Sunteți pe pagina 1din 2

Venituri dividende 2019: Cum sunt taxate acestea în

noul an
În anul 2019, persoanele fizice care încasează bani din dividende datorează la stat atât
impozit pe venit, cât și, în anumite condiții, contribuția la sănătate (CASS), conform
Codului fiscal. Veniturile din dividende sunt încadrate la categoria veniturilor din
investiții.

Referitor la CASS, această contribuție este datorată de persoanele fizice care estimează
că în 2019 vor încasa venituri din dividende a căror valoare cumulată este cel puțin egală
cu 12 salarii minime brute. Mai precis, este vorba de un plafon de 24.960 de lei, în
condițiile în care salariul minim este de 2.080 de lei în acest an.

In cazul veniturilor din dividende, se iau în calcul dividendele încasate începând cu anul
2018. Mai precis, persoanele fizice care au încasat în 2018 dividende și/sau care
estimează că vor încasa în 2019 dividende trebuie să depună la Fisc declarația unică
până la data de 15 martie 2019. Desigur, asta în cazul în care vorbim de depășirea
plafonului legal.

Cu alte cuvinte, dacă o persoană fizică obține bani atât din dividende, cât și din chirii, de
exemplu, datorează CASS dacă depășește, prin cumularea respectivelor venituri,
plafonul de 24.960 de lei.

Impozitul pe dividende trebuie calculat, reținut și plătit la stat de către companiile care
plătesc aceste venituri către persoanele fizice.

Venituri din dividende in 2019 – cand


intervine obligatia depunerii declaratiei
unice?
Veniturile din dividende realizate de asociati/actionari persoane fizice sunt
venituri din investitii conform art. 91 lit. a) din Codul fiscal.

In anul 2019, daca o persoana fizica obtine venituri din dividende aceasta datoreaza
contributia de asigurari sociale de sanatate daca estimeaza pentru anul curent
venituri a caror valoare cumulata este cel putin egala cu 12 salarii minime brute pe
tara – 24.960 lei (2.080 lei/luna x 12 luni), din urmatoarele categorii:

• venituri din activitati independente;


• venituri din drepturi de proprietate intelectuala;
• venituri din asocierea cu o persoana juridica, contribuabil potrivit titlurilor II, III din
Codul fiscal sau Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activitati;
• venituri din cedarea folosintei bunurilor;
• venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura;
• venituri din investitii;

S-ar putea să vă placă și