Managementul organizațiilor

nonprofit
 Bibliografie
• Vlăsceanu, M., „Organizaţiile şi cultura organizării”,
Bucureşti: Editura Trei, 2002
• Vlăsceanu, M., „Sectorul nonprofit. Contexte, organizare,
conducere”, Bucureşti: Paideia, 1996
• Vlăsceanu, M., „Economie Socială şi Antreprenoriat”,
Ed. Polirom, 2010
• Salamon, L., Anheier, H., „The Emerging Sector. An
Overview”, Baltimore, The Johns Hopkins University,
Institute for Policy Studies, 1994
• Drucker, P., „Managing the Non-profit Organizations.
Principles and Practices”, New York, Harper Business,
1992
• Salamon, L., „The 21st Century Nonprofit: Remaking the
Organization in the Post-government Era”, The
Foundation Center. New York, 1996
• Borzaga, C. & Defourny, J. (eds.) (2001) The Emergence
of Social Enterprise, London and New York: Routledge
 Legislație
• Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la
asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial
nr. 39 din 31 ianuarie 2000
• Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității
de voluntariat în România, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 469 din 26 iunie 2014
• Legea 248/2013 privind organizarea și funcționarea
Consiliului Economic și Social, republicată în
Monitorul Oficial nr. 740 din 2 octombrie 2015
• Legea nr. 219/2015 privind economia socială,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 561 din
28 iulie 2015
Test grilă
Despre sectorul și organizațiile nonprofit.
 Definirea sectorului nonprofit
(Lester Salmon și Helmut Anheier, 1992, Social Origins of Civil Society)

Criterii de caracterizare:

� Instituţionalizarea - se referă la faptul că

organizaţiile nonprofit trebuie să aibă scopuri
explicite și o structură care să permită dezvoltarea
internă și dialogul cu alte instituţii, să fie
înregistrate juridic și să aibă statut juridic separat.

� Separarea de stat (de natura privată) - se

referă la separarea de organizaţiile/instituţiile de
stat, fiind constituite pe baza exercitării dreptului la
libera iniţiativă și libera asociere.
• Autonomia - se referă la faptul că obiectivele proprii ale
organizaţiei sunt stabilite de membrii acesteia și nu de o altă
organizaţie sau pe baza influenţelor venite din exterior, cu
alte cuvinte organizaţia are capacitatea de a-și asuma decizii
privind funcţionarea internă sau relaţiile cu alte instituţii.

• Non-distribuţia profitului - prin non-distribuţia profitului

se înţelege faptul că aceste organizaţii nu au ca obiectiv
obţinerea de profit.

• Voluntariatul - se referă la faptul că aceste organizaţii sunt

înfiinţate voluntar fără a fi impuse de vreun organism
superior și în cadrul acestor organizaţii sunt utilizaţi frecvent
voluntarii.
• Nemisionarismul religios – nu au ca scop promovarea
unei anumite religii, dar pot avea ca scop educaţia
religioasă.

• Apolitismul - nu se implică în competiţia politică (nu

se implică în acapararea și exercitarea puterii politice).

 Primele cinci criterii prezentate de cei doi autori au

caracter obligatoriu, indiferent de societatea sau ţara
despre care discutăm, iar ultimele două sunt utilizate
cu valoare de recomandare.
 Scopul organizaţiilor nonprofit

• Organizaţiile publice au drept scop asigurarea şi controlarea prin

mecanisme specifice menţinerea ordinii şi bunăstării sociale;

• Organizaţiile private (pentru profit) au drept scop declarat

producerea de bunuri sau servicii pentru a obţine profit;

• Organizaţiile nonprofit există pentru a furniza anumite

servicii sau pentru a apăra o cauză anume.
 Definirea organizațiilor nonprofit
(Vlăsceanu, 1996)

• sunt entitaţi neguvernamentale, constituite din punct

de vedere structural-legal într-o formă caritabilă sau
nu pentru profit, al căror scop principal este cel de
furnizare a unor servicii sau de apărare a unei cauze.

• sunt organizaţii private desemnate a servi obiectivelor

publice sau quasipublice.
 Funcţiile sectorului non-profit
(D.H. Smith, 1988)
1. Oferă un forum pentru dezbateri pentru a influenţa
pozitiv rezolvarea diferitelor probleme;
2. Asigură elementul recreaţional/relaxant al
oamenilor şi societăţii;
3. ”Eliberează” individul şi-i susţine exprimarea
capacităţilor şi a potenţialului într-un mediu adesea
restrictiv;
4. Întruchipează şi reprezintă în societate diferite
valori;
5. Are un impact major asupra integrării sociale;
6. Promovează schimbarea;
7. Oferă societăţii inovaţii sociale;
8. Este o sursă a „feedback-ului negativ” pentru
societate;
9. Oferă sprijin sistemului economic al societăţii;
10. Constituie o importantă resursă pentru realizarea
intereselor societăţii.
Rezumând …2 funcții ale sectorului nonprofit

• de prevenire și de corecţie, încearcă să

prevină și să corecteze eventuale
probleme, lipsuri în funcţionarea
sectorului public și cel de afaceri;

• de dezvoltare care ajută la dezvoltarea

societăţii civile, a societăţii în general
prin apărarea valorilor civice, prin
întărirea colaborării și prin crearea
cadrului activităţilor comune.
 Tipologia organizaţiilor nonprofit

a) În funcție de statutul juridic avut:

• Organizaţii tipice: Asociaţii, Fundaţii şi Federaţii

• Organizaţii atipice: Cooperativele, Case de Ajutor

Reciproc (CAR), Organizaţii Patronale,
Sindicatele, Societatea Națională de Cruce Roşie,
Cluburile Sportive, Fundațiile de tineret,
Camerele de Comerţ și Industrie, Partidele
Politice.
b) După tipul principal de activitate desfăşurată:

1) filantropice sau orientate pe „beneficiul

public“ (organizaţiile de învăţământ şi cercetare,
de ocrotire a sănătăţii, serviciile sociale, de artă
şi cultură, religioase etc.)
2) organizate pe principiul „beneficiului reciproc"
al membrilor lor (organizaţiile profesionale,
ligile, sindicatele, asociaţiile etc.)

3) centrate nu pe furnizarea unor servicii în sine, ci

pe acţiuni politice menite a convinge guvernul să
le ofere (partidele politice).
c) După tipul de comportament manifestat:

1) Comportament altruist rezultat din caracterul

voluntar, mai ales, al membrilor organizaţiei în
favoarea intereselor societăţii;
2) Comportament autodirijat care este propriu
organizaţiilor nonprofit care răspund numai
interesului unui anumit grup de persoane (asociaţii
profesionale, asociaţia automobiliştilor etc.).
d) După modul constituirii şi distribuţiei veniturilor
1) Organizaţii receptor – distributive ale căror venituri provin
din donaţii oferite de diverse persoane sau instituţii
caritabile. ONP distribuie aceste resurse pentru a-şi realiza
misiunea şi obiectivele;
2) Organizaţii productiv – distributive care dispun de o
dotare constantă sau în creştere, care are prioritatea de a
genera resurse care vor fi distribuite pentru servicii sau
bunuri vizavi de nevoi personale, instituţionale sau
comunitare;
3) Organizaţii clientelare a căror notă distinctivă este
producerea de servicii variabile unei clientele disponibile
(spitale, sanatorii, şcoli, grădiniţe particulare etc.).
Şi aceste organizaţii se supun „constrângerii non-
distribuţiei”.
ONG tipice
 LEGISLAŢIE

