Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice

Catedra ,, Contabilitate și Informatică Economică “

Lucrul individual

La disciplina Contabilitatea si raportarea financiara conform IFRS

Referat

La tema: ‚,Definirea, clasificarea și evaluarea stocurilor în

conformitate cu IAS 2 : STOCURI ”

Prenumele, numele studentului:

grupa CON1602

Cordonator : Grabarovschi Ludmila, dr.conf.univ.

1
 Chișinău 2018

Intruducere

Obiectivul prezentului standard este de a prescrie tratamentul contabil pentru stocuri. O

problemă fundamentala în contabilizarea stocurilor o constituie valoarea costului ce urmează
a fi recunoscută drept activ și raportată până cînd veniturile aferente sunt recunoscute.
Prezentul standard furnizează îndrumări referitoare la determinarea costului și la
recunoașterea ulterioara a acestuia drept cheltuială, inclusiv orice reducere a valorii
contabile până la valoarea realizabilă netă. De asemenea, standardul furnizează îndrumări cu
privire la formulele de determinare a costului care sunt utilizate la calcularea costurilor
stocurilor.

Scopul Standardului este recunoașterea, măsurarea si evaluarea stocurilor, adica

determinarea valorii la care acestea vor fi recunoscute in bilanț și vor influența contul de
profit și pierdere , fapt ce determină o creștere sau o descreștere a valorii stocului, ce
ajustează profiturile în concordanță cu ceea ce este avantajos pentru conducere.

Definirea stocutilor

Comisia Internaţională a Standardelor Contabile (I.A.S.C.), în norma de contabilitate

„IAS 2 Stocuri” aplicată începând cu 1.01.1976, defineşte stocurile ca fiind un element de
activ, iar costul de achiziţie al acestora cuprinde preţul de cumpărare, taxele vamale şi alte
taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare.

Stocurile sunt active circulante deţinute pentru a fi vândute, în curs de producţie în

vederea vânzarii sau sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a
fi folosite în procesul tehnologic sau pentru prestarea de servicii.

Un activ se clasifică ca circulant atunci când:

 este achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se
aşteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului;
 este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare
 este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este
restricţionată.

2
 Activele circulante se utilizează o perioadă scurtă în activitatea înterprinderii şi în
general participă la un singur circuit economic modificându-şi în permanenţă forma.

Stocurile pot fi:

 Bunuri achiziţionate în scopul revânzării (marfa cumpărată de un comerciant cu

amănuntul şi destinată revânzării) sau orice altă achiziţie având acest scop;
 Bunuri finite sau în curs de execuţie fabricate de întreprindere;
 Materii prime, materiale, utilităţi ce urmează a fi folosite în procesul de producţie;
 Costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent, în
cazul prestărilor de servicii.

Stocurile pot intra în înterprindere pe mai multe căi: achiziţie, producţie proprie, aport,
donaţie, etc. Din punct de vedere financiar, ţinând cont de perioada scurtă în care sunt
regăsite în structura patrimoniului, sunt considerate alocări ciclice. Din punct de vedere al
gradului de lichiditate, stocurile sunt considerate active cu o lichiditate parţială. Stocurile,
prezintă o serie de caracteristici care le particularizează în structura activelor:

 se află succesiv şi neîntrerupt în diferite faze ale procesului de producţie şi

comercializare;
 descriu mai multe rotaţii (circuite) în cadrul unei perioade de gestiune;
 sunt destinate a fi consumate la prima lor utilizare (materiale consumabile, materiile
prime), sau a fi vândute în aceeaşi stare (marfurile) sau a fi vândute dupa prelucrare
(produsele);
 contribuie la realizarea cifrei de afaceri a unităţii şi la valorificarea capitalului.

Aceste caracteristici fac ca stocurile să deţină un rol important în activitatea

firmelor. Din acest motiv este foarte important ca gestiunea stocurilor să vizeze menţinerea
unui nivel corespunzător al acestora din punct de vedere al calităţii, cantităţii, şi al
volumului producţiei şi al modului de realizarea al acestuia. Nu orice nivel al stocurilor este
favorabil înterprinderilor. Un nivel minim poate genera disfuncţionalităţi pe relaţia furnizor-
beneficiar şi opriri ale procesului de producţie. Un nivel ridicat al acestora, poate determina
imobilizări importante de stocuri care vor fi lipsite de mişcare o anumită perioadă, fapt ce
generează dificultăţii în fluxurile financiare ale firmei.

