SISTEMUL POLITIC

DEFINITIA

-sistemul politic reprezintă un subsistem al sistemului social care formează o unitate integrală cu o structură
oranizatorică unitară, structurat pe anumite nivele de organizare (elemente constitutive), aflat într-o stare de
evoluţie continuă şi care asigură direcţionarea dezvoltării societăţii prin adoptarea deciziilor politice şi a
normelor general-obligatorii şi asigurarea respectării lor, inclusiv prin aplicarea forţei de constrângere.

FUNCTIILE-– capacitatea de extracţie, de mobilizare a resurselor materiale şi umane din mediul intern şi
extern;

– capacitatea de reglementare în vederea realizării controlului comportamentului indivizilor şi grupurilor

sociale;

– capacitatea de distribuţie care se referă la alocarea de bunuri, servicii, onoruri membrilor societăţii;

– capacitatea reactivă, de răspuns, la cererile şi presiunile ce se exercită asupra sa.

STATUL CA ELEMENT CENTRAL

-Definit sub aspectul locului şi al rolului său în sistemul politic ca „element central”, „cea mai importantă
parte a sistemului politic”, „baza întregii organizări politice a societăţii”, statul este, întradevăr, expresia
întregii societăţii şi instrumentul de bază al realizării obiectivelor sistemului politic. Se consderă că rolul
determinant al statului în cadrul sistemului politic se manifestă prin faptul că acesta este “unica organizaţie
politică care cuprinde toţi membrii societăţii”. După părerea noastră, atunci când se afirmă rolul deosebit ce
revine statului în sistemul politic se are în vedere următoarele:

– caracteristicile, formele şi mijloacele specifice de acţiune ale statului;

– reprezentarea acestuia în cadrul sistemului politic prin organele de stat constituite dintr-o categorie
specială de persoane – deputaţi sau funcţionari, purtători ai autorităţii publice, dispunând de un mecanism de
constrângere cu ajutorul căruia îşi pot impune voinţa atunci când metoda convingerii nu dă rezultate.

1. Apărarea independenţei naţionale. Declarând neutralitatea sa permanentă (art. 11 din Constituţie),

Republica Moldova (art. 108 din Constituţie) s-a limitat doar la apărarea suveranităţii, independenţei,
unităţii, integrităţii teritoriale a statului şi a democraţiei constituţionale.
2. Menţinerea liniştii şi ordinii interne. Pentru a asigura respectarea tuturor normelor sociale, mai ales a
celor de drept, stare care se soldează cu liniştea, pacea socială şi ordinea internă, statul trebuie să
asigure:
– echilibrul social şi menţinerea relaţiilor economice sănătoase;
– o stare de drept asigurată prin Constituţie şi alte acte normative care cuprinde toate aspectele unui
stat de drept;
– protecţia celor slabi contra voinţei semenilor mai tari;
– protecţia cetăţeanului contra presiunii reprezentanţilor săi;
3. Apărarea libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor. Acest scop, care este considerat de noi primordial,
poate fi realizat nu numai prin adoptarea unor declaraţii de depturi ori prin consacrarea acestora în
textul Legii fundamentale, dar şi prin crearea condiţiilor şi mecanismelor de realizare efectivă a
acestora.
4. Asigurarea bunăstării generale. Se asigură prin legi menite să amelioreze condiţiile de viaţă,
protejând îndeosebi categoriea populaţiei cea mai vulnerabilă din punct de vedere economic.
 Legislaţia în acest domeniu cuprinde toate măsurile statului în scopul protejării financiare a unei părţi
din populaţie sau a întregii populaţii în situaţii sociale dificile.
5. Asigurarea asistenţei sociale. Pentru aceasta statul instituie asigurări sociale pentru săraci, protecţia
familiilor, construirea de locuinţe de stat, încurajarea construcţiei de locuinţe priva te, protejarea
chiriaşilor, îngrijirea medicală, învăţământul gratuit, asigurări sociale, asigurări de bătrâneţe şi
pierderea întreţinătorului, asigurare pentru caz de invaliditate, asigurări de boală, asigurări în caz de
accident, asigurarea militarilor, asigurări de şomaj.

FORMELE DE ASOCIERE

PARTIDELE POLITICE

Printre trăsăturile caracteristice ale partidelor de cadre pot fi menționate și următoarele: - aderarea la
partid este o chestiune bazată pe calitățile strict individuale ale persoanei;

- structura internă este una simplă, cu o disciplină destul de libertină, cu o autonomie largă a organelor
teritoriale;

- mijloacele finaciare destinate campaniilor eelctorale sunt constituite în cea mai mare parte din donații;

- este mai puțin ideologizat decât partidul de masă.

Pornind de la aceleași criterii clasificarea propusă de Duverger a fost completată cu alte tipuri de partide,
cum ar fi:

1.Partide de genul ”atrage tot”. Pentru acest tip de partide este carcateristic următoarele: reducearea
dimensiunii ideologice și a rolului individual al membrilor partidului, acesta fiind în stare să mobilizeze
alegători apatrținând diferitor straturi sociale;

2. Partide de cartel. Este considerat un fel de ”agenție semi-statală” situat în afara societății civile
acționând ca un ”broker” între acestaa și stat. Resursele care alimentează partidul vin în mare parte de la
stat, ceea ce face ca între partidul respectiv și stat să se constituie un gen de cartel.

3. Partidul antrepriză. Este un partid care beneficiază de sprijin financiar consistent de la un anumit agent
economic privat, asumându-și în schimb promovarea intereselor acestuia. Agentul economic respectiv
investește mijloace financiare în susținerea acțiunilor promovate de partidul politic respectiv, urmând ca
acesta să-l avantajeze prin măsuri întreprinse de autoritățile statale.

4. Partidul mașină. Partidele atribuite la această categorie sunt considerate partidele organizate ca o
stratarhie, în care fiecare nivel de putere este autonom și se organizează după voința proprie. Astfel,
acestui tip de partid îi este caracteristic autonomia straturilor de putere din inetrior.

5.Partidul etnic. Pretinde că reprezintă interesele unui grup social constituit pe principii etnice şi le apără
în raport cu politica guvernamentală (Partidul Naţional Scoţian în Anglia, Partidul Naţional Basc în
Spania, U.D.M.R. în România).

6.Partidul verde. Are în calitate de obiectiv principal protecţia mediului ambiant. Doctrina ”verzilor” este
orientată împotriva dezvoltării economice și tehologice dăunătoare mediului.

Membrii partidelor politice-La etapa contemporană, în funcţie de gradul de participare la activitatea unui
partid, membrii acestuia sunt consideraţi:

- Simpatizanţii. Sunt persoanele care nu fac parte din partid, nu plătesc cotizaţii, dar întotdeauna sau
aproape, întotdeauna votează pentru candidaţii partidului. Simpatizanții sunt atașați partidului dar
această legătură nu este una oficială fiind una mai degrabă subiectivă și de ordin sentimental; -Aderenţii.
Este considerat aderent persoana care se asociază formal partidului, completând un formular de adeziune
şi achitând cotizaţiile. Aderenții constituie un cerc mai larg decât militanţii, dar mai restrâns decât
simpatizanţii. Adeziunea poate fi directă și indirectă, ceea ce face ca numărul aderenților să fie greu de
cunoscut din care motiv partidele politice încearcă să mărească vădit acest număr.

-Militanţii. Se consideră militanți membrii de partid care lucrează efectiv pentru acestad, îndeplinind
anumite lucrări ca: trimiteri de scrisori şi propagarea cauzei partidului în orice împrejurare). Despre
aceșitea se mai spune că pentru ei ”religia tradițională a fost înlocuită cu o religie politică”.

Funcțiile partidelor politice.- Recrutarea liderilor. Chiar în perioadele când partidele sunt în mare măsură
dispreţuite şi alte grupuri sociale şi indivizi sunt dominanţi în politică şi guvernare, partidele politice sunt
cele care identifică structural liderii potenţiali, îi aduce în atenţia publicului şi le asigură suportul necesar
în ocuparea unui serviciu public.

-Integrarea intereselor. Funcţie majoră a partidelor care urmăreşte cumularea intereselor. Calea cea mai
sigură de a coopta cât mai mulţi partizani este stabilirea procedurilor interne care să permită diferitelor
puncte de vedere şi diverselor interese pentru a fi prezentate, discutate, înţelese şi integrate.

-Formarea conştiinţei civice şi formularea politică. Se consider că această funcție specific partidelor
politice a luat naștere și s-a menifestat din plin imediat după recunoașterea unniversalității dreptului de a
alege.

-Selectarea candidaților pentru alegeri și organizarea campaniilor electorale. Studiind modalitățile de

înaintare a candidaților la alegeri constatăm existența mai multor modalități, inclusive autopropunerea

Generalizând constatăm că sistemul de partide politice reprezintă ansamblu de partide politice existente
în cadrul unui și aceluiași sistem politic între care există relații de colaborare sau opoziție structurate și
care se manifestă, de regulă, la nivel național

1.Monopartitismul se caracterizează prin existenţa unui singur partid care polarizează toate celelalte
forţe politice şi sociale şi exercită de unul singur puterea într-un stat, interzicând existenţa altor partide
politice ori acceptând prezenţa unor partide inofensive. Sub acest aspect monopartitismul poate adopta:

– forma partidului dominant (când pe fondul unui pluripartitism decorativ, un partid deţine în
exclusivitate puterea);

– forma partidului ultradominanat (el renunţă la orice competiţie, funcţionând ca un sistem electoral
lipsit de sens, promovând de fiecare dată unele şi aceleaşi revendicări cunoscute de toată lumea). Treptat
acest tip de partid devine multifuncţional, iar regimul politic, instalat de el, de regulă, degenerează în
totalitarism.

2.Bipartitismul.În literatura de specialitate termenul bipartitism semnifică “faptul că există două partide
principale între care se desfăşoară competiţia penru putere; de aici sistemul alternanţei la guvernare
numai între aceste partide”

3. Pluripartitismul.Numit și multipartidism este reprezentat de sistemele care au mai mult de două

partide semnificative. În cadrul acestui sistem mai mult de două partide au influiență reală asupra
procedurii de învestire a guvernului, fiind necesare, în unele cazuri, coaliții din mai multe partide pentru
formarea guvernului. Pot fi subdivizate în sisteme multipartite cu sau fără un partid dominant. Existenţa
pluripartitismului este determinată de anumite împrejurări care, în viziunea noastră, sunt: a) stratificarea
socială;
 b) tradiţii, ideologii şi mişcări sociale;

b) acutizarea unor conflicte sociale;

c) accentuarea şi dezvoltarea conştiinţei politice;

PARTIDELE POLITICE IN RM

În conformitate cu dispoziţiile cuprinse în această lege (art. 6),pot fi membri ai partidelor politice
cetăţenii Republicii Moldova care, potrivit normelorlegale, au dreptul la vot. Legea consacră libertatea
cetățenilor de asociere în partide politice, de participare la activitatea acestora şi de ieșire din
componenţa lor. Nimeni nu poate fi constrâns să adere sau să nu adere la un partid politic. În același
timp, regula generală privind libertatea cetățenilor de asociere în partide politice este însoţită şi de unele
îngrădiri: - nu pot fi membri ai partidelor politice persoanele cărora, conform legislației, le este interzisă
participarea la activităţi cu caracter politic.

De exemplu, Legea procuraturii interzice procurorului să facă parte din partide sau din formațiuni
politice, să desfășoare ori să participe la activități cu caracter politic.

Li să interzice fie membru al unui partid politic sau să desfășoare orice activitate cu caracter politic,
inclusiv pe perioada detaşării din funcţie și judecătorilor. Judecătorii Curții Constituționale sunt obligați
să-și suspende activitatea în partid sau în altă organizaţie politică;

- un cetăţean nu poate fi simultan membru a două sau mai multe partide politice. Prin aderarea la un alt
partid politic, persoana pierde de drept calitatea de membru al partidului al cărui membru a fost anterior;

- un cetăţean nu poate face parte în acelaşi timp din două sau mai multe partide;

- aderarea unui cetăţean la un alt partid se poate face numai dupa retragerea acestuia din partidul al cărui
membru a fost.

Legislația Republicii Moldova stabilește o serie de restricții privind crearea și organizarea activități
partidelor politice printre care următoarele:

- Partidele se creează numai după principiul teritorial. Organele de conducere, filialele şi structurile
acestora trebuie să-şi aibă reşedinţa pe teritoriul aflat sub jurisdicţia Republicii Moldova. Principiul
territorial implică și interdicția privind crearea şi activitatea subdiviziunilor structurale ale partidelor în
cadrul instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor.

