FACULTATEA DE STIINȚE ECONOMICE

ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

Forma de învățământ: ID

Program de studiu: ASISTENȚĂ MANAGERIALĂ Și ADMININTRATIVĂ, AN II; SEM. II

TEMĂ DE PORTOFOLIU

Realizatori: CARP CIPRIAN – VASILE

FLOREA VIOREL

Coordonator univ. dr.

ELENA HLACIUC
1
 COSTUL
CAPITALULUI

2
1. Organizarea activității de evaluarea.
1.1 Definirea noțiunii de capital
Noţiunea de capital apare pentru prima dată în secolul al XII -
lea şi a circulat la început sub diverse sensuri; ca fond, stoc de
mărfuri, masă de bani etc. În secolul al XIV - lea, termenul de
capital este întâlnit cu înţeles de bogăţie, averi băneşti, fonduri, etc.
Conţinutul modern de capital a fost introdus de economistul
francez A.J. Turgot în secolul al XVIII - lea. În accepţiunea
economistului francez, noţiunea de capital însemna mai mult decât
bani sau bunuri, respectiv, o valoare care participă la producerea
unor noi valori şi a profitului. În sens economic prin capitaluri se
exprimă mijloacele băneşti precum şi expresia bănească a
bunurilor de natură material care sunt utilizate de întreprindere
pentru obținerea de bunuri, lucrări sau servicii, care sunt destinate
vânzării în scopul obținerii de profit. 3
1.2.Sursele de proveniență a capitalului
Se consideră că există două mari grupe de surse de finanţare: capitaluri proprii, respectiv
capitaluri proprii interne, obţinute prin autofinanţare pe baza reinvestirii unei părţi din
profitul net şi capitaluri proprii externe, procurate prin emisiuni noi de acţiuni sau majorarea
valorii celor existente, precum şi capitaluri împrumutate, cum ar fi creditele bancare,
creditele comerciale oferite de partenerii de afaceri (dacă sunt obţinute cu titlu gratuit nu se
iau în calculul datoriilor din cadrul formulei costului mediu ponderat), creditele de scont pe
bază de titluri de valoare, împrumutul obligatar, leasing-ul etc. Fiecare dintre acestea au o
metodologie specifică de determinare a costului lor.
În funcţie de provenienţa resurselor cu ajutorul cărora se constituie şi sporeşte capitalul
întreprinderii, deosebim două modalităţi de finanţare:
• finanţarea internă
• finanţarea externă
Finanţarea internă se realizează pe seama următoarelor resurse: profitul net sau partea din
profitul net rămasă după plata dividendelor; amortizarea activelor imobilizate, sume din
valorificarea activelor imobilizate scoase din funcţiune sau din vânzarea celor neutilizate;
alte fonduricare pot fi asimilate celor proprii. Finanţarea externă reprezintă modalitatea de
constituire cât și de majorare a capitalului întreprinderii și este reprezentată de: aporturile în
natură sau în bani ale acționarilor; contribuţii ale statului, ale unor colectivităţi publice şi
organisme specializate; emisiunea şi vânzarea de noi acţiuni; emisiunea şi vânzarea de
obligaţiuni, contractarea de împrumuturi bancare, practicarea creditului comercial, a
4
leasingului, sau alte operațiuni similare.
 1.3 Costul capitalului unei întreprinderi

Conform teoriei şi practicii financiare, criteriile principale de alegere a surselor de

finanţare sunt următoarele: costul capitalului, rentabilitatea financiară, plăţile reale şi
excedentul fluxului de lichidităţi. Costul capitalului reprezintă însă criteriul cel mai
important de alegere a surselor de finanţare a întreprinderii. Fără a cunoaşte acest cost
nu se poate obţine maximizarea valorii de piaţă a întreprinderii, deoarece fiecare sursă
de capital, indiferent de provenienţă, implică un anumit cost generat de rentabilitatea
aşteptată de proprietari şi de riscul asociat acestui capital. Estimarea corectă a costului
capitalului nu este importantă doar pentru maximizarea valorii de piaţă a firmei, ci şi
pentru adoptarea unor decizii curente de investiţii referitoare la proiecte distincte, cu
rate diferite de rentabilitate, precum şi pentru adoptarea unor decizii referitoare la
leasing, răscumpărarea acţiunilor, a obligaţiunilor, politica fondului de rulment etc.

