COPILUL DE VARSTĂ ŞCOLARĂ MIJLOCIE

(10/11 - 14 /15 ani)

Pubertatea: începutul furtunii

În dezvoltarea psihică a copilului de după 10 ani se pot diferenţia două stadii marcante şi
anume:
1. Stadiul pubertăţii (de la 10 la 14 ani) este dominat de un puseu de creştere determinat
de concentraţia din sânge a hormonilor masculini (testosteronul) şi feminini (estrogenul). Aceştia
sunt responsabili în mare parte de transformările pe plan biologic.
2. Stadiul adolescenţei (de la 14 la 18/20 ani) este dominat de adaptarea la starea adultă,
de procesul de formare a identităţii, de intelectualizarea conduitei.
3. Stadiul adolescenţei prelungite (de la 18/20 la 24/25 ani) dominat de integrarea într-o
profesie, independenţa obţinută şi de opţiunea maritală.
Fiecare din aceste stadii cuprinde substadii cu probleme şi caracteristici proprii.

1.CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A
PERIOADEI DE VÂRSTĂ

Şcolaritatea mijlocie, numită din punct de vedere fiziologic şi psihologic pubertatea şi

preadolescenţa, se caracterizează prin modificări neuropsihice rapide.
Această perioadă a mai fost numită "puseu puberal" şi "a doua naştere", caracterizându-se
prin fragilitate, slăbirea forţei de inhibiţie, apariţia a numeroase efecte pe plan psihic (activitate
haotică a imaginaţiei, agresivitate, reacţii critice fată de adulţi, independență excesivă sau
dimpotrivă timiditate, emotivitate, închidere în sine, culpabilitate), culminând cu criza de
originalitate. Este perioada transformărilor somatice, psihologice şi sociale.
Modificările corporale (creștere rapidă dar disproporțională: creștere rapidă în înălțime,
membrele devin subțiri, gesturile şi mersul devin stângace) se asociază cu tulburări fiziologice
(la fete maturizarea sexuală începe între 10 - 11 ani iar la băieţi pe la 12 ani). Maturizarea
sexuală se evidenţiază prin: apariţia părului pubian şi axilar, la fete dezvoltarea sânilor, apariţia
ciclului şi menarhei, la băieţi mărirea volumului testiculelor, apariţia primelor ejaculări spontane,
modificarea vocii.
Modificările corporale influenţează şi dispoziţia afectivă. Unii copii devin labili afectiv,
oscilează între momente de vioiciune, exuberanţă infantilă, respectiv oboseală, apatie, neatenţie
sau nelinişte, nesiguranţă, iritabilitate. Mulţi sunt foarte preocupaţi de modificările corporale:
obezitate, acnee, stângăcia în mişcări, modificările vocii, tendinţa de a roşi. Din cauza acestor
modificări ei pot deveni tensionaţi sau pot avea sentimente de inferioritate.
 Puseul de creştere în plan fizic se însoţeşte de momente de oboseală, dureri de cap,
iritabilitate. Comportamentul alternează între momente de vioiciune şi momente de oboseală,
apatie, lene, lenea determinând admonestări atât în cadrul familie, cât şi în şcoală.
În plan psihologic aceste fenomene determină trăiri tensionale, confuze şi stări de
disconfort. Trăirile respective sunt intensificate şi de prezenţa acneelor, a transpiraţiei abundente
şi mirositoare, a sensibilităţii pielii în emoţii (eritemul de pudoare), a stângăciei în mişcări şi a
unei coordonări reduse a acestora. (E. Verza , 1993, p.91).
Dezvoltarea psihică a puberului este intensă şi are loc în condiţiile cerinţelor crescute pe
care adultul le formulează.
Specific acestei perioade sunt următoarele manifestări de conduită şi atitudine: nelinişte,
jenă apărute în urma unei dezvoltări fizice disproporţionate; manifestări legate de modificările
propriei poziţii în grup; comportamentul față de sexul opus, erotizarea conduitei. Dacă la început
feţele şi băieţii se izolează unii fată de alţii, la sfârşitul acestei perioade interesul fată de sexul
opus se manifestă deschis.
Activitatea fundamentală rămâne învăţarea, dar se modifică în ceea ce priveşte cantitatea,
calitatea şi condiţionarea ei.
Cea mai importantă schimbare faţă de anii precedenţi este trecerea de la învăţarea cu un
singur cadru didactic (elevii fac doar trei – patru ore pe săptămână cu alte cadre didactice) la
învăţarea cu mai mulţi profesori. Deşi unii copii au greutăţi la începutul clasei a V-a, cei mai
mulţi se adaptează destul de uşor. Între profesori există diferenţe în modul de relaţionare cu
elevii, în modul de organizare a lecţiei sau în felul în care realizează evaluarea. Aceste deosebiri
dintre profesori au efecte pozitive asupra copiilor deoarece ei cunosc mai multe modele
comportamentale şi se dezvoltă capacitatea lor de adaptare.
În ceea ce priveşte adaptarea şcolară se remarcă unele diferenţe între sexe. Fetele sunt mai
disciplinate şi mai sârguincioase la învăţătură decât băieţii (Verza, 1993).
La începutul perioadei puberale activitatea preferată este jocul: jocurile cu reguli (cărţi
de joc, şah), jocurile pe calculator. Aceste jocuri dezvoltă atenţia, gândirea, imaginaţia. Jocurile
sportive, pe lângă efectele lor benefice asupra dezvoltării fizice, dezvoltă voinţa, sociabilitatea,
cooperarea cu partenerii de joacă. La această vârstă creşte foarte mult interesul faţă de
activităţile distractive: filmele, dansul, muzica, excursiile. Viaţa familială şi şcolară a puberului
şi este continuată şi completată de viaţă socială, manifestată prin intermediul grupurilor şi
contactului cu adulţii.
 2. DEZVOLTAREA PSIHICĂ

