„Exista doar 3 culori, 10 cifre si 7 note; ceea ce facem cu ele este important.

”
Rith Ross

Capitolul I – Dimensiunea sectorului neguvernamental

1.1Definitii si criterii

Despre sectorul neguvernamental

In Romania, sintagma generic utilizata de "organizatii neguvernamentale" (sau ONG)

descrie organizatiile ce sunt punctul de pornire, sau mai bine zis baza tuturor
discutilor din acest sector de activitate . Din acest motiv , trebuie precizat faptul ca,
de cele mai multe ori , organizatiile functioneaza ca persoane juridice distincte, dar, in
raport cu cadrul juridic si practica din Romania, ca si din majoritatea tarilor lumii,
functionarea lor este posibila si fara ca ele sa aibe personalitate juridica, caz in care
responsabilitatea juridica a actiunilor realizate se rasfrange in mod personal asupra
membrilor.

Motivul pentru care atribuirea unei denumiri politice cum ar fi "antiguvernamental",

dupa inlaturarea vechiului regim , sintagmei "organizatii neguvernamentale" era doar
rezultatul lipsei de informatii in ceea ce priveste felul de ierarhizare al societatii
civile. Dar sunt si situatii, rare, cand in anumite situatii sau imprejurari, organizatiile
neguvernamentale adopta atitudini intr-un mod nepartizan din punct de vedere
politic. Cu toate ca acesta strategie organizationala nu este impusa de lege, el este
totusi recomandat de principiile de buna practica.

Acest lucru nu constituie o piedica , ca la un moment dat, pentru una sau mai multe
organizatii, sa nu poata adopta un statut definit intr-o anumita conjunctura sau in
disputarea unei probleme specifice In procesul de elaborare si implementare a
politicilor publice, un astfel de comportament este manifestat si cerut, iar practicarea
lui duce la rezultate favorabile.

1
Cu alte cuvinte , insusirea de "neguvernamental", nu este de ajuns pentru separarea
organizatiilor la care se face referire din multimea institutiilor carora le corespunde
aceasta caracteristica, desi exprima o trasatura importanta a sectorului asociativ.

Cu toate ca societatile comerciale si sindicatele nu sunt subordonate ierarhic

guvernului, nu sunt considerate a fi organizatii neguvernamentale. Acestea insa fac
parte, impreuna cu organizatiile neguvernamentale, dintr-o varietare mai ampla de
institutii, asamblate sub denumirea de organizatii ale societatii civile.

Din aceast punct de vedere, ceea ce face diferenta intre organizatiile

neguvernamentale de societatile comerciale este faptul ca cele din sfera sectorului
neguvernamental nu au ca si scop principal obtinerea de profit.

In ultima perioada se aude tot mai des sintagma "organizatii nonprofit". Aceasta este
doar o alta sintagma pentru a descrie organizatiile neguvernamentale. Este totusi vital
sa precizam faptul ca atributul de "nonprofit", nu trebuie interpretat ca desemnanad
lipsa totala a profitului. Organizatiile neguvernamentale obtin, de obicei, cea mai
mare parte a veniturilor prin sponsorizari, donatii sau finantari nerambursabile
(granturi) si mai rar prin activitati economice cu caracter profitabil.

In oricare dintre situatii, "nonprofit" nu inseamna faptul ca, la sfarsitul anului fiscal,
organizatia nu are voie sa mai aibe bani in cont, ci faptul ca suma respectiva nu va fi
folosita pentru uzul personal al uneia sau mai multor persoane fizice asociate
organizatiei (cum se intampla in cazul profitului comercial transformat in dividente
pentru patroni sau asociati), ci este destinata desfasurarii de activitati sau programe
pentru atingerea scopului generic al organziatiei. Aceasta afirmatie se bazeaza pe
faptul ca insusi termenul de profit, definit ca diferenta pozitiva dintre venituri si
cheltuieli la sfarsitul anului fiscal, nu este potrivit pentru a descrie acea suma de bani
ce ar putea constitui un surplus pentru organizatie la incheierea anului financiar.
Relevant, in acest sens, este cazul unei organzatii care, fara sa desfasoare nici un fel
de activitati economice, are la sfarsit de an in contul sau de profit si pierderi o suma
pozitiva pentru ca finantarile primite acopera o perioada mai mare de timp decat anul
fiscal la care bilantul contabil face referire.1

Alte expresii asemanatoare celei de "nonprofit" si care pot fi intalnite ca insusiri ale
organizatiilor din sectorul neguvernamental sunt "nepatrimonial" sau " fara scop

2
lucrativ". Ca si in cazul sintagmei "nonprofit", nici acestea nu trebuie intelese la
modul absolut.

Conform dictionarului economic si financiar, organizatiile cu scop nepatrimonial ,

sunt organizatii cu personalitate juridica, constituita de persoane fizice, denumite
membri, ce apartin aceleiasi profesiuni sau unor profesiuni inrudite, care contribuie
atat material, cat si prin cunostintele si munca lor la realizarea obiectivelor specifice.
Constituirea asociatiei profesionale se face prin libera asociere a membrilor ei in baza
unei autorizatii date in prealabil de organele si in conditiile prevazute de lege,
adoptandu-se in acest scop, de catre adunarea generala a asociatilor, actul constitutiv
si statutul.2
In raport cu apartenenta la o cultura sau alta, organizatiile neguvernamentale sunt
denumite prin diferite sintagme. In Marea Britanie, de exemplu, ele se numesc
organizatii voluntare (voluntary organisations). Acest lucru se datoreaza faptului ca,
organizatiile neguvernamentale se bazeaza, in general, pe activitati voluntare in
procesul de conducere (activitatea consiliului de administratie nu este remunerata) sau
in actiunile pe care le desfasoara (dar utilizarea de voluntari nu exclude posibilitatea
angajarii de personal). Aceste elemente se regasesc in functionarea organizatiilor,
indiferent de tara in care activeaza.

In concluzie, organizatiile neguvernamentale sunt structuri institutionalizate de natura

privata ce pot activa fie ca grupuri informale, fie ca persoane juridice, si care sunt
independente in raport cu orice autoritate publica. Scopul lor nu este de a urmari nici
accesul la puterea politica si nici obtinerea de profit.

Clasificarea folosita in România pentru organizatii neguvernamentale este cea

elaborata de Johns Hopkins University din SUA, acceptata si folosita la ora actuala de
cercetatori si practicieni din intreaga lume: ICNPO – International Classification of
Nonprofit Organizations.3

Este bine de stiut si de mentionat in acelasi timp faptul ca in practica se folosesc si

clasificari empirice definite dupa dimensiunea organizatiei, structura organizationala,
geografica, surse de finantare, felul membrilor, structura resurselor umane, grupul-

tinta, etc.

3
Criterii

Organizatiile neguvernamentale sunt structuri institutionalizate de natura privata ce

pot activa fie ca grupuri informale, fie ca persoane juridice, si care sunt independente
in raport cu orice autoritate publica. Ele nu urmăresc nici accesul la puterea politică şi
nici obţinerea de profit.
Dupa Lester M. Salamon si Helmut K. Anheier4, pentru a fi considerata ca apartinand
sectorului nonprofit, o organizatie trebuie:

1. sa fie formal constituita; organizatia trebuie sa faca dovada unei anumite

capabilitati organizational-institutionale, precum si anumitor reguli de functionare;
trebuie sa organizeze regulat intalniri, sa elaboreze si sa respecte anumite proceduri in
activitatea pe care o desfasoara; inscrierea organizatiei ca persoana juridica nu este
imperativa pentru respectarea acestui criteriu.

2. sa fie privata; organizatia trebuie sa fie institutional separata de administratia

publica, aceasta nu exclude primirea de fonduri de la bugetul statului; sunt
considerate private si organizatiile in ale caror structuri de conducere sunt prezenti
reprezentanti ai administratiei publice.

3. sa respecte criteriul nondistributiei profitului; organizatia poate genera profituri

din activitatile sale, dar acestea nu pot fi distribuite membrilor sau organelor de
conducere, ci pot fi folosite doar pentru atingerea obiectivelor declarate.

4. sa fie autonoma; organizatia trebuie sa-si stabileasca obiectivele, proceduri interne

proprii de control asupra activitatilor desfasurate; in acelasi timp activitatea
organizatiei trebuie sa nu se subordoneze nici unei alte institutii publice sau private.

5. sa fie voluntara; organizatia trebuie sa promoveze voluntariatul si sa se bazeze pe

actiuni voluntare in activitatea pe care o desfasoara. Organizatia este voluntara daca
recruteaza, instruieste şi implica voluntari in activitatilor ei. Prin activitatea voluntara
intelegem si neretribuirea membrilor Consiliului de Administratie si a staffului
organizatiei. Organizatia voluntara isi recruteaza membrii numai pe baza unei optiuni
voluntare, individuale. Unele organizatii conditioneaza anumite servicii, dobandirea
unui anumit statut sau in unele cazuri, exercitarea unei anumite profesii de inscrierea
prealabila in organizatiile respective. Acele organizatii care nu au inscrise astfel de
prevederi in statut, nu sunt considerate voluntare si, ca atare, nu pot fi incluse în

4
sectorul nonprofit. In concluzie, o organizatie este voluntara cand respecta cel putin
una din cele doua semnificatii ale voluntariatului, mai sus enuntate.

6. sa fie nemisionara; organizatia trebuie sa nu aiba ca scop prozelitismul;

organizatiile cu caracter religios, dar care si-au definit alte scopuri (protectie sociala,
caritate) sunt incluse în sectorul nonprofit.

7. sa fie apolitica; organizatia trebuie sa nu fie implicata direct in promovarea sau

sustinerea candidatilor pentru alegeri locale, parlamentare sau prezidentiale;
organizatia poate desfasura activitati specifice (lobby, advocacy) cu scopul
influentarii politicilor publice. Aplicarea definitiei structural-operationale in cazul
Romaniei duce la incadrarea in sectorul nonprofit atat a unor persoane juridice de
drept privat (cum ar fi: asociatiile, fundatiile si uniunile )sau federatiile infiintate pe
baza Legii 21/1924.

Din punct de vedere juridic, in Romania, organizatiile neguvernementale pot exista

sub trei forme: asociatie, fundatie, federatie. In ceea ce priveste denumirile
comerciale, in practica se intalnesc o larga varietate de denumiri: club, comitet,

societate, confederatie, etc.

1.2 Marimea sectorului neguvernamental

Toate organizaţiile neguvernamentale cu personalitate juridică, înregistrate în

România, se regăsesc în Registrul Naţional O.N.G. la Ministerul Justiţiei, si vi le
prezint in diagrama de mai jos:

Numarul organizatiilor conform Registrului National

O.N.G.
asociatii Fundatii Federatii Uniuni Neprecizate
3% 1%
13%

46%
38%

5
 Sursa: Ministerul Justiţiei, http://www.just.ro/MeniuStanga/PersonnelInformation/tabid/91/Default.aspx

Organizaţiile neguvernamentale sunt, conform legii (O.G. 26/2000), persoane juridice

constituite de persoane fizice sau persoane juridice care urmăresc desfăşurarea unor
activităţi în interes general sau în interesul unor colectivităţi locale, ori, după caz, în
interesul lor personal nepatrimonial (adică nonprofit sau fără scop lucrativ).
În România, formele juridice sub care se pot constitui organizaţii neguvernamentale
sunt asociaţii si fundaţii, după cum urmează:

Asociatiile

Conform Ordonantei guvernamentale nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii,

asociatia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe
baza unei intelegeri, pun in comun si fara drept de restituire contributia materiala,
cunostintele sau aportul lor in munca pentru realizrea unor activitati in interes
general, comunitar sau, dupa caz, in interesul lor, personal nepatrimonial.

Asociatia dobandeste personalitate juridica prin inscrierea in Registrul asociatiilor si

fundatiilor aflat la grefa judecatoriei in a carei circumscriptie teritoriala isi are sediul.
In temeiul dreptului constitutional la asociere, persoanele fizice se pot asocia fara a
constitui o persoana juridica atunci cand realizarea scopului propus permite aceasta.
In vederea dobandirii personalitatii juridice, asociatii incheie actul constitutiv si
statutul asociatiei, in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute.
Asociatia devine persoana juridica din momentul inscrierii ei in Registrul asociatiilor
si fundatiilor.
Asociatia isi poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, cu un numar minim de 3
membri, organe de conducere proprii si un patrimoniu distinct de cel al asociatiei.

Fundatiile
Conform Ordonantei guvernamentale nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii,
fundatia este subiectul de drept infiintat de una sau mai multe persoane care, pe baza
unui act juridic intre vii ori pentru cauza de moarte, constituie un patrimoniu afectat,
in mod permanent si irevocabil, realizarii unui scop de interes general sau, dupa caz,
comunitar. Activul patrimonial initial al fundatiei trebuie sa includa bunuri in natura
sau in numerar, a caror valoare totala sa fie de cel putin 100 de ori salariul minim brut
pe economie, la data constituirii fundatiei.

6
Diferenta fundamentala dintre cele doua tipuri de entitati rezida in faptul ca, in timp
ce asociatia este o suma de vointe afectata realizarii unui scop, fundatia reprezinta un
patrimoniu afectat realizarii unui scop, cu toate consecintele ce decurg din aceasta,
respectiv existenta membrilor (in cazul asociatiei) si a unor cerinte diferite pentru
infiintarea persoanei juridice, a unei structuri diferite a organelor de conducere si
administrare, precum si a unora dintre conditiile de dizolvare si lichidare.

Cele mai multe organizatii constituite in Romania sunt asociatii. In timp ce numarul
asociatiilor este un indicator al asociativitatii, solidaritatii, spiritului de intrajutorare,
numarul fundatiilor este un indicator al filantropiei, a dorintei de a face bine, de a-i
ajuta pe ceilalti, dar si a existentei resurselor financiare necesare, caci fundatiile
inseamna, in principal, afectarea unui patrimoniu in mod permanent si irevocabil
realizarii unui scop de interes general sau, dupa caz, comunitar.

