I.

Sângele

Sângele este un ţesut sub formă lichidă ce este alcătuit din:

 Plasmă;

 Elemente figurate (hematii, leucocite şi trombocite).

Sângele circulă prin intermediul aparatului circulator, alcătuit din inimă și vasele
sanguine, transportă nutrienții și oxigenul la nivelul țesuturilor corpului, de unde preia
dioxidul de carbon și produșii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de
eliminare.

Cantitatea totală de sânge din organism este de aproximativ 7 % din greutatea corpului.
Asfel, pentru o persoană de 70 kilograme, volemia este de 5 litri.

În repaus, o parte din sânge stagnează în ficat, splina şi ţesutul subcutanat. Acesta
reprezintă volumul sangvin de rezervă, în cantitate de aproximativ 2 litri. Volumul circulant
este de aproximativ 3 litri.

În condiţii fiziologice şi în repaus, jumătate din volumul sanguin total se află efectiv în
circulaţie, ca volum sanguin circulant, iar restul circulă de 10-12 ori mai lent, sau stagnează în
sectoare ale sistemului venos, ca volum sanguin de rezervă.

Repartiţia sângelui în organism este următoarea:

 La nivelul muscular, 40% din volumul sanguin;

 La nivelul cutanat, 30% din volumul sanguin;

 La nivelul viscerelor, 25% din volumul sanguin;

 La nivelul coronarelor, 5% din volumul sanguin.

1
 II. Hemoragiile :
Hemoragia este scurgerea de sânge în afara sistemului vascular, care duce la scăderea
volumului sanguin, atât cantitativ cât şi calitativ ce implică tulburări fiziopatologice.

III. Clasificare :
1. În funcţie de vasul lezat

1.1. Hemoragii arteriale : se recunosc după caracterul pulsatil al exteriorizării

sângelui, după culoarea roşie aprinsă a sângelui ( sânge oxigenat) după rata mare a sângerării
într-un timp scurt. Aspectul pulsatil este câteodată estompat dacă plaga este profundă şi
sângele ajunge în suprafaţa prin umplerea plăgii din profunzime spre suprafaţa dar păstrând
aspectul roşu aprins. Caracterul pulsatil este dat de sistolele cordului. Compresiunea plăgii
deasupra ei în direcţia cordului , va duce la oprirea sau diminuarea hemoragiei.

1.2. Hemoragii venoase : se recunosc după aspectul continuu al sângerării fără

aspectul pulsatil, şi culoare mai închisă. Exteriorizarea se datorează presiunii hidrostatice
existente în vasul venos, nefiind animat de sistolele cordului şi astfel neavând aspectul
pulsatil. Dacă trunchiul venos bănuit este comprimat deasupra plăgii, nu se va întâmpla nimic,
dar comprimarea sa sub plaga va duce la diminuarea sau oprirea hemoragiei.

1.3. Hemoragii capilare : reprezintă o sângerare difuză, în suprafaţa. În hemoragia

capilară după ce se tamponează suprafaţa sângerânda se obţine pentru o clipă uscarea plăgii
sau oprirea sângerări pentru că după un scurt timp sângerarea să fie reluată din mai multe
puncte. Hemoragia nu are caracter pulsatil ca în cea arterială, nici nu este aşa de abundentă ca
în cea venoasa.

1.4. Hemoragii mixte: este situaţia cea mai frecvent întâlnită dar nu are caractere
distincte deoarece exista un vas arterial care să determine o sângerare pulsatilă.

2
 2. În funcţie de locul hemoragiei :

2.2. Hemoragie internă (când sângele se varsă într-o cavitate peritoneu,

pericard, pleura, articulaţii) ;

2.3. Hemoragie externă (când sângele se varsă în afară organismului) ;

Hemoragie intratisulara (în urma căreia, prin acumulare locală de
sânge se produce un hematom) ; pot fi localizate în părţile moi, viscere,
mucoase, seroase.

– Peteşia: hemoragie redusă, punctiforma, de origine capilară, întâlnită îndeosebi la

nivelul pielii, mucoaselor, seroaselor, meninge.

