Consiliere educațională și a carierei

Teorii ale alegerii şi dezvoltării carierei

Alexandru Elena-Roxana
Facultatea de Psihologie, Anul III

Psihologia vocaţională, psihologia profesională, psihologia carierei, au construit şi

validat (sau invalidat) în timp, o serie de modele teoretico-explicative ale unora sau altora
dintre aspectele diverse şi eterogene care definesc profesionalizarea individului, dezvoltarea
lui în şi prin profesie sau, aşa cum se afirmă în ultimii ani, dezvoltarea lui personală în
contextul şi prin mijlocirea carierei de-a lungul întregii sale vieţi.
Doi autori, Herr şi Cramer, inventariază, în 1972, ca semnificative, următoarele
sistematizări ale teoriilor şi modelelor explicative dezvoltate în psihologia vocaţională: 1)
sistematizarea lui Hilton (1962) care se referă la acestea în termeni de modele şi cuprinde:
modelul potrivirii atributelor (the attribute matching model), modelul reducerii trebuinţelor
(the need reduction model), modelul omului economic (the economic man model), modelul
omului social (the social man model) şi modelul procesării complexe de informaţie (the
complex information processing model); 2) sistematizarea lui Crites, care, în 1968
menţionează: a.teorii nonpsihologice (teoria alegerii accidentale, teoriile economice, culturale
şi sociologice) şi b.teorii psihologice (teoria trăsătură-factor, teoriile psihodinamice, evolutive
şi teoria deciziei); 3) sistematizarea lui Herr din 1970 care enumeră: teoriile trăsătură-factor,
teoriile economice, teoriile structurii sociale, teoriile procesării complexe de informaţie,
teoriile intereselor şi teoriile self-conceptului; 4)sistematizarea lui Osipow care în 1968,
vorbeşte de abordări (approaches) ale dezvoltării profesionale şi identifică: abordarea
trăsătură-factor, abordarea sociologică, teoriile self-conceptului, abordarea alegerii
profesionale din perspectiva teoriilor personalităţii (apud Herr, Cramer, 1972, p.30).
În 1983, Osipow inventariază ca şi construcţii teoretice cu privire la carieră: 1.abordările
din perspectiva teoriilor trăsăturilor şi factorilor; 2.modelul sociologic al dezvoltării carierei;
3.teoria selfului; 4.abordarea carierei din perspectiva teoriei personalităţii şi 5. abordarea
behavioristă a personalităţii. (Osipow, 1983). După autorul mai susmenţionat:
 Teoriile trăsăturilor şi factorilor sunt cele mai vechi abordări teoretice ale profesiunii şi
carierei şi se focalizează pe alegerea profesiunii, mai precis pe momentul identificării
corespondenţei dintre abilităţile şi interesele individului şi oportunităţile profesionale. Această
abordare, originată în lucrările lui Parson, de la începutul secolului XX, a stimulat ceea ce
Osipow numeşte “mişcarea evaluării profesionale” în cadrul căreia s-au elaborat o serie de
inventare de interese (Strong-Campbell Interest Inventory, Kuder Ocupational Interest
Survey) şi teste de aptitudini (Differential Aptitude Tests, Guilford-Zimmerman Aptitude
Survey).
Modelul sociologic al dezvoltării carierei se focalizează pe circumstanţele sociale ale
alegerii carierei şi pe tehnicile de adaptare ale individului la mediul muncii.
Teoria evolutivă/a self-conceptului, originată în cercetările lui Buehler de la începutul
deceniului 4 al secolului XX, dezvoltată de Super şi Ginsberg, la începutul deceniului 6 şi de
Dudley şi Tiedeman, la începutul deceniului 8, se centrează pe ideea că pe măsură ce se
dezvoltă conştiinţa şi imaginea de sine (self-concept) a individului, acesta decide asupra
carierei sale astfel ca profesia aleasă să fie adecvată concepţiei despre sine.
