Criteriile în baza cărora funcționează organizațiile neguvernamentale

(potrivit lui Lester Salamon și Helmut Anheier) Una dintre cele mai
complete definiţii care arată rolul sectorului neguvernamental la
nivelul societăţii a fost elaborată în anul 1996 de către Lester M.
Salamon şi Helmut K. Anheier în studiul „Social Origins of Civil
Society: Explaining the Nonprofit Sector CrossNationality”. Cei doi
autori au identificat şapte criterii definitorii (primele cinci sunt
obligatorii indiferent de societate sau de stat, iar ultimele două au
caracter recomandativ): 1. Să funcţioneze ca entitate structurată
(instituţionalizarea): demonstrează faptul că funcţionează sub forma
unei structuri organizaţionale instituţionalizate. Organizaţiile
neguvernamentale trebuie să se ancoreze într-o realitate
instituţională, să îşi stabilească scopuri clare şi o structură
organizatorică bine definită (mecanisme interne de decizie,
regulament propriu de funcţionare, proceduri, etc.) care să le
asigure dezvoltarea internă şi comunicarea cu alte entităţi de drept
public şi/sau privat, să fie înregistrate şi să aibă statut juridic
separat. Reuniunile ad-hoc, temporare şi informale ale unui grup de
persoane nu constituie organizaţii deoarece nu au bază legală.
Organizaţiile neguvernamentale au bază legală şi personalitate
juridică, dar potrivit reglementărilor din România şi din alte state,
ele pot funcţiona şi fără personalitate juridică, responsabilitatea
acţiunilor răsfrângându-se asupra membrilor (de exemplu sucursalele
unor asociaţii, sucursalele unor fundaţii). 2. Să respecte criteriul
nondistribuţiei profitului: pot obţine venituri, respectiv “profit”
din activităţile desfăşurate, dar acestea nu pot fi distribuite
membrilor sau persoanelor din conducere, ci fie sunt folosite pentru
atingerea obiectivelor declarate, pentru susţinerea financiară a
misiunii şi cauzei organizaţiei, fie sunt distribuite persoanelor
care nu deţin control asupra organizaţiei. „Nonprofit” nu înseamnă că
la sfârşitul anului fiscal organizaţiei nu i se permite să mai aibă
bani în cont, ci faptul că acea sumă nu va fi folosită pentru uzul
personal al unuia sau mai multor membri (cum este în cazul profitului
comercial acordat patronilor sau asociaţilor sub formă de dividende),
ci este folosită pentru derularea unor activităţi sau proiecte,
respectiv pentru îndeplinirea misiunii organizaţiei. De altfel,
termenul de profit, ca diferenţă pozitivă între venituri şi cheltuieli
la sfârşitul anului fiscal, nu este adecvat pentru a descrie
surplusul de bani de care dispune organizaţia la încheierea anului
financiar. Pentru a înţelege mai bine această situaţie, putem lua
exemplul unei organizaţii care, fără să deruleze activităţi economice,
are la sfârşit de an în contul său de profit şi pierderi o sumă
pozitivă deoarece fondurile primite acoperă o perioadă mai mare de
timp decât anul fiscal la care bilanţul contabil face referire. Alte
expresii asemănătoare celei de „nonprofit” şi care pot fi întâlnite
ca atribute ale asociaţiilor, fundaţiilor, etc., sunt „nepatrimonial”
sau „fără scop lucrativ”. La fel ca în cazul atributului
„nonprofit”, nici acestea nu trebuie înţelese la modul absolut.