La începutul perioadei preadolescente structurile psihologice ale personalităţii abia încep

să se formeze, deţinând o relaţie specifică, irepetabilă, unică între copil și mediul ambiant, relație
denumită de Vîgotsky situaţia socială de dezvolte a copilului.

a.Evoluţia senzorio-perceptivă

Sensibilitatea vizuală se manifestă prin dezvoltarea câmpului vizual şi a capacităţii de a

verbaliza ceea ce vede. Puberii pot prelucra mai bine informaţiile vizuale legate de mărime,
formă, distanţă, culoare. Culorile încep să intervină în alegerea vestimentaţiei şi a obiectelor
personale. Creşterea câmpului vizual implică desfăşurarea unor activităţi practice mai complexe
şi o viteză mai mare la citit.
Sensibilitatea auditivă se manifestă sub aspectul dezvoltării auzului fonematic. Creşte
capacitatea de a înţelege muzica, care este ascultată cu frenezie şi puberii se pot strânge pentru a
forma grupuri vocale sau instrumentale. De asemenea , creşte capacitatea de a deosebi diferite
intonaţii vocale în comunicare.
Sensibilitatea cutanată este şi ea în dezvoltare. “Puberul, în urma activităţilor de abilitate
manuală, poate identifica tactil diverse materiale. Sensibilitatea tactilă şi chinestezică manuală
asigură percepţia mai precisă a calităților obiectelor ce sunt implicate în multe abilităţi ce se
dezvoltă şi se valorifică în activităţi artizanale.” (U. Schiopu, E, Verza, 1989, p.53).
Experienţa perceptivă este influenţată de organizarea observaţiei directe, care prin
dezvoltarea atenţiei voluntare capătă valenţe noi. Această dezvoltare a abilităţilor observatorii
este susţinută şi de dezvoltarea interesului puberului pentru ceea ce îl înconjoară.
Reprezentările au şi ele o creştere, astfel încât apar reprezentările geometrice, tehnice,
geografice care se pot organiza în jurul unor concepte de bază în activitatea şcolară.
b.Gândirea