Abordarea dezvoltării carierei din perspectiva personalităţii se bazează pe ideea că
alegerea profesiunii se face în vederea satisfacerii trebuinţelor individuale. Cercetările lui
Small, Roe, Holland, din deceniul 6 al secolului XX, au condus la identificarea unor relaţii
între caracteristicile personalităţii şi diferite profesii, a stilului de viaţă specific diferiţilor
profesionişti, a nevoilor specifice muncitorilor în diferite profesii sau ocupaţii dar şi a
modificărilor graduale ale personalităţii în funcţie de activităţile profesionale desfăşurate
Abordarea behavioristă a dezvoltării carierei (reprezentată de Mitchell, Jones şi
Krumboltz) dezvoltată spre sfârşitul deceniului 8 al secolului XX se focalizează pe explicarea
deciziei cu privire la carieră din perspectiva teoriei învăţării sociale (Osipow, 1983, p.9 – 11).

D.Super se referă la teoriile şi programele de cercetare din psihologia vocaţională, a

profesiunilor şi a carierei în termenii: “Teoriile privind dezvoltarea vocaţională au devenit mai
numeroase şi mai sofisticate de când Ginsbeg (1951) a şocat “Convenţia Anuală a Asociaţiei
Naţionale de Orientare profesională” (National Vocational Guidance Association) declarând
că orientarea profesională este un domeniu lipsit de teorie (Super, 1978, p.435). Autorul
diferenţiază două categorii de teorii, fiecare cu mai multe tipuri de teorii distincte, fiecare
dintre ele prezentând una sau mai multe contribuţii de bază care o ilustrează:
 Teorii ale dezvoltării care “pun accentul pe apariţia unor alegeri succesive şi
dispunerea lor în cursul vieţii” (Super, 1978, p.436) reprezentate de: teoriile asupra
 maturităţii vocaţionale (Super cu Proiectul “Studiul tipurilor de carieră”, Gribbons şi
Lohnes, Crites);
 teorii asupra concepţiei despre sine (Super, Tiedeman. O’Hara); teorii asupra
maturizării concepţiei despre sine;
 Teorii structurale care “se concentrează asupra determinanţilor unei anumite alegeri în
momentul începerii specializării, sau intrării în câmpul muncii, sau la o anumită vârstă
de adult” (Super, 1978, p.436), între care se diferenţiază:
 teoriile interpersonale (teoria interpersonală a Lui Roe, teoria cerinţelor a lui Bordin,
teoria trăsăturilor şi factorilor ilustrată de cercetările din proiectul “Project Talent”
condus de Flanagan şi Cooley);
 teoriile intereselor (Strong);
 teoria tipologică (Holland) (Super, 1978, p.451)
Cu ocazia inventarului de mai sus, Super afirmă: “Deşi majoritatea acestor contribuţii în
această problemă recunoşteau caracterul timpuriu al raţionamentelor lor, precum şi faptul că
sunt incomplete pentru a permite elaborarea unei teorii, aceasta nu i-a împiedecat pe autori să
organizeze în mod sistematic datele de care dispuneau şi să elaboreze şi testeze ipotezele
menite să clarifice formulările teoretice” (Super, 1978, p.435).
