Programe kinetice în traumatologia cotului

Cotul este considerat ca cea mai dificila articulatie pentru recuperareamobilitatii,

nu numai datorita structurii propriu-zise ci si usurintei de adezvolta, periarticular,
depuneri calcare sau retractii musculare care limiteazasi mai mult mobilitatea.

Traumatismele cotului pot determina următoarele leziuni: contuzii, plăgi, arsuri,

entorse, luxaţii, fracturi, leziuni de nervi şi vase. Acestea pot lăsa o gamă diversificată de
sechele posttraumatice, sechele care urmează programe diferite de recuperare, dar care
respectă obiectivele majore pentru recuperare.

Obiectivele kinetoterapiei:

 combaterea durerii şi a redorii articulare;

 refacerea mobilităţii articulare;
 refacerea forţei musculare.

Cotul posttraumatic

Traumatismele cotului in sine, dar şi imobilizarea cotului impusă de aceste

traumatismedetermină de cele mai multe ori redori strinse. greu reductibile. Limitarea
severă a mobilităţiicotului posttraumatic are la bază : organizarea colagenică
consecutivă edemului între planurilede alunecare, retracţii musculotendocapsulare,
artrita posttraumatică, căluşul vicios, osteomul periarticular (uneori, depunerea de
calciu se face chiar în grosimea capsulei), cicatricearetractilă, fragmentul osos intra
articular).

Recuperarea funcţională a cotului trebuie să înceapă cu profilaxia redorii sau cel puţincu
profilaxia unei redori disfuncţionale severe. Aceasta înseamnă: imobilizare de scurtă
durată(cea 2—4 sâptămâni) în aparat gipsat, urmată de imobilizare în atele bivalve, cu
schimbarea alternativă a poziţiei imobilizare de la început în atele care se alternează de
câteva ori pe zi în poziţiile maxime de flexie-extensie mobilizări active ale umărului,
pumnului, mâinii, precumşi exerciţii decontracturante ale umărului şi coloanei
cervicodorsale superioare (Jacobson) întoată perioada de imobilizare în perioada
imediat următoare imobilizării (primele 2—3 sâp-tămâni) există următoarele indicaţii :

 Dacă persistă un proces inflamator, se vor utiliza atele posturile în poziţii de

flexie şi extensie maximă, care se vor schimba la 3—6 ore (după caz)
 Mişcări active ajutate (flexie-extensie) şi pronosupinaţie ; la început de mică
amplitudine, aceste mişcări devin treptat tot mai ample, pe tot arcul de mişcare
posibil
 Exerciţii de relaxare-decontracturare a umărului şi membrelor superioare (mai
ales acelea care acţionează pe flexori)
 Hidrokinetoterapie caldă, cu mişcări facilitate de apă
  Mişcări active ghidate de asistent pe diagonalele membrelor superioare, cu cotul
flectatşi cu cotul extins.
 Treptat, ghidajul se transformă într-o uşoară, apoi moderată rezistenţă opusă de
către kinetoterapeut. După circa 3 săptămâni de la degipsare (pe o perioadă de 3-
6 săptămâni).
 Se încep mobilizările analitice, punindu-se accentul pe cele autopasive şi active.
 Se încep exerciţiile de creştere a forţei musculare
 Pentru creşterea mobilităţii, de mare ajutor sunt tehnicile facilitatorii („relaxare-
opunere", „relaxare-contracţie", „stabilizare ritmică", „iniţiere ritmică" etc), care,
în aceastăetapă, necesită o tehnicitate deosebită din partea kinetoterapeutului.
 Se instituie terapia ocupaţională zilnică, fără a solicita însă rezistenţa
cotului, punindu-se accentul mai ales pe pronosupinaţie şi, după caz, pe flexie sau
extensie

După circa 6 săptămâni se recomandă :

Utilizarea intensivă a tehnicilor facilitatorii de creştere a mobilităţii (mai ales

tehnica„hold-relax") în cazul retracturilor.