3
 Clasificarea stocurilor

În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în

funcţie de patru criterii: fizic, destinaţie, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a
gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele stocuri:

 Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în

componenţa lor integral sau parţial, în stare iniţială sau transformată;
 Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibili,
piesele de schimb, seminţele şi materialul de plantat, furajele şi alte materiale
consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se
regăsi, de regulă, în produsul rezultat;
 Produsele sunt reprezentate de:
 semifabricatele sunt acele bunuri al căror proces tehnologic a fost terminat
într-o secţie (faza de fabricaţie) şi se pot livra altor secţii sau terţilor.
 produse finite, bunuri care au parcurs în întregime toate fazele procesului de
fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unităţii
patrimoniale, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct
clienţilor;
 produse reziduale, reprezentând rebuturile, materialele recuperabile,
deşeurile adică bunurile necorespunzătoare calitativ ce rezultă din procesul
tehnologic.
 Animalele care nu au îndeplinit condiţiile de a fi trecute la animale adulte, animale
de îngrăşat, pasările şi coloniile de albine;
 Mărfuri, respectiv bunuri pe care întreprinderea le cumpăra în vederea revânzării;
 Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protecţia mărfurilor pe timpul
transporturilor şi depozitării sau pentru prezentarea lor comercială.
 Producţia în curs de fabricaţie reprezintă materii prime care nu au trecut prin toate
stadiile de fabricaţie, produse nesupuse probelor şi recepţiei tehnice, precum şi
lucrările şi serviciile în curs de execuţie sau neterminate;

a) După apartenenţa la patrimoniu, stocurile se pot grupa în:

4
  stocuri aflate în proprietatea înterprinderii, se găsesc fie în depozitele sau
spaţiile proprii, (depozite, magazii, magazine, locuri de producţie) fie la terţi,
(materii şi materiale aflate la terţi, produse aflate la terţi, mărfuri în custodie
sau consignaţie la terţi, etc).
 stocuri aflate în gestiune dar care nu sunt în proprietatea înterprinderii
(stocurile primite spre prelucrare sau în custodie), înregistrate distinct în
conturi în afara bilanţului (clasa a8-a de conturi).

b) În funcţie de provenienţă, stocurile se pot grupa în:

 stocuri provenite din producţie proprie: produsele, animalele, mărfurile,
materiale de natura obiectelor de inventar, etc.
 stocuri provenite din producţie proprie: produsele, animalele, mărfurile, etc.

Pe lângă stocurile în categoria activelor circulante se mai cuprind: creanţele, investiţiile

financiare pe termen scurt, disponibilităţile băneşti din casa şi conturi la bănci.

Evaluarea stocurilor

Evaluarea stocurilor se bazează pe principiul costului istoric, ceea ce implică recunoaşterea

stocurilor în contabilitate la costul de achiziţie sau la costul de fabricaţie. Se pot identifica
patru momente ale evaluării stocurilor:

1. cu ocazia achiziţiei sau producţiei (prima recunoaştere în contabilitate);

2. la inventariere;
3. la întocmirea bilanţului;
4. cu ocazia vânzării sau consumului (încetarea recunoaşterii în contabilitate).

Cu ocazia primei recunoaşteri în contabilitate, stocurile achiziţionate cu titlu oneros sunt

evaluate la cost de achiziţie, iar stocurile fabricate sunt evaluate la cost de producţie. Prin
convenţie, preţul este expresia monetară a valorii unei tranzacţii, iar costul o sumă de cheltuieli
identificate, calculate sau repartizate în raport cu un criteriu precizat, cunoscut, determinat.
Cu ocazia inventarierii generale, stocurile se evaluează la valoarea de piaţă. În bilanţ stocurile
sunt evaluate la minimum dintre cost şi valoarea de piaţă. La vânzare sau consum, adică la
încetarea recunoaşterii în contabilitate, stocurile pot fi evaluate folosind una din următoarele
metode: primul intrat-primul ieşit (FIFO), ultimul intrat-primul ieşit (LIFO), costul mediu
ponderat (CMP).

