Sunteți pe pagina 1din 10

3.1.

Proiectarea cercetării
3.1.2. Informarea şi documentarea
(curs 4)

Aceasta etapa consta mai intai in localizarea, identificarea informatiilor utile cercetarii,
problemei propuse si apoi in lecturarea si asimilarea ei. Etapa presupune rezolvarea
urmatoarelor aspecte de catre cercetator:
a) stabilirea metodelor pe care le va utiliza in recoltarea informatiilor necesare
(ex: metoda convorbirii, metoda analizei documentelor);

b) stabilirea surselor din care recolteaza informatiile (publicatii, comunicari


stiintifice, lucrari pe popularizare, rapoartele unor cercetari realizate anterior);

c) stabilirea formelor de recenzare a informatiilor.

Prin acest demers cercetatorul poate stabili stadiul atins in abordarea si solutionarea
problemei respective. De asemenea, isi poate da seama de aspectele nevralgice ale problemei
studiate, de dezacordurile dintre cercetatori privind caile posibile de cercetare.
Documentarea efectuata poate conduce cercetatorul la continuarea investigatiei pe tema de
la care a plecat initial sau il poate determina sa reformuleze tema.

3.1.3. Fixarea obiectivelor specifice temei de cercetare

Aceasta este etapa in care cercetatorul specifica scopul si obiectivele pe care le urmareste
in cercetare. Sunt propuse o serie de obiective particulare specifice temei de cercetare si
scopului propus de cercetatori. Aceste obiective sunt urmarite pe tot parcursul cercetarii.

Obiectivele unei cercetari reprezinta ghiduri sau principii calauzitoare ale intregii
investigatii, ele justificand in mare parte insa si cercetarea.
Cercetarea nu are un scop in sine (nu cercetezi de dragul de a cerceta). Obiectivul general
este fie asigurarea progresului cunoasterii stiintifice (scop tematic), fie optimizarea actiunilor
si activitatilor umane (scop practic).

1
3.1.4. Analiza conceptelor şi operaţionalizarea lor

In plan teoretico-metodologic, intreaga activitate de cercetare sociologica este marcata de


utilizarea termenilor de concept, variabila , indicator, indici, dimensiuni.

In plan practic, fiecare cercetare trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte :

 analiza conceptelor – in care este reflectata realitatea prin stabilirea dimensiunilor


acestora;
 stabilirea variabelelor si indicatorilor pe baza carora urmeaza sa se realizeze recoltarea,
prelucrarea si analiza informatiilor.
Cercetatorul trebuie sa tina cont de urmatoarele dificultati:

a) necesitatea clarificarii semnificatiei conceptelor utilizate in demersurile sociologice


datorita polisemiei sau ambiguitatii multor concepte sociologice ; acestea au sensuri
diferite, fie din cauza orientarii metodologice (paradigmei), fie sunt preluate din
limbajul uzual (ex : conceptul de fericire), unde nu sunt folosite cu un sens bine
precizat.

b) necesitatea de a masura aspectele exprimate prin aceste concepte.

Prima problema se abordeaza prin analiza conceptelor, iar a doua prin procesul de
operationalizare.
Analiza conceptelor este o etapa premergatoare, necesara masurarii acestora. Cu alte
cuvinte, nu putem sa stabilim proceduri de observare a unor caracteristici daca nu ne este clar
ce urmarim sa observam.

Conceptele constituie esenta oricarei teorii stiintifice. Dupa cum se stie, sociologia dispune
de un sistem conceptual bogat, in care sunt exprimate numeroasele dimensiuni ale vietii
sociale (societate, comunitate umana, grup social, structura sociala, relatii sociale, participare,
integrare socio-economica si politica a grupurilor si colectivitatilor umane). Tocmai in

2
concepte, ipoteze si legi este concentrat si esentializat intregul efort de cunoastere stiintifica a
societatii. Determinarea semnificatiei conceptelor se realizeaza pe calea definitiilor.

Tipuri de definitii
Specificarea conceptelor in investigatia stiintifica depinde de definitiile nominale si
definitiile operationale.

Definitia nominala consta in explicitarea unui termen necunoscut cu ajutorul unor termeni
cunoscuti, ca in dictionarul explicativ.

Definitia nominala se realizeaza, de obicei, prin gen proxim si diferenta specifica. Aceasta
este posibila cand ceea ce se defineste apartine unei clase (numita gen proxim), in interiorul
careia se distinge printr-o anumita particularitate (diferenta specifica).

Adeseori, o asemenea definitie nu este necesara. De exemplu, conceptul de status socio-


economic poate fi definit nominal, simplu, ca o combinatie a venitului si nivelului de
instructie.
Specificarea definitiei nominale orienteaza strategia observationala, dar nu asigura
conditiile necesare si suficiente observatiei. De aceea, pasul urmator presupune specificarea
exacta a ceea ce vom observa, cum vom face si ce interpretari vom atribui diferitelor
observatii.

Acest lucru face ca definitia operationala sa fie extrem de necesara. Ea indica operatiile
necesare identificarii obiectului sau indica semnele observabile care contribuie la intregirea
semnificatiei, acesta fiind un procedeu de a decide daca o calitate poate fi atribuita unei unitati
sociale.

Toate conceptele sunt, intr-o forma sau alta, masurabile (ex : conceptul de inorog).

3
Definitia operationala prescrie operatiile empirice necesare trecerii de la o teorie la
cercetarea concreta. Ea este dependenta de definitia nominala si se poate efectua cu succes
numai pe baza acesteia din urma.

Definitia operationala este foarte importanta in stiintele sociale pentru ca obiectele acestei
stiinte nu sunt direct observabile. Valorile, atitudinile, inteligenta nu pot fi direct observate. In
astfel de cazuri se incearca traducerea conceptelor in evenimente observabile sau
operationalizarea conceptelor.

a) Etapele operationalizarii conceptelor


Prin operationalizarea conceptelor sau constructia variabelelor se desemneaza procesul de
evidentiere a dimensiunilor si indicatorilor unui anumit domeniu, de transpunere a problemei
intr-o procedura de investigare concreta. Operationalizarea este constructia tehnicilor concrete
de masurare.

Paul Lazarsfeld a definit acest proces « constructia variabelelor » si cuprinde mai multe
etape :
1) initial avem o imagine, o reprezentare vaga a ceea ce se intelege prin notiune ;
2) specificarea conceptului prin stabilirea dimensiunilor ;
3) alegerea indicatorilor, adica acele insusiri simple prin care pot fi detectate direct in
realitatea empirica (ex: religiozitatea are ca indicator frecventarea bisericii);
4) constructia indicilor empirici care surprind, intr-o forma numerica concentrata,
informatia continuta intr-un set de indicatori.

Acest sir de etape este necesar deoarece putine dintre conceptele utilizate in sociologie
semnifica lucruri direct observabile.

b) Stabilirea dimensiunilor
Este necesara dupa definirea conceptelor pe cale nominala. A stabili dimensiunile unui
concept inseamna a denumi domeniile sau elementale structurale esentiale ale acestuia.
Deoarece exista o multitudine de conceptii referitoare la semnificatia unui termen, pare

4
necesitatea operationalizarii lui ( de ex. religiozitatea are intelesuri opuse : unii o considera
masura a credintei in dumnezeu, iar altii o considera o masura a bigotismului, adica o adeziune
rigida la o dogma).

Astfel, din confruntarea diferitelor conceptii, se construiesc dimensiunile conceptului.


Acestea sunt mai specifice decat conceptul ( de ex. dimensiunile religiozitatii pot fi :
dimensiunea ritualica – intensitatea participarii la ritualurile cultice ; dimensiunea
organizationala – apartenenta la organizatii religioase ; dimensiunea intelectuala – lectura
textelor religioase).

Relatia dintre concepte, dimensiuni si indicatori

Concept
(ex : integrarea studentilor in viata universitara)

D1 integrarea organizationala D2 integrarea subiectiva

D1.1 D1.2 D2.1 D2.2

I1 I2 I3 I1 I2 I3 I1 I2 I3 I1 I2 I3

D1.1 participare la activitati curriculare;


D1.2 participare la activitati extracurriculare ;

5
D2.1 identificarea cu mediul universitar ;
D2.2 evaluarea vietii universitare

I1 I2 = indicatori. În cazul de mai sus, acesti indicatori ar putea fi nr. de participari la cursuri,
seminarii, sesiuni stiintifice, implicarea in proiecte.

Setul de indicatori constituie produsul final al procesului de operationalizare. Indicatorii ne


arata prezenta sau absenta conceptului sau intensitatea prezentei acestuia ( de ex. indicator al
religiozitatii poate fi faptul ca un om participa sau nu la liturghie), iar indicele se refera la
numarul de participari.

c) Stabilirea indicatorilor
In cercetarea socio-umana empirica indicatorii sunt semne observabile si masurabile cu
ajutorul carora pot fi caracterizate unitatile sociale si calitatile acesteia.
De ex: indicatorii pentru conceptul de status social ar putea fi :
- un fapt de observaţie: marca automobilului;
- răspunsul la o întrebare: Care este profesia dvs.?
- raportul dintre două mărimi: venituri şi numărul membrilor familiei.

Probleme legate de stabilirea indicatorilor

1. Numarul indicatorilor
In cazul conceptelor indirect observabile este nevoie de mai multi indicatori. Cu cat nr.
indicatorilor va fi mai mare, cu atat masura va fi mai valida si mai fidela. Cu cat nr
indicatorilor este mai mare, cu atat este mai mare probabilitatea ca acestea sa fie redundati .

Chiar daca masurarea finala va face uz de un set limitat de indicatori dintre cei stabiliti
initial, este mai bine sa ai indicatori redundanti care pot fi eliminati dupa colectarea datelor,
decat sa fie imposibila masurarea datorita lipsei unor indicatori importanti.

6
2. Relatia dintre indicatori si conceptul definit operational
Aceasta relatie poate fi totala sau statistica (ex relatie totala : a fi inmatriculat la o instituie
de invatamant superior este un indicator total al calitatii de student). Cu alte cuvinte, de cate
ori este prezent indicatorul, este prezent si indicatul .

In cele mai multe situatii, indicatorii se afla in relatie statistica cu conceptul definit
operational sau altfel spus, indicatul (ex: a fi proprietarul unei masini este indicator pentru
bunastarea materiala). In acest caz, relatia dintre indicatori si indicat este statistica.

Exista si situatii cand indicatorul nu coincide cu indicatul. In cazul nostru, exista persoane
cu bunastare materiala, dar care nu au autoturism.

Se recomanda alegerea acelor indicatori care coreleaza cel mai puternic cu indicatul.

3. Puterea de discriminare a indicatorilor

Are rolul de a specifica relatia dintre indicator si indicat. Avem 3 genuri distincte ale
puterii de discriminare:

a) puterea de respingere – se refera la proprietatea unui indicator de a lasa in afara sferei


lui toate unitatile de analiza care nu sunt reprezentative pentru indicat (ex : a fi proprietarul
unei vile este un indicator cu o putere de respingere mai mare decat indicatorul a fi
proprietarul unui auto, daca avem in vedere conceptul de bunastare materiala).

b) puterea de continere - se refera la capacitatea de a retine in cadrul distins de indicator


cat mai multe din unitatile de analiza pe care le poseda indicatul (ex : daca avem indicatul
bunastare materiala,indicatorul a fi proprietarul unui auto are putere de continere mai mare
decat indicatorul a fi proprietarul unei vile). In sfera indicatorului cu putere mare de continere
intra si elemente care nu contin indicatul dat.

7
c) spatiul de determinare - se refera la categoria unitatilor de analiza care nu pot fi
caracterizate in raport cu conceptul operationalizat, dupa aplicarea indicatorilor. Astfel, daca
folosim, pentru a discrimina intre bogati si saraci, doi indicatori, detinerea unei vile si venituri
mai mari decat salariul mediu,multe persoane vor ramane neclasificate, adica cele care detin
doar unul din cei doi indicatori.

I1 I1

Bogati Spatiu de nedeterminare Saraci

I2 I2

I1 : detinerea unei vile


I2 : venitul

In selectarea indicatorilor incercam sa maximizam puterea de respingere si pe cea de


continere si sa minimizam spatiul de nedeterminat.

Tipuri de indicatori

1. Indicatori expresivi

Paul Lazarsfeld se refera la conceptul de personalitate autoritariana si foloseste ca


indicator expresiv : « supunerea si respectul fata de autoritate sunt cele mai importante virtuti
pe care copiii ar trebui sa le insuseasca ». Cei care sunt de acord cu aceasta afirmatie au mai
putine sanse de a fi personalitati de tip autoritarian. Paul Lazarsfeld spune ca acest tip de
indicator are o legatura mai slaba cu indicatul.

8
2. Indicatori predictivi

« Majoritatea oamenilor nu-si dau seama cat de mult e dirijata viata noastra de
comploturile urzite de politicieni ». Persoanele care sunt de acord cu aceasta afirmatie au mai
multe sanse de a fi de tip autoritarian. Astfel, indicatorii predictivi au o legatura mai puternica
cu indicatul.

In studiile noastre trebuie sa facem apel atat la indicatori expresivi, cat si la indicatori
predictivi.

Ex : daca studiem « coeziunea grupului », avem ca


 indicatori expresivi raspunsurile la intrebarile : « Va place grupul din care faceti
parte ? Va face placere activitatea grupului dumneavoastra ? »

 indicatori predictivi : « Intentionati sa parasiti grupul din care faceti parte ? In ce


conditii ati parasi grupul dumneavoastra ? »

Corelarea indicata a acestora

Se poate vorbi si de corelarea interna a indicatorilor cu o putere mare de discriminare.

Ex : pentru operationalizarea conceptului de status social pot fi utilizati mai multi


indicatori : avutia materiala, locuinta, veniturile materiale, apartenenta la anumite organizatii,
bunuri culturale.

Intre acesti indicatori exista corelatii ridicate. Persoanele care au venituri ridicate si o
locuinta buna, poseda bunuri materiale si culturale.

Corelatia interna a indicatorilor ne permite sa retinem pentru operationalizarea


conceptelor doar cativa dintre ei, chiar unul singur.

9
Ex : un sociolog american, vrand sa masoare statusul social al unei familii, a retinut ca
indicator doar mobila din locuinta familiei respective. A ales acest indicator pentru ca « scara
sufrageriei » coreleaza pozitiv cu veniturile si cu profesia membrilor familiei.

d) Stabilirea indicilor
Prin „indice” se înţelege o „variabilă unidimensională cu r valori pe care sunt ordonate v
clase de posibile combinări de caracteristici dintr-un spaţiu de atribute multidimensional”.

10