Exemple:1. Se flecteaza cotul, se comanda pacientului “tine!”, pentru a seexecuta

izometria, asistentul incercand sa-I extinda cotul; urmeaza relaxarealenta si miscarea
activa de extensie a cotului.

2. La punctul de extensie maxim posibil se face izometria comandand“impinge!”,

asistentul opunandu-se; urmeaza apoi miscarea activa deextensie in continuare.

Exerciţii de creştere a forţei musculare, de obicei pentru: tri-ceps, aductoriiomoplatului,

abductorii şi rotatorii externi ai umărului, osupinatorii şi extensorii pumnului
şidegetelor; mai rar se pune problema corectării hipotoniilor flexorilor (doar în cazul
cotuluineurologic)

Exerciţii de refacere a stabilităţii şi mişcărilor controlate .Terapia ocupaţională deţineun

loc important în această perioadă, introducând elemente de muncă şi/sau sport (tăiatul
cu ferăstrăul, lustruitul, manevrarea ruloului pentru tapet, ţesutul la război, utilizarea
şurubelniţei, burghiului etc, precum şi aruncarea unei mingi la coş, tenisul de masă,
badminton, tenisul decâmp, jocul cu popice etc.)

Câteva considerente generale de care trebuie să se ţină seama in recuperarea cotului:

 Cotul inflamat nu trebuie mobilizat până nu dispar edemul şi inflamaţia

 Mobilizările pasive nu sunt bine suportate de cot, mai ales dacă sunt
intempestive(pericol de formare a miozitelor calcare)încărcarea cu greutăţi în
 mână, pentru a forţa extensia,este total contraindicată (creşte hipertonia
flexorilor)
 Cotul se recuperează greu, uneori fiind necesare luni de activitate recuperatorie
pentru aobţine un rezultat complet.
 stagnare de peste 15 zile în evoluţia favorabilă a recuperării funcţionale obligă la
abandonarea temporară a acesteia (circa 2 săptămâni) după care se reia, de data
aceasta observându-se din nou o progresie.

FLEXORII COTULUI

Flexorii cotului sunt: bicepsul brahial, brahialul si brahioradialul.Bicepsul este activ

la flexia antebratului supinat si in flexiaantebratului semipronat cand se ridica o
greutate.Brahialul este flexor al antebratului supinat, semipronat sau pronat atatin flexia
rapida cat si in cea lenta, cu sau fara incarcare.Brahioradialul este un flexor al
antebratului in pozitie intermediara sinu are rol in sustinerea cotului flectat, in flexia
lenta si in extensia faracontrarezistenta.Rotundul pronator este si el un flexor al cotului
chiar numai candexista o rezistenta.

EXTENSORII COTULUI

Tricepsul brahial este principalul extensor.

Anaconeul este unanim acceptat ca extensor, indiferent de situatie.

PRONATORII COTULUI

In afara celor discutati la celelalte grupe musculare, mai sunt siflexorii radiali ai
carpului, ca si extensorii ulnari ai acestuia :-patratul pronator: intra in actiune in orice
fel de pronatie (lenta, rapida, cusau fara rezistenta)-rotundul pronator este un
“intaritor” al pronatiei cand se executa rapid saucontra unei rezistente.

Poziţionarea membrului superior afectat

 Cu braţul în uşoară abducţie, antebraţul în supinaţie; se plasează un săculeţ de

nisip în 1/3 proximală a antebraţului.
 Cu cotul fixat pe o orteză statică, în poziţie de flexie, apoi de extensie.

Recuperarea cotului
În lanţul kinetic al membrelor superiare, cotul este subordonat funcţional
umărului,iar din punctul de vedere al finalităţiii, mâinii. Această realitate Kapandji o
exprimă astfel : „cotuleste articulaţia membrelor superiare care permite antebraţului,
orientat în cele trei planuri decătre umăr, să poarte mai mult sau mai puţin departe
extremitatea sa activă — mânau. Dar în procesul muncii şi al gestualităţii vieţii obişnuite
cele două mâini lucrează împreună, or raporturile spaţiale dintre ele sunt asigurate în
mare parte de activitateacoatelor (T. Gucker).