- Fiecare partid politic se întemeiază şi activează în baza statutului şi programului propriu aprobte de
organele sale împuternicite prin statut;

În Republica Moldova sunt interzise:

Partidele politice care, prin statutul, programul sau activitatea lor, militează împotriva suveranităţii,
integrităţii teritoriale a ţării, valorilor democratice şi ordinii de drept a Republicii Moldova, utilizează,
pentru realizarea scopurilor lor, mijloace ilegale sau violente, incompatibile cu principiile fundamentale ale
democraţiei; Partidele politice constituite în baza discriminării pe criterii de rasă, naţionalitate, origine
etnică, limbă, religie, sex, avere sau origine socială sînt interzise.

Partidele, alte organizaţii politice ale statelor străine, precum şi a filialelor şi structurilor acestora;

- Partidele politice nu pot practica activităţi militare, paramilitare, precum şi alte activităţi interzise prin lege;
În același timp Legea privind partidele politice (art. 5) stabilește unele măsuri de susținere a partidelor
politice:

- prin instituirea unor mecanisme juridice de funcţionare a partidelor politice şi a structurilor lor, precum şi
de finanţare a partidelor şi structurilor acestora din surse private şi din bugetul de stat;

- neadmiterea discriminării partidelor politice la acordarea sprijinului din partea statului;

- susţinerea partidelor politice de către stat doar în condițiile prevăzute de legislație.

ASOCIATIILE OBSTESTI IN RM

Legea cu privie la organizațiiile necomerciale nominalizează în mod exaustiv formele de asociere a

cetăţenilor cu statut de organizaţie necomercială asociația obștească, fundația și instituția privată. Legea
stabilește că asociație obștească poate fi considerate organizația necomercială constituită benevol de
fondatori în vederea realizării scopurilor necomerciale pentru care a fost constituită. Fundație este
organizația necomercială, fără membri, constituită de una sau mai multe persoane, dotată cu patrimoniu
distinct și separat de cel al fondatorilor, destinat atingerii scopurilor necomerciale prevăzute în actul de
constituire.

În mod normal asociațiile obștești ar trebui să fie independente fașă de autoritățile statale, față de partidele
politice și față de alte organizații sociale. În acest sens legislația Republicii Moldova stabilește anumite
garanții:

- organizația necomercială se constituie benevol. Pornind de la aceasta nimeni nu poate fi constrâns să

fondeze organizații necomerciale, să devină membru al unei asociații obștești sau să fie sancționat pentru că
a fondat, pentru că este sau nu este membru al unei organizații necomerciale;

- persoanele se pot asocia fără a fi obligate să-și înregistreze organizația;

- organizația necomercială este liberă să își stabilească structura internă, scopurile și activitățile proprii, în
condițiile legii;

Un aspect important în activitatea organizațiilor obștești țin edde natura relațiilor dintre acestea și stat. În
conținutul Legii cu privire la organizațiile necomerciale sunt conscarate o serie de principia generale care
stau la baza acestor relații:

- statul își asumă sarcina de a respecta, proteja și asigura libertatea de asociere;

- autoritățile publice sunt obligate să trateze în mod egal și să nu discrimineze organizațiile necomerciale;

- statul trebuie să asigure dreptul contribuabililor de a direcționa desemnări procentuale în folosul

organizațiilor necomerciale care desfășoară activități de utilitate publică;

- statul se oblige să acorde organizațiilor necomerciale sprijin financiar și material pentru dezvoltarea
acestora.

În Republica Moldova asociaţiile obşteşti se constituie din iniţiativa fondatorilor care pot fi persoane fizice
și juridice. Legea nu permite autorităților și instituțiilor publice, întreprinderilor de stat și municipale să
constituie organizații necomerciale și să devenă membri ai acestora. Excepție de la această interdicție fac
instituțiile de învățământ care pot constitui fundații și instituții private. Fiecare asociaţie obştească îşi are
denumirea şi simbolica sa (steaguri, embleme, fanioane etc.) care trebuie să difere de simbolica de stat a
Republicii Moldova, precum şi de cea a statelor străine; de denumirile şi simbolica altor persoane juridice,
inclusiv de ale celor care au fost lichidate prin hotărâre judecătorească şi şi-au încetat activitatea.
 ALTE ORGANIZATII OBSTESTI

Oricare ar fi idealurile pe care le promovează şi le slujesc, „asociaţiile de vecinătate” fac instrumentele

practicilor politice accesibile maselor populare ale căror condiţii ar face de altfel activitatea cetăţenească
dificilă şi de neconceput.

-Coaliţiile ad-hoc. Sunt organizaţii temporare, create prin unirea mai multor organizaţii politice, care pot
constitui combinaţii între partidele politice şi grupurile de interes sau alte organizaţii politice – pentru a-şi
uni interesele într-un efort comun în care sunt cu toţii interesaţi.

-Organizaţiile teroriste. Organizaţia politică teroristă este o organizaţie care încearcă să schimbe guvernul,
folosind violenţa pentru a declanşa teroarea în scopul schimbării situaţiei. Această încercare se face uneori
pentru a stârni spaima oficialităţilor guvernamentale sau cetăţenilor.

-Grupurile teroriste de stânga operează uneori declanşând intenţionat represaliile guvernamentale asupra
libertăţilor civile, astfel, în eforturile lui de a nimici terorismul, el poate provoca o revoluţie populară de
proporţii. O astfel de doctrină a alimentat activitatea teroristă a Brigăzilor roşii din Italia.Grupurile teroriste
de dreapta îşi desfăşoară activitatea cu speranţa că activităţile lor vor produce intervenţia armatei,
răsturnarea guvernului sau alte reforme proprii principiilor lor.

CURTEA CONSTITUTIONALA

Activitatea Curţii Constituţionale este guvernată de următoarele principii:

a) independenţei; b) colegialităţii; c) legalităţii; d) publicităţii.

Această materie este reglementată de textul cuprins în art. 136 din Constituţie. Curtea Constituţională se
compune din 6 judecători numiţi pentru un mandat de 6 ani. Doi dintre aceşti judecători sunt numiţi de către
Parlament, doi de către Guvernul Republicii Moldova şi doi de către Consiliul Superior al Magistraturii. În
acelaşi timp, judecătorii Curţii Constituţionale sunt obligaţi (Legea cu privire la Curtea Constituţională,
art.17): - să-şi îndeplinească atribuţiile cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei;

- să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor şi să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme
de competenţa Curţii Constituţionale;

- la adoptarea actelor Curţii Constituţionale să-şi exprime votul afirmativ sau negativ;

- să comunice Preşedintelui Curţii Constituţionale activitatea incompatibilă cu atribuţiile pe care le exercită;

- să nu permită folosirea funcţiei sale în scop de propagandă de orice fel;

Mandatul judecătorului Curţii Constituţionale încetează înainte de termen în caz de:

a) imposibilitate a exercitării funcţiei de judecător din motive de sănătate timp îndelungat şi neîntrerupt
(mai mult de 4 luni);

b) încălcare a jurământului şi a obligaţiilor funcţiei;

c) condamnare de către instanţa judecătorească pentru săvârșirea unei infracţiuni; d) incompatibilitate. În

cazul încetării mandatului judecătorului, Preşedintele Curţii Constituţionale sesizează autoritatea
competentă.
STRUCTURA-Preşedintele Curţii Constituţionale îndeplineşte numeroase atribuţii prevăzute de legislaţia în
vigoare, printre care şi următoarele:

- convoacă Curtea Constituţională şi prezidează şedinţele acesteia;

- coordonează activitatea Curţii Constituţionale şi repartizează cauzele spre soluţionare;

- reprezintă Curtea Constituţională în faţa autorităţilor publice din ţară şi străinătate;

Secretariatul Curţii Constituţionale acordă Curţii asistenţă informaţională, organizatorică, ştiinţifică şi de

altă natură, organizează audienţa cetăţenilor, examinează în prealabil sesizările Curţii Constituţionale a căror
soluţionare de către judecătorii Curţii nu este neapărată, acordă ajutor judecătorilor la pregătirea dosarelor
pentru examinare.

Judecătorii asistenţi. Preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale sunt asistaţi în activitatea lor de 6
judecători asistenţi. Aceștia sunt angajaţi prin concurs. Candidaţii trebuie să aibă pregătire juridică
superioară şi o vechime de cel puţin 10 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

Pe lângă Curtea Constituţională poate fi format un consiliu ştiinţific-consultativ din savanţi şi specialişti
practicieni în domeniul dreptului.

ATRIBUTIILE-Atribuţiile Curţii Constituţionale sunt stipulate în art. 135 din Constituţie

 interpretează Constituţia;

 se pronunţă asupra iniţiativelor de realizare a Constituţiei;

 confirmă rezultatele referendumurilor republicane;

 confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova, validează mandatele

deputaţilor şi al Preşedintelui Republicii Moldova;

 constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii

Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi
exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;

 rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă

Pornind de la importanța acestor atribuţii, ele pot fi divizate în două categorii: controlul constituţionalităţii şi
alte atribuţii.

Controlul constituţionalităţii Conform dispoziţiilor constituţionale (art. 135 alin. 1 lit. a) Curtea
Constituţională exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor, hotărârilor Parlamentului,
decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte. O primă problemă ce ţine de această atribuţie exclusivă
a Curţii şi care necesită a fi evidenţiată este cea a normelor de drept supuse controlului constituţionalităţii.
Potrivit Constituţiei şi Legii cu privire la Curtea Constituţională, Curtea se pronunţă asupra normelor de
drept cuprinse în următoarele categorii de acte normative:

- legile şi hotărârile Parlamentului;

- decretele Preşedintelui Republicii Moldova;

- hotărârile şi ordonanţele Guvernului;

- tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte

PROCEDURA IN FATA CURTII CONSTITUTIONALE

-Sesizarea Curţii Constituţionale. După cum am menţionat anterior, Curtea Constituţională din Republica
Moldova este competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii actelor normative date de lege în
competenţa ei, doar în urma sesizării. În aşa fel sesizarea este faza incipientă a procesului de verificare a
constituţionalităţii unei legi.

-Examinarea sesizării în şedinţă. Şedinţele Curţii Constituţionale se desfăşoară într-o atmosferă solemnă, cu
respectarea eticii procedurii jurisdicţiei constituţionale. Examinarea cauzei începe cu expunerea esenţei
cauzei de judecătorul raportor.

-Deliberarea. Judecătorii Curţii Constituţionale deliberează în camera de consiliu. Deliberarea este secretă
datorită cărui fapt judecătorii Curţii Constituţionale nu au dreptul să divulge conţinutul deliberării. În
procesul deliberării preşedintele şedinţei oferă judecătorilor Curţii Constituţionale posibilitatea de a-şi
expune liber opinia în problema examinată. După încheierea deliberării, preşedintele şedinţei pune la vot
propunerile judecătorului raportor şi ale altor judecători, proiectele de acte ale Curţii Constituţionale.

-Adoptarea deciziei. În final, decizia privitor la constituţionalitatea ori neconstituţionalitatea actului

normativ sesizat este adoptată cu majoritatea de voturi ale judecătorilor Curţii, fiind permisă formularea de
opinii separate. Efectele acestor hotărâri sunt valabile numai pentru viitor (ex nunc).

ACTELE ADOPTATE DE CURTEA CONSTITUTIONALA

-Hotărârea. Prin hotărâre, Curtea Constituţională: - se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor,

regulamentelor şi hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârilor şi
dispoziţiilor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte; -
interpretează Constituţia; - confirmă rezultatele referendumurilor republicane;

-Avizele sunt actele prin care Curtea Constituţională se pronunţă asupra: - iniţiativelor de revizuire a
Constituţiei; - circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului; - circumstanţelor care justifică
suspendarea din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova; - circumstanţelor care justifică interimatul
funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova; - constituţionalităţii unui partid.

-Deciziile sunt pronunţate de Curtea Constituţională, de Preşedintele şi de judecătorii Curţii în cazurile

prevăzute de procedura jurisdicţiei constituţionale, cu excepţia celor care necesită hotărâri sau avize.