• Legea 21/ 1924 (Legea Mârzescu) – neabrogată

expres în timpul regimului comunist, a fost
reactivată după 1990, atunci şi până în anul 2000
fiind singura referinţă legislativă care permitea
înfiinţarea legală a organizaţiilor
neguvernamentale.
 CONFORM O.G. 26/2000
• Organizaţiile neguvernamentale = persoane
juridice constituite de persoane fizice sau
persoane juridice care urmăresc desfăşurarea
unor activităţi de interes general sau în
interesul unor colectivităţi, ori, după caz, în
interesul lor personal nepatrimonial (adică
nonprofit sau fără scop lucrativ).
FORMELE JURIDICE SUB CARE SE POT
CONSTITUI ONP TIPICE SUNT:

• asociaţii,
• fundaţii,
• federaţii.
 ASOCIAŢIA
• Asociaţia este subiectul de drept privat
constituit de trei sau mai multe persoane
care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun
şi fără drept de restituire contribuţia
materială, cunoştinţele sau aportul lor în
muncă pentru realizarea unor activităţi în
interes general, al unor colectivităţi sau,
după caz, în interesul lor personal
nepatrimonial.
 FUNDAŢIA

Fundaţia este subiectul de drept înfiinţat de

una sau mai multe persoane care, pe baza
unui act juridic între vii ori pentru cauză de
moarte, constituie un patrimoniu afectat, în
mod permanent şi irevocabil, realizării unui
scop de interes general sau, după caz, al
unor colectivităţi.
 FUNDAŢIA
• Activul patrimonial iniţial al fundaţiei trebuie să
includă bunuri în natură sau în numerar, a căror
valoare totală să fie de cel puţin 10 de ori salariul
minim brut pe economie, la data constituirii
fundaţiei.
• Excepţie fac acele fundaţii al căror scop exclusiv este
reprezentat de colectarea de fonduri care să fie puse
la dispoziţia altor asociaţii sau fundaţii, în vederea
realizării de programe de către acestea.
• Pentru această categorie de fundaţii, patrimoniul
iniţial poate avea o valoare totală de cel puţin 2
salarii minime brute pe economie.
 PROCEDURA JUDICIARĂ DE ÎNFIINŢARE
A ASOCIAŢIILOR ŞI FUNDAŢIILOR
� Se identifică denumirea asociaţiei sau a fundaţiei, prin
verificarea disponibilităţii sale în Registrul Asociaţiilor şi
Fundaţiilor din cadrul Ministerului Justiţiei şi se obţine
înscrisul doveditor (este interzisă utilizarea unor sintagme
sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie);

� Se identifică sediul organizaţiei şi se întocmeşte înscrisul

doveditor pentru viitorul sediu (după caz, contract de
vânzare – cumpărare, donaţie, locaţiune etc);

� Se constituie patrimoniul iniţial şi se obţine dovada

valorii acestuia;
• Se redactează statutul care conţine în mod
obligatoriu datele de identificare ale fondatorilor,
scopul, denumirea, sediul, durata pentru care se
constituie, nivelul patrimoniului iniţial,
identificarea primelor organe de conducere,
administrare şi control etc.;

• statutul se încheie sub semnătură privată; cu

excepția cazului în care patrimoniul inițial
cuprinde bunuri imobile situație în care este
necesar în continuare ca Statutul să fie încheiat în
formă autentică;
•
• Se obţine cazierul fiscal pentru fiecare dintre
membrii fondatori;

• Se plătesc taxele de timbru și timbrul judiciar.

 ASOCIAŢIE FUNDAŢIE

Dobândirea personalităţii Da Da
juridice se face printr-o
procedură judiciară
Este persoană juridică de Da Da
drept privat.
Există un număr minim de Da (3 membri fondatori) Nu (1 pers.)
membri fondatori
Există un nivel minim al Nu Da (cel puțin10 de salarii
patrimoniului iniţial minime brute pe
economie).
Adunare Generală Da Nu

Conducerea este asigurată Da (Adunarea generală) Da (Consiliul Director)

de un organ deliberativ

Există posibilitatea legală Da Da

de a desfăşura
activităţi comerciale
 ASOCIAŢIE FUNDAŢIE

Conducerea şi Nu (Consiliul Director Da (cu precizarea că acest

administrarea sunt asigurate asigură punerea în execuţie Consiliu Director poate
de acelaşi organ deliberativ a hotărârilor Adunării delega punerea în execuţie
Generale) a hotărârilor sale către un
nivel executiv, instituit
însă nu în baza legii, ci la
iniţiativa sa)
Sursele de venituri Da Da (cu excepţia cotizaţiilor
identificate de lege care există numai în cazul
sunt aceleaşi asociaţiilor)
Există obligativitatea Da (pentru asociaţii cu un Da
controlului financiar număr de membri mai mare
intern, prin prezenţa de 15 este obligatorie
instituţiei cenzorului numirea unui cenzor/pentru
asociații cu mai mult de 100
de membri este obligatorie
constituirea unei Comisii de
Cenzori, formată dintr-un
număr impar de membri)
 FEDERAŢIA

• Două sau mai multe asociaţii sau fundaţii

se pot constitui în federaţie.
 Organele asociației
a) adunarea generală (organul de conducere, alcătuit
din totalitatea asociaților);

b) consiliul director (poate fi alcătuit și din persoane

din afara asociației, în limita a cel mult o treime din
componența sa);

c) cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori

(alcătuită din asociați);
 Competența adunării generale:
a) stabilirea strategiei și a obiectivelor
generale ale asociației;
b) aprobarea bugetului de venituri și
cheltuieli și a bilanțului contabil;
c) alegerea și revocarea membrilor
consiliului director;
d) alegerea și revocarea cenzorului sau, după
caz, a membrilor comisiei de cenzori;
 Competența adunării generale:
e) înființarea de filiale;
f) modificarea statutului;
g) dizolvarea si lichidarea asociatiei, precum si
stabilirea destinatiei bunurilor ramase dupa
lichidare;
h) orice alte atributii prevazute în lege sau în
statut.
• Adunarea generală se intruneste cel puţin o
dată pe an.
 Competența consiliului director:
a) prezintă adunării generale raportul de activitate
pe perioada anterioară, executarea bugetului de
venituri și cheltuieli, bilanțul contabil, proiectul
bugetului de venituri și cheltuieli și proiectul
programelor asociației;
b) încheie acte juridice în numele și pe seama
asociației;
c) aprobă organigrama și politica de personal ale
asociației, dacă prin statut nu se prevede altfel;
d) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în
statut sau stabilite de adunarea generală.
• Consiliul director asigură punerea in aplicare a
hotărârilor luate de adunarea generală, fiind echivalentul
executivului în cadrul unei asociaţii.

• Persoanele care ocupă o funcţie de conducere în cadrul

unei instituţii publice nu pot fi membre ale consiliului
director, dacă asociaţia respectivă are ca scop sprijinirea
activităţii instituţiei respective.
 Competența cenzorului/comisiei de cenzori:
a) asigură controlul financiar;
b) verifică modul în care este administrat patrimoniul
asociației;
c) întocmește rapoarte și le prezintă adunării
generale;
d) poate participa la ședintele consiliului director fără
drept de vot;
e) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în statut
sau stabilite de adunarea generală.
• Controlul financiar intern al unei asociaţii este asigurat
de un cenzor, iar în cazul asociaţiilor cu mai mult de o
sută de membri (inscrisi pană la data întrunirii ultimei
adunări generale), acest control este asigurat de o
comisie de cenzori.

