Teodora Toader

Master MM, anul 1

Organizatiile non guvernamentale

– viitorul societatii civile

Introducere:

De-a lungul istoriei,ȋn societate, din punct de vedere politic, s-au delimitat două categorii de
factori: statul pe de o parte şi, societatea civilă pe de altă parte. Societatea s-a împărţit astfel
în două sectoare: sectorul public şi sectorul privat. În societăţile moderne s-a manifestat din
ce în ce mai accentuat o nouă diferenţiere în cadrul societăţii civile: un sector orientat spre
obţinerea profitului şi un altul care nu urmăreşte acest lucru (sector non-profit, aşa numitul
cel de-al treilea sector1).

De fapt sectorul non-profit ȋşi are rădăcina, datează de cel puţin patru secole, prin
forme ca: societăţile filantropice, biserica, asociaţiile de ajutor, de caritate. Noutatea este
ȋnsăşi dezvoltarea acestei ramuri ca o entitate distinctă, ca o alternativă. De cele mai multe ori
sectorul de stat şi cel orientat spre profit nu asigură diverse servicii ȋntrucât profitul de pe
urma acestora nu sunt aducătoare de profit, de creşteri bugetare.

Ȋn vestul Europei, perioada de după cel de-al doilea război mondial a creat terenul
pentru elaborarea unui cadru juridic de dezvoltare a organizaţiilor non-profit. Implicarea
sectorului nonguvernamental ȋn rezolvarea problemelor societăţii are o istorie ȋndelungată,
care diferă de la o ţară la alta, iar relaţile dintre stat şi ONG-uri au evoluat si evoluează
permanent.

ONG-urile sunt formaţiuni benevole, de sine stătătoare, constituite prin libera

manifestare a voinţei cetăţenilor asociaţi pe baza comunităţii de interese profesionale şi/sau
de altă natură, în vederea realizării în comun a drepturilor civile, economice, sociale şi
culturale, care nu au drept scop obţinerea profitului.2.

1
"Introducere in Managementul organizaţiilor neguvernamentale", Conf. univ. dr. Călin Hinţea , Asist. univ.
drd. Balogh Márton, Cluj-Napoca, 2003
2
www.e-democracy.md
 Definiţia cea mai completă a fost formulată în anul 1992 de către Lester Salmon şi
Helmut Anheier în lucrarea lor intitulată “ Social Origins of Civil Society”. Ei au stabili şapte
criterii care în opinia lor caracterizează sectorul nonprofit. Cele şapte criterii sunt3:
 instituţionalizarea,
 separarea de stat,
 non-distribuţia profitului,
 autonomia,
 voluntariatul,
 nemisionarismul religios
 apolitismul.

Organizatiile neguvernamentale trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii 4:

 să funcţioneze ca entitate structurată - pot face dovada unei anumite structuri
organizaţionale instituţionalizate. Cel mai adesea, aceste instituţii funcţionează ca persoane
juridice, dar funcţionarea lor este posibilă si fără sa aibă personalitate juridică;
 să fie de natura privată - sunt instituţional separate de autorităţile publice
(fapt care nu exclude finanţarea din bugetul public), fiind constituite pe baza liberei iniţiative;
 Sa respecte criteriul non-distribuţiei profitului - pot genera venituri, respectiv
obţine "profit" din activităţile lor, dar acestea nu pot fi distribuite membrilor sau organelor de
conducere, ci sunt folosite doar pentru atingerea obiectivelor declarate;
 sa se auto-guverneze - au capacitatea de a-si asuma decizii privind
funcţionarea internă sau relaţiile cu alte instituţii ȋn mod independent, iar structurile de
conducere nu sunt dominate de reprezentanţii autorităţilor publice;
 Sa fie voluntare - se bazează, in general, pe activităţi voluntare ȋn acţiunile pe
care le desfăşoară (fapt care nu exclude posibilitatea angajării de personal) sau in procesul de
conducere;
 Sa fie de interes public - servesc unor scopuri de interes public sau contribuie
la binele public.

Organizaţiile neguvernamentale sunt caracterizate printr-o mare mobilitate în ceea ce

priveşte modul şi direcţiile lor de acţiune. Această mobilitate reprezintă condiţia lor de
supravieţuire, atâta vreme cât funcţionarea lor este dependentă de o corectă identificare a
nevoilor în comunitate şi de atragerea resurselor necesare pentru abordarea acestor nevoi.

3
"Introducere in Managementul organizaţiilor neguvernamentale", Conf. univ. dr. Călin Hinţea , Asist. univ.
drd. Balogh Márton, Cluj-Napoca, 2003
4
conform definitiei structural-functionale, Lester Salomon, "America's Nonprofit Sector", The Johns Hopkins
University, publicatie realizata de catre The Foundation Center, 1992
 Clasificarea Ong-urilor:

1. Cultură şi recreere
2. Educaţie şi cercetare
3. Sanatate:
4. Servicii sociale;
5. Mediu ȋnconjurător;
6. Dezvoltare;
7. Cadru legislativ, mediu politic ;
8. Filantropie, voluntariat;
9. Cadru internaţional;
10. Religie;
11. Business;5i.