Costul de achiziţie cuprinde:

5
 preţul de achiziţie convenit între vânzător şi cumpărător;
 taxele nerecuperabile, ca de exemplu taxele vamale;
 cheltuielile accesorii, cheltuieli de transport (extern şi intern) cheltuieli de
aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii (interne şi externe);
 reducerile comerciale: rabaturi, remize şi risturnuri.

Nu participă la formarea costului de achiziţie cheltuielile financiare relative la finanţarea

stocajului şi nici sconturile financiare (reduceri financiare) acordate de furnizori pentru
plata înainte de scadenţă a contravalorii bunurilor cumpărate.

Costul de producţie cuprinde:

 costul materiilor prime consumate pentru obţinerea nor stocuri din producţia
proprie;
 cheltuielile directe încorporate în valoarea stocurilor obţinute;
 cheltuielile indirecte “raţional ataşabile” producţiei acestor stocuri.

Evaluarea bunurilor de natura stocurilor se face în mod distinct după operaţia în care
sunt supuse acestea:

 la intrarea în patrimoniu;
 la intrarea în depozitele unităţii;
 la ieşirea din patrimoniu;

La intrarea în patrimoniu stocurile se evaluează astfel:

a) materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, mărfurile, ambalajele

şi alte bunuri procurate cu titlu oneros se evaluează la costul de achiziţie, care este
format din preţul de cumpărare al unui bun, taxele nerecuperabile, cheltuieli de
transport, aprovizionare şi alte cheltuieli necesare intrării în gestiune a bunului
respectiv.
b) producţia în curs de execuţie, semifabricatele şi produsele finite, obiectele de inventar,
ambalajele şi alte bunuri produse de către unitatea patrimonială se evaluează la costul
de producţie, ce cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor
consumate, celelalte cheltuieli directe de producţie precum şi cota cheltuielilor
indirecte de producţie determinate raţional ca fiind legate de fabricaţia acestuia.
c) animalele şi păsările se evaluează la costul de achiziţie sau costul de producţie, după
caz.

La ieşirea din patrimoniu stocurile se evaluează cu ajutorul metodelor:

6
a) Metoda “costului mediu ponderat” (C.M.P.), care se calculează fie după fiecare intrare,
fie lunar, sau la anumite perioade ca raport între valoarea totală a stocului iniţial plus
cantităţile intrate. Costul mediu ponderat (CMP) răspunde cel mai bine nevoii de
evaluare a stocurilor, întrucât se bazează pe o medie ponderată a valorilor de intrare a
stocurilor cu cantităţile corespunzătoare achiziţionate. Pare a fi, cel puţin teoretic, o
metodă de mijloc, care încearcă să împace ambele variante (LIFO şi FIFO) şi care are
ca rezultat o evaluare corectă a stocurilor.
b) Metoda “ultimei intrări – primei ieşiri”(L.I.F.O.)- stocurile ieşite din gestiune se
evaluează la costul de achiziţie (sau de producţie) al ultimei intrări (lot). Pe măsura
epuizării lotului, stocurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie (sau de
producţie) al lotului anterior, în ordine cronologică. Conform acestei metode, stocurile
se înregistrează, în momentul consumului, la valoarea ultimului preţ existent în
contabilitate. În condiţiile economice menţionate, această valoare va fi întotdeauna
una mare (stocul cumpărat azi a fost mai scump decât cel de ieri) ceea ce va genera
pentru firma cheltuieli mari. Dacă ţinem cont că profitul este diferenţa pozitivă dintre
venituri şi cheltuieli şi în condiţiile utilizării metodei LIFO cheltuielile sunt mai mari,
se va constata o diminuare a profitului. Este adevărat că nu se poate spune dacă această
diminuare este drastică întrucât o analiză a procesului implică şi cunoaşterea celuilalt
element implicat, respectiv veniturile. Dar în condiţiile unor venituri relativ constante,
aprecierea făcută anterior este justă.
c) Metoda “primei intrări – primei ieşiri” (F.I.F.O.). Potrivit acestei metode, din stoc se
evaluează la costul de achiziţie (sau de producţie) al primei intrări. (lot) Pe măsura
epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie (sau de
producţie) al lotului următor, în ordine cronologică. Metoda FIFO (first in first out)
este inversa situaţiei anterioare, respectiv stocurile sunt evaluate la nivelul preţului cu
care au intrat primele stocuri. Fiecare metodă este justificat a fi folosită, în condiţiile
în care este cu adevărat nevoie deşi, şi una şi cealaltă ar putea reprezenta o modalitate
a ceea ce se numeşte evaziune legală.
d) Metoda “următoarea intrare – prima ieşire” (N.I.F.O.), este denumită şi “metoda
epuizării stocurilor” şi are la bază evaluarea stocurilor la valoarea de înlocuire bazată
pe preţul ultimei facturi. De regulă, acest preţ este egal cu preţul pieţei sau costul de
înlocuire, după caz. Producţia în curs de execuţie se evaluează la costul de producţie,
şi aceasta ca urmare a unei optici prudenţiale.