Teoria Annei Roe asupra alegerii carierei s-a configurat în baza cercetărilor focalizate
pe trăsăturile de personalitate şi pe biografia (developmental background) unor oameni de
ştiinţă (cercetători în domeniul fizicii, biologiei, ştiinţelor sociale). Cercetările Annei Roe au
fost orientate înspre identificarea relaţiilor dintre modul în care au fost crescuţi aceştia în
familie, ierarhia trebuinţelor lor şi paternurile comportamentale în general şi orientarea lor
vocaţională în particular. Autoarea a delimitat în lumea muncii 8 domenii (fields), respectiv:
servicii, afaceri, organizare, tehnologie, activităţi în aer liber, ştiinţe, cultură generală, arte şi
divertisment şi 6 niveluri de calificare: 1.profesionist şi mangerial I (superior); 2.profesionist
şi mangerial II (obişnuit); 3.semi-profesionist; 4.ajutor şi întreţinere (calificat); 5.ajutor şi
întreţinere semi-calificat; 6.ajutor şi întreţinere necalificat (Roe, 1956). În 1969, împreună cu
Clos, autoarea a modificat această schemă, aranjând cele 8 domenii ocupaţionale pe două axe:
una care reflectă orientarea individului înspre comunicare versus utilizarea resurselor şi cea
de-a doua care reflectă orientarea personală înspre fenomenele interpersonale versus orientare
spre fenomenele naturale. (Roe, apud Osipow, 1983, p.19). Clasificarea profesiunilor realizată
de Roe este apreciată drept “cea mai logică şi cea mai utilă schemă de clasificare a
profesiunilor din S.U.A (…) Contribuţia lui Roe a fost aceea de a identifica cele două
dimensiuni, de nivel şi de domeniu, mai clar decât s-a făcut înainte” (Myers, Jordaan, 1978,
p.396), nivelul reprezintând dimensiunea verticală a profesiei iar domeniul dimensiunea
legată de natura activităţilor impuse de profesiune. În baza acestei clasificări, care în intenţia
autoarei urma să aibă o valoare mai mult teoretică, să servească înţelegerii comportamentului
profesional, studiile lui Roe s-au centrat pe identificarea opţiunilor indivizilor pentru un
anumit domeniu în funcţie de ceea ce a apreciat ca factori determinanţi ai opţiunilor – factorii
genetici şi experienţa familială/socială timpurie a subiecţilor. Autoarea ajunge la concluzia că
factorii genetici în interacţiune cu trebuinţele (structurate conform binecunoscutei piramide
maslowine) configurează viaţa individului în general şi cariera profesională în particular.
Climatul familial influenţează tipul de activitate vocaţională pe când zestrea genetică şi
modul de consum al energiei psihice influenţează nivelul de realizare în muncă. Condiţiile de
mediu din perioada incipientă a dezvoltării influenţeză intensitatea trebuinţelor care poate
creşte motivaţia în limitele impuse de zestrea genetică (Roe, 1957). Aşa cum observă D.Super
modelul propus de A.Roe “este un model de dezvoltare prin aceea că foloseşte ierarhia lui
Maslow în ceea ce priveşte cerinţele şi întăririle din partea părinţilor dar este un model
structural prin faptul că pune accentul pe determinarea timpurie” (Super, 1978, p.451).
Abordarea alegerii profesionale din perspectiva teoriei psihanalitice este reprezentată
de cercetările din deceniul 5 al secolului XX (1940 – 1949) realizate de Carter, Bordin, Brill.
Astfel, Bordin, Nachman şi Segal, sunt menţionaţi în literatura de specialitate pentru
cercetările lor din 1959, prin care “au stabilit un număr de dimensiuni identificate de teoria
psihanalitică şi considerate ca derivând din funcţiile fiziologice ale copilului, dimensiuni care
în concepţia lor explică diversele tipuri de satisfacţie în muncă. Aceşti cercetători privesc
preferinţele şi alegerea ocupaţională ca fiind rezultatul forţei diverselor cerinţe” (Super, 1987,
p.454).