„Nepatrimonial” nu se referă la faptul că organizaţia nu poate avea
un patrimoniu propriu, iar „fără scop lucrativ” nu înseamnă că ea nu
ar putea derula şi activităţi cu caracter lucrativ, orientate spre
obţinerea de profit, doar că veniturile dobândite nu sunt distribuite
membrilor. 3. Să fie de natură privată (separarea de stat): sunt
separate de autorităţile publice din punct de vedere instituţional
(ceea ce nu elimină posibilitatea finanţării din bugetul public),
fiind constituite pe baza exercitării drepturilor la libera
iniţiativă şi libera asociere. Structura privată de organizare le
diferenţiază de instituţiile publice, iar interdicţia de
nondistributivitate privind dreptul de proprietate (asociat cu
prezenţa proprietarilor sau a acţionarilor ce urmăresc obţinerea
profitului) le distanţează de organizaţiile pentru profit. 4. Să se
autoguverneze (autonomia): sunt capabile să îşi asume decizii privind
funcţionarea internă sau relaţiile cu alte organizaţii în mod
independent, iar structurile de conducere nu sunt dominate de
reprezentanţii autorităţilor publice. Obiectivele organizaţiei
Funcţiile sectorului neguvernamental Funcţiile sectorului
neguvernamental au în vedere îndeplinirea acelor nevoi ale societăţii
pe care celelalte două sectoare, respectiv public şi privat orientat
spre profit, nu pot să le satisfacă. Potrivit lui Balogh şi Balogh
(2013), la nivelul societăţii, sectorul neguvernamental are două
funcţii principale, considerate menirea sectorului: - funcţia de
prevenire şi corecţie, care încearcă să prevină şi să corecteze
eventuale probleme, lipsuri ce împiedică sectorul public şi cel
privat orientat spre profit să funcţioneze. Anumite nevoi ale
societăţii pot fi satisfăcute mai repede, mai bine şi mai ieftin de
către sectorul neguvernamental decât de cel public. De altfel,
organizaţiile acestui sector sunt considerate un „termometru” al
comunităţii datorită rolului lor de a identifica problemele şi de a
găsi soluţii. În general, autorităţile publice folosesc drept pretext
lipsa de fonduri atunci când nu reuşesc să soluţioneze anumite
probleme ale societăţii. De cealaltă parte, organizaţiile
neguvernamentale folosesc resurse mai puţine pentru a asigura anumite
servicii. Această situaţie poate fi explicată prin utilizarea unor
practici manageriale diferite (organizaţiile menționate sunt structuri
flexibile, nebirocratice, structurate pe orizontală care promovează
munca în echipă) şi a voluntarilor, în timp ce instituţiile publice
sunt nevoite să plătească personalul implicat în rezolvarea
problemelor. - funcţia de dezvoltare, care contribuie la dezvoltarea
societăţii civile, a societăţii în general prin apărarea valorilor
civile, precum şi prin întărirea colaborării şi crearea cadrului
activităţilor comune. S-a demonstrat că organizaţiile neguvernamentale
au un impact deosebit asupra celorlalte două sectoare ale societăţii,
contribuind semnificativ la dezvoltarea lor prin aportul de idei şi
furnizarea de persoane calificate şi prin dezvoltarea unor programe
cercetare şi instruire. Mai mult, anumite organizaţii
neguvernamentale colaborează cu autorităţile publice privind
prestarea unor servicii, în special în domeniul social. Pe lângă
aceste funcţii mai există şi altele la fel de importante: - funcţia de
prestare servicii în acele sectoare în care statul nu intervine,
răspunzând astfel nevoilor societăţii civile. Organizaţiile sectorului
asociativ identifică problemele cărora autorităţile publice nu le
acordă prea multă importanţă, transformându-se într-un element de
sprijin pentru stat prin informaţiile deţinute şi spiritul de
organizare. - funcţia de mediere şi informare a populaţiei,
identificând problemele cu care se confruntă persoanele defavorizate
sau discriminate, informând şi convingând populaţia să fie mai
tolerantă cu acestea pentru a fi acceptate şi integrate în societate
(probleme legate de discriminarea rasială, religioasă, etnică,
homosexualitate). De exemplu, de-a lungul timpului numeroase
asociaţii anti-Sida au avut ca scop informarea și educarea populaţiei
asupra pericolului reprezentat de virusul HIV, asupra mijloacelor de
prevenire a infecției cu acest virus, promovând atitudini de sprijin
faţă de persoanele afectate. - funcţia de avocat, reprezentând anumite
probleme sau anumite persoane care sunt nevoite să facă faţă la un
moment unei probleme din aria de activitate a organizaţiei, iar
aceasta dispune de suficiente informaţii prin care poate apăra
persoana respectivă. De exemplu, anumite organizaţii ale sectorului
asociativ (ACCEPT, GALA Choruses, Lambda Foundation, etc.) apără şi
promovează drepturile persoanelor LGBT1 . - funcţia de garant al
drepturilor cetăţenilor, luptând pentru promovarea 1 Lesbiene, Gay,
Bisexuali, Transgender. 2 drepturilor omului, liberul acces la
informaţiile de interes general al cetăţenilor, promovând
voluntariatul şi dezvoltarea relaţiilor de ajutor reciproc şi
colaborare dintre oameni. D.H. Smith (1988) evidenţiază alte funcţii
ale sectorului neguvernamental: - funcţia de avangardă socială,
promovând şi susţinând noile idei sau inovaţii sociale. Această
funcţie de inovare, iniţiere şi experimentare a unor programe şi idei
reprezintă una dintre cele mai importante funcţii ale sectorului.