5
1.4 Costul capitalurilor proprii
Costul capitalurilor proprii reprezintă de fapt rata rentabilității cerută de acționarii
companiei, care să remunereze investiția lor în compania respectivă. Semnificative în
acest sens sunt mărimea pofitului viitor și hotărârile Adunării Generale a Acționarilor
cu privire la proporția distribuirii profitului net pentru dividende. Rata rentabilității
cerută de acționari este un cost de oportunitate fundamentat pe rentabilitatea așteptată
de investitori pentru investiții cu același risc. În absența unor operațiuni cum ar fi
răscumpărarea acțiunilor, vânzarea acțiunilor deținute, achiziții sau lichidare
voluntară, acționarii vor obține câștiguri numai din dividende.
Costul capitalului propriu este dificil de estimat, bazându-se pe preferinţele pentru
risc, informaţiile şi modul de acţiune pe piaţa financiară a acţionarilor. Poate fi
determinat prin intermediul modelului de actualizare a dividendelor pe o durată
nedefinită sau prin modelul de evaluare a activelor financiare, Capital Assets Pricing
Model (CAPM). Cu cât piaţa financiară are parametri mai apropiaţi de cei ai unei
pieţe perfecte, cu atât este mai oportună aplicarea celui de-al doilea model.
Costul capitalurilor provenite de la acționari este egal cu rata de randament a
capitalurilor lor, dorită de aceștia, în contextul unui anume nivel de risc. El este un
cost de oportunitate reprezentând profiturile pe care acționarii le vor obține prin
subscrierea și păstrarea acțiunilor companiei, în comparație cu alte alternative de
investire. Principiul care stă la baza determinării costului capitalurilor proprii în
6
demersul actuarial vizează modul de remunerare a acestuia, ca preț al renunțării la
lichiditate, în funcție de o rată așteptată de creștere viitoare superioară.
1.5 Costul capitalului – principalul criteriu de alegere a modului de finanţare a
întreprinderii.

În viziunea mai multor economisti, principalele criterii pentru alegerea surselor de

finanţare a întreprinderii ar fi: costul finanţării, rentabilitatea financiară, plăţile reale şi
excedentul fluxului de lichidităţi.
Eficienţa deciziei de finanţare în cadrul întreprinderii depinde, în primul rând, de costul
capitalului. Pentru evaluarea unui proiect de investiţii este necesară cunoaşterea costului
resurselor angajate. Regula valorii unei investiţii implică, într-adevăr, ca rata de rentabilitate a
unui proiect să fie cel puţin egală ori, dacă nu, superioară ratei reprezentând costul de
oportunitate a capitalului. Dacă rata de rentabilitate este superioară sau egală cu costul
capitalului, întreprinderea îşi poate respecta angajamentele sale faţă de furnizorii de fonduri.
Utilizarea diferitelor surse de finanţare de către întreprindere presupune anumite
cheltuieli şi anume: plata dividendelor, a dobânzilor bancare, celor obligatare etc. Aceste
cheltuieli reprezintă preţul pe care trebuie să plătească întreprinderea pentru a se aproviziona cu
capitaluri. Suma totală de plată pentru utilizarea capitalurilor, exprimată în procente, reprezintă
costul capitalului. Conceptul de cost al capitalului joaca un rol important în politica financiara
şi
constituie legătura între rentabilitatea investiţiilor şi rentabilitatea surselor de finanţare. Astfel,
toate investiţiile a căror rentabilitatea internă este mai mare decât costul capitalului propriu sau
împrumutat pot fi acceptate, adică se creează posibilitatea reala de creştere a volumului
capitalului propriu, şi invers. În acest mod, costul capitalului reprezintă un indicator de 7
acceptare sau de respingere a unui proiect, respectiv a deciziei de investire.
1.6 Costul capitalului împrumutat.
În general, capitalul împrumutat este reprezentat de
împrumuturi bancare şi de obligaţiuni emise pe piaţa financiara. Costul datoriei poate fi calculat
atât înainte de plată impozitului pe profit (pentru întreprinderi ce beneficiază de scutiri), cât şi
după plată impozitului.
În cazul împrumutului bancar ordinar, când întreprinderea contractează un împrumut în
suma Vî şi se angajeaza sa ramburseze creditorului său anual sume Al, A2... .An, în perioadele
1,2, ...., n, costul kî acestui împrumut se calculează după o formulă generală:
n At
Vî = ∑ t
t=1 (1+kî)
Sub incidenţa impozitului, costul împrumutului se determina după impunerea profitului,
respectiv mai puţin cu (1-H), unde H este cota impozitului pe profit.
În cazul unui împrumut bancar ordinar, adică atunci când întreprinderea plăteşte anual
dobânzile egale şi valoarea împrumutului se rambursează integral la sfârşitul perioadei
contractate, costul capitalului înainte de plată a impozitului pe profit este întotdeauna egal cu rata
dobânzii (D). Incidenţa impozitului pe profit în acest caz se calculează după o formulă simplă şi
anume:
kî = d*(1 – H)