– Echimoza: hemoragie mai mare, apărând ca o arie infiltrată de sângele

extravazat,fără a proemina la suprafaţa pielii sau mucoaselor; originea este capilara sau la
nivelul vaselor mici.

– Hematomul: hemoragie mai importantă, sub forma unei colecţii de sânge,localizată,

de dimensiuni variabile, care produce tumefiere locală şi compresie atesuturilor
înconjurătoare. Sângele este de obicei coagulat.

– Purpura: hemoragie care se produce spontan în cursul diatezelor hemoragice.

Variază ca mărime între peteşie şi echimoza.Poate apare în diferite ţesuturi şi organe că
pielea, mucoase, seroase, articulaţii,sistem nervos central.

– Apoplexia: formă particulară de hemoragie în focare multiple, eventual confluente.

Termenul se întrebuinţează, în special, pentru hemoragiile cerebrale.

2.4.Hemoragie exteriorizată (sângele se acumulează iniţial într-o cavitate

naturală a corpului pentru ca ulterior să fie eliminat). Aceste hemoragii
au denumiri specifice:

– Epistaxis: hemoragie din cavităţile nazale;

– Hemoptizie: hemoragie la nivelul ţesutului pulmonar (sângele este roşu aerat,

spumos şi se elimină prin tuse);

– Hematemeza: hemoragie la nivelul tubului digestiv superior (esofag sau stomac) care
se elimină prin vărsătura având aspect de sânge proaspăt sau de sânge digerat cafeniu, având
aspectul zaţului rămas de la cafea;

3
 – Melena: se datorează unei hemoragii la nivelul tubului digestiv superior dar care se
exteriorizează prin materii fecale (ce conţin sânge digerat, care sunt negricioase, fetide;

– Rectoragia se manifesta prin prezenta de sânge proaspăt, nedigerat în scaun fiind

exteriorizarea unei hemoragii digestive inferioare la nivelul colonului sau a regiunii
anorectale;

– Hematuria reprezintă pierderea de sânge prin urina în timpul micţiunii; cauza acestui
tip de hemoragie poate fi la nivel renal, ureteral, vezical, uretral sau prostatic;

3. În funcţie de cantitatea sângelui pierdut : gravitatea unei hemoragii depinde

în primul rând de cantitatea de sânge pierdută dar şi de brutalitatea cu care se
produce această pierdere.Aceasta, deoarece o sângerare brutală a unui vas mare nu
va permite mecanismelor de apărare ale organismului să intervină pentru a asigura
homeostazia mediului intern,în timp ce sângerarea în timp, de la nivelul unui vas
de mici dimensiuni, va fi mai uşor suportată de întregul organism.

3.1.Hemoragie mică : aproximativ 400-500 ml sânge ; 8–10% din

volemie ; 0.5% - 1% din greutatea corporală ;

3.2.Hemoragie medie : aproximativ 500-1500 ml sânge; 20% din volemie ;

1.5 – 2.5% din greutatea corporală ;

3.3.Hemoragie mare : aproximativ 1500-2000 ml sânge ; 30% din

volemie ; mai mult de 2.5% din greutatea corporală ;

3.4.Hemoragie gravă : mai mult de 30% din volemie ; se depăşeşte 1.5l.

Gravitatea hemoragiei depinde atât de cantitatea de sânge pierdută cât şi

de particularităţile organismului care a suferit hemoragia. O cantitate de 1l de sânge pierdut de
un adult nu-i produce acestuia o tulburare deosebită, dar unei persoane slab dezvoltate îi poate
provoca tulburări grave, iar în cazul unui copil de 6-7 ani îi poate provoca moartea.

4
 4. În funcţie de cauză hemoragiei :

4.1.Hemoragii traumatice : (accidente, chirurgicale) ;

4.2.Hemoragii patologice : (pe un vas alterat prin diferite boli : diabet,

infecţii etc.).