Spre deosebire de guverne ce nu-şi pot permite luxul abordărilor
experimentale, ci doar bazate pe certitudini, sectorul
neguvernamental are o libertate de mişcare mult mai mare, descoperind
noi probleme sau cauze care necesită a fi soluţionate. Astfel, el nu
trebuie să se limiteze la un set specific şi predefinit de activităţi.
- funcţia ludică, de relaxare şi recreere a membrilor societăţii
(organizaţiile neguvernamentale ca şi teren de joacă, sport,
recreere). - funcţia de eliberare şi refulare a individului
(organizaţiile neguvernamentale - furnizori ai celei de-a doua
şanse), permiţându-i într-o măsură destul de mare să-şi exprime
potenţialul şi capacitatea în comunitate, în mediul în care trăieşte
şi acţionează. Potrivit lui Drucker (2001), asociaţiile voluntare au
un rol important în dezvoltarea oportunităţilor de conducere pentru
indivizii al căror acces în astfel de funcţii este limitat atât în
cadrul organizatiilor guvernamentale, cât şi în cele private. De
altfel, numeroase femei şi membri ai grupurilor minoritare pot să îşi
exercite abilităţile de lider numai în organizaţiile neguvernamentale.
- funcţia de integrare socială în societate. Sectorul neguvernamental
răspunde nevoilor de sociabilitate ale oamenilor, pe lângă suportul
oferit de familie şi de colegii de la locul de muncă. Într-o
societate în care complexitatea problemelor economice şi sociale este
din ce în ce mai mare, creşte şi nevoia indivizilor de apartenenţă,
relaţii personale, precum şi dorinţa lor de a contribui la
soluţionarea acestora nu numai prin intermediul profesiei, ci şi
dincolo de propriul domeniu de cunoaştere specializată. Aceste nevoi
şi dorinţe sunt acoperite cel mai bine de sectorul social, unde
indivizii pot acţiona în calitate de voluntari, simţind că îşi aduc
contribuţia şi sunt responsabili. - funcţia de sprijinire a sistemului
economic al societăţii. Organizaţiile neguvernamentale sunt agenţi ai
pieţei libere care produc şi furnizează bunuri şi servicii ce nu pot
fi oferite de sectorul public sau privat orientat spre profit. Aceste
entităţi se angajează în diferite procese economice, desfăşoară
activităţi economice cu caracter profitabil, fără a redistribui
profitul membrilor, operează cu costuri şi pe baza unor balanţe
financiare. Ele reprezintă, de asemenea, un important angajator,
furnizând multe locuri de muncă pentru cetăţeni. - funcţia de definire
a moralităţii şi realităţii, scoţând în evidenţă ceeea ce există, ceea
ce este bun şi ceea ce ar trebui făcut în societate
Asociaţiile Potrivit articolului 4 din O.G. nr. 26/2000, asociația
este subiectul de drept privat constituit de trei sau mai multe
persoane care, pe baza unei înțelegeri, pun în comun și fără drept de
restituire contribuția materială, cunoștințele sau aportul lor în
muncă pentru realizarea unor activități în interes general, al unor
colectivități sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.
Din această definiţie reies două aspecte importante: - asociaţia nu
este o societate comercială Membrii fondatori ai asociaţiei nu au
drept de restituire a contribuţiei lor, pe când la societăţile
comerciale există acest drept deoarece scopul asocierii îl constituie
tocmai împărţirea beneficiilor, adică a profitului sub formă de
dividende. În cazul asociaţiei, veniturile obţinute sunt folosite
pentru atingerea scopului organizaţiei şi nu pot fi împărţite între
membrii sub formă de dividende. - asociaţia nu este o fundaţie Conform
O.G. nr. 26/2000, asociaţiile sunt caracterizate prin elementul de
asociere în scopul derulării unor activităţi comune prin participarea
membrilor, în timp ce fundaţiile se caracterizează prin elementul
patrimonial, chiar dacă sunt înfiinţate de mai mulţi fondatori.