Cotul este campus, de fapt, din trei suprafeţe articulare

(humerocubitală,humeroradialăşi radiocubitală), existând insă o singură
capsulă,căptuşită de o singură sinovială. Cotul este otrohleartroză extrem de strinsă, fapt
ce se va repercuta în dificultăţile întâmpinate înrecâştlgarea mooilităţii articulare după
orice afectare a acestei articulaţii. La nivelul cotului seexecută doar mişcările de flexie-
extensie şi pronosupinaţie. Direcţionarea mişcării este dată deconfiguraţia capetelor
articulare. Astfel, în flexie, mâna este orientată spre torace (nu spreumăr), căci axa
antebraţului nu se suprapune pe axa braţului (datorită orientării trohleei).Extensia
este'stopată de ciocul olecranului şi de ligamentul anterior. În mişcarea de flexie-
extensie rolul principal îl joacă huimerocubitala, care blocnează orice lateralitate.
Contribuţiahumeroradialei este minoră la mişcarea de flexie-extensie. Articulaiţia
radiocubitală participăla mişcarea de pronosupinaţie în sincronism cu radiocubitală
inferioară — ambele lucrând ca osingură articulaţie.

Mişcarea de pronosupinaţie este de fapt asigurată in principal de antebraţ. Radiusul,

os bicudat, mai lung distai decit cubitusul, execută în jurul acestuia o mişcare de
învăluire. Oserie de studii arată că pronosupinaţia nu este realizată doar de rotaţia
radiusului, la ea participând şi cubitusul printr-o deplasare laterală de 10°. Membrana
interosoasă are o ţesăturăspecială, fiind în tensiune maximă în poziţie intermediară, de
pronosupinaţie, şi relaxindu-seîn pronaţie sau supinaţie. Axa mişcării de pronosupinaţie
trece prin cupuşoararadiusului-stiloida cubitală-degotul V.

Există o participare şi a humerusului la pronosupinaţie (cind cotul este la 90°)

printr-orotaţie internă (în supinaţie) si externă (in pronaţie).realizind 9—12°.

Refacerea mobilităţii

În recuperarea funcţională a mobilităţii cotului afectată de boli reumatismale şi

sechele posttraumatice, mulţi kinstoterapeuţi sunt rezervaţi faţă do posturări, ca şi faţă
de mobilizările pasive. Aplicarea totuşi a acestor tehnici reclamă o deosebită atenţie,
existând două motive dereticenţă.:

Mişcările pasive, întinderile cotului pot determina inflamaţie articulară, ca şi

micirupturi ale ţesutului periarticular, cu formarea consecutivă a unor mici hematoame
— procesextrem de frecvent întâlnit la cot. Sir Watson Jones a atras, primul, atenţia
asupra efectelor negative ale tracţiunii pasive pe articulaţia cotului. Se pare, spre
exemplu, că brahialulformează cu multă uşurinţa miozite calcare, limitând extensia
cotului (Boehler).

Musculatura cotului este supusă unor efecte mai accentuate ale inducţiei
reciproce,întinderea pasivă dezvoltind contracţii simultane ale antagoniştilor, care se
vor opune şi maimult mobilizării. în bolile neurologice consideraţiunile de mai sus nu
mai au aceeaşivalabilitate, posturările şi mobilizările pasive fiind la fel de indicate ca
pentru oricare altsegment.

Exerciţiul 2 — Poziţie „mahomedană", cu membreleer superioare înainte, palmele

pesol (postură pentru extensie).

Exerciţiul 3 — Din şezând sau ortostatism, mâna prinde o bară cit mai de sus
aspalierului — se exersează extensia cotului.

Exerciţiul 4 — Montaj de scripeţi eu greutate pentru flexie Se poate recurge şi

lamontaje pentru extensie, plasând braţul în flexie şi abducţie.