ORGANIZAREA JUDECATOREASCA

Puterea judecătorească este un compartiment al puterii de stat care reprezintă dreptul unei societăţi
organizate în stat de a asigura dreptatea şi echitatea socială, precum şi protecţia drepturilor legitime ale
cetăţenilor

1. Principiul legalităţii. Principiul fundamental al statului de drept, în conformitate cu care justiţia se

înfăptuieşte în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare. Acest principiu consacrat în art. 114 din
Constituţia Republicii Moldova şi în art. 1 (alin. 2) din Legea privind organizarea judecătorească
care stabileşte că justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
 2. Înfăptuirea justiţiei numai de către instanţele judecătoreşti. Principiul consacrat în art. 114 din
Constituţia noastră, în conformitate cu care în Republica Moldova justiţia se înfăptuiește numai de
către instanţele judecătoreşti.
3. Accesul liber la justiţie. Prin art. 20 Constituţia Republicii Moldova acordă oricărei persoane dreptul
la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează
drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Conform Constituţiei nici o lege nu poate îngrădi
accesul la justiţie.
4. Egalitatea în faţa legii. Acest principiu consfinţeşte egalitatea în drepturi a cetăţenilor (art. 16 din
Constituţie). Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţii judecătoreşti,
fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică,
avere sau de opinie socială, precum şi de alte împrejurări (Legea privind organizarea judecătorească,
art. 8).
5. Prezumţia nevinovăţiei. Principiu deosebit de important pentru garantarea libertăţii individuale şi
siguranţei persoanei într-un regim democratic. În virtutea acestui principiu orice persoană trebuie să
se bucure de prezumţia de nevinovăţie până la aducerea probelor capabile să dovedească vinovăţia
sa.
6. Limba de procedură şi dreptul la interpret. Principiu consacrat în art. 118 din Constituţia Republicii
Moldova. Pornind de la conţinutul acestui articol, instanţele judecătoreşti ar trebui să asigure
respectarea următoarelor condiţii: - desfăşurarea procedurii judiciare în limba moldovenească;
7. Principiul contradictorialităţii. Principiu confirmat de Legea privind organizarea judecătorească (art.
10 alin. 3), care dispune că judecarea cauzelor se efectuează pe principiul contradictorialităţii.
8. Asistenţa juridică la înfăptuirea justiţiei. Desemnează dreptul la apărare consacrat şi garantat de art.
26 din Constituţia Republicii Moldova.
9. Independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii. Principiu consacrat în art. 116 alin. 1 din
Constituţia Republicii Moldova, care dispune: „Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt
independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii”.

În literatura de specialitate sunt discutate trei modalităţi de desemnare a judecătorilor:

a) Sistemul tragerii la sorţi. În cadrul acestui sistem exercitarea împuternicirilor jurisdicţionale este
încredinţată unui juriu constituit dintr-un număr anumit de cetăţeni tras la sorţi dintr-o listă stabilită
în prealabil în scopul judecării unui anumit proces (curtea cu juraţi).
b) istemul alegerii judecătorilor de către corpul electoral. Se evidenţiază prin faptul că judecătorii
abilitaţi să soluţioneze a litigii sunt aleşi pe un termen determinat de electorat, prin vot universal,
egal, direct, secret şi liber exprimat. Persoanele care candidează trebuie să posede o pregătire
profesională şi o anumită experienţă
c) Numirea judecătorilor de către executiv. Reprezintă un risc ce constă în desemnarea judecătorilor din
rândurile unor persoane loiale partidului de guvernământ şi ca rezultat dependente de acesta. Deci
pentru asigurarea independenţei justiţiei în cadrul acestui sistem sunt necesare măsuri suplimentare,
una dintre ele fiind recrutarea judecătorilor prin concurs

Pentru Republica Moldova este semnificativ faptul consacrării în Legea cu privire la statutul
judecătorului (art. 17) a condiţiilor prin care se asigură independenţa judecătorului. Din textul Legii
decurge că independenţa acestuia este asigurată prin:

a) procedura de înfăptuire a justiţiei;

b) procedeul de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţie;

c) declararea inviolabilităţii lui;

d) secretul deliberărilor şi interzicerea de a cere divulgarea lui;

e) stabilirea răspunderii pentru lipsa de stimă faţă de judecată, judecători şi pentru imixtiune în
judecarea cauzei;

f) alocarea resurselor adecvate pentru funcţionarea sistemului judiciar, crearea de condiţii organizatorice
şi tehnice favorabile activităţii instanţelor judecătoreşti;

g) asigurarea materială şi socială a judecătorului.

SISTEMUL JUDECATORESC IN RM

Legea privind organizarea judecătorească (art. 4) pune în faţa acestor instanţe urmtoarele sarcini:

- înfăptuirea justiţiei în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor
şi ale asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor;

- judecarea tuturor cauzelor privind raporturile juridice civile, administrative şi penale, precum şi orice
alte cauze pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă. Înseşi instanţele judecătoreşti sunt
nominalizate chiar de Constituţia Republicii Moldova (art. 115), care determină următoarea structură a
organizării judecătoreşti:

- Judecătoriile.

- Curţile de apel

- Curtea Suprema de Justiţie.

Judecătoriile funcţionează în raioanele şi sectoarele stabilite de Parlamentul republicii la propunerea

Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătoriile şi localităţile din raza de activitate a acestora sunt
stabilite de Legea privind organizarea judecătorească.

Curţile de apel. Fiecare Curte de apel îşi exercită competenţa într-o circumscripţie care cuprinde mai
multe judecătorii. Ţinând cont de specificul activităţii, Curţile de apel au o structură mai sofisticată decât
judecătoriile. Ele pot fi formate din mai multe colegii, constituite din judecători ai curţilor de apel.

Curtea Suprema de Justiţie. Articolul 43 din Legea privind organizarea judecătorească califică Curtea
Supremă de Justiţie drept instanţa judecătorească supremă, care asigură aplicarea corectă şi unitară a
legilor de către toate instanţele judecătoreşti. Prin activitatea sa Curtea Supremă de Justiţie asigură
respectarea principiului prezenţei nevinovăţiei şi principiul supremaţiei legii, contribuie la constituirea
unui stat de drept şi exercită următoarele atribuţii:

- ca instanţă de recurs judecă hotărârile Curţii de Apel, precum şi alte hotărâri judecarea cărora este dată
în competenţa sa prin lege;

- judecă demersurile în interesul legii şi recursurile în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti în

condiţiile şi pentru motivele prevăzute de lege;

- judecă în primă instanţă cauzele atribuite prin lege în competenţa sa;

- sesizează din oficiu sau la propunerea instanţelor judecătoreşti Curtea Constituţională pentru a se
pronunţa asupra constituţionalităţii actelor juridice;
 Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi
funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti, exercitând şi
autoadministrarea judecătorească.

Modul de organizare şi de funcţionare ale Consiliului Superior al Magistraturii este reglementat de

Constituţie, de legile privind organizarea judecătorească, cu privire la statutul judecătorului şi de Legea
cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

STATUTUL JUDECATOREULUI

În Republica Moldova această procedură este fixată de Constituţie (art. 116) şi de Legea cu privire la
statutul judecătorului. Condiţiile pentru a candida la funcţia de judecător sunt fixate în Legea cu privire
la statutul judecătorului (art. 6). Astfel, La funcţia de judecător poate candida persoana cu o reputaţie
ireproşabilă, care deţine cetăţenia Republicii Moldova, are domiciliul în ţară şi întruneşte următoarele
condiţii:

a) are capacitate de exerciţiu;

b) are diplomă de studii superioare de licență și diplomă de studii superioare de master în domeniul
dreptului sau un alt act de studii în domeniul dreptului echivalent acestora, recunoscut de structura
abilitată pentru recunoașterea și echivalarea actelor de studii și a calificărilor;
c) a absolvit Institutul Naţional al Justiţiei sau are vechimea în muncă prevăzută de legislație;
d) nu are antecedente penale;
e) cunoaşte limba de stat;
f) corespunde cerinţelor de ordin medical pentru exercitarea funcţiei;
g) a fost supusă testării cu utilizarea detectorului comportamentului simulat (poligrafului).

Judecătorii judecătoriilor şi judecătorii curţilor de apel se numesc în funcţie, din numărul candidaţilor
selectaţi prin concurs, de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii. Candidaţii selectaţi, care întrunesc condiţiile se numesc în funcţia de judecător iniţial pe un
termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii sunt numiţi în funcţie pînă la atingerea
plafonului de vârstă de 65 de ani.

Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi de către Parlament, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii (Constituţia Republicii Moldova, art. 116, alin. 4). Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, în
termen de 10 zile de la numirea în funcţie, în şedinţă solemnă în faţa Consiliului Superior al Magistraturii,
judecătorul este obligat să depună jurământul prevăzut de Legea cu privire la statutul judecătorului (art. 12).
Articolul 8 din Legea cu privire la statutul judecătorului stabileşte condițiile de incompatibilitate a
mandatului de judecător.

În scopul evitării cazurilor de imixtiune în activitatea judecătorilor sau de atentat la independenţă Legea cu
privire la statutul judecătorului (art. 19) stabileşte condiţiile de inviolabilitate a acestora. Articolul 25 din
Legea cu privire la statutul judecătorului prevede condiţiile eliberării judecătorului din funcţie.

GUVERNUL -LEGEA NR136/2017

Rolul Guvernului
(1) Guvernul este autoritatea publică care reprezintă și exercită puterea executivă în Republica
Moldova.
 (2) Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a statului și exercită conducerea generală a
administrației publice.
(3) Guvernul este organ colegial, format din membrii Guvernului.
(4) Guvernul se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile Constituției Republicii
Moldova, prezentei legi, ale Regulamentului Guvernului și ale altor acte normative, precum și ale tratatelor
internaționale la care Republica Moldova este parte.
(5) În exercitarea atribuțiilor, Guvernul se conduce de programul său de activitate, acceptat de către
Parlament prin acordarea votului de încredere la învestitura Guvernului.
(6) Guvernul este responsabil de activitatea sa în fața Parlamentului. Membrii Guvernului poartă
răspundere pentru domeniile de activitate de care sînt responsabili și pentru activitatea Guvernului în
ansamblu.
Principiile de activitate ale Guvernului
Guvernul își desfășoară activitatea cu respectarea următoarelor principii:
a) legalitatea;
b) separarea și colaborarea puterilor în stat;
c) continuitatea;
d) colegialitatea;
e) responsabilitatea colectivă și individuală a membrilor Guvernului;
f) eficiența;
g) sustenabilitatea financiară;
h) protejarea drepturilor și libertăților omului;
i) promovarea și protejarea intereselor statului;
j) transparența și accesul la informație;
k) asigurarea participării părților interesate în procesul decisional

FUNCTIILE-Pentru realizarea programului său de activitate, Guvernul exercită următoarele funcții de bază:
a) de organizare și planificare strategică, prin care se asigură elaborarea și aprobarea documentelor de
politici, inclusiv a celor necesare punerii în aplicare a programului de activitate al Guvernului;
b) de reglementare, prin care se asigură elaborarea și aprobarea cadrului normativ și instituțional
necesar realizării programului de activitate al Guvernului și organizării executării legilor;
c) de administrare a proprietății și finanțelor publice;
d) de gestionare și prestare a serviciilor publice pentru care este responsabil Guvernul;
e) de reprezentare a statului pe plan intern și extern, în limitele stabilite de normele constituționale și
actele normative;
f) de asigurare a aplicării și respectării reglementărilor în domeniile de activitate;

Atribuțiile Guvernului
În realizarea funcțiilor sale, Guvernul are următoarele atribuții:
a) exercită conducerea generală a administrației publice;
b) asigură realizarea politicii interne și externe a statului;
c) asigură executarea actelor normative ale Parlamentului și decretelor Președintelui Republicii
Moldova, adoptate în conformitate cu normele constituționale, și a prevederilor tratatelor internaționale la
care Republica Moldova este parte;
d) realizează programul său de activitate;
e) înaintează Parlamentului inițiative legislative;

Împuternicirile Guvernului
În vederea realizării funcțiilor și atribuțiilor sale, Guvernul deține următoarele împuterniciri:
a) aprobă Regulamentul Guvernului;
b) stabilește modul de organizare și funcționare, domeniile de activitate, structura și efectivul-limită ale
ministerelor, ale altor autorități administrative centrale subordonate Guvernului și ale structurilor
organizaționale din sfera lor de competență, coordonează și controlează activitatea acestora;
c) asigură constituirea, reorganizarea și dizolvarea ministerelor, în condițiile legii;
 d) înființează în subordinea sa alte autorități administrative centrale pentru realizarea politicii statului
într-un domeniu de activitate care nu intră în competența nemijlocită a ministerelor, precum și în domenii de
activitate în care competențele ministerelor se intersectează, precum și le reorganizează și dizolvă;

Învestitura Guvernului
(1) După consultarea fracțiunilor parlamentare, Președintele Republicii Moldova desemnează un
candidat pentru funcția de Prim-ministru.
(2) Candidatul pentru funcția de Prim-ministru cere, în termen de 15 zile calendaristice de la
desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate și a întregii liste a
Guvernului.
(3) Programul de activitate și lista Guvernului se dezbat în ședința Parlamentului. Acesta acordă
încredere Guvernului cu votul majorității deputaților aleși.
(4) În baza votului de încredere acordat de Parlament, Președintele Republicii Moldova numește
Guvernul prin decret, în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data adoptării de către Parlament a
hotărîrii pentru aprobarea programului de activitate al Guvernului și acordarea votului de încredere.
(5) În termen de cel mult 3 zile calendaristice de la data emiterii decretului privind numirea
Guvernului, membrii Guvernului depun individual, în fața Președintelui Republicii Moldova, jurămîntul al
cărui text este prevăzut la art. 79 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova.