8
2. Conceptele de „preţ” „cost” ,,valoare”
Conceptul de „preţ”
Preţul este un concept care se referă la schimbul unei mărfi, unui produs sau unui serviciu. Preţul
reprezintă suma de bani care a fost cerută, oferită sau plătită pentru un bun economic/activ. După ce
schimbul a fost efectuat, indiferent dacă este dezvăluit public sau este confidenţial, preţul devine un fapt
istoric.
Din cauza capacităţilor financiare, a motivaţiilor sau intereselor speciale ale unui anumit
cumpărător sau vânzător, preţul plătit poate fi diferit de valoarea care ar putea fi atribuită activului de
către participanţii pe piaţă.
Conceptul de „cost”
Costul reprezintă suma de bani plătită anterior (în numerar sau echivalente de numerar) de
cumpărător pentru bunuri sau servicii, sau suma de bani necesară pentru a crea sau a produce bunul sau
serviciul de către producător. În momentul în care bunul sau serviciul a fost finalizat, costul acestora
devine un fapt istoric (numit cost istoric). Un preţ anterior plătit pentru un bun sau un serviciu reprezintă
costul istoric al acestora pentru cumpărător.
Conceptul de ,,valoare”
Valoarea este un concept economic referitor la preţul cel mai probabil, convenit de cumpărătorii şi
vânzătorii unui bun sau serviciu, disponibil pentru cumpărare. Valoarea nu reprezintă o sumă exactă, ci
cel mai probabil preţ care va fi plătit pentru bunuri şi servicii, la o anumită dată, în conformitate cu o
anumită definiţie a tipului valorii.
Conceptul economic ,,valoare” reflectă optica participanţilor pe piaţă, existentă la data
evaluării, asupra beneficiilor economice viitoare generabile de o anumită proprietate.
Conceptul de ,,valoare" presupune o sumă de bani asociată unei tranzacţii. Deşi vânzarea
proprietăţii evaluate nu este o condiţie necesară pentru estimarea preţului, totuşi valoarea de piaţă
este o reflectare a valorii de schimb şi deci presupune existenţa potenţială a schimbului, la data evaluării, 9
în condiţiile precizate în definiţia valorii de piaţă.
2.1 Abordarea prin cost
Abordarea prin cost este acea abordare a valorii fundamentată pe principiul economic conform
căruia un cumpărător va plăti pentru un activ cel mult costul necesar obţinerii unui activ cu
aceeaşi
utilitate, fie prin cumpărare, fie prin construire.
Metoda costului de înlocuire net (CIN) este o metodă înscrisă în abordarea prin cost care
indică
valoarea prin calcularea costului de înlocuire curent al unui activ din care se scad deprecierea
fizică şi
orice forme relevante de depreciere.
Abordarea prin cost este recomandabilă în situaţii specifice de evaluare, cum sunt:
-când există un număr limitat de tranzacţii din cauza naturii specializate, modelului sau
localizării
activului, sau când activul în sine nu generează un flux de numerar sau când fluxul de numerar
asociat cu acesta nu poate fi separat de întreprinderea care utilizează activul. De aceea,
abordarea
prin cost se utilizează în mod tipic ca abordarea primară în evaluare atunci când abordarea prin
piaţă sau prin venit nu se pot aplica;
- când activul subiect a fost construit şi pus în funcţiune recent;
- când activul subiect se află în fază de proiect sau se află în stadiul de în curs de
execuţie/neterminat. 10
3.Bilanțul contabil privind costul capitalului