Asociaţia este expresia libertăţii de asociere, fiind în acelaşi timp
şi un mijloc eficace de exercitare a libertăţii de exprimare. Astfel,
ea oferă membrilor săi posibilitatea de a lua atitudine în probleme
de interes public sau de interes pentru colectivitatea locală
respectivă sau în interesul membrilor săi. Asociaţia dobândeşte
personalitate juridică în urma înscrierii în Registrul asociaţiilor
şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie
îşi are sediul respectiva organizaţie. Pentru a obţine personalitatea
juridică, membrii fondatori ai asociaţiei încheie statutul asociaţiei.
Asociaţiile pot fi înfiinţate în diverse domenii, caracteristica lor
principală fiind scopul nepatrimonial care, spre deosebire de
fundaţii, nu este în mod obligatoriu şi altruist. Potrivit lui
Dimitriu et al. (2000), domeniile în care se pot constitui asociaţii
se împart în trei categorii: I. Asociaţii constituite în interesul
nepatrimonial al propriilor membri În această categorie intră
următoarele organizaţii: - Asociaţiile de proprietari şi asociaţiile
de locatari. Scopul acestor organizaţii este administrarea imobilelor
folosite în proprietate sau în locaţiune, gestionarea spaţiilor
comune, asigurarea condiţiilor de funcţionare normală a acestora,
reprezentarea proprietarilor, respectiv locatarilor în raporturile cu
autorităţile. - Cluburile de vacanţă şi de divertisment Aceste cluburi
desfăşoară diverse activităţi prin care se urmăreşte petrecerea
timpului liber şi derulează diverse programe culturale, de integrare
socială şi de agrement. - Asociaţiile sportive (cluburile de fotbal,
volei, etc.) Obiectul lor de activitate constă în desfăşurarea de
activităţi sportiv-educative de către membri, copii sau adulţi,
dezvoltarea lor fizică armonioasă, organizarea de concursuri
sportive, stimularea sportului de masă şi a celui de performanţă.
Organizarea şi funcţionarea acestor entități nu este reglementată de
O.G. nr. 26/2000, ci de alte acte normative, ceea ce le poziţionează
în categoria organizaţiilor neguvernamentale-nonprofit atipice. II.
Asociaţii constituite în interesul unei categorii sociale În această
categorie sunt incluse următoarele organizaţii: - Asociaţiile de
handicapaţi (asociaţiile de nevăzători, asociaţiile de handicapaţi
locomotorii sau asociaţiile care reunesc în mod nediferenţiat persoane
din rândul celor cu nevoi speciale) Aceste organizaţii promovează
interesele membrilor şi au ca scop sensibilizarea opiniei publice în
privinţa nevoilor categoriei de persoane din care aceştia fac parte.
- Asociaţiile profesionale (Asociaţia Medicilor Stomatologi din
România, Asociaţia Pescarilor Amatori, etc.) Scopul acestor asociaţii
este de a promova interesele profesionale ale membrilor, de a
înfiinţa organisme care să îi reprezinte, de a dialoga în mod
eficient cu autorităţile şi de a sprijini acele proiecte de lege care
încurajează exercitarea profesiei respective. Aceste organizaţii nu
se limitează însă doar la protejarea intereselor propriilor membri,
obiectivul lor principal fiind creşterea prestigiului profesiunii
respective. De altfel, ele reprezintă nu numai membrii organizaţiilor
profesionale respective, ci şi acele persoane, care fără a avea
calitatea de membru, exercită profesia respectivă. O categorie
specială de asociaţii profesionale este reprezentată de sindicate. Cu
toate acestea, nu toate asociaţiile profesionale au caracter
sindical. Anumite asociaţii profesionale reunesc liber-profesionişti,
pensionari, şomeri, studenţi sau alte categorii de persoane care nu
deţin calitatea de salariat şi ca urmare nu se pot sindicaliza. De
altfel, ele nu sunt constituite numai pe baza criteriului locului de
muncă comun, ci şi pe baza altor criterii menţionate în statut. O altă
categorie importantă de asociaţii profesionale este reprezentată de
Uniunile de creaţie (Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea
Compozitorilor, Uniunea Arhitecţilor, Uniunea Naţională a Notarilor
Publici din România, etc.). În această categorie intră şi breslele
profesioniştilor care îşi desfăşoară activitatea într-un anumit
domeniu, rolul lor fiind de a promova imaginea profesiunii respective
şi de a-i susţine pe cei care o practică. Modul de organizare şi
funcţionare al acestora este însă discutabil, nefiind reglementat
prin O.G. nr. 26/2000. - Asociaţiile patronale. Deşi au scop
nepatrimonial, aceste asociaţii au ca obiectiv crearea unui organism
care să le asigure putere economică şi să le permită afirmarea şi
impunerea punctului de vedere în privința adoptării de acte normative
şi încheierea contractelor colective de muncă la toate nivelurile.