Media ONG-urilor din Romania

1%1%
27%

Uniuni
Federatii
Asociatii
Fundatii

71%

Ministerul Justiției - http://www.just.ro/MeniuStanga/PersonnelInformation/tabid/91/Default.asp

(prelucrare proprie)

1.3 Distributia regionala a ONG

Sectorul nonprofit, „cel de-al treilea sector" sau „sectorul independent", cum mai este
deseori numit in literatura, nu reprezinta o noutate absoluta in sistemul de organizare
a vietii sociale. Existenta acestui sector este cunoscuta de cel putin patru secole sub
forma activitatilor desfasurate de biserica, institutiile filantropice sau de caritate,

7
asociatiile de ajutor reciproc, scolile private etc. Ceea ce este într-adevar nou se refera
la afirmarea din ce in ce mai puternica si chiar la impunerea acestui sector nu numai
ca o entitate distincta a vietii organizationale, dar si ca o alternativa de schimbare si
perfectionare a vietii sociale. Desigur, marimea si importanta acordate sectorului
nonprofit variaza de la o tara la alta, in functie de contextul economic, politic,
religios, cultural, etc. specific fiecarei societati. Indiferent însa de variatiile existente
în dezvoltarea sectorului nonprofit intr-o tara sau alta, proliferarea în ultimele doua
decenii a dezbaterilor si programelor de cercetare si instruire axate pe acest subiect ar
putea fi interpretata ca un raspuns - atât al comunitatii stiintifice cat si al celei sociale
in general - impus de o realitate ce-si reclama din ce în ce mai vizibil drepturile.
ONG-urile sunt forme de organizare predominant urbane, 87% dintre organizatii fiind
inregistrate si functionand in mediul urban.

O.N.G. - uri mediu rural si urban

Mediul rural Mediu urban

13%

87%

Sursa: Institutul Național de Statistică (2007), prelucrare proprie

Trei regiuni concentrează 58% din totalul organizaţiilor neguvernamentale din

Romania. Cele mai multe organizatii sunt inregistrate in regiunile Bucuresti – Ilfov
(22% din totalul organizatiilor inregistrate), in centru si nord-vest (cate 18% din
numărul total de organizatii inregistrate), care sunt si regiunile cele mai bogate din
Romania.5

8
 Distributie ONG pe regiuni
Vest Nord-Vest Centru Nord-Est Sud-Est
Bucuresti-Ilfov Sud Muntenia Sud-Vest Oltenia Vest

5% 9% 9%
7% 16%

20%
16%
6% 11%

Sursa: Institutul Național de Statistică (2007) , prelucrare proprie

1.4 Target - urile sectorului neguvernamental

Organizatiile neguvernamentale sunt caracterizate printr-o mare mobilitate in ceea ce

priveste modul si directiile lor de actiune. Aceasta mobilitate reprezinta conditia lor
de supravietuire, atata vreme cat functionarea lor este dependenta de o corecta
identificare a nevoilor in comunitate si de atragerea resurselor necesare pentru
abordarea acestor nevoi. Organizatiile neguvernamentale reprezinta un "termometru"
al comunitatii.

Dinamicitatea lor este relevanta in ceea ce priveste capacitatea comunitatii de a

reactiona rapid la propriile sale nevoi, catalizand resurse pe care administratia publica
nu le are. In acelasi timp, analiza directiilor de actiune ale organizatiilor ar putea da
administratiei publice, semnale relevante privitoare la problemele pe care in viitorul
apropiat va trebui sa le abordeze administratia.

ONG-urile pot juca, deci, un rol fundamental in identificarea unor probleme ce ar

putea fi trecute cu vederea de catre autoritatile publice, iar prin utilizarea resurselor
umane proprii, a datelor locale si capacitatii lor organizatorice pot monitoriza
activitatea agentiilor publice si le pot sprijini in realizarea obiectivelor lor.
Adeseori, ONG-urile pot acoperi anumite nevoi ale comunitatii, mai bine si mai ieftin
decat o poate face sectorul public (exemple frecvente sunt oferite din domeniile

9
asistentei grupurilor vulnerabile sau al managementului unor institutii de asistenta
medicala).

Uneori, organizatiile neguvernamentale sunt considerate "alternative" la solutiile

administratiei. Expresia folosita ar putea crea confuzie. Populatia unei comunitati nu
este in situatia de a alege intre modelul de dezvoltare propus de administratie si cel
propus de ONG-uri, pentru simplul motiv ca organizatiile nu pot lansa o asemenea
oferta. Este putin probabil ca eforturile organizatiilor sa poata duce la rezolvarea in
intregime a unei probleme in comunitatea locala. Lipsa de resurse este in acest caz
principalul obstacol.

ONG-urile pot gsi noi solutii pentru probleme cu care se confrunta populatia, dar
aceste solutii devin relevante doar daca ele pot influenta procesul de dezvoltare la
nivelul intregii comunitati. Administratia si organizatiile neguvernamentale nu pot
oferi alternative in competitie, ci solutii complementare ce deschid calea catre o
adevarata colaborare intre ele. Pe fondul celor aratate mai sus, ele si-au dovedit
adesea eficienta in identificarea si solutionarea problemelor comunitatii, in atragerea
si punerea in valoare a unor resurse umane si financiare, in evaluarea gradului de
eficacitate a politicilor publice prin:
 cresterea calitatii serviciilor publice;
 gestionarea mai eficienta a patrimoniului public;
 rentabilizarea serviciilor publice;
 conservarea mai buna a patrimoniului public;
 reducerea cheltuielilor administrative.
In acest sens putem afirma ca necesitatea achizitionării de servicii de catre autoritatile
publice este determinata de extinderea cererii de servicii adresate sectorului public,
atat din punct de vedere cantitativ, cat si din punct de vedere calitativ, in sensul ca
cererea de servicii publice a devenit din ce in ce mai mare, iar solicitarile sunt din ce
in ce mai diversificate fata de oferta guvernamentala. In aceste conditii, autoritatile
publice au la dispozitie doua alternative: fie sa-si imbunatateasca oferta, fie sa
contracteze aceste servicii. Din punct de vedere al eficientei economice, experienta
altor state (de exemplu Statele Unite, Marea Britanie, Olanda) a dovedit ca este mai
avantajoasa a doua varianta; costurile pentru aceleasi servicii care inainte erau

10
prestate de o institutie publica, in conditiile contractarii lor sunt mai reduse. Deoarece
autoritatile publice sunt supuse unor constrangeri legate de functia lor redistributiva si
au responsabilitate politica pentru modul in care este gestionat bugetul public care
este limitat, serviciile de interes public ar putea fi contractate de organizatii
neguvernamentale.

Avantajul contractarii de servicii deriva din caracteristica nondistributiei profitului

care face ca atat increderea clientilor (beneficiarilor), dar si a contractorului sa fie mai
ridicata la contractantul de tip nonprofit, fata de contractantul orientat catre profit.
Serviciile de interes public ar putea fi contractate fie de catre societatile comerciale,
fie de catre organizatiile neguvernamentale, fie, in colaborare, de catre organizatii din
cele trei sectoare.

In acest sens, relatia de prestare de servicii dintre autoritatile publice si organizatiile

neguvernamentale consta in faptul ca sarcina este definita de autoritati, iar prestatorul
(organizatia neguvernamentala) executa comanda respectiva, intr-un domeniu
considerat de autoritatea respectiva ca fiind de interes public. Deci, contractul de
prestare de servicii intre autoritatea publica si organizatia neguvernamentala este
relatia in care autoritatea publica comanda realizarea unui serviciu pe care se obliga
sa-l plateasca, iar organizatia neguvernamentala se obliga sa execute obiectul
contractului.

In Romania, cadrul legal care reglementeaza contractarea de servicii publice de la

autoritatile publice este cel al contractului de concesiune. Hotararea Guvernului
1228/1990 nu face nici un fel de referiri speciale la concesionarea de servicii catre
sectorul nonprofit, nici in sensul exceptarii sale de la acest tip de activitate, dar nici in
sensul incurajarii achizitionarii de servicii de catre acest sector de la autoritatile
publice.

In concluzie, importanta organizatiilor neguvernamentale nu mai poate fi lasata doar

la nivelul aprecierilor simtului comun, caci acestea au si alte obiective , cum ar fi:
1. Contrapondere a puterii statului si a sectorului privat; un exemplu in acest
sens il constituie asociatiile de protectia consumatorilor, a caror misiune este de a

11
educa si apara cetatenii (in calitatea lor de consumatori) in relatia cu firmele si
companiile comerciale.
2. Cadrul de participare cetateneasca; exista doua obstacole majore in calea
cresterii implicarii autentice de masa in politica de stat, si anume: - dificultatea
descentralizarii ariilor de decizie la nivel de stat;
3. Lipsa abilitatilor si valorilor necesare acestui tip de participare.
Activitatea in organizatiile neguvernamentale presupune implicarea membrilor in
procese decizionale care dezvolta participantilor la acestea abilitatile corespunzatoare
si capacitatea de a-si exercita rolul de homo politicus.
4. Asigurarea de bunuri si servicii publice; există numeroase obstacole in calea
furnizarii serviciilor publice de catre societatile comerciale si institutiile statului. Cu
toate acestea, statul, prin functionarii sai, nu poate identifica si satisface in totalitate
marea varietate de nevoi si interese in societate. Astfel, cererea de bunuri si servicii
publice ramane neacoperita. Aceste goluri pot fi acoperite prin activitatea
organizatiilor neguvernamentale, ele nefiind restrictionate de criteriul profitabilitatii
(ca în cazul societatilor comerciale) si dovedind o mai mare receptivitate si
creativitate in acoperirea nevoilor sociale. Cu toate acestea, chiar si organizatiile
neguvernamentale se pot lovi de o serie de dificultati in acest tip de activitate, cum ar
fi cele care tin de mecanismele actiunii colective.
5. Furnizarea mai eficienta a bunurilor si serviciilor comparativ cu sectorul
public; sustinerea unor structuri administrative mai putin numeroase sau prezenta
voluntariatului creeaza premise pentru reducerea costurilor de productie
corespunzatoare bunurilor sau serviciilor livrate.
La aceasta se adauga si faptul ca cei care lucreaza in organizatiile neguvernamentale
sunt mai interesati de satisfacerea cerintelor clientilor decat de respectarea
procedurilor formale, birocratice.
6. Facilitatori ai integrarii sociale si politice; organizatiile neguvernamentale
sunt instrumente ale integrarii grupurilor si indivizilor in cadrul societatii; de
exemplu, in societatile caracterizate printr-un grad inalt de varietate etnica,
organizatiile neguvernamentale contribuie la promovarea diversitatii si la reducerea
tensiunilor interetnice prin promovarea dialogului interetnic.
7. Promovarea diversităatii de opinii in societate; prin apartenenta la diferite
organizatii neguvernamentale oamenii devin constienti de existenta unor opinii si

12
interese diverse in societate si devin capabili sa adopte o pozitie critica fata de
acestea.
8. Mobilizarea intereselor si revendicarilor in societate; prin intermediul
organizatiilor neguvernamentale revendicarile cetatenilor pot fi articulate, iar
presiunile exercitate de diferite grupuri se transforma in demersuri coerente de
influentare a politicilor publice. 6

Organizatiile neguvernamentale imbunatatesc eficienta si eficacitatea activitatilor

socioeconomice, ele ofera servicii mai ieftine si mai bune pentru ca folosesc
voluntarii. In multe domenii, organizatiile neguvernamentale desfasoara munci
aproape gratuite (protectia animalelor, reciclari profesionale, protectia mediului,
educatie pentru adulti si la distanta circulatia informatiei), in timp ce Guvernul trebuie
sa plateasca functionari pentru aceste lucruri.
Organizatiile neguvernamentale includ spiritul de echipa umana, transparenta si
participarea publică, fără de care o administraţie riscă să nu capete suportul public
pentru actiunile pe care le intreprinde.
In conditiile unei sustineri minime, aproape insesizabile la dimensiunea declarata a
sectorului, organizatiile neguvernamentale si-au adus o contributie masurabila la
procesul de reforma:
- au imbunatatit substantial deciziile publice (amintim aici corectarea si
imbunatatirea a numeroase proiecte de legi si alte acte normative);
- au dat sens reformei din sfera educatiei;
- au stat la baza succesului in medieri internationale, contribuind prin aceasta si prin
proiectele de colaborare internationala la o imagine externa pentru care, uneori, se
cheltuiesc o gramada de bani publici;
- au gestionat eficace transferul de know-how;
- au preluat aproape integral politicile si activitatile concrete de protectie a copilului;
- sunt mesagere ale culturii autohtone si promotoare ale dezvoltarii diversitatii
culturale, creand teren favorabil dialogului interetnic, tolerantei si cooperarrii cu
minoritatile nationale.
In acest sens, modul de actiune al organizatiilor poate reprezenta un model de
abordare a problemei, nu neaparat singurul si nu neaparat cel mai bun, dar cu
certitudine extrem de eficient prin prisma raportului investitie/efect. Acest lucru nu
inseamna ca vreodata organizatiile neguvernamentale se vor substitui administratiei

13
publice sau ca vor realiza ele sarcinile administratiei. Organizatiile nu reprezinta o
alternativa in sine. Ele trebuie vazute ca un mod de actiune complementar activitatii
administratiei, prin care comunitatea se autoresponsabilizeaza fata de rezolvarea
propriilor probleme.
Una din functiile principale ale sectorului nonprofit este aceea de a pleda pentru
intarirea sistemelor sociale, de-a oferi cetatenilor posibilitatea influentarii politicilor
publice, de a critica si supraveghea politica guvernului. Politicile publice sunt planuri,
principii, legi sau actiuni care sunt adoptate de factorii decizie pentru a rezolva o
problema in societate, a se opune unei amenintari sau a urmari un obiectiv; ele se
refera la ceea ce decide sa faca un guvern sau parlament pentru rezolvarea
problemelor dezvoltarii cu efecte asupra intregii societati sau la ansamblul de masuri
sub forma unui program de actiune guvernamentala menite sa produca schimbări
favorabile pentru intreaga societate sau pentru o anumita parte a societatii.

