Criteriile în baza cărora funcționează organizațiile neguvernamentale

(potrivit lui Lester Salamon și Helmut Anheier)

Una dintre cele mai complete definiţii care arată rolul sectorului neguvernamental la
nivelul societăţii a fost elaborată în anul 1996 de către Lester M. Salamon şi Helmut K.
Anheier în studiul „Social Origins of Civil Society: Explaining the Nonprofit Sector Cross-
Nationality”. Cei doi autori au identificat şapte criterii definitorii (primele cinci sunt
obligatorii indiferent de societate sau de stat, iar ultimele două au caracter recomandativ):
1. Să funcţioneze ca entitate structurată (instituţionalizarea): demonstrează faptul
că funcţionează sub forma unei structuri organizaţionale instituţionalizate. Organizaţiile
neguvernamentale trebuie să se ancoreze într-o realitate instituţională, să îşi stabilească
scopuri clare şi o structură organizatorică bine definită (mecanisme interne de decizie,
regulament propriu de funcţionare, proceduri, etc.) care să le asigure dezvoltarea internă şi
comunicarea cu alte entităţi de drept public şi/sau privat, să fie înregistrate şi să aibă statut
juridic separat. Reuniunile ad-hoc, temporare şi informale ale unui grup de persoane nu
constituie organizaţii deoarece nu au bază legală. Organizaţiile neguvernamentale au bază
legală şi personalitate juridică, dar potrivit reglementărilor din România şi din alte state, ele
pot funcţiona şi fără personalitate juridică, responsabilitatea acţiunilor răsfrângându-se asupra
membrilor (de exemplu sucursalele unor asociaţii, sucursalele unor fundaţii).
2. Să respecte criteriul nondistribuţiei profitului: pot obţine venituri, respectiv
“profit” din activităţile desfăşurate, dar acestea nu pot fi distribuite membrilor sau persoanelor
din conducere, ci fie sunt folosite pentru atingerea obiectivelor declarate, pentru susţinerea
financiară a misiunii şi cauzei organizaţiei, fie sunt distribuite persoanelor care nu deţin
control asupra organizaţiei.
„Nonprofit” nu înseamnă că la sfârşitul anului fiscal organizaţiei nu i se permite să
mai aibă bani în cont, ci faptul că acea sumă nu va fi folosită pentru uzul personal al unuia sau
mai multor membri (cum este în cazul profitului comercial acordat patronilor sau asociaţilor
sub formă de dividende), ci este folosită pentru derularea unor activităţi sau proiecte, respectiv
pentru îndeplinirea misiunii organizaţiei. De altfel, termenul de profit, ca diferenţă pozitivă
între venituri şi cheltuieli la sfârşitul anului fiscal, nu este adecvat pentru a descrie surplusul
de bani de care dispune organizaţia la încheierea anului financiar. Pentru a înţelege mai bine
această situaţie, putem lua exemplul unei organizaţii care, fără să deruleze activităţi
economice, are la sfârşit de an în contul său de profit şi pierderi o sumă pozitivă deoarece
fondurile primite acoperă o perioadă mai mare de timp decât anul fiscal la care bilanţul
contabil face referire.
Alte expresii asemănătoare celei de „nonprofit” şi care pot fi întâlnite ca atribute ale
asociaţiilor, fundaţiilor, etc., sunt „nepatrimonial” sau „fără scop lucrativ”. La fel ca în cazul
atributului „nonprofit”, nici acestea nu trebuie înţelese la modul absolut. „Nepatrimonial” nu
se referă la faptul că organizaţia nu poate avea un patrimoniu propriu, iar „fără scop lucrativ”
nu înseamnă că ea nu ar putea derula şi activităţi cu caracter lucrativ, orientate spre obţinerea
de profit, doar că veniturile dobândite nu sunt distribuite membrilor.
3. Să fie de natură privată (separarea de stat): sunt separate de autorităţile publice
din punct de vedere instituţional (ceea ce nu elimină posibilitatea finanţării din bugetul
public), fiind constituite pe baza exercitării drepturilor la libera iniţiativă şi libera asociere.
Structura privată de organizare le diferenţiază de instituţiile publice, iar interdicţia de
nondistributivitate privind dreptul de proprietate (asociat cu prezenţa proprietarilor sau a
acţionarilor ce urmăresc obţinerea profitului) le distanţează de organizaţiile pentru profit.
4. Să se autoguverneze (autonomia): sunt capabile să îşi asume decizii privind
funcţionarea internă sau relaţiile cu alte organizaţii în mod independent, iar structurile de
conducere nu sunt dominate de reprezentanţii autorităţilor publice. Obiectivele organizaţiei

1
sunt stabilite de membrii acesteia şi nu de o altă entitate sau pe baza influenţelor din exterior.
5. Să fie conduse în regim de voluntariat (să fie voluntare): organizaţiile
neguvernamentale se bazează, în general, pe implicarea voluntară în procesul de conducere
sau în acţiunile desfăşurate (ceea ce nu exclude posibilitatea angajării de personal). Aceste
organizaţii sunt înfiinţate voluntar, fără a fi impuse de vreun organism superior.
6. Să nu aibă ca scop promovarea unei anumite religii (nemisionarismul religios),
aşa cum se întâmpă în cazul bisericilor, dar pot avea ca scop educaţia religioasă.
7. Să nu se implice în competiţia politică (apolitismul sau nepartizanatul politic),
adică să nu se implice în promovarea şi susţinerea candidaţilor sau formaţiunilor politice. Deşi
există şi anumite excepţii atunci când organizaţiile neguvernamentale adoptă o anumită
poziţie referitor la o problemă sau situaţie, sub aspect politic, aceste organizaţii acţionează
nepartizan. Această modalitate de a acţiona nu este impusă de lege, ci este recomandată de
principiile de bună practică.