Bilanțul – reflectă poziția financiară a entității (capacitatea de a se adapta schimbărilor

mediului) cu ajutorul resurselor economice
controlate (active) şi a structurii de finanțare (capitaluri proprii, datorii). Bilanțul este
documentul contabil de sinteză prin care se
prezintă elementele de activ, datorii şi capital propriu ale entității la sfârşitul exercițiului
financiar, precum şi în celelalte situații
prevăzute de lege.
Structurile bilanțului legate în mod direct de evaluarea poziției financiare sunt definite astfel:
A. un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente
trecute şi de la care se aşteaptă să
genereze beneficii economice viitoare pentru entitate şi al cărui cost poate fi evaluat în mod
credibil;
B. o datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute şi prin
decontarea căreia se aşteaptă să
rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice;
C. capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei entități după
deducerea tuturor datoriilor sale.
11
3.1 Datoriile costului capitalului
Costul datoriilor se bazează de obicei pe costul obligațiunilor societății. Obligațiunile sunt
datoria pe termen lung a unei companii și sunt, în principiu, împrumuturile pe termen lung ale
companiei. Costul obligațiunilor nou emise este cea mai bună rată de utilizat, dacă este posibil,
la calcularea costului datoriei.
Costul capitalului datoriei nu este pur și simplu costul obligațiunilor societății.

Deoarece dobânzile la datorii sunt scutite de impozit, trebuie să multiplicați rata de cupon la
obligațiunile societății cu (1 - rata de impozitare) pentru a vă ajusta după cum urmează:

Costul ulterior impozitării capitalului datoriei = rata de cupon pentru obligațiuni (1 - rata de
impozitare)

De exemplu, o afacere care împrumută 50.000 de dolari cu dobândă de 5% și plătește o rată de

impozitare combinată federală și de stat de 40% va plăti o dobândă de 2.500 de dolari pe an.

Afacerea va deduce apoi dobânda din impozitele sale, ceea ce va salva suma de 1.000 de
dolari, ceea ce va face ca capitalul să fie de 1.500 de dolari pe an, sau 3 procente (1.500 dolari
împrumut împărțit cu 50.000 dolari împrumut).

Costurile de flotare sau costurile de subscriere a datoriilor nu sunt luate în calcul, deoarece
aceste costuri sunt neglijabile atunci când este vorba despre datorie. 12
4. Evaluarea activelor interprinderilor costului
Evaluatorul poate estima valoarea întregii proprietăţi (teren şi clădire) sau poate realiza un
demers analitic în care evaluează separat fiecare componentă a proprietăţii. În evaluarea
construcţiilor şi echipamentelor industriale evaluatorul se va baza pe cele trei abordări ale
valorii: abordarea pe bază de costuri, abordarea pe bază de venit şi abordarea prin comparaţie.
Abordarea pe bază de costuri reţine în esenţă:
a) Procedura costului de înlocuire net (CIN). Costul de înlocuire net (CIN) reprezintă o
procedură de evaluare folosită în stabilirea valorii pentru utilizarea existentă în cazul
proprietăţilor specializate care se vând rar. Nu este considerată o metodă derivată din piaţă, ci
mai degrabă un substitut.
În acest din urmă caz, valoarea întreprinderii se determină prin actualizarea diferenţei dintre
valoarea la termen (Vt) şi capitalul investit de cumpărător pentru redresarea societăţii
comerciale (Kinv):
Kinv
Vt
V =
(1+a)n
în care:
Vt = valoarea la termen, stabilită printr-o metodă de evaluare;
a = rata de actualizare;
n = numărul de ani dintre data evaluării şi cea a reluării activităţii;
Kinv = capitalul investit de cumpărător pentru redresarea unităţii. 13
4.1 Evaluarea terenurilor a costului capitalului

În cadrul imobilizărilor corporale sunt cuprinse: terenuri şi construcţii, instalaţii tehnice şi

maşini alte instalaţii, utilaje şi mobilier, avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.

Din cadrul imobilizărilor financiare fac parte: titluri de participaţie deţinute la societăţile din
cadrul grupului, creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului, altele decât cele comerciale,
titluri sub formă de interese de participaţie, creanţe din interese de participaţie etc.

