Hanc-Emanuel-Cosmin Dinamica-Sociala Licenta Draft-2 CC

INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Teologie Penticostală
Lucrare de disertatie
COORDONATOR,
Prof. univ. dr. Marcel Măcelaru
ABSOLVENT,
Hanc Emanuel Cosmin
București,
2018
1
INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Teologie Penticostală
Dialog şi cooperare creştină pentru binele comun
COORDONATOR,
Prof. univ. dr. Marcel Măcelaru
ABSOLVENT,
Hanc Emanuel Cosmin
București,
2018
2
Cuprins
Abrevieri
Introducere
Definirea, încadrarea și delimitarea subiectului
Metoda de cercetare
Binele Comun
Dialog și Cooperare
Importanța subiectului și motivația alegerii
Capitolul 1. Temele teologice, contextul și argumentul.
1.1 Teme teologice ale scrierii din Romani
1.1.1 Context
1.1.2 Argumentul din Romani 12:1-15:13 9
1.2 Teme teologice ale scrierii din 1 Corinteni
1.2.1 Context
1.2.2 Argumentul din 1 Corinteni 11: 17-34
1.3 Argument și context. Marcu 9:38-42
1.4 Argument și context. Luca 9:46-50
Capitolul 2. Dialog şi cooperare creştină pentru binele comun în comunitatea
creștină.
2.1 Chemarea la viața de credință. Romani 12:1-2
2.2 Smerenie și moderație în gândire, cum se manifestă ea pentru binele comun.
Romani 12:3
2.3 Unitatea pentru binele comun. Romani 12:4-5
2.4 Slujirea eficientra pentru bine comun. Romani 12:6-8
2.5 Pericolul de a pierde căutarea binelui comun. 1 Corinteni 11: 17-22
2.6 Concluzii, dialog şi cooperare creştină pentru binele comun în comunitatea creștină.
Capitolul 3. Dialog şi cooperare creştină pentru binele comun cu alte comunități
creștine.
3.1 Dialog şi cooperare creştină în afara comunității pentru binele comun. Romani 12:17-
19
3.2 Dialogul și cooperarea în slujire în afara comunității pentru binele comun. Romani
12:20-21
3
3.3 Dialogul și cooperarea creștine în afara comunității pentru misiunea globală. Marcu
9:38-42, Luca 9:46-50
3.3.1 Diagrama în paralel a pasajelor.
3.3.2 Exegeză.
3.3.3 Aplicație.
3.3 Concluzii, dialog şi cooperare creştină pentru binele comun cu alte comunități creștine.
Capitolul 4. Dialog şi cooperare creştină pentru binele comun în raport cu autoritățile
și statul.
Roamani 13:1-7
4.1 Dialog şi cooperare creştină pentru binele comun în raport cu autoritățile și statul.
Romani 13:1-7
4.2 Concluzie, Dialog şi cooperare creştină pentru binele comun în raport cu autoritățile și
statul.
Concluzii
Bibliografie
4
ABREVIERI
(NIBC) New International Biblical Commentary

(NICNT) The New International Commentary on the New Testament
(PNTC) Pillar New Testament Commentary Series
(WBC) Word Biblical Commentary
(BMT) The Bible in Medieval Tradițion
(NIB) The New Interpreter's Bible
(ECNT) Bakers Exegetical Commentary on the New Testament
5
INTRODUCERE
1.1 Definirea, încadrarea și delimitarea subiectului
În teza de licență cu titlu, Dinamica socială a vieţii de credinţă în Romani 12-13,

doresc să prezint trei aspecte ale dinamicii sociale ale vieții de credință: viața de credință în
interiorul comunității, viața de credință în afara comunității, viața de credință în raport cu
autoritățile. În această lucrare voi identifica felul în care apostolul Pavel vorbește despre
relația pe care credincioșii trebuie să o aibă pe orizontală, arătând astfel importanța relației
cu comunitatea, societatea și în raport cu autoritățile.
În înțelegerea perspectivelor alese voi studia contextul din Romani 12-13, voi face
o sinteză în fiecare caz (ale perspectivelor alese) iar apoi studiind exegetic pasajul, să
prezint clar învățătura apostolului Pavel pentru cei din Roma, cât și pentru noi astăzi.
Capitolul 13 are un spectru mai larg în ceea ce privește conduita creștină, de aceea mă voi
axa doar pe primele șapte versete din acest capitol care vorbesc despre viața de credință în
raport cu autoritățile. În întreaga teză doresc să redau cu claritate tocmai această dinamică
socială complexă a vieții de credință, legătură care să arate cum Dumnezeu vrea sa ne
comportăm vizavi de autorități, societate și comunitate, care reprezintă dimensiunea
socială a credinței.
1.2 Metoda de cercetare
Metoda de cercetare pe care o voi folosi în teza de față are următoarea formă:
împărțirea pasajelor în versete sau grupaj de versete care să prezinte clar o învățătură
teologică, exegeză verset cu verset urmată de teologia versetului care vorbește despre
subiectul ales. În urma prezentării teologice a versetelor, voi oferi o reflecție personală. În
teza mea de licență voi folosi Biblia traducerea Dumitru Cornilescu și textul grecesc al
Scripturii.
1.3 Importanța subiectului și motivația alegerii
Motivația de a scrie despre acest subiect a venit în urma citirii Scripturii și anume a
răspunsului pe care l-a dat Hristos întrebării: Care este cea mai mare poruncă? Întrebare și
6
răspuns scrise în Matei 22:36-40 „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul
tău şi cu tot cugetul tău.” Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua,
asemenea ei, este: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se
cuprinde toată Legea şi Prorocii.” În înțelegerea personală îndrumată și formată cu
ajutorul profesorilor de la Institutul Teologic Penticostal și în mod special a domnului
profesor Corneliu Constantineanu cu privire la subiectul ales, am realizat că viața de
credință are două dimensiuni: o dimensiune pe verticală care reprezintă relația cu
Dumnezeu și dimensiunea pe orizontală care reprezintă relațiile noastre cu oamenii.
Întrucât dimensiunea pe verticală, relația cu Dumnezeu este un drum pe care mulții teologi
l-au parcurs și lucrurile sunt bine definite, am ales să vorbesc despre relațiile pe orizontală,
relațiile cu oamenii. Alegerea acestui subiect a fost și una în care conștientizând lipsurile
pe care le am cu privire la acest subiect am ales să fac și o aprofundare. Subiectul, consider
că este de o maximă importanță, dar este abordat incomplet de către predicatorii și bibliștii
din România întrucât se vede accentul pus pe relațiile din comunitate și mai puțin pe cele
din afara comunității. De aceea prin subiectul pe care l-am ales vreau să învăț și să prezint
ce înseamnă dinamica socială dintr-un punct de vedere biblic, atât cât privește comunitatea
cât și în afara ei. Această lucrare va prezenta în continuare următoarele trei capitole care o
alcătuiesc și anume: dinamica socială a vieții de credință în interiorul comunității;
dinamica socială a vieții de credință în afara comunității; dinamica socială a vieții de
credință în raport cu autoritățile.
7
CAPITOLUL 1
TEMELE TEOLOGICE, CONTEXTUL ȘI ARGUMENTUL EPISTOLEI CĂTRE

ROMANI
1.1 Teme teologice ale scrierii din Romani1
1. Situația dificilă a umanității creată de păcat (Romani 1:18-3:20)