Structura și lista Guvernului

(1) Guvernul este alcătuit din:
a) Prim-ministru;
b) prim-viceprim-ministru;
c) viceprim-miniștri;
d) miniștri;
e) alți membri stabiliți prin lege organică.

Încetarea mandatului Guvernului

(1) Mandatul Guvernului încetează:
a) la data validării alegerilor pentru un nou Parlament;
b) în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament;
c) în cazul demisiei Guvernului în componență deplină;
d) în cazul în care Prim-ministrul se află în imposibilitate definitivă de a-și exercita atribuțiile, în cazul
demisiei sau al decesului acestuia

-Încetarea mandatului Guvernului ca urmare a confirmării rezultatelor alegerilor pentru un nou Parlament și
validării mandatelor noilor deputați aleși nu necesită îndeplinirea vreunei condiții de formă sau de procedură
de către Guvern.

-Mandatul Guvernului încetează în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament, în urma
depunerii unei moțiuni de cenzură, sau în cazul angajării răspunderii Guvernului, dacă s-a depus o moțiune
de cenzură și aceasta a fost adoptată.

- Prim-ministrul este în drept să demisioneze din proprie inițiativă prin depunerea unei cereri scrise adresate
Parlamentului sau prin anunț public.

STRUCTURA

Cerințe privind numirea în funcție

(1) Poate fi membru al Guvernului persoana care întrunește cumulativ următoarele cerințe:
a) deține cetățenia Republicii Moldova;
b) are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova;
 c) în privința sa nu este instituită o măsură de ocrotire judiciară;
d) cunoaște limba română;
e) are studii superioare;
f) are o reputație ireproșabilă.

Funcția de membru al Guvernului încetează în caz de demisie, de revocare, de incompatibilitate sau de

deces.
Demisia din funcția de membru al Guvernului
(1) Membrul Guvernului este în drept să demisioneze din funcție.
(2) Demisia din funcția de membru al Guvernului, cu excepția demisiei din funcția de Prim-ministru,
se prezintă în scris Prim-ministrului și devine irevocabilă din momentul acceptării cererii de demisie, dar nu
mai tîrziu de 14 zile calendaristice de la data depunerii.
(3) Cererea de demisie din funcția de membru al Guvernului se aduce la cunoștința Președintelui
Republicii Moldova de către Prim-ministru. Președintele Republicii Moldova prin decret ia act de cererea de
demisie din funcția de membru al Guvernului.

Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă:

a) cu exercitarea oricărei alte funcții retribuite;
b) cu activitatea de antreprenoriat desfășurată personal sau cu deținerea oricărei funcții de conducere în
cadrul societăților comerciale;
c) cu exercitarea activității, inclusiv în organele de conducere, în cadrul persoanelor juridice de drept
privat

În exercițiul funcției, membrii Guvernului au următoarele atribuții:

a) participă la ședințele Guvernului și la adoptarea deciziilor de către Guvern;
b) înaintează propuneri privind ordinea de zi a ședinței Guvernului;
c) prezintă, în cadrul ședinței Guvernului, subiectele ce țin de domeniile de activitate de care sînt
responsabili;
d) înaintează propuneri privind planul de acțiuni al Guvernului;

-Atribuțiile Prim-ministrului
(1) Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, respectînd
atribuțiile care îi revin.
(2) Prim-ministrul exercită următoarele atribuții:
a) reprezintă Guvernul în raporturile cu Parlamentul și Președintele Republicii Moldova;
b) reprezintă Guvernul în țară și peste hotare;
c) convoacă și conduce ședințele Guvernului;

(1) Prim-viceprim-ministrul și viceprim-miniștrii coordonează domeniile de activitate date în

competența acestora prin hotărîre a Guvernului.
(2) În exercitarea funcției, prim-viceprim-ministrul și viceprim-miniștrii exercită următoarele atribuții:
a) coordonează activitatea ministerelor, a altor autorități administrative centrale subordonate
Guvernului și a structurilor organizaționale din sfera lor de competență în domeniile de activitate date în
competență în conformitate cu alin. (1);
b) propun includerea pe ordinea de zi a ședinței Guvernului a subiectelor ce țin de competența lor;
c) reprezintă Guvernul pe plan intern și extern în limitele stabilite de lege și, în cazurile prevăzute de
legislație, cu delegarea acestei atribuții prin dispoziție sau hotărîre a Guvernului;
d) alte atribuții care decurg din prevederile cadrului normativ sau care le-au fost delegate de Prim-
ministru sau de către Guvern.
(3) În realizarea mandatului său, ministrul:
a) conduce ministerul care îi este încredințat la acordarea votului de încredere;
b) determină obiectivele și direcțiile strategice în domeniile de activitate ale ministerului în
conformitate cu programul de activitate al Guvernului;
c) reprezintă ministerul în relațiile cu alte autorități publice, persoane fizice și persoane juridice de
drept public și de drept privat din țară și din străinătate;
 ORGANIZAREA
Guvernul se convoacă în ședințe ordinare și ședințe extraordinare.
(2) Ședințele Guvernului sînt conduse de către Prim-ministru. Prin decizia Prim-ministrului, ședințele
Guvernului pot fi conduse de prim-viceprim-ministru, unul dintre viceprim-miniștri sau unul dintre miniștri,
respectînd această consecutivitate în caz de absență a membrului respectiv al Guvernului.
(3) Ședințele ordinare se convoacă, de regulă, săptămînal. Ședințele extraordinare se convoacă ori de
cîte ori este necesar, prin decizia Prim-ministrului.
(4) În perioada de vacanță sau sărbători, perioada dintre ședințele ordinare nu poate fi mai mare de 21
de zile calendaristice.
(5) Ordinea de zi a ședinței Guvernului se aprobă de către Guvern la începutul ședinței.
(6) Ședințele Guvernului sînt deliberative dacă la ele participă majoritatea membrilor Guvernului.
(7) Guvernul asigură înregistrarea video și audio și stenografierea ședințelor sale.
(8) Ședințele Guvernului se desfășoară, de regulă, pe parcursul unei zile. După necesitate, Prim-
ministrul poate decide continuarea ședinței Guvernului în altă zi.
(9) Alte cerințe privind organizarea și desfășurarea ședințelor Guvernului se stabilesc în Regulamentul
Guvernului.

ACTELE
Guvernul adoptă hotărîri, ordonanțe și dispoziții.
(2) Hotărîrile, ordonanțele și dispozițiile se semnează de către Prim-ministru. Hotărîrile și ordonanțele
se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii în aplicare a acestora și/sau care sînt responsabili de
domeniile de activitate care intră parțial sau integral în obiectul de reglementare al actului contrasemnat.
(1) Hotărîrile se adoptă pentru organizarea executării legilor.
(2) Hotărîrile se adoptă în cadrul ședinței Guvernului cu votul majorității membrilor Guvernului.

Ordonanțele sînt acte normative cu putere de lege ordinară.

(3) Ordonanțele se adoptă în temeiul și în conformitate cu legea specială de abilitare adoptată de
Parlament.
(4) Ordonanțele se supun aprobării de către Parlament dacă legea specială de abilitare, în temeiul
căreia ordonanța a fost emisă, prevede acest fapt. Proiectul de lege privind aprobarea ordonanțelor se
prezintă în termenul stabilit în legea de abilitare.
Dispozițiile Guvernului se emit de către Prim-ministru pentru organizarea activității interne a
Guvernului.

RAPORT GUVERN CU CURTEA CONSTITUTIONALA

Reprezentantul Guvernului în Parlament și la Curtea Constituțională exercită următoarele funcții:
a) asigură interacțiunea Guvernului cu Parlamentul și, respectiv, Curtea Constituțională;
b) coordonează activitatea de reprezentare de către ministere, alte autorități administrative centrale
subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competență a intereselor Guvernului în
Parlament și la Curtea Constituțională;
c) asigură asistența juridică în procesul prezentării unui proiect de act normativ în Parlament sau la
examinarea unei cauze la Curtea Constituțională.
(4) Modul de organizare și funcționare a reprezentantului Guvernului în Parlament și la Curtea
Constituțională se stabilește de către Guvern
RAPORT GUVERN CU PARLAMENTUL
(1) Membrii Guvernului sînt în drept să participe la ședințele Parlamentului și ale comisiilor
parlamentare și să-și exprime opiniile pe marginea subiectelor examinate.
(2) La decizia Parlamentului sau la cererea Președintelui Parlamentului, participarea membrilor
Guvernului la lucrările Parlamentului este obligatorie.
(3) La ședința Parlamentului consacrată interpelărilor, prezența membrilor Guvernului cărora le sînt
adresate interpelări este obligatorie.
(4) În cazul imposibilității participării la ședința în plen a Parlamentului consacrată interpelărilor a
Prim-ministrului, prim-viceprim-ministrului și viceprim-miniștrilor fără portofoliu, aceștia sînt înlocuiți de
către secretarul general al Guvernului sau de către unul dintre secretarii generali adjuncți ai Guvernului.
 (5) În cazul examinării unei moțiuni de cenzură sau a raportului de activitate a Guvernului, prezența
membrilor Guvernului este obligatorie.
(6) În cazul examinării moțiunii simple sau a raportului de activitate într-un anumit domeniu, membrul
Guvernului de competența căruia este domeniul de activitate abordat este obligat să participe la ședința în
plen a Parlamentului.

RASPUNDEREA GUVERNULUI
(1) Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului asupra unui program, a unei declarații
de politică generală sau a unui proiect de lege, adoptînd în acest sens o hotărîre.
(2) În cazul în care este necesară întreprinderea unor măsuri urgente, Guvernul își poate angaja
răspunderea în fața Parlamentului asupra unui proiect de lege sau, concomitent, asupra mai multor proiecte
de lege, dacă acestea reglementează relații din același domeniu de activitate și stabilesc norme juridice de
aplicare imediată, pentru a asigura protejarea sau realizarea interesului public, care ar putea fi afectat prin
neadoptarea proiectului sau proiectelor respective de lege.

În sistemele parlamentare de guvernare, moțiunea de cenzură (denumită uneori moțiune de neîncredere sau
vot de încredere) este un act prin care legislativul retrage mandatul acordat anterior executivului pentru
guvernarea țării.

PRESEDINTELE RM
Desemnarea şefului de stat are loc în funcţie de forma de guvernământ. În sistemele constituţionale actuale
s-au cristalizat patru moduri de desemnare a şefului de stat:
– pecaleereditară, adicătransmitereafuncţieiprinmoştenire;
– prin alegerea de către Parlament;
– prin alegerea de către un colegiu electoral;
– prin alegerea de către corpul electoral prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Parlamentul adoptă prezenta lege organică
Alegerea Președintelui Republicii Moldova
(1) Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret.
(2) Parlamentul de aceeaşi legislatură alege Preşedintele Republicii Moldova o singură dată, cu
excepţia cazului de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.

Organizarea alegerilor pentru funcţia

de Preşedinte al Republicii Moldova
(1) Organizarea alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova presupune: stabilirea
datei alegerilor, crearea unei comisii speciale de desfăşurare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al
Republicii Moldova, desfăşurarea turului întîi al alegerilor ordinare în şedinţă publică specială a
Parlamentului.
(2) Alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se organizează cu cel mult 45 de zile
înainte de ziua expirării mandatului Preşedintelui în exerciţiu.
(3) În cazul în care vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova a intervenit în urma demisiei,
demiterii, imposibilităţii definitive de exercitare a atribuţiilor sau decesului, alegerile pentru un nou
Preşedinte al Republicii Moldova se vor organiza în termen de 2 luni de la data cînd a intervenit vacanţa
funcţiei.
(4) Data alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se stabileşte prin hotărîre a
Parlamentului.
Condiţiile pentru candidaţii la funcţia de
Preşedinte al Republicii Moldova
 În funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova poate fi aleasă persoana cu drept de vot, care deţine
cetăţenia Republicii Moldova, are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul
Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani, posedă limba de stat şi întruneşte condiţiile prezentei legi.