• Membrii consiliului director nu pot fi cenzori, iar în

cazul existenţei unei comisii de cenzori, aceasta va fi
alcătuită dintr-un număr impar de membri, din care
majoritatea este formată din asociaţi. De asemenea, cel
puţin unul dintre cenzori trebuie să fie contabil
autorizat sau expert contabil.
 Organele fundației

a) consiliul director (este organul de conducere

și de administrare al organizației și se
compune din cel puţin trei membri,
desemnaţi de fondator (sau fondatori), la
momentul constituirii fundaţiei;

b) cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori.

 Consiliul director:
• alcătuit din min. 3 membri desemnați de fondator
și asigură realizarea scopului și a obiectivelor
fundației, exercitând următoarele atribuții:

a)stabilirea strategiei generale și a programelor

fundației;
b)aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a
bilanțului contabil;
c)alegerea și revocarea cenzorului sau, după caz, a
membrilor comisiei de cenzori;
d)înfiintarea de filiale;
e) încheierea de acte juridice, în numele și pe seama
fundației;

f) executarea bugetului de venituri și cheltuieli;

g) aprobarea organigramei și a strategiei de personal ale

fundației;

h) modificarea statutului fundației;

i) îndeplinirea oricăror alte atribuții prevăzute în lege sau în

statut.
• Schimbarea scopului fundaţiei se face numai
de către fondator, sau de majoritatea
fondatorilor în viaţă. Dacă nici unul dintre
aceștia nu mai este în viaţă, schimbarea
scopului fundaţiei se face numai cu intrunirea
votului a patru cincimi din numărul
membrilor consiliului director.
 Cenzor/Comisia de cenzori
Comisia de cenzori:
• alcătuită dintr-un număr impar de membri

• atribuții identice ca la asociație

 Structura tehnică (asociații + fundații)

Competența structurii tehnice:

Structura tehnică (departamente, secţii,

grupuri de lucru) – au rolul de aplicant al
deciziilor Consiliului director.

Asigură conducerea operativă a segmentelor

din activitatea organizaţiei.
 ONP atipice
(se numesc atipice deoarece apartenenţa la sectorul
non-profit este discutabilă din perspectiva
îndeplinirii caracteristicilor unei organizatii
nonprofit).
 Diferențele dintre
organizațiile tipice și
atipice

• Organizațiile tipice îndeplinesc cumulativ

criteriile care caracterizează sectorul non-profit,
conform definiției formulată de Salamon și
Anheier în 1992 (vezi cursul 1). De asemenea,
organizațiile tipice se constituie și functionează
conform reglementărilor legale în materie de
organizații neguvernamentale (OG 26/2000).
• Organizatiile atipice nu îndeplinesc cumulativ
toate criteriile stabilite de definitia formulată de
Salamon și Anheier, ci doar pe unele dintre ele.

• O altă caracteristică a organizatiilor atipice este

faptul că fiecare dintre aceste organizații se
constituie și functionează după un cadru legal
propriu fiecărei organizații, diferit de cadrul
legal cu privire la organizatiile
neguvernamentale.
 Organizaţii atipice
Cooperativele – se definesc ca fiind asociaţii cu caracter
economic care se constituie pe baza consimţământului
liber exprimat al persoanelor ce devin membri ai acestora
în scopul desfăşurării de activităţi în comun cu mijloace
de producţie în proprietate colectivă sau închiriate.

Cadrul legal specific cu privire la cooperative este reprezentat

de Lg. 1/2005 privind organizarea și funcţionarea cooperaţiei,
republicată.
(ex: cooperativele de invalizi care au ca scop integrarea în
producție a persoanelor cu deficiențe).
• Cooperativele sunt asociații autonome de
persoane fizice (cel puțin 5 membri) cu caracter
economic, care desfășoară în comun diferite
activităţi (productie, aprovizionare, valorificare,
exploatare etc.).

• Capitalul acestora nu poate fi mai mic de 500 lei.

• Acest tip de organizație are un regim fiscal

favorizant în sensul că sunt scutite de impozitul
pe profit.
• Membrii primesc dividende din profitul
realizat trimestrial şi, respectiv, anual,
proporţional cu participarea la capitalul social
(trăsatura care le determină să aibă o poziție
discutabilă față de sectorul non-profit).
 Organizaţii atipice
• Casele de ajutor reciproc - asociaţii fără scop lucrativ,
organizate pe liberul consimţământ al salariaţilor din
unităţile economice în scopul sprijinirii şi întrajutorării
financiare a membrilor.

• CAR-le dobândesc personalitate juridică pe baza unei

legi speciale, Leg.122/1996 (modificată și completată).

• Veniturile dobândite nu se împart între membri, ci se

întorc în cadrul unui fond social destinat susţinerii
împrumuturilor.
 Organizaţii atipice
• Organizaţiile patronale – misiunea lor este aceea
de a menţine dialogul cu sindicatele şi de a se
constitui ca parteneri în ceea ce priveşte
negocierile salariale.

• Cadrul legal cu privire la organizarea si

functionarea patronatelor este reprezentat de Lg.
62/2011- Legea dialogului social, republicată.
• Patronatele sunt organizații ale patronilor,
autonome, fără caracter politic, înființate ca
persoane juridice de drept privat, fără scop
patrimonial.

• Sunt organizate pe diferite ramuri de activitate.

 Organizaţii atipice
Sindicatele - sunt organizaţii fără caracter politic,
constituite în scopul apărării şi promovării
intereselor profesionale, economice, sociale,
culturale şi sportive ale membrilor lor.
• Sindicatele sunt independente față de stat,
partidele politice sau patronate. Pot fi membri
de sindicat persoanele care au calitatea de
salariat, exceptand pe cei care exercită funcții
de demnitate publică. O persoană poate face
parte doar dintr-un singur sindicat.
• Cadrul legal care reglementează organizarea și
funcționarea sindicatelor este Lg. 62/2011. Statutul
este adoptat de către membrii săi, cu respectarea
dispozițiilor din lege cu privire la modul de
constituire, funcționare și dizolvare.
• Membrii de sindicat au dreptul (de a-și): elabora
reglementări proprii, alege liber reprezentanții,
organiza gestiunea și activitatea lor și formula
programe proprii de acțiune.
• Conducerea sindicatelor e înfăptuită de cetățeni
români, membri ai sindicatului. E interzisă
desfacerea contractului de muncă pe motive ce
privesc activitatea din sindicat.
 Organizaţii atipice (cont.)
Societatea Naţională de Cruce Roşie –
funcţionează ca persoană juridică de drept
public, neguvernamentală, apolitică, autonomă
şi fără scop patrimonial.
• Își desfășoară activitatea cu caracter umanitar
• Legea care o reglementează este Legea
139/1995, completată
• Crucea Roşie beneficiază de măsurile pe care
le stabileşte legea şi beneficiază şi de sprijin
financiar pentru desfăşurarea unora din
activităţile sale.
 Organizaţii atipice

• Cluburile sportive – sunt structuri sportive cu

personalitate juridică, constituite în condiţiile legii
69/2000 cu privire la educația fizică și sport.

• Cluburile sportive funcţionează în subordinea

Ministerului Tineretului şi Sportului și au ca surse de
finanţare atât venituri extrabugetare, cât şi subvenţii de
la bugetul de stat.
• Cluburile sportive se află sub patronaje
multiple, raporturile atât cu instituţiile de stat,
cât şi cu sectorul privat justifică încadrarea
cluburilor sportive între situaţiile hibride.