2. Acordarea salvării făcute de Dumnezeu (Romani 3:21-31)
3. Justificarea prin credință în VT (Romani 4:1-25)
4. Rezultatele justificării prin credință (Romani 5:1-11)
5. Adam și Hristos (Romani 5:12-21)
6. Libertate față de păcat (Romani 6)
7. Libertate față de lege (Romani 7)
8. Libertate față de condamnare și moarte (Romani 8)
9. Necredința și salvarea Israelului (Romani 9-11)
10. Trăind viața de creștin (Romani 12:1-15:6)
11. Semnificația misionării neamurilor și planurile Apostolului Pavel de a vizita Roma
(Romani 15:7-33)
12. Saluturi, avertizarea finală și concluzile doxologice
1.2 Contextul scrierii
Felul scrierii epistolei către Romani reflectă lumea antică Greco-Romană. Scrierea
epistolei începe cu o structură clară și anume salutările apoi cuprinsul scrierii urmată de
încheierea propriu-zisă. Teologii au încercat să identifice retorica lumii Greco-Romane în
scrisoarea apostolului Pavel pentru a reuși să-i înțeleagă bine argumentele. Teologii
primari au analizat Romani ca un discurs de laudă, preamărire, dar mai recent teologii au
început să-l analizeze ca pe un discurs de îndemnare cu rolul de a câștiga noi convertiți.
Probabil una dintre cele mai mari dezbateri cu privire la înțelegerea scopului epistolei către
1
Pentru clasificarea temelor teologice ale capitolelor am ales persepctiva lui Donald A. Hagner, întrucât
având în vedere similaritățile clasificărilor a mai multor teologi am considerat că acesta prezintă cel mai clar.
Donald A. Hagner, The New Testament, A Historical and Theological Introduction, Michigan, Baker
Academic, 2012, pp. 526-536.
8
Romani stă într-o discuție importantă cu privire la dorința apostolului Pavel în extinderea
misiunii și în Spania, dar nu putem convoca acest detaliu ca scop principal al cărții
Romani.2
Contextul istoric al bisericii și problemele cu care se confrunta biserica din Roma,
reprezintă un subiect important în înțelegerea epistolei către Romani. Teologul Corneliu
Constantineanu în cartea sa vorbește despre aceste aspecte și susține faptul că creștinismul
din Roma s-a dezvoltat în jurul sinagogilor evreiești și aceasta explică modul inițial
evreiesc pentru gândirea și practicile sale.3
O problemă pe care a întâmpinat-o biserica din Roma este cu privire la numărul
mare al creștinilor convertiți din rândul evreilor care mai apoi a declanșat într-un conflict
dintre creștinii evrei și cei proveniți dintre neamuri. Frecventele conflicte dintre aceștea au
atras atenția autorităților Romane, așa încât în jurul anului 49 î.H. prin edictul lui Claudius,
evreii au fost expulzați din Roma. Expulzarea evreiilor din Roma a făcut ca biserica să
rămână fără componenta evreiască așa încât, în scopul supraviețuirii, au întreprins în cele
din urmă eforturi conștiente de a se distanța de evrei. 4 ,,Când creștinii evrei au început să se
întoarcă în Roma, pe la mijlocul anilor 50, au găsit o situație complet nouă și anume:
creștinii dintre neamuri ocupau pozițiile de conducere, o viață marcată de modelele de
viață religioasă neevreiești și o diminuare a accentului pus pe convingerile și practicile
cheie evreiești.”5
Așadar, printre problemele majore cu care se confruntau creștinii romani erau cele
legate de diferențele, disensiunile și chiar diviziunile dintre diferitele grupuri (mai ales
dintre credincioșii evrei și cei dintre neamuri), pe teme cum ar fi etnicitatea, practica
religioasă și relațiile cu persoanele dinăuntrul și din afara comunității creștine.6
Apostolul Pavel ne dă indicii clare despre conflictele existente în comunitatea
creștină din Roma. În Romani 2:17-29 și 3:27, Pavel avertizează pe evrei că Legea și
circumcizia nu ar trebuii să fie motiv de mândrie. La fel, în Romani 11:17-24, apostolul
avertizează pe credincioșii neevrei de a nu se considera mai presus de evrei. 7 ,,Mai mult,
argumentul din capitolele 14 și 15 ilustrează, de asemenea, conflictul dintre cei ,,slabi” și
2
Mark W. Hamilton, The Transforming Word, One- Volume Commentary On The Bible, Abilene, Texas,
Abilene Christian University Press, 2009, p. 893.
3
Corneliu Constantineanu, Trăiți în Pace, Dimensiunea socială a reconcilierii în teologia paulină, Oradea,
Casa Cărții, 2013, p. 144.
4
Constantineanu, Trăiți în Pace, p. 144.
5
Constantineanu, Trăiți în Pace, p. 144-145.
6
7
9
cei ,,tari” și poziția fermă a lui Pavel împotriva intoleranței, lipsei de considerație și
atitudinilor de judecată și împotriva diverselor dispute (14:1, 3, 4, 10, 13, 15, 20).”8
De asemenea în înțelegerea contextului epistolei către Romani trebuie discutate
două chestiuni importante și anume: situația în care era apostolul Pavel și istoria
comunității Romane care a primit epistola. Prima este destul de ușor de determinat.
Apostolul Pavel scria aproape de portul din Corint, loc numit Chencrea, iar acest lucru îl
știm din sfârșitul epistolei, sfârșit care ne dezvăluie faptul că o diaconiță pe nume Fivi este
trimisă să ducă scrisoarea. Odată cu această epistolă el trimite și salutările lui Gaius, care
este gazda bisericii de unde Pavel scria. A doua chestiune importantă se referă la
destinatarii scrisorii. Apostolul Pavel nu a fost fondatorul comunității creștine din Roma și
prin aceasta putem presupune că apostolul știa mai puțin despre contextul celor din Roma.
De aceea epistola apostolului Pavel reprezintă un rezumat al teologiei sale și a reflecțiilor
sale bazate pe propria lui experiență mai degrabă decât o cunoaștere cu privire la
problemele pe care le-ar fi întâmpinat comunitatea creștină din Roma.9
Când vorbim despre scopul epistolei către Romani, un alt detaliu important îl
putem lua din ce ne spune apostolul Pavel în Romani 15:23-24 și anume că: ,,Dar acum,
fiindcă nu mai am nimic care să mă ţină pe aceste meleaguri şi fiindcă de ani de zile
doresc fierbinte să vin la voi, nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania,
şi să fiu însoţit de voi până acolo, după ce îmi voi împlini, măcar în parte, dorinţa de a fi
stat la voi.” În intenția pe care apostolul Pavel o avea, aceea de a predica Evanghelia în
locuri în care aceasta nu ajunsese încă, denotă faptul că teologia epistolei are în centru
caracterul universal al mântuirii prin Hristos.10
1.3 Argumentul din Romani 12:1-15:13
Romani 12:1 reprezintă începutul unei secțiuni mai extinse, în care apostolul Pavel
prezintă consecințele prezentării teologice a Evangheliei pe care o făcuse anterior. În mare
parte această secțiune Romani 12-15 cuprinde învățături cu privire la etica creștină.11
Corneliu Constantineanu în cartea sa prezintâ argumentul din Romani 12:1-15:13
care are o importanță majoră și în înțelegerea capitolelor 12 și 13 care se includ în acest
pasaj. El arată spune că aceste capitole sunt parte integrantă a structurii generale și
8
9
Raymond E. Brown, An Introduction To The New Testament, London, Yale University Press, 1997, pp.
560-561.
10
Donald A. Hagner, The New Testament, A Historical and Theological Introduction, Michigan, Baker
Academic, 2012, p. 524.
11
10
argumentului epistolei.12 Prin aceste capitole, apostolul Pavel vrea să comunice
credincioșilor din Roma că viața de credință la care el îi cheamă este înrădăcinată în
îndurarea lui Dumnezeu și că îndrumările sale concrete, decurg și sunt strâns legate de
argumentul anterior al istoriei lui Hristos și al încorporării credincioșilor în aceasta.13
Capitolele 12-15 reprezintă încercarea apostolului Pavel de a corecta eventualele
neînțelegeri și distorsionări ale Evangheliei iar în apologetica sa despre unitatea în biserică
și echilibru vizavi de societate, el expilică implicațiile inerente al Evangheliei. Mai exact
aceste capitole incorporează detaliile implicațiilor trăirii în Hristos, trăire care îi determină
pe cei care primesc Evanghelia să ducă o viață reînoită și transformată, în supunere față de
principiile lăsate de Hristos.14
Atunci când vorbim despre dinamica socială a vieții de credință avem la bază
pasajele aflate în Romani 12-13 care prezintă și practici ale reconcilierii. În aceste capitole
Pavel abordează în termeni mai concreți, moduri prin care un credincios trebuie să se
raporteze la alți credincioși din comunitate (12:1-13) și la cei din afară (12:14-13:7).15
Rolul capitolelor 12 și 13 în secțiunea întreagă (12-15) este acela de a prezenta un
set de îndemnuri cu caracter mai general, ca mai apoi să se prezinte chestiuni specifice cu
care se confruntau bisericile din Roma (14-15). Îndemnurile generale prezentate de
capitolele 12 și 13 duc fiecare cititor spre o înțelegere mai clară a relațiilor creștine
indiferent de contextul în care trăiește.16
CAPITOLUL 2
12
13
14
15
16
Constantineanu, Trăiți în Pace, pp. 207-208.
11
DINAMICA SOCIALĂ A VIEȚII DE CREDINȚĂ ÎN INTERIORUL
COMUNITĂȚII
2.1 Dinamica chemării la viața de credință. Romani 12:1-2
vv. 1-2 ,,Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi
trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea
voastră o slujbă duhovnicească. v. 2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă
prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea
bună, plăcută şi desăvârşită.”
v. 1 Παρακαλῶ οὖν ὑμᾶς, ἀδελφοί, διὰ τῶν οἰκτιρμῶν τοῦ θεοῦ, παραστῆσαι τὰ
σώματα ὑμῶν θυσίαν ζῶσαν ἁγίαν εὐάρεστον τῷ θεῷ, τὴν λογικὴν λατρείαν ὑμῶν: v. 2 καὶ
μὴ συσχηματίζεσθε τῷ αἰῶνι τούτῳ, ἀλλὰ μεταμορφοῦσθε τῇ ἀνακαινώσει τοῦ νοός, εἰς τὸ
δοκιμάζειν ὑμᾶς τί τὸ θέλημα τοῦ θεοῦ, τὸ ἀγαθὸν καὶ εὐάρεστον καὶ τέλειον.
Apostolul Pavel începe capitolul 12 vorbind despre bazele eticii creștine, pe care
orice creștin trebuie să le aibă. Această prezentare are două părți: Chemarea audienței de a
se preda în întregime lui Dumnezeu, trup și suflet, iar a doua parte este o chemare de a nu
se asemăna cu lumea.17 După ce apostolul Pavel cheamă audiența la o trăire morală, etică,
continuă să le vorbească despre relațiile pe care un credincios trebuie să le aibă cu cei din
comunitate.18
Acest capitol începe cu o nouă parte a scrisorii apostolului, iar acest lucru se vede
din delimitarea pe care apostolul Pavel o face în adresarea sa din versetul 1 ,,Vă îndemn
dar, fraţilor...”. Tema care este acum prezentată de apostolul Pavel este viața trăită în
neprihănire, neprihănire primită în dar datorită jertfei lui Hristos. Putem considera că
Romani 12:1 este o continuare directă la Romani 8:38. 19 Una dintre problemele de
traducere pe care le punem în înțelegerea versetului 1 este cu privire la însemnătatea
slujbei duhovnicești. Cuvântul care se traduce cu duhovnicesc, este λογικὴν, din care s-a
derivat cuvîntul ,,logic”. Totuși înțelesul aici nu este cu privire la ceva logic ci spiritual,
adică nu fizic.20 Această chemare reprezintă un apel la a trăi cu adevărat o viață de credință
17
Kruse, Colin G, Paul’s Letter to the Romans, (PNTC), Grand Rapids, Michigan / Cambridge, UK: William
B. Eerdmans Publishing Company, 2012, p. 461.
18
Kruse, Paul’s Letter to the Romans, p. 467.
19
Heiko Krimmer, Epistola catre Romani, Korntal, Germania, Lumina Lumii, 2001, p. 287.
20
E. P. Sanders, Paul, The Apostle’s Life, Letters and Thought, Minneapolis, Fortress Press, 2015, p. 690.
12
în trupul lui Hristos. Un trup care este viu în manifestările sale. Credincioșii sunt chemați
de apostol să își ofere trupurile lor ca o ,,jertfă vie” lui Dumnezeu.21 Jean Calvin spunea că
această jertfă vie, indică faptul că noi Îi suntem jertfiți Domnului cu condiția ca, prima
noastră viață cu referire la viața de dinainte de convertire, să fie nimicită, și astfel să
înviem la o viață nouă, sfântă. De asemenea, Calvin susținea că ideea de jertfă la apostolul
Pavel arată că nu mai aparținem nouă înșine, ,,ci am intrat cu totul în puterea lui
Dumnezeu”.22 Trupul (grecescul soma) pentru apostolul Pavel înseamnă trupul material și
în același timp și comunitate. Acest sens de comunitate vine din perspectiva pe care o
aduce apostolul Pavel cu privire la acest concept de ,,trup” care reprezintă comunitatea,
interrelaționarea membrelor. Membre care reprezintă credincioșii care comunică și
relaționează între ei pentru a deveni o comunitate, un ,,trup” așa cum spunea apostolul
Pavel.23
Felul în care apostolul Pavel își exprimă îngrijorarea este una deosebită întrucât
această referire la jertfă îi ducea cu gândul pe ascultătorii primari la terminologia cultică și
sacrificială : ,,să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă”. Ritualul a fost întotdeauna o parte
importantă din identitatea unui grup. În lumea antică ritualurile cultice și sacrificiale erau
practicate adesea și reprezentau identitatea și loialitatea celor care le urmau. Cei care
participau la aceste ritualuri erau desemnați ca aparținători ai grupării. Sistemul sacrificial
din Israel avea un rol principal în marcarea legământului poporului cu Dumnezeu. Și de
asemenea cei ce participau și practicau acest sacrificiu își dovedeau loialitatea față de
Dumnezeu ca aparținători ai poporului Israel, popor al lui Dumnezeu.24
Atunci când vine vorba de jertfă, ea trebuie înțeleasă într-un mod corect, întrucât
jertfa nu reprezintă un sacrificiu uman prin care omul își poate recăpăta statura omului
neprihănit înaintea ochilor lui Dumnezeu. Apostolul nu vorbește aici despre faptul că jertfa
de la calvar nu a fost de ajuns, întrucât Hristos a plătit tot și de aceea din partea omului în
acest sens nu mai trebuie nici o jertfă. Sângele uman nu va putea niciodată să înlocuiască
sau să contribuie la ceea ce a făcut Hristos. Jertfa lui Hristos este completă.25
Sacrificiul sau jertfa la care îi cheamă apostolul Pavel reprezintă: credincioșii,
bărbați și femei care sunt gata să împărtășească despre dragostea și relația cu Hristos,
datorată jertfei Lui. O mărturie vie a credinciosului despre restaurarea pe care Hristos prin
21
Brendan Byrne, Romans, Sacra Pagina Series, Collegeville, Minnesota, A Michael Glazier Book by The
Liturgical Press, 1996, p. 362.
22
Jean Calvin, Epistola către Romani, (trad.) Ștefan Gugura, Cluj-Napoca, Logos, 2014, p. 295.
23
Brendan Byrne, Romans, Sacra Pagina Series, p. 363.
24
James D. G. Dunn, Romans 9-16, (WBC), Waco, Texas, Word Books Publisher, 1988, pp. 716-717.
25
John Henry Jowett, The Passion for Souls, New York, Grosset & Dunlap, 1905, p. 19.
13
Duhul Sfânt a realizat-o în ei. Realitate ce poate fi vazută zilnic în viața celui convertit prin
părtășia cu Hristos și cu cei din comunitate și nu numai.26 Sacrificiul ca jertfă proprie
reprezintă un principiu al creației. Slujirea și sacrificiul credinciosului așa cum prezintă și
apostolul Pavel, este un răspuns la dragostea și sacrificiul lui Dumnezeu făcută prin jertfa
Domnului Hristos. Slujirea credinciosului este doar un mod prin care răspunde afirmativ la
inițiativa lui Dumnezeu. Sacrificiul și bucuria vin din ambele părți: a lui Dumnezeu, și a
omului ca o consacrare pentru lucrarea la care a fost chemat de Dumnezeu.27
Chemarea pe care o face apostolul poate să lase și o nuanță negativă atunci când
vine vorba despre felul cum acesta prezintă chemarea. Folosirea ideii de jertfă poate suna
în mintea multor credincioși ca un fel de auto-distrugere personală, ceea ce nu este deloc
adevărat, apostolul nu cheamă la o distrugere personală. Chiar dacă cuvântul jertfă are o
conotație negativă pentru cel în cauză datorită ideii de sacrificiu suprem, ea trebuie privită
în alt mod. Un mod de a privi pozitiv este acela de a ne gândi la jertfă ca la un sacrament. 28
Faptul că Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu, prin apostolul Pavel ne
cheamă a trăi ca ,,jertfe vii” vorbește ceva despre noi și anume că noi suntem aceia despre
care: se vorbește și nu cei care vorbesc, consumatori și nu cei care dăruiesc, creați și nu cei
care creează.29 Înțelegând faptul că omul este binecuvântat în totalitate de Dumnezeu,
trebuie să acceptăm acest ciclu care constă în a dărui mai departe întrucât El ne-a dăruit
întâi.30
Apostolul Pavel lasă o relație deschisă între vv. 1 și 2 31 prin folosirea conjuncției
kai care din limba greacă se traduce într-un mod uzual cu și. Cele două versete pot fi
coordonate, de aceea ele prezintă două îndemnuri paralele dar separate. Dar, versetul 2 este
subordonat, probabil, versetului 1 ce ne duce la ideea că putem lua în calcul înțelegerea
versetului 2 și prin versetul 1. Ne putem prezenta trupurile noastre lui Dumnezeu ca jertfe
26
Jowett., The Passion, p. 34.
27
Alan Jones, Sacrifice and Delight, Spirituality For Ministry, New York, HarperCollins, 1992, p. 127.
28
Jones, Sacrifice and Delight, p. 127.
29
Conceptul omului care este: vorbit, consumator, creat, vine de la teologul Raimundo Panikkar care este
citat de către Alan Jones în cartea sa: (“It is the mystery of the Word which makes Man aware that he is a
primarily a spoken rather than a speaking reality, a spoken rather than a speaking Word, a receiver rather than
a giver, created rather than creator”), Sacrifice and Delight, p. 127.
30
Jones, Sacrifice and Delight, p. 127.
31
Moo Douglas mai face o precizarea în cartea sa cu privire la aceste două versete lăsând o notă explicativă
în care îl precizează pe teologul Zahn care considera că v. 1 se referă în principal la creștinii evrei, iar v. 2
creștinilor care fac parte dintre neamuri. O altă precizare pe care o face e cu privire la teologul Fitzmyer care
este un alt reprezentant a celor care spun că v. 1 se concentreaza pe slujirea externă (external bodily service)
și v.2 pe interorul comunității (internal commitment). Moo Douglas, The Epistle to the Romans, (NICNT),
Grand Rapids, Michigan, William B. Eerdmans Publishing Company, 1996, p. 754.
14
vii doar atunci când nu ne potrivim ,,chipului veacului acestuia” și ne transformăm ,,prin
înnoirea minţii” noastre.32
În înțelegerea versetului 2 trebuie să avem grijă să nu cădem în eroarea de a
disprețui lumea. Obiceiul de a considera lucrurile seculare un dezgust este bigotism, noi
trebuie să dăm la o parte orice prejudecată și să fim gată să dăruim lumii meritul pe care îl
are, ideea lumii nu ca pe un concept păcătos ci ca drepturi și obligații a unui cetățean. 33 Da,
noi trebuie sa repudiăm lucrarea demonică prezentă în lume, dar nu e necesară și
repudierea lumii în care trăim. Hristos a fost primul martor care ne-a arătat că acest lucru
este greșit, vorbindu-ne de frumusețea naturii și a lumii în care trăim, Matei 6:28-
29 ,,Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei”. De
asemenea felul în care Sfânta Scriptură îl prezintă pe Dumnezeu ca acela care s-a uitat la
creația sa și a văzut lucrurile bune, Geneza 1:31 ,,Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi
iată că erau foarte bune”.34
Dacă versetul 1 s-a concentrat mai mult pe partea de etică a vieții de credință,
versetul 2 se concentrează pe perspectivele minții sau a gândirii. În versetul 2, apostolul
Pavel în adresarea sa folosește două imperative: ,,nu vă potriviţi” și ,,să vă prefaceţi”35
care dezvoltă înțelegerea vieții de credință care este reprezentată de: înfățișare exterioară în
contrast cu moda trecătoare și de lăuntrul naturii umane care caută real împlinirea voii lui
Dumnezeu.36 Reînnoirea minții, ca definiție, reprezintă un proces intern care odată produs
în credincios va schimba și modul în care trăim. Probabil că acest concept reînnoirea
minții este un răspuns la posibilele critici aduse predicării sale, ca și cum apostolul ar fi
învățat pe credincioși că ei nu mai trebuie sa fie sub lege, cu referire la legea lui Moise.
Întrebarea care se punea era: atunci ce bază mai avem pentru moralitate? Dar apostolul
Pavel nu este împotriva legii, ci el încearcă să arate că legea nu poate acoperi într-un mod
perfect sfințenia37 la care ne cheamă Dumnezeu - și anume nu doar ca pe o supunere față de
32
Moo, The Epistle to the Romans, pp. 754-755.
33
Rev. W. Burrows, The Preacher’s Complete Homiletic Commentary, Romans, Michigan, Baker Book
House, 1974, p. 392.
34
Burrows, Romans, p. 392.
35
Robert Jewett sintetizează și interpretează ideea în care aceste două imperative capătă o chemare a
credincisului în a le implini, idee luată de la teologul J.B. Lightfoot pe care îl și citează într-o notă de subsol
în cartea sa: Romans: a commentary, Minneapolis, MN, Fortress Press, 2007, p.731, ,,Follow not the fleeting
fashion of this world, but undergo a complete change (assume a new form, become new beings) in the
renewal of your mind” (italicile și parantezele în original).
36
Jewett, Romans, p.731.
37
Moo, Douglas J., în cartea sa Romans, The NIV Application Commentary Series, Grand Rapids, Michigan,
Zondervan Corporation, 2000, facea și o referire la felul în care creștini de multe ori înțeleg voia lui
Dumnezeu, adică el dădea următorul exemplu: ,,Un creștin nu va avorta un copil, pentru că a fost învățat așa.
15
legea lui Moise, ci ca pe o supunere fața de Dumnezeu. 38 Când vine vorba despre
reînnoirea minții și gândirii atât la nivel individual cât și comunitar, teologul Lamar Vest
identifică care ar trebui să fie punctul de plecare atunci când vine vorba de reînnoire. El
afirmă că această chemare la o reînnoire adresată unei comunități trebuie să plece de la
ideea că ceva este greșit, întrucât nu poți reînnoi ceva care este bun și corect. Dacă totul
este bun, atunci de ce să mai fie nevoie de o reînnoire a gândirii.39
Reînnoirea minții nu este doar un proces lăuntric care va rămâne în interiorul
gândirii umane, ci ea reprezintă o lucrare social-dinamică care este manifestă în
comunitate, biserică. Lamar Vest vorbea despre această lucrare dinamică care este
precedată de reînnoirea gândirii sau reînnoirea spirituală și aceasta se transpune în viața
credinciosului prin: mărturisire și pocăință; stare de zdrobire spirituală; dorință înflăcărată
de rugăciune; pasiune pentru dreptate; dorință de misune. 40 De asemenea Teologul Brevard
S. Childs identifică ce presupune chemarea apostolului Pavel din versetul 2 în dinamica
socială și anume că ea reprezintă conduita creștină în comunitate realizată similar gândirii
lui Lamar Vest prin o testare a lucrării personale în vederea idetificărilor lucrurilor care
trebuie să fie schimbate.41
În chemarea pe care apostolul Pavel o face credincioșilor primari și nouă astăzi în a
fi o jertfă vie reprezintă o conduită creștină în ceea ce privește dragostea și sacrificiul
pentru cei aflați în comunitate și nu numai. Versetul 1 nu este singurul care ne vorbește de
sacrificiu, ci acest mesaj poate fi regăsit în toată Scriptura. Această conduită creștină
constituită în sacrificiu nu trebuie înțeleasă doar ca momente specifice ci ca o slujire
zilnică, practică, pentru Dumnezeu. Versetul 2 ne introduce în dinamica socială a vieții de
credință chemându-ne să avem un comportament hristic și de asemenea să ne schimbăm
gândirea, dintr-un mod de gândire deșart, lumesc, habotnicesc, într-o gândire transformată
de Hristos. Înnoirea minții nu poate fi decât un proces prin care Duhul Sfânt ne transformă
spre asemănarea cu Hristos pentru gloria lui Dumnezeu.
2.2 Smerenie și moderație în gândire, cum se manifestă în comunitate. Romani 12:3
Dar va avea o atitudine rasistă și va trișa cu privire la taxe fără să clipească măcar” p. 399.
38
Moo, Romans, The NIV Application Commentary Series, pp. 398-399.
39
Lamar Vest, Spiritual Renewal, The Pain and the Glory, Cleveland, Pathway Press, 1988, p. 11.
40
Vest, Spiritual Renewal, pp. 19-23.
41
Brevard S. Childs, Biblicat Theology of the Old and New Testaments, Theolocal Reflecțion On The
Cristian Bible, Minneapolis, First Fortress Press, 2001, p. 698.
16
v. 3 ,,Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre
sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit
cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia”
v. 3 Λέγω γὰρ διὰ τῆς χάριτος τῆς δοθείσης μοι παντὶ τῷ ὄντι ἐν ὑμῖν μὴ ὑπερφρονεῖν
παρ' ὃ δεῖ φρονεῖν, ἀλλὰ φρονεῖν εἰς τὸ σωφρονεῖν, ἑκάστῳ ὡς ὁ θεὸς ἐμέρισεν μέτρον
πίστεως.
În versetul 3 din Romani 12, apostolul Pavel face referire la harul lui Dumnezeu,
care de altfel reprezintă și o marcă a apostolului atunci când acesta își scrie epistola. De
asemenea el cheamă audiența ,,să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine”,
această chemare în același timp reprezintă și o avertizare cu privire la acest fel de atitudine
care este extrem de dăunătoare în comunitate.42
Într-o oarecare tranziție abruptă apostolul Pavel amintește enoriașilor săi despre
bazele autorității sale apostolice ,,Prin harul care mi-a fost dat” continuând să le spună
despre prima regulă a noii vieți, aceea de a avea o atitudine smerită unul față de celălat
realizată atât în comunitatea creștină cât și dincolo de aceasta. Aici trebuie să ținem cont că
această atitudine nu este doar una socială ci și una personală în care avem o evaluare
corectă asupra propriului potențial. Această atitudine de smerenie derivă din cunoștința
faptului că toți am fost păcătoși iertați de Hristos. De aceea ideea de smerenie unul față de
celălalt în dinamica comunității poate fi văzută strâns legată de chemarea pe care o face
apostolul Pavel la o reînnoire a minții, adică a punctului de vedere, a modului în care
gândim și privim pe cei din comunitate și nu numai.43
Teologul W. Burrows prezintă în cartea sa cinci concepte cu privire la ceea ce
înseamnă ,,să aibă simţiri cumpătate despre sine”: o auto-estimare nejustificată este o
sursă de ateism; o auto-estimare nejustificată este o sursă de scepticism; o auto-estimare
nejustificată este o sursă de bigotism, o auto-estimare nejustificată este o sursă de
dezonorare a lui Dumnezeu și degradare a lucrării lui Hristos; o auto-estimare nejustificată
este o sursă de afișare modernă44. Aceste cinci concepte vor să arate că dependența de sine
nu trebuie să treacă peste dependența de Dumnezeu, de asemenea încrederea în sine trebuie
42
Kruse, Paul’s Letter to the Romans, pp. 467-468.
43
James R. Edwards, Romans, (NIBC) - New Testament Series, Peabody, Massachusetts, Hendrickson
Publishers, 1992, p. 286.
44
Rev. W. Burrows scrie despre ce înseamnă ,,modern display” sau afișare modernă iar acest concept se
referă la acei care își doresc să exceleze în a se glorifica pe ei înșiși, cu alte cuvinte un alt mod de a spune
dorințe opulente. Romans, p. 396.
17
sa fie una dezvoltată din încrederea în Dumnezeu iar încrederea în sine pe care o persoană
o are nu trebuie să se transforme în îngâmfare.45
Voia lui Dumnezeu, pe care apostolul Pavel o împărtășește este aplicată și identică
pentru fiecare credincios atunci când vine vorba despre viața de sfințire și dedicare totală.
Dar când vine vorba despre respectare unul față de celălalt în cadrul comunității aici
lucrurile stau puțin diferit, întrucât probabil părerile sunt împărțite, ceea ce îl face și pe
apostolul Pavel să le vorbească despre smerenie. În adresarea pe care o face
apostolul ,,fiecare dintre voi” arăta faptul că fiecare credincios are un dar spiritual 46 sau o
lucrare în cadrul comunității. Aceste daruri sau lucrări, spunea apostolul Pavel în alte
cuvinte, trebuie să fie administrate cu cea mai mare umilință întrucât aceste daruri sunt ale
lui Dumnezeu. Apostolul Pavel recunoaște rapid faptul că darurile pot fi pentru unii un
pericol de a căpăta un anumit fel de stimă de sine care să-i ducă ușor spre mândrie.47
Apostolul Pavel prin învățătura pe care o dă celor din Romani, încearcă să-i
provoace la o înțelepciune și un mod de a gândi în care nu doar persoana în cauză are de
câștigat, ci întreaga comunitate. Credincioșii sunt sfătuiți de apostolul Pavel să treacă de la
binele domeniului personal, la binele domeniului comunitar care implică ajutorarea altora
mai degrabă decât împiedicarea lor. Referirea pe care o face apostolul cu privire
la ,,măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu” reprezintă și ea o reglementare a
felului în care să ne privim, asemănătoare ideii de ,,simţiri cumpătate despre sine”
arătându-ne faptul că cel care a dăruit măsura de credință este Dumnezeu și nu omul.48
În dinamica socială a comunității, ca lucrurile să meargă bine, trebuie înțeleasă la
ce se referă ideea pe care apostolul o subliniază pentru acei din Roma și anume ,,să aibă
simţiri cumpătate despre sine” regulă care trebuie aplicată de fiecare în parte. 49 Teologul
Robert J. Furey spunea despre felul în care trebuie să ne privim pe noi înșine pentru a avea
un sentiment sănătos a umanității. Ideea de smerenie totală față de ceilalți este greșită; de
aceea pe lângă ideea de smerenie trebuie să existe și o anumită stimă de sine. Stima de sine
45
Burrows, Romans, pp. 395-396.
46
Teologul Frank E. Gaebelein susține ideea că atunci când apostolul Pavel le scria despre a fi smeriții, era
cu privire la daruri, și felul în care unii se vedeau mai mari decât alții. Chiar dacă nu se vede într-un mod
explicit daca ar fi vorba despre daruri sau nu în versetul 3, Frank E. Gaebelein aduce în cartea sa cateva
exemple biblice care să justifice părerea sa și anume ca fiecare credincios are o lucare sau un dar spiritual:
Romani 12:6, 1 Petru 4:10 și prezentare experenței apostolului Pavel cu biserica din Corint (1 Corinteni 12:
14-31). Prezentare facută de Frank în cartea sa: The Expositor's Bible Commentary, vol. 10 : Romans -
Galatians, Michigan, Zondervan, 1976, p. 129.
47
Frank E. Gaebelein (gen. ed.), Douglas, James Dixon (ed.), The Expositor's Bible Commentary, vol. 10 :
Romans - Galatians, Michigan, Zondervan, 1976, p. 129.
48
Robert Louis Wilken, The Church’s Bible, Romans, Grand Rapis, Michigan, William B. Eerdmans, 2010,
p. 296.
49
Robert J. Furey, So I’m Not Perfect, A Psychology Of Humility, New York, Alba House, 1986, p. 116.
18
și smerenia dau fiecărui individ importanță și noblețe. Fără smerenie, stima de sine se
poate transforma în aroganță. Fără stimă de sine, smerenia poate decurge în pasivitate și
inferioritate. În mod similar cineva nu poate să aibă o mai înaltă stimă de sine dacă în
același timp într-un mod egal are smerenie și umilință, un principiu aplicabil vice-versa. În
ideea că un credincios trebuie să aibă simțiri cumpătate, umilința și smerenia trebuie să
meargă împreună cu stima de sine în viața sa.50
Un alt teolog care ne vorbește despre simțiri cumpătate este Robert H. Schuller,
care în cartea sa tratează ce înseamnă stima de sine. Schuller spunea că o atitudine greșită
față de stima de sine poate face mari ravagii în comunități și mai departe chiar și în
societate. Stima de sine decăzută a fost considerată de multe ori o idee a neprihănirii dar ea
de fapt reprezintă o ipocrizie nesimțită. Stima de sine decăzută poate de multe ori să vină
din faptul că individul nu înțelege cu adevărat harul primit din partea lui Hristos. Astfel de
persoane vor pretinde întotdeauna de la alți creștini perfecțiune și sfințenie acuzându-i
întotdeauna pe alții de fals și lipsă de pocăință. O stimă corectă despre sine se va manifesta
nu în egoism ci în dorința de a îndeplinii nevoile celor din jur.51
2.3 Dinamica unității în comunitate. Romani 12:4-5
vv. 4-5 ,,Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au
toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos,
dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora.”
vv. 4-5 καθάπερ γὰρ ἐν ἑνὶ σώματι πολλὰ μέλη ἔχομεν, τὰ δὲ μέλη πάντα οὐ τὴν
αὐτὴν ἔχει πρᾶξιν, οὕτως οἱ πολλοὶ ἓν σῶμά ἐσμεν ἐν Χριστῷ, τὸ δὲ καθ' εἷς ἀλλήλων μέλη.
Primul gând pe care îl putem extrage din versetul 4 este acela că Apostolul Pavel
vorbește despre un singur trup dar mai multe membre, cu alte cuvinte o comunitate dar mai
mulți membri. Ceea ce vrea să spună apostolul Pavel este că Dumnezeu a împărțit daruri
tuturor dar daruri cu roluri diferite. De aceea fiecare membru al comunității are o funcție
diferită față de celălalt dar în esență ele trebuie să se manifeste ca un întreg, așa cum
apostolul Pavel face asemănare cu membrele unui trup.52
Asemănarea apostolului Pavel constă în asemănarea unui trup mistic, spiritual cu
cel natural, prin această aplicație apostolul prezintă trei adevăruri de care credincioșii
50
Furey, So I’m Not Perfect, p. 116.
51
Robert H. Schuller, Self Esteem the New Reformation, Texas, Word Books, 1982, p. 152-155.
52
Gerald Bray, Ancient Christian Commentary On Scripture, New Testament VI, Romans, Downers Grove,
Illinois, InterVarsity Press, 1998, p. 299.
19
trebuie să țină cont în comunitatea lor. Adevărurile sunt următoarele: ,,după cum într-un
trup” reflectând ideea unității, ,,avem mai multe mădulare” reflectă ideea plurității
membrilor, ,,mădularele n-au toate aceeaşi slujbă” reflectând ideea că funcțiile membrilor
sunt diferite, arătând diversitatea. Cele trei idei sunt bine împletite și prezentate. Fără unul
dintre aceste adevăruri, dinamica socială a vieții de credință în comunitate va avea multe
dificultăți de întâmpinat. Diversitatea membrilor ar fi fără nici o importanță dacă nu ar
exista diferite funcții, iar fără ideea unității, diversitatea ar deveni individualitate
personală.53
Creștinul ca individ este doar un membru în trupul lui Hristos, și el trebuie să aibă o
conduită adecvată unui membru care este loial celui care conduce acest trup și anume
Hristos.54
Ilustrația trupului cu membrele sale arată dependența membrelor una față de
cealaltă datorită diferențelor funcțiilor sale ceea ce face ca totul să fie spre binele tuturor. 55
Conceptul de membru, în metafora trupului, a fost înțeleasă în multe cazuri greșit. Una
dintre desele interpretări al membrului este acela de participant sau aparținător a unei
grupări. Când vine vorba de înțelegerea cuvântului membru, de cele mai multe ori ne
referim la un aparținător a unei societăți sau club, dar apostolul vorbește de ceva cu o mai
mare însemnătate. Apostolul Pavel vorbea de membru56 ca aparținător al unui trup, întrucât
un trup reprezintă mai mult decât un club sau o societate.57
Vorbind despre trup, apostolul Pavel prezintă fără a folosi cuvântul Biserică. Dar
dacă ar vorbi de Biserică, nu ar însemna altceva decât comunitatea credincioșilor,
comunitate care reprezintă poporul lui Hristos în unitatea lui.58 Emil Brunner spunea în
felul următor: ,,Unitatea înseamnă Hristos, diversitatea este diferența credincioșilor prin
53
Ian Christopher Levy, The Letter To The Romans, (BMT), Grand Rapids, Michigan, William B. Eerdmans,
2013, p. 253.
54
J. P. Lange, The Epistle Of Paul To The Romans, Grand Rapids, Michigan, Zondervan Publishing House,
1960, p. 384.
55
H. D. M. Spence, The Pulpit Commentary, Volume 18, Acts & Romans, Massachusetts, Hendrickson
Publisher, 1985, p. 344.
56
Keck Leander în cartea sa, argumentează o înțelegere mai profundă asupra metaforei membrelor ajutându-
se de alte pasaje biblice din epistolele apostolului Pavel. Un pasaj pe care îl alege în explicarea acestei
metafore este din 1 Corinteni 12 unde apostolul spunea: unul este ochi, altul este picior… De asemenea și
aceste metafore din Corinteni arată că membrii reprezintă mai mult decât participanți. Keck, Leander E. (ed.),
(NIB), Volume X: the Acts of the Apostles; Introduction to Epistolary Literature; the Letter to the Romans;
the First Letter to the Corinthians, Nashville, Abingdon Press, 2002, p. 710.
57
Keck, p. 710.
58
Emil Brunner, Hodoroaba Ieremie (trad.), Epistola către Romani, Sibiu, Editura Lumina Lumii, 1992, p.
151.
20
daruri și slujbe. Unitatea comunității reclamă tocmai observarea acestor deosebiri și a
limitelor care decurg de aici.”59
Cel care face posibilă unitatea credincioșilor este Hristos care reprezintă în același
timp și identitatea Bisericii. Biserica totuși nu este o comunitate care s-a decis să îl
numească pe Hristos ca Fiu a lui Dumnezeu chiar dacă ea este identificată de o astfel de
mărturisire. Biserica este mult mai mult de atât, este creația 60 lui Hristos care există datorită
harului Său. Inter-relaționarea în comunitate nu este reprezentată doar de anumite relații
bune, ci și de o înțelegere corectă, un nou mod de a gândi pe care trebuie să-l avem față de
Biserică, trup, care nu este o simplă comunitate întrucât identitatea ei se află în Hristos. O
înțelegere corectă a comunității lui Hristos duce la o inter-relaționare corectă între
creștinii.61
2.4 Dinamica slujirii în comunitate. Romani 12:6-8
vv. 6-8 ,,Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are
darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă
să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe
alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să
cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.”
v.6 ἔχοντες δὲ χαρίσματα κατὰ τὴν χάριν τὴν δοθεῖσαν ἡμῖν διάφορα, εἴτε προφητείαν
κατὰ τὴν ἀναλογίαν τῆς πίστεως, εἴτε διακονίαν ἐν τῇ διακονίᾳ, εἴτε ὁ διδάσκων ἐν τῇ
διδασκαλίᾳ, εἴτε ὁ παρακαλῶν ἐν τῇ παρακλήσει, ὁ μεταδιδοὺς ἐν ἁπλότητι, ὁ προϊστάμενος
ἐν σπουδῇ, ὁ ἐλεῶν ἐν ἱλαρότητι.
Apostolul Pavel începe să ne vorbească despre diferitele daruri pe care creștinii le