(1) Parlamentul, la propunerea fracţiunilor parlamentare, instituie o comisie specială de desfășurare a

alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova (denumită în continuare comisie specială),
care:
a) recepţionează propunerile de desemnare a candidaţilor la funcţia de Preşedinte al Republicii
Moldova;
b) verifică corespunderea candidaţilor la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova condiţiilor
stabilite la art. 3;
c) distribuie deputaţilor în Parlament lista candidaţilor la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova
şi copiile de pe actele prezentate pentru fiecare candidat;
d) stabileşte şi modifică modelul şi textul buletinului de vot;
e) organizează şi asigură pregătirea şi desfăşurarea votării pentru candidaţii la funcţia de Preşedinte al
Republicii Moldova·;
f) totalizează rezultatele votării, declară nevalabile buletinele care:
- nu sînt semnate şi ştampilate;
- nu ilustrează intenţia votantului;
- au toate candidaturile şterse;
- au adăugate alte nume; .
g) rezolvă conflictele şi litigiile apărute în timpul votării;
h) prezintă Parlamentului spre aprobare rezultatele votării;
i) exercită alte atribuţii, în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale legislaţiei în vigoare şi ale
regulamentului său de activitate.
(2) Membrii comisiei speciale aleg preşedintele şi secretarul, determină competenţa şi aprobă
regulamentul de activitate al comisiei.
(3) Şedinţele comisiei speciale sînt deliberative în prezenţa majorităţii membrilor, iar hotărîrile se
adoptă cu votul majorităţii membrilor.
(1) Candidatura pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova poate fi propusă , începînd cu ziua
fixării datei alegerilor, de către:
a) persoana care îşi înaintează propria candidatură susţinută de cel puţin 15 deputaţi;
b) un grup de cel puţin 15 deputaţi.
(2) Propunerea candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, semnată de toţi
deputaţii care o susţin, va fi prezentată comisiei speciale cel tîrziu cu 3 zile înainte de ziua alegerilor şi va fi
însoţită de:
a) consimţămîntul scris al candidatului şi certificatul lui de sănătate, eliberat de instituţia medicală
abilitată;
b) declaraţia despre toate veniturile .candidatului din anul precedent şi din anul alegerilor;
c) datele biografice ale candidatului (curriculum vitae).
(3) Deputaţii care au semnat propunerea candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al Republicii
Moldova nu sînt în drept să mai semneze şi o alta, sub sancţiunea nulităţii oricărei semnături ulterioare. ·
(4) Nu se admite retragerea semnăturii din propunerea candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al
Republicii Moldova.
(5) Candidatul la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova poate să-şi retragă candidatura în orice
moment pînă la declararea începutului votării.
Alegerile ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se desfăşoară în şedinţă publică
specială a Parlamentului la data stabilită în condiţiile art.2.
(2) Şedinţa publică specială a Parlamentului pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova, precum
şi alegerile prezidenţiale propriu-zise se consideră valide dacă la ele au participat cel puţin trei cincimi din
numărul deputaţilor aleşi (61 de deputaţi).
(3) În sensul prezentei legi, prin alegeri prezidenţiale propriu-zise se înţelege înregistrarea prezenţei
deputaţilor la şedinţa publică specială, primirea buletinului de vot, votarea în modul stabilit de comisia
specială.
 (4) Dacă la alegerea Preşedintelui Republicii Moldova au participat mai puţin de trei cincimi din
numărul deputaţilor aleşi, se consideră că alegerile nu au avut loc, iar Parlamentul va stabili, în cel mult 30
de zile, o nouă dată a alegerilor.
Curtea Constituţională, în termen de 3 zile de la primirea hotărîrii Parlamentului privind alegerea
Preşedintelui Republicii Moldova, examinează în şedinţă publică constituţionalitatea alegerii Preşedintelui
Republicii Moldova şi emite o hotărîre cu privire la validarea rezultatelor alegerilor, care se publică imediat.

Depunerea jurămîntului.
Candidatul a cărui alegere a fost validată de Curtea Constituțională depune în fața Parlamentului și a
Curții Constituționale, în termenul prevăzut la art. 79 alin(2) din Constituție, următorul jurămîntul:
”Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova,să respect Constituția și
legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența,
unitatea și integritatea teritorială a Moldovei.”

ATRIBUTIILE

-Atribuţii în domeniul apărării şi asigurării ordinii publice (art. 87 din Constituţie): – este comandantul
suprem al forţelor armate;

-Atribuţii în domeniul politicii externe (art. 86 din Constituţie): primeşte scrisorile de acreditare şi de
rechemare ale reprezentanţilor diplomatici ai altor state în Republica Moldova.

-Atribuţii ce ţin de organizarea şi funcţionarea unor autorităţi publice: – participă la lucrările Parlamentului
(art. 84 din Constituţie)

-Alteatribuţiiinclud (art. 88 din Constituţie): – conferădecoraţiişititluri de onoare; – acordă grade militare

supreme prevăzute de lege; – soluţionează problemele cetăţeniei Republicii Moldova şi acordă azil politic;

PARLAMENTUL

DREPTUL PARLAMENTAR

Dreptul parlamentar este o instituţie de drept constitutional, deoarece cupride norme constituţionale care
reglementează o categorie distinctă de relaţii sociale fundamentale care vizează în mod special formarea şi
funcţionarea parlamentului.

Apărută încă la începutul sec. al XIX-lea, noţiunea de drept parlamentar a fost şi continuă să rămînă un
concept aflat în centrul dezbaterilor ştiinţifice. Privitor la această noţiune au fost formulate mai multe
definiţii, ale căror autori au mizat în procesul de formulare a acestora pe aspectele formal, material ori de
procedură a instituţiei respective.

Constituţionalistul francez Marcel Prelot consideră dreptul parlamentar „o parte a dreptului constitutional
(adică o instituţie juridică de drept constitutional. - n.a.) care tratează regulile privind organizarea,
compoziţia, puterile şi funcţionarea Parlamentului”. Cunoscutul constituţionalist român I. Muraru califică
dreptul parlamentar ca „o instituţie a dreptului constitutional delimitată prin obiectul său de reglementare
care piveşte conţinutul şi exercitarea mandatului, precum şi procedura parlamentară”.

Generalizând aceste constatări considerăm mandatul parlamentar drept un mijloc intermediar între popor ca
deţinător al suveranităţii naţionale şi reprezentanţii acestuia în organul legislativ al statului, rezultînd, de
regulă, din alegeri, al cărui conţinut este determinat de normele de drept constitutional.

PRINCIPIILE
-Generalitatea mandatului parlamentar

-Independenţa (libertatea) mandatului parlamentar.

-Irevocabilitatea mandatului parlamentar.

-Mandatul imperativ este însoţit de o serie de consecinţe dintre care menţionăm: - deţinătorul mandatului
reprezentativ (de regulă deputaţii) nu exprimă propria voinţă, ci voinţa corpului electoral din circumscripţia
electoală în care a fost ales;

- alegătorii au dreptul de a retrage mandatul deputatului care nu şi-a îndeplinit poruncile date de aceştea. Mai
mult decât atât, deputatul poate fi întrebat în orice moment “cum îşi îndeplineşte datoria de deputat”.
Constituţia din 1978 stipula că deputatul care “n-a îndreptăţit încrederea alegătorilor” putea fi oricînd
“rechemat pe baza unei hotărîri a majorităţii alegătorilor”

DURATA mandatului de deputat este de 4 ani. Constituţia Republicii Moldova (art. 63 alin. (1) admite
posibilitatea prelungirii acestui termen, prin lege organică, în caz de război sau de cataclisme.

Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou ales, în caz de demisie sau de
deces. În caz de demisie sau de deces, intervine vacanţa mandatului de deputat. Cererea de demisie se
prezintă Preşedintelui Parlamentului. Parlamentul, prin hotărîrea sa, va lua act de cererea de demisie a
deputatului şi va declara mandatul vacant. În caz de deces, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi a
Parlamentului va întocmi un raport. Parlamentul, prin hotărîrea sa, va lua act de raportul comisiei şi va
declara mandatul vacant. Mandatul vacant va fi atribuit supleantului imediat următor de pe lista de partid,
organizaţiei social-politice sau a blocului electoral pentru care a candidat deputatul al cărui mandat a fost
declarat vacant. În cazul în care devine vacant, mandatul de deputat obţinut de un candidat independent,
completarea vacanţei în cauză se efectuează prin restabilirea şirului descrescător.

CONTINUT

-După conţinut, drepturile şi îndatoririle parlamentarilor se clasifică în drepturi care ţin de organizarea
internă a Parlamentului şi drepturi care privesc raporturile de reprezentare şi responsabilitatea faţă de
alegători.

-În funcţie de timpul în care pot fi realizate drepturile şi îndatoririle parlamentarilor sunt clasificate în
dreprturi şi îndatoriri:

a) realizate în perioada desfăşurării sesiunilor, şediinţelor;

b) realizate în intervalele dintre acestea.

-În funcţie de actul normativ în care sunt consacrate, acestea se clasifică în drepturi şi îndatoriri consacrate
în Constituţie şi cele prevăzute în legi.

Pornind de la faptul că unele drepturi şi îndatoriri parlamentare sunt greu de clasificat, vom examina aceste
drepturi fără vreo oarecare clasificare, ţinănd cont însă de importanţa lor.

Drepturile deputaţilor de a participa la întreaga activitate a Parlamebntului. În această ordine de idei vom
menţiona următoarele drepturi şi îndatorii atribuite parlamentarilor;

a) dreptul de a participa la examinarea colegială şi liberă a problemelor ce ţin de competenţa Parlamentului,

la dezbaterea şi adoptarea proiectelor puse pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului. Participarea activă şi
efectivă a deputaţilor la realizarea acestor drepturi este garantată prin următoarele împuterniciri:
- să facă propuneri legislative în scris spre a fi examinate de Parlament;

- să facă propuneri şi observaţii asupra ordinii de zi a şedinţei, asupra esenţei problemelor puse în discuţie şi
modului lor de examinare;

b) dreptul de a participa la luarea deciziilor de către Parlament. Aşa, deputaţii beneficiază de dreptul de vot
deliberativ asupra tuturor problemelor examinate de Parlament;

c) dreptul de a participa la formarea organelor interne ale Parlamentului, formarea altor organe de stat ori
numirea în funcţie a unor persoane cu atribuţii publice. În acest sens Legea privind statutul deputaţilor în
Parlament le acordă următoarele drepturi:

- să aleagă şi să fie aleşi în organele Parlamentului;

d) dreptul de a realiza controlul parlamentar. Pentru aceasta deputaţii sunt în drept:

- să dea dovadă de iniţiativă şi să facă propuneri vizând examinarea la şedinţele Parlamentului a dărilor de
seamă sau a informaţiilor prezentate de orice organ sau persoană oficială, aflată în subordinea sau sub
controlul Parlamentului;

- să pună problema votului de încredere în Guvern, în persoanele oficiale alese, numite sau confirmate )
dreptul de a menţine relaţii cu alegătorii. În scopul garantării acestui drept autorităţile administraţiei publice
locale sunt obligate să acorde deputatului sprijinul necesar pentru organizarea lucrului cu alegătorii.de
Parlament, dacă propunerea este susţinută de cel puţin o pătrime din deputaţii aleşi;

PROTECTIA

Indemnizaţiile oferite parlamentarilor, luând forma unui salariu veritabil, ajung să transforme mandatul
palamentar într-o „profesiie”, ceea ce duce la formarea unui strat social deosebit al „profesionalilor politici”.
Componenţa indemnizaţiilor:

- salariul de bază. Este stabilit prin legea salarizării. Deputatul primeşte salariul de bază de la data validării
mandatului şi până la expirarea mandatului, în condiţiile prevăzute de Constituţie;

- sporul pentru vechime în muncă, al cărui cuantum este stabilit prin hotărârea Parlamentului;

- spor pentru grad ştiinţific al cărui cuantum este stabilit de legislaţia în vigoare;

Asigurare cu spaţiu locativ. Deputaţii care nu dispun de spaţiu locativ în municipiul Chişinău sunt asiguraţi
cu apartament de serviciu pe durata mandatului. În cazul neasigurării cu apartament de serviciu, deputatului
i se acordă o indemnizaţie lunară neimpozabilă pentru chirie.

Protecţia socială. Deputaţii au dreptul la concediu anual plătit, la concediu pentru interesele personale şi la
concediu medical. Concediul anual plătit se acordă deputatului pe o durată de 36 de zile lucrătoare (luîndu-
se drept bază săptămîna de muncă de 6 zile), de regulă, în timpul vacanţei de crăciun şi vacanţei de vară.

Legea privind statutul deputaţilor în Parlament stabileşte şi unele drepturi speciale. Astfel, Preşedintele
Parlamentului, în caz de expirare a mandatului, de demisie sau de imposibilitate definitivă de exercitare a
atribuţiilor, beneficiază de:

a) asistenţă medicală şi tratament balneoclimateric gratuite;

b) asigurare a securităţii în decursul unui an de zile;

c) automobil în decursul unui an de zile;

d) înlesniri la plata pentru serviciile comunale;

e) paşaport diplomatic

Incompatibilităţi. Instituirea incompatibilităţilor este explicată prin:

- imposibilitatea exercitării concomitente a mai multor funcţii;

- crearea condiţiilor pentru ca parlamentarul să se poată concentra doar asupra activităţii parlamentare; -
evitarea cazurilor de corupţie prin posibilitatea oferirii unor posturi avantajoase de către executiv în
schimbul unei „protecţii” parlamentare etc.