4.2.1. Accidentul vascular cerebral (AVC) hemoragic

Accidentul vascular cerebral (AVC) hemoragic este mai rar întâlnit decât cel ischemic,
doar 15% dintre cazurile de accidente cerebrale fiind de natură hemoragică, nu ischemica.
Totuşi, acestea sunt mai periculoase, 40% dintre cazurile de accidente vasculare cerebrale
hemoragice soldându-se cu moartea. Accidentul hemoragic apare fie din cauza dilatării bruşte
a unui vas de sânge care determină spargerea acestuia, fie în urma slăbirii unui vas de sânge şi
ruperea acestuia. Sângele care izbucneşte din vasul de sânge se împrăştie în creier şi creează
presiune şi inflamare, afectând celulele şi ţesuturile cerebrale. Acest tip de accident cerebral
poate fi de două feluri: accident vascular hemoragic intracerebral său accident vascular
hemoragic sub arahnoidian.

Accident vascular hemoragic intracerebral

Accidentul vascular hemoragic intracerebral este mai des întâlnit decât cel
subarahnoidian. Acesta apare atunci când un vas de sânge din creier se sparge şi sângele se
scurge în jur, provocând hemoragie intracerebrală. Sângerarea cauzează moartea celulelor şi
împiedica funcţionarea corectă a acelei zone din creier. Tensiunea arterială marita şi
îmbătrânirea vaselor de sânge sunt cele mai comune cauze ale acestui tip de accident vascular.

Accident vascular hemoragic subarahnoidian

Accidentul vascular hemoragic subarahnoidian apare în urma sângerării la nivelul

zonei dintre creier şi ţesutul care înveleşte creierul, cunoscut sub denumirea de spaţiu
subarahnoidian.

Cauzele accidentului vascular cerebral hemoragic

Accidentul vascular cerebral hemoragic este cel care se petrece în momentul în care o
arteră de la nivelul creierului începe să sângereze, spărgându-se.

Hipertensiunea este una dintre principalele cauze care declanşează un accident

vascular cerebral hemoragic, de aceea este atât de important să menţinem tensiunea arterială
în limitele recomandate.

Lovituri în zona capului: traumatismele craniene severe pot determina de asemenea

ruperea unui vas de sânge, declanşând astfel un atac cerebral vascular.

5
 Şi inflamarea vaselor de sânge de la nivelul creierului poate declanşa un anevrism,
care la rândul său poate produce un accident vascular cerebral hemoragic.

Terapii sau medicaţii ce slăbesc rezistenta vaselor de sânge: Unele medicamente

slăbesc rezistenta vaselor de sânge, crescând riscul de accident vascular cerebral. Spre
exemplu, warfarina este un anticoagulant care poate creşte tensiunea arterială.

IV. Mecanismele compensatorii declasate de organism faţă de

hemoragie :

 Reducerea volumului circulant = scăderea întoarcerii venoase la inima = scăderea

debitului sistolic = scăderea tensiunii arteriale.

 Tahipneea : duce la scăderea, sub valorile normale, a oxigenului din țesuturi;

 Tahicardia : duce la aritmii (tulburare în activitatea inimii, manifestată prin

dereglarea ritmului și a intensității contracțiilor mușchiului cardiac) ;

 Vasoconstricţia selectivă în special în teritoriul cu inervaţie simpatică bogată (tub

digestiv, splină, piele, rinichi, ficat).

Vasoconstricţia selectivă protejează circulaţia cerebrală, miocardica, pulmonul. Este

determinată de mecanism nervos şi umoral.

La nivelul microcirculaţiei se va produce o scurtcircuitare a sistemului capilar, care

reduce astfel patul vascular, iniţial va fi benefică dar prin prelungire să devine periculoasă
prin efectele pe care le va determina deoarece aici metabolismul se va desfăşura în condiţii de
anaerobioza cu acumulare de produşi nocivi.

Hemoragiile medii şi grave sunt însoţite însă de tulburări din partea întregului
organism, pacientul acuzând: astenie marcantă, ameţeli, lipotimie la trecerea în ortostatism,
tulburări de vedere şi echilibru, stare de agitaţie şi anxietate datorită lipsei de oxigen a
creierului.