primesc din partea lui Dumnezeu, continuând să prezinte un test prin care va trece orice
credincios care are un dar și anume testul credinței lui, ,,să-l întrebuinţeze după măsura
credinţei lui”. Cu alte cuvinte, apostolul mai prezintă un dar aici, darul credinței. Nimeni
nu poate să primească sau să exercite darul fără a avea mai întâi darul credinței.62
59
Brunner, Epistola către Romani, p. 151.
60
Craig Hovey vorbește despre felul în care Biserica a fost creată. El amintea aici și de mărturia pe care o are
Biserica aceea că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, dar Craig continuă și spune că Biserica este creată de aceea
mărturisire, întrucât aceast adevăr era înaintea ei. Craig Hovey, To Share in The Body, Grand Rapis,
BrazosPress, 2008, p. 66.
61
Hovey, To Share in The Body, p. 66.
62
Joseph S. Exell, The Biblical Illustrator, Romans, Vol. II, Michigan, Bakers Book House, 1975, p. 484.
21
Această varietate de daruri, spune apostolul, există datorită harului primit din partea
lui Dumnezeu ca o dragoste nemeritată a Sa față de credincioși. Harul lui Dumnezeu este
suveran și gratuit potrivit cu măreția libertății prin Hristos care a făcut posibil ca daruri
diferite să fie împărțite la credincioși diferiți. Darurile acestea despre care vorbește
apostolul au fost dăruite pentru ca să se împlinească anumite slujbe.63
După apostolul Pavel, atunci când vorbim despre diversitatea darurilor, el spune că
sunt diferite chiar în valoare 64 și importanță. Chiar dacă există o diferență în valoare și
importanță a darurilor, totuși credinciosul care primește un dar mai măreț nu are dreptul să
se considere superior celorlați frați creștini ai săi. În timp ce darurile sunt diferite ca
valoare și persoanele care le primesc sunt diferite în sensul că le sunt date după măsura
credinței lor. Credinciosul adevărat nu v-a uita niciodată că Dumnezeu este acela care a dat
darul, și nu ca pe merit personal al său (credinciosului). 65 În înțelegerea acestor versete
trebuie să discutăm în primul rând câteva probleme de traducere. În versetul 7 ni se
vorbește despre cel chemat la o slujbă, în greacă διακονίαν, iar traducerea sau interpretarea
acestui cuvânt poate avea mai multe înțelesuri.66
Slujbă sau διακονίαν poate să însemne: oficiul bisericesc în general67, o slujbă

