SERVICII PUBLICE PRESTATE DE SECTORUL NONGUVERNAMENTAL

6.1 CONCEPTUL DE ORGANIZATIE NONGUVERNAMENTALA…………………………………………………..…2

6.2 FINANTAREA ASOCIATIILOR FARA SCOP LUCRATIV SI A
FUNDATIILOR………………………………….5
6.3 ROLUL SECTORULUI NONGUVERNAMENTAL IN SOCITATE. DEZVOLTAREA PARTENERIATULUI
ADMINISTRATIE PUBLICA- ONG……………………….7
 6.1 CONCEPTUL DE ORGANIZATIE NONGUVERNAMENTALA

• Conceptul de organizaţie nonguvenamentală a avut diverse accepţiuni în literatura de specialitate. Iniţial

definită ca fiind "o asociaţie de oameni cu concepţii şi preocupări comune, uniţi conform unui regulament
sau unui statut, în vederea depunerii unei activităţi organizate"[1].

• Conform Dicţionarului politic : sectorul nonguvernamental se constituie din "asociaţii de persoane care au
aceleaşi interese, concepţii şi preocupări, unite în vederea întreprinderii unor acţiuni pentru atingerea
unor obiective comune". Organizaţiile din această categorie îşi desfăşoară activitatea pe baza unui
regulament sau a unui statut, care asigură un caracter unitar organizat al activităţilor sale. Scopul vizat de
către aceste organizaţii se referă la activitatea: politică, profesională, cultural-sportivă, obştească, sindicală,
militară, guvernamentală, nonguvenamentală, teroristă, etc.

• Într-o altă accepţiune denumită "organizaţie obştească" identificăm definirea sa, drept "o organizaţie
constituită pe baza liberului consimţământ, a unor categorii de cetăţeni pe diferite criterii (profesie,
preocupări, interese comune), a cărei activitate se desfăşoară pe baza participării voluntare şi
neremunerate a membrilor ei sau prin unirea altor organizaţii şi instituţii sau organele constituite pe baza
alegerilor de către colectivitate, fie direct în adunări obşteşti, fie prin intermediul unor organisme de stat şi
obşteşti[2] etc."
• Termenul de organizaţie nonguvernamentală (cel mai des utilizat în România pentru a descrie entităţi ale sectorului nonprofit)
a fost definit şi în Ordonanţa Guvernului nr. 81/1997 privind stimularea cercetării-dezvoltării şi inovării, astfel: "persoana
juridică română de drept public sau privat, de interes obştesc, nepolitică, fără scop lucrativ, recunoscută potrivit legii ca având
personalitate juridică şi care nu este investită cu exerciţiul autorităţii de stat şi nici nu face parte Aceste organizaţii
nonguvernamentale (asociaţii, fundaţii, ligi, societăţi) sunt structuri independente de administraţie, care nu urmăresc nici
accesul la puterea politică (la nivel local sau naţional) şi nici obţinerea de profit (resurse financiare necesare activităţii lor
având alte surse decât activitatea economică, specifică agenţilor economici). Astfel, organizaţiile nonguvernamentale pot să
fie denumite: "organizaţii voluntare", "organizaţii cu scop ideal", "organizaţii non-profit" sau "organizaţii fără scop lucrativ".

• După unii autori[3], organizaţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi considerată ca aparţinând sectorului
nonprofit:

• să fie legal şi real constituită; organizaţia trebuie să facă dovada unei anumite capabilităţi organizaţional-instituţionale,
precum şi anumitor reguli de funcţionare; trebuie să organizeze regulat întâlniri, să elaboreze şi să respecte anumite proceduri
în activitatea pe care o desfăşoară; înscrierea organizaţiei ca persoană juridică nu este imperativă pentru respectarea acestui
criteriu.
• 2 să fie privată: organizaţia trebuie să fie instituţional separată de administraţia publică, aceasta nu exclude primirea de
fonduri de la bugetul statului; sunt considerate private şi organizaţiile în ale căror structuri de conducere sunt prezenţi
reprezentanţi ai administraţiei publice.