În această perioadă se dezvoltă interesul cognitiv, şcolarul aspirând spre tot ceea ce se
dovedeşte raţional, logic. Trecerea la un nou ciclu de învăţământ cu cerinţe diferite îl determină
pe puber să se adapteze schimbării cadrului de învăţare.
Învăţarea are un caracter mai organizat, apar preferinţele pentru anumite obiecte de studiu
şi se conturează viitorul socio-profesional.Se dezvoltă mult operativitatea nespecifică a gândirii
(creşte puterea de analiză, sinteză, comparaţie, generalizare, abstractizare, deducţie, inducţie,
reflectarea relaţiilor dintre fenomene şi compunerea acestor relaţii).
 Până la vârsta de 11-12 ani gândirea copilului se află în stadiul operaţiilor concrete. Jean
Piaget vorbeşte despre vârsta pubertăţii ca fiind “vârsta operaţiilor concrete, caracterizată de
creşterea capacităţii de a efectua raţionamente ceea ce face să se contureze tot mai distinct
caracteristicile gândirii formale.” (Jean Piaget, 1972, p. 29) . Raţionamentele sale sunt legate de
aspectele concrete ale realităţii. El reuşeşte să facă raţionamente mai complexe numai în prezenţa
obiectelor sau dacă îşi poate imagina relaţiile sub forma unor obiecte sau acţiuni concrete.
După vârsta de 12 ani raţionamentele copilului se pot îndepărta de concret, adică de
obiecte şi imagini mintale, şi devin tot mai abstracte. Conform teoriei lui Piaget gândirea se află
în stadiul operaţiilor formale.
Trecerea la stadiul operaţiilor formale presupune apariţia următoarelor caracteristici ale gândirii:

 Apare decentrarea de concret şi real. Subiectul ajunge să se degajeze de concret şi să

situeze realul într-un ansamblu de transformări posibile. (Jean Piaget, Barbel Inhelder,
1976, p.110)
 Începe să se desfăşoare cu succes gândirea propoziţională. Astfel, elevul de gimnaziu va
reuşi să înveţe singur după manuale, informaţia fiind prezentată sub forma prepoziţională.
 Apare reversibilitatea în gândire. Elevul este capabil să facă un lung şir de raţionamente
pentru a face o demonstraţie şi poate face şi drumul înapoi.
 Se dezvoltă raţionamentul deductiv şi inductiv.
 Creşte nivelul de abstractizare şi generalizare. Elevii pot face cu uşurinţă aprecieri asupra
trecutului şi viitorului, realului şi imaginarului, posibilului şi imposibilului.
Acum elevul începe să înţeleagă relaţii abstracte de felul: 2x+3x=5x sau a > b, b > c  a > c.
Elevul din clasa a-VI-a, a-VII-a începe să înţeleagă noţiuni ca “energia”, “forţa”, “acceleraţia”,
înţelege că H2O poate să simbolizeze apa etc. Astfel în acest stadiu elevul reuşeşte să înveţe
algebră, trigonometria, fizica etc.
Profesorii de la gimnaziu trebuie să ţină seama de particularităţile gândirii copiilor.
Creştere intensă a randamentului activităţii intelectuale apare între 12 şi 13 ani progresiv
dobândind un caracter abstract, formal.
Randamentul, tempoul şi stilul gândirii prezintă diferenţe individuale la şcolari, dar şi o
dezvoltare şi un progres caracteristic acestei perioade. Și în clasa a-VI-a, a-VII-a copiii cu un
nivel intelectual mai redus au o gândire concretă şi înţeleg greu noţiunile abstracte. De aceea este
bine ca profesorul să predea noţiunile abstracte folosind cât mai multe exemple concrete şi
materialelor didactice intuitive. Dezvoltarea intelectuală este strâns legată de dezvoltarea psihică
generală, de procesul de maturizare biologică şi de evoluţia senzorio-perceptiva.

c.Memoria
 Datorită dezvoltării gândirii, memoria devine logică şi selectivă. Este specifică memoria
voluntară, logică, de scurtă durată, deşi funcţionează şi cea de lungă durată. În această perioadă
se folosesc forme diferite de învăţare: prin asociaţii, folosirea algoritmilor, raportarea la lumea
vie, orientarea atenţiei spre idei, teme.
Copilul devine capabil să găsească părţile esenţiale ale lecţiei şi să înveţe utilizând
scheme logice. Memorarea mecanică nu trebuie folosită decât acolo unde este foarte necesar:
memorarea unor nume de persoane, date istorice, denumiri geografice, cuvinte în limbi străine.
Memorarea poeziilor lungi sau obligarea elevului să înveţe pe de rost texte, definiţii nu ajută
dezvoltarea memoriei sau a gândirii ci duce numai la supraîncărcarea şi obosirea elevilor
(definiţiile trebuie să fie înţelese şi explicate de elevi şi nu memorate cuvânt cu cuvânt). Între 11
şi 12 ani scade uşor puterea de a memora, iar uitarea se instalează mai repede.