• Cluburile sportive pot fi:

1. persoane juridice de drept privat, structuri fără
scop lucrativ sau societăţi comerciale sportive
pe acţiuni;
2. persoane juridice de drept public.
• Cluburile sportive de drept privat, fără scop
lucrativ, sunt persoane juridice nonprofit,
constituite, în condiţiile legii, ca structuri
mono- sau polisportive.

• Cluburile sportive de drept privat au regim

propriu de administrare și de gestionare a
bugetului și a patrimoniului, aprobat de
adunările generale ale acestora, în condiţiile
legii.
• Cluburile sportive de drept public sunt
persoane juridice, înfiinţate ca instituţii
publice în subordinea organelor
administraţiei de stat, și au drept obiect de
activitate performanţa, selecţia, pregătirea și
participarea la competiţii interne și
internaţionale.
• Cluburile sportive de drept public mono sau
polisportive se organizează si funcţionează
după regulamente proprii, elaborate
conform legii.
 Organizaţii atipice

• Fundațiile de tineret sunt persoane juridice de

drept privat, autonome, neguvernamentale și fără
scop patrimonial, care funcționează pe baza legii
146/2002 (Legea privind regimul juridic al
fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a
municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale
pentru Tineret) și a OG 26/2000.
• Acestea reprezintă o structură
neguvernamentală de tineret și pentru tineret.
• Cele mai multe dintre programele derulate de
aceste fundații sunt finanțate prin granturi
provenite atât de la autorități publice, cât și de
la finanțatori particulari.
 Organizaţii atipice
• Camerele de Comerţ şi Industrie a României şi
cele teritoriale - organizaţii non-
guvernamentale autonome şi de utilitate
publică; au personalitate juridică şi sunt
înfiinţate prin libera asociere a comercianţilor;
veniturile se obţin din taxele percepute pe
servicii specializate.

• În cadrul Camerelor nu se desfăşoară activităţi

comerciale (susţin interesele comunităţii de
afaceri).
• Legea de organizare și funcționare a CCI este
Lg. 357/2007.
• Scopul lor este acela de a promova interesele
membrilor lor pentru dezvoltarea comerţului și
industriei, corespunzător cerinţelor economiei de
piaţă în raport cu autorităţile române și cu
organismele din străinătate;
• Organele centrale și locale de stat sunt obligate
să le acorde sprijin în vederea realizării scopului
pentru care au fost înfiinţate și realizării
acţiunilor pe care le iniţiază.
• Sursele de finanţare sunt reprezentate de cotizaţiile
membrilor, taxe, tarife, comisioane, donaţii și orice
alte venituri realizate din activitatea desfăsurată, în
condițiile prevăzute de statut;

• Camera de Comerț și Industrie a României

colaborează în special cu autorităţile centrale de
stat, oferă informații și analize la cerere și este
responsabilă de târgurile internaționale la care
participă și statul român.
 Organizaţii atipice
• Partidele politice sunt persoane juridice de drept
public, asociații ale cetățenilor români cu drept
de vot, care participă în mod liber la formarea și
exercitarea voinței lor politice.
• Finanțarea lor se face prin cotizații, donații,
subvenții de la bugetul de stat (doar pt. partidele
parlamentare) și venituri din activități economice
proprii.
• Legea de funcționare a partidelor politice este
Lg. 14/2003 republicată.
 Imaginea publică şi credibilitatea sectorului
neguvernamental

• Sursa încrederii în ONG-uri provine din:

1)misiunea lor (doresc să promoveze binele

comun)
2)deși pot obține profituri, distribuția acestora
nu se face între membri.
3)rezultate, continuitate și consecvență în
activitate (transparență)
• în România, nivelul de încredere în ONG-uri a
fost scăzut după 1990
• Motive posibile:
 un regim comunist dintre cele mai intolerante
cu orice formă de asociere
 lipsa tradiției
 proporția scăzută a cetățenilor care își permit
să doneze timp și resurse unor cauze colective
 critica în mod frecvent în mass-media pentru
presupuse legături politice, pentru corupție sau
pentru promovarea unor obiective nepopulare
 Date statistice privind încrederea în ONG
• Potrivit unei cercetări de tip Omnibus, realizată de
IMAS la comanda FDSC – Fundaţia pentru
Dezvoltarea Societăţii Civile în 2016 (România
2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe,
provocări):

 sondajele Eurobarometru din perioada 2001 –

2005 arată o creştere în medie, pentru ansamblul
UE, a încrederii de la 56% la 66% în 2005

 în România, trendul a fost aproximativ constant

până în 2011, cu valori în jur de 30%, având apoi o
creştere până la 51%, în datele din 2016
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p. 49
Răspunsuri aferente anului 2016.

Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p. 50

Încrederea în instituțiile publice

Sursa: Sondaj instituții INSCOP, 2019

 Instituția 2019 (INSCOP) 2004 (Eurobarometru)
Armata 64,1% 74%
Biserica 54,5% 82%
Jandarmeria 43,5%
Poliția 41,2% 35%
DNA 39,7%
Președinție 39,1%
Primărie 34,7%
BNR 34,7%
SRI și SIE 31,4%
Presa 27,7% 56%
Consiliul Județean 21,1%
Curtea Constituțională 18,4% 26%
Guvern 12,8% 40%
Partidele Politice 11,8% 18%
Parlament 9,8% 32%
 ONG-uri cu statut de utilitate publică

• prin utilitate publică se înţelege orice

activitate care se desfăşoară în domenii de
interes public general sau al unor
colectivităţi.
• Se consideră a fi de interes general domenii ca: dezvoltarea
economică, culturală şi socială, promovarea şi apărarea
drepturilor şi libertăţilor omului, promovarea sănătăţii,
educaţiei, ştiinţei, artelor, tradiţiilor, culturii, prezervarea
monumentelor culturale, asistenţa socială, ajutorarea săracilor
şi defavorizaţilor, asistenţa oamenilor dezavantajaţi fizic, a
copiilor şi a persoanelor în vârstă, activitatea de tineret,
sporirea cunoaşterii şi participării civice, protejarea mediului
şi naturii, sprijinirea religiei şi valorilor umane, susţinerea
bunăstării sociale, sprijinirea lucrărilor publice şi
infrastructurii, sprijinirea sportului.
▶Recunoasterea unei asociații sau fundații ca fiind de
utilitate publică se face prin hotărâre a Guvernului.