Se constată paloarea accentuată a tegumentelor şi mucoaselor, transpiraţii reci,

polipnee, tahicardie, tensiunea arterială are tendinţa de scădere, sete intensă, limba uscată,
extremităţi reci, lipotomie (manifestată prin pierderea bruscă a stării de conştientă însoţită de
relaxare musculară, dar cu menţinerea funcţiilor vitale )

Hemoragiile mici (500 ml), organismul tolerează bine această modificare fără apariţia
semnelor clinice, în hemoragiile mijlocii(500-1500ml), organismul poate supravieţui şi apar

6
semne clinice pe când în cazul hemoragiilor mari (>1500-2000ml), dacă nu se acţionează
rapid pentru a lua măsurile necesare se poate produce decesul.

V. Hemostază

Oprirea unei hemoragii se numeşte hemostază. Hemostaza poate fi spontană,

provizorie şi definitivă.

1. Hemostaza spontană se realizată prin vasoconstricţie locală însoţită de

coagularea sângelui la nivelul leziunii acestea fiind hemoragiile mai mici se
opresc, de regulă, singure. Realizarea hemostazei spontane are o importanţă
deosebită în hemoragiile organelor cavitare. Se va aplica în regiunea interesată o
pungă cu gheaţă sau comprese reci, cu scopul de a favoriza vasoconstricţia.

2. Hemostaza provizorie se efectuează în hemoragiile externe, care nu se opresc

spontan. Aceasta se poate realiza prin :

2.1.Compresiunile: compresiuni executate pe vasul rănit :

2.1.1. Compresiunea digitală pe rana – primul gest este aplicarea imediată a mâinii
sau a degetelor pe locul respectiv fiind echipaţi cu o pereche e mănuşi pentru a
evita contactul direct cu sângele victimei;

2.1.2. Compresiunea manuală în punctele de elecţie – consta în comprimarea

digitală a arterelor care iriga regiunea lezată pe un plan dur subiacent acestora; prin
acest procedeu se poate obţine o hemostază rapid şi eficientă, dar are dezavantajul
că nu poate fi ţinută pentru mult timp, fiind obositoare pentru cel care acordă
primul ajutor şi în unele cazuri poate face dificilă manevrarea bolnavului; din
aceste motive se înlocuieşte cu compresiunea circulară în cazul hemoragiilor de la
nivelul membrelor. Punctele de elecţie cele mai des utilizate sunt:

– pentru plăgile din teritoriul arterei faciale se execută compresiunea la nivelul ramurii
inferioare a mandibulei, la aproximativ 1-2 cm de unghiul acesteia;

– pentru plăgile din regiunea laterală a scalpului, se poate comprima artera temporală
superficială, deasupra arcadei zigomatice omolaterale;

7
 – artera carotidă comună se poate comprima la nivelul tuberculului lui Chassaignac, pe
marginea anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian, aproximativ la jumătatea
acestuia;

– artera subclaviculară se comprimă în cazul hemoragiilor membrului superior –

regiunea proximala (umăr, braţ) prin apăsarea acesteia în depresiunea subclaviculară, caz în
care o comprimam de prima coastă;

– artera humerală se comprimă pe humerus la nivelul şanţului bicipital intern (între

reliefurile muşchilor biceps şi triceps brahial); arterele radiala şi ulnara se comprimă pe radius
respectiv pe ulna la nivelul articulaţiei radio carpiene, pe fata anterioară a antebraţului în cazul
hemoragiilor de la nivelul mâinii;;

– artera femurală se poate exprima la nivelul arcadei inghinale;

– artera poplitee se comprimă la nivelul fosei omonime;

– în partea posterioară a maleolei mediale se poate comprima artera tibială posterioară

iar artera pedioasa în primul spaţiu inter metatarsian.

2.1.3. Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a
realiza o hemostază provizorie. În lipsa unui pansament steril se poate folosi pentru a
pune pe plaga o batistă, o cârpa curată, peste care se strânge pansamentul circular.