d.Motivația
Potrivit piramidei lui Maslow la această vârstă specifice sunt trebuințele de securitate și cele de
dragoste și afiliere la grup. Puberul are nevoie să fie susținut motivațional printr-o atitudine de
încurajare și apreciere.
e.Atenţia

Datorită specificului activității de învățare creşte capacitatea de concentrare a atenţiei se

formează deprinderea de-a fi atent. Atenţia se concentrează mai uşor dacă activitatea este
susţinută de motivaţie, de interes pentru ceea ce se învaţă.

f.Limbajul
Limbajul înregistrează o evoluţie importanţă prin îmbogăţirea vocabularului. Se dezvoltă
capacitatea de a folosi asociaţii verbale cu semnificaţii multiple şi de a exprima idei ample.
Însuşirea regulilor gramaticale, studiul literaturii, lectura particulară duc la îmbunătăţirea
modului de exprimare. Semnificaţiile cuvintelor sunt mai precise, apar posibilităţi noi de
înţelegere a sensurilor, creşte fluenţa comunicării şi există o mai bună organizare a ideilor.
Limbajul scris devine coerent, logic, apare originalitatea în exprimare.
Datorită dezvoltării gândirii copilul începe să înţeleagă şi să folosească figuri de stil:
epitete, comparaţii, metafore, formulări cu subînţeles. Limbajul situativ este folosit în relaţiile
verbale neconvenţionale.
Se constituie argoul şcolar. La mulţi copii limbajul este presărat de cuvinte parazite,
expresii stereotipe (ăă.., deci, îţi dai seama?), superlative sau vulgarisme prin care ei doresc să-şi
arate maturitatea şi să atragă atenţia.
Mediul socio-cultural în care trăieşte copilul, familia, grupul de prieteni pot influenţa
comunicarea verbală a puberului. Se remarcă la această vârsta limbajul de grup, tânărul folosind
anumite expresii alături de îmbrăcăminte şi alte obiceiuri specifice grupului din care face parte.

g. Imaginaţia.
 Se dezvoltă mult imaginaţia reproductivă, prin implicarea reprezentărilor în
reconstituirea fenomenelor descrise (este folosită atât la lecţii cât şi în timpul lecturii) şi
imaginaţia creatoare, prin creşterea intereselor şi aptitudinilor preadolescenţilor pentru literatură,
artă, muzică, sculptură etc.
La această vârstă reveriile sunt frecvente şi deseori sunt în legătură cu interesul pentru
sexul opus.
Totodată încep să se contureze interesele cognitive, artistice sau sportive (pentru
informatică, electronică, literatură, pictură, gimnastică etc.), acestea având un rol important în
orientarea şcolară şi profesională a elevului, în alegerea liceului său a şcolii pe care o va urma.
Prin atitudinea lor faţă de elevi, profesorii, pot contribui la formarea şi menţinerea acestor
interese.

h. Afectivitatea.

Datorită expunerii la situaţii de viaţă noi şi complexe viaţa afectivă a puberului de

schimbă, se maturizează modul în care relaţionează cu ceilalţi. La această vârstă predomină
hipersensibilitate, comportament opozant, instabilitatea emoţională.
Apar izbucniri necontrolate (deși puberul are capacitatea de a-şi controla manifestările
afective) acasă sau în grupul de prieteni. Copilul se simte jignit, lezat cu uşurinţă, chiar fără
motive întemeiate. Mulţi copii au stări de anxietate legate de teama de eşec, de a fi umilit sau de
a fi respins de ceilalţi copii.
În relaţiile cu părinţii stările afective devin mai tensionate ca urmare a manifestării
opoziţiei şi a sentimentului de vină. Sentimentele sunt ambivalente: pe de o parte se confruntă cu
tendinţa spre independență din ce în ce mai evidentă, iar pe de altă parte se manifestă şi dorinţă,
nevoia de ocrotire şi afecţiune din partea părinţilor.
Spiritul competiţional determină comportamente şi stări emoţionale legate de trăirea
succesului sau eşecului, astfel pot apărea sentimente negative (ura, teama, suspiciune, furie,
invidie) sau pozitive (dragoste, admiraţie, recunoştinţă).Creşte sociabilitatea, atracţia fată de
grupul de covârstnici. Este încă dominat de morală alb-negru şi lipsit de largheţe sufletească în
evaluarea faptelor. Timiditatea, prezentă în special la băieţi, rezultă din dificultatea de a stabili
contacte cu cei din jur şi ascunde o conştientizare sporită a propriei valori. Sentimentele devin
mai stabile; apar sentimente variate: sentimentul prieteniei, datoriei, demnităţii, răspunderii.

3. DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ȘI RELAȚIILE INTERPERSONALE

 În această perioadă se iniţiază stabilitatea relativă a trăsăturilor de personalitate.
Conştiinţa de sine evoluează luând forme nuanţate. Începe cristalizarea conștiinței de
sine prin identificarea Eu-lui corporal (preocuparea excesivă pentru propriul corp aflat în
schimbare,” dialogul cu oglindă”). Este etapa în care copilul începe să se autoanalizeze. În
căutarea propriei identități puberii sunt atrași de ideal, de modele înalte de personalitate (idoli ai
muzicii, filmului) pe care le admiră cu înflăcărare. El doreşte să-şi cunoască aptitudinile,
calităţile, defectele, aspiră spre diverse profesii fapt pentru care încearcă să se evalueze în raport
cu ceilalţi (la 13 ani) comparându-se adesea cu modelele sale (colegi pe care-i admiră, profesori,
staruri etc.). Capacitatea de autocunoaştere este limitată.
Faţă de alţii (mai ales faţă de părinţi) este foarte critic, în timp ce faţă de propriile defecte
este foarte îngăduitor (la 14 ani), iar la 15 ani se observă pe sine şi este interesat de imaginea
celorlalți despre el. Se concentrează tot mai mult asupra propriei persoane.
Se constată tendinţe centrifuge fată de familie. Apare dorința de independență manifestată
printr-un comportament strident de negare a tuturor valorilor din copilărie, prima încercare de
independență fiind marcată legal la 14 ani prin dobândirea buletinului de identitate. Totodată
asistăm la creșterea capacității de discernământ, deși cu greu poate duce o acţiune până la capăt.
Conştiinţa morală - În planul personalităţii puberului se conturează tot mai evident stări
de acceptanţă şi respingere, în raport cu adulţii, în care judecata morală şi valorică se supune
exigenţelor interioare şi a atitudinilor negative faţă de compromisuri. Fundamentul vieţii lor
morale nu mai este regula sau datoria, ci exigenţa. Tinerii privesc cu oroare mediocritatea şi
compromisul. Există neconcordanțe de gen alb-negru, puberul nu recunoaște greșeala de
comportament, nu este responsabil moral deși încearcă să corespundă cu norme morale impuse;
puberul este pasibil în acest context de nesiguranță, vinovăție, nonconformism. Normele morale
la această vârstă se impun mai mult prin comportament (puterea exemplului) decât prin limbaj.
În acest sens, trebuie promovată cu orice preţ o viaţă socială care să contrabalanseze tendinţa
orgolioasă a afirmării Eu-lui.
În concepţia lui Kohlberg (Hayes şi Orrell, 1997, p. 368) după vârsta de 12 ani copiii trec
în stadiul moralităţii convenţionale, comportamentul fiind apreciat ca moral dacă se respectă
normele, convenţiile sociale şi se evită dezaprobarea celorlalţi. Valorile morale sunt personificate
în modele umane cu care tinerii se străduiesc să semene.
Pot să apară conduite negative cum ar fi vagabondajul. Defectele obişnuite cum sunt
insolenţă, cinismul, grosolănia ca mod de afirmare a Eu-lui, sunt dificil de contracarat făcând
apel la sentimentul onoarei.