specială pentru o congregație specifică68, slujba de diaconat distinctă69 de cea de prezbiter.70
O altă problemă de traducere și înțelegere este cu privire la ultima parte a versetului
7 și anume: ,,cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură”. Acest dar de învățătură are de-a
face cu interpretarea Scripturii și comunicarea adevărului despre voia lui Dumnezeu. De
63
Cranfield, C.E.B., J. A. Emerton, et al. (Editori) The International Critical Commentary, Romans, Volume
11, Edinburgh, T. & T. Clark LTD, 1986, p. 619.
64
Cranfield în cartea sa vorbea despre această diferență de valori folosindu-se prin citare de un verset din 1
Corinteni 12: 31 ,,Umblaţi dar după darurile cele mai bune.” Cranfield, p. 619.
65
Cranfield, The International Critical Commentary, Romans, Volume 11, p. 619.
66
John Petter Lange, Commentary on the Holy Scriptures, Critical, Doctrinal and Homiletical, Romans and
Corinthians, Michigan, Zondervan Publishing House, 1960, p. 385.
67
Teologul John Petter Lange scrie mai detaliat în cartea sa despre ce înseamnă slujba ca oficiu în general. El
adoptă această înțelegere folosindu-se și de alte texte din scrierile lui Apostolului Pavel. În cazul de față
aduce un text din 1 Corinteni 12:5 ca un contrast față de ce se înțelege aici. Lange spune că în pasajul din
Corinteni ni se vorbește despre profeție ca și slujbă iar acest înțeles este diferit față de cel din Romani. John
Petter Lange, Commentary on the Holy Scriptures, Critical, Doctrinal and Homiletical, Romans and
Corinthians, p. 385.
68
John Petter Lange în cartea sa definește această idee, și spune că aici poate fi vorba despre anumite
persoane care aveau slujbe permanente dar doar pentru o singură biserică. Lange, Romans and Corinthians,
p. 385.
69
John Petter Lange spune în cartea sa că în timpul când apostolul Pavel scria această epistolă, delimitările
cu privire la slujbele eclesiale nu erau așa bine definite, așa în cât a fost nevoie de aceste referințe. Lange,
Romans and Corinthians, p. 385.
70
Lange, Romans and Corinthians, p. 385.
22
asemenea aici cuvântul învăţătură, sau διδασκαλίᾳ are referință către învățătura apostolilor
și învățătura cu privire la doctrina creștină, slujbă distinctă de cea a predicări și slujirii în
general.71
În versetele 6-8, analogia făcută între biserică și trupul uman este acum aplicat la
darurile prezente în comunitate. Participiu ἔχοντες (având) poate fi ca o tranziție pentru
verbul ἐσμεν (suntem) din versetul 5, deci versetul 6 are ca scop și continuarea ideii din
versetul 5. De asemenea cuvântul daruri (χαρίσματα), poate să capete o mai bună
înțelegere dacă dăruim o altă traducere și anume: harismă sau harisme.72 Harismele așa
cum le numește și apostolul Pavel indică din nou faptul că ele sunt manifestate datorită
harului lui Dumnezeu. Aceste harisme nu vor putea fi atribuite niciodată omului ca o
răsplată a moralității desăvârșite a vreunui credincios.73
2.5. Dinamica manifestării dragostei în comunitate. Romani 12:9-16
Pentru a înțelege mai bine felul în care apostolul Pavel vorbește despre dragoste și iubire
frățească trebuie să aducem claritate în înțelegerea cuvântului dragoste în perioada clasică
a limbii grecești (koine sau common Greek). În timpul respectiv dragostea putea să
însemne: Eros, dragostea dintre un bărbat și o femeie bazată pe dorința carnală. Stergo,
care înseamna a simți o afecțiune, în special această afecțiune era manifestată între părinți
și copii. Phileo, care este unul dintre cele mai generale cuvinte folosite atunci când este
vorba despre afecțiunea dintre prieteni sau frați, termen care se regăsește și în scriptură (2
Petru 1:7). Agape, care a căpătat o semnificație specială în perioada Noul Testament.
Cuvântul agape, a fost folosit pentru a traduce cuvântul ebraic primar a Vechiului
Testament și anume aheb (dragoste). Acest cuvânt a fost folosit pentru a descrie dragostea
lui Dumnezeu față de om sau dragostea dintre oameni ca o imitație a dragostei Sale față de
om. Agape este cuvântul folosit și în Romani 12:9 (ἀγάπη) pentru a descrie dragostea
credincioșilor care trebuie să o aibă unii pentru alții dar și pentru inamici.74
v. 9 ,,Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de