1.5 Caracteristicile ONG- urilor din Romania

In 1924, Adunarea Deputatilor a adoptat Legea 21 privind asociatiile si fundatiile, pe

baza careia a fost creat întregul sistem de ONG-uri din 1990 incoace. Legea facea
referire la unele autoritati care nu mai exista, astfel fiind necesara Ordonanta de
Guvern 26/2000. Modificarile aduse de Ordonanta 37/2003 întregesc cadrul legal în
care ONG-urile din România isi desfasoara activitatea. 
Asociatia: este formata din 3 sau mai multe persoane si dobândeste personalitate
juridica prin inscrierea in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor din teritoriu. In vederea
dobandirii personalitatii juridice, asociatiile incheie actul constitutiv (membrii
asociatiei, denumire, sediu, durata de functionare- pe termen determinat sau
nedeterminat-, patrimoniul initial: cel putin dublul salariului minim brut pe economie,
aportul in natura sau bani, organele de conducere si control) si statutul (scop,
obiective, drepturile si obligatiile asociatilor, atributii, destinatie bunuri- în caz de
dizolvare). 
Cele doua acte se autentifica si se prezinta dovada disponibilitatii denumirii de la
Ministerul de Justitie, precum si avizul Ministerului in a carui sfera de competenta isi
desfasoara activitatea respectiva asociatie/fundatie.
Fundatia: este alcatuita din una sau mai multe persoane. Patrimoniul initial al
fundatiei trebuie sa fie de cel putin o suta de ori salariul minim brut pe economie. 

14
Organele asociatiei: Adunarea Generala (cu rol deliberativ), Consiliul Director (cu rol
executiv), Cenzorul (pentru control financiar intern). Fundatia are aceleasi organe,
mai putin Adunarea Generala. 
Surse de venituri: cotizatii ale membrilor, donatii, sponsorizari, resurse de la bugetul
de stat si/sau locale, dobanzi sau dividende din activitati economice directe.
Asociatiile si fundatiile pot infiinta societati comerciale, dar veniturile se reinvestesc. 
Organizatiile de utilitate publica: recunoasterea unei asociatii sau fundatii ca fiind de
utilitate publica se face prin hotarare a Guvernului. In acest scop, organizatia
interesata adreseaza o cerere Ministerului sau organului de specialitate al
administratiei publice centrale in a carui sfera de competenta isi desfasoara
activitatea. 

Conditii de indeplinit pentru ca o asociatie/fundatie sa fie recunoscuta ca fiind de

utilitate publica: 
• activitatea acesteia se desfasoara in interes general sau comunitar
• functioneaza de cel putin trei ani si a realizat o parte din obiectivele stabilite
• prezinta un raport privind activitatile anterioare, insotit de bilanturile si bugetele de
venituri si cheltuieli pe ultimii trei ani
• valoarea patrimoniului in fiecare an este cel putin egala cu valoarea celui initial
Conform prevederilor Ordonantei, autoritatile publice sunt obligate sa puna la
dispozitia asociatiilor si fundatiilor spatii pentru sedii, terenuri, informatii de interes
public, in conditiile legii. 
Rolul ONG-urilor este de a raspunde unora dintre nevoile comunitatii, care nu sunt
acoperite in totalitate de alte tipuri de institutii (apartinand sectorului public sau
mediului de afaceri) si de a oferi posibilitatea unei participari cat mai largi a
cetatenilor la viata publica. 
Fiecare ONG trebuie sa-si defineasca viziunea, misiunea, scopul, precum si
obiectivele pe termen scurt si lung. 
• Viziunea ONG reprezinta imaginea proiectiva asupra viitorului, bine ancorata in
timp si spatiu, cu rolul de a asigura fundamentul motivational al fenomenelor
asociative comunitare sau organizationale. Pentru a putea transforma viziunea unei
organizatii în actiune concreta, este nevoie de formularea unei misiuni
organizationale care sa dea directie, scop si continut eforturilor organizatiei. 
• Misiunea ONG este declaratia de principiu a intentiilor unei organizatii, care descrie

15
directia si continutul eforturilor organizationale. 
• Obiectivele sunt repere strategice de planificare a actiunii. Pentru consolidarea
obiectivelor este important sa se tina cont de criteriile SMART: 
- Specific: obiectivul trebuie sa delimiteze clar directiile de actiune
- Masurabil: obiectivul sa poata fi evaluat
- Adecvat: obiectivul trebuie sa se adreseze unei nevoi reale
- Realizabil
- Incadrabil in timp: indeplinirea obiectivului sa poata fi estimata ca desfasurare in
timp.

16
 „Dezvoltarea trebuie să vină dinspre centru, nu dinspre periferie.”
George Bernard Shaw

Capitolul II – Relatia dintre ONG si autoritatile publice

2.1 Parteneriat public privat cu sectorul neguvernamental

Pareteneriatul public-privat reprezintă un acord între sectorul public şi cel privat în

scopul elaborării unui proiect ori furnizării unui serviciu, care în mod tradiţional este
furnizat de sectorul public. O forma juridică de realizare a parteneriatului public-
privat foarte des întalnită este „concesiunea”. Concesiunea este un contract prin care
statul cesionează (transmite) unui investitor (persoană fizică sau juridică, inclusiv
straină), în schimbul unei redevenţe, dreptul de a desfăşura activitate de prospectare,
explorare, valorificare sau restabilire a resurselor, de a presta servicii publice, de a
exploata obiecte proprietate de stat, care conform legislaţiei sânt scoase integral sau
parţial din circuitul civil, precum şi dreptul de a desfasura anumite genuri de
activitate, inclusiv cele care constituie monopolul statului, preluând gestiunea
obiectului concesiunii, riscul prezumtiv şi răspunderea patrimonială.

Pentru a pune bazele unui parteneriat public-privat beneficiarii de servicii trebuie

consultaţi cu privire la elaborarea strategiei locale în special în procesul de
identificare a tuturor nevoilor sociale, oferirea posibilităţii de a-şi înregistra în orice
moment nevoia socială precum şi posibilitatea de contesta sau reclama intervenţia
beneficiarului acolo unde este cazul.

Parteneriatul public-privat a cunoscut o creştere semnificativă în ultimii douăzeci de

ani în ţările Uniunii Europene, inclusiv în ţările în curs de dezvoltare, cum ar fi
Republica Moldova sau Ucraina, ţări care au obiective îndrăzneţe şi anume de a adera
la Uniunea Europeana. Acesta reprezintă o soluţie pentru rezolvarea cu succes a unor
probleme comunitare, de interes public, de la cele de servicii sociale la proiecte
complexe de dezvoltare socio-economice, incluzând proiecte de infrastructură. Multe

17
probleme de politică publică actuale, aflate la nivel naţional sau local, nu mai pot fi
rezolvate prin intervenţia unui singur sector, respectiv sectorul public.

Experienţa de peste douăzeci de ani a diverselor guverne şi organizaţii internaţionale

demonstrează faptul că parteneriatul public-privat reprezintă o soluţie în abordarea
eficientă şi eficace a problemelor socio-economice. Sectorul neguvernamental îşi face
masiv simţită prezenţa în cadrul acestor formule parteneriale, aducând o contribuţie
importantă la soluţionarea problemelor identificate şi aflate pe agenda publică.

În mod ideal, dezvoltarea socială este o datorie de prim stat. Cu toate acestea în ţările
în curs de dezvoltare, importanţa de sectorul neguvernamental, şi limitările de stat în
a promova idealurile sociale nu pot fi ignorate. 

Acest sector are potential imens iar parteneriatele intre sectorul public si cel privat
pentru dezvoltare socială pot fi construie pe ambele - puterea şi slăbiciunea din cele
doua sectoare ale societăţii. În acest scop, este nevoie de a înţelege natura, caracterul,
punctele forte şi punctele slabe ale celor doua sectoare.

Aspectele negative ale parteneriatului7

 nu există structuri (unităţi) la toate nivelele administraţiei pentru evaluarea

oportunităţilor şi a proiectelor de parteneriat, ceea ce nu permite corelarea
programelor de dezvoltare regională cu cele locale
 lipsa garanţiilor pentru acoperirea riscurilor financiare şi recuperarea investiţiei,
aspect invocat de potenţialii investitori
 pericolul abandonării parteneriatului de către unul din parteneri într-o fază
avansată de implementare a parteneriatului când s-au realizat deja anumite
investiţii
 prioritatea acordată proiectelor pe termen scurt în detrimentul celor strategice, ca
urmare a lipsei unei planificari strategice de dezvoltare locală şi de ierarhizare a
priorităţilor
 ignorarea dispoziţiilor legale cu privire la asigurarea unui mediu concurenţial în
privinţa funcţionării utilitaţilor publice
 lipsa de transparenta şi de asigurare a unui tratament egal în privinţa atribuirii
unui contract prin care se realizează un parteneriat

18
 sectorul privat se pot folosi de parteneriat pentru a obţine informaţii politice şi de
piaţă sau avantaje, în scopul de a câştiga influenţă politică şi / sau un avantaj
competitiv
 actorii din sectorul privat pot recunoaşte atrăgătoare reputaţia şi credibilitatea
asociate cu un ONG şi să caute interacţiune bazată pe actiuni care sa le stimuleze
imaginea
 sectorul privat poate căuta soluţii rentabile sau tehnice la probleme complexe
 implicarea sectorului privat ca actor poate submina controlul şi principiile în
programele de parteneriat cu ONG- urile
 implicarea sectorului privat ca actor poate distrage incontestabil interesele
programului faţă interesele corporatiste.
 donaţii din sectorul privat pot fi disponibile în conformitate cu anumite limitări
sau cerinţe ce sunt impuse ONG-urilor .

Aspectele pozitive ale parteneriatului

 externalizarea unor activitati din structura administratiei publice ce pot fi mai bine
realizate ca urmare a colaborarii cu sectorul privat
 asigurarea transparenţei financiare concentrarea de capital financiar în sfera
serviciilor publice şi a utilităţilor publice
 apariţia unor efecte pozitive în domeniul ocupării forţei de muncă şi asupra
participanţilor la proiecte de interes pentru comunitate
 actorii din sectorul privat pot oferi sprijin financiar si pot acorda subvenţii sau
donaţii fără criterii de utilizare sau alte restricţii
 sectorul privat poate creşte disponibilitatea şi accesul la diverse contacte,
influenţe politice şi expertiză tehnică.
 actorii din sectorul privat pot dezvolta organizaţii interne şi externe pentru
educaţie, conştientizare şi advocacy
 actorii din sectorul privat pot iniţia şi dezvolta oportunităţi de elaborare a
politicilor pentru ONG.

Desii cantitatea si calitatea parteneriatului public-privat intre autoritatile publice si

sectorul neguvernamental s-a imbunatatit constant, totusi foarte multe lucruri ramin
inca de realizat pentru a valorifica la maxim potentialul de parteneriat existent in

19
Romania. In multe zone de politica sectoriala (protectia copilului,social, mediu,
politica de tineret etc) parteneriatul public-privat reprezinta un element important.
Atit organizatiile neguvernamentale cit si autoritatile publice au , in momentul de
fata, capacitati limitate de design si organizare a unui proces de evaluare participativa
complex si eficient, pentru a pune in valoare si a analiza pe baza unor date concrete
importanta parteneriatului si contractarii sociale.

Aceasta limitare nu are exclusiv cauze financiare (lipsa de resurse pentru a organiza
un astfel de proces de evaluare participativa). Semnalam si  cauzele tehnice
determinate de lipsa de training si experienta practica in realizarea unor astfel de
procese participative incluse in practica de politica publica din Romania.

2.2 Caracteristici si metode de colaborare a sectorului

public cu cel neguvernamental

Concept de parteneriat   public  privat

.  Dezvoltarea diverselor forme de parteneriat public privat  a fost posibila datorita

unui cumul de factori determinanti de natura atat politica,  cat si economica. Printre
cei mai relevanti factori determinanti putem mentiona: 8

1. Implicarea comunitatii in producerea bunastarii colective si  impactul acestor

schimbari asupra programelor sociale.

2. Aplicarea conceptului de cetatean si participare sociala, extrem de important  in

contextul producerii statului bunastarii sociale.

3. Implementarea conceptului de reforma a guvernarii in contextul  reformei sectorului

public.

Organizatiile neguvernamentale sunt caracterizate printr-o mai mare mobilitate in

ceea ce priveste modul si directiile lor de actiune. Dinamismul lor este relevant in
capacitatea comunitatii de a reactiona rapid la propriile sale nevoi, catalizand resurse
pe care administratia publica nu le are. Datorita experientei de auto-organizare si

20
gestionare, profesionalismului acumulat, organizatiile neguvernamentale reprezinta
niste resurse semnificative umane si intelectuale, care pot contribui la elaborarea
politicii statului in cele mai diverse domenii.

Acest tip de parteneriat se poate referi la o varietate de relatii:9

1. identificarea problemelor comunitare de interes comun. Participarea si implicarea

actorilor comunitari in identificarea  si implementarea proiectelor ajuta comunitatile sa
obtina o experienta reala de colaborare a administratiei publice locale cu agentii
economici, societatea civila, diferite institutii si organizatii si face referinta la
planificarea actiunilor comune pentru solutionarea problemelor, colectarea mijloacelor
financiare, valorificarea resurselor locale, distribuirea responsabilitatilor si
obligatiunilor.

2. participarea societatii civile la elaborarea si implementarea  politicilor publice.

Planificarea in comun si includerea populatiei in procesul de luare a deciziilor privind
dezvoltarea locala si regionala este un proces initiat in vederea remedierii cu succes a
unei situatii  cu participarea tuturor celor interesati si reprezinta un proces complex si
etapizat, care  conduce la luarea deciziilor la nivel local, cu participarea comunitatilor

3. Prestarea unor servicii publice si  formarea retelelor de referinta a

serviciilor  pentru diferite categorii de beneficiari in dependenta de competentele
fiecarui partener deseori conduce la contractarea ONG-urilor pentru prestarea
serviciilor sociale. In loc sa detina monopolul tuturor serviciilor, autoritatile publice
trebuie sa sprijine organizatiile locale sau nationale care pot prelua unele activitati,
inclusiv oferind o finantare totala sau partiala a acestora.

Caracteristicile parteneriatului public privat

Sectorul privat isi face simtita prezenta in formule parteneriale cu sectorul public,
aducand o contributie importanta la solutionarea diverselor probleme
comunitare. Parteneriatul public privat a  inregistrat, in ultimul timp, o expansiune
surprinzatoare  in prestarea multiplelor forme de servicii publice, inclusiv in domeniul
serviciilor sociale.

