Sunteți pe pagina 1din 2

Misiunea

Misiunea este de a asigura dezvoltarea capacitaților indivizilor si/sau a comunităților pentru


soluționarea propriilor nevoi sociale prin serviciile sociale și beneficiile sociale acordate , precum și
pentru creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială.

Viziunea
Brașovul va deveni modelul dezvoltării durabile din Regiunea Centru, dezvoltare bazată pe
solidaritate interteritorială , interconectivitate, competitivitate economică şi coeziune socială.
Concentrându-se pe noua realitate existentă în momentul actual, conținutul viziunii pentru 2030 ar
trebui să înglobeze valorile locale, ambiția și rolurile pe care orașele și comunele doresc să le joace
în viitor. Aceste roluri vor fi direcționate atât către interiorul zonei, pentru locuitorii acesteia, cât și
către exterior, pentru creșterea competitivității sale în regiune.

Puncte tari
Brașov - oraș medieval cu tradiții în domeniul meșteșugurilor și comerțului;
Rețele de transport rutier și feroviar bine dezvoltate;

Puncte slabe 
Slaba întreținere și modernizare a drumurilor județene și comunale;
Rețea de distribuție insuficientă a apei potabile, mai ales în zonele rurale;

Oportunități
Poziția avantajoasă a județului în raport cu proiectele europene care vizează – infrastructura;
Teritoriul este străbătut de DN1 care reprezintă o importantă cale de acces către toate zonele din
tară

Amenințări
Datorită numeroaselor văi și râuri din teritoriu există un risc major de inundații;
Seceta mai îndelungată a condus la degradarea unor terenuri;

Obiective strategice
Dezvoltarea infrastructurii turistice, culturale și de recreere
Diversificarea și promovarea ofertei de produse turistice

Directii principale de actiune


Oraș sigur
Mobilitate urbana mai buna

Prioritati strategice
Îmbunătățirea condițiilor de mediu;
Identificarea, evaluarea și selectarea priorităților de mediu pentru care este necesar a se acționa;

Obiectiv general:
Utilizarea eficientă și echilibrată a resurselor materiale și umane cu respectarea principiilor
dezvoltării durabile, în vederea creșterii calității vieții locuitorilor județului Brașov în mod
sustenabil și inteligent.
Obiectiv specific- Îmbunătățirea eficienței energetice și reducerea
▪ Investiții în utilizarea resurselor regenerabile.
▪ Investiții în sisteme de monitorizare a calității aerului, inclusiv în laboratoare mobile de
monitorizare
Rezultate așteptate-Îmbunătățirea factorilor de mediu, eficiență energetică, energie
regenerabilă și schimbări climatice.

Obiectiv specific-Dezvoltarea infrastructurii de transport durabil și conectat direct la TEN-


T(1)
Activități-Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii majore de transport, fluidizarea circulației
pe drumurile europene, naționale și județene

Propuneri de imbunatatire
Încurajarea folosirii mijloacelor de transport ecologice.
Elaborarea unui număr de proiecte ce vizează modernizarea transportului
Dezvoltarea turismului pe plan internațional.

Concluzii
Brașovul se confruntă cu probleme specifice unui oraș în plină dezvoltare.
Planul strategic al Brașovului ar trebui să se concentreze pe 3 domenii principale: îmbunătățirea
completivității economice, dezvoltarea orașului într-un important centru universitar și
dezvoltarea turistică ,nu doar pe plan local ,ci și la nivel internațional

S-ar putea să vă placă și