Exerciţiul 5 — Subiectul in şezind, cu antebraţul în poziţie de maximă pronaţie

sausupinaţie : se aşază mâna sub fesa homoloagă, cu palma sau faţa dorsală pe scaun ;
pumnuleste flectat sau extins (postură pentru pronaţie sau supinaţie).

Exerciţiul 6 — în şezând, cu braţul menţinut la torace cu o chingă, antebraţul in

poziţiede maximă pronaţie sau supinaţie : la nivelul pumnului se trece o chingă mică de
suspendare ;in mină, un baston de gimnastică — un capăt forţând pronaţia sau
supinaţia, după caz.

Prin mobilizări autopasive

Acestea sunt mult mai recomandabile decit cele pasive.

Exerciţiul 1 — Subiectul în şezând, cu coatele pe o masă, mâinile cu

degeteleintrepătrunse: se execută flexii-extensii de cot, membreler superioare sănătos
antrenându-l pecel afectat.

Exerciţiul 2 — în şezând. cu ambele coate flectate spriijnite pe

torace,antebraţeleînainte, mâinile cu degetele întrepătrunse.: se execută pronosupinaţia.

Exerciţiul 3 — Pacientul cu degetele întrepătrunse în faţa trunchiului,

coateleîndepărtate în lateral: ducerea mâinilor spre umărul homolog cotului lezat
realizează flexia şisufiuaţia acestuia

Exerciţiul 4 — cu mana homolaterală membrelor superioare afectateste cu palma

pe perete, iar mina opusă deasupra o stabilizează :deplasarea antero-posterioară a
trunchiului vaforţa flexia-extensia.
 Exerciţiul 5 — Mobilizări autopasive prin scripetoterapic, utilizând tracţiunea cu
mânasănătoasă

Prin mişcări active

Mişcările active reprezintă baza exerciţiilor pentru creşterea mobilităţii articulare în

afecţiunile reumatismale şi posttraumatice ale cotului.

Exerciţiul l. — Pe o masă talcată se fac extensii-flexii de antebraţ.Variantă - cu o

patină cu rotile în mină, se executa aceleaşi mişcări.

Exerciţiul 2 — Mişcări libere de flexie-extensie din cot in toate planurile: braţ

latrunchi, braţ la orizontală (flectat sau abdus),

Exerciţiul 3 — Mişcări gestuale : „de lansare", ca la aruncarea unei pietre ; „de

lovire",ca în box ; sau de sus în jos ; „de piston" — mişcări înainte-inapoi.

Exerciţiul 4 — Cotul la trunchi (90°) : se execută pronosupinaţia.

Exerciţiul 5 — Palmele lipite, degetele „privesc" in jos, apoi se rotează ca

să„privesacă" în susExerciţiul 6 — Răsucirea prin pronosupinaţie a unui baston,

Refacerea forţei musculare

Exerciţii de reeducare globală a cotului

Din aşezat

 Pacientul apucă un obiect de pe masă, aşezat la diverse distanţe şi îl mută în

diverse locuri de pe masă,(poate sa il dea si kinetoterapeutului) astfel încât braţul
său să facă cât mai multe mişcări.
 Pe saltea, genunchii extinşi, cu o minge medicinală în mâini la nivelul coapsei,
coatele sunt extinse; pacientul ridică mingea cu coatele extinse iar deasupra
capului flectează coatele ducând mingea la ceafă.
 Kinetoterapeutul aruncă o minge către pacient, acesta trebuie să o prindă şi să o
arunce înapoi kinetoterapeutului.
 Mobilizările active(baza recuperării cotului) şi active cu rezistenţă

Din decubit dorsal

 Cu membru superior pe o placă alunecoasă, în mână o patină cu rotile; execută

abducţii – adducţii (simultan şi alternativ).
 Cu membru superior pe o placă alunecoasă, în mână o patină cu rotile; execută
flexii – extensii de cot (simultan şi alternativ).