bine.”
v. 9 Ἡ ἀγάπη ἀνυπόκριτος. ἀποστυγοῦντες τὸ πονηρόν, κολλώμενοι τῷ ἀγαθῷ:
71
Fitzmyer, Joseph A., Romans: a New Translation with Introduction and Commentary, The Anchor Yale
Bible Commentary, p. 648.
72
Thomas R. Schreiner, Romans, (ECNT), Grand Rapids, MI, Baker Academic, 1998 p. 655.
73
Schreiner, Romans, (ECNT), p. 655.
74
Max Anders, Holman New Testament Commentary, Romans, Nashiville, Holman Reference, 2000, pp.
383-384.
23
Cuvântul tradus prin fără prefăcătorie este ἀποστυγοῦντες care mai poate însemna
și fără ipocrizie. Apostolul Pavel aici prezintă ce înseamnă trăirea în comunitate și această
trăire trebuie să fie una în care dragostea să fie exprimată real, ca un mod de viață a
credinciosului. Dragostea și prefăcătoria sunt două trăiri separate una de cealaltă, dar totuși
cum avertizează și apostolul este posibilă și o formă prefăcută a dragostei care trebuie
exclusă din viața oricărui credincios.75 Aici cuvântul agape adică dragoste, este folosit
pentru a indica dragostea pe care creștinii trebuie să o aibă unul față de celălalt și anume o
dragoste asemănătoare cu dragostea pe care Dumnezeu o oferă omenirii. Este acea
dragoste care este oferită necondiționat, deliberat, chiar și atunci când ea nu este
împărtășită de cel care o primește. Apostolul cheamă aici pe credincioși să se iubească la
cea mai înaltă sinceritate cu o dragoste autentică, nu contrafăcută. Dragostea trebuie să
reprezinte o fundație în acțiunile comunității, iar aceste acțiuni, apostolul le prezintă
specific în următoarele versete.76
v. 10 ,,Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea

întâietate altuia.”
v. 10 τῇ φιλαδελφίᾳ εἰς ἀλλήλους φιλόστοργοι, τῇ τιμῇ ἀλλήλους προηγούμενοι,
Aici apostolul vorbește despre manifestarea dragostei în comunitate, o dragoste

frăţească. Dragostea despre care vorbește aici apostolul Pavel pare să denotă o anumită
însemnătate. Nu este vorba aici despre dragoste ca o simplă afecțiune ci apostolul
subliniază o dragoste care există în familii, iar această dragoste înseamnă mai mult decât
prietenie. Într-o familie sănătoasă va exista întotdeauna respectul dat unul față de altul și
fiecare se va bucura de progresul celuilalt. 77 Pentru o înțelegere mai bună a ceea ce
apostolul spune trebuie să ne uităm la cuvintele iubiţi-vă și dragoste. Pavel aduce împreună
aceste două cuvinte: iubire și dragoste, care în limba română au un înțeles asemănător, dar
în limba greacă de atunci lucrurile stăteau puțin diferit. În versetul de față se folosește
pentru a descrie dragostea prin două cuvinte: φιλαδελφίᾳ (philadelphia) care denotă
dragostea pe care frații și surorile o au unii pentru alții; φιλόστοργοι (philostorgoi) un
adjectiv care descrie afecțiunea naturală pentru rude, în mod tipic dragostea pe care
părintele o are pentru copilul său.78
75
John Stott, Epistola lui Pavel către Romani, trad. I. Ciobanu, Cluj Napoca, Logos, 2000, p. 367.
76
R. Kent Hughes, Romans, New York, New York International Bible Society, 1991, p. 228.
77
Hughes, Romans, p. 228.
78
John Stott, Epistola lui Pavel către Romani, p. 370.
24
O altă remarcă pe care o face apostolul este cu privire la întâietatea pe care
credincioșii trebuie să și-o acorde unul altuia. La această chemare pe care o face apostolul
pot fi aduse mai multe interpretări. Poate să însemne: o chemare de a pune mai presus
interesul celui de lângă tine decât cel personal, o dăruire a respectului cuvenit pentru cel
din comunitate sau o apreciere a lucrării celuilalt. Această chemare este aceea de a-i vedea
pe confrații creștini ca reprezentanți ai lui Hristos, sau confrați prin care Hristos este într-
un mod misterios prezent pentru mine, prin ei.79
Emil Brunner în descrierea acestui pasaj din Romani 12 spunea: ,,Iubirea însăși este
cu totul personală, dar pentru a nu degenera în sentimentalism sau părtinire, ea trebuie să
cuprindă în sine o strictă obiectivitate: ura împotriva răului, alipirea fidelă de bine. Iubirea
se însoțește cu umilință, deoarece ține de esența ei a gândi mai mult la cinstirea altora decât
la cea proprie.”80
v. 11 ,,În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.”
v.11 τῇ σπουδῇ μὴ ὀκνηροί, τῷ πνεύματι ζέοντες, τῷ κυρίῳ δουλεύοντες,
În problemele de traducere pe care ni le putem pune la acest verset sunt cu privire

la ce înțelegem prin duhul și slujiți Domnului. Aceeași expresie fiţi plini de râvnă cu duhul,
o regăsim și în Faptele Apostolilor 18 v.25 folosită pentru Apollo, totuși când vorbește
despre Apollo e vorba despre o putere a duhului, iar aici despre Duhul Sfânt. 81 Îndemnul
următor e: slujiți Domnului, acest îndemn îl definește John Stott în cartea sa în felul
următor: ,,îndemn dat pentru a sluji ca element de control sau verificare a ceea ce altfel ar
fi putut fi interpretat drept o invitație la entuziasm nestăpânit”. 82 Slujirea și devotamentul
spunea Stott trebuie să fie față de Domnului Isus, și El este acela care ne va păstra râvna
ancorată în realitate.83 Când apostolul vorbește despre sârguință aduce în atenția cititorilor
una dintre cele mai mari probleme în trupul lui Hristos, și aceasta este lipsa de sârguință.
Începutul oricărei lucrări duhovnicești are la bază râvnă și zel, dar pe parcurs, atunci când
intervin greutăți și piedicii, există tendința de a pierde zelul și râvna. Pierderea zelului,
râvnei pentru lucrare este ca o piedică în continuarea acestea de aceea apostolul Pavel
îndeamnă pe cei din Roma să rămână credincioși în slujire până la capăt.84
79
D. Guthrie, The Bible Commentary, Michigan, William B. Eerdmans, 1970, p. 1040.
80
Brunner, Epistola catre Romani, p. 154.
81
F. F. Bruce, Romans, The Tyndale New Testament Commentaries, Michigan, William B. Eerdmas, 2002, p.
216.
82
Stott, Epistola lui Pavel către Romani, p. 371.
83
Stott, Epistola lui Pavel către Romani, p. 371.
84
Beniamin Fărăgău, Epistola lui Pavel către Romani, Cluj Napoca, Logos, 1999, p. 595.
25
Chiar dacă apostolul Pavel cheamă audiență să fie plină de entuziasm față de
lucrare, această putere nu se găsește în om. Apostol cu siguranță atunci când vorbea despre
sârguință, vorbea despre sârguința care vine de la Duhul Sfânt, El este acela care
înflăcărează pe credincios în lucrarea sa. Chiar ordinea în care sunt puse afirmațiile tip
îndemn din versetul 11 ne arată faptul că sârguința are mult de a face cu plinătatea
Duhului, întrucât după ce este lansată această chemare la entuziasm, apostolul le spunea
celor din Romani: ,,Fiţi plini de râvnă cu duhul”. Expresia ,,cu duhul” arată baza a ceea ce
râvna lucrării înseamnă, nu doar un sentiment omenesc, ci și un imbold duhovinicesc din
partea Duhului Sfânt.85
v. 12 ,,Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.”

v. 12 τῇ ἐλπίδι χαίροντες, τῇ θλίψει ὑπομένοντες, τῇ προσευχῇ προσκαρτεροῦντες,
Cele trei afirmații, ale apostolului din versetul 12, sunt strâns legate una de cealaltă
ca și cum aproape ar vorbi despre același lucru. Afirmațiile acestea sunt făcute de către
apostolul Pavel pentru comunitatea creștină din Romani în vederea sfătuirii, care la fel ca
orice alte comunități de creștini vor avea de întâmpinat greutăți pe care va trebui să le
depășească. Prima afirmație ,,bucurați-vă în nădejde” este făcută pentru vremurile de
încercare, întrucât apostolul nu vorbește despre o bucurie pe care credincioși o au din
lucrurile lumii ci din speranța dată de Dumnezeu prin Hristos. Chiar felul în care continuă
apostolul îndemnul descrie contextul versetului 12, aceea că biserica din Romani trebuie să
își țină mințile ocupate cu viitorul, adică speranța în Hristos și revenirea Sa, pentru a putea
fi răbdători prin necazurile de zi cu zi.86
Ultima parte a îndemnului din versetul 12, și anume că ei trebuie să fie stăruitori în
rugăciune este strâns legată de nădejde și răbdare. Această conecție dintre nădejde, răbdare
și rugăciune arată felul în care se poate păstra, nădejde vie și puterea de a fi răbdător prin
greutăți. Rugăciunea cu alte cuvinte spunea apostolul este cea care trebuie să facă parte din
viața comunități întrucât prin ea căpătă comuniune cu Dumnezeu, care dă har de a merge
înainte prin încercările vieții.87
v. 13 ,,Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.”

v. 13 ταῖς χρείαις τῶν ἁγίων κοινωνοῦντες, τὴν φιλοξενίαν διώκοντες.
85
William Hendriksen, New Testament Commentary, Romans, Edinburgh, The Banner Of Truth Trust, 1982,
p. 415.
86
W. H. Griffith Thomas, Comementary On Romans, Grand Rapids, Kregel, 1974, p. 340.
87
Thomas, Comementary On Romans, pp. 340-341.
26
În versetul 13 sunt prezentate două virtuți care reprezintă primele roade a dragostei
frățești despre care apostolul Pavel ne vorbește în versetele 9 și 10. Această chemare pe
care apostolul o face comunități creștine din Romani are la baza iubirea între confrații
creștinii. De asemenea, chemarea de a fii primitor de oaspeții avea o importanță aparte în
ochii apostolului întrucât această virtute era trecută la cerințele calificării de a fi prezbiter
din epistola scrisă către Timotei. Importanța primirii de oaspeți era de o maximă
importanță mai ales în timpul persecuție atunci când creștini asupriți aveau nevoie de
găzduire.88 Această chemare pe care o face apostolul Pavel bisericii din Romani care
trebuia să fie responsabilă față de credincioși aflați în nevoie, reprezenta una dintre virtuțile
prin care biserica creștină se delimita de celelalte. Această virtute de a fi ospitalier față de
credincioșii aflați în nevoie era o practică des întâlnită în bisericile primare, așa încât acest
lucru a caracterizat și biserica din Ierusalim (Fapte 2:44-45) și Antiohia (Fapte 11:27-30).89
v. 14 ,,Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi şi nu blestemaţi.”

v. 14 εὐλογεῖτε τοὺς διώκοντας [ὑμᾶς], εὐλογεῖτε καὶ μὴ καταρᾶσθε.
Manifestarea dragostei și a iubiri frățești spune aici apostolul Pavel nu trebuie să fie
doar față de ,,sfinți” așa cum îi descrie pe credincioși în versetul anterior ci și față de cei
care ,,prigonesc”. Așadar dragostea și dăruirea nu au la baza doar un convenient personal
de antipatie față de anumite persoane, ci dragostea, dărnicie, rugăciunea trebuie
manifestată și pentru acei care din punct de vedere uman merită doar disprețuiți.90
Cuvântul εὐλογεῖτε91, are o semnificație dublă în afirmația ,,Binecuvântaţi pe cei ce
vă prigonesc”, aceea că el poată însemna: rugațivă pentru binele tuturor și în același timp
faceți bine tuturor. 92
Porunca aici dată de apostolul Pavel este aceea de a ne ruga pentru acei care ne
persecută, întrucât dacă dorim ca împărăția celui rău să fie învinsă, nu e de ajuns să o
ocolim, ci să aplicăm principiile scripturale. Aplicarea principilor lui Dumnezeu reprezintă
unica cale care poate să ducă la lărgirii împărăției lui Dumnezeu întrucât pentru o misiune
divină avem nevoie de principii divine.93
88
Charles Hodge, Romans, Edinburgh, The Banner Of Truth Trust, 1975, p. 397.
89
John F. Walvoord & Roy B. Zuck (Ed.) Comentariu al Noului Testament, Verlan, Octavian (trad.)
Leontiuc, Gelu (trad.) Arad, Multimedia, 2005, p. 482.
90
Hodge, Roamns, Edinburgh, The Banner Of Truth Trust, 1975, p. 398.
91
Tradus de Dumitru Cornilescu prin ,,binecuvântaţi”
92
Hodge, Romans, p. 398.
93
27
v. 15 ,,Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.”
v. 15 χαίρειν μετὰ χαιρόντων, κλαίειν μετὰ κλαιόντων.
Un mod prin care apostolul îi cheamă pe creștini să își păstreze viața după voia lui
Dumnezeu e aceea de a avea o inimă care este mereu aproape de ceilalți, cu alte cuvinte
simțind cu confrații creștini. Apostolul Pavel împarte în două categorii felul în care să
simțim, adică: cu cei ce se bucură și cu cei ce plâng, nu cu dorința de a limita felul în care
să simțim, ci aceea de a descrie disponibilitatea 94 pe care un creștin adevărat trebuie să o
aibă. Disponibilitatea de a simții a unui creștin nu trebuie rezumată la alegerea personală ci
într-un spectru mai larg de a simți tot ce simte fiecare membru al comunității.95
v. 16 ,,Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte,
ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.”
v. 16 τὸ αὐτὸ εἰς ἀλλήλους φρονοῦντες, μὴ τὰ ὑψηλὰ φρονοῦντες ἀλλὰ τοῖς ταπεινοῖς
συναπαγόμενοι. μὴ γίνεσθε φρόνιμοι παρ' ἑαυτοῖς.
,,Aveți aceleași simțăminte” este o expresie caracteristică apostolului Pavel și e