Conform Legii nr. 15/1994, republicată, agenţii economici care imobilizează capital în active
corporale şi necorporale supuse deprecierii, prin utilizare sau prin trecerea timpului, vor
calcula, vor înregistra în contabilitate şi vor recupera uzura fizică şi morală a acestora, pentru
refacerea capitalului angajat. Aceste operaţiuni sunt denumite generic amortizarea capitalului
imobilizat.

Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a

mijloacelor fixe şi se include în cheltuielile de exploatare. Mărimea acestor cote de
amortizare depinde de durata normală de funcţionare a activelor imobilizate, aceasta precum
şi clasificarea mijloacelor fixe fiind aprobată prin hotărâre a Guvernului (HG nr. 2139/2004).

14
4.2 Evaluarea imobilizarilor corporale privind costul capitalului

Evaluarea trebuie să pornească de la valoarea de utilitate sau reală în măsură să asigure

conservarea costului istoric și menţinerea capitalului.
În analiza principiilor contabile privind evaluarea nu pot lipsi două principii
convergente:menţinerea capitalului și structura de finanţare(.
Aceste principii au fost generate de practică și acceptate de teoria contabilă cu scopul de a
explica, dar și de a corija situaţia determinată de etalonul monetar ca unitate de măsură în
contabilitate și de costul istoric ca bază de evaluare.
Adoptarea lor impune, după caz, alternative la costul istoric, cum sunt: valoarea de înlocuire
pentru imobilizările corporale cu durată limitată de viaţă și pentru stocuri, utilizarea unor
metode care să ţină cont de inflaţie pentru elementele prezentate în situaţiile financiare,
reevaluarea imobilizărilor corporale și a imobilizărilor financiare, contabilizarea variaţiilor de
preţ, retratarea situaţiilor financiare, contabilitatea de inflaţie.
Stabilirea „costului istoric’’ diferă în funcţie de particularităţile activelor ce urmează a fi
înregistrate odată cu intrarea lor în gestiune. În cele ce urmează încercăm să detaliem câteva
aspecte legate de evaluarea iniţială a activelor și corelaţiile cu valoarea justă ca metodă
alternativă de evaluare (evaluare ulterioară).

15
4.3 Evaluarea imobilizărilor necorporale
În cazul imobilizărilor necorporale, metodologia de evaluare la data intrării în patrimoniu
este asemănătoare imobilizărilor corporale, valoarea iniţială a acestora îmbrăcând aceleași
forme:cost de achiziţie, cost de producţie și valoare de utilitate.

În situaţia achiziţionării se deosebesc o serie de particularităţi legate de modalităţile de

achiziţie:
Pentru achiziţionare separată, costul imobilizării necorporale cuprinde: preţul de
cumpărare,inclusiv taxele de import și taxele nerambursabile, orice cheltuială direct
atribuibilă pregătirii acestui activ.

În situaţia în care se constată o pierdere de valoare a activului schimbat se contabilizează

pierderea de valoare, iar valoarea contabilă după depreciere este afectată noului activ.

Imobilizările necorporale generate intern, care corespund contabilizării sunt evaluate iniţial
la costul reprezentat de cheltuiala suportată de la data la care activul necorporal întrunește
criteriile de recunoaștere.

Costul unei imobilizări necorporale generate intern conţine toate cheltuielile ce pot să fie
direct atribuite sau repartizate pe o bază raţională, coerentă și permanentă, creării,
16
producţiei și pregătirii activului, în vederea utilizării vizate.
5. Diagnosticul firmei al costului capitalului
5.1. Diagnosticul capitalului social
Capitalul social (CS) reprezintă contribuţia acţionarilor/asociaţilor într-o entitate.
Capitalul social al unei entităţi este egal cu valoarea nominală totală a acţiunilor/părţilor
sociale emise de entitatea respectivă.
Capitalul social poate fi încadrat la un moment dat în una din următoarele două categorii:
• Capital social subscris nevărsat, reprezentat de partea din capitalul social care nu a
fost încă depusă de către acţionari/asociaţi;
• Capital social subscris vărsat reprezentat de partea din capitalul social care a fost
pusă deja la dispoziţia entităţii de către acţionari/asociaţi.

5.2. Diagnosticul dinamicii primelor de capital (PC)

Primele legate de capital apar în cazul operaţiunilor de majorare a capitalului social şi
reprezintă diferenţa dintre valoarea echivalentului primit în schimbul acţiunilor/părţilor
sociale şi valoarea nominală a lor (excedentul dintre valoarea de emisiune şi valoarea
nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale). Primele legate de capital, în general sunt
încorporate, în funcţie de hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor/Asociaţilor, fie în
categoria altor rezerve fie în capitalul social.