Obiective:
1. Contribuţia organizaţiilor neguvernamentale ȋn cadrul economiei sociale;
2. Atragerea şi alocarea resurselor;

Contribuția organizațiilor neguvernamentale în cadrul economiei sociale

Ȋntreprinderile economiei sociale totalizează 2 milioane de unități (adică 10% din

totalul afacerilor în Europa) şi folosesc peste 11 milioane de angajați plătiți (echivalentul a
6% din populația muncitoare a UE). Dintre aceştia, 70% lucrează în asociații nonprofit, 26%
în cooperative şi 3% în societăți mutuale. Entitățile economiei sociale sunt întreprinderi, în
majoritatea lor întreprinderi de dimensiune micro, mică şi mijlocie (IMM).6.

Relaţia dintre stat şi sectorul non-profit poartă o importanţă majoră nu doar pentru sector ȋn
sine, ci mai ales pentru rolul şi contribuţia pe care acesta o are ȋn societate.

i5.
Salamon and Anheier 1997; Handbook on Nonprofit Institutions (United Nations, 2002)
6.
http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/promoting‐entrepreneurship/social‐
economy/index_en.htm.
 Ȋn România , Centrele de resurse sunt acele organizații ale societății civile care au drept
scop susținerea dezvoltării şi promovării sectorului nonprofit şi oferirea de servicii ONG‐
urilor. Aceste organizații se implică activ prin: ‐ organizarea de evenimente anuale pentru
ONG‐uri; ‐ publicarea de materiale informative adresate sectorului; ‐ promovarea de
propuneri legislative în favoarea sectorului asociativ; ‐ furnizarea de informații; ‐ furnizarea
de training‐uri pentru structurile asociative.”

Ȋn America asociaţii voluntare ȋntre locuitori favorizează dezvoltarea aparatului

guvernamental si a celui corporatist, căutând să provoace acţiuni collective. De-a lungul
istoriei americane, organizaţii non-profit neȋnregistrate sau ȋnregistrate şi-au asumat o
varietate de roluri, promovând nevoile societăţii, ce erau ȋn afara intereselor directe ale
statului sau ale companiilor private. Alături de rolul lor fundamental ca furnizori de servicii,
ong-urile oferă o alternative la sistemul politic ca o sferă organizational prin care cetăţenii pot
participa active ȋn procesul democratic.

Mişcările sociale sunt grupuri nestructurate, fara status legal care, in timp, pot deveni entităţi
legale, organizaţii. Deci, la baza ong-urilor, se impune puternic caracterul social. Mişcările
sociale iau naştere, la ȋnceput, din prin preocupările societăţii. Acestea produc acumulări de
moment, prin care mişcările pot evolua până la sute de mii de indivizi şi organizaţii.

Exemple de mişcări sociale care au avut succes pe teritorul Americii sunt: mişcarea
femeilor, mişcarea drepturilor civile, mişcarea ecologica de protejare a mediului şi
biodiversităţii,etc. Toate au dus la crearea a sute de organizaţii legale de ex: Greenpeace,
NOW, NAACP; şi organizaţii de tipul adăposturilor pentru oamenii supuşi la violenţă
domestică, viol, etc.

Mişcările sociale stau la baza mecanismului organizational şi politic petru a transforma

preocupările individuale ȋn dispute publice. De aceea, mişcările sociale de success au
potenţialul de a schimba politicile guvernamentale, de a avea un cadru legal ȋn care ong-urile
să se dezvolte şi prin ele să se creeze mai multe relaţii de colaborare neutre.

Relaţia guvern- organizaţii non-profit, văzută din perspectiva mişcărilor sociale poate fi
descrisă ca un ciclu: acţiunile individuale formează dispute publice prin entităţi legale (care
ȋşi au şi ele originea ȋn mişcările sociale ) ; aceste organizaţii influenţează politicile
guvernamentale. Ȋn consecinţă, organizaţiile non-profit sunt nevoite să ȋşi ajusteze
programele astfel ȋncât acestea să reflecte politicile şi priorităţile publice.
2. Atragerea şi alocarea resurselor;
Ȋn America, Marea Britanie, Canada, Japonia, Germania şi ȋn multe alte ţări, sectorul
nonprofit s-a bazat ȋn mare parte pe finanţările de la govern. Guverul din SUA, de exemplu,
finanţează aprox. 36% din veniturile organizaţiilor non-profit. , ȋn Marea Britanie aprox.
47%, ȋn Australia 31%, ȋn Franţa 58% şi 68% ȋn Germania. Mai mult decât atât, sunt sute de
contracte ȋntre entităţi locale şi ong-uri private.