▶In acest scop, asociația sau fundația interesată

adresează o cerere Secretariatului General al
Guvernului, care o înaintează, în termen de 15 zile,
organului de specialitate al administrației publice
centrale în a cărui sferă de competență își desfășoară
activitatea.
O asociație sau o fundație poate fi recunoscută de
Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă
sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

• activitatea acesteia se desfăşoară în interes general sau al

unor colectivităţi, după caz;
• funcţionează de cel puţin 3 ani şi a realizat o parte din
obiectivele stabilite, făcând dovada unei activităţi
neîntrerupte prin acţiuni semnificative;
• prezintă un raport de activitate din care să rezulte
desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin
derularea unor programe ori proiecte specifice scopului
său, însoţit de situaţiile financiare anuale şi de bugetele de
venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei
depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de
utilitate publică;
• deţine un patrimoniu, logistică, membri şi
personal angajat, corespunzător îndeplinirii
scopului propus;
• face dovada existenţei unor contracte de
colaborare şi parteneriate cu instituţii publice sau
asociaţii ori fundaţii din ţară şi din străinătate;
• face dovada obţinerii unor rezultate semnificative
în ceea ce priveşte scopul propus sau prezintă
scrisori de recomandare din partea unor autorităţi
competente din ţară sau din străinătate, care
recomandă continuarea activităţii.
Pe langă dovada îndeplinirii condiţiilor menţionate anterior,
cererea trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

a) copii de pe actul constitutiv şi de pe statutul asociaţiei

sau fundaţiei;
b) copie de pe dovada dobândirii personalităţii juridice;
c) dovada privind bonitatea asociaţiei sau fundaţiei, emisă
de banca la care are deschis contul;
d) copie de pe dovada privind situaţia juridică a sediului
asociaţiei sau fundaţiei;
e) numele şi adresa persoanelor fizice, respectiv denumirea
şi sediul persoanelor juridice, cu care asociaţia sau
fundaţia colaborează în mod frecvent în vederea
realizării obiectului său de activitate pentru care aceasta
solicită recunoaşterea statutului de utilitate publică.
f) situaţiile financiare anuale şi bugetele de venituri
şi cheltuieli pe ultimii 3 ani de activitate;

g) lista persoanelor angajate şi copii de pe

contractele de muncă ale angajaţilor;

h) copii de pe convenţiile de colaborare, calificări,

scrisori de recomandare şi altele asemenea.
• Legea prevede stabilirea unor norme proprii fiecărui
minister sau organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, care să stabilească criteriile specifice de
acordare a statutului, corespunzătoare fiecărui domeniu
de activitate.

• Recunoasterea unei organizaţii neguvernamentale ca fiind

de utilitate publică se face pe termen nelimitat.

• În cazul în care asociaţia sau fundaţia nu mai îndeplineşte

una ori mai multe dintre condiţiile care au stat la baza
recunoaşterii utilităţii publice, Guvernul va retrage, prin
hotărâre, statutul de recunoaştere a utilităţii publice, la
propunerea autorităţii administrative competente sau a
Ministerului Justiţiei.
Recunoașterea utilității publice conferă asociației
sau fundației următoarele drepturi și obligații:

a) dreptul de a i se atribui în folosinţă gratuită

bunurile proprietate publică;

b) dreptul de a menţiona în toate documentele pe

care le întocmeşte că asociaţia sau fundaţia este
recunoscută ca fiind de utilitate publică;
c) obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi
performanţele care au determinat recunoaşterea;

d) obligaţia de a comunica autorităţii administrative

competente orice modificări ale actului constitutiv şi
ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi
situaţiile financiare anuale; autoritatea administrativă
are obligaţia să asigure consultarea acestor documente
de către orice persoană interesată;

e) obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni

de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de
activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în
Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop
patrimonial.
• Nerespectarea acestor obligaţii poate duce la retragerea
actului de recunoaștere ca fiind de utilitate publică.

• Legea instituie și o formă de control asupra acestor

fundaţii sau asociaţii declarate ca fiind de utilitate
publică, sub forma controlului asupra modului de
utilizare a fondurilor alocate de la bugetul de stat sau
local.

• Condiţiile declarării utilităţii publice se aplică și

federaţiilor cu menţiunea că cel puţin două treimi din
numărul asociaţiilor și fundaţiilor care o alcătuiesc sunt
recunoscute ca fiind de utilitate publică.
Managementul organizaţiilor neguvernamentale.
Acţiuni colective în cadrul ONG-urilor:
voluntariat, lobby şi advocacy, campanii
publice
 Voluntariatul. Definiții și caracteristici

• Steven Ott - se axează pe trei „principii” ale

voluntariatului: caracterul benevol, caracterul
benefic (folosul comunităţii) şi caracterul
dezinteresat:

„Un set de activităţi şi acţiuni percepute ca fiind

benefice de către cei implicaţi sau de societate
per ansamblu, efectuate din proprie iniţiativă
de indivizi, grupuri sau organizaţii, care nu
sunt constrânşi de motive de ordin biologic,
social, politic, economic, financiar.”
Helmut K. Anheier abordează definirea
conceptului din mai multe perspective
conferind termenului nuanţe diferite în funcţie
de obiectivele acestuia.

- voluntariatul implică „dedicarea unui anumit

timp cu scopul de a servi comunităţii fără o
contraprestaţie materială”.
 Legea voluntariatului în România (Legea nr.
78/2014 republicată), definește voluntariatul ca:

„participarea voluntarului persoană fizică la

activități de interes public desfăsurate în
folosul altor persoane sau al societătii,
organizate de către persoane juridice de drept
public sau de drept privat, fără remunerație,
individual sau în grup”.
Punctele comune cu privire la definirea
conceptului de voluntariat sunt foarte clare și se
referă la:

• Caracterul benevol, necoercitiv

• Caracterul benefic al activității
• Caracterul dezinteresat ( din punct de vedere
economic, financiar)
• Caracterul flexibil
 Activitatea de voluntariat are la bază
următoarele principii:

• participarea individului ca voluntar, pornind de la

consimţământul liber exprimat;
• implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii;
• recrutarea voluntarilor se va face pe baza egalităţii de
şanse;
• desfăşurarea activităţii de voluntariat exclude orice
contraprestaţie din partea beneficiarului şi presupune
existenţa unui contract.
 Contractul de voluntariat trebuie să conţină
minimum următoarele drepturi ale voluntarului:
a) dreptul de a desfăşura activitatea de voluntariat
în concordanţă cu capacitatea şi disponibilitatea
acestuia;
b)dreptul de a solicita organizaţiei-gazdă eliberarea
certificatului de voluntariat însoţit de raportul de
activitate;
c) dreptul la confidenţialitate şi protecţia datelor
personale;
d)dreptul la timp liber corespunzător cu activitatea
de voluntariat.
 Potrivit legiuitorului, contractul de voluntariat
trebuie să conţină următoarele obligaţii ale
voluntarului:

• obligaţia de a presta o activitate de interes public,

fără remuneraţie;
• obligaţia unei conduite complementare cu
obiectivele generale ale voluntariatului –
îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea sărăciei,
dezvoltare sustenabilă, sănătate, prevenirea şi
gestionarea efectelor dezastrelor, incluziunea
socială şi, totodată, lupta împotriva excluderii
sociale şi discriminarea;
• obligaţia voluntarului de a îndeplini sarcinile
prevăzute în fişa de voluntariat, precum şi
respectarea instrucţiunilor stipulate în fişa de
protecţie a voluntarului;
• obligaţia de a păstra confidenţialitatea
informaţiilor la care are acces în cadrul
activităţii de voluntariat;
• obligaţia de a anunţa indisponibilitatea
temporară de a presta activitatea de voluntariat
în care este implicat.
Contractul de voluntariat trebuie să conţină
următoarele drepturi ale organizației gazdă:
• dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea activităţii de
voluntariat;
• dreptul de a iniţia conţinutul fişei de voluntariat, pe care o
adaptează la solicitarea şi pregătirea voluntarului, precum şi
la tipul de activităţi de voluntariat desfăşurate de către
organizaţia gazdă;
• dreptul de a exercita controlul asupra modului de
implementare a fişei de voluntariat prin coordonatorul de
voluntari;
• dreptul de a constata abaterile voluntarului, raportate la
clauzele stabilite în contractul de voluntariat, fişa de
voluntariat şi/sau în fişa de protecţie a voluntarului.
 Contractul de voluntariat trebuie să conţină
următoarele obligaţii ale organizaţiei-gazdă :