21
Sporirea interesului din partea sectorului guvernamental pentru dezvoltarea
parteneriatului public-privat vine ca o consecinta a trei factori: 10

•    guvernele sunt interesate sa realoce cu maximum de eficacitate resursele de

care dispun;

•   prestatorii de servicii privati, profit si nonprofit demonstreaza  capacitate

sporita in oferta de servicii sociale;

•   apare si se dezvolta ideea de crestere a complementaritatii intersectoriale in

organizarea si oferta de servicii sociale.

Pe plan international, parteneriatul public-privat este considerat un aranjament juridic

prin care resursele, riscurile si recompensele aferente atat agentiei publice,cat si
companiei private se combina pentru a asigura:  eficienta mai sporita, un mai bun
acces la capital si o conformare mai riguroasa la reglementarile legale. Din punct de
vedere legal,11  o relatie de parteneriat public privat  este definita  ca o intelegere
legala de colaborare dintre diversi actori  in care partenerii definesc impreuna scopul
comun al parteneriatului   cu impact sesizabil in comunitate.

Parteneriatul este o forma de  cooperare in care riscurile, costurile si profiturile sunt

distribuite proportional intre parteneri. Motivul stabilirii unor astfel de parteneriate
variaza, dar in linii generale, implica finanatarea, planificarea, crearea,
operationalizarea si mentinerea infrastructurii si serviciilor publice in scopul oferirii
unor servicii publice alternative cost eficiente. Astfel,  fiecare partrener contribuie la
planificarea si la mobilizarea resurselor necesare pentru realizarea unui obiectiv
comun,  fiecare participant vine pe baza unei decizii voluntare si aduce resurse proprii
(financiare, materiale, simbolice, de autoritate etc). Putem afirma ca aici accentul
cade mai degraba pe „complementaritate”.

PPP nu reprezinta o substituire a unei guvernari puternice si efective sau a procesului

de luare a deciziilor de catre guvern. In toate cazurile, guvernul ramane
responsabil  pentru prestarea serviciilor si proiectelor intr-o  maniera care protejeaza in
continuare interesul public. Interesul public este asigurat prin monitorizarea
permanenta a modului de derulare a proiectului. Partenerul public este obligat sa

22
introduca in ecuatie  notiunea de utilitate sociala a parteneriatului,  ceea ce da
specificitate parteneriatului public – privat. In acest mod toate partile implicate sunt
recompensate: entitatea publica, compania privata si publicul in general.

Parteneriatul autentic presupune combinarea avantajelor specifice dintre sectorul

privat (mai competitiv si mai eficient) si sectorul public (cu responsabilitati fata de
societate privind cheltuirea banului public). Parteneriatul incorporeaza punctele forte
atat ale sectorului public, cat si ale celui privat in vederea stabilirii relatiilor
complementare.

Astfel, parteneriatul solicita realizarea reformei managementului, fie prin

schimbarea practicilor manageriale, fie prin schimbarea modului in care sunt abordate
problemele publice, astfel incat solutionarea lor sa devina fezabila prin parteneriat
public privat.

Sporirea performantelor serviciilor publice prin participarea sectorului privat devine

realizabila datorita utilizarii tehnicilor de management din sectorul privat in sectorul
public. Managementul autoritatilor publice (adesea greoi si prea birocratic) prea
elemente ale  managementului privat  la integrarea activitatilor de conceptie, executie,
operare si intretinere ale unei infrastructuri sau ale unui serviciu intr-o formula mult
mai dinamica si mult mai bine organizata.

Astfel, crearea parteneriatelor intre sectorul public si privat prezinta multe avantaje

pentru organele administratiei locale:

 mobilizeaza atat resursele public, cat si cele private;

 creeaza noi aptitudini;
 invata din experienta, creeaza incredere, contribuind la intarirea
parteneriatului si crescand dorinta de sprijinire reciproca.
Desi punctul de plecare intr-un parteneriat public privat poate fi diferit intre
administratia publica, care este interesata in prestarea unor bunuri sau servicii publice,
si a partenerului privat, orientat spre profit, scopul final, insa, devine unul comun:
prestari de servicii cost eficiente in comunitate.
Semnificatia termenului de parteneriat public privat s-a extins de la colaborarea intre
un organ public si un agent economic din sectorul privat la colaborarea dintre un

23
organ public si sectorul asociativ, neguvernamental, format din organizatii controlate
si aflate in proprietate privata, dar al caror scop este satisfacerea unor necesitati
publice si sociale si nu doar acumularea profitului. Mai jos sunt prezentati principalii
Parteneri in parteneriatele publice private , si anume: 12

I. sectorul public, reprezentat printr-o autoritate a administratiei publice, care

contribuie in realizarea parteneriatului  prin subventii, investitii de capital in
infrastructura , terenuri (transfer de proprietate, concesionare), legislatie (planificare
fizica, expropriere), imprumuturi, garantii;

II. sectorul privat, inclusiv si sectorul neguvernamental (ONG-urile), care contribuie

la realizarea parteneriatului prin  cunostinte manageriale,  investitii de capital, chirii,
abilitatea de a mobiliza anumiti actori. In general, parteneriatele  combina resurse si
know-how-uri pentru beneficiul comun al tuturor partenerilor.
Dintr-o perspectiva ingusta, in cadrul contractului PPP, exista doar doi parteneri. In
realitate, exista parti aditionale,care trebuie sa aiba calitatea de „partener” in cadrul
PPP, beneficiarii  serviciilor si angajatii. PPP nu poate reusi fara sprijinul utilizatorului
final al serviciului sau fara consimtamantul celor care ii vor presta serviciile. Pentru a
transfera cu succes prestarea de servicii de la sectorul public la aranjamente de
parteneriat este solicitat un parteneriat cvadripartit .

Aceasta concentrare a diverselor resurse pune in miscare procesul de dezvoltare si

creeaza capacitatile grupurilor comunitatii, ajutandu-le sa se dezvolte ca institutii
locale eficiente, care pot sprijini comunitatea sa prospere pe termen lung.

Dat fiind ca rolurile si responsabilitatile partenerilor sectorului public si privat pot sa

difere datorita initiativelor individuale de prestare a serviciilor, rolul si
responsabilitatile generale ale guvernului nu se supun modificarilor. Desi
parteneriatele pot fi infiintate de catre oricine din cadrul comunitatii, administratia
publica locala va avea intotdeauna un rol important in organizarea si activitatea lor.
Ideea principala a parteneriatului public privat pentru administratia publica este ca ea
(administratia publica) ramane pe pozitia de conducere si control, de reprezentanta si
protejare a interesului general, in timp ce cedeaza gestionarea si livrarea efectiva a
serviciului public celor ce o pot face mai bine si mai eficient.

24
Deci, parteneriatele intre sectorul public si privat evidentiaza mediul social, politic si
de afaceri din cadrul comunitatii cu  urmatoarele trasaturi caracteristice13:

•     Una sau mai multe autoritati publice implicate;

•     Unul sau mai multi parteneri  implicati;

•     Partenerii lucreaza impreuna pentru realizarea unui obiectiv comun;

•     Colaborarea se realizeaza intr-un cadru organizational realizat de partile

implicate;

•     Fecare parte isi pastreaza propria identitate;

•     Partile implicate participa cu resurse proprii;

•     Partile isi asuma riscurile proiectului si impart profiturile, in concordanta cu

participarea fiecaruia. 

Parteneriatele se pot constitui pe termen scurt sau lung. In cazul parteneriatelor pe termen
lung trebuie create conditii ce ar asigura o buna previziune si vizibilitate. In acest scop,
autoritatile publice trebuie sa se angajeze in mentinerea unui cadru contractual de
reglementare stabil din punct de vedere legal, cat si sa asigure  conditiieconomice
favorabile, justificate de natura  serviciului sau  de programul de investitii.

Notiunea de parteneriat public – privat  si-a dovedit utilitatea in economiile tuturor

statelor ce l-au utilizat si a  permis  sa  raspunda la nevoi esentiale ale comunitatii fara
a impovara finantele publice si sa elibereze puterea publica de sarcini de simpla
gestiune. In ultimii  parteneriatul public-privat a dobandit o importanta tot mai mare in
zona politicilor sociale. Partreneriatul public privat, pornind de la procesul de „reforma
a guvernarii', a legitimat ideea  de cooperare intre diverse sectoare (public, privat,
social) in scopul solutionarii optimale si eficiente a multor provocari ale
comunitatilor  prin participarea tuturor actorilor comunitari.  Avand la baza principiul
cooperari voluntare, parteneriatul public-privat reprezinta convingerea actorilor publici
si privati ca vor avea de castigat dintr-un astfel de demers  mai mult decat daca ar
actiona singuri. Desi parteneriatul este gandit ca unul care trebuie sa aduca doar
beneficii ambelor parti implicate in implementarea acestuia, se poate intampla ca
efortul de parteneriat si cooperare sa esueze. Motivele esecului pot fi de diferita
natura: lipsa unui cadru legal adecvat, care ingradeste posibilitatea guvernului de a se

25
angaja in formule de parteneriat cu sectorul privat sau  lipsa de intelegere reciproca a
specificului sectorial din zona guvernamentala si din cea privata.

Pentru a asigura succesul unei astfel de cooperari si pentru a evita esecurile este
nevoie de coordonare a activitatilor si deciziilor; de un management de calitate al
actiunii comune, ceea ce presupune acceptarea  de catre parteneri  a  regulilor  si
normelor comune de operare; contracte de parteneriat  bine negociate si structurate
legal; monitorizarea  partenerului privat  la toate fazele realizarii investitiei si in
exploatare, ceea ce solicita sectorului public cunostinte privind managementul
antreprenorial, lipsa de competenta de domeniu a institutiei publice ar putea crea mari
dificultati in gestiunea parteneriatului.

2.3 Influentarea politicilor publice de catre ONG in Romania

În ultimii 20 de ani, activităţile de advocacy iniţiate de organizaţiile neguvernamentale

din România au crescut atât ca vizibilitate, cât şi ca interes în agenda internă a
organizaţiilor. Această creştere are loc pe fondul proceselor de reformă a guvernării şi
a eforturilor de modernizare a statului, care au deschis spaţiul politic, lăsând loc şi
pentru manifestarea intereselor diverselor grupuri sociale, inclusiv grupuri vulnerabile
şi marginale.

Indiferent de succesul sau insuccesul lor în influenţarea deciziilor de politică publică,

activităţile de advocacy desfăşurate de actori neguvernamentali au o serie de beneficii
pentru consolidarea cadrului democratic:14

• Extind numărul de grupuri angajate în procesul politic, şi implicit extind spaţiul

politic;

• Întăresc capacitatea de a forma alianţe multisectoriale şi multiorganizaţionale;

• Consolidează oportunităţile de negociere intersectorială şi formare de parteneriate;

• Cresc accesul la resurse pentru grupurile defavorizate şi marginale;

• Facilitează activităţile de monitorizare a modului în care guvernul (central sau local)

respectădrepturile cetăţenilor (activităţi de tip watchdog);

26
• Aduc expertiză cu costuri reduse şi de calitate în procesul de decizie.

Şi în materia activităţilor de advocacy, rolul guvernului în stabilirea unui mediu

propice dezvoltării acestui tip de activităţi de către actori neguvernamentali este
esenţial. Altfel spus, condiţiile de mediu – legislativ,birocratic, fiscal, informaţional,
politic şi cultural – sunt cele care determină cadrul favorabil pentru desfăşurarea
activităţilor de advocacy.

Îndeplinirea acestor condiţii specifice asigură o atitudine pozitivă, de susţinere şi de

valorizare a sectorului neguvernamental, conduc la un cadru politic şi de politică
publică în care activităţile de advocacy realizate de către actori neguvernamentali sunt
integrate în procesul de decizie, fără a li se afecta independenţa şi libertatea de
exprimare a unor puncte de vedere diferite de cele ale părţii guvernamentale. Rolul
organizaţiilor neguvernamentale într-o democraţie este extrem de important, iar
susţinerea unor activităţi de către stat poate să fie problematică.

Politicile publice reflectă un stadiu timpuriu de dezvoltare în relaţia dintre guvern şi

organizaţiile nonprofit. Ele exprimă punctele de vedere ale autorităţilor publice
(guvern, Parlament, instituţii UE) asupra rolului societăţii civile şi creează o bază
pentru o interacţiune constructivă cu organizaţiile sectorului neguvernamental.

In ceea ce priveste influentarea politicilor publice de catre sectorul negunernamental

in Romania, sunt urmărite două obiective primordiale:

 încurajarea participării publice în viaţa politică

 stabilirea unor mecanisme de cooperare care să uşureze sarcina guvernului în
furnizarea de servicii publice.
Pentru atingerea acestor obiective, politicile publice includ principii generale,
precum şi planuri specifice15. Ele recunosc în mod caracteristic rolul important al
sectorului neguvernamental în dezvoltarea societăţii, articulează principiile de
cooperare, prevăd intenţii generale şi schiţează etapele specifice care să fie urmate de
guvern şi organizaţiile civice.

Politicile publice sunt de obicei rezultatul unor eforturi mutuale şi negocieri. Ele
includ documente bilaterale de tip “înţelegere”, acorduri adoptate ca programe
oficiale de către Guvern sau de către Parlament , şi declaraţii unilaterale exprimând
angajamentele luate numai de către o singură parte.

27
Aceste înţelegeri sau declaraţii oferă avantaje tangibile atat pentru sectorul privat cat
şi pentru sectorul public.

Politicile publice oferă organizaţiilor civice un mijloc de a creşte sprijinul pentru

munca lor şi ca urmare pentru a şi putea extinde activităţile în interesul societăţii.
Pentru guvern, acordurile pot ajuta la asigurarea unei îndepliniri mai performante a
sarcinilor guvernamentale.
O politică de cooperare nu poate reuşi decât dacă fiecare parte înţelege, respectă şi
acordă încredere “rolului şi misiunii celeilalte parti”16
In Romania Organizaţiile neguvernamentale, de regulă, iau iniţiativa de a propune
negocieri, dar autorităţile publice pot, deasemenea, iniţia procesul şi conduce la un
rezultat de succes. Experţii ar putea fi implicaţi în schiţarea textului şi stadiul de
discuţii şi de consolidare ar trebui să aibă drept caracteristică definitorie o largă
participare publică.