2.1.4. Garoul : este o bandă elastică sau un tub, de obicei din cauciuc, care serveşte la
întreruperea temporară a circulației sângelui într-o regiune a corpului, pentru oprirea
unei hemoragii, prin comprimarea arterei principale a unui membru.

Aplicarea garoului este ultima variantă la care apelăm. Garoul poate fi improvizat
folosind curea, cravata, fular, sfoară, etc. Se foloseşte doar în cazuri extreme şi în situaţia în
care hemoragia nu se putea controla prin alte metode (amputaţie de membru). Important este
oprirea hemoragiei fără a comprima excesiv ţesuturile. Garoul, odată cu oprirea sângerării,
produce oprirea circulaţiei sângelui în porţiunea de membru situată dedesubtul lui. Din
această cauză menţinerea sa mai mult de două ore, poate duce la complicaţii deosebit de
grave. La fiecare 15-20 minute se slăbeşte puţin garoul, fără detensionări bruşte, pentru a

8
permite irigarea segmentului. Se strânge garoul în aşa fel încât hemoragia să se oprească dar
culoare tegumentului să se menţină cât de mult posibil. Totdeauna la montarea unui garou
trebuie ataşat un bilet, care însoţeşte pacientul, şi pe care se notează obligatoriu următoarele
date: nume, prenume, oră şi minutul exact a aplicării garoului.

În cazul amputării (tăierii sau secţionării) unui membru:

- oprirea sângerării se face fie prin aplicarea unui garou la rădăcina membrului rănit,
fie printr-un bandaj compresiv ;

- membrul secţionat va fi introdus într-o pungă de plastic şi un recipient cu gheaţă ;

- victima va fi aşezată în decubit cu membrele inferioare mai sus decât capul, şi dacă e
posibil cu membrul rănit ridicat deasupra nivelului inimii ;

- victima va fi transportată cât mai repede la spital.

Aplicarea garoului este una dintre cele mai eficiente metode de oprire temporară a
sângelui în cazul lezării arterelor mări a extremităţilor. Sunt propuse o mulţime de modificări
a garoului (garou elastic, garou cu pelată, garoul Esmarch). Garoul reprezintă un tub de
cauciuc cu lungimea de 1,5 cm. Tehnica aplicării garoului în cazul hemoragiei este
următoarea: în jurul bazei membrului ridicat se aplică garoul puternic întins cu care se
înfăşoară membrul de 2-3 ori. Pentru a previne strangularea pielei sub garou se pune un
şerveţel, o bucată de pânză, haina. Garoul se aplică mai sus de locul traumat şi mai aproape de
plagă în aşa fel ca artera să fie comprimată complet. Dacă garoul a fost aplicat corect,
hemoragia se stopează, dispare pulsul periferic.

Consecinţele negative ale aplicării garoului încep odată cu realizarea compresiunii

circulare, se agravează odată cu trecerea timpului, putând deveni ireversibile şi sistemice dacă
aceasta compresiune va fi menţinută mai mult timp; aceste consecinţe sunt:

a) regionale – constau din afectarea terminaţilor nervoase (care sunt cele mai sensibile
la ischemie); se manifesta iniţial prin durere care poate fi foarte puternică chiar la câteva
minute de la aplicarea garoului; nervii comprimaţi pot să se degradeze ireversibil (să apară
paralizii) după o perioadă de 60-120 de minute; muşchii sunt ceva mai rezistenţi la ischemie
(aproximativ 4-6 ore)

9
 b) sistemice – acestea apar începând cu ridicarea garoului; gravitatea lor este direct
proporţională cu durata aplicării garoului, cu mărimea teritoriului ischemiat, precum şi cu
temperatura existenta la nivelul zonei ischemiate.

3. Hemostaza definitivă se efectuează în spital în serviciile de chirurgie şi se obţine

prin obliterarea permanentă şi definitivă a vasului care sângerează, cel mai folosit
procedeu fiind prin ligatura cu fire.