Legea privind statutul deputatului în Parlament (art. 3) consacră că mandatul de deputat este incompatibil
cu:

a) funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova;

b) funcţia de membru al Guvernului;

c) funcţia de avocat parlamentar;

d) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un stat străin sau organizaţie
internaţională

Legea privind statutul deputaţilor în Parlament (art. 9) stabileşte că imunitatea parlamentară are ca scop
protejarea deputatului în Parlament împotriva urmărilor judiciare şi garantarea libertăţii lui de gândire şi de
acţiune.

Deputatul este considerat pe toată durata mandatului său ca fiind în exerciţiul funcţiunii, motiv pentru care
orice agresiune împotriva sa este asimilată infracţunii de ultraj şi sancţionată conform dispoziţiilor prevăzute
pentru aceasta. De protecţie juridică similară beneficiază şi membrii familiei - soţ, soţie, copii şi părinţi - în
cazul în care agresiunea împotriva acestora urmăreşte nemijlocit exercitarea de presiuni asupra deputatului
în legătură cu exercitarea mandatului său.

PARLAMENTARISMUL FRANCEZ

Este de menţionat că la descrierea parlamentarismului francez nu vom avea în vedere organele judecătoreşti
franceze de „stil vechi” numite parlamente, dar adunările reprezentative din anii 1789-1799.
Parlamentarismul francez de la sfârşitul sec. al XVIII-lea poate fi considerat un fenomen contradictoriu, mai
ales după natura provenienţei sale. Astfel, acesta apare nicidecum pe un loc gol, având în calitate de
predecesor adunările notablilor şi Statele Generale, convocate periodic de rege din cele mai vechi timpuri.
Această preemţiune este totuşi neânsemnată deoarece între anterioarele adunări ale Statelor Generale (1614)
şi notablilor (1627-1628) şi până la momentul confirmării parlamentarismului francez modern au trecut mai
bine 150 ani, cee ce constituie un termen mare. În acest răstimp în Franţa succedaseră câteva generaţii, iar
viaţa se schimbase de nerecunoscut.

PARLAMENTARISMUL ENGLEZ

Este de menţionat că structura palamentului a cunoscut o evoluţie mai îndenlugată. Iniţial toţi membrii
parlamentului (reprezentanţii nobilimii deveneau membri de drept, iar cavalerii şi orăşenii erau aleşi ) se
convocau în şedinţe comune. În anul 1332, pentru prima dată apare menţiunea oficială despre două reuniuni
separate: de cavaleri, reprezentanţi ai comitatelor, cu burghezia din oraşe, pe de-o parte, şi baronii şi
episcopii împreună cu preoţii pe de altă parte. Aceasta a fost preludiul divizării parlamentului în două
camere: Camera Lorzilor şi Camera Comunelor, care reprezenta comunitatea regatului. Ceva mai târziu, în
anul 1376, apare „speakerul” ales de Camera Comunelor şi acceptat apoi de rege, devenind în rezultat
preşedintele şedinţelor. Parlamentul putea fi convocat ori de câte ori regele avea nevoie, frecvenţa
reuniunilor mai depinzând şi de banii suveranului. Nu exista nici o regulă care să fixeze termenul de
convocare a acestuia. De exemplu, parlamentul lui Henri al VIII-lea (1529-1536) a activat 7 ani, parlamentul
Elizabetei (1572-1583) – 11 ani. Domnia lui Jacques I (1603-1625) şi a lui Carol I (1625-1649) sunt
caracterizate de o putere egală între parlament şi rege. Timp de 3 ani au durat reuniunile primelor 2
parlamente ale regelui Jacques I, 7 ani - între al doilea şi al treilea. Carol I domneşte fără convocarea
parlamentului din 1629 până în 1640 – perioada absolutismului

Din textul Declaraţiei decurge că autorii acesteia au urmărit două scopuri principale: renunţarea la
moştenirea politică de „stil vechi” şi instituirea fundamentului unei organizări de stat noi. Constituţia din
anul 1791, elaborată de Adunarea constituantă, a reconfirmat principiile guvernării reprezentative şi
separaţiei puterilor.

Constituţia care avea un caracter „reprezentativ” consfinţeşte şi caracterul reprezentativ al adunării

legislative şi al regelui. Puterea legislativă era încredinţată Adunării naţionale, iar puterea executivă era de
competenţa regelui care asigura cotrolul asupra exercitării acesteia.

De competenţa Adunării naţionale era iniţierea legislativă şi adoptarea legilor, adoptarea bugetului, stabilirea
impozitelor, instituirea funcţiilor publice, declararea războiului şi ratificarea tratatelor internaţionale. Pe
lângă rege şi parlament, Constituţia prevedea şi instituirea unei puteri judecătoreşti independente. Fără a
stabili momentul apariţiei Parlamentului ca institutie politico-juridica în cadrul societăţii organizate ân stat,
putem constata că naşterea lui a fost condiţionată de o serie de factori, printre care:

- revolta poporuui împotriva absolutismului monarhic;

- intenţia maselor de a participa la procesul de guvernare;

- fundamentarea principiului suveranităţii conform căruia puterea aparţine poporului şi numai poporul are
dreptul de a elabora legi ;

ORGANIZAREA

a) organele de conducere şi gestiune;

b) formaţiunile interne.

A. Organele de conducere şi gestiune.

1. Preşedintele Parlamentului. Cu toate că Parlamentul este format printr-o metodă specifică de selectare a
membrilor săi (prin alegerea de către electorat) care se mai bucură şi de un statut deosebit, ca şi orice organ
colegial necesită o conducere. În Republica Moldova (Constituţia, art. 64; Regulamentul Parlamentului, art.
7) Preşedintele Parlamentului se alege pe durata mandatului Parlamentului, prin vot secret, candidaţii fiind
propuşi de fracţiunile parlamentare. Pentru alegerea Preşedintelui Parlamentului este necesară întrunirea
majorităţii voturilor deputaţilor aleşi.

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova reprezintă Parlamentul în ţară şi peste hotare şi exercită
următoarele atribuţii:

- conduce lucrările Parlamentului şi ale Biroului permanent (convoacă şedinţele ordinare, extraordinare sau
speciale ale Parlamentului; asigură respectarea Regulamentului şi menţinerea ordinii în timpul şedinţelor;
primeşte şi distribuie proiectele de legi şi propunerile legislative, precum şi rapoartele comisiilor; anunţă
rezultatul votării şi numeşte actele legislative adoptate);
- semnează legile şi hotărîrile adoptate de Parlament; - desemnează, după consultarea preşedinţilor
fracţiunilor parlamentare şi comisiilor permanente, componenţa delegaţiilor parlamentare, ţinînd seama de
reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament;

- dispune de mijloacele financiare aprobate de Parlament;

2. Vicepreşedinţii Parlamentului. Se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, după consultarea

fracţiunilor parlamentare, prin vot deschis, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Şi vicepreşedinţii
Parlamentului pot fi revocaţi înainte de termen la propunerea Preşedintelui Parlamentului, după consultarea
fracţiunilor parlamentare, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Vicepreşedinţii Parlamentului îndeplinesc, în
modul stabilit de Preşedinte, atribuţiile Preşedintelui, la rugămintea sau în absenţa acestuia

3. Biroul permanent. Este un organ colegial de conducere al Parlamentului la formarea căruia se ţine cont de
configuraţia politică a legislativului prin asigurarea reprezentării proporţionale a fracţiunilor.

Atribuţiile de bază ale Biroului permanent sunt următoarele:

- pregăteşte şi asigură desfăşurarea lucrărilor Parlamentului (propune Parlamentului data convocării sesiunii
şi durata acesteia; întocmeşte, de comun acord cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare şi ai comisiilor
permanente, ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului şi o prezintă Parlamentului spre aprobare);

- supune votului Parlamentului, la propunerea fracţiunilor parlamentare şi a preşedinţilor comisiilor

permanente, componenţa nominală a comisiilor permanente; coordonează activitatea acestora;

- hotărăşte, din oficiu sau la solicitare, publicarea în mijloacele de informare în masă (inlcusiv electronice) a
anumitor proiecte de acte legislative, stenograme ale şedinţelor publice ale Parlamentului şi a altor acte
vizînd activitatea legislativului, în funcţie de importanţa lor pentru societate.

- stabileşte structura şi statele de personal ale Aparatului Parlamentului şi le prezintă Parlamentului spre
aprobare;

- întocmeşte devizul de cheltuieli (bugetul) Aparatului Parlamentului şi îl prezintă Parlamentului spre

aprobare.

B. Formaţiunile interne.

1.Grupurile parlamentare. Constituie organisme interne ale parlamentului (ori a camerelor în cazul
parlamentelor bicamerale) formate din parlamentari –reprezentani ai unor partide, mişcări politice şi care
adoptă, practic, aceeaşi poziţie politică. Existenţa grupurilor parlamentare este determinată de prezenţa
partidelor politice în sistemul politic al societăţii, inclusiv de dreptul acestora de a-şi desemna şi promova
reprezentanţii săi în alegerile parlamentare.

În conformitate cu Regulamentul menţionat, fracţiunile parlamentare au dreptul să facă propuneri pentru: -

numirea sau alegerea reprezentanţilor lor în Biroul permanent, în comisiile permanente şi în alte organe de
lucru ale Parlamentului;

- ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului şi ale Biroului permanent;

- formarea comisiilor speciale, de anchetă şi altor comisii ale Parlamentului;

- proiectele de hotărâri ale Parlamentului privind programul de activitate al Guvernului.

- publicarea anumitor proiecte de acte legislative importante, prezentate spre examinare Parlamentului, şi
consultarea opiniei publice asupra conţinutului acestora
Fracţiunile din Parlamentul Republicii Moldova se bucură şi de alte priorităţi. Spre exemplu, preşedintele
şedinţei stabileşte succesiunea luărilor de cuvânt în funcţie de componenţa numerică a fracţiunilor
parlamentare. Fracţiunilor parlamentare li se pun la dispoziţie încăperi pentru lucru, tehnică birotică,
rechizite de birou şi li se acordă servicii necesare activităţii lor eficiente.

2.Comisiile parlamentare. Sunt organe interne de lucru ale parlamentelor, de competenţă specială. În
Regulamentul Parlamentului se arată că pot fi instituite comisii peramanente, comisii speciale sau comisii de
anchetă.

Comisiile permanente. Au un rol determinant, mai ales în procedura legislativă. Fiind cele mai importante,
se aleg pentru întreaga durată a legislaturii în diferite domenii de activitate: buget, finanţe, industrie, ordine
publică, agricultură, învăţământ, sănătate, protecţie socială, ocrotirea sănătăţii etc.

Comisii speciale Sunt constituite pentru elaborarea unor acte legislative complexe, pentru avizarea lor sau
pentru alte scopuri, indicate în hotărîrea de înfiinţare a comisiei respective. Actele legislative astfel elaborate
nu se vor mai supune examinării altor comisii. Prin hotărârea de constituire se desemnează, la propunerea
Biroului permanent, şi componenţa nominală a comisiei, precum şi termenul în care va fi depus raportul
comisiei.

Comisii de anchetă. Aceste comisii parlamentare au o importanţă majoră, realizând, de regulă, anchete
judiciare, anchete electorale, anchete legislative şi anchete politice.

ORGANIZAREA ACTIVITATII PARLAMENTULUI

Prin organizarea activităţii Parlamentului se subânţelege programarea activităţii zilnice a deputaţilor ce se

desfăşoară în cadrul sesiunilor constituite din şedinţe.

1.Sesiunile. La general, sesiunea repezintă o perioadă de timp pe pacursul căruea parlamentarii se întrunesc
pentru dezbaterea şi soluţionarea problemelor ce ţin de competenţa organului reprezentativ din care fac
parte.

În literatura de specialitate se face deosebire între sesiunile ordinare, extraordinare şi speciale.

-Sesiunile ordinare ale Parlamentului sunt obligatorii iar numărul lor este expres consacrat în Constituţia
Republicii Moldova (art. 67)

-Sesiunile extraordinare. Convocarea lor are loc la necesitate în afara sesiunilor ordinare. Posibilitatea
convocării lor este consfinţită în Constituţia Republicii Moldova (art. 67) şi Regulamentul Parlamentului
(art. 35). Parlamentul se întruneşte în sesiuni extraordinare la cererea Preşedintelui Republicii Moldova,
Preşedintelui Parlamentului sau la cererea unei treimi din numărul de deputaţi.