Guvernul şi organizaţiile neguvernamentale pot realiza o comunicare mai bună şi,

deci, o relaţie mai puternică, prin procesul de negocieri cu frecventele sale contacte,
discuţii constructive, cooperare activă, compromisuri, concesii reciproce şi înţelegeri.

Documentele politice de cooperare urmăresc două abordări principale: unele politici

publice subliniază un cadru general pentru cooperarea viitoare, dar lasă detaliile să
fie rezolvate în implementare , altele specifică atât aspecte ale viitoarei cooperări, cât
şi detalii de implementare.

Experienţa arată că modul de abordare adoptat nu afectează şansele pentru

implementarea efectivă. Mai degrabă, succesul final depinde de buna voinţă a
ambelor părţi, mecanismele legislative şi politice de împlinire a obligaţiilor
contractuale şi a angajamentelor politice, precum şi de starea relaţiilor între sectorul
guvernamental şi cel neguvernamental.

Fie detaliat, fie numai în termeni generali, documentul trebuie să stabilească câteva
elemente esenţiale pentru crearea unui parteneriat de succes. Aproape toate
acordurile, declaraţiile, documentele, şi strategiile de acest tip includ următoarele
secţiuni: 17

28
O declaraţie de reprezentare privind părţile care reprezintă cele două sectoare în
adoptarea şi implementarea politicile publice , incluzând mecanismele pentru
numirea lor şi împuternicirile, responsabilităţile şi obligaţiile lor.

O declaraţie de principii adresându-se rolurilor şi funcţiilor celor două părţi în

dezvoltarea societăţii democratice, incluzând recunoaşterea autonomiei lor , drepturile
de bază şi obligaţiile, constrângerile legale şi logice cărora trebuie să le facă faţă în
îndeplinirea acestor obligaţii şi angajamentele lor pentru valori comun respectate,
definite în document. Aceste valori pot include participarea publică în procesul de
luare a deciziilor şi flexibilitatea în instrumentele guvernării şi, pentru sectorul
voluntar, diversitatea, responsabilitatea, deschiderea, promovarea non - violenţei şi
egalităţii între oameni, coerenţa, transparenţa şi responsabilitatea pentru utilizarea
resurselor publice .

O schiţă generală a domeniilor de cooperare, precum furnizarea de servicii,

legislaţie şi alte procese de luare a deciziei, mediu, ajutor internaţional de dezvoltare,
acces la informaţie, formularea politicilor publice în domenii variate, descentralizare
şi dezvoltarea de intreprinderi sociale; şi instrumente specifice de cooperare,
incluzând dezbaterile publice, consultările, corpurile consultative comune şi de luare
a deciziei, acorduri de parteneriat pentru furnizarea comună a serviciilor, schimbul de
informaţie şi dreptul la iniţiativă legislativă.

Problemele legate de finanţare pot include obligaţiile de a dezvolta coduri de bune

practici de finanţare , descrieri ale mecanismelor de finanţare pentru a sprijini mediul
asociativ (pe termen lung sau scurt), angajamente de a stabili un sistem fiscal care
direct sau indirect să încurajeze activităţile celuilalt sector şi angajamente de a
dezvolta legislaţia care sprijină auto sustenabilitatea sectorului neguvernamental .

Dată fiind natura lor generală şi în cea mai mare măsură neconstrângătoare, politicile
publice nu stabilesc obligaţii specifice de finanţare. Mai degrabă, ele preconizează
dezvoltarea politicilor de finanţare şi mecanismelor care să asigure sprijinul public
pentru sectorul voluntar. Documentul poate oferi modele clare de politici de finanţare,
inclusiv atât tipuri variate de mecanisme de finanţare (sprijinul în natură nu trebuie
trecut cu vederea) cât şi obligaţiile celui de al treilea sector de a stabili standarde de
contabilitate pentru folosirea banilor publici.

29
Elementele de implementare includ un calendar acoperind obiectivele pe termen
scurt sau lung, alocarea de responsabilităţi instituţiilor publice implicate în
implementare, şi, posibil, elemente precum propunerea unui instrument de
monitorizare şi evaluare, prevederi pentru examinare şi revizuire, şi un mecanism
pentru rezolvarea disputelor.

Politizarea, reprezintă substituirea criteriilor bazate pe merit cu cele întemeiate pe

considerente politice în procesul de selecţie, retenţie, promovare recompensare şi
penalizare a funcţionarilor publici.

In Romania relaţiile politico-administrative reprezintă unul dintre cele mai importante

şi în ultima perioadă cele mai studiate aspecte din domeniul administraţiei publice. În
timp problema relaţiilor dintre funcţionarii publici si politicieni a fost abordată din
perspectiva a două paradigme diferite. Mulţi autori printre care şi Woodrow Wilson,
au afirnat că domeniile politic şi administrativ ar trebui sa fie total separate, astfel
încât politicienii să fie responsabili cu procesul de formulare a deciziilor în timp ce
funcţionarii trebuie să le implementeze.18 Din punct de vedere personal afirmaţia lui
Woodrow Wilson este acceptabilă dat fiind faptul că în cazul în care un singur sector,
fie el politic sau administrativ ar avea rolul suprem în luarea deciziilor şi aplicarea
programelor administrative, ar exista riscul favorizării unor anumite personaje din
sectorul administrativ, sau chiar mai rău, ar creşte gradul de coruptibilitate ceea ce ar
duce în cele din urmă la apariţia unor mari dezechilibre în acest sector.

Realizându-se această separare dintre politic şi administrativ s-ar putea vorbi despre
efectele pozitive şi anume faptul că se poate realiza o modalitate de protejare a
administraţiei în faţa ilegalităţilor politicului, asigurându-se astfel profesionalism,
imparţialitate, cât şi neutralitate a administraţiei în raport cu mediul politic si
cetăţenii.

După una din numeroasele definiţii, politica este definită ca fiind arta sau procesul
prin care se ating scopuri colective. Ne putem da seama cu usurinţă că, practic orice
activitate administrativă poate fi interpretată ca fiind politică.

În esenţă problema care reiese din această relaţie politico-administrativă, constă în

asigurarea unei administraţii loiale faţă de conducatorii politici, pentru a respecta
principiul democratic, păstrându-se în acelaşi timp autonomia administraţiei publice

30
faţă de mediul politic în vederea păstrării imparţialitătii şi neutralităţii acesteia faţă de
cetăţeni.

Funcţiile de advocacy şi agregare de interese îndeplinite de către organizaţiile

neguvernamentale au un impact foarte mare asupra eficacităţii implementării
serviciilor către cetăţean, cresc calitatea politicilor şi a programelor publice, reduc din
fenomenul de excludere şi de marginalizare socială, contribuie la creşterea capitalului
social. Aceste contribuţii trebuie înţelese şi considerate de către autorităţile publice,
de către liderii politici şi birocratici şi valorizate ca atare. Numai prin exercitarea în
bune condiţii a acestor funcţii putem realiza o reformă a guvernării profundă şi stabilă,
putem redefini relaţia stat-cetăţean în sensul bunei guvernări.

2.4 ONG si integrarea europeana a Romaniei

Originea adevăratei inegalităţi dintre

oameni nu este politică, ci economică.
(Jean-Jaques Rousseau)

Coeziunea economicã si socialã este unul din principalele obiective ale Uniunii
Europene, fiind necesarã pentru promovarea unei dezvoltãri armonioase generale.
Din multitudinea de fonduri ale Uniunii Europene, fondurile structurale si de
coeziune sunt instrumente ale politicii de coeziune, prin care se urmãreste atingerea
unei coeziuni economice si sociale prin dezvoltarea de programe care sã satisfacã
nevoile din diverse domenii printre care si sectorul neguvernamental.

La nivel Romaniei se urmãreste si aplicarea politicii de dezvoltare regionalã, ce

reprezintã un ansamblu de mãsuri planificate si promovate de autoritãtile
administratiei publice locale si centrale, în parteneriat cu diversi actori (privati sau
publici). Scopul politicii regionale este asigurarea unei cresteri economice dinamice si
durabile, prin valorificarea eficientã a potentialului regional si local, pentru
îmbunãtãtirea conditiilor de viatã.

31
Pentru ca programele si proiectele finantate din fonduri europene sã rãspundã
nevoilor reale, este necesar ca planificarea si implementarea acestora sã fie fãcute cu
participarea tuturor partenerilor sociali, inclusiv a organizatiilor neguvernamentale, ca
reprezentanti ai societãtii civile.

Pe de altã parte, deschiderea si transparenta procesului de administrare a fondurilor

nu se poate obtine fãrã implicarea partenerilor sociali, asa cum o cer si reglementãrile
europene. Principiul parteneriatului, prevãzut în Regulamentul Consiliului Uniunii
Europene referitor la dispozitii generale asupra Fondurilor Structurale, cere realizarea
parteneriatului între autoritãtile publice si partenerii sociali în pregãtirea,
implementarea, monitorizarea si evaluarea programelor finantate din fonduri
europene.

Politica de coeziune este o politică descentralizată care îmbină deopotrivă obiectivele

globale ale Uniunii cu obiectivele Statelor Membre pentru realizarea dezvoltării
echilibrate la nivelul tuturor regiunilor şi pentru asigurarea coeziunii economice şi
sociale. Implementarea politicii de coeziune se realizează în parteneriat între
instituţiile europene, autorităţile naţionale, regionale şi locale. Modul în care este
înţeles şi aplicat principiul parteneriatului este diferit în cele 27 de State Membre UE.
Unele State printre care şi România au ales un model de implementare centralizat, în
care programele operaţionale sunt gestionate de ministere şi implementate de
autorităţile deconcentrate din teritoriu, în timp ce alte ţări precum Spania, Portugalia
sau Suedia, spre exemplu, au ales un model de implementare descentralizat, în care
atribuţiile de gestionare a politicii regionale sunt partajate între autorităţile centrale şi
cele regionale sau locale. În elaborarea diferitor documente strategice, precum si în
implementarea programelor de finantare, respectarea principiilor dezvoltãrii durabile
este absolut necesarã. Iar acest lucru va putea fi posibil si printr-o implicare activã a
tuturor celor care lucreazã în domeniul organizatiilor neguvernamentale.

Sectorul neguvernamental din Romania resimte, ca intreaga societate, nevoia unor

politici publice care sa asigure consolidarea statului de drept si intarirea societatii
civile iar adoptarea unei legislaţii coerente privind finanţarea publica a sectorului
ONG este necesara . Din acest motiv, camera deputatilor a Romaniei , impreuna cu

32
organizatiile neguvernamentale au elaborat un program de cooperare in care au
subliniat urmatoarele aspecte:18

- Alocarea de fonduri cu destinaţie specială pentru organizaţiile neguvernamentale

în bugetele autorităţilor publice centrale şi locale pentru acele domenii în care
autoritatea/comunitatea a identificat nevoi cărora pot răspunde prin intervenţii
directe organizaţiile neguvernamentale;
- Elaborarea unui cadru legislativ care să asigure protecţie minimă organizaţiilor
finanţate faţă de posibilitatea influenţării politice a derulării proiectelor sau a
membrilor organizaţiei;
- Clarificarea criteriilor de eligibilitate şi a regulilor privind sustenabilitatea
financiară a parteneriatelor în cadrul proiectelor cu finanţare din fonduri
structurale
- promovarea unui set de proceduri şi ghiduri de aplicare a mecanismelor de
finanţare pentru a se asigura o implementare unitară la nivelul ţării. (ex. Legea
nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri
publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, OUG
nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, Legea
nr. 118/2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de
medicină complementară/ alternativă, Programele de Interes Naţional).

Literatura ce analizeaza dezvoltarea sectorului neguvernamental ca proces de

adaptare institutionala si ca schimbare a procesului de elaborare si implementare a
politicilor publice nationale se axeaza pe impactul Uniunii Europene (UE) asupra
ordinii interne a statelor membre, statelor candidate si chiar a altor state europene sau
din afara Europei, ca rezultat al unor legaturi diverse.19

Dezvoltarea sectorului neguvernamental ca proces de adaptare institutionala se

centreaza pe analiza modului în care actorii si institutiile au fost influentate de
Uniunea Europeana. Adaptarea procesului de formulare a politicilor publice,
presupune atât elaborarea politicilor la nivelul Uniunii, cât si impactul acestora asupra
procesului de elaborare a politicilor la nivelul statului membru.

33
Dezvoltarea – fie puternica sau slaba – are un impact asupra fiecarei componente a
sectorului public din cadrul statelor membre si candidate. Regiunile si administratia
publica sunt cu siguranta sub impactul politicilor de coeziune , datorita necesitatii de
a respecta normele aferente implementarii lor. Trebuie sa existe un grad de
nepotrivire între ordinea interna a statelor membre si cerintele Uniunii pentru ca
schimbarea sa se produca. Indiferent de statul membru, gradul de nepotrivire dintre
politicile regionale si cerintele UE este considerabil în cazul Politicii Regionale si de
Coeziune, deoarece pentru a atinge obiectivele politicii la nivelul Uniunii, proiectele
finantate prin Instrumentele Structurale trebuie planificate, selectate, contractate si
apoi implementate conform cerintelor Comisiei Europene. Pentru a implementa
aceasta politica la nivel national, fiecare stat membru trebuie sa creeze un cadru
institutional specific, care nu exista inaintea obtinerii calitatii de stat membru al UE.

Sectorul neguvernamental din România este pe un drum bun datorita responsabilitatii

de a implementa Politica Regionala si de Coeziune. România a pregatit documentele
strategice pe care Comisia Europeana le-a cerut si, de asemenea, a creat cadrul
institutional necesar pentru punerea în aplicare a politicii. Sistemul administratiei a
fost transformat din cauza cerintelor Comisiei în domeniu. Cu toate acestea, în cazul
în care nu suntem în prezenta mecanismului, unei dezvoltari continue, iar cerintele
Uniunii Europene nu sunt obligatorii, avem de a face cu acomodarea. Cel mai bun
exemplu pentru a ilustra acest caz provine din zona regulilor de planificare, selectie si
implementare ale proiectului:20 unele dintre ele sunt respectate, cum ar fi normele
privind achizitiile publice, normele privind promovarea proiectelor si normele de
audit extern. Aceasta determina concluzia ca România respecta cerintele obligatorii,
iar atunci când este vorba de elemente care nu apar în cererea de finantare, dar care
sunt recomandate pentru planificarea si implementarea profesionale a proiectelor,
managerii de proiect si echipa de proiect aleg sa nu le foloseasca.