Din perspectivă psihanalitică, identificările şi forţa eului (care influenţează alegerea,
interpretarea rolurilor şi succesul) sunt factori importanţi pentru carieră. Limitele concepţiei
psihanalitice cu privire la alegerea carierei decurg din dificultatea de a operaţionaliza atât
forţa identificării cât şi forţa eului dar şi din numărul relativ mic de subiecţi care constituia
eşantioanele investigate (în jur de 15) (Osipow, 1983, p.55), pe de o parte şi din “Faptul că
teoria aceasta, ca şi cea a lui Roe din 1957, derivă din cercetări preliminare şi nu a dus încă la
elaborarea unor studii menite să o verifice în mod specific” (Super, 1978, p.454)

Teoria evolutivă bazată pe self-concept a lui Super (Developmental self-concept theory

of vocational behavior) se originează atât în teoria self-conceptului a lui Rogers, în teoriile lui
Carter şi în cele ale lui Bordin (care se impun la începutul deceniului 5 al secolului XX), cât
şi în cercetările lui Charlotte Buehler cu privire la evoluţia stadială a vieţii individului
(creşterea, stadiul explorator, menţinerea şi declinul) şi cele ale lui Miller şi Form cu privire la
patternul comportamental al individului (Osipow, 1983, p.152). După Super, oamenii îşi aleg
ocupaţia despre care cred că le permite cel mai bine să se autoexprime, ei fiind diferiţi prin
capacităţile şi nevoile lor, prin personalitatea, interesele şi concepţiile despre sine. Ei se pot
califica pentru mai multe ocupaţii în baza caracteristicilor lor şi în acelaşi timp fiecare
ocupaţie se poate potrivi mai multor indivizi cu o anumită cotă de variabilitate a
caractersticilor lor. O concluzie formulată de autorii contemporani pe baza acestor aserţiuni
ale lui Super este aceea că “Nu există foarte multe ocupaţii care să aibă nevoie de o
deprindere, calitate sau cunoştinţe atât de specifice, să-i excludă pe cei mai mulţi dintre
oameni. Pe de altă parte sfera calităţilor şi a caracteristicilor celor mai multe persoane este atât
de amplă, încât fiecare persoană îndeplineşte cerinţele necesare pentru a avea succes în mai
multe ocupaţii” (Esbroeck , 2001, p.13)

Contribuţiile lui Super la dezvoltarea psihologiei carierei sunt numeroase: diferenţerea

psihologia profesiunilor/psihologia carierei, conceptele de model de carieră (career pattern),
maturitate profesională (vocational maturity), afirmarea naturii dinamice a stadiilor şi
paternurilor de dezvoltare a carierei şi vieţii, afirmarea importanţei satisfacţiei în muncă
pentru administrarea profesiei şi vieţii, evidenţierea variabilelor contextuale (cum este statutul
socioeconomic al individului) în determinarea paternului carierei sale, considerarea
dezvoltării carierei în contextul dezvoltării personale şi al îndeplinirii altor roluri esenţiale din
viaţa individului. Conform lui Super, anumite paternuri de abilităţi, interese şi trăsături de
personalitate individuale sunt mai potrivite unei anumite profesii decât altele, dar preferinţele
şi competenţele profesionale se schimbă în timp, ceea ce face ca alegerea şi ajustarea în
profesie să fie un proces continuu care evidenţiază multipotenţialitatea individului de a
practica diferite profesii, de a avea diferite ocupaţii pe parcursul vieţii sale. (Super, 1969)
Abordarea orientată pe trăsături de personalitate a alegerii carierei îşi propune
identificarea atributelor distinctive ale personalităţii inerente diferitelor cariere şi lansează
ideea că stilul de personalitate influenţează alegerea şi comportamentul profesional (Esbroeck,
2001).
Teoria lui Holland, articulată începând cu 1959 şi apreciată ca “un exemplu de teorie
trăsătură-factor” (Esbroeck, 2001, p.7) şi drept “cea mai populară dintre teoriile psihologiei
vocaţionale datorită conceptualizării ei, organizării, validităţii şi aplicabilităţii ei practice”
(Feldman, 2002, p.31), a fost de la început o teorie a opţiunii profesionale (vocational choise)
dar a devenit o teorie generală a personalităţii (Osipow, 1983, p.92). Holland a formulat
ipoteza că la oamenii care au puţine informaţii despre o anumită profesie, stereotipul
dezvăluie în maniera testelor proiective, o anumită dinamică a personalităţii.
