INSUFICIENTA RENALA

Introducere
Sistemul excretor este un sistem funcțional care îndepărtează din organism produși inutili și toxici, asigurându-se astfel
menținerea constantă a compoziției mediului intern. Sistemul excretor îndeplinește dublă funcție: a) reglează mediul intern prin
menținerea aceleiași cantități de săruri și de apă, cea mai mare parte din prisos fiind eliminată prin rinichi, si b) elimină
substanțele inerte și substanțele toxice, rezultate din metabolismul substanțelor proteice. Principala cale de excreție este calea
renală.

Este situat în cavitatea abdominală, sub diafragmă, de-o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi este alcătuit din
rinichi şi din căile urinare.

Rinichiul este organul principal de eliminare a substanțelor toxice endogene sau exogene din organism. De altfel, principala
cale de eliminare a substanțelor toxice din organism o constituie aparatul urinar.
Rinichii sunt o pereche de organe la animalele vertebrate, au forma unui bob de fasole, culoarea roşie-cafenie şi o lungime de
aproximativ 12 cm. În partea concavă a rinichiului se observă: artera renală desprinsă din aortă şi care pătrunde în
rinichi; vena renală care iese din rinichi şi se varsă în vena cavă inferioară; ureterul. Rolul principal al rinchilor este excreția,
realizat prin filtrarea sângelui, eliminarea prin urină a substanțelor inutile sau dăunătoare, produse de organismul propriu sau
luate din mediul exterior.
Rinichii reglează controlul compoziției urinei, prin producția hormonală, concentrația în electroliți a spațiului intracelular,
presiunii sanguine, raportul baze-acizi (pH), mineralizarea oaselor, ca și a eritropoezei a tabloului sanguin.

Rinichii îndeplinesc următoarele funcții în organism:

 Funcția de excretie sau depurare a organismului de substanțe nefolositoare endogene și exogene: substante
neazotate (pigmenti biliari, resturi lipidice, resturi glucidice, fosfati, bicarbonati etc.) și substante azotate rezultate din
metabolismul intermediar (uree, acid uric, creatinina)
 Menține echilibrul acido-bazic. Acizii care se acumulează în organism sunt eliminați în special prin intermediul rinichiului.
Când în organism se acumulează baze, acestea sunt tamponate la diverse niveluri sau sunt eliminate prin rinichi, piele,
intestin etc. Prin rinichi se elimină și cetoacizii și amoniacul pentru a împiedica devierea echilibrului acido-bazic;
 Menține echilibrul electrolitic. Acest echilibru se menține în mare parte constant datorită eliminării apei si electrolitilor prin
rinichi. La menținerea echilibrului hidroelectrolitic participă și alte organe (hipotalamusul, hipofiza, suprarenala etc.) care
acționează prin intermediul rinichiului. Rinichii mențin constantă compoziția mediului intern, prin funcțiile lor de îndepărtare
a produșilor toxici și de menținere a echilibrului apei și electroliților;
 Funcția endocrina. Rinichiul secretă mai multe substanțe cu proprietăți de hormoni: renina, prostagladine, kinine biogene,
eritropoietina etc.

Nefronul reprezinta unitatea morfo-functionala a rinichiului. Parenchimul renal este compus din numerosi nefroni, fiecare din
acestia posedand o irigatie sanguina proprie. Urina se formeaza ca urmare a activitatii acestor nefroni, iar functia renala, in
totalitate, poate fi considerata ca o suma a functiei exercitate de cele aproximativ 2 milioane de nefroni.
Nefronul este compus din corpusculul renal (glomerulul Malpighi) ce este implicat in formarea urinei si este situat in zona
corticala si dintr-un conduct – tubul urinifer, ce intervine in concentrarea finala a urinei si serveste drept conduct excretor, fiind
situat atat in corticala cat si in medulara.
 Glomerulul, la randul sau este alcatuit din capsula Bowmann (extremitatea sferica inchisa a tubului) si dintr-un
ghem de capilare. Este subimpartit in 3-5 lobuli, formati dintr-un numar de anse capilare tributare aceleiasi arteriole aferente si
separate printr-un tesut intercapilar, denumit tesut mesangial.

Portiunea tubulara a nefronului incepe la nivelul glomerulului si sufera mai multe cuduri in aceasta regiune,
mergand in general spre exterior, in cortex. Tubul se indreapta apoi si coboara in linie dreapta spre substanta medulara.
Portiunea sinuoasa si prima parte a portiunii descendente constituie tubul proximal.
In partea terminala a portiunii descendente, tubul devine extrem de
subtire. Aceasta portiune poarta numele de segmentul subtire al ansei Henle. De-a lungul segmentului ascendent
tubul se ingroasa din nou, continuandu-se cu o portiune canaliculara care prezinta cateva sinuozitati, pe o lungime de 5 mm,
denumita tub distal, si care se varsa in sistemul canalelor colectoare (20 mm). Aceste canale merg in linie dreapta prin
substanta medulara, colecteaza continutul rezultat in urma activitatii mai multor nefroni si se deschid apoi la nivelul papilelor
renale. Traiectul sau realizeaza un contact direct cu polul vascular al glomerulului, participand la formarea aparatului jux-
laglomerular Goormaghtigh.

În procesul de formare a urinei se deosebesc 3 functii:

1 - de filtratie glomerulara

2 - de reabsorbtie tubulara

3 - de secretie tubulara

Rata de excreţie = FG – R + S

1. Filtrarea glomerulară (FG)

Caracteristici generale: primul proces în formarea urinei are loc prin trecerea pasivă a apei şi a componenţilor plasmatici
micromoleculari din capilarele glomerulare în capsula Bowman ⇒ urina primară „ Urina primară este ‹ un ultrafiltrat de plasmă,
cu o compoziţie asemănătoare cu cea a plasmei, dar fără proteine ⇒ plasmă deproteinizată izotonă (300 mOsm/l) „

Cantitate: GFR = 125 ml/ = 125 ml/min ⇒ 180 l/zi (20% din fluxul plasmatic renal)

Evaluare prin: Clearance cu creatinină = 120 ± 15 ml/min * Creatinina, ca şi inulina, se filtrează dar nu se reabsoarbe şi nu se
secretă

Factorii determinanţi ai filtrării glomerulare: a) Membrana filtrantă glomerulară (MFG)

b) Caracteristicile particulelor solvite în plasmă

c) Presiunea netă de filtrare

d) Coeficientul de permeabilitate al capilarului glomerular (Kf)

a) Membrana filtrantă glomerulară:

Endoteliul capilar - cu fenestraţii (pori) ⇒ previne filtrarea proteinelor

Membrana bazală – bogată în colagen + proteoglicani

Foiţa internă (viscerală) a capsulei Bowman, cu podocite ⇒ previn filtrarea proteinelor.

b) Caracteristicile particulelor solvite în plasmă

Greutatea moleculară a particulelor solvite

Dimensiunea

Încărcătura electric tura electrică a particulelor solvite

Patologic

c) Presiunea de filtrare - este rezultanta între: Forţele favorabile FG si Forţele opozante FG

d) Coeficientul de permeabilitate al capilarului glomerular (Kf): dacă Kf scade => scade FG:

‹ scade nr. nefroni (insuficienţa renală) si‹ creste grosimea membranei filtrante (în diabetul zaharat, HTA)