• obligaţia de a asigura desfăşurarea activităţilor sub

conducerea unui coordonator de voluntari, cu
respectarea condiţiilor legale privind securitatea şi
sănătatea în muncă, în funcţie de natura şi de
caracteristicile activităţii respective;
• obligaţia de a suporta cheltuielile de hrană, cazare şi
transport pentru voluntar în desfăşurarea activităţii
sale de voluntariat;
• obligaţia de a suporta alte cheltuieli ocazionate de
desfăşurarea activităţii de voluntariat, cu excepţia
celor aferente muncii prestate de către voluntar.
• La solicitarea voluntarului, organizaţia-gazdă
poate încheia contract de asigurare împotriva
riscurilor de accident şi de boală sau a altor
riscuri ce decurg din natura activităţii, în funcţie
de complexitatea activităţii la care participă
acesta.
• Important!!!
La concursurile organizate pentru ocuparea
posturilor, dacă doi sau mai mulţi candidaţi
obţin punctaje egale, autorităţile şi instituţiile
publice şi angajatorii persoane fizice sau
juridice pot acorda punctaj suplimentar
candidaţilor care prezintă unul sau mai multe
certificate de voluntariat obţinute din activităţi
de voluntariat, eliberate în condiţiile prevăzute
de lege, în situaţia în care acestea constituie
criterii de selecţie.
 Lobby și advocacy
• Lobby-ul reprezintă promovarea unor interese
individuale, de grup sau ale unei organizaţii prin
influenţarea politicilor publice, a instituţiilor
guvernamentale sau a legiuitorului.
• Lobby-ul a apărut la Bruxelles, la sfârșitul anilor
70
• 1979, anul primelor alegeri în Parlamentul
European, a fost momentul de start pentru
activitatea de lobby din capitala Europei
• peste 15 000 de lobbisti și 2 600 de grupuri de
interese au birouri la Bruxelles.
a face lobby implică întotdeauna advocacy; însă,
în advocacy, nu este obligatoriu să faci lobby.
 Advocacy presupune comunicarea directă cu
legiuitorul şi opinia publică a unui punct de
vedere individual/general/al unei organizaţii fără
a cere neapărat iniţierea unei modificări
legislative.

Advocacy = activitatea de a apăra/sprijini un

principiu sau un punct de vedere
(individual/general/al unei organizaţii) în faţa unei
instituţii guvernamentale sau a legiuitorului.
 Activitatea de advocacy poate presupune:

• Apărarea unor principii fundamentale:

drepturile omului, libertatea de exprimare,
libera competiţie, economia de piaţă.
• Educarea opiniei publice cu privire la o
anumită prevedere/iniţiativă legislativă.
• Prezentarea către legiuitor a unui punct de
vedere individual/general sau al unei
organizaţii.
 Campania publică

• Campania publică este un efort susținut al unei

organizații pentru a construi relații sociale
demne de încredere, cu scopul de a atinge
anumite obiective, efort bazat pe
aplicarea unor strategii de comunicare și
evaluarea rezultatelor obținute (R.
Kendall, 1992, p. 3).
 Ce se urmărește printr-o campanie publică:

• conștientizarea unei probleme

• informarea publicului
• educarea publicului
• întărirea atitudinii/comportamentului
• schimbarea atitudinii/comportamentului.
 Etapele campaniei publice:
1. definirea problemelor și analizarea situației (Care este
sursa acelei probleme? Cine este implicat sau afectat?
etc.)
2. stabilirea obiectivelor
3. elaborarea strategiei (calendar, public țintă, canale de
comunicare, conținutul și calitatea mesajului, stabilirea
bugetului pentru folosirea eficientă a resurselor)
4. implementarea strategiei elaborate (practica si
executarea activităților prevăzute, conform calendarului
stabilit, în mediul avut în vedere)
5. evaluare periodică și finală a activității și a rezultatelor
acesteia.
 Surse de venit și mecanisme de finanțare.
Finanţarea sectorului asociativ, rolul
finanţatorilor în susţinerea și dezvoltarea
ONG, fundraising.
 SURSE DE VENIT ALE SECTORULUI
NEGUVERNAMENTAL
(Sursa: Salamon, 2003)

� venituri din activităţi economice care includ

plăţi
private pentru servicii, taxa de membru (numită
în România cotizaţie) şi venituri din investiţii sau
alte activităţi financiare. În România, cotizaţiile
sunt considerate venituri fără scop lucrativ, cu regim
de donaţie anuală a membrilor făcută organizaţiei;
• filantropie – include categoriile donaţiilor din
partea persoanelor fizice (aşa-numitele donaţii
individuale), a celor din partea
fundaţiilor/asociațiilor şi a celor din partea
companiilor;

• surse publice – sprijinul din partea guvernului sau

a altor instituţii din sectorul public include
granturi, contracte de servicii sau alte forme de
plată din partea tuturor nivelurilor administraţiei.
 În conformitate cu OG 26/2000, sursele de finanțare
ale ONG-urilor constau în:

(a) cotizaţiile membrilor – în cazul asociaților;

(b) dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea
sumelor disponibile, în condiţii legale – în cazul
asociaților și fundațiilor;
(c) dividendele societăţilor reglementate de Legea
nr. 31/1990, înfiinţate de asociaţii sau de
federaţii;
(d) venituri realizate din activităţi economice
directe – în cazul asociaților şi fundațiilor;
(e) donaţii, sponsorizări sau legate – în cazul
asociaților şi fundațiilor;
(f) resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la
bugetele locale – în cazul asociaților şi
fundațiilor;
(g) alte venituri prevăzute de lege – în cazul
asociaților şi fundațiilor.
Tipuri de finanţare guvernamentală pentru ONG-uri:

1. finanţarea directă – constă în sprijin financiar alocat

din bugetul public la nivel central către un ONG în
mod direct, aceste fonduri fiind în general
redirecţionate prin diverse agenţii guvernamentale;

2. sprijin financiar indirect – acesta nu include un

transfer direct al fondurilor sau a proprietăţii, ci
reprezintă un beneficiu acordat ONG-urilor care le
permite să folosească bunurile respective pentru a-şi
îndeplini obiectivele statutare.
 Principalele forme de finanţare directă de
la bugetul public sunt:

• subvenţiile – suport financiar din partea bugetului

de stat pentru acoperirea unor costuri directe
ocazionate de furnizarea unor servicii;
Acest tip de finanțare este acordat de către
MMPS (Legea 34/1998 reglementează acordarea
de subvenții către organizațiile neguvernamentale
care desfășoară activitate de asistență socială);
• subsidiile – formă de suport financiar din
partea bugetului de stat acordată direct ONG-
urilor;
Printre autoritățile centrale care acordă acest
tip de finanțare în România sunt ANPD,
ANPC, Ministerul Apărării (în bugetul de stat
sunt prevăzute bugete speciale pentru o serie
de organizații neguvernamentale – ex.
Asociația Nevăzătorilor din România,
Asociația Surzilor din România, Uniunea
Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în
Retragere “Alexandru Ioan Cuza” etc.)
• finanţările nerambursabile (granturi) – sunt
transferuri financiare către un ONG pentru a
desfășura o activitate de interes public fără a urmări
generarea unui profit şi este strâns legată de scopul
organizaţiei. Organizaţia beneficiară va contribui la
desfăşurarea proiectului asigurând o cofinanţare
din surse externe grantului. Aceste granturi sunt
acordate pe baza unui concurs şi în urma unui
proces de evaluare a propunerii (în baza legii
350/2005 ).
Mecanism 2% - sume direcționate și
nr
de organizații beneficiare
 Suma totală redirecționată
(din venitul anului precedent campaniei de
colectare 2%) RON
 Evoluția numărului de organizații
neguvernamentale cu activitate economică
în perioada 2011-2015
 Evoluția numărului de organizații
neguvernamentale cu activitate economică în
perioada 2011-2015
(reprezentare grafică)
Elemente ale unei strategii de fundraising
 Plan al activității de strângere de fonduri
• Informații despre:
 Potențialii donatori;
 Estimarea sumelor care ar putea fi donate de fiecare
donator;
 Identificarea și dezvoltarea unor motive
convingătoare pentru care fiecare donator ar răspunde
favorabil solicitării de fonduri;
 Metodele cele mai potrivite pentru resolicitarea
donatorilor implicați anterior;
 Suma disponibilă zilnic pentru desfășurarea
activităților de procurare de fonduri.
 Tehnici de strângere de fonduri

• Cele mai utilizate tehnici de strângere a fondurilor sunt:

A. Solicitarea personală;

B. Solicitarea telefonică (directe, după scrisoare,

de reamintire, pentru resolicitare);
C. Solicitarea prin poștă;
D. Solicitarea prin mass-media/publicitate;

E. Organizarea de evenimente.
 Aspecte generale ale activității de furnizare a
serviciilor publice de către ONG-uri.
Furnizarea serviciilor publice de către ONG-uri
 Serviciul public

• Sens organic: realizatorul activităţii de interes

public, un organism, o persoană juridică, publică sau
privată;
• Sens material: activitate de interes public (serviciul
de legiferare, judiciar, administrativ)

‼ serviciul public ≠ serviciul de utilitate publică

 Cerinţe pentru a se înfiinţa un SP

1. Existenţa unei nevoi publice;

2. Existenţa uneia sau mai multor persoane juridice pentru

a satisface nevoia publică;

3. Existenţa de resurse materiale şi financiare necesare

realizării activităţilor pentru satisfacerea nevoii publice,
deci a misiunii persoanei juridice.
OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ
Art. 92. (2) în categoria organismelor prestatoare de servicii publice sau de utilitate publică în unităţile
administrativ-teritoriale se includ:
a) instituţii publice de interes local sau judeţean;
b) societăţi şi regii autonome înfiinţate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, denumite în continuare
societăţi şi regii
autonome de interes local sau judeţean;
c) asociaţii de dezvoltare intercomunitară;
d) furnizori de servicii sociale, de drept public ori privat, care acordă servicii sociale în condiţiile
prevăzute de lege;
e) asociaţii, fundaţii şi federaţii recunoscute ca fiind de utilitate publică, în condiţiile legii;
f) operatori de servicii comunitare de utilităţi publice locale sau judeţene;
g) operatori regionali, constituiţi în condiţiile legii.

“in-house” “delegări”
Operatori de servicii

1 instituţii publice ADI - uri

4
furnizori de servicii sociale 5
2 societăți

ONG- uri (asociaţii – fundaţii – federaţii)

6
3 regii
OPERATORI de servicii 7
OPERATORI regionli 8
Furnizarea serviciilor sociale de către ONG-uri
 Furnizorii de servicii sociale:

• Furnizorii publici de servicii sociale pot fi:

a) serviciul public de asistenţă socială la nivel

judeţean şi local;

b)alte servicii publice specializate la nivel

judeţean sau local;

c) instituţiile publice care au constituite

compartimente de asistenţă socială.
Furnizorii privaţi de servicii sociale pot fi:
a)asociaţiile şi fundaţiile, cultele religioase şi orice
alte forme organizate ale societăţii civile;
b) persoane fizice autorizate în condiţiile legii;
c) filialele şi sucursalele asociaţiilor şi fundaţiilor
internaţionale recunoscute în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
d) organizaţiile internaţionale de profil.

Furnizorii de servicii sociale pot organiza şi

acorda servicii sociale numai dacă sunt acreditaţi
în condiţiile legii.
Statistici privind dimensiunea sectorului
nonguvernamental în România
La nivelul anului 2015, Registrul Național ONG conținea
70.194 asociații (inclusiv casele de ajutor reciproc), 16.613
fundații,
1.195 federații și 649 uniuni.

Sursa: România 2017, sectorul

neguvernamental, profil,
tendinţe, provocări, p. 19

La nivelul anului 2021

Asociații 96763
Fundații 19985
Uniuni și federații 764 + 1461
Pers.jur. straine 35
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p. 25
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p. 26
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p.22
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p.22
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p.24
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p.27
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p.27
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p.29
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p.29
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p.36
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p. 36
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p. 37
La nivel macroeconomic, în anul 2015, analiza
evidenţiază o pondere de 1,59% veniturilor totale ale
sectoruluiONGînPIB-ulRomâniei,înușoară creștere față de

Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p. 38

Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p. 40
Sursa: România 2017, sectorul neguvernamental, profil, tendinţe, provocări, p. 41
Relațiile dintre organizațiile neguvernamentale și
autoritățile publice. Oportunitatea parteneriatului
 Relația ONG-urilor cu autoritățile publice

• Conform Ordonanței 26/2000 Autorităţile

administraţiei publice locale vor sprijini ONG-
urile prin:
a) punerea la dispoziţia acestora, în funcţie de
posibilităţi, a unor spaţii pentru sedii, în condiţiile
legii;
b)atribuirea, în funcţie de posibilităţi, a unor
terenuri în scopul ridicării de construcţii necesare
desfăşurării activităţii lor.
 Definiția parteneriatului

• În cea mai largă accepțiune, parteneriatul este

definit ca o relație contractuală legală existentă
între cel puțin două entități, considerate asociați
principali într‐o activitate.
 Un parteneriat implică:
• obiective comune;
• accord pentru inițierea activităților;
• recunoaşterea mutuală a punctelor tari şi a
celor slabe ale celor doi parteneri; acțiuni care
să ducă la depășirea punctelor slabe;
• activități construite pe baza punctelor tari ale
partenerilor.
• lucrul împreună pentru îndeplinirea unor
obiective stabilite de comun acord şi
dezvoltate printr‐o comunicare eficientă.
 Ce implică?

- partajarea investiţiei, a riscurilor,

responsabilităţilor şi beneficiilor între cei
doi parteneri;
 Reglementarea PPP în România

• LEGE nr. 100 din 2016 privind concesiunile

de lucrări şi concesiunile de servicii

• obiectiv public al unui proiecrt de PPP este:

proiectarea, finanţarea, construcţia,
reabilitarea, modernizarea, operarea,
întreţinerea, dezvoltarea şi transferul unui bun
sau serviciu public, după caz.
 Parteneriatul Public Social Privat
• este o condiție pentru asigurarea PPP cu scop
social:
1.asigură și implementează obiectivele publice,
ideile și atribuțiile în beneficiul și bunăstarea
comunității;
2.aderă și susține ideile și obiectivele de
cooperare pe termen mediu și lung;
3.planifică și aplică în mod corespunzător
condițiile și resursele necesare pentru rezultate
durabile.
Principalele două caracteristici ale parteneriatului
public social privat în înțeles larg sunt:

• Scopul social: desfășurarea de activități pentru

protejarea, susținerea și îmbunătățirea
oportunităților pentru persoane defavorizate
sau grupuri de persoane defavorizate.