Holland a observat că majoritatea oamenilor văd lumea profesiilor în termeni de
stereotipuri profesionale şi a postulat 6 categorii de medii profesionale (occupational
environments) sau categorii ocupaţionale/situaţii de muncă (specifice culturilor occidentale) şi
6 orientări personale sau modalităţi de confruntare a individului cu mediul şi a încercat să
demonstreze că oamenii caută mediul adecvat afirmării abilităţilor lor, exprimării atitudinilor
şi valorilor proprii orientării lor personale dar şi că evoluează mai bine în mediul adecvat
orientării lor personale (Holland, 1963). Super observă că “Cele 6 tipuri ale lui Holland se
aseamănă mult cu domeniile ocupaţionale stabilite prin lucrarea de pionierat a lui Strong
(1943) şi susţinute de alţi cercetători.” (Super, 1978, p.461).
Travaliul lui Holand (sistematizările originale din 1959, modificările introduse ca
urmare a cercetărilor din 1962, 1966 şi 1973, asupra mediilor de muncă din America, a fost
caracterizat de mulţi specialişti prin 4 atribute: schimbare, simplicitate, instrumentare şi
informaţii (Osipow, 1983)
Unii autori consideră că observaţiile fundamentale care se pot face în legătură cu
aplicarea acestei teorii sunt:
 tipurile definite iniţial de Holland nu se regăsesc şi la alţi cercetători;
 se pot găsi şi alte combinaţii de interese nu doar cele identificate de Holland,
combinaţii care în baza inventarului Holland nu pot fi descoperite deşi ar putea fi mai
importante pentru individ;
 aplicabilitatea tipologiei lui Holland în alte culturi decât cea americană este limitată
deşi autorii ei susţin că nu (Esbroeck, 2001, pp.11 - 12).
Teoria elaborată de Ginsbeg, Ginzburg, Axelrad şi Herma, în 1951 accentuează rolul
factorilor emoţionali în dezvoltarea carierei. Autorii identifică două tipuri bazale de
personalitate: tipul cu orientare spre muncă şi tipul cu orientare spre amuzament. Indivizii
caracterizaţi prin orientare spre muncă îşi urmăresc imperturbabil scopurile profesionale.
Indivizii cu orientare spre amuzament nu obţin nici o plăcere din muncă şi se abat uşor de la
cursul dezvoltării lor profesionale. În alegerea vocaţională sunt implicate semnificativ 4
variabile: 1. realitatea obiectivă care determină individul să răspundă la presiunile mediului, 2.
educaţia care influenţează flexibilitatea şi tipul de alegere vocaţională, 3. factorii emoţionali şi
de personalitate; 4. valorile personale. Autorii consideră alegerea vocaţională ca un proces
ireversibil care urmează etape clare (etapa fanteziei, etapa tentativei şi etapa realistă)
caracterizate prin diferite compromisuri între dorinţele şi posibilităţile individului (Ginsbeg,
Ginzburg, Axelrad, Herma, 1951). Ca răspuns la diferite critici, autorii au modificat o parte
dintre aserţiunile iniţiale ale teoriei lor: au renunţat la ideea de ireversibilitate a stadiilor şi au
înlocuit conceptul de compromis cu cel de optimizare (căutare continuă a adecvării/potrivirii
dintre preferinţele de carieră şi oportunităţile disponibile (Osipow, 1983).
Teoria evolutivă a lui O’Hara şi Tiedeman, dezvoltată începând cu 1963 în baza
conceptelor lui Ginsbeg asupra dezvoltării carierei, accentuează rolul concepţiei despre sine
în dezvoltare (O’Hara, 1966).
Teoria lui Lofquist şi Dawis (Theory of Work Adjustement/ TWA), ca şi teoria lui
Holland, se centrează pe congruenţa individ – mediu, dar spre deosebire de aceasta pune
accentul pe procesele prin care individul îşi obţine sau menţine congruenţa cu mediul său
(care fluctuează din cauza transformărilor, fie de la nivelul individului fie de la nivelul
mediului).