7
 Concluzie

Stocurile şi producţia în curs de execuţie reprezintă, după caz, bunurile materiale, lucrări
şi servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situaţia în care au
starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum şi producţia în curs de execuţie
aflată sub forma producţiei neterminate.

Preţul de înregistrare din conturi, corespunzător valorii contabile de intrare a stocurilor şi

producţiei în curs de execuţie, este egal cu costul de achiziţie pentru bunurile procurate din
afară şi costul de producţie pentru bunurile obţinute din producţia proprie.

Conţinutul şi funcţia contabilă a conturilor de stocuri se diferenţiază în raport de metoda

inventarului permanent sau intermitent, folosită pentru evidenţa mişcării stocurilor. Astfel,
în cazul folosirii metodei inventarului permanent conturile de stocuri şi comenzi în curs de
execuţie se debitează cu intrările de valori materiale şi se creditează cu ieşirile de valori
materiale. În cazul în care evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a stocurilor se face la
preţuri prestabilite, conturilor de stocuri li se asociază conturi distincte care înregistrează
diferenţele de preţ faţă de costul de achiziţie sau costul de producţie. În debitul conturilor de
diferenţe se înregistrează diferenţele aferente bunurilor intrate în gestiunea întreprinderii, iar
în creditul lor diferenţele corespunzătoare stocurilor ieşite. Soldul conturilor reprezintă
diferenţele de preţ aferente bunurilor economice existente în stoc în gestiunea întreprinderii.
O asemenea modalitate de funcţionare impune înregistrarea în roşu a diferenţelor dacă
preţurile prestabilite sunt mai mari decât costul de achiziţie sau de producţie, după caz şi în
negru în situaţia inversă.

8
 Bibliografie

Acte legislative şi normative ale Republicii Moldova

1. Legea contabilităţii № 113-XVI din 27 aprilie 2007 // Monitorul Oficial al Republicii

Moldova № 90-93, din 29 iunie 2007, cu modificările ulterioare.
2. Legea contabilităţii şi raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017– www.mf.gov.md
3. Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 109 din 19.12.2008 privind acceptarea şi
publicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară – www.mf.gov.md.
4. Ordinul Ministrului Finanțelor nr.44 din 01.04.2013 privind acceptarea şi publicarea
Standardelor Internaţionale de Rapoarte Financiară –www.mf.gov.md.
5. Modificările şi completările la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară la
situaţia din 14 septembrie 2012 – www.mf.gov.md.
6. Recomandări metodice privind tranziţia de la Standardele Naţionale de Contabilitate
la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin ordinul
Ministrului Finanţelor nr. 69 din 17.09.2009, Monitorul oficial nr. 153-154/693 din
09.10.2009, cu modificările şi completările efectuate prin ordinul Ministrului
Finanţelor nr. 101 din 04.08.2010
Resurse Internet

1. Standardele Internaţionale de Raportare Financiară

http://mf.gov.md/actnorm/contabil/standartraport
Manuale, cărți, monografii, broșuri şi articole

1. Bonaci Carmen Giorgiana, Fundamente teoretice şi practice ale contabilităţii

instrumentelor financiare. De la Jonathan’s Coffee-house şi Tontine Coffee House la
vremuri actuale de criză, Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2009.
2. Dima M.,Grigoroi L. Международные стандарты финансовой отчетности,
Chişinău 2009.
3. Feleagă N., Sisteme contabile comparate, vol. 1-3, Bucureşti, Editura Economica,
2000

9
4. Feleagă N., Ionașcu I. – Tratat de contabilitate financiară vol. 1-2, Bucureşti, Editura
Economica, 2009.
5. Ghidul pentru înţelegerea în aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate
CECCAR, Bucureşti, 2008-2009.

10