VI. Măsurile de prim ajutor

1. În hemoragii externe: accidentatul în culcat, cu plaga în poziţie „optimă”;

hemostază provizorie adecvată.

În hemoragiile capilare şi cele din sistemul venos mic hemostaza este posibilă prin
pansament presiunea exercitată de acesta fiind suficientă pentru realizarea unei hemostaze
provizorii eficiente. În situaţiile în care hemoragiile sunt moderate se indica aplicarea unui
bandaj elastic mai strâns peste pansamentul realizat iniţial.

Hemoragiile venoase pot fi oprite prin compresiune direct direct pe vena distal faţă de
plaga. Compresiunea poate fi realizată digital sau prin aplicarea unui garou.

Hemoragiile arteriale sunt mai periculoase datorită riscului vital pentru accidentat fiind
posibilă pierderea unei cantităţi mari de sânge în interval mic de timp.

- Pentru arterele mici: compresiunea arterei respective urmată de aplicarea unui

pansament şi a unui bandaj compresiv;

- Pentru arterele medii: succesiunea de mai sus plus aplicarea unui garou
proximal fata de vasul care sângerează;

- Pentru vasele de sânge mari: comprimarea manuală, direct pe plaga între

degetele celui care acordă primul ajutor.

10
 2. În hemoragii interne de cele mai multe ori, se instalează starea de şoc. Dacă este
conştient, rănitul se aşază în decubit dorsal cu picioarele uşor ridicate dacă nu sunt
fracturate.În poziţie Trendelenburg (pe plan înclinat la 300-400 cu capul în jos). Dacă este
inconştient, se aşază în decubit lateral.

Şocul hemoragic: este cea mai gravă complicaţie a hemoragiilor. Simptomatologie:

 extremităţi reci;

 puls peste 100-120 b/min, de amplitudine mică;

 scăderea tensiunii arteriale (TA);

 respiraţie superficială şi accelerată;

 stare de lipotimie

În şoc hemoragic: poziţionarea accidentatului cu picioarele mai sus (dacă este posibil
chiar flexia coapselor pe bazin la 900, prin care se obţine un volum de sânge suplimentar de
aproximativ 1000ml).

Prevenirea instalării stării de şoc:

– accidentatul este mişcat cât mai puţin posibil;

– se scoate sau se slăbeşte orice parte a vestimentaţiei care apasă gâtul, toracele sau
mijlocul (cravată, curea);
– se acoperă accidentatul cu o pătură;
– nu se administrează nici o băutură pentru că orice creştere a debitului circulator
accentuează hemoragia;
– nu se lasă accidentatul nesupravegheat;
– obligatoriu, se transportă accidentatul la spital.

2. În hemoragii exteriorizate: Se interzice orice efort fizic.

11
 Bibliografie

1.Membrii SMURD - Introducere in medicina de urgenta prespitaliceasca, Sibiu

2008;

2. Luciana Rotaru, Adrian Rotaru - Curs de prim ajutor, Editura Medicala

Universitara Craiova 2004

3. Paula Drosescu - Igiena si controlul medical in sport, Editura Tehnopress,

Iasi 2005

Surse electronice

1. https://doc.ro/sanatate/accident-vascular-cerebral

2. https://www.scribd.com/doc/106713405/Garoul

3. https://vdocuments.site/cursul-3-5678225ac102f.html

4.http://www.physioanatomy.com/romanian/prim-ajutor/hemostaza-provizorie-in-
leziunile-vasculare/

5.http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/HEMORAGIA-generalitati-
clasifi45.php

12
 CONCLUZIE

Cred că toată lumea vrea să ajute, dar nu toţi ştim cum să o facem şi riscăm ca din
multă bună intenţie să facem un lucru rău, prin urmare e important să ştim să acordăm primul
ajutor corect.

Învățarea câtorva principii simple de prim-ajutor nu are numai rolul de a ne pregăti

pentru a ne descurca în situaţiile de urgenţă, dar de asemenea, ne ajută să dezvoltăm
compasiune, stima de sine, responsabilitate, înţelegerea valorii unei vieţi.

13