Creşterea şi dezvoltarea sectorului non-profit şi a capacităţilor societăţii civile nu ar fi putut

avea loc dacă s-ar fi sprijinit integral pe donaţii private voluntare. Nevoia, de cele mai multe
ori, depăşeşte nivelul donaţiilor. Astfel, ȋn America, finanţarea guvernamentală s-a născut
cam ȋn perioada colonială şi a continuat ȋn secolele 19 şi 20, cu finanţări concentrate ȋn mare
parte pe zona urbană din N-E şi V.

Relaţia dintre sectorul non-profit şi govern este complex şi diferă ȋn funcţie de tipul
organizaţiei, domeniu şi nivelurile la care guvernul este implicat. De asemenea, relaţia
implică diferite aspecte şi variaţii.

- Finanţări (transfer, contracte de servicii, ȋmprumuturi );

- Suport non-monetar ( sedii, expertize, bunuri şi servicii );
- Mandate de ȋmputernicire (guvernul este nevoit să implice organizaţiile non-profit ȋn
politicile sale );
- Reglementări şi responsabilităţi fiscale .

Organizaţiile nonprofit sunt de cele mai multe ori primele care luptă pentru societate prin
asumarea rezolvării diverselor probleme sociale dar, ȋn timp, ajung frecvent să sufere din
cauza resurselor limitate, care pot fi compensate prin finanţări de la guvern. Punctele slabe
ale organizaţiilor non-profit corespund punctelor tari ale guvernului, astfel sectorul public
vine să garanteze finanţarea ong-urilor şi să creeze cadre reglementate pentru a le asigura
capitalul propriu.

Dacă luăm exemplul Marii Britanii, constatăm că relaţia dintre organizaţiile non profit şi
guvern sunt:

- Adiţionale: organizaţiile au pus la dispoziţie servicii ȋn mod voluntar, servicii ce nu

erau acoperite de programele de ajutor social de stat – de multe ori ca răspuns la
reducerile şi tăierile pe care guvernul le implementase
- Complementare: s-au format contracte şi parteneriate ȋntre guvern şi ong-uri ca
răspuns la noul management public
- Opuse: organizaţiile au inclus grupurile ce apără drepturile oamenilor nevoiaşi,
care au fost neglijaţi de către stat.
Instrumente guvernamentale pentru finanţarea activităţilor non-profit:

- Burse, contracte şi plăţi ȋn procente din suma totală;

- Deducţii de taxe şi tratamente preferenţiale;
- Extinderea relaţiilor dinre mediul public şi cel privat;
- Microfinanţare.

Concluzii:

Se afirmă că rolul societății civile în secolul XXI va fi la fel de important ca rolul statului‐
națiune în secolul XX, iar o societate civilă evoluată este considerată baza statului
democratic ce oferă imunitate împotriva dominației unei singure națiuni.

Aşa cum am menționat, operațiunile organizațiilor neguverna‐ mentale sunt bazate pe

principiile asocierii şi independenței față de stat, pe garanția implicării reduse şi fără corecție
din partea statului față de organizarea şi acțiunea colectivă. Cu toate acestea, următoa‐ rea
reformă constituțională deschide noi orizonturi de împuternicire a societății civile (instituțiile
vor încuraja participarea ONG‐urilor la guvernare). Afirmarea poziției şi rolului
organizațiilor neguverna‐ mentale în Constituție reprezintă un cadru normativ important, cu
rezultate pozitive: recunoaşterea şi promovarea rolului lor politic, afirmarea dinamicii
pozitive a ONG‐urilor şi proclamarea rolului puternic al societății civile în protejarea
bunurilor publice. Consoli‐ darea constituțională a rolului important şi activ al organizațiilor
neguvernamentale contribuie la întărirea participării democratice, la protejarea drepturilor şi
la reînnoirea sistemului politic.
Bibliografie:

 „Introducere in Managementul organizaţiilor neguvernamentale", Conf. univ. dr.

Călin Hinţea , Asist. univ. drd. Balogh Márton, Cluj-Napoca, 2003
 Organizaţiile neguvernamentale şi economia socială, Sorin Cace, Victor Nicolăescu,
Andreia- Nicoleta Anton, Smaranda Rotaru, Editura Expert, 2011.
 „Nonprofit Organizations. ", Helmut K. Anheier, Routledge, 2005.
 „Non‐Governmental Organizations (NGOs) and Politics in the Developing World”,
Gerard Clark, Political Studies, 1998.
 "America's Nonprofit Sector", Lester Salomon , The Foundation Center, 1992
 Salamon and Anheier 1997; Handbook on Nonprofit Institutions (United Nations,
2002)
 http://www.ongfest.ro/
 www.e-democracy.md