• să respecte criteriul nondistribuţiei profitului; profiturile generate din activităţile sale nu pot fi distribuite membrilor sau
organelor de conducere, ci pot fi folosite doar pentru atingerea obiectivelor declarate.in sistemul administraţiei publice".
– Înţelegerea reprezintă convenţia juridică prin care mai multe persoane îşi pun în comun contribuţiile lor
materiale, cunoştinţele şi activităţile lor pentru a realiza un scop care nu le aduce avantaje pecuniare sau
patrimoniale. Asociaţiile şi fundaţiile nu au drepturi decât pentru a-şi realiza obiectivele şi nu pot primi
liberalităţi decât după ce au fost autorizate şi nu pot exista decât dacă există un organism de conducere care
deţine competenţa de-a lua decizii.

– O altă clasificare a organizaţiilor nonprofit se poate face după tipul de interes pe care îl promovează. Astfel,
unele organizaţii nonguvernarnentale au un caracter mutual, ele fiind interesate doar în promovarea
intereselor proprii ale membrilor lor. Altele însă, au o vocaţie publică.

– Organizaţiile nonguvernarnentale de interes public sau de utilitate publică62, sunt acele organizaţii care prin
grupul, ţinta şi tipul de acţiune demonstrează o anumită vocaţie pentru binele comunităţii. Ele derulează
programe de interes public de care beneficiază întreaga comunitate sau un număr larg dintre membrii săi.
Aceste organizaţii se mai numesc organizaţii caritabile în Marea Britanie sau filantropice în SUA, fără ca aceste
atribute să se refere în mod explicit la acordarea de sume de bani.

– Organizaţiile nonguvernamentale cu vocaţie publică sunt în mod deosebit interesate de parteneriat ca

metodă de punere în valoare a unor resurse care fie sunt insuficiente, fie lipsesc, dar sunt necesare pentru
buna derulare a programelor lor, în cazul de faţă programe de utilitate publică.
 6.2 FINANTAREA ASOCIATIILOR FARA SCOP LUCRATIV SI A FUNDATIILOR

• Organizaţiile nonguvernamentale îşi pot asigura resursele materiale şi băneşti, pentru realizarea scopului
declarat prin statutul de înfiinţare înregistrat la judecătoria din raza teritorială unde acestea îşi stabilesc
sediul principal:

• cotizaţii de la membrii şi simpatizanţii organizaţiei (cuantumul cotizaţiilor se stabileşte de adunarea

generală a membrilor organizaţiei);
• donaţii, pe de o parte atât de la organizaţii nonguvernamentale româneşti, cât şi străine, iar pe de altă
parte donaţii individuale, precum şi de la firme comerciale;
• legate (dispoziţii testamentare prin care o persoană fizică lasă cuiva o moştenire., un bun);
• venituri din activităţi proprii;
• sponsorizări;
• surse de finanţare din partea administraţiei publice.
• Printre resursele de care organizaţiile nonguvenamentale au nevoie pentru a funcţiona, de o deosebită
importanţă sunt cele de natură financiară. Accesul limitat la resursele financiare şi slaba capacitate
economică a asociaţiilor le face permanent vulnerabile.
• Sponsorizarea este un act prin care o persoană juridică sau fizică cedează unele bunuri materiale sau financiare unei alte
persoane sau instituţii în scop umanitar sau altruist. Este un act prin care o persoană juridică sau fizică se implică activ în
dezvoltarea comunităţii în care îşi desfaşoară activitatea. În cazul sponsorizării constând în bunuri materiale, acestea vor fi
evaluate prin contractul de sponsorizare la valoarea lor reală din momentul predării lor către beneficiar. Beneficiari ai
sponsorizării pot fi: orice persoană juridică fără scop lucrativ care desfăşoară sau urmează să desfăşoare o activitate în
domeniile:

• cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific, umanitar, religios, sportiv, al protecţiei drepturilor omului, medico-sanitar, de
asistenţă şi servicii sociale, de protecţia mediului, al dezvoltării economice, sociale şi comunitare, de reprezentare a asociaţiilor
profesionale, precum şi de întreţinere, restaurare, conservare şi punerea în valoare a monumentelor şi siturilor istorice;
• instituţiile publice care desfăşoară activităţile definite la punctul a), orice persoană fizică a cărei activitate într-unul din domeniile
prevăzute la litera a, este recunoscută de către o persoană juridică iară scop lucrativ sau o instituţie publică ce activează constant
în domeniul în care se solicită sponsorizarea.
• Activitatea fundaţiilor este susţinută doar din contribuţii ale membrilor fondatori, sumele obţinute din arendarea
terenurilor ce le deţin sau închirierea imobilelor din patrimoniul propriu, fundaţiile neputând desfăşura activităţi
economice.

• Atunci când nu pot fi atrase suficiente resurse dinspre sectorul privat sau de la publicul larg, se apelează la fondurile
publice. Modalităţile principale de implicare în susţinerea noului sector nonprofit din partea guvernelor din România
sunt63:

• finanţare directă, prin subvenţii de la bugetul statului.

• La rândul lui, acest tip frecvent de sprijin s-a realizat: - prin programe competiţionale proprii de finanţare elaborate de
ministere; - la cerere, prin alocare de la bugetele proprii ale ministerelor.

• medierea guvernamentală prin instituirea la nivel naţional a programelor internaţionale de finanţare a sectorului
nonprofit.
• În această categorie sunt incluse programele de finanţări externe din fondurile unor organizaţii publice internaţionale,
având ca obiect şi organizaţii nonguvernamentale româneşti (de exemplu: PHARE, USAID, Know How Fund, SAPARD).

• sprijinul material direct acordat de către administraţiile locale.

 6.3 ROLUL SECTORULUI NONGUVERNAMENTAL IN SOCIETATE. DEZVOLTAREA
PARTENERIATULUI ADMINISTRATIE PUBLICA-ONG

În ultimii ani organizaţiile nonguvernamentale din România şi-au recăpătat identitatea şi au adus o contribuţie
importantă la modernizarea societăţii. Ele şi-au creat, definit şi promovat o identitate proprie, formând
totodată o comunitate care îşi găseşte locul şi rolul în societatea civilă românească la începutul unui nou ciclu
de guvernare. Conform unor sondaje realizate de institutul de cercetare Gallup şi de Voice of People, ONG-urile
înregistrează la scara globală un nivel de încredere foarte ridicat[1], fiind depăşit doar de armată. Guvernele,
corporaţiile se află mult mai jos în clasamentul credibilităţii.

În Europa organizaţiile care înregistrează cel mai înalt nivel de încredere sunt Amnesty International, World
Wildlife Fund şi Greenpeace (între 62% şi 76%), în timp ce corporaţii precum Microsoft, Shell sau Ford ating
doar 35%-46%. Iată de ce liderii de opinie din SUA şi din ţările vest europene poziţionează ONG-urile ca "a
cincea putere". Organizaţiile nonguvernamentale sunt caracterizate printr-o mare mobilitate în ceea ce priveşte
modul şi direcţiile lor de acţiune. Aceasta mobilitate reprezintă condiţia lor de supravieţuire, atâta vreme cât
funcţionarea lor este dependenta de o corectă identificare a nevoilor în comunitate şi de atragerea resurselor
necesare pentru abordarea acestor nevoi. Organizaţiile nonguvernamentale reprezintă un "termometru" al
comunităţii.
• Căile prin care sectorul nonguvernamental poate influenţa dezvoltarea comunităţii:

• încurajând oficialii şi agenţiile guvernamentale să adopte soluţii elaborate şi folosite cu succes în cadrul
sectorului.
• educând şi sensibilizând publicul în privinţa drepturilor prevăzute de stat.
• participând ia adaptarea programelor oficiale la nevoile publice, exprimând punctul de vedere al opiniei
publice şi punând în valoare experienţele locale.
• colaborând cu agenţii oficiale.
• influenţând politicile de dezvoltare locală a instituţiilor naţionale şi internaţionale.
• ajutând administraţia publică şi finanţatorii să elaboreze o strategie de dezvoltare mai eficientă prin
întărirea instituţiilor, creşterea calificării profesionale a personalului, instruirea acestuia şi

• Întărind ONG-urile pot găsi noi soluţii pentru probleme cu care se confruntă populaţia, dar aceste soluţii
devin relevante doar dacă ele pot influenţa procesul de dezvoltare la nivelul întregii societăţi. Administraţia
şi organizaţiile nonguvernamentale nu pot oferi alternative în competiţie, ci soluţii complementare, care
permit o bună colaborare între ele.