-Sesiunile speciale, în statele în care sunt recunoscute, se convoacă cu prilejul unor evenimente importante,
spre exemplu, în Franţa un asemenea motiv serveşte audierea adresării Preşedintelui republicii (art. 18 din
Constituţia Franţei).

2.Şedinţele. Reprezintă intervalul de timp din cadrul sesiunii când parlamentarii se adună efectiv şi
nemijlocit. Procedura şedinţelor este reglementată de Regulamentul Paralamentului (art. 36-43; 82-95).

Fiecare şedinţă a Parlamentului se desfăşoară, de regulă, conform ordinii de zi care se întocmeşte de Biroul
permanent pentru o perioadă de 2 săptămîni. Ordinea de zi a şedinţei cuprinde proiecte de legi, hotărîri,
moţiuni, precum şi interpelări, petiţii şi alte chestiuni propuse de Preşedintele Republicii Moldova, de
Guvern, Biroul permanent ori de deputaţi.
Regulamentul (art.82) prevede că şedinţele Parlamentului sunt publice, cu excepţia cazurilor în care, la
cererea Preşedintelui Parlamentului, a unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de deputaţi ce constituie
cel puţin 15% din numărul de deputaţi aleşi, se hotărăşte, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, ca acestea
să fie închise.

Parlamentul îşi desfăşoară activitatea în şedinţe plenare, în şedinţe ale comisiilor şi în fracţiuni, de regulă,
conform următorului program:

luni - lucrul cu alegătorii (zi de audienţă, deplasări pe teren);

marţi - şedinţe ale fracţiunilor parlamentare;

miercuri - şedinţe ale comisiilor permanente;

joi - şedinţă în plen;

vineri - şedinţă în plen, şedinţa Preşedintelui Parlamentului cu preşedinţii comisiilor permanente, şedinţa
Biroului permanent.

Şedinţele plenare ale Parlamentului sunt deschise de Preşedinte sau de unul dintre vicepreşedinţi.
Preşedintele şedinţei este dator:

- să precizeze dacă este întrunit cvorumul legal şi anunţă ordinea de zi;

- să conducă dezbaterile, urmărind respectarea Regulamentului şi menţinerea ordinii la şedinţe. În acelaşi

timp, Preşedintele şedinţei nu este în drept să comenteze luările de cuvînt ale deputaţilor şi să-şi exprime
părerea asupra chestiunilor ce se discută.

Privitor la desfăşurarea şedinţelor, evidenţem câteva reguli cuprinse în Regulamentul Parlamentului:

- înainte de începerea lucrărilor unul dintre membrii Biroului permanent întocmeşte lista cu deputaţii care se
înscriu la cuvânt;

- deputaţii înscrişi pe listă vor lua cuvîntul în ordinea stabilită de preşedintele şedinţei, cu respectarea
dreptului opoziţiei de a-şi exprima opinia;

- Preşedintelui Republicii Moldova, Preşedintelui Parlamentului, vicepreşedinţilor şi membrilor Guvernului

prezenţi la şedinţă li se poate da cuvântul în orice fază a dezbaterilor;

Cererea de încheiere a dezbaterii se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi;

- este interzisă proferarea de insulte sau calomnii atît de la tribuna Parlamentului, cît şi din sala de şedinţe
precum şi dialogul între vorbitorii aflaţi la tribună şi persoanele aflate în sală;

- Preşedintele şedinţei cheamă la ordine pe deputaţii care tulbură dezbaterile sau creează agitaţie în sală

În scopul asigurării ordinii în procesul de desfăşurare a şedinţelor Regulamentul Parlamentului (art. 116)
prevede aplicarea următoarele sancţiuni de către preşedintele şedinţei:

a) avertismentul;

b) chemarea la ordine;

c) retragerea cuvîntului;

d) eliminarea din sala de şedinţe

În cazul în care, după chemare la ordine, un deputat continuă să încalce Regulamentul, preşedintele şedinţei
îi poate retrage cuvântul, iar dacă deputatul persistă, îl poate fi eliminat din sală

SCURT ISTORIC (Expresia de parlamentarism care, în opinia noastră, nu trebuie să fie confundată cu ideea
predominării Parlamentului există de foarte mult timp. În doctrina dreptului constituţional se considera că
baştina parlamentului este Anglia. În acelaşi timp sunt autori care consideră că «Este totuşi inexact să se
spună că Marea Britanie este mama parlamentului; Islanda are drepturi de anterioritate şi Polonia pretenţii
de simultanietate. Dar este adevărat că ea a servit de model şi că anglomania observatorilor continentali nu
este fără fundament». Paradoxal, însă acest cuvânt de origine franceză (verbul francez parler – a vorbi),
semnificând „locul unde se vorbeşte” a apărut în constituţiile franceze abia în anul 1946, mai înainte
vorbindu-se de „Corp legislativ”, de „Cameri” sau „Adunări”. Într-adevăr, regimul reprezentativ, în calitatea
sa de matriţă a parlamentarismului, s-a dezvoltat esenţialmente în Marea Britanie. Paralel cu cucerirea
normandă apare aşa-numita „curia minor”, constituită din reprezentanţii regelui şi „curia major”, consiliu
regal la care aderau şi vasalii nemijlociţi ai coroanei, supuşi consiliului printr-un contract feudal.)

COMPETENTA PARLAMENTULUI RM

Competenţa parlamentelor depinde în mare măsură de o serie de factori de configurare a dreptului printre
care menţionăm: forma de guvernământ; structura de stat; regimul politic; tradiţiile istorice; structura
sistemului politic. În îndeplinirea atribuţiilor ce ţin de exercitarea suveranităţii naţionale Parlamentul
Republicii Moldova exercită mai multe funcţii: legislativa; adoptarea bugetului de stat şi controlul asupra
realizării luistabilirea directiilor principale ale activităţii social-economice, culturale şi juridice; alegerea,
formarea, numirea sau revocarea unor autorităţi statale; apărarea ţării şi conducerea în politica externă;
controlul parlamentar. Rămâne deschisă problema de a atribui parlamentului şi funcţiile constuituante şi
jurisdicţionale.

-Funcţia legislativă. Este funcţia primordiala a Parlamentului Republicii Moldova. Această prerogativă oferă
Parlamentului nobila misiune, dar şi datorie, să adopte norme juridice care îmbracă diferite forme externe şi
despre care vom menţiona mai jos. Anume din aceste considerente Constituţia Republicii Moldova (art. 60)
declară Parlamentul unică „autoritate legislativă a statului”. Dreptul de unică „autoritate legislativă a
statului” este limitat şi de domeniul relaţiilor sociale care, conform Constituţiei, urmează să fie reglementate
prin lege, restul relaţiilor urmând să fie reglementate prin acte adoptate de alte organe de stat.

În categoria parlamentelor cu competenţă legislativă absolut nelimitată sunt incluse parlamentele care au
dreptul să adopte legi în orice domeniu al vieţii sociale. În acest caz nici Constituţa, nici alte acte normative
nu nominalizează relaţiile sociale pentru a căror reglementare parlamentul trebuie să adopte legi. În
categoria unor asemenea parlamente se înscriu cele din Anglia, Italia, Irlanda, Grecia, Japonia. Din cea de a
doua categorie, a parlamentelor cu competenţă absolut limitată, fac parte, cu prioritate, statele federative, ale
căror constituţii delimitează în mod expres competenţa statelor federale de cea a statelor federate. De la
aceată regulă însă sunt şi excepţii. Astfel, Franţa, fiind un stat unitar, a delimitat cu stricteţe cadrul de relaţii
pentru a căror reglementare parlamentul este în drept să legifereze (art. 34 din Constituţie).

Categoria a treia, a parlamentelor cu competenţă relativ limitată, este constituită din parlamente care dispun
de un cadru prestabilit de relaţii sociale rezervate reglementărilor legislative relativ flexibil. Acestea sunt
parlamentele unor state federative (Germania, India, Rusia) care dispun de o competenţă legislativă comună
statului federal şi subiecţilor săi.

-doptarea bugetului de stat şi controlul asupra realizării lui. În cursul examinării procesului de apariţie şi
evoluţie istorică a parlamentarismului, am constatat că una dintre cele mai vechi atribuţii privilegiate ale
parlamentelor a fost cea de control asupra surselor de completare a vistieriei statului prin stailirea unor taxe
şi impozite ori scutirea de acestea. Prima Constituţie franceză (3 septembrie, 1791) prevedea următoarele :
”Impozitele de stat se discută şi se aprobă anual de către Corpul Legislativ şi nu vor avea valoare mai mult
timp decât ultima zi a următoarei sesiuni, în afară de cazul în care acestea nu au fost reânnoite de o hotărâre
directă”.

Stabilirea directiilor principale ale activitatii social-economice, cultural-statale si juridice. În virtutea

faptului că Parlamentul este organul reprezentativ al deţinătorului suveranităţii naţionale, el are puterea de
decize în cele mai importante domenii ale vieţii sociale. Aceste împuterniciri sunt prevăzute în mod direct de
Constituţia Republicii Moldova şi privesc, în special:

a) sistemul electoral;
b) organizarea şi desfăşurarea referendumului; -
c) organizarea şi funcţionarea partidelor politice;
d) modul de stabilire a zonei economice exclusive;
e) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
f) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială; - organizarea generală
a învăţămîntului;

-Alegerea, formarea, numirea sau revocarea unor autorităţi statale. Conţinutul acestei funcţii depinde în mare
măsură de forma de guvernământ care, la rândul ei determină locul şi rolul Parlamentului în cadrul
mecanismului de statPrivitor la realizarea acestei funcţii în practica constituţională naţională, putem
menţiona că, potrivit Constituţiei, Parlamentul Republicii Moldova: alege Preşedintele Republicii (art. 78
din Constituţie) şi poate hotără punerea sub acuzare (art. 81) ori poate decide demiterea acestuia (art. 89);
acordă Guvernului vot de încredere (art. 98); alege şi numeşte persoane oficiale de stat, în cazurile prevăzute
de lege (art. 66).

-.Apărarea ţării şi conducerea în politica externă. De regulă, palamentele sunt înzestrate cu atribiţii deosebite
în problemele ce ţin de război şi pace. Astfel, Camera deputaţilor şi Senatul Parlamentului italian pot declara
stare de război şi atribuie Guvernului competenţa necesară (art. 78 din Constituţie). Regele Spaniei poate
declara război şi încheia pace numai cu consimţământul Corteselor generale (art. 63 alin. 3 din Constituţie).

-Controlul parlamentar. Este o consecinţă directă a poziţiei Parlamentului în sistemul organelor de stat. În
calitatea sa de organ reprezentativ al deţinătorului suveranităţii naţionale, parlamentul trebuie să cunoască
modul în care sunt realizate actele sale, modul în care activează organele formate de el, demnitarii de stat
numiţi în funcţie printr-o procedură parlamentară, în procesul de exercitare a atribuţiilor conferite de
Constituţie şi alte legi.

a) Controlul exercitat prin rapoarte şi alte documente similare prezentate Parlamentului spre audiere.
Este foarte simplu să ne convingem despre faptul că Palamentul selectează informaţia privitor la
modul în care se execută Constituţia şi alte legi, despre randamentul activităţii organelor formate ori
a persoanelor cu atribuţii publice numite în funcţie de el, din conţinutul unei game largi de
documente cum ar fi: rapoarte, mesaje, dări de seamă, programe etc.
b) Control exercitat prin comisiile parlamentare. În marea majoritate a statelor controlul parlamentar
asupra activităţii executivului, pecum şi a altor sfere ale vieţii publice este încredinţată comisiilor
parlamentare permanente. În acest sens este apreciată eficacitatea comisiilor pentru buget şi finanţe
c) Controlul exercitat prin interpelări. În literatura de specialitate se deosebesc două varietăţi de
interpelare: întrebările orale sau scrise şi interpelarea propriu-zisă. Întrebările sunt «cereri adresate de
către deputaţi sau senatori organelor de stat (îdeosebi Guvernului sau miniştrilor) în legătură cu
activitatea analizată în parlament sau cu orice probleme sociale, economice, culturale, juridice».
Interpelarea propriu-zisă este “o procedură de control parlamentar, care ia forma dreptului unui
parlamentar de a cere explicaţii guvernului în legătură cu diverse aspecte ale politicii, ale
 administraţiei sau în legătură cu unele măsuri luate de Guvern” ori un «procedeu parlamentar de a
obţine informaţii utile din partea miniştrilor sau primului ministru pentru activitatea organului
legislativ».
d) Control exercitat prin instituţia Ombudsman-ului. Instituţia Ombudsman-ului, fiind acceptată de
majoritatea covârşitoare a statelor lumii, cunoaşte statute diferite. Dacă în unele state ombudsmanii
exercită controlul asupra respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (Polonia,
Anglia, România, Republica Moldova), în altele ei supraveghează legalitatea în activitatea
administraţiei (Norvegia, Danemarca), sau, pe lângă aceasta, mai verifică şi legalitatea activităţii
organelor administraţiei publice locale şi celor judecătoreşti (Elveţia, Finlanda), inclusiv controlul
respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