• Implementarea parteneriatului: conceptul de

parteneriat între organizații publice, strict
comerciale și economic-sociale.
Aportul fiecăruia dintre cei trei participanți la un PPSP
• Partenerul guvernamental/instituția publică: alocă
resurse pentru infrastructură; determină zonarea şi
utilizarea terenurilor; poate impune standarde de
calitate pentru produse şi servicii; are informaţii şi
date despre situaţia locală; utilizează domeniul public
pentru interesul general; gestionează şi alocă resurse
pentru serviciile sociale publice; asigură consultarea
populaţiei; are informaţii şi date privind situaţia
existentă a infrastructurii şi a planurilor de
dezvoltare; poate impune standarde de protecţia
mediului; poate analiza impactul asupra mediului ale
unor decizii politice sau economice.
• Partenerul neguvernamental: asigură reprezentarea
intereselor pentru toate grupurile; are acces la
finanţatori privaţi sau publici; are informaţii şi date
despre situaţia grupurilor dezavantajate; are expertiză în
livrarea de servicii sociale; are expertiză în dezvoltarea
capacităţii membrilor comunităţii de a lucra împreună;
poate analiza implicaţiile sociale ale unor decizii
politice; are capacitatea de a mobiliza membrii
comunităţii pentru a-şi clarifica interesele şi a le apăra;
are informaţii, expertiză şi experienţă în analiza
impactului dezvoltării asupra mediului şi în protecţia
acestuia.
• Partenerul privat: asigură eficienţă şi profit,
locuri de muncă; poate analiza implicaţiile
financiare ale unor decizii politice; poate
finanţa acţiuni cu scop social; are expertiză
tehnică specializată; are acces la tehnologii
noi; poate mobiliza capital pentru dezvoltarea
infrastructurii.
 Interesele fiecăruia dintre cei trei parteneri

• Partenerul public - are ca principal scop crearea

cadrului legislativ pentru asigurarea drepturilor
economice, politice și sociale, livrarea de servicii
publice care să satisfacă drepturile și necesitățile
umane de bază etc.
• Partenerul neguvernamental - urmărește în special
oferirea de oportunităţi pentru dezvoltare socială etc.
• Partenerul privat are ca principal obiectiv,
maximizarea profiturilor pentru investitori pentru a
asigura dezvoltarea afacerilor, crearea de bunuri și
servicii, oferirea de locuri de muncă în vederea
inovării și a creșterii economice.
 Parteneriatul social public

• reprezintă colaborarea dintre sectorul

nonguvernamental și sectorul public

• diferă de alte abordări prin faptul că pornește

de la nevoile ce trebuie satisfăcute, nu de la
serviciile preexistente, care pot fi deseori
inițiatoare către alte parteneriate.
Avantajele parteneriatelor dintre structurile
publice și/sau private şi ONG-uri:
• Atingerea unor obiective greu de atins prin
intervenţia individuală a unei organizaţii;
• Folosirea raţională a unor resurse, scăderea
costurilor unor servicii sau investiţii, impărţirea
costurilor, dar şi a riscurilor;
• Creşterea şanselor de accesare a unor noi resurse;
• Oferirea unor servicii mai bune, adaptate nevoilor
beneficiarilor;
• Încurajarea schimbului de experientă, de
informaţii, de contacte, valorizarea practicilor
pozitive;
• Îmbunătăţirea imaginii fiecarui „actor” al
parteneriatului;
• Creşterea posibilităţii de a influenţa politicile
în domeniu la diferite niveluri;
• Crearea de oportunităţi de dezvoltare
organizaţională pentru toți „actorii”
parteneriatului;
• Apropierea serviciilor de beneficiari;
• Implicarea comunităţii.
 Bariere în relaţii dintre autorităţi publice – ONG

• un mediu puternic politizat - partea partidului de

guvernământ care se vede ca principalul şi singurul
capabil să rezolve problemele și dorința factorului
politic de a nu contribui la întărirea ONG;
• preferinţa unor ONG-uri pentru izolare - de aici
rezultând o slabă comunicare şi coordonare cu
structurile statale şi cu celelalte organizaţii din
domeniu;
• neîncrederea autorităților publice în capacitatea
sectorului asociativ de a putea furniza servicii
publice
• fondurile limitate care fac să intre în conflict cele
2 părţi potenţiale beneficiare ale acestora (sectorul
public şi cel asociativ);
• incapacitatea unor organizaţii de a rezolva
problemele;
• incapacitatea sectorului public de a rezolva unele
probleme cu care se confruntă comunitatea, acest
lucru ducând la scăderea credibilităţii acestuia;
• dependenţa unor O.N.G.-uri de donatori externi -
poate cauza o reţinere din partea statului de a
colabora cu acestea
 Controlul ONP-urilor
1. Controlul autorităților publice asupra modului de utilizare a
fondurilor alocate de la bugetul de stat sau local.

2. Controlul Autorităților de Management asupra modului de

utilizare a fondurilor/banilor europene/europeni.

3. Declarația privind beneficiarul real (în anumite situații).

2. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF): control

fiscal și antifraudă (ex: registrul de evidență fiscală,
contribuții, facturi, chitanțe etc.)

3. ITM: combaterea muncii la negru, formele de

angajare/contracte etc.
 Bibliografie selectivă:
• Cace, S., Nicolăescu, V., Anton, A.-N., Rotaru, S. 2011.
Organizațiile neguvernamentale și economia socială.
Manual de intervenție, Editura Expert, București
• Mitchell, M, în Yidan Wang (coord.). 2000. Public‐
Private Partnerships in Social Sector. Issues and
Country Experiences in Asia and Pacific, ADBI
Publishing, Tokyo
• Petrescu, C. 2019. Raport. Contracte rezervate.
Provocări, tendințe, oportunități. București.
• Petrescu, C., Rusu, O. 2008. Instrumente de politici
publice în sistemul de furnizare a serviciilor sociale în
calitatea vieții, vol. XIX, nr. 1–2, pp. 159-184
• Repere pentru îmbunătățirea parteneriatului public-
privat în domeniul social. Ghid pentru Organizații
Neguvernamentale (Proiect cofinanţat din Fondul Social
European prin Programul Operaţional Dezvoltarea
Capacitaţii Administrative 2007-2013)
• Rusu, O., Vîlcu, I., și Petrescu, C. 2007. Locul și rolul
organizațiilor neguvernamentale pe piața de servicii
sociale din România – ediție revizuită și completată.
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
• Salamon M. L. 2002. The Tools of Government. A guide
to the New Governance, Oxford University Press.
• Salamon, L., Anheier, H. 1992. Toward an
Understanding of the International Nonprofit Sector,
Baltimore
• Salamon, L., Anheier, H. 1997. “The Third World’s
Third Sector in Comparative Perspective” în Working
Papers of the JohnsHopkins Comparative Nonprofit
Sector Project, no. 24, eds. Lester M. Salamon,
Helmut K. Anheier
• Vlăsceanu, M. 1996. Sectorul nonprofit, Contexte,
Organizare, Conducere, Editura Paideia, Bucureşti
• Matei, L. (2006). Management public, Ed.
Economica, Ediția a doua, București
• Balogh M., Balogh, N. (2013-2014). Suport de curs,
Managementul ONG, Cluj-Napoca
• Antonovici, C.G. (2018). Suport de curs,
managementul ONG, București.