată de expansiunea volumului activităţilor bancare. În
aceste condiţii, riscul de faliment este destul de mare, motiv pentru care se prevăd, prin legislaţia
bancară, plafoane minime pentru gradul de capitalizare, exprimat ca pondere a capitalului propriu
în totalul activelor riscante.
ü operaţiunile active reprezintă pentru băncile comerciale operaţiunile de utilizare a resurselor
mobilizate de către instituţiile bancare sub forma atragerii de depozite, a contractării de
împrumuturi sau din alte surse în vederea îndeplinirii funcţiilor specifice.
Operaţiunile active ale băncilor comerciale sunt operaţiunile prin care băncile îşi angajează
resursele în vederea îndeplinirii funcţionalităţilor statutare şi a obţinerii de profit. Operaţiunile active
reprezintă pentru băncile comerciale operaţiunile de utilizare a resurselor mobilizate de către instituţiile
bancare sub forma atragerii de depozite, a contractării de împrumuturi sau din alte surse în vederea
îndeplinirii funcţiilor specifice. Activele unei bănci comerciale reflectă modul în care au fost plasate
resursele şi cuprind, în principal, următoarele categorii, în ordinea descrescătoare a gradului de lichiditate:
§ disponibilul aflat în casierie: numerarul;
§ conturile curente şi depozitele plasate la alte bănci comerciale;
§ conturile curente deschise la banca centrală;
§ titlurile de trezorerie şi alte titluri deţinute de către bancă;
§ creditele de diverse categorii;
§ creanţele din leasing;
19
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
§ titlurile de participaţie;
§ imobilizările corporale; 20
§ fondul de comerţ;
§ imobilizările necorporale;
§ alte categorii de active.
ü Operaţiunile extrabilanţiere se referă la:
· efectuarea de transferuri băneşti;
· efectuarea de operaţiuni de incaso – primesc de la clienţi diferite documente (facturi, cambii,
cecuri) pe care le trimit spre încasare;
· efectuarea de operaţiuni de mandate – sunt cele pe care le realizează în numele băncii, dar pentru
contul clientului, care, în general, se referă la efectuarea unor operaţiuni pentru client: vânzarea-
cumpărarea de titluri pentru client, administrarea portofoliului de hârtii de valoare şi chiar la
administrarea portofoliului acestora;
· acordarea de garanţii – constă în efectuarea de acte prin care banca se obligă să-şi asume
angajamentele terţilor;
· operaţiuni legate de variaţia dobânzilor şi cursurilor valutare –sunt operaţiuni pe care banca le
efectuiază pe baza anticipaţiilor proprii referitoare la evoluţia viitoare a ratelor dobânzii şi
cursurilor valutare.
În literatura de specialitate, clasificarea băncilor se realizează după mai multe criterii, astfel: [29,
p.18]
ü după structura şi forma de organizare;
ü după dimensiunea şi importanţa în cadrul pieţei.
ü după forma de proprietate;
ü după apartenenţa naţională a capitalului.
ü După structura şi forma de organizare, se face distincţia intre.
a) banca universală;
b) banca de tip „holding company”;
c) banca de tip, financial holding company;
d) conglomerate financiare;
e) banca specializată.
a) Banca universală oferă întreaga gamă de produse şi servicii bancare, la care se adaugă şi servicii
financiare nebancare. La modul general, activităţile financiare ale unei bănci universale constau în:
§ intermediere financiară, prin colectarea de depozite şi acordarea de credite;
§ emiterea şi utilizarea mijloacelor de plată;
§ tranzacţionarea instrumentelor financiare (acţiuni, obligaţiuni, valută) şi a derivativelor asociate
lor;
§ brokerajul titlurilor;
§ tranzacţionarea în nume propriu, prin utilizarea portofoliului propriu de titluri;
§ acordarea de consultanţă financiară pentru corporaţii şi pentru operaţiunile de fuziuni şi achiziţii;
§ managementul investiţiilor;
§ vânzarea serviciilor de asigurări etc.
Germania este emblema băncii universale. Bănci, precum Deutsche Bank şi Dresder Bank oferă în
prezent întreaga gamă de servicii enunţate. Băncile germane pot deţine propriile lor firme comerciale, iar
suma investiţiilor în aceste firme (peste 10% din capital) plus alte investiţii fixe nu poate depăşi capitalul
total al băncii.
b) Banca de tip „holding company” Termenul a fost lansat în SUA, prin Legea din anul 1956:
The Bank Holding Company Act (BHC), care definea acest tip de instituţie ca fiind acea firmă care deţine
cel puţin 25% din drepturile de vot a două sau mai multe bănci subsidiare. Fiecare BHC deţine propriile
subsidiare bancare (şi chiar nefinanciare), care sunt separate din punct de vedere legal şi capitalizate
individual.

20
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
c) Banca de tip „Financial holding company”. În anul 1999, în SUA, legea de modernizare
financiară „The Gramm Leach Bliley Fianancial Modernisation” (GLB), a permis băncilor de tip holding 21
să se transforme în companii financiare de tip holding (Financial Holding Company), care pot deţine ca
subsidiare: bănci comerciale, banci de investiţii şi societăţi de asigurării. Astfel, FCH devin bănci
universale restricţionate, care se implică în activităţi bancare, de asigurări şi cu titluri, dar care deţin
subsidiarele separate din punct de vedere al statutului legal şi al capitalizării. În Japonia, prin legislaţia
din anii '90 băncile au devenit membre ale FCH, însă societăţilor de asigurări nu li s-a acordat acest drept.
d) Conglomeratele financiare. Un conglomerat financiar poate fi definit ca fiind acea
organizaţie, care desfăşoară între două şi cinci dintre următoarele tipuri de activităţi şi anume:
· intermedierea şi gestiunea mijloacelor de plată;
· asigurări;
· operaţiuni cu titluri/finanţe corporative;
· managementul fondurilor;
· consultanţa şi vânzarea produselor către clienţi retail.
În Marea Britanie, de exemplu, în anul 1998, doar 8 conglomerate autorizate ofereau cele 5
activităţi financiare, 13 conglomerate ofereau 4 activităţi, iar peste 50 de conglomerate erau autorizate să
ofere 3 activităţi financiare.[29, p. 20]
e) Băncile specializate, spre deosebire de cele universale, asigură finanţarea unor domenii de
activitate precum industria, agricultura sau a unor segmente ale pieţei financiare, precum băncile
ipotecare şi băncile de investiţii. Îmbracă o diversitate de forme, de la băncile de participaţie în industrie
şi comerţ, până la băncile de comerţ exterior şi casele de titluri „house of securities”. Ideea specializării a
apărut în SUA, prin legislaţia Glass Steagal - act care a produs o separare funcţională şi geografică a
activităţii bancare, iar băncile comerciale (de depozit) şi-au delimitat activitatea de băncile de afaceri
(investiţii).
În Republica Moldova activitatea băncilor comerciale poartă un caracter universal.
ü În funcţie de dimensiunea şi importanţa în cadrul pieţei, se pot identifica:[29, p.24]
♦ bănci locale (bănci comunale);
♦ bănci regionale;
♦ bănci supraregionale;
♦ bănci multinaţionale.
♦ Băncile locale (community bank), reprezintă bănci comerciale deţinute de o colectivitate
locală, ale căror surse sunt de provenienţă locală şi pe baza cărora finanţează afacerile comunităţii
respective. Acestea nu sunt afiliate la companiile de tip holding. În SUA, o astfel de bancă, deţine active a
căror valoare nu depăşeşte un milion de $. În Rusia, de exemplu, funcţionează băncile municipale, care
sunt controlate şi administrate de municipiul respectiv (Bank of Moscow) şi al cărei rol constă în
furnizarea de împrumuturi şi alte servicii administraţiei locale garantate cu veniturile bugetelor locale.
♦ Băncile regionale sunt specializate în colectarea de depozite şi acordarea de credite într-o
anumită regiune a unei ţări; ele au o dimensiune mai mare decât a unei bănci locale. În Germania, de
exemplu, băncile regionale sunt denumite „Landesbanken”.
♦ Bănci supraregionale reprezintă companii holding care operează în majoritatea regiunilor
geografice ale unei ţări, sau care deţin subsidiare în două sau mai multe state. The American Banker,
publicaţie zilnică în SUA, defineşte băncile supraregionale ca fiind non-money center bank - centre
bancare nonmonetare.
♦ Băncile multinaţionale reprezintă acele instituţii a căror activitate se derulează şi în alte ţări
decât cea de origine. Citibank, de exemplu, deţine unităţi prin care operează în mai mult de 90 de ţări.
La nivelul anului 2010, în topul primelor zece bănci multinaţionale, după capitalul social, se
regăseau: Bank of America; Citigroup; HSBC; Mitsubishi Financial Group; Royal Bank of Scotland;
BNP Paribas; Banca Santander; Mizuha Financial Group.
ü După forma de proprietate se cunosc:
§ Bănci private – sunt cele al căror capital aparţine unei persoane sau unui grup de persoane.
Asemenea bănci au apărut printre primele şi capitalul lor îl deţineau zarafii şi cămătarii. La moment în
Republica Moldova fucţionează 13 bănci cu capital privat şi o bancă cu capital mixt.
21
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
§ Bănci publice (de stat) – au ca trăsătură definitorie deţinerea întregului capital de către statul pe
teritoriul căruia se află. În cele mai multe cazuri, aceste bănci sunt specializate. Deşi ele beneficiază de o 22
anumită autonomie, rentabilitatea lor este redusă comparativ cu cea a băncilor private. Astfel de bănci nu
există în republică la moment, deoarece majoritatea băncilor din perioada economiei centralizate au fost
reorganizate în bănci cu capital privat.
§ Bănci mixte – funcţionează sub forma societăţilor pe acţiuni, în care statul este unul dintre
acţionari. Caracteristicile acestui tip de bancă depind de ponderea deţinută de stat şi ponderea privată. La
moment în Republica Moldova Banca de Economii este singura banca care deţine capital mixt, unde
statul deţine cca 56% din totalul capitalului acţionar.
ü După apartenenţa naţională a capitalului se cunosc:
♦ Băncile autohtone – se caracterizează prin faptul că capitalul aparţine persoanelor fizice şi
juridice din statul unde acestea funcţionează. La moment Banca de Economii şi FinComBank sunt
instituţii bancare cu capital autohton, care la rândul său sunt formate prin participarea statului şi a
investitorilor privaţi autohtoni.
♦ Băncile străine – sunt băncile constituite prin aportul de capital străin, care funcţionează pe
teritoriu altor ţări de origine. La moment pe piaţa bancară naţională activează 4 bănci cu capital străin,
Eximbank, ComerţBank, Unibank, Banca Comercială Română.
♦ Băncile mixte – sunt constituite prin aportul de capital a doi sau mai mulţi parteneri din ţări
diferite şi se supun legislaţiei din ţara unde îşi au sediul. Ponderea cea mai mare a băncilor din Republica
Moldova este cea a instituţiilorr bancare cu capital mixt, în care capitalul este vărsat atât de investitorii
străini cât şi de cei autohtoni. Ponderea majoritară în capitalul sistemului bancar naţional o deţin
persoanele nerezidente, acestea constituind la momentul de faţă cca 65 la sută.

22

S-ar putea să vă placă și