ACTELE ADOPTATE DE PARLAMENT

Articolul 60, alin. (1) din Constituţie acordă Parlamentului statutul de “unică autoritate legislativă a
statului”. Noţiunea «legislativă» provine din limba latină lex – lege, latum – a aduce şi ne sugerează că
în virtutea acestei calităţi, Parlamentului îi revine obligaţia de a elabora, adopta sau abroga legi pentru
societate.

a) Legea. În doctrina juridică noţiunea de lege este utilizată şi interpretată în două sensuri: în sens
lagr prin lege se subînţelege orice act normativ care reglementează relaţiile sociale (constituţia,
actele parlamentului, decretele Preşedintelui, hotărârile Guvernului, etc.), iar în sensul îngust, în
care vom interpreta şi noi această noţiune, legea reprezintă un act juridic adoptat de parlament.
Luând în considerare cele menţionate, putem defini legea drept act normatv care exprimă voinţa
generală, elaborat potrivit unei proceduri stabilite în prealabil de constitituţie şi adoptat de
organul reprezentativ al deţinătorului suveranităţii naţionale, care cuprinde reguli de conduită
socială generale, impersonale şi obligatorii, susceptibile de a fi sancţionate prin forţa de
constrângere a statului atunci când sunt încălcate.
(1) Legile constituţionale. Sunt legile prin care are loc revizuirea Constituţiei (art. 72 alin. 2).
Este recunoscut că legile constituţionale cuprind dispoziţii destinate reglementării celor mai
importante relaţii sociale numite şi fundamentale care se desfăşoară în procesul de organizare
a societăţii în stat şi de realizare a puterii publice. Legile organice. Sunt cele adoptate de
Parlament în domeniile determinate de art. 72 alin. (3) din Constituţie: sistemul electoral;
organizarea şi desfăşurarea referendumului; organizarea şi funcţionarea Parlamentului;
organizarea şi funcţionarea Guvernului; organizarea şi funcţionarea Curţii constituţionale, a
Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti
(2) Legile ordinare. Ca şi cele constituţionale ori organice, sunt acte adoptate de Parlament, dar
se deosebesc de acestea, în primul rând, prin obiectul de reglementare. Astfel, Constituţia
(art. 72 alin. 4) încredinţează Parlamentului adoptarea legilor ordinare în “orice domeniu al
relaţiilor sociale cu excepţia celor rezervate legilor constituţionale şi legilor organice”
b) Hotărârea ca act juridic al Parlamentului. Este actul adoptat de Parlament (de una dintre camere în
cazul parlamentelor bicamerale), prin care se asigură organizarea şi funcţionarea autonomă a sa.
Hotărârile se deosebesc de legi şi prin procedura care o urmează în procesul de devenire. Astfel, în
procesul elaborării hotărârilor nu sunt necesare anumite etape ale procesului de legiferare, cum ar fi:
iniţiativa legislativă, avizarea, expertiza, promulgarea.
c) Moţiunea. Este o categorie a actelor adoptate de parlament prin care membrii acestuia „îşi exprimă o
anumită atitudine sau anumite revendicări în probleme de ordin general (politic, economic, social,
cultural)”. Şi în Constituţia Republicii Moldova a fost acceptată noţiunea de « moţiune de cenzură”
(art. 106/1), a crei adoptarea are ca efect demiterea Guvernului.

PROCEDURA DE ADOPTARE A LEGII IN PARLAMENT

1. Etapa preparlamentară.

-Iniţiativa legislativă. Este termenul prin care se desemnează dreptul de a iniţa şi depune proiecte de legi
sau propuneri legislative în parlament, în condiţiile prevăzute de lege. De regulă, dreptul de iniţiativă
legislativă este acordat unor subiecte de drept constituţional (organelor de stat, partidelor politice)

-Iniţiativa guvernamentală (include şi iniţiativa aparţinând şefului de stat) este aplicată pe larg în
republicile parlamentare şi mixte, dar nu este exclusă aplicarea acesteia nici în republicie prezidenţiale
unde, deseori, mesajele şefului de stat sunt reproduse sub forma unui proiect de lege şi înaintate
parlamentului spre examinare.

- Iniţiativă parlamentară. Este recunoscută de toate formele de guvernământ (cu excepţia monarhiilor
absolute). În practică se realizează prin dreptul parlamentarilor de a înainta proiecte de lege ori propuneri
legislative.

-Iniţiativă populară. Se manifestă prin dreptul unui anumit număr de cetăţeni de a înainta parlamentului
anumite proiecte de legi, care se deosebeşte de la o ţară la alta. Spre exemplu în Slovenia numărul de
cetăţeni necesar pentru o iniţiativă legisjlativă este de 5 000, în Macedonia – 10 000, în Albania – 20
000, în Belarus, Elveţia, Italia, Lituania – 50 000, în Polonia, Austria, România – 100 000, în Spania –
500 000.

-Iniţiativă specială. În unele state dreptul la iniţiativă legislativă este acordat unor organe ale
administraţiei publice locale sau de altă natură. De exemplu, în Italia, Consiliul economic naţional şi
Consiliile regionale au dreptul la iniţiativă legislativă (art. 99, 121 din Constituţie).

Potrivit Constituţiei Republicii Moldova (art. 73), dreptul de iniţiativă legislativă aparţine:

b) deputaţilor în Parlament;
c) Preşedintelui Republicii Moldova;
d) Guvernului;

- Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.

-Fundamentarea, avizarea şi expertiza proiectului de lege. Această fază a procesulu de legiferare nu este
o prsupunere teoretică, fiind prezăzută în mod expres chiar de legislaţia naţională (Legea privind actele
legislative, Cap. V). Astfel, concomitent cu elaborarea proiectului de lege, se cere şi întocmirea unei note
informative în care se indică:

a) condiţiile ce au impus elaborarea proiectului, finalităţile urmărite prin implementarea noilor

reglementări;

b) principalele prevederi, locul actului în sistemul legislaţiei, evidenţierea elementelor noi, efectul social,
economic şi de altă natură al realizării lui;

c) fundamentarea economico-financiară în cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli

financiare şi de altă natură

În scopul evaluării proiectului, se mai efectuează şi expertizele juridică, economică, financiară,

ştiinţifică, ecologică şi de alt gen, în funcţie de tipul raporturilor sociale reglementate, precum şi o
expertiză lingvistică.

- Expertiza juridică, obligatorie pentru toate proiectele de acte legislative, urmăreşte:

 e) asigurarea concordonanţei proiectului cu normele Constituţiei, cu practica jurisdicţiei
constituţionale şi cu prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte,
precum şi cu legislaţia în vigoare;
f) întocmirea proiectului conform tehnicii legislative;
g) reglementarea integrală a raporturilor sociale respective.
h) Expertiza economică contribuie la:
i) coordonarea proiectului cu legislaţia economică în vigoare;
j) evidenţierea aspectelor pozitive şi negative ale proiectului privind asigurarea reformelor,
relevarea avantajelor economice şi de altă natură, semnalarea deficienţelor economice şi
prognozarea consecinţelor economice negative.

-Expertiza financiară:

a) asigură coordonarea proiectului cu legislaţia financiară în vigoare;

b) evaluează cheltuielile financiare pentru realizarea noilor reglementări;

-Expertiza ecologică contribuie la:

a. coordonarea proiectului cu legislaţia ecologică în vigoare;

b. asigurarea ocrotirii sănătăţii omului şi protecţia mediului înconjurător;
c. prognozarea consecinţelor ecologice.

-Expertiza lingvistică asigură utilizarea corectă a terminologiei şi perfecţionarea limbajului actului

legislativ.

2. Dezbaterea şi adoptarea proiectului de lege. La acest capitol, unii autori recunosc existenţa a două
etape succesive: pregătirea lucrărilor în plen şi procedura de adoptare.

În aceeaşi viziune, fiecare dintre aceste etape la rândul său, este alcătuită din două faze succesive, şi
anume: prima cuprinde analiza şi avizarea proiectului de lege sau propunerii legislative în comisiile
parlamentare şi înscrierea lor pe ordinea de zi, iar a doua etapă cuprinde deliberarea în plenul adunării
parlamentare şi, în cazul adoptării procedurile parlamentare legate de promulgarea legii. Noi vom
examina şase faze succesive ale acestei etape.

-Depunerea proiectului de lege în Parlament. Varianta finală a proiectului de lege se depune în

Parlament. Proiectul trebuie să fie însoţit de un dosar care conţine:

a. actul în al cărui temei a fost iniţiată elaborarea proiectului;

b. actul prin care s-a instituit grupul de lucru şi componenţa acestuia;
c. rezultatele investigaţiei ştiinţifice;
d. nota informativă; - avizele şi rezultatele expertizelor;
e. lista actelor normative care necesită elaborare sau revizuire în legătură cu adoptarea
proiectului dat;
f. alte acte considerate necesare.

-Avizarea proiectului de lege de organele interne ale Parlamentului. Imediat ce proiectele de legi sau
propuneri legislative ajung în Parlament, Preşedintele Parlamentului sau vicepreşedinţii le înaintează
spre dezbatere şi avizare comisiei permanente.

-Avizarea proiectului de lege de către Guvern. Proiectele de legi şi propunerile legislative înaintate de
deputaţi, de comisiile permanente şi speciale ale Parlamentului, în afară de dezbaterea lor pentru avizare
în comisiile parlamentare, se trimit de către Biroul permanent în mod obligatoriu Guvernului spre
avizare.

-Includerea proiectului de lege pe ordinea de zi. Decizia de includere a proiectului de lege pe ordinea de
zi se adoptă la şedinţa Biroului permanent. Pentru aceasta se supun dezbaterii următoarele documente
prezentate de comisia permanentă sesizată în fond:

a. scopurile, sarcinile şi concepţia proiectului, prognoza efectelor social-economice şi de

altă natură ale acestuia;
b. lista autorilor care au participat la elaborarea proiectului;
c. lista persoanelor sau organizaţiilor care au efectuat expertiza proiectului;
d. fundamentarea economico-financiară a proiectului;
e. avizul comisiei (comisiilor) permanente pe marginea proiectului;

-Dezbaterea proiectului de lege în şedinţa Parlamentului. Proiectele de legi avizate în modul stabilit se
supun dezbaterii Parlamentului conform ordinii de zi aprobate.

Dezbaterea în a doua lectură de către Parlament a proiectului de lege constituţională constă în:

a. prezentarea fiecărui amendament de către autorii acestuia;

b. audierea opiniilor fracţiunilor parlamentare, prezentate de cel mult doi vorbitori din partea
fiecărei fracţiuni, şi ale deputaţilor independenţi;
c. audierea opiniei comisiei speciale sau a comisiei permanente sesizate în fond asupra
fiecărui amendament;
d. votarea fiecărui amendament în parte. După examinarea şi votarea fiecărui articol în
parte, Preşedintele Parlamentului supune votului proiectul de lege constituţională în
întregime.

-Adoptarea proiectului de lege. Legile, hotărîrile şi alte acte se adoptă de către Parlament cu votul
majorităţii, respectându-se următoarele condiţii: - legile constituţionale - cu votul a 2/3 din numărul de
deputaţi aleşi; - legile organice - cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Este de menţionat că în
conformitate cu art. 111 din Constituţie, legea organică care reglementează statutul special al unităţii
teritoriale autonome Găgăuzia poate fi modificată doar cu votul a trei cincimi din numărul de deputaţi
aleşi în Parlament.

3. Etapa postparlamentară.

-Promulgarea legii. Este actul prin care şeful statului „certifică existenţa legii şi ordonă executarea ei”.
Conform art. 74 alin. 3 din Constituţia Republicii Moldova, legile se trimit spre promulgare
Preşedintelui republicii de către Preşedintele sau de către unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului, în
termen de 25 de zile de lucru de la adoptarea ei.

-Publicarea legii. Este procedeul care are drept scop să aducă legea la cunoştinţa cetăţenilor. Această
fază are o importanţă mare şi datorită faptului că ea condiţionează intrarea în vigoare a legii. După o
regulă general acceptată, lege nu poate obliga pe nimeni, dacă nu a fost publicată. Istoria cunoaşte mai
multe moduri de realizare a acestui concept.

-Aprobarea legii prin referendum. În cazul când sunt supuse revizuirii dispoziţiile privind caracterul
suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului,
Parlamentul, după adoptarea proiectului de lege constituţională, declară referendumul constituţional
republican pentru aprobarea noilor prevederi.