34
 „O civilizaţie nu se bizuie pe folosirea invenţiilor, ci pe înfocarea de a inventa.”
Antoine de Staint-Exupery

Capitolul III – Cercetare si interventie

Strategii de dezvoltare
3.1.1 Planul de Dezvoltare Regionala Nord Est

Planul de Dezvoltare Regionala Nord Est (PDR Nord-Est) reprezinta cererea de

finantare a regiunii, fiind instrumentul prin care regiunea isi promoveaza prioritatile si
interesele in domeniul economic si social, reprezentand in acelasi timp contributia
regiunii la elaborarea Planului National de Dezvoltare si a Programelor Operationale.
Strategia de Dezvoltare a Regiunii Nord-Est a fost elaborata respectand principiul
parteneriatului si avand la baza nevoile desprinse din Analiza socio-economica a
regiunii si Analiza SWOT21, prezentata mai jos:

Puncte tari
• Existenta personalului calificat in institutiile implicate;
• Gratuitatea serviciilor sociale oferite de respectivele institutii;
• Existenta ONG-urilor implicate in activitatile sociale;
• Colaborarea institutiilor publice cu respectivele ONG-uri;
• Existenta centrelor de plasament, a spitalelor pentru handicapati, a leaganelor de
copii;
• Constituirea unor orfelinate, camine de batrani, finantate de unitati de cult religios;

Puncte slabe
• Inexistenta unei baze materiale adecvate;
• Inexistenta unor centre de consiliere si de ajutorare a femeilor si copiilor supusi
violentei domestice;
• Diseminarea informatiilor realizata intrun grad redus datorita insuficientei
fondurilor;

35
• Schimbul de informatii defectuos intre centrele nationale, judetene, si locale in
cadrul institutiilor publice implicate;
• Lipsa culturii si educatiei in randul populatiei privind planningul familial;

Oportunitati
• Alocari bugetare viitoare pentru servicii sociale;
• Legislatia in domeniu aliniata cerintelor UE;
• Sprijinul mass media pentru diseminarea informatiilor si a obiectivelor in domeniul
protectiei sociale;
• Sprijin financiar si material din partea unor fundatii din strainatate.

Riscuri

• Instabilitatea legislativa;
• Imposibilitatea colectarii contributiilor de la agentii economici, ce alimenteaza
fondurile sociale;
• Marginalizarea domeniului si a situatiei existente;
• Scaderea in continuare a nivelului de trai;
• Continuarea mentalitatii ca statul este obligat sa asigure conditii sociale;
• Inflexibilitatea Consiliilor Locale;

Regiunea Nord-Est, prima dintre cele opt regiuni de dezvoltare, sub aspectul marimii
si al populatiei, se situeaza pe ultimul loc in Romania in raport cu produsul intern brut
regional pe cap de locuitor, datorita pe de o parte nivelului scazut al productivitatii,
iar pe de alta parte a unui nivel al infrastructurii fizice si de utilitati dintre cel mai
scazute din punct de vedere cantitativ si calitativ.
Strategia Regionala Nord Est 2007-2013 contine prioritati si masuri ce vor putea fi
finantate din instrumente structurale prin Programul Operational Regional, Programe
Operationale (Infrastructura de Transport, Infrastructura de Mediu, Cresterea
Competitivitatii Economice, Dezvoltarea Resurselor Umane si Servicii Sociale,
Dezvoltarea Capacitatii Administrative), Planul National Strategic pentru Dezvoltare
Rurala, precum si din alte surse de finantare.
In ceea ce priveste lucrarea de fata, pe noi ne intereseaza masura 1.7 – Infiintarea
centrelor de asistenta sociala, masura ce contribuie in mod direct la dezvoltarea
sectorului neguvernamental.

36
Obiectivul masurii
Intarirea infrastructurii de servicii sociale.
Justificarea masurii
Este necesara disiparea serviciilor sociale la nivelul comunitatii locale prin
intermediul parteneriatului intre institutiile statului si anumite ONG-uri, ce ofera
coordonatele mediului asociativ activ din punct de vedere al asistentei sociale.
Necesitatile comunitatii sunt cel mai bine cunoscute la nivel local, iar mediul
asociativ organizat in structuri cu personalitate juridica poate gestiona alaturi de
institutii problemele cu caracter social, inclusiv prin apelarea la fondurile proprii sau
prin mobilizarea membrilor comunitatii in rezolvarea acestor probleme de maxim
interes local.
O retea de centre de asistenta, sub coordonarea Directiei de Asistenta Sociala, pot
aplica in practica masuri concertate si politici in domeniul ONG- urilor la nivelul
comunitatii.
In prezent sunt foarte multe persoane care nu apeleaza la serviciile sociale din varii
motive,
mentionand inflexibilitatea sau neadecvarea la situatii de fapt.
Centrele vor avea ca grup tinta toate categoriile defavorizate, si in special persoane in
varsta si minori din familii traind la nivelul subzistentei, oferindu-le activitati menite
sa-i integreze mai bine in societate.
Este necesar ca in cadrul centrelor sa se gazduiasca activitatea a diverselor grupuri de
sprijin ale unor categorii defavorizate specifice si chiar de sprijin a familiei.

3.1.2. Dezvoltarea serviciilor sociale in municipiul Botosani

„Odată cu 1 ianuarie 2007, când România a devenit stat membru al Uniunii

Europene, elaborarea, aprobarea şi promovarea unei Strategii de dezvoltare
economico-socială a judeţului Botoşani pentru perioada 2008 – 2013 a reprezintat o
provocare atât pentru Consiliul Judeţean – conducerea împreună cu specialiştii din
aparatul propriu – cât şi pentru întreaga comunitate căreia i se adresează.
A deţine şi a promova o Strategie de dezvoltare judeţeană multianuală reprezintă o
încercare de aliniere la cerinţele Uniunii Europene referitoare la planificarea
riguroasă a priorităţilor şi obiectivelor de dezvoltare.

37
Strategia îşi propune conturarea unui document de referinţă privind o multitudine de
domenii de activitate, care să stea la baza demersurilor şi proiectelor ce vizează
dezvoltarea judeţului: infrastructura, sănătatea, siguranţa socială şi stabilitatea
economică a societăţii, toate fiind esenţiale în definirea calităţii vieţii unei
comunităţi.
Strategia se traduce printr-o gândire globală asupra comunităţii, însă cu acţiuni
locale. Dezvoltarea comunităţii are în vedere obiective majore precum protejarea
mediului, eradicarea sărăciei, îmbunătăţirea calităţii vieţii, dezvoltarea şi menţinerea
unei economii locale sustenabile şi eficiente.
În concordanţă cu politicile Uniunii Europene, cu Planul Naţional de Dezvoltare şi
cu Programele Operaţionale, Strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului
Botoşani prevede aplicarea şi respectarea principiilor şi valorilor fundamentale ale
Uniunii constând în solidaritate, consensualitate şi spirit de compromis.
Necesitatea unei Strategii de dezvoltare este legată şi de gestionarea oportunităţilor
de finanţare promovate prin instrumentele de finanţare post-aderare în cadrul
Programelor Operaţionale Sectoriale şi Programul Operaţional Regional.
Prezentul document reprezintă un concept de dezvoltare locală (comunitară) realizat
de către Consiliul Judeţean Botoşani – Direcţia Programe, Integrare Europeană.”
Preşedinte
Mihai ŢÂBULEAC

Organizarea, funcţionarea şi finanţarea sistemului naţional de asistenţă socială este

reglementat în România printr-o lege recentă adoptată de Parlament, respectiv Legea
47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială, care a înlocuit vechea lege nr.
705/2001 care reglementa acest domeniu. Conform legii, serviciile sociale sunt
asigurate de către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de persoane
fizice sau persoane juridice publice oriprivate.
Aceste servicii pot fi cu caracter primar sau specializate, ambele categorii având un
caracter proactiv:
 Serviciile sociale cu caracter primar sunt serviciile sociale care au drept
scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot
duce la marginalizare sau excluziune socială.
 Serviciile sociale specializate au drept scop menţinerea, refacerea sau
dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială.
38
O problemă importantă în ceea ce îi priveşte pe furnizorii de servicii sociale o
reprezintă acreditarea acestora. Sunt obligaţi să se acrediteze:
 furnizorii de servicii sociale, publici: servicii publice de asistenţă socială,
inclusiv direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene,
compartimente de asistenţă socială ale instituţiilor publice;
 furnizorii de servicii sociale privaţi: asociaţii şi fundaţii, persoane fizice
autorizate, cultele religioase.
Conform datelor Departamentului de Asistenţă Socială şi Politici Familiale din cadrul
Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, la ora actuală, sunt acreditaţi la
nivelul judeţului Botoşani un număr de 19 furnizori, ceea ce reprezintă mai puţin de
50% din numărul total al acestora.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este o instituţie publică
cu personalitate juridică înfiinţată în baza H.G. 1434/2004 prin comasarea Serviciului
Judeţean de Asistenţă Socială şi a Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Copilului.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este o instituţie publică,
cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Judeţean, care realizează la
nivel judeţean măsurile de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei,
persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a
oricăror persoane aflate în nevoie.
In ceea ce priveste serviciile sociale , la nivel judeţean, au fost făcute progrese
importante în soluţionarea unora dintre problemele si anume:
 Reţeaua părinţilor adoptivi – în prezent, sunt 389 părinţi adoptivi, având în
îngrijire 542 copii (din care 81 sunt cu nevoi speciale);
 Reţeaua apartamentelor sociale integrate din oraşul Dorohoi – 31 de
apartamente în locaţii diferite, adăpostind între 3 şi 5 copii;
 Centru de servicii comunitare privind familiile în situaţii de risc – 6 centre
înfiinţate în spaţiul a 2 orfelinate care au fost închise în 2000;
 Centru pentru prevenirea abandonului copilului în perioada de
preconcepţie – echipă mobilă;
 Centru de consiliere şi suport pentru părinţi;
 Centrul pentru îngrijire pre-natală şi sprijin acordat gravidelor înclinate spre
abandonarea copilului;
 Centru de sprijinire a copilului privind dreptul de liberă exprimare;

39
  Centrul de îngrijire şi sprijin a integrării şi reintegrării copilului în familia
naturală;
 Centru maternal;
 Servicii pentru copiii cu nevoi speciale:
 Centrul de zi „SERA” aflat în orfelinatul „Sf. Spiridon”, adăpostind doar
copii cu handicap;
 Centrul de zi „Speranţa Mea”;
 Reţeaua părinţilor adoptivi care au în îngrijire copii cu HIV/SIDA;
 2 proiecte în parteneriat privind copiii care părăsesc sistemul de protecţie;
 1 proiect privind integrarea socială şi profesională, în parteneriat cu un
ONG – 9 copii au găsit servicii;
 1 proiect de instruire, în parteneriat cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a
Forţei de Muncă – 23 copii instruiţi, 11 au găsit o slujbă;
 instruire pentru 11 referenţi sociali din comunele judeţului, tratând diferite
probleme ale copiilor şi familiilor din care aceştia provin.
Reformele începute trebuie continuate, iar activităţile trebuie să fie desfăşurate
conform
standardelor în vigoare. Serviciile înfiinţate prin proiectele PHARE finanţate de UE
trebuie
susţinute în continuare şi dezvoltate, după încheierea proiectelor, astfel că vor trebui
prevăzute sumele necesare sprijinirii acestora.
Planul de Dezvoltare Regională Nord Est (PDR Nord-Est) reprezintă cererea de
finanţare
pentru fonduri europene de tip structural la nivel regional, fiind instrumentul prin care
regiunea îşi promovează priorităţile şi interesele în domeniul economic şi social,
reprezentând în acelaşi timp contribuţia regiunii la elaborarea PND 2007-2013.
PDR Nord-Est se compune din: Analiza socio-economică a regiunii, Strategia
Regională si
Analiza SWOT a serviciilor sociale din judetul Botosani, asa cum a fost elaborata de
specialistii din cadrul Consiliului Judetean:23

Puncte tari

40
  Existenţa unei strategii judeţene bine integrate în domeniul protecţiei
copilului şi a persoanelor adulte cu handicap, care se încadrează în strategia
naţională;
 gamă largă de servicii de protecţie furnizate copiilor şi familiilor în situaţii
dificile;
 există un Plan Judeţean Antisărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale;
 existenţa Comisiei Judeţene Mixtă ce se ocupă de implementarea Strategiei
Naţionale de Îmbunătăţire a situaţiei romilor;
 diversificarea şi dezvoltarea serviciilor alternative de protecţie a copilului;
 reducerea substanţială a numărului de copii aflaţi în centrele de plasament;
 persoane vârstnice cu handicap protejate în cadrul unui sistem social unitar;
 acţiuni pentru reintegrarea familială, dezinstituţionalizare, terapii
ocupaţionale, atât pentru copiii instituţionalizaţi cât şi pentru adulţi;
Puncte slabe

 Infrastructura socială este precară;

 lipsa infrastructurii fizice pentru dezvoltarea de servicii alternative de
protecţie pentru copii, respectiv îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice
şi cu handicap;
 starea de degradare fizică şi dotarea precară în care se află unităţile medico-
sociale şi cele rezidenţiale;
 rata natalităţii crescută, în special în cazul familiilor cu venituri reduse sau
fără venituri;
 îmbătrânirea demografică a populaţiei;
 număr crescut de copii abandonaţi;
 infracţionalitatea şi delicvenţa juvenilă, inclusiv fenomenul „copiii străzii”;
 inexistenţa unei baze de date cu informaţii despre copii şi familii aflate în
dificultate;
 inexistenţa, în mediul rural, a centrelor de zi pentru copiii cu dizabilităţi;
 număr redus de organizaţii neguvernamentale active

Oportunitati

41
  Existenţa unor programe de finanţare externe pentru sectorul serviciilor
sociale (Fondul Social European);
 existenţa cadrului legislativ şi instituţional (public, privat) în domeniu bine
pus la punct, pentru toate categoriile defavorizate;
 existenţa unor fonduri şi in programe guvernamentale pentru categoriile
defavorizate;
 campanii organizate la nivel naţional pentru educarea populaţiei.