Funcţionarea acestor organizaţii nu se realizează în baza O.G. nr.
26/2000, ele făcând parte din categoria celor atipice (Patronatul
Român al Cărnii de Porc, Patronatul Societăţilor din Construcţii
România, Patronatul Detectivilor Particulari din România, Patronatul
Petrolului din România, etc). - Asociaţiile consumatorilor Deşi
există instituţii ale statului care protejează consumatorii
(Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, instituţie
publică ce funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului
şi în coordonarea ministrului Economiei), pe lângă acestea se pot
înfiinţa şi asociaţii de drept privat ce au ca scop protecţia
consumatorilor în privinţa bunurilor şi serviciilor obţinute faţă de
practicile ilegale sau abuzive ale furnizorilor, respectiv
prestatorilor. De altfel, aceste organizaţii nu se concentrează numai
pe protejarea intereselor propriilor membri, ci şi pe sprijinirea
generală a unei anumite categorii de consumatori. Un exemplu îl
constituie Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România care
este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi nonprofit,
înfiinţată în anul 1990, care are ca principal obiectiv apărarea,
promovarea şi reprezentarea prin toate mijloacele legale ale
drepturilor şi intereselor consumatorilor în raporturile cu agenţii
economici şi instituţiile statului. - Asociaţiile de femei, de
tineret, de pensionari, de minorităţi sub aspect etnic, religios sau
sexual Deşi constituite în domenii diferite, aceste categorii de
organizaţii se aseamănă prin obiectul lor de activitate, respectiv
eliminarea practicilor discriminatorii în raport cu minoritatea pe
care o reprezintă. Ele susţin următoarele obiective: sensibilizarea
populaţiei şi autorităţilor referitor la problemele unei minorităţi,
iniţierea şi promovarea unor proiecte de lege ce apără drepturile
omului, adaptarea legislaţiei româneşti la cea europeană, eliminarea
inechităţilor şi mentalităţilor discriminatorii. În general,
asociaţiile de promovare a intereselor unei minorităţi se axează pe
proiecte care susţin discriminarea pozitivă a acestora cu scopul de a
le facilita accesul la învăţământul superior, la funcţii de răspundere
în stat, către locuri de muncă ce prezintă un interes deosebit. -
Asociaţiile religioase O.G. nr. 26/2000 nu se aplică unităţilor de
cult. Cu toate acestea, actul normativ îşi exercită efectele asupra
asociaţiilor înfiinţate pentru susţinerea intereselor membrilor unui
anumit cult religios, promovarea imaginii cultului la nivelul
societăţii şi ocrotirea practicanţilor vizavi de orice discriminare.