În cadrul acestei teorii se identifică două tipuri de corespondenţă P – M, una
satisfăcătoare, acceptabilă (satisfactoriness) şi una de satisfacţie (satisfaction). Corespondenţa
satisfăcătoare între individ şi mediul de muncă rezultă din compatibilitatea abilităţilor
individuale cu cerinţele şi obligaţiile jobului. Congruenţa de tip satisfacţie rezultă din cuplul
dorinţe şi nevoi individuale – recompense oferite de job. Ambele tipuri de corespondenţă se
modifică în timp sub influenţa unor factori care ţin atât de individ cât şi de mediu (Lofquist,
Dawis, 1969). TWA nu a fost susţinută suficient de cercetări empirice cu toate că este un
model dinamic al congruenţei P – M în carieră. Teoria are valoare explicativ predictivă în ce
priveşte procesul carierei şi rezultatele în carieră în special după ce s-a făcut opţiunea pentru
profesie (Bradley, Brief, George, 2002, p.40).
Teoria social-cognitivă a carierei abordează dezvoltarea carierei din perspectiva
învăţării sociale şi este apreciată ca “Probabil cea mai semnificativă inovaţie în teoria
dezvoltării carierei de după 1970” (Osipow, 1983, p.143). Bazată pe concepţia lui Bandura,
aceea că procesele vicariante, simbolice şi autoreglatorii joacă un rol important în
determinarea comportamentului, teoria încearcă să identifice şi explice factorii personali şi de
mediu care influenţează decizia individului cu privire la carieră (înţeleasă ca punct crucial în
viaţa lui) (Mitchell, Jones, Krumboltz , 1979). Reprezentanţii acestei teorii se preocupă de
variabile precum rasa, genul, atributele fizice, motorii, perceptuale şi intelectuale ale
individului dar şi de contextul social în care acestea se manifestă (climatul social, experienţele
individuale, resursele familiale, oportunităţile avute de individ, modelele de roluri sociale,
opţiunile făcute, politicile sociale cum sunt procedurile de selecţie profesională şi legile
muncii). Sunt descrişi ca factori care influenţează pozitiv abilitatea decizională a individului:
întărirea directă sau indirectă (prin model) a comportamentelor de planificare a carierei, de
fixare de scopuri şi căutare a informaţiilor, iar ca factori care influenţează negativ abilitatea
decizională a individului sancţionarea unor asemenea comportamente.
Mai aproape de zilele noastre, această teorie este apreciată ca o teorie comprehensivă,
cu un puternic suport empiric. Ea accentuează anticiparea, construcţia activă a semnificaţiei
carierei, autoeficacitatea, rezultatele aşteptate şi reprezentarea scopurilor. Scopurile carierei
sunt influenţate de aşteptările individului, performanţele realizate sunt privite ca experienţe de
învăţare care influenţează viitoarele alegeri pe care acesta le operează. Aplicarea teoriei
autoeficacităţii la psihologia vocaţională permite dezvoltarea unor predictori ai alegerii
carierei şi ai succesului în carieră (Harvey, Sterns, Subich, 2002, pp.203 – 205)
Modelul aşteptărilor elaborat de Vroom cu privire la luarea deciziilor se focalizează în
mod special pe luarea deciziilor în carieră, spre deosebire de teoriile care se focalizează pe
alegere şi dezvoltare ca procese în sine. Într-o sistematizare a teoriilor carierei subsumată
obiectivului de a le suprinde valoarea aplicativă pentru consilierea şi orientarea carierei, Raul
Van Esbroeck, de la Vrije Universiteit Brussel, Belgia, afirmă “există un mare număr de teorii
care ocupă în amănunt de modul în care se iau deciziile. Unele dintre acestea sunt oarecum
descriptive, în timp ce altele sunt mai degrabă prescriptive. Un exemplu bine cunoscut este
aşa-numitul “model al aşteptărilor” elaborat de Vroom (1964). În conformitate cu acest
model, indivizii încearcă să ia deciziile în aşa fel încât să ajungă la rezultatele cele mai dorite
şi să evite rezultatele indezirabile. De fapt, ei încearcă să obţină cea mai bună “compensaţie”.
Tocmai de aceea modelul mai este numit şi “modelul compensatoriu” (Esbroeck, 2001, p.25).