găsită în scrisorile sale. Apostolul chiar se roagă pentru acest aspect pentru cei din Romani
și putem vedea asta în capitolul 15. Expresia denotă mai multe înțelesuri și anume: trăirea
în armonie a comunității creștine, trăirea în unitatea a creștinilor din comunitate, o gândire
unitară care trebuie manifestată în comunitate. Ca să se poată realiza această unitate până
la aspectul profund al gândirii, apostolul știe ca acest lucru nu poate sa fie realizat fără
smerenie. Chemarea la smerenie pe care o face apostolul are în vedere să-i ducă pe
credincioși în momentul în care sunt gata să se accepte unul pe altul ca frații, indiferent de
poziția socială pe care cineva o avea.96
2.6 Concluzii: Dinamica socială a vieții de credință în interiorul comunității.
Viața de credință în interiorul comunității începe cu un detaliu foarte important, și

anume: căutarea lui Dumnezeu într-un mod plenar. Versetul 1 este cel care deschide
îndemnurile despre cum să trăim corect, conform voii lui Dumnezeu în comunitate, iar
94
Teologul William Hendriksen, în cartea sa, merge mai departe în ceea ce înseamna un creștin care este
disponibil și gata să își arate compasiune față de cei de lângă el. Wiliam spunea că ceea ce apostolul prezintă
aici nu are ca rezumat dor felul în care creștinul simte cu comunitate, ci spectrul lor trebuie să fie întins și la
societatea din care face parte. Autorul spunea ca un creștin adevarat simte atât cu cel credincios cât și cu cel
necredincios, dând și un exemplu biblic din (Luca 10: 27) în care suntem chemați să ne iubim aproapele ca pe
noi înșine. Hendriksen, New Testament Commentary, Romans, p. 418.
95
Hendriksen, Romans, p. 418.
96
Kruse, Paul’s Letter to the Romans, (PNTC), p. 480.
28
acea deschidere e făcută prin cele două cuvinte ,,jertfă vie”. Această chemare de a fi un
sacrificiu viu pentru Dumnezeu se va reflectă într-o trăire exemplară. Chiar dacă în
începutul capitolului se vorbește despre relația omului cu Dumnezeu, și se accentuează
latura slujiri față de El, pe final sunt trecute exemple practice prin care un credincios poate
fi un exemplu în comunitatea sa. Latura slujiri și dăruiri față de Dumnezeu e foarte
importantă în contextul slujirii celorlalți credincioși. Slujirea în fața unora poate fi grea
atunci când există o anumit antipatie față de aceștia, de aceea această slujire trebuie văzută
ca o slujire pentru Dumnezeu.
Conduita creștină la care suntem chemați este una practică care vine în ajutorul
întregii comunități și exemple de a fi: ospitalier, iubitor, respectos și altele, reprezintă
moduri prin care îl onorăm pe Hristos care cel dintâi ne-a iubit. Exemplele aduse de
apostol par să fie clare și de o actualitate maximă nu doar pentru destinatari din Roma ci și
pentru noi astăzi. Diversitatea acestor exemple poate denota varietățile prin care noi putem
sluji celor din comunitate. Această slujire după cum prezintă și apostolul pleacă de la ideea
unui nou mod de a gândi cu privire la ceea ce înseamnă stima de sine și felul în care îi
vedem pe alți, întrucât apostolul vorbește să ne iubim precum Dumnezeu ne-a iubit.
Această iubire la care ne cheamă apostolul descrie relația care trebuie să fie în comunitate
adică o relație ca a unui ,,trup”. Metafora aceasta vorbește mult și pentru noi astăzi
înțelegând faptul că un trup reprezintă o unitate perfectă pe care doar Dumnezeu putea să o
creeze.
Comunitatea credincioșilor reprezintă într-un mod identic ceea ce înseamnă
Biserica lui Hristos. Comunitatea este așadar creația lui Hristos datorită jertfei sale. Felul
în care privim comunitatea este important după cum și apostolul accentua în exemplele
sale, o schimbare a gândirii, cu privire la ceea ce e comunitatea ne-ar ajuta mult în trăirea
noastră în ea. Dacă o vedem ca pe o creație a lui Hristos, asta ne va da imboldul să trăim
conform standardelor divine.
29
CAPITOLUL 3
DINAMICA SOCIALĂ A VIEȚII DE CREDINȚĂ ÎN AFARA COMUNITĂȚII
3.1 Dinaminca inter-relaționării în afara comunității. Romani 12:17-19
v. 17 Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor
oamenilor.
v. 17 μηδενὶ κακὸν ἀντὶ κακοῦ ἀποδιδόντες: προνοούμενοι καλὰ ἐνώπιον πάντων
ἀνθρώπων:
William MacDonald în interpretarea pe care o aduce acestui verset spunea că ceea ce

contează cu adevărat în relațiile creștinilor cu cei din afara comuniății, ține de modul în
care fiecare caută binele celuilalt. Deasemenea MacDonald spunea că ,,urmăriți”
presupune un mod prin care creștinul în ori ce moment este atent la situațiile din jurul său,
ca acestea să nu distrugă relațiile.97
Prima afirmație a versetului poate fi considerată și un test pentru adevăratul creștin.
Oricine poate face rău pentru rău, ba chiar în gândirea umana există ideea răzbunării
aproape ca prim gând atunci când experimentează răutatea. Apostolul vine cu această
provocare la credincioșii din Roma, aceea de a fi diferiți de lumea obișnuită cu referire la
lumea care răspunde răului cu rău. Această diferență nu denotă o ocolire a celor care ne fac
rău ci aceea de a îi confrunta, dar nu cu răul ci cu binele. Puterea de a înfăptui această
poruncă denotă faptul că suntem creștini adevărați, întrucât pentru aceasta avem nevoie de
smerenie și credință totală în Hristos.98
Creștinii atunci când interacționează cu cei din afara comunității lor sunt chemați să
nu răspundă cu răutate ci să facă altora ceea ce ei își doresc să primească asemănător
exemplului pe care Hristos l-a dat (Matei 7:12 ,,Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii,
faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Prorocii.”). Aceste
interacțiunii pe care creștinii le au cu cei din afara comunității lor duc la lărgirea împărăției
97
William MacDonald, Comentar la Noul Testament, trad. Doru Motz, Bielefeld, CLV, 1998, p. 552.
98
Oliver B. Greene, The Epistle of Paul the Apostle of the Romans, Greenville, The Gospel Hour, 1962, p.
282.
30
lui Dumnezeu. Felul în care un creștin răspunde răului, rămâne ca o mărturie care
demonstrează că prin Hristos suntem mai ,,mari” decât ei și că doar prin El e posibil să
răspundem răului cu binele.99
A doua afirmație a versetului întărește pe prima. Apostolul continuă pe același
accent de a căuta ca mereu creștinul să facă binele. Ultima parte a versetului spune că
această dorință de a face bine trebuie să fie față de toți oamenii, denotând aici nu doar
ideea de binele care trebuie făcut oricui, ci și ca o mărturie ai binelui în fața tuturor
oamenilor. Ideea de înaintea, arată scena pe care este pus creștinul care trebuie să trăiască
ca un cetățean onorabil.100
v. 18 ,,Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.”
v. 18 εἰ δυνατόν, τὸ ἐξ ὑμῶν μετὰ πάντων ἀνθρώπων εἰρηνεύοντες:
Apostol continuă exemplul pe care un creștin adevărat trebuie să îl aibă în societate.

Exemplul despre care vorbește apostolul de data aceasta este acela de a trăii în pace,
denotând nu o idee de pasivitate ci una de înțelegere, acceptare și respect față de societatea
în care creștinul trăiește.101
Versetul 18 aduce o specificație în plus pentru versetul 17, întrucât prima parte a
versetului 17 poate fi înțeles ca un titlu și versetul 18 este acela care îl face specific. Binele
își găsește expresie în acest verset prin evitarea cerții și servirea păcii.102
Teologul Ernst Käsemann duce discuția despre ce înseamnă a trăi în pace cu toți
oamenii, mai departe, adică o interpretare personală a ceea ce a spus apostolul, într-o
încercare de a păzi credinciosul de o exagerare a acestei chemări. Käsemann vorbea despre
limitele acestei păci. În interacțiunile credinciosului cu societatea spunea Käsemann pentru
păstrarea păcii există două voințe care interacționează, voința altora și voința
credinciosului iar atunci când acestea intră în conflict se poate ajunge la perturbarea
păcii.103 Aceste două voințe reprezintă limitele păcii întrucât voința lumii nu trebuie să
copleșească în întregime voința credinciosului și astfel să îl corupă. Ceea ce spune
apostolul Pavel despre a trăi în pace cu toții oamenii trebuie bine înțeleasă ca nu cumva cel
99
Greene, The Epistle of Paul the Apostle of the Romans, p. 282.
100
Charles R. Erdman, The Epistle of Paul to the Romans, Philadelphia, The Westminster Press, 1966, p.
149.
101
Erdman, The Epistle of Paul to the Romans, p. 149.
102
Ernst Käsemann, Commentary on Romans, London, SCM Press Ltd, 1980, p. 348.
103
Käsemann, Commentary on Romans, p. 348.
31
credincios să cadă în resemnare totală ca un fel de ,,rob” al păcii care își calcă principiile în
numele păcii.104
Trăirea în pace după cum subliniază și apostolul la începutul versetului ,,dacă este
cu putinţă, întrucât atârnă de voi”, cheamă credinciosul să facă tot ce îi stă în putință
pentru a păstra o bună înțelegere cu societatea. ,,Întrucât atârnă de voi”, arătă faptul că
uneori trăirea în pace nu mai ține în totalitate de credincios, și de aceea, acesta nu este
nevoit să accepte anumite legi din partea societății care l-ar face să încalce voia lui
Dumnezeu. Uitându-ne mai aproape putem observa că apostolul Pavel prezintă în acest
verset două afirmații și nu una singură care pare vizibilă la prima citire, aceea de ,,trăiți în
pace”. A doua afirmație poate fi considerat și aceea că omul lui Dumnezeu poate să
împlinească Scriptura fără să cadă în deznădejdea martirajului spiritual.105
v. 19 Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui

Dumnezeu, căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.
v. 19 μὴ ἑαυτοὺς ἐκδικοῦντες, ἀγαπητοί, ἀλλὰ δότε τόπον τῇ ὀργῇ, γέγραπται γάρ,
Ἐμοὶ ἐκδίκησις, ἐγὼ ἀνταποδώσω, λέγει κύριος.
Această referire pe care o face apostolul Pavel cu privire la răzbunare denotă faptul
că cei din Romani, și anume credincioșii, sunt tentați să caute o răzbunare proprie în
detrimentul răzbunării care aparține în totalitate lui Dumnezeu. Chemarea apostolului arată
slăbiciunea credinciosului de a nu-I acorda lui Dumnezeu meritul întreg. Prin faptul că
apostolul spune lăsați, se poate înțelege și greutatea pe care unii credincioșii o au în a fi o
jerfă vie pentru Dumnezeu, adică credinciosul care nu este gata să lase răzbunarea
Domnului nu este gata să se lase jertfit.106
Teologul William R. Newell consideră ca acest verset este strâns legat de versetul 1
pentru că aici în versetul 19 se vorbește despre creștinul care acceptă întru totul voia lui
Dumnezeu, în cazul de față cu privire la răzbunare. Deasemenea spunea William R.
Newell că acel creștin care se pune ca o jerfă vie pentru Dumnezeu este acela care acceptă
voia lui Dumnezeu întru totul și implicit subiectul răzbunării care aparține doar de
domeniul lui Dumnezeu.107
Ultima afirmație din versetul 19 și anume „Răzbunarea este a Mea; Eu voi
răsplăti” este ca o întărire a chemării pe care o face apostolul Pavel credincioșilor și anume
104
105
106
William R. Newell, Romans, Verse by Verse, Chicago, Moody Press 1970, p. 476.
107
Newell, Romans, p. 476.
32
să nu se răzbune. Credincioșii sunt chemați să nu preia niciodată acest atribut a lui
Dumnezeu și anume răzbunarea sau judecata. Răzbunarea nu poate fi făcută de oricine
întrucât în exercitarea ei este nevoie de o cunoaștere deplină a condiției și a motivației, iar
această cunoaștere doar Dumnezeu o posedă.108
Întrucât Dumnezeu este cel care răzbună El va și răsplăti, idee regăsită în ultima
afirmație a versetului 19. O traducere pe care o mai putem da, cuvântului
grec ,,ἀνταποδώσω” este aceea de a restitui, personal și cu exactitate.109
Răzbunarea și răsplata, acești doi poli care aparțin unei singure persoane și anume
Dumnezeu care este singurul capabil să analizeze lucrarea fiecăruia într-un mod obiectiv.
Așadar înțelegând complexitate acestor două subiecte, creștinul este chemat să lase
deoparte răzbunarea personală pentru ca Cel care are această autoritate să judece răul. Dacă
nu, va fi doar un serviciu pe care creștinul îl aduce răului.110
3.2 Dinamica slujirii în afara comunității. Romani 12:20-21
v. 20 Dimpotrivă, „dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i

este sete, dă-i să bea; căci, dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.”
v. 20 ἀλλὰ ἐὰν πεινᾷ ὁ ἐχθρός σου, ψώμιζε αὐτόν: ἐὰν διψᾷ, πότιζε αὐτόν: τοῦτο γὰρ
ποιῶν ἄνθρακας πυρὸς σωρεύσεις ἐπὶ τὴν κεφαλὴν αὐτοῦ.
Este notabil faptul că apostolul Pavel citează din cartea Proverbe atunci când scrie
celor din Romani. Chiar versetul 20 este o citare din Proverbe 25:21-22 (Dacă este
flămând vrăjmaşul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete, dă-i apă să bea. Căci,
făcând aşa, aduni cărbuni aprinşi pe capul lui, şi Domnul îţi va răsplăti.). Felul în care
apostolul descrie aici mila față de dușman arată un exemplu practic și concret în întregirea
chemării de a binecuvânta și pe cei care ne fac răul, idee lansată în versetul 14. Din felul în
care apostolul scrie în acest capitol se poate observa că textul dinspre final accentuează și
exemplifică într-un mod clar partea practică a chemărilor pe care apostolul Pavel le face
celor din Romani.111
Versetul 20 poate fi luat și ca o explicație pentru versetul 19, adică cu alte cuvinte,
apostolul Pavel le spunea celor din Roma că decât să caute răzbunarea mai bine e să îi
ajute pe acei care le-au făcut răul. Apostolul prin versetul 20 arată că nu e de ajuns să nu te
108
109
110
111
John Murray, (NICNT), The Epistle To The Romans, Grand Rapids, Eerdmans Publishing Co., 1977, p.
142.
33
răzbuni, el cheamă la acțiune, a face mai mult decât impasibilitatea de a răspunde răului și
anume de ai ajuta chiar pe acei care ni-l produc.112
Teologul C. K Barrett comentează în cartea sa acest verset, și în interpretarea pe
care el o aduce spune că atunci când un creștin răspunde cu bine în loc de răzbunare față de
vrășmaș deschide o portiță de a transforma un vrăjmaș în prieten. 113 Desigur nu există nici
un fel de asigurare ca cel care a adus ofensa se va întoarce la Dumnezeu sau va deveni un
prieten.114 Teologul Kenneth L. Barker aduce și el o contribuție în vederea unei înțelegeri
mai ample a acestui verset. Kenneth aduce în discuția explicării acestui verset ceea ce
spunea Domnului Isus în Matei 5:41 ,,Dacă te silește cineva sa mergi cu el o mila de loc,
mergi cu el doua”. Prin împlinirea acestei chemări a lui Hristos, putem arăta într-un mod
neașteptat, bunătate față de societatea în care trăim, bineînțeles că printr-o altă
aplicabilitatea a chemării.115
Ultima parte a versetului vorbește parcă de o pedeapsă care vine asupra
ofensatorului atunci când creștinul îi răspunde cu bunătate. Ideea aici trebuie înțeleasă
corect, întrucât creștinul nu trebuie să fie motivat să facă bine ofensatorului sperând astfel
că va căpăta o pedeapsă mai mare. ,,Vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui” nu are de-a
face cu vreo pedeapsă divină în urma bunătății creștinului față de un ofensator. Această
expresie denotă că pedeapsa presupune în rușine, convingerea ofensatorului de conduita sa
greșită și în același timp o mustrare divină care poate duce la pocăință. Chiar dacă este
vorba despre o anumită rușine pe care o primește ofensatorul, creștinul nu va avea
niciodată la baza motivarea de a face rău prin bine ci de a face bine ca o expresie a
împlinirii voii lui Dumnezeu.116
v. 21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.

v. 21 μὴ νικῶ ὑπὸ τοῦ κακοῦ, ἀλλὰ νίκα ἐν τῷ ἀγαθῷ τὸ κακόν.
Aici ,,răul” are o legătură directă cu versetul 20 și cu acei care sunt reprezentanți ai
vrăjmașilor, totuși acum apostolul Pavel, când vorbește despre rău, nu mai are doar acea
particularitate din versetul 20 ci ideea de rău e prezentată acum în ansamblul ei.117
112
C. K. Barrett, The Epistle to the Romans, London, Adam & Charles Black, 1962, p. 242.
113
C. K. Barrett, The Epistle to the Romans, p. 242.
114
Kenneth L. Barker & John R. Kohlenberg III, Zondervan NIV Bible commentary, vol. 2: New Testament,
Grand Rapids, Michigan, Zondervan Publishing House, 1994, p. 587.
115
Kenneth L. Barker & John R. Kohlenberg III, Zondervan NIV Bible commentary, vol. 2: New Testament,
p. 587.
116
Albert Barnes, Notes, Explanatory and Practical on the Epistle to the Romans, Boston, Crocker &
Brewster, 1838, p. 276.
117
34
Apostolul acum vorbește despre rău în general cu referire la tot răul existent în
lume de care creștinul nu este scutit. În planul victoriei asupra răului, creștinul este chemat
să adopte în lupta sa o cale a binelui și nu una negativă cu referire la rău pentru rău. 118
William MaCDonald aducea o definire, la aceea ce poate însemna ,,biruieşte răul prin
bine” și anume: ,,Este o trăsătură definitorie a învățăturii creștine că ea nu se oprește la
interdicția negativă, ci trece la îndemnul pozitiv.”119
Versetul 21 poate fi și o reluare a subiectului deja prezentat în versetul 17, în care
se cere creștinilor să nu răspundă la rău cu rău. Atunci când apostolul Pavel vorbește
despre nu te lăsa biruit de rău, cheamă creștinul să nu accepte răul ca pe o circumstanță în
care sub presiunea răului să fie împins în a face lucruri care nu sunt caracteristicile unui om
născut din nou. Apostolul cheamă credinciosul de a rezista acestei tentații create de
societate, care prin anumite circumstanțe limită încearcă să ducă credincioșii la disperarea
de a fi ca ei în ceea ce privește răutatea. Felul în care se poate lupta spune apostolul este
acela de a răspunde cu bunătate și aceasta va demonstra integritatea noastră morală ca o
lumină pentru societatea în care trăim.120
3.3 Concluzii: Dinamica socială a vieții de credință în afara comunității.
Apostolul Pavel a vorbit despre modul în care creștinii trebuie să se comporte

vizavi de societate. Felul în care Pavel prezintă acest subiect denotă că are o importanță
maximă. De altfel spus modul în care ne raportăm la cei din societate ține de misiunea
noastră pe acest pământ, care a fost dată de Dumnezeu și anume lărgirea Împărăției Sale.
Probabil credincioșii din Roma aveau anumite înțelegeri greșite despre societatea
lor întrucât apostolul Pavel vorbește despre acestea. Ce este cert, e că acest mesaj al
modului de raportare la cei din afara comunității este valabil și pentru noi astăzi. Mulți
credincioși, au văzut pe cei din afara comunități ca pe un rău suportabil, ba chiar s-a mers
la extrema în care s-a considerat că nu trebuie să avem de a face cu ei. Privind la învățătura
apostolului Pavel, cei din afara comunități reprezintă și un mod prin care credinciosul
poate sluji lui Dumnezeu. Exemplele practice de ai ajuta chiar și pe cei care fac răul arată
chemarea noastră de a fi contrar chipului veacului, aceea că ucenicii lui Dumnezeu nu
răspund la rău pentru rău.
118
119
MacDonald, Comentar la Noul Testament, p. 553.
120
Moo, The epistle to the Romans, (NICNT), pp. 789-790.
35
Pasajul cu privire la această dimensiune socială în care creștinul interacționează,
are în centru creștinul ca pe o scenă în care el îl reprezintă pe Hristos și Împărăția Sa.
Dinamica vieții de credință din afara comunități este vizibilă prin interacțiunile la care sunt
chemați credincioși să răspundă. Interacțiuni care au la bază un nou mod de a gândi și
acționa asemănător modelului lui Hristos.
CAPITOLUL 4
DINAMICA SOCIALĂ A VIEȚII DE CREDINȚĂ ÎN RAPORT CU

AUTORITĂȚILE
36
4.1 Dinamica inter-relaționării cu autoritățile statale. Romani 13:1-7
Apostolul Pavel continua în capitolul 13 îndemnarea sa adresată creștinilor aflați în

capitala Imperului Roman. Îndemnarea sa este făcută cu instrucțiuni specifice care răspund
într-un mod practic la problemele de zi cu zi a creștinilor, probleme apărute în urma
interacțiunilor cu autoritățile.121
Cu toate că acest pasaj din Romani este înțeles de cele mai multe ori ca o acțiune a
apostolului Pavel de a descrie relația corectă a creștinului cu statul, pasajul nu vorbește
nimic despre stat, ci despre stăpânire. Interpretarea adusă acestui text cu privire la
reprezentarea unei relații corecte dintre creștin și stat ar fi pus mari probleme în perioadele
de război moderne precum ale lui Hitler sau Mussolini. Nici chiar în acest pasaj nu se
găsește vreo referire la Roma și de aceea nu putem ști care ar fi fost perspectiva despre
autoritatea civilă din timpul în care apostolul Pavel a scris. Se cunosc astăzi foarte puține
lucruri despre relația primilor creștini cu autoritățile civile și politice de atunci.122
Diaspora evreiască creștină din Roma nu a înregistrat nicio rebeliune împotriva
Romei, dar nu putem să deducem de aici că destinatarii epistolei nu ar fi suferit din cauza
statului Roman. În momentul în care Pