Sunteți pe pagina 1din 10

Organizatiile neguvernamentale

Ø Conceptul de organizatie neguvernamentala

Indiferent de cum se numesc ONG-urile - 'organizatii necomerciale', 'organizatii non-profit', 'organizatii


neguvernamentale', 'sectorul asociativ necomercial', 'societate civila', 'sectorul trei', 'asociatii fara scop
lucrativ', 'organizatii fara scop patrimonial' etc. - toate au o singura definitie. Ele sunt formatiuni
benevole, de sine statatoare, constituite prin libera manifestare a vointei cetatenilor asociati pe baza
comunitatii de interese profesionale si/sau de alta natura, in vederea realizarii in comun a drepturilor
civile, economice, sociale si culturale, care nu au drept scop obtinerea profitului.

Termenul de organizatie nonguvernamentala a avut o serie de acceptiuni de-a lungul istoriei postbelice
a Romaniei. Astfel, in 1958 era definit ca fiind 'o asociatie de oameni cu conceptii si preocupari comune,
uniti conform unui regulament sau unui statut, in vederea depunerii unei activitati organizate”)[1].

In 1975 a fost formulata o alta definitie 'asociatie de persoane care au aceleasi interese, conceptii
si preocupari, unite in vederea intreprinderii unor actiuni pentru atingerea unor obiective comune”[2].
Organizatia isi desfasoara activitatea pe baza unui regulament sau a unui statut menit sa asigure
caracter unitar organizat al actiunii sale. In raport cu scopurile urmarite, organizatia prezinta o mare
varietate: politica profesionala, cultural sportiva, de masa si obsteasca, guvernamentala,
nonguvernamentala, militara, paramilitara etc.

In 1981, organizatia neguvernamentala, potrivit Dictionarului de psihologie sociala, Bucuresti,


Editura Stiintifica si Enciclopedica, este “o unitate sau grupare sociala, constient intemeiata,
corespunzator unor necesitati obiectiv determinate si care urmareste atingerea unui scop bine stabilit”.

Aceasta notiune apare mai tarziu, in 1985, si in Dictionarul de Conducere Politica si Organizare,
Bucuresti, Editura Politica, 1985, ca fiind 'o asociatie de persoane cu aceleasi interese, conceptii si
preocupari, unite conform unui regulament sau a unui statut, in vederea desfasurarii unor activitati
organizationale pentru atingerea unor obiective comune. In functie de scopurile urmarite, de
imprejurarile si formele in care isi desfasoara activitatea, organizatiile pot fi: politice, profesionale,
cultural sportive, teroriste'.
Termenul de organizatie neguvernamentala (cel mai des utilizat in Romania pentru a descrie

entitati ale sectorului nonprofit) a fost definit si in Ordonanta Guvernului nr. 81/1997 privind stimularea
cercetarii-dezvoltarii si inovarii, astfel: 'persoana juridica romana de drept public sau privat, de interes
obstesc, nepolitica, fara scop lucrativ, recunoscuta potrivit legii ca avand personalitate juridica si care nu
este investita cu exercitiul autoritatii de stat si nici nu face parte din sistemul administratiei publice'.
Aceasta definitie ar putea ridica problema realei independente a acestui tip de organizatie de structurile
statale.

Organizatiile neguvernamentale (asociatii, fundatii, ligi, societati) sunt, de fapt, structuri care, fiind
independente de administratie, nu urmaresc nici accesul la puterea politica (la nivel local sau national) si
nici obtinerea de profit (resurse financiare necesare activitatii lor avand alte surse decat activitatea
economica, specifica agentilor economici). Diversele denumiri pentru organizatiile

neguvernamentale, atat in Romania, cat si in alte tari, tind sa sublinieze diferite caracteristici ale

acestora. Astfel, organizatiile neguvernamentale pot sa fie denumite: 'organizatii voluntare', 'organizatii
cu scop ideal', 'organizatii non-profit' sau “organizatii fara scop lucrativ'.[3]

Ø Conditiile impuse unei organizatii pentru a fi considerate organizatie nonprofit:

Dupa Lester M. Salamon si Helmut K. Anheier, pentru a fi considerata ca apartinand sectorului nonprofit,
o organizatie trebuie:

1. sa fie formal constituita; organizatia trebuie sa faca dovada unei anumite capabilitati organizational-
institutionale, precum si anumitor reguli de functionare; trebuie sa organizeze regulat intalniri, sa
elaboreze si sa respecte anumite proceduri in activitatea pe care o desfasoara; inscrierea organizatiei ca
persoana juridica nu este imperativa pentru respectarea acestui criteriu.
2. sa fie privata; organizatia trebuie sa fie institutional separata de administratia publica, aceasta nu
exclude primirea de fonduri de la bugetul statului; sunt considerate private si organizatiile in ale caror
structuri de conducere sunt prezenti reprezentanti ai administratiei publice.

3. sa respecte criteriul nondistributiei profitului; organizatia poate genera profituri din activitatile sale,
dar acestea nu pot fi distribuite membrilor sau organelor de conducere, ci pot fi folosite doar pentru
atingerea obiectivelor declarate.

4. sa fie autonoma; organizatia trebuie sa-si stabileasca obiectivele, proceduri interne proprii decontrol
asupra activitatilor desfasurate; in acelasi timp activitatea organizatiei trebuie sa nu se subordoneze nici
unei alte institutii publice sau private.

5. sa fie voluntara; organizatia trebuie sa promoveze voluntariatul si sa se bazeze pe actiuni voluntare in


activitatea pe care o desfasoara. Organizatia este voluntara daca recruteaza, instruieste si implica
voluntari in activitatilor ei. Prin activitatea voluntara intelegem si neretribuirea membrilor Consiliului de
Administratie si a staffului organizatiei. Organizatia voluntara isi recruteaza membrii numai pe baza unei
optiuni voluntare, individuale.

Unele organizatii conditioneaza anumite servicii, dobandirea unui anumit statut sau in unele cazuri,
exercitarea unei anumite profesii de inscrierea prealabila in organizatiile respective. Acele organizatii
care nu au inscrise astfel de prevederi in statut, nu sunt considerate voluntare si, ca atare, nu pot fi
incluse in sectorul nonprofit. In concluzie, o organizatie este voluntara cand respecta cel putin una din
cele doua semnificatii ale voluntariatului, mai sus enuntate.

6. sa fie nemisionara; organizatia trebuie sa nu aiba ca scop prozelitismul; organizatiile cu caracter


religios, dar care si-au definit alte scopuri (protectie sociala, caritate) sunt incluse in sectorul nonprofit.

7. sa fie apolitica; organizatia trebuie sa nu fie implicata direct in promovarea sau sustinerea candidatilor
pentru alegeri locale, parlamentare sau prezidentiale; organizatia poate desfasura activitati specifice
(lobby, advocacy) cu scopul influentarii politicilor publice.
Ø Clasificarea organizatiilor neguvernamentale:[4]

Aplicarea definitiei structural-operationale in cazul Romaniei duce la incadrarea in sectorul nonprofit


atat a unor persoane juridice de drept privat (cum ar fi: asociatiile, fundatiile si uniunile sau federatiile
infiintate pe baza Legii 21/1924 sau a altor legi speciale, cat si de drept public (cum ar fi: Crucea Rosie),
ca si a unor organizatii care promoveaza interesele membrilor (sindicate, Camere de Comert).

In metodologia Comisiei Nationale pentru Statistica, sectorul administratiei private se compune din
culte, partide, sindicate, uniuni de creatie, Crucea Rosie, asociatii si fundatii. Sistemul de clasificare a
activitatilor din economia nationala, aplicat de Comisia Nationala de Statistica, desi este in general
concordant cu cele adoptate de Uniunea Europeana si ONU, nu permite o facila incadrare si extragere a
informatiilor cantitative cu privire la activitatile nonprofit.

Fie ca sunt legal constituite sau activeaza ca grupuri sau structuri informale, organizatiile

neguvernamentale pot avea o varietate de forme de structurare: asociatii, cooperative, societati de


intrajutorare, fundatii si federatii. In general, in Romania, ca si in Europa, exista trei tipuri principale:
asociatii, fundatii si federatii.

Potrivit legii 21/1924, lege care defineste notiunea de asociatie si fundatie si cadrul legal de infiintare si
desfiintare a lor, asociatia este conventia juridica prin care mai multe persoane isi pun in comun
contributiile lor materiale, cunostintele si activitatile lor pentru a realiza un scop care nu le aduce
avantaje pecuniare sau patrimoniale. Scopul asociatiei poate corespunde interesului general, interesului
particular al unei anumite categorii sociale sau interesului personal. Spre deosebire de asociatie, unde
numarul de persoane minim este de 20 pentru ca aceasta sa obtina personalitate juridica, la fundatie
trebuie sa existe minim un fondator. Astfel, fundatia este actul prin care o persoana fizica sau morala
stabileste un patrimoniu distinct si autonom de patrimonial sau propriu si il consacra in mod permanent
realizarii unui scop ideal, de interes public.

Asociatiile si fundatiile nu au drepturi decat pentru a-si realiza obiectivele si nu pot primi autonomie
decat dupa ce au fost autorizate.

Acestea nu pot exista decat daca a fost stabilit un organism de conducere care are competenta de-a lua
decizii.
O alta clasificare a organizatiilor nonprofit se poate face dupa tipul de interes pe care il promoveaza.
Astfel, unele organizatii neguvernamentale au un caracter mutual, ele fiind interesate doar in
promovarea intereselor proprii ale membrilor lor. Altele insa, au o vocatie publica.

In categoria organizatiilor neguvernamentale de interes public sau de utilitate publica, sunt integrate
acele organizatii care prin grupul, tinta si tipul de activitate demonstreaza o anumita vocatie pentru
binele comunitatii. Ele deruleaza programe de interes public de care beneficiaza intreaga comunitate
sau un numar mare dintre membrii sai. Organizatiile neguvernamentale se mai

numesc organizatii caritabile in Marea Britanie sau filantropice in SUA, fara ca aceste atribute sa se
refere in mod explicit la acordarea de sume de bani. Intr-o acceptiune mai larga a acestor cuvinte, o
actiune caritabila sau filantropica se poate referi si la punerea la dispozitia celor cu nevoi a unor servicii
sau produse, sub forma gratuita sau la un pret sub cel folosit pe piata libera.

Organizatiile neguvernamentale cu vocatie publica sunt in mod deosebit

interesate de parteneriat ca metoda de punere in valoare a unor resurse care fie sunt insuficiente, fie
lipsesc, dar sunt necesare pentru buna derulare a programelor lor, in cazul de fata programe de utilitate
publica.

Experienta unor tari cu sisteme de drept similare cu al Romaniei (ca Germania, de exemplu), arata
posibilitatea existentei unor organizatii de drept public ce functioneaza practic ca niste anexe
institutionale ale statului.

Ø Finantarea asociatiilor fara scop lucrative si a fundatiilor:

Potrivit reglementarilor in vigoare, organizatiile neguvernamentale isi pot asigura resursele

materiale si banesti, pentru realizarea scopului declarat in statut prin:


· cotizatii de la membrii si simpatizantii organizatiei (cuantumul cotizatiilor se stabileste de adunarea
generala a membrilor organizatiei)

· donatii, pe de o parte atat de la organizatii neguvernamentale romanesti, cat si straine, iar pe de


alta parte donatii individuale, precum si de la firme comerciale;

· legate (dispozitii testamentare prin care o persoana fizica lasa cuiva o mostenire, un bun);

· venituri din activitati proprii;

· sponsorizari;

· surse de finantare din partea administratiei publice.

Printre resursele de care organizatiile neguvernamentale au nevoie pentru a functiona, de o deosebita


importanta sunt cele de natura financiara. Accesul limitat la resursele financiare si slaba capacitate
economica a asociatiilor le face permanent vulnerabile.

Realitatea din tara noastra demonstreaza ca sponsorizarea reprezinta o cale principala si viabilade sprijin
a organizatiilor neguvenamentale. Aceasta este dovedita de faptul ca pana in present aceste organizatii
au fost si sunt ajutate substantial pe calea sponsorizarii de catre agentii economici din tara noastra si din
strainatate, potrivit legii. Si pentru ca acest sprijin sa fie transparent si asezat in cadrul juridic al tarii
noastre, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 321/19.05.1994, privind sponsorizarea, publicata in
M.O. nr. 129/25.05.1994, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta si republicata in M.O. nr.
43/30.01.1998.

Ø Rolul organizatiilor neguvernamentale in societate


In ultimii noua ani organizatiile neguvernamentale din Romania si-au recapatat identitatea siau adus o
contributie importanta la modernizarea societatii. Ele si-au creat, definit si promovat o identitate
proprie, formand totodata o comunitate care isi gaseste locul si rolul in societatea civila romaneasca la
inceputul unui nou ciclu de guvernare.

Astfel, pe parcursul a noua ani, organizatiile neguvernamentale au preluat, pe fondul unei crize a
resurselor statului, functii si roluri care inainte de 1989 reprezentau atributii exclusive ale
administratiei, devenind un actor important al promovarii valorilor democratice si a schimbarilor sociale,
a unor raporturi noi intre stat si societate.

Organizatiile neguvernamentale sunt caracterizate printr-o mare mobilitate in ceea ce priveste modul si
directiile lor de actiune. Aceasta mobilitate reprezinta conditia lor de supravietuire, atata vreme cat
functionarea lor este dependenta de o corecta identificare a nevoilor in comunitate si de atragerea
resurselor necesare pentru abordarea acestor nevoi. Organizatiile neguvernamentale reprezinta un
'termometru' al comunitatii.

Dinamicitatea lor este relevanta in ceea ce priveste capacitatea comunitatii de a reactiona rapid la
propriile sale nevoi, catalizand resurse pe care administratia publica nu le are. In acelasi timp, analiza
directiilor de actiune ale organizatiilor ar putea da administratiei publice, semnale relevante privitoare la
problemele pe care in viitorul apropiat va trebui sa le abordeze administratia.

ONG-urile pot juca, deci, un rol fundamental in identificarea unor probleme ce ar putea fi trecute cu
vederea de catre autoritatile publice, iar prin utilizarea resurselor umane proprii, a datelor locale si
capacitatii lor organizatorice pot monitoriza activitatea agentiilor publice si le pot sprijini in realizarea
obiectivelor lor.

Adeseori, ONG-urile pot acoperi anumite nevoi ale comunitatii, mai bine si mai ieftin decat o poate face
sectorul public (exemple frecvente sunt oferite din domeniile asistentei grupurilor vulnerabile sau al
managementului unor institutii de asistenta medicala).

Caile prin care sectorul neguvernamental poate influenta dezvoltarea comunitatii:

1. incurajand oficialii si agentiile guvernamentale sa adopte solutii elaborate si folosite cu succes in


cadrul sectorului.
2. educand si sensibilizand publicul in privinta drepturilor prevazute de stat.

3. participand la adaptarea programelor oficiale la nevoile publice, exprimand punctul de vedere al


opiniei publice si punand in valoare experientele locale.

4. colaborand cu agentii oficiale.

5. influentand politicile de dezvoltare locala a institutiilor nationale si internationale.

6. ajutand administratia publica si finantatorii sa elaboreze o strategie de dezvoltare mai eficienta


prin intarirea institutiilor, cresterea calificarii profesionale a personalului, instruirea acestuia si intarind
capacitatea lor manageriala.

Uneori, organizatiile neguvernamentale sunt considerate 'alternative' la solutiile administratiei.

Expresia folosita ar putea crea confuzie. Populatia unei comunitati nu este in situatia de a alege intre
modelul de dezvoltare propus de administratie si cel propus de ONG-uri, pentru simplul motiv ca
organizatiile nu pot lansa o asemenea oferta. Este putin probabil ca eforturile organizatiilor sa poata
duce la rezolvarea in intregime a unei probleme in comunitatea locala. Lipsa de resurse este in acest caz
principalul obstacol.

ONG-urile pot gasi noi solutii pentru probleme cu care se confrunta populatia, dar aceste solutii devin
relevante doar daca ele pot influenta procesul de dezvoltare la nivelul intregii comunitati. Administratia
si organizatiile neguvernamentale nu pot oferi alternative in competitie, ci solutii complementare ce
deschid calea catre o adevarata colaborare intre ele.
Pe fondul celor aratate mai sus, ele si-au dovedit adesea eficienta in identificarea si solutionarea
problemelor comunitatii, in atragerea si punerea in valoare a unor resurse umane si financiare, in
evaluarea gradului de eficacitate a politicilor publice prin:

> cresterea calitatii serviciilor publice;

> gestionarea mai eficienta a patrimoniului public;

> rentabilizarea serviciilor publice;

> conservarea mai buna a patrimoniului public;

> reducerea cheltuielilor administrative.

In acest sens putem afirma ca necesitatea achizitionarii de servicii de catre autoritatile publice este
determinata de extinderea cererii de servicii adresate sectorului public, atat din punct de vedere
cantitativ, cat si din punct de vedere calitativ, in sensul ca cererea de servicii publice a devenit din ce in
ce mai mare, iar solicitarile sunt din ce in ce mai diversificate fata de oferta guvernamentala. In aceste
conditii, autoritatile publice au la dispozitie doua alternative: fie sa-si

imbunatateasca oferta, fie sa contracteze aceste servicii. Din punct de vedere al eficientei economice,
experienta altor state (de exemplu Statele Unite, Marea Britanie, Olanda) a dovedit ca este mai
avantajoasa a doua varianta; costurile pentru aceleasi servicii care inainte erau prestate de o institutie
publica, in conditiile contractarii lor sunt mai reduse. Deoarece autoritatile publice sunt supuse unor
constrangeri legate de functia lor redistributiva si au responsabilitate politica pentru

modul in care este gestionat bugetul public care este limitat, serviciile de interes public ar putea fi
contractate de organizatii neguvernamentale.[5]
[1]. (Dictionarul limbii romane moderne, Bucuresti, Editura Academiei R.P.R., 1958)

[2] (Dictionarul politic, Bucuresti, Editura Politica, 1975):

[3] Managementul Serviciilor Publice – Prof.univ.dr.Ion Plumb, Conf.univ.dr. Armenia Androniceanu-


Cap5.pag.5

[4] Managementul Serviciilor Publice – Prof.univ.dr.Ion Plumb, Conf.univ.dr. Armenia Androniceanu-


Cap5.pag10

[5] Managementul Serviciilor Publice – Prof.univ.dr.Ion Plumb, Conf.univ.dr. Armenia Androniceanu-


Cap5.pag23