Sunteți pe pagina 1din 3

1 Petru 5:1-6 (VDCC)

v. 1. Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al
patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită:
- Prezbiterii erau mai mulți într-o biserică și aveau responsabilitatea de a păstori, de a
supraveghea, de a învăța. De regulă, prezbiterii erau mai înaintați în vârstă, lucru ce-i
recomanda ca fiind mai înțelepți.
- Și noi suntem martori ai patimilor lui Hristos (euharistic) și părtași la slava de va fi descoperită.
(prin înviere)

v. 2. Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie,
după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine;
- Păstoriți presupune îngrijire, hrănire duhovnicească, îndrumare... Amintiți-vă că însuși
Apostolul Petru a primit porunca Domnului „Paște mielușeii Mei, paște oițele mele, paște oile
mele.” (cf. Ioan 21:15-17) Deci, turma este a lui Dumnezeu, iar asta responsabilizează păstorii.
- Nu de silă: ci de bunăvoie, din dragoste, cu pasiune, dorind să facă slujba pe care o face...
- „după voia lui Dumnezeu”, adică să caute sfințirea credincioșilor, neamestecarea lor cu lumea
și unirea lor într-un singur trup.
- „nu pentru un câștig mârșav” nu se referă la remunerare și se referă la orice fel de câștig, în
mod special la ideea de a profita de pe urma turmei. Adică, lui nu îi pasă de starea oilor, ci în
interesează doar să-i meargă lui bine. De aceea, Apostolul poruncește lepădarea de sine, adică
să nu se mai gândească doar la propriile lor interese.

v. 3. nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde
turmei.
- Slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie să facă pe șefii. Un slujitor nu dictează, ci conlucrează cu
oamenii; nu conduce de sus, ci conduce de jos; nu subordonează, ci coordonează; Chiar și când
mustră, el mustră pe cel bătrân ca pe un tată, pe bărbați ca pe niște frați, pe femei ca pe niște
surori, pe tineri ca pe niște fii.
- „Fiți ca mine!” Asta trebuie să predice slujitorul lui Dumnezeu.

v. 4. Şi, când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a
slavei.
- Peste noi ca păstori, există un Păstor mai mare, cel mai mare: Isus Hristos! El răsplătește și
aici, dar va răsplăti și acolo, în Împărăția Cerului. *Această cunună nu este doar a celor
hirotoniți, ci a tuturor celor care s-au ostenit pentru scopurile Împărăției lui Dumnezeu și pentru
cei care au susținut lucrarea celor chemați la pastorație

v. 5. Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni (prezbiterilor). Şi toţi, în legăturile
voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar
celor smeriţi le dă har”.
- Dacă într-un zid, o cărămidă se ridică mai sus decât celelalte, tot zidul se strică. Așa este și în
Biserica lui Hristos: toți trebuie să ne supunem. Tinerii au tendința de a se crede singur deștepți,
fără să realizeze pe moment de idioțenia pe care o înmagazinează în ei. Începând cu 15 ani, de
la an la an mi-era tot mai rușine de cum am fost, comparându-mă cu ce am ajuns. Am numit
asta sindromul „anul trecut”. Multe prostii am făcut. De 3-4 ani încep să se mai scadă rușinea
de anul trecut, dar încă mai există.
- Împodobirea cu smerenie este imperativ al tuturor credincioșilor! Un om mândru nu este un
om mare, la fel cum un băț umflat nu este un băț tare.
- Se spune că într-o zi, regele normanzilor, Kanut, și-a mutat tronul la malul mării. Înconjurat
de suita sa și de toți sfetnicii, a glăsuit: „Tu, mare cu uscatul, sunteți împărăția mea; liniștește-
te îți poruncește împăratul!” Dar marea nu s-a liniștit, iar valurile îi atingeau picioarele sfidător.
Atunci, și-a luat coroana de pe cap și a zis: „Să o poarte acela care poruncește și este ascultat.”
- Se spune despre Sfântul Antonie, călugăr egiptean din 251 d. Hr., că Dumnezeu i-a arătat cum
peste întreaga lumea a venit o plasă cu ochiuri foarte mici. Atunci el a întrebat pe Dumnezeu:
„Cine poate scăpa prin aceste găuri mici?” Răspunsul a fost: cei smeriți.
- Prin mândria noastră, Îl facem pe Dumnezeu vrăjmașul nostru.
Exemple:
Sporgeon: „Sunt o masă de prostie!”
Walter Scott, un scriitor scoțian prolific: „Nu este în viața mea nicio epocă în care să nu mă fi
simțit stânjenit și încurcat de propria mea ignoranță.”
Newton, renumit om de știință englez, alchimist, teolog: „N-am făcut altceva decât să culeg
câteva scoici de pe mal, căci marele ocean al adevărului se întinde neexplorat în fața mea.”
Socrate: „Am ajuns să știu că nu știu nimic.”
Anatole France, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1921: „Lumea mă socotește un
geniu, dar numai eu știu câtă prostie trece zilnic prin capul meu.”
=> Smerenia este atributul celor nobili, celor puternici, celor educați, dar în mod special el este
atributul celui care înțelege că deasupra lui se află Inefabilul, și care înțelege că fără aportul
transcendentului nu ar putea realiza nimic.

v. 6. Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă
înalţe.
-
.......................................................................................................................................................
Se spune că atunci când au venit mahomedanii în India de Nord, au ajuns la un oraș mare și
bogat. Ăștia când cucereau o zonă, aveau obiceiul să distrugă orice chip idolatru. Preoții au
implorat pe musulmani în genunchi să nu le distrugă chipul lui Budha, care era din porțelan.
Califul, necunoscând mila, loviturile de ciocan au distrus și acel idol, timp în care preoții urlau
în deznădejdea lor. Surpriză! Din interiorul chipului idolatru au început să curgă o mulțime de
inele de aur, giuvaere și perle. Preoții, șireți, folosiseră chipul turnat ca loc unde să-și ascundă
comorile lor.