Contributia R. J.

Sternberg la studiul creativitatii

Creativitatea este un proces mental si social care implica generarea unor idei sau
concepte noi, sau noi asocieri ale mintii creative intre idei sau concepte existente.

Creativitatea este un concept multidimensional si se poate manifesta in multiple

domenii. Identificarea si cuantificarea naturii creativitatii constituie obiective dificile.
Conceptul de creativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite:
psihologie, psihologie sociala, stiinte cognitive, arte, inteligenta artificiala, filozofie,
economie, management etc. si deci la multe niveluri distincte: cognitiv, intelectual, social,
economic, artistic, literar etc. Dificultatea definirii creativitatii rezida in asocierile
particulare ale acestui concept cu artele, in natura complexa a creativitatii si in varietatea
teoriilor care au fost dezvoltate pentru a o explica. Multi oameni asociaza creativitatea in
special cu artele: muzica, teatrul, dansul, literatura etc. care sunt deseori denumite "arte
creative". Asa cum s-a precizat mai sus, creativitatea nu este proprie numai pentru arte, ci
este la fel de fundamentala pentru progresele din stiinte, din matematica, tehnologie,
politica, afaceri si in toate domeniile vietii cotidiene.

Relatia dintre creativitate si inteligenta a fost studiata, intre altii, de Robert J.

Sternberg (1999) in manualul Handbook of Creativity. Sternberg afirma ca exista trei
aspecte principale care sunt fundamentale pentru creativitate: abilitatea sintetica,
abilitatea analitica si abilitatea practica. Aceste trei aspecte decurg din teoria “triarhica”
(formata din trei aspecte) a inteligentei umane, promovata de R. J. Sternberg.

1. Abilitatea sintetica (creativa): abilitatea de a genera idei care sunt noi, de inalta
calitate si adecvate pentru sarcina prescrisa. Aceasta abilitate include gandirea
divergenta. O caracteristica a acestui aspect este abilitatea de a redefini
 problemele intr-un mod complet diferit si de a gandi in mod intuitiv si
patrunzator.

2. Abilitatea analitica: gandirea critica/analitica este implicata in creativitate ca

abilitate de a judeca valoarea propriilor ganduri si solutii posibile,de a evalua
punctele lor tari si slabe si de a sugera cai de imbunatatire a acestora.

3. Abilitatea practica: abilitatea de a aplica competentele intelectuale in contexte

cotidiene si de a “vinde” sau a comunica ideile creative la altii. Este abilitatea de a
traduce abstractiile si teoriile in aplicatii realiste.

Potrivit lui Robert Sternberg „Creativitatea este capacitatea de a produce o lucrare care
este atat noua, cat si corespunzatoare” . Indivizi foarte creativi, ca Pablo Picasso si Albert
Einstein, au schimbat semnificativ domeniile in care lucrau prin noile lor perspective si
ideile lor originale.

Sternberg (1999) afirma de asemenea: „creativitatea necesita o confluenta a sase resurse

distincte dar interconectate: abilitati intelectuale, cunoastere, tipuri de gandire,
personalitate, motivatie si context (mediu).”

Sternberg si O’Hara (1999) au descoperit ca persoanele cu un IQ scazut nu sunt de obicei

deosebit de creative, dar la un IQ mai mare de 120, nu exista nicio corelatie intre
inteligenta traditionala si creativitate. Acestia sugereaza chiar ca indivizii cu un IQ foarte
mare pot sa se bucure de o rasplata atat de mare din partea gandirii lor analitice incat nu-
si ating potentialul creativ.