Conştiinţa realităţii - Copilul doreşte să înţeleagă cât mai profund viaţa şi oamenii, apar
întrebările filosofice de tipul: ce este viaţa, ce este moartea, ce este sufletul, care este sensul vieţii
în general şi al său în particular. Încercând să răspundă la aceste întrebări, copilul începe să îşi
formeze concepţia despre viaţă.
În plan aptitudinal începe să se manifeste interesul crescut faţă de anumite materi; prin
participarea la concursurile şcolare sunt puse în evidenţă talentele lor la română, matematică,
sport, ştiinţe, muzică, pictură. Astfel considerăm că pubertatea reprezintă începutul identificării
vocaţionale şi este extrem de important programul instructiv educativ care facilitează această
orientare către profesie.
În planul relațiilor interpersonale asistăm la modificări marcante atât în planul relațiilor
cu familia cât și cu covârstnicii.
Relaţiile cu familia se modifică în raport cu etapa anterioară. La mulţi copii apare o
atitudine ambivalentă faţă de părinţi. Pe de o parte se manifestă tot mai intens dorinţa de
independenţă, de îndepărtare de familie, atât efectiv (adică petrece mai puţin timp cu familia şi
mai mult timp cu cei de vârsta sa), cât şi pe planul ideilor (respinge concepţiile, valorile
părinţilor). Dorinţa de independenţă uneori se manifestă prin comportamente opoziţioniste sau
impulsive. Pe de altă parte, copilul simte şi acum nevoia de afecţiune, protecţie, securitate. În
problemele dificile doreşte să fie ajutat de părinţi.
Dacă dorinţa de independenţă este exagerată sau dacă părinţii nu acceptă tendinţa
firească de îndepărtare de familie pot avea loc neînţelegeri grave. Cea mai potrivită atitudine din
partea părinţilor este cea de a înţelege şi accepta dorinţa copilului de a se îndepărta de familie,
dar în acelaşi timp familia trebuie să rămână un punct de sprijin permanent, un loc unde copilul
găseşte ajutor şi protecţie, orice problemă ar avea. În relaţiile cu părinţii subliniem diminuarea
autorității și prestigiului acestora; până la această vârstă copiii aveau o imagine idealizată despre
părinţi, îi considerau perfecţi şi atotputernici. Acum în relaţiile cu părinţii devin tot mai critici,
compară părinţii cu alţi adulţi, observă slăbiciunile şi greşelile lor pe care le exagerează,
deoarece nu cunosc în aceeaşi măsură slăbiciunile altor adulţi pe care îi apreciază mai mult.
În relația cu covârstnicii sentimentul apartenenţei la grup este puternic.
Copilul petrece tot mai mult timp împreună cu cei de aceeaşi vârstă, viaţa socială se trăieşte cu o
intensitate mai mare ca în oricare altă etapă de vârstă. Copilul doreşte să se afirme faţă de
prietenii săi şi suportă foarte greu insuccesele.
Grupurile constituite atât pentru joc sau activităţi de învăţare cât şi pentru alte acţiuni au o
mare stabilitate şi devin mai omogene pe criterii relativ constante, dar mai cu seamă pe cel al
vârstei şi al sexului. Alcătuirea grupului se realizează în mod spontan pe baza afinităţilor stabilite
între copii şi a personalităţii lor. În grup spiritul de camaraderie este mai puternic decât spiritul
de competiţie deoarece este apreciată valoarea individuală. Este vârsta la care grupul constituie
pe de o parte o modalitate de realizare iar pe de alta o formă de opoziție mai fermă față de adulți.
Grupul îşi formează coduri, parole, locuri de întâlnire, ritualuri. De multe ori în grup se dezvoltă
spiritul pentru aventură legat şi de curiozitatea specifică acestei vârste, spiritul de explorare ca
investigaţia caselor părăsite sau iniţierea unor expediţii în locuri necunoscute, nepopulate.
Relaţiile de prietenie devin foarte importante, bazându-se pe interese comune, fiind mult
mai stabile decât prieteniile din etapa anterioară.
 Copiii care nu sunt integraţi în grupuri, cei care nu sunt aşa populari, manifestă o
inadaptare afectivă, de multe ori aceasta fiind o prelungire a relaţiilor de disconfort din familie.
Aceştia se pot manifesta prin hiperemotivitate (timizi, retraşi, interiorizaţi) sau din contră
certăreţi, zgomotoşi, egoişti.