17
6. Metode de evaluare a unei interprideri bazat pe costul capitalului

Estimarea costului capitalului întreprinderilor necotate poate utiliza si “Modelul primei de risc
în trepte (built-up method)”.
Aceasta metoda stabileşte rata de actualizare în funcţie de două componente:
• rata de baza (fără risc)
• prima de risc ataşată unei investiţii date
Principiul este simplu, bazându-se pe faptul ca un investitor are mai multe alternative
investiţionale, fiecare cu niveluri de rentabilitate si risc diferite. Orice portofoliu de alternative
investiţionale are ca punct de pornire “rentabilitatea fără risc”, respectiv acea investiţie care in
fond determina o remunerare a capitalului investit în condiţii de risc minim (este vorba de
plasamentele in obligaţiuni guvernamentale pe termen lung).
a. Modelul CAPM Capital Assets Pricing Model CAPM
Acest model urmăreşte sa determine costul capitalului într-o manieră metodică, realizând o
comparaţie intre alternativele investiţionale si performantele pieţei in general.
b. Abordarea tradiţională (pe bază de dividend) porneşte de la variabile precum: dividendele
distribuite sau sperate (D) şi creşterea anuala (g), preţul curent al acţiunii (C1), profitul net ce
revine unei acţiuni (Pn).
c. Abordarea pentru întreprinderi necotate
In cazul firmelor necotate estimarea costului capitalului este mult mai dificila, logica si
gândirea analistului fiind prioritare. 18
 CUPRINS
1. Organizarea activității de evaluarea...........................................................................3
1.1 Definirea noțiunii de capital........................................................................................3
1.2.Sursele de proveniență a capitalului...........................................................................4
1.3 Costul capitalului unei întreprinderi...........................................................................5
1.4 Costul capitalurilor proprii ......................................................................................6
1.5 Costul capitalului – principalul criteriu de
alegere a modului de finanţare a întreprinderii...............................................................7
1.6 Costul capitalului împrumutat ...................................................................................8
2. Conceptele de „preţ” „cost” ,,valoare”.......................................................................9
2.1 Abordarea prin cost...................................................................................................10
3.Bilanțul contabil privind costul capitalului.................................................................11
3.1 Datoriile costului capitalului....................................................................................12
4. Evaluarea activelor interprinderilor costului.........................................................13
4.1 Evaluarea terenurilor a costului capitalului...........................................................14
4.2 Evaluarea imobilizarilor corporale privind costul capitalului...............................15
4.3 Evaluarea imobilizărilor necorporale .....................................................................16
5. Diagnosticul firmei al costului capitalului
5.1. Diagnosticul capitalului social................................................................................17
5.2. Diagnosticul dinamicii primelor de capital (PC)....................................................17
6. Metode de evaluare a unei interprideri bazat pe costul capitalului......................18

19
 Bibliografie
1. Definirea noțiunii de capital
https://www.academia.edu/36208998/Capitolul_I_Definirea_capitalului_%C3%AEntreprinderii_%C8%99i_structur
a_capitalului_%C3%AEntreprinderii_1_1_Definirea_no%C8%9Biunii_de_capital
2. Conceptele de „preţ” „cost” ,,valoare”
http://site2.anevar.ro/sites/default/files/page-files/brosura_bazele_evaluarii_0.pdf

3.Bilanțul contabil privind costul capitalului

https://econ.ubbcluj.ro/~victor.muller/Download/BC/BC%20IE%20Suport%20intalniri%202014.pdf

4. Evaluarea activelor interprinderilor costului

https://www.academia.edu/30804526/EVALUAREA_ECONOMICA_SI_FINANCIARA_A_INTREPRINDERII_Lector_Univ
ersitar_Doctor_Dumitru_NANCU

5. Diagnosticul firmei al costului capitalului

http://www.conta-conta.ro/miscellaneous/900_miscellaneous_contabilitate_files%20900_.pdf

6. Metode de evaluare a unei interprideri bazat pe costul capitalului

http://nancu.ro/wp-uploads/2013/01/Evaluarea-economica-si-financiara-a-intreprinderilor-curs-8.pdf

20