Amenintari

 Descentralizarea sistemului de protecţie a copilului nu este sprijinită de

resurse financiare corespunzătoare;
 Fondurile Structurale destinate sectorului social sunt orientate cu precădere
spre crearea de centre multi-functionale;
 lipsa de susţinere a sistemului de protecţie a copilului de către consiliile locale
de pe a căror rază provin copiii incluşi în sistemul protecţiei de stat;
 dependenţa financiară foarte mare a serviciilor alternative create faţă de
finanţările externe;
 situaţia economico-socială precară a majorităţii populaţiei;
 reticenţă şi insuficientă educaţie în ceea ce priveşte incluziunea persoanelor cu
handicap fizic sau psihic pe piaţa muncii;
 mentalitate neadecvată a comunităţii în ceea ce priveşte rolul exclusiv al
statului în protecţia socială;
 birocraţie pentru acreditarea furnizorilor de servicii sociale.

Unul dintre obiective de dezvoltare ale judeţului Botoşani este Dezvoltarea

Resurselor Umane, a Serviciilor Sociale, Creşterea Ocupării si a Incluziunii Sociale.
In vederea indeplinirii acestui obiectiv, s-au propus mai multe masuri, printre care
Promovarea programelor de dezvoltare socială adresate grupurilor vulnerabile,
supuse riscului de marginalizare socială.
Acest program isi propune sa desfasoare cat mai multe actiuni in vederea atingerii
target-ului principal. O serie din aceste actiuni sunt prezentate mai jos:24

42
 promovarea economiei sociale, dezvoltarea de reţele integrate pentru servicii
sociale;
 îmbunătăţirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile la educaţie şi pe
piaţa muncii;
 promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii;
 programe pentru combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane;
 facilitarea integrării/reintegrării pe piaţa muncii şi la reconcilierea vieţii
profesionale cu viaţa de familie, atât prin modernizarea serviciilor sociale
existente, cât şi prin crearea de noi servicii de îngrijire pentru membrii de
familie dependenţi;
 elaborarea, îmbunătăţirea şi implementarea de instrumente şi soluţii
educaţionale pentru prevenirea părăsirii timpurii a şcolii;
 sprijinirea şi dezvoltarea de programe pentru menţinerea elevilor în educaţie
şi prevenirea abandonului şcolar, furnizarea serviciilor integrate de orientare
şi consiliere pentru persoanele expuse acestui risc (ex. copii ai căror părinţi
sunt plecaţi temporar sau definitiv în străinătate);
 dezvoltarea de programe integrate pentru creşterea accesului şi participării în
învăţământul primar şi secundar pentru persoane aparţinând grupurilor
vulnerabile;
 facilitarea accesului la educaţia de tip “a doua şansă”;
 implementarea programelor de tip “şcoală după şcoală”, educaţie remedială şi
învăţare asistată;
 dezvoltarea parteneriatelor şi încurajarea iniţiativelor între partenerii sociali şi
societatea civilă;
 campanii de informare şi conştientizare pentru schimbarea în mediile de lucru
a atitudinilor sociale faţă de grupurile vulnerabile;
 programe de formare pentru dezvoltarea abilităţilor de bază şi a calificărilor
pentru
grupurile vulnerabile;
 dezvoltarea de programe specifice pentru integrarea şi reintegrarea grupurilor
vulnerabile pe piaţa muncii;
 dezvoltarea de instrumente adecvate şi metode pentru furnizarea de servicii
sociale;

43
  dezvoltarea de programe de formare pentru specialiştii implicaţi în serviciile
sociale.

3.2 Contextul si scopul cercetarii

Copiii instituţionalizaţi reprezintă o categorie care necesită o atenţie şi o grijă

specială,fiind privaţi de afecţiunea şi sprijinul unui mediu familial natural.
In ultimii ani numărul copiilor instituţionalizaţi a scăzut considerabil datorită
eforturilor Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de a
implementa Strategia Naţională şi cea Judeţeană pentru Protecţia Copilului şi se
estimează că va scădea cu 100% până la sfârşitul anului 2012 (prin închiderea tuturor
orfelinatelor).
O altă problemă identificată de către factorii responsabili în domeniul protecţiei
sociale este cea a tinerilor care părăsesc acest sistem la împlinirea vârstei de 18 ani.
Un studiu al Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi
Protecţiei Sociale indică regiunea Nord-Est ca având cel mai mare procent de tineri
care părăsesc sistemul de protecţie după împlinirea vârstei de 18 ani şi care au nevoie
de locuinţă (32%, perioada 2003-2005), judeţului Botoşani revenindu-i pentru această
perioadă un număr de 228 tineri. Găsirea unei locuinţe şi a unui loc de muncă
reprezintă problemele esenţiale cu care aceşti tineri se confruntă, astfel că vor trebui
monitorizaţi şi găsite soluţii şi pentru această categorie care tinde să devină una cu
potenţial risc social.
In ceea ce priveste serviciile sociale , la nivel judeţean, au fost făcute progrese
importante în soluţionarea unora dintre problemele cauzate de acest fenomen, si
anume:
 2 proiecte în parteneriat privind copiii care părăsesc sistemul de protecţie;
 1 proiect privind integrarea socială şi profesională, în parteneriat cu un ONG –
9 copii au găsit servicii.
Unul dintre aceste proiecte il constituie proiectul „Safe Harbour” derulat de ONG-ul
„ Hand of Help” Botosani in parteneriat cu fundatia „ Star of Hope” Botosani.

Tinerii de 18 ani care părăsesc sistemul de protecţie, prezintă o temă de

actualitate şi de interes public, care suscită atenţia specialiştilor în domeniu în privinţa

44
lacunelor dar şi a potenţialelor îmbunătăţi ale sistemului de protecţie socială care pot
fi realizate pentru intensificarea coeziunii sociale.
Un alt aspect de luat in considerare este importanţa prezervării sănătăţii
sociale a adolescenţilor din sistemul de protecţie în ciuda instituţionalizării prin
“metode de empowerment” şi prin identificarea vocaţiei şi a pasiunii profesionale în
raport cu oportunităţile reale şi contextuale. Aceste elemente sunt privite ca părţi
cruciale de fundament ale “etapei de tranziţie” şi apoi a celei de părăsire a sistemului
de protecţie socială. Fără a le acorda importanţa cuvenită nu putem avea aşteptări
înalte cu privire la gradele de integrare socială ale tinerilor care părăsesc sistemul de
protecţie.
In acest capitol ne propunem să evaluăm dimensiunile sistemului de protecţie
socială actual pentru tinerii instituţionlizaţi din România şi oportunităţile lor de
integrare socială la ieşirea din sistemul public sau privat de protecţie socială.
Proiectul „ Safe Harbour” reprezintă un plan de intervenţie structurat şi
evaluat pentru a evita marginalizarea tinerilor care părăsesc fundaţia „Hand of Help”
din Botoşani. Pe timpul perioadei de plasament aceşti tineri sunt încurajaţi sistemetic
şi evaluaţi în vederea armonizării unei profesii cu abilităţile cu care sunt înzestraţi.
Prin acest program tinerii sunt responsabilizaţi prin oferirea de sarcini precise şi li se
oferă un cadru unde pot să-şi dezvolte separat de instituţia de unde au plecat
deprinderi zilnice având satisfacţia găsirii unor soluţii şi implementarea lor cu succes
pentru probleme personale. În acest cadru mai restrâns aceşti tineri sunt provocaţi şi
la nivelul relaţiilor interpersonale fiind stimulaţi să accepte ideea de conflict şi
soluţionarea lui prin metode creative care să le îmbunătăţească relaţionarea socială
(relaţii de ataşament corecte şi normale).
Orice încercare sau strategie de protejare a categoriilor vulnerabile nu poate fi
impusă în nici o comunitate fără un garant legislativ care să prevadă şi să recunoască
atât starea de vulnerabilitate cât şi eforturile care sunt necesare pentru implementarea
măsurilor necesare în vederea eliminării sau reducerii respectivei stări de
vulnerabilitate (poate avea o natură şi o sursă diferită).
Autorităţile publice şi instituţiile autorizate prin politicile reglementate pe care le
adoptă şi le implementează ar trebui să determine definirea unui context de şanse
egale acestor tineri.

45
 Prin serviciile pe care le oferă o instituţia publică o poate exercita o
importantă influenţă asupra aşteptărilor clienţilor prin comunicări “externe” iar
serviciul social oferit însuşi este un tip de comunicare externă. Partea sa de
responsabilitatea poate fi tradusă prin oferirea unor oportunităţi de realizare socio-
profesională în funcţie de capacităţi şi resurse proprii.

Responsabilitatea pentru reuşita unei intregrări socio-profesionale pe termen

lung este una de natură dublă: societatea are o responsabilitate faţă de aceştia dar şi
aceşti tineri se află în perioada in care ei devin conştienti de responsabilităţile
personale. De aceea, la nivel individual, ei pot ajunge persoane cu personalităţi
puternice şi independente, dar la nivel social, optim şi benefic este crearea unui raport
sau relaţii de interdependenţă între ei şi alţi indivizi, grupuri, comunităţi pentru
menţinerea unui transfer continuu de informaţii, servicii şi relaţii.
Asumarea responsabilităţilor într-un mod deficitar (fără a înţelege
consecinţele) poate avea efecte negative asupra respectului şi identităţii de sine. Pe de
altă parte, un mod corect şi adecvat privind asumarea acestor responsailităţi (chiar şi a
celor mai simple, cele de zi cu zi) determină formarea şi consolidarea stimei de sine şi
a abilităţilor sociale „de care sunt conştienţi că sunt capabili”.

Orice individ are dreptul la o identitate care îi reflectă unicitatea lor în timp şi
spaţiu. Identitatea unei persoane este strâns legată de cunoaşterea trecutului şi de
sentimentul de continuitate, în ciuda modificărilor fizice suferite în timp. Imaginea de
sine conturată pentru viitor prezintă linii directoare pentru formarea identităţii în
prezent.

Pe de altă parte un tânăr instituţionalizat este vulnerabil deoarece când acesta

ar trebui sa se preocupe de formarea viitorului, el deseori încă îsi caută trecutul,
detalii despre familie, locul de nastere şi ”motivatia abandonului”.

Odată ce identitatea socială prinde un contur, chiar şi înaintea ieşirii din

sistemul de protecţie socială, tânărul va dezvolta mecanisme defensive iar sursa
soluţiilor pentru diversele probleme caracteristice la plecarea din instutiţie (lipsa unui
loc de muncă, unui spaţiu de locuit, despărţirea de mentorii/personalul din instituţie,
conflictul cu unul din prieteni etc.).

46
 Procesul de „empowerment” prezintă o dimensiune atitudinală, structurală şi
culturală prin care tinerii îşi înşusesc autoritatea de a decide şi noi abilităţi de acţiona
şi de a le implementa în coxtentul vieţii lor pentru a realiza schimbarea dorită.

Măsurile concrete de empowerment/capacitare a tinerilor ieşiţi din sistem se

realizează înainte de părăsirea instituţiei (de către personalul instutiţiei dar şi de/cu
alţi actori interesaţi de dezvoltarea acestor tineri precum alte organizaţiile
neguvernamentale, profesorii, învătătorii, colegi de şcoală şi de muncă, prieteni din
afara instituţiei):

 activităţi pentru îmbunătăţirea deprinderilor zilnice- asumarea de sarcini zilnice

(gătit, curaţenie, cumpărături) până la sarcini de organizare a unei zile deosebite
(zile de naştere, premieri, ieşiri în aer liber).
 programe de responsabilizare – primirea unei sarcini apoi soluţionarea şi darea
de socoteală
 programe îmbogăţirea experienţelor cognitive – activităţi organizate de
socializare şi de îmbunătăţirea ritmului de dobândire a infromaţiilor de ordin
socio-cultural.
 consiliere privind imaginea de sine – combaterea imaginii de sine negativă şi
evidenţierea părţilor bune într-un mod realist.
 consiliere vocaţională – definirea unor structuri şi programe (interviuri,
chestionare, jocuri de rol) care să faciliteze identificarea punctelor forte şi pliarea
acestora pe profilul unei vocaţii sau/profesii de viitor.
 existenţa unui sistem de apreciere şi valorificare - a rezultatelor şi perfomanţelor;
existenţa unui echilibru în administrarea sancţiunilor şi oferirea aprecierilor.
Criticile aduse sistemul de instituţionalizare nu sunt direcţionate spre motivul
existenţei serviciilor oferite ci împotriva modalităţii lor de structurare, organizare şi
coordonare care aplatizează potenţialul creativ al tinerilor dar în acelaşi timp nu
reuşesc să echilibreze principiul tratamentului egal cu principiul respectării şi
încurajării unicităţii.

3.3 Proiectul „ Safe Harbour”

3.3.1 Istoricul organizatiei neguvernamentale „ Hand of Help”

47
Fundaţia “Hand of Help” are sediul  în Botoşani, strada Pacea nr. 118 şi este
acreditată ca furnizor de servicii sociale.

Misiune:
Fundaţia Hand Of Help Botosani are o misiune nobilă şi umanitara, de ajutorare
materială şi spirituală a persoanelor aflate în dificultăţi sociale temporare, indiferent
de categoria socială în care se încadrează (copii, bătrâni, persoane singure, orfane sau
văduve, persoane abandonate, persoane cu handicap, familii dezorganizate, etc.),
precum şi a altor organizaţii fără scop patrimonial recunoscute prin lege (fundaţii,
asociaţii, centre de plasament, azile bătrâni, biserici şi lăcaşe de cult, aşezăminte
culturale şi istorice, etc.)
Pentru îndeplinirea acestei misiuni fundaţia Hand of Help a deschis în anul 1996
centrul de plasament Hand of Help, care urmăreşte asigurarea accesului copiilor, pe o
perioadă determinată, la găzduire, îngrijire şi asistenţă medicală, socializare şi
petrecere a timpului liber, educaţie şi pregătire în vederea reintegrării sau integrării
familiale şi socio-profesionale.
Centrul de plasament Hand of Help este un centru de tip rezidenţial, reorganizat
conform standardelor minime obligatorii în furnizarea serviciilor sociale şi a
normelor  legislative în vigoare.