• In literatura de specialitate s-au susţinut o serie de propuneri şi sugestii practice[2], formulate ca

recomandări utile pentru organizaţiile din sistemul administraţiei publice pe de o parte şi ONG-uri pe de
altă parte, în vederea promovării parteneriatului administraţie - ONG. capacitatea lor managerială.
•

• Activităţi desfăşurate de administraţia publică

• 1.

• - asigură administrarea transparentă a cererilor de finanţare formulate de către ONG-uri şi le prezintă factorilor de
decizie locali în vederea concentrării eforturilor şi creşterii gradului de comunicare între finanţatori.

• 2.

• - abordează problemele şi nevoile membrilor comunităţii prin □□ recunoaşterea lor ca şi clienţi ai ONG-urilor (cu acces la
resurse), Dexplicându-le cetăţenilor misiunile pe care şi le asumă acestea.

• Ce pot face împreună organizaţiile neguvernamentale şi autorităţile publice locale

• Autorităţile publice locale se pot implica alături de ONG-uri în activităţi comune pentru a susţine parteneriate
desfăşurate în vederea prestaţiilor de servicii publice pentru populaţie. Acestea se pot concretiza astfel:

• Să schimbe informaţii, atât în timpul relaţiilor de lucru în comun, cât şi în general

• DOpot finanţa un forum anual de servicii pentru comunitate la care să participe autorităţi locale, reprezentanţi de ONG-
uri, aleşi locali şi voluntari ai comunităţii;
• □ □ să întreprindă eforturi pentru realizarea în comun a planificării strategice în legătură cu probleme specifice de interes
comun;
• să considere că serviciile asigurate servesc aceeaşi populaţie din aceeaşi zonă;
• □ □ să ţină periodic întâlniri cu participarea reprezentanţilor ONGurilor, a administraţiei locale sau a celor două sectoare
în comun.
• Să pună în comun unele resurse pentru a desfăşura prestaţii publice pentru cetăţeni
□ □ să invite reprezentanţi ai altor tipuri de organizaţii să participe la sesiuni de formare pe care le organizează de obicei
ONG-urile sau administraţia locală;
□ □ să ofere sau să împărtăşească expertiza prin asigurarea de programe de instruire sau în cadrul întâlnirilor cu
reprezentanţi ai altor tipuri de organizaţii;
□ Dsă asigure sau să împartă spaţiile disponibile pentru birouri, activităţi de instruire, sau pentru întâlniri;
□ □ să dea posibilitatea ca reprezentanţi ai celor două sectoare să se implice împreună în diverse comitete şi comisii de
lucru pe probleme de interes local;
□ Dsă pună la dispoziţia altor organizaţii echipament sau mobilier la mâna a doua.
Să dezvolte ghiduri clare/complexe despre aşteptările fiecăruia şi să lucreze ca acestea sa fie armonizate de comun acord
Să recunoască faptul că "cealaltă parte" poate reprezenta cel mai bun suport pentru înţelegerea şi administrarea presiunilor
cu care se lucrează în sectorul public.
Sectorul nonguvernamental îşi dovedeşte eficienţa în identificarea şi soluţionarea problemelor comunităţilor locale, prin
atragerea şi punerea în valoare a unor resurse

umane şi financiare, determinând evaluarea gradului de eficacitate a politicilor publice prin: - creşterea calităţii serviciilor
publice; - gestionarea eficientă a patrimoniului public; - conservarea mai bună a patrimoniului public; - reducerea
cheltuielilor administrative.