 Cu un baston în mâini; pacientul execută flexia braţelor, apoi când ajunge în

dreptul capului, execută flexia coatelor.
 Cu un baston în mâini, apucat de capete, membrele superioare fiind în flexie;
execută flexia şi extensia coatelor.

Din decubit ventral

 Cu membru superior pe o placă alunecoasă, în mână o patină cu rotile; execută

abducţii – adducţii (simultan şi alternativ).
 Cu membru superior pe o placă alunecoasă, în mână o patină cu rotile; execută
flexii – extensii de cot (simultan şi alternativ).
 Din aşezat
 Cu antebraţul pe o masă, în mână o patină cu rotile; execută mişcări din cot.
 Cu antebraţul în supinaţie pe o masă, sub cot o perniţă; kinetoterapeutul pune
mâinile în 1/3 distală a antebraţului (de-o parteşi de alta); pacientul execută
flexia cotului învingând rezistenţa.
 Cu antebraţul pe o masă în supinaţie, în mână o ganteră;execută flexia cotului.
 Cu antebraţul pe o masă în supinaţie/pronaţie, în mână o ganter ă; executăflexia
/extensia pumnului.
 Cu antebraţul fixat pe un dispozitiv cu discuri gradate; pacientul execută
supinaţii-pronaţii.
 Cu antebraţul pe masă, mână în afara mesei, în mână ţine un baston mic la
capătul căruia este prinsă o greutate; pacientul execută supinaţii-pronaţii.
 Pe un scaun, mâinile împreunate la piept; pacientul execută ducerea mâinilor în
faţă astfel încât faţa dorsală a mâinilor să fie orientată către piept.
 Pe scaun cu o ganteră în mână, braţul lipit de corp: execută flexia cotului cu
supinaţia antebraţului.
 Pe un scaun cu o ganteră în mână, trunchiul uşor aplecat astfel încât cotul să se
sprijine de partea internă a genunchiului,antebraţul în supinaţie; execută flexia şi
extensia cotului.
  Pe un scaun, spatele lipit de spetează, membrul superior afectat în flexie 180º şi o
ganteră în mână, cealaltă mână susţine cotul opus; pacientul execută flexii-
extensii de cot.

Din patrupedie

 Cu mâinile orientate spre interior; pacientul execută flotări.

 Cu mâinile orientate înainte; pacientul execută flexia unui cot şi se sprijină pe
antebraţ, celălalt membru superior este dus în faţă.
 Cu mâinile orientate înainte; pacientul execută ridicări pe vârfuri.

Din ortostatism

 În faţa unei uşi deschise, membrele superioare în abducţie 90ºse sprijină de tocul
uşii; pacientul face un pas înainte astfel încât să obţină o întindere a membrelor
superioare.
 Kinetoterapeutul în spatele pacientului prinde mâinile acestuia astfel încât
membrele superioare ale pacientului sunt în abducţie şi extensie; pacientul
încearcă să aducă braţele în faţă.
 Cu o minge în mâini, coatele flectate; pacientul apasă în minge încercând să-şi
apropie mâinile.
 Cu un baston apucat de mijloc; execută pronaţii şi supinaţii.
 Cu un baston apucat de capete, o mână la nivel lombar,cealaltă la nivel occipital;
execută ridicarea şi coborârea bastonului.
 Cu un elastic ţinut de capete, o mână la
nivelul urechii,cealaltă la nivelul şoldului
opus; execută mişcări de „ştergerea spatelui”,
apoi schimbă mâinile. (photo)
 Cu faţa la spalier, prinde şipca din dreptul
umerilor; execută flotări.
 Cu faţa la spalier urcat pe prima şipcă,
mâinile prind şipca din dreptul umerilor;
execută flexii-extensii de cot (pe extensii se
lasă mult pe spate).
 Cu faţa la spalier, prinde şipca din dreptul
umerilor; execută genoflexiuni.
 Cu faţa la spalier, prinde un cordon elastic cu
mâinile încrucişate;execută flexii-extensii de
cot prin mişcări în „ferăstrău”.