Principii:
Principiile care stau la baza furnizării de servicii sociale în cadrul centrului de
plasament Hand of Help sunt :
- respectarea şi promovarea  drepturilor copilului prevăzute în Convenţia ONU; 
- egalitatea de şanse şi nediscriminarea în accesul la servicii sociale şi în furnizarea
serviciilor sociale;
- respectarea interesului superior al copilului ;
- asigurarea unui mediu cât mai apropiat de mediul familial;
- participarea beneficiarilor la întregul proces de furnizare a serviciilor sociale;
- transparenţa şi responsabilitatea în acordarea serviciilor sociale;
- unicitate, confidenţialitate şi intimitate;
- proximitate în furnizarea serviciilor sociale;
- complementaritate şi abordare integrată în furnizarea serviciilor sociale;
- parteneriat şi solidaritate în favoarea interesului beneficiarului;

48
- dezvoltarea şi profesionalizarea resurselor umane al centrului;
- îmbunătăţirea şi perfecţionarea continuă a procesului de furnizare a serviciilor.

Obiective de dezvoltare instituţională:

- Reducerea treptată a numărului de copii din centrul de plasament Hand of Help, în
vederea restructurării şi remodelării spaţiului locuibil, pentru a asigura un mediu de
tip familial.
- Reducerea duratei de şedere a copilului în cadrul centrului de plasament Hand
Of  Help Botoşani.
- Prevenirea plasamentului, responsabilizarea familiilor aflate în dificultate şi a
comunităţii cu privire la problemele propriilor copii prin consiliere şi acordarea de
sprijin material, financiar şi uman.
- Măsuri destinate tinerilor care, până la vârsta de 18 ani, beneficiază de măsura de
plasament în cadrul organizaţiei noastre, care să faciliteze dobândirea abilităţilor
necesare pentru integrarea lor
educaţională, ocupaţională şi comunitară.
- Reorientarea utilizării resurselor financiare, materiale, umane şi tehnice ale fundaţiei
Hand Of Help către organizarea şi diversificarea de servicii alternative la protecţia
rezidenţială actuală.
- Atragerea de fonduri europene din cadrul programelor structurale, în vederea
dezvoltării unei alternative la protecţia rezidenţială actuală.

Beneficiarii
Fundaţia Hand of Help Botoşani furnizează servicii sociale în special copiilor care
provin din situaţii sociale deosebite, respectiv orfani, abandonaţi, familii lipsite de
posibilităţi materiale pentru creşterea, întreţinerea şi educarea lor sau cu posibilităţi
reduse, medii sociale vicioase, antisociale, familii dezorganizate şi alte cazuri
similare  ce acoperă aria geografică a judeţelor: Botoşani, Suceava, Bacău, Vrancea,
Neamţ, Constanţa. 

3.3.2 Dimensiuni administrative ale proiectului „Safe Harbour”

49
 Centrul de plasament Hand of Help, Botoşani deschis în anul 1996
(http://www.handofhelp.ro/index_ro.php) este un centru de tip rezidenţial, reorganizat
conform standardelor minime obligatorii în furnizarea serviciilor sociale şi a normelor
legislative în vigoare, fiind acreditata ca furnizor de servicii sociale pentru
urmatoarele servicii :
 Găzduire pe perioadă nedeterminată
 Ingrijire şi asistenţă medicală
 Socializare şi petrecere a timpului liber
 Educare
 Reintegrare familială şi comunitară
Un principiu important al fundaţiei este cel al participării beneficiarilor la
întregul proces de furnizare al serviciilor sociale, întăreşte şi justifică necesitatea
programele de empowerment al tinerilor menţionat mai sus.
Star of Hope Romania şi-a început activitatea în decembrie 1998, în judeţul
Botoşani având ca misiune ajutorarea copiilor aflaţi în dificultate precum şi a
familiilor acestora pentru a avea o viaţă cât mai bună, pentru a creşte şi a se dezvolta
într-un climat de demnitate şi încredere, de valorizare a fiinţei umane
(http://www.starofhope.ro/site/site.php?id=21, Star of Hope, Romania).
Proiectul „Safe Harbour” este de fapt rezultatul colaborării dintre aceste două
fundaţii. În anul 2006 Fundatia Hand of Help a început colaborarea cu Fundaţia Star
of Hope Romania care s-a concretizat în inchirierea unui apartament pentru tineri
peste 18 ani în scopul pregătirii insertiei sociale a acestora . Astfel a luat fiinta
proiectul „Safe Harbour” care oferă oportunităţi tinerilor din centrul de tip rezidential
al Fundatiei “Hand of Help” Botoşani prin :

- găzduire pe o perioada de 3 ani, tinerii având posibilitatea de a-şi continua

studiile ;
- dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă prin implicarea în activităţi de
tip gospodăresc (pregătirea meselor zilnice, igiena spaţiului de locuit,
responsabilizare în achitarea facturilor de întreţinere a locuinţei, etc.);
- activităţi de orientare profesională realizate în colaborare cu AJOFM Botoşani
;
- consiliere şi sprijin de specialitate în probleme de natură medicală ;

50
 - activităţi de socializare punând în valoare modele de bună practică din viaţa
de familie.

Obiectivele principale ale proiectului „Safe Harbour”:

 Creşterea gradului de independenţă si de incredere in sine al beneficiarilor;

 Dezvoltarea unui „model de tip familial” de furnizare a serviciilor sociale
tinerilor aflati in dificultate si situatii de risc social ;
 Creşte respectul de sine, încrederea în propriile forţe şi acţionează în cunoştinţă de
cauză;
 Crearea unui mediu unde tinerii pot decide şi pot să-şi asume responsabilităţi ca
membri ai societăţii în care au şanse să fie reprimiţi;
 Diminuează riscul abandonului în instituţii de plasamnet si riscul de a deveni
dependent de acestea;
 Îmbunătăţirea abilităţilor de a-şi gestiona propriile relaţii.
 Integrarea socio-profesională a tinerilor prin găsirea şi menţinerea unui loc de
muncă.

Obiective propuse
Pe termen scurt
 oferirea unui cadru de viaţă de tip rezidenţial
 refacerea echilibrului fizic şi psihic
 asigurarea unei educaţii adecvate
 asigurarea sănătăţii
Pe termen mediu
 socializarea/integrarea în comunitatea primitoare a copilului protejat
 refacerea stimei de sine
 conturarea personalităţii
 refacerea aptitudinilor de inter-relaţionare şi comunicare
 asigurarea nevoilor educaţionale
 monitorizarea rezultatelor şcolare obţinute în raport cu capacităţile intelectuale
deţinute
 consilierea vocaţională

51
 dobândirea de competenţe şi deprinderi de viaţă
 refacerea relaţiilor cu familia lărgită până la cea de gr. IV
 depistarea unei familii substitut împreună cu autoritatile locale
Pe termen lung
 continuarea studiilor şcolare
 pregătirea inserţiei socio-profesionale a tinerei ce părăseşte Centrul de plasament
„Hand of Help”
 pregătirea integrării sociale a tinerei, după ce împlineşte 18 ani, prin integrarea
acesteia în proiectul „Safe Harbour”-program de intensificare a coeziunii sociale.
Vorbind de oportunităţile care le-a creat pentru tineri trecerea prin proiectul
“Safe Harbour ”, facem referire la:
 continuarea studiilor şcolare concomitent cu responsabilizarea implicării
în activităţi de ordin familial – gătit, curăţenie, spălat rufe, plata
facturilor de intreţinere, administrarea banilor pentru aprovizionare, etc.-
toatea cestea fără prezenţa continuă a unui adult ;
 consiliere vocaţională şi îndrumare în alegerea viitoarei meserii:
completarea unui CV, consultarea bursei locurilor de muncă pe plan
local şi nu numai, aspiraţia spre o profesie căreia sa-i poată face faţă
tânărul provenit din centru ;
 formarea de abilităţti necesare menţinerii unui loc de muncă;
 sprijin material şi financiar în identificarea şi menţinerea unui spaţiu de
locuit post-reintegrare ;
 sprijin moral în vederea depăţirii riscului de marginalizare şi excluziune
socială cu care se confruntă .

Criteriul de selecţie al tinerilor se face de către specialisţii fundaţiei Hand of

Help, având prioritate tinerii a căror posibilitate de întoarcere în familie este
imposibilă. Tinerii sunt pregătiţi prin consiliere, punându-se accent pe independenţa
faţă de serviciile sociale.

3.3.3 Dimensiuni legislative

De cele mai multe ori, dezechibrul între ambiţia pentru independenţă şi

capacităţile reale de a implementa o schimbare pe termen lung este vizibil pentru
52
profesionişti (asistenţi sociali, psihologi, profesori etc.). Pentru acest motiv, sedinţele
de consiliere vocaţională sunt necesare şi binevenite de la vârsta de 15/16 ani în
vederea ierarhizării preferinţelor şi apoi a cuplării acestora cu deprinderile, abilităţile
şi posibilităţile fiecărui caz deşi de cele mai multe ori „ca şi calificare, cei mai mulţi
dintre tinerii din sistemul de protecţie, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, sunt
orientaţi cu precădere spre confecţii, tâmplărie, mecanică, construcţii şi alimentaţie
publică” (Hotărârea Nr. 669 din 24 mai 2006 privind aprobarea Strategiei naţionale
de incluziune socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului).

În cazul tinerilor cu trecut instituţional vulnerabilitatea constă în gradul de

modelare şi de definire a abilităţilor lor de a se adapta în societate odată ce au părăsit
instituţia desemnată pentru creşterea şi îngrijirea lui. Importanţa analizării cadrului
legislativ derivă din necesitatea existenţei garantării de către stat că anumite drepturi
şi obligaţii sunt respectate şi asumate. Principalele cadre legislative care pot fi
menţionate în cadrul acestei teme sunt următoarele:
- Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului
- Hotărâre nr. 669/2006 privind aprobarea Strategiei naţionale de incluziune
socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului
Nota de Fundamentare, HG nr.1628/29.12.2009

Actele legislative din domeniul protecţiei sociale pentru incluziune socială

traduc de fapt nevoia şi încercarea de adaptare a societăţii româneşti nu numai
datorită dimensiunii subiective asupra realităţii (ceea ce simţim sau gândim despre
realitate) ci şi din cauza dimensiunii obiective (o realitate există indiferent de ceea ce
percepem).

53
 Importanţa Hotărârii nr. 669/2006 privind aprobarea Strategiei naţionale de
incluziunee socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului derivă
din însăşi scopul promovat în documentul legislativ: “constituirea unui cadru legal şi
instituţional în vederea susţinerii integrării sociale şi profesionale a tinerilor care
părăsesc sistemul de protecţie a copilului, precum şi implementarea politicilor şi
programelor de asistenţă socială destinate asigurării dreptului acestora la o viaţă
independentă şi demnă”.

3.3.4 Beneficii asteptate

Investiţiile care se pot face în acest sistem de protecţie socială pentru copiii
proveniţi din familii disfuncţionale, pentru cei abandonaţi sau orfani trebuie privite
prin prisma unei dimensiuni preventive care are consecinţe benefice asupra întregii
societăţi. Relaţia dintre cost şi valoarea obţinută trebuie evaluată nu numai din punct
de vedere al eficienţei economice ci şi din perspective unei “stabilităţi emoţionale şi
sociale” a comunităţilor responsabile de protejarea, creşterea şi îngrijirea copiilor în
situaţii de risc.

Fără a le acorda importanţa cuvenită nu putem avea aşteptări înalte cu privire

la gradele de integrare socială ale tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie.

Mai mult, copilul de azi devine tânărul de mâine, iar experienţele sale în
perioada de instituţionalizare cu certitudine va avea impact asupra abilităţilor sale de
a se descurca în perioada de post-ocrotire sociala.

54
 Capitolul IV

Concluzii finale

Organizaţiile neguvernamentale sunt ele însele, direct sau indirect, beneficiare ale
proiectelor pe care le derulează. Deşi dezvoltarea instituţională, competenţa
managerială, profesionalizarea ONG sunt apreciate ca fiind la un nivel slab spre
satisfăcător, cererile de finanţare pentru proiectele dedicate dezvoltării sectorului
deţin, proporţional, o pondere redusă. Organizaţiile guvernamentale nu au fructificat
oportunitatea de finanţare a efortului de reflecţie asupra sectorului însuşi şi a
dezvoltării sale.

Desigur, indirect, cu fiecare proiect realizat, organizaţiile îşi dezvoltă capacitatea

instituţională, de management şi de acţiune. Putem spune că proiectul „Safe Harbour

” a oferit, indirect, organizaţiilor implicate in acest parteneriat, fundatia „ Hand of
Help” si fundatia „ Star of Hope” posibilitatea de a-şi întări capacitatea instituţională
şi operaţională.

De asemenea, aceste fundatii şi-au mărit capacitatea de a atrage resurse umane şi, în
măsura în care proiectul va continua, ele vor reprezenta şi un sprijin financiar, o
contribuţie la dezvoltarea durabilă a proiectului „ Safe Harbour”.

Un alt rezultat al acestui proiect pentru dezvoltarea parteneriatului constă în

facilităţile de cooperare cu diferitele autorităţi şi instituţii publice de la nivel local, cu
care cele doua fundatii trebuie să intre în contact, în virtutea competenţelor asumate.
Dar poate cel mai important câştig pentru aceste organizatii , ca beneficiare ale
finanţării acestui proiect, constă în creşterea vizibilităţii lor sociale şi a gradului de
credibilitate în cadrul comunităţilor . Ele sunt şi vor fi asociate cu un rol pozitiv al
ONG, ca ofertante de servicii, în domenii dintre cele mai importante pentru viaţa
copiilor si tinerilor aflati in dificultate.

Deşi, implicit, cu fiecare proiect derulat, o organizaţie îşi dezvoltă capacităţile, este
larg împărtăşită ideea că, pentru dezvoltarea sa, sectorul trebuie să beneficieze de
proiecte/programe dedicate.

55
La rândul lor, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale recunosc oportunitatea
parteneriatelor cu autorităţile, dar menţionează şi aspecte ca: pregătirea insuficientă a
funcţionarilor în ceea ce priveşte rolul societăţii civile în general, al ONG în special,
necunoaşterea legislaţiei în domeniu, blocaje de comunicare, deficit de transparenţă.

56