Decizia asupra unei opţiuni ocupaţionale se ia face în baza:
 valenţei unui rezultat (importanţa pentru individ a rezultatului se stabileşte prin
plasarea pe o scală în 5 trepte – de la –2 la +2 - în ordinea importanţei lor a fiecăruia
dintre rezultatele preconizate iar scorul total se obţine prin însumarea punctajelor);
 instrumentalităţii sau probabilităţii alternativei de a asigura setul de rezultate dorite
(“posibilitatea” ocupaţiei de a duce la rezultatele dorite se evaluează în baza
experienţei personale şi a stereotipurilor referitoare la ocupaţii şi se stabileşte tot prin
plasarea speranţei individului în acest sens, pe o scală de la –2 la +2);
 dezirabilităţii alternativei obţinută prin multiplicarea “valeneţi rezultatului” cu
“probabilitatea alternativei” pentru toate rezultatele posibile;
  aşteptării care exprimă convigerile personale cu privire la posibilitatea de a accede la
o ocupaţie (persoana care nu are anumite calităţi fizice nu se aşteaptă să devină
sportiv);
 forţei sau presiunii de a alege o anumită alternativă (obţinută prin multiplicarea
scorului dezirabilităţii cu scorul speranţei) (Vroom, 1964).

Analiştii contemporani ai acestei teorii îi sesizează unele riscuri cum ar fi acela de a se

transforma inadecvat dintr-o teorie descriptivă într-una prescriptivă precum şi pe aceea de a
nu exprima întotdeauna realitatea (atunci când nu se iau decizii în mod logic sau atunci când
se iau decizii neprogramate nu în baza unui set de valori ci în baza unei singure valori
considerate “critice”, cum susţin alte teorii ale deciziei (Esbroeck, 2001, p.28)
Teoria circumscrierii şi compromisului în dezvoltarea carierei a lui Gottfredson este o
teorie evolutivă a aspiraţiilor profesionale, care combină perspectivele evolutivă şi socială
asupra carierei. Conform acestei teorii grupurile sociale împărtăşesc o anume imagine a
profesiilor, imagine care poate fi considerată o “hartă cognitivă a ocupaţiilor”. Preferinţele
ocupaţionale sunt văzute ca dezvoltându-se în termeni de self-concept în 4 stadii: orientare
înspre mărime şi putere, orientare spre sex-roluri, orientare spre valori sociale, orientare spre
eu (intern, unic) (Gottfredson, 1981). Percepţia şi atractivitatea profesiilor la diferite niveluri,
este funcţie de clasa socială a membrilor grupului. Implementarea aspiraţiilor se face prin
considerarea oportunităţilor: înainte de a-şi exprima o preferinţă profesională oamenii se
gândesc dacă ea este posibilă (Gottfredson, 1996).
Cercetătorii contemporani au reluat o parte dintre asumpţiile teoriilor dezvoltării
aducând noi informaţii cu privire la traiectoria acesteia şi la factorii care o influenţează.
Feldman (2002) face un inventar, extrem de relevant, de teme şi cercetări realizate de-a lungul
anilor din perspectiva evolutivă asupra carierei, inventar în care figurează cercetări cu privire
la:
 identitatea vocaţională;
 influenţa interacţiunilor timpurii din cadrul şcolii şi al activităţilor extraşcolare
asupra intereselor, valorilor şi abilităţilor profesionale;
 influenţa trăsăturilor de personalitate şi a stilului personal asupra felului în care
indivizii se percep pe sine şi asupra felului în care îşi percep mediul ambiant şi
cariera;
 stabilitatea paternurilor de deprinderi de muncă, interese profesionale şi valori
personale;
 contextul modificării intereselor, valorilor şi deprinderilor profesionale pe
parcursul vieţii;
 influenţa congruenţei dintre abilităţile, interesele şi valorile personale şi
exigenţele organizaţionale asupra sentimentului personal de confort psihic
(well-being) (Feldman, 2002, pp. 10 – 16)