Instanţele judecătoreşti nu acceptă însă înfiinţarea unor asociaţii
care susţin acţiuni de prozelitism. Anumite asociaţii umanitare,
culturale sau filantropice menţionează în statut şi elemente de natură
religioasă, fără ca profilul activităţii lor să fie religios. -
Asociaţiile constituite pentru soluţionarea unor probleme juridice sau
sociale concrete cu care se confruntă o categorie de persoane, din
care membrii asociaţiei fac parte (Asociaţia Proprietarilor Caselor
Naţionalizate, Asociaţia Chiriaşilor, Asociaţia celor păgubiţi de pe
urma Jocului CARITAS, etc). III. Asociaţii constituite în interes
general sau al unor colectivităţi Din punct de vedere al obiectului
de activitate, această categorie de asociaţii se apropie în mare
măsură de fundaţii. De altfel, în anumite domenii (civic, social,
umanitar, ecologic, cultural, filantropic) se pot constitui atât
asociaţii, cât şi fundaţii. Deosebirea dintre cele două se referă la
faptul că fundaţiile urmăresc să sprijine financiar acel domeniu prin
intermediul unor fonduri substanţiale, în timp ce asociaţiile sunt
înfiinţate pe baza voluntariatului şi entuziasmului membrilor şi în
mai mică măsură pe baza patrimoniului. Asociaţiile constituite în
interes general sau al unor colectivităţi pot fi: - Asociaţii cu
caracter umanitar (Asociaţia Română Anti-Sida) Aceste asociaţii se
internaţionalizează, depăşind nu numai sfera intereselor membrilor, ci
şi ale comunităţii în care s-au înfiinţat. Un exemplu este Asociaţia
Amnesty International care luptă pentru eliberarea prizonierilor
aflaţi în detenţie din cauza religiei, originii etnice, sexului, cu
condiţia să nu fi folosit sau provocat violenţa. - Asociaţii
constituite pentru lansarea unei campanii de advocacy Campania de
advocacy este procedeul de apărare a unui drept care există, de
exemplu, în Carta Drepturilor Omului. Scopul unei astfel de campanii
este sensibilizarea populaţiei şi atragerea ei în acţiuni de interes
comun - în funcţie de abilităţile şi disponibilitatea cetăţenilor de a
soluţiona o problemă importantă cu care se confruntă comunitatea. -
Asociaţii cu caracter filantropic Au ca scop ajutorarea unor
categorii sociale dezavantajate, a unor zone geografice afectate de
calamităţi, război sau alte situaţii de forţă majoră. Ele pot desfăşura
activitate permanentă (asociaţiile de ajutorare a copiilor străzii)
sau temporară (asociaţiile de ajutorare a unor zone afectate de
inundaţii). Diferenţa dintre asociaţiile filantropice şi fundaţiile cu
profil filantropic este că primele colectează fonduri din diferite
surse în scopul sprijinirii din punct de vedere financiar a
persoanelor în situaţii speciale şi a furnizării de servicii gratuite
către acestea, prin mobilizarea voluntarilor. Fundaţiile filantropice
se înfiinţează pentru gestionarea unor fonduri preexistente. -
Asociaţii cu caracter cultural şi ştiinţific (Asociaţia Română de
Farmacologie) Aceste asociaţii se aseamănă până la un punct cu cele
profesionale, având ca obiective: derularea de programe cultural-
educative şi ştiinţifice, de activităţi de învăţământ, de educaţie a
adulţilor, activităţi cultural-distractive şi de petrecere a timpului
liber. Caracteristica lor principală este că se află în serviciul
comunităţii. Graniţele dintre aceste categorii de organizaţii sunt
destul de flexibile, deoarece ele pot desfăşura activităţi în mai
multe domenii. De exemplu, o asociaţie profesională îşi poate
stabili, ca obiectiv secundar, derularea unor programe culturale sau
sportive. - Asociaţii cu caracter politic (Alianţa Civică, Alianţa
Foştilor Deţinuţi Politici) O.G. nr. 26/2000 nu se aplică partidelor
politice, ci asociaţiilor, care fără a lua forma unor partide
politice sau fără a lua parte la alegeri, promovează principii civice
şi politice. Fundaţiile Potrivit articolului 15, alin. 1 din O.G. nr.
26/2000, fundația este subiectul de drept înființat de una sau mai
multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru
cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent
și irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz,
al unor colectivități. Fundaţia este o organizaţie mai închisă decat
asociaţia. Scopul unei fundaţii trebuie să fie altruist, bine
determinat, realist şi să fie de interes general sau al unor
colectivităţi. În vederea acordării personalităţii juridice fundaţiei,
fondatorul sau fondatorii încheie statutul fundaţiei. Fundația
dobândeşte personalitate juridică în urma înscrierii în Registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei
circumscriptie îşi are sediul respectiva organizaţie. Moştenitorii şi
creditorii personali ai fondatorilor au în rapot cu fundaţia aceleaşi
drepturi ca şi în cazul oricărei alte liberalităţi (donaţii, legate)
făcute de fondator. Cu alte cuvinte, dacă fondatorul moare, dreptul
asupra averii lui o au fundaţia, moştenitorii şi creditorii. Dupa ce
fundaţia a fost înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor,
nici fondatorii şi nici moştenitorii lor nu pot revoca statutul. De
altfel, după efectuarea înscrierii, statutul nu mai poate fi atacat
nici de către creditorii personali ai fondatorilor. Potrivit
articolului 19, alin. 3 din O.G. nr. 26/2000, în situaţia în care
fundaţia obţine personalitatea juridică după decesul fondatorului,
efectele liberalităţilor realizate în favoarea fundaţiei anterior
înfiinţării ei se vor produce de la data statutului, pentru fundaţiile
constituite prin acte între vii, iar pentru fundaţiile constituite
prin testament, de la data morţii testatorului. Există mai multe
categorii de fundaţii, o sistematizare a acestora fiind realizată de
Dimitriu et al. (2000): a) fundaţii între vii, fundaţii pentru cauză
de moarte Fundaţiile între vii sunt înfiinţate pe parcursul vieţii
fondatorului sau fondatorilor prin act autentic. Ele prezintă
următoarele caracteristici:  au caracter gratuit. Fondatorii nu pot
menţiona în statut avantaje materiale de care se vor bucura ei înşişi
în urma constituirii fundaţiei;  au caracter irevocabil. După
înscrierea fundaţiei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, nici
fondatorii şi nici moştenitorii nu pot revoca statutul.  statutul
poate fi atacat de creditorii personali ai fondatorilor printr-o
acţiune numită revocatorie sau pauliană. Prin acţiunea revocatorie,
creditorul poate solicita pe cale judecătorească desfiinţarea actelor
juridice realizate de debitor în scopul prejudicierii sale. Astfel,
dacă o persoană înfiinţează o fundaţie alocând pentru aceasta un
patrimoniu substanţial pentru a crea sau a accentua în mod artificial
situaţia de insolvabilitate, actul de constituire al fundaţiei va
putea fi desfiinţat de către creditorii fondatorului. În acest sens,
creditorii trebuie să prezinte dovezi pentru a demonstra că scopul
încheierii actului este fraudarea lor. O dată devenit insolvabil,
fondatorul nu va mai putea fi executat silit de creditori, iar
aceştia din urmă nu îşi vor mai putea acoperi creanţele. După
înscrierea fundaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor,
creditorii personali ai fondatorilor nu mai pot ataca actul de
constituire al acesteia, iar fundaţia nu mai poate fi desfiinţată.
Fundaţiile pentru cauză de moarte sunt fundaţiile testamentare
constituite prin testament autentic. În acest sens, art 16 alin. 1
din O.G. nr. 26/2000 impune condiţia actului autentic, sub sancţiunea
nulităţii absolute, dar fără a face distincţia în privinţa
constituirii fundaţiei prin act între vii sau pentru cauză de moarte.
Testamentul autentic este testamentul autentificat de notariat
public, în conformitate cu dispoziţiile legale. Efectele acestuia se
produc la deschiderea succesiunii, aşadar la moartea testatorului.
Potrivit legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, fundaţiile
înfiinţate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a
întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi
de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural, sunt
scutite de plata impozitului pe clădiri, impozitului pe teren, a
taxei asupra mijloacelor de transport, a taxei pentru eliberarea
certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi de plata altor
taxe locale şi taxe speciale precizate la art. 485 şi 486 ale legii.
b) fundaţii individuale, fundaţii colective Potrivit legii anterioare
privind asociaţiile şi fundaţiile, respectiv legea nr. 21/1924,
fundaţiile erau definite prin utilizarea singularului („actul prin
care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu”), ceea
ce a generat numeroase dificultăţi în practică, considerându-se că o
fundaţie nu poate fi constituită decât de un singur fondator. O.G.
nr. 26/2000 menţionează în mod expres posibilitatea constituirii
fundaţiei şi de către mai multe persoane. În cazul fundaţiei colective
elementul asociativ nu este însă vital, personalitatea acesteia fiind
concentrată pe gestionarea patrimoniului şi nu pe relaţiile care se
stabilesc între membrii. c) fundaţii constituite de persoane fizice,
fundaţii constituite de persoane juridice d) fundaţii tipice, fundaţii
specializate în colectarea de fonduri O.G. nr. 26/2000 consacră
existenţa a două categorii de fundaţii: - fundaţii tipice, care
reprezintă „patrimonii personalizate”, alocate de unul sau mai mulţi
fondatori în scopul îndeplinirii unor obiective predeterminate -
fundaţii specializate în colectarea de fonduri, care vin în sprijinul
primelor, punându-le la dispoziţie sumele obţinute prin demersul lor.
Având în vedere că scopul acestor fundaţii este colectarea de
fonduri, nu era justificat ca legiuitorul să impună un plafon la fel
de ridicat pentru patrimoniul iniţial. Fundaţia specializată în
colectarea de fonduri prezintă următoarele trăsături caracteristice:
a. are ca unic obiect de activitate colectarea de fonduri Având în
vedere că scopul existenţei sale este obţinerea de fonduri, acest
aspect nu o transformă într-o persoană juridică cu scop lucrativ
deoarece fundaţia nu are dreptul de a utiliza în vreun fel aceste
fonduri. Ea le va pune la dispoziţia altor asociaţii sau fundaţii
pentru ca acestea din urmă să poată duce la îndeplinire diverse
programe. Cu toate acestea, deşi are ca obiect de activitate
colectarea de fonduri, fundaţia nu poate să pună fondurile respective
la dispoziţia unor instituţii publice. Potrivit O.G. nr. 26/2000,
fundaţia care s-a constituit cu un patrimoniu iniţial de numai 2 ori
salariul minim brut pe economie (anterior lunii decembrie a anului
2020 patrimoniul minim inițial cerut de lege era de 20 de ori
salariul minim brut pe economie) nu va putea desfăşura alte activităţi
decât colectarea de fonduri, sub sancţiunea dizolvării pe cale
judecătorească. Această prevedere nu se aplică acelor fundaţii, care
deşi iniţial au avut ca obiect de activitate colectarea de fonduri,
şi-au modificat sau multiplicat scopul, cu condiţia să nu se fi
folosit la constituire de dispoziţiile ce permit un patrimoniu mai
mic decât cel iniţial. Fundaţia specializată în colectarea de fonduri
nu poate desfăşura activităţi cu caracter economic. Din moment ce
legea nu face distincţie, se poate afirma că această interdicţie
priveşte şi ipoteza în care veniturile obţinute din activităţi
economice ar fi puse la dispoziţia altor asociaţii sau fundaţii pentru
derularea diverselor activităţi sau programe. b. are configuraţia
juridică a unei fundaţii, fiind supusă, cu anumite excepţii,
prevederilor legale care reglementează fundaţia. Fundaţiile
specializate în colectarea de fonduri obţin personalitatea juridică
în baza unui statut, prin înscrierea la grefa judecătoriei în a cărei
ciscumscripţie teritorială îşi au sediul. Conducerea acestor fundaţii
este asigurată de consiliul director, iar dizolvarea lor poate
interveni de drept sau prin hotărâre judecătorească. c. patrimoniul
minim cerut de lege pentru înfiinţare este de 2 ori salariul minim
brut pe economie (anterior lunii decembrie a anului 2020 patrimoniul
minim cerut de lege era de 20 de ori salariul minim brut pe
economie). Aceste fundaţii beneficiază de o prevedere derogatorie,
mai permisivă decât în cazul fundaţiilor tipice, nefiind necesar un
patrimoniu egal cu de 10 ori salariul minim brut pe economie
(anterior lunii decembrie a anului 2020 patrimoniul minim cerut de
lege era de 100 de ori salariul minim brut pe economie). Fundaţiile
specializate în colectarea de fonduri nu pot fi recunoscute ca fiind
de utilitate publică. Deşi legea nu menţionează în mod expres acest
lucru, această categorie specială de fundaţii se află în
imposibilitatea îndeplinirii condiţiilor impuse de O.G. nr. 26/2000
pentru dobândirea recunoaşterii utilităţii publice. O asociaţie sau
fundaţie poate fi recunoscută ca fiind de utilitate publică numai cu
condiţia, între altele, prezentării unui raport din care să reiasă
desfăşurarea unor activităţi anterioare semnificative care au implicat
derularea unor programe şi proiecte în conformitate cu scopul său.
Sub acest aspect, fundaţiile specializate în colectarea de fonduri nu
au voie să desfăşoare alte activităţi sau să deruleze alte proiecte
decât colectarea de fonduri.