1
Apud Chirilă P., Valică M., op. cit., p. 224
2
I. Felea, Pocăinţa – studiu de documentare teologică şi psihologică, Editura Scara, Bucureşti, 2000, p. 5
3
Apud Teşu I. C., Teologia necazurilor, p. 116
4
Vezi H. Vlachos op. cit., p. 36
5
Apud Chirilă P., Valică M., op. cit., p. 32
6
Sf. Isaac Sirul, apud Larchet J. C., Terapia bolilor mintale, p. 142
7
Apud J. C. Larchet, op. cit., p. 52
fapt exprimat şi de Jean Claude Larchet astfel “Când sufletul participă la pacea divină şi la
ordinea harului, el comunică această pace şi această ordine şi funcţiunilor trupului”8.
Ceea ce deosebeşte patima de nebunie ca atribuţiune a psihiatriei este elementul
volitiv după cum afirmă N.C. Paulescu “Patima şi nebunia sunt două lucruri cu totul
deosebite. Un caracter diferenţial între cele două stări e faptul că adeseori voinţa – deşi
adeseori învinsă – are totuşi o acţiune ostilă indiscutabilă asupra patimilor pe care poate
ajunge să le înfrâneze, pe când ea este în conivenţă cu ideile delirante ale nebuniei. De aici
rezultă următoarea consecinţă practică: pătimaşul e responsabil pentru faptele lui pe când
nebunul nu”9. Această responsabilitate face necesară însuşirea nu doar a unor metode, tehnici
de prevenire sau de tratare a bolilor, ci a unor principii metafizice, a unei etici cu alte cuvinte,
ce poate genera starea de sănătate.
Îndumnezeirea necesită parcurgerea a trei stadii conform Sfinţilor Părinţi. Acestea
sunt: 1. filozofia practică sau curăţirea inimii, 2. contemplaţia naturală sau iluminarea voinţei
şi 3. teologia mistică10 sau comuniunea cu Dumnezeu, atingerea acestui ultim stadiu
reprezentând starea de sănătate plenară.11
13
H. Vlachos, op. cit. p. 54
14
Ibidem, p. 38-39
15
Apud H. Vlachos, op. cit., p. 287
16
Apud H. Vlachos, op. cit., p. 54
17
Romanidis, I., apud H. Vlachos, op. cit., p. 56
Această autodesăvârşire se referă într-o anumită măsură la ceea ce psihoterapia
numeşte formare şi experienţă profesională sau mai exact aşa numitul proces de “analiză
didactică sau profesională”18.
Vindecare - De va avea cineva oricâte cărţi şi, citindu-le, să se ostenească a face fapte bune
cât de multe, dar de nu va avea duhovnic, nu se poate mântui, fiind cuprins de boala
neascultării. Toate patimile, puţin câte puţin, se vindecă prin ascultare. Vindecarea şi, în final,
mântuirea stă în deasa sfătuire şi, unde nu este deasă sfătuirea, cad sufletele ca frunzele. Iar
rolul capital al duhovnicului este de a fi călăuză şi îndreptător al credinciosului, ajutându-l să
se desprindă din amorţeala păcatului şi a morţii şi să afle Raiul prin pocăinţă, smerenie şi
iubirea de vrăjmaşi.20
Vindecare -
18
W. Huber, Psihoterapiile, p. 212
19
Mihai Popa, Îndrumar pentru restabilirea sănătăţii, Editată de Mănăstirea Brazi Bucureşti, 1999, p. 131.
20
Mihai Popa, Îndrumar pentru restabilirea sănătăţii, Editată de Mănăstirea Brazi Bucureşti, 1999, pp. 33-34.
21
Dr. Dmitri Avdeev, Psihiatria pentru duhovnici, trad. Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia - București, Cartea
Ortodoxă – Alexandria, 2011, p. 11.
adaptare la lipsa de hrană, este postul. El este urmaşul normalităţii alimentare pe care am
uitat-o de demult.22
22
Mihai Popa, Îndrumar pentru restabilirea sănătăţii, Editată de Mănăstirea Brazi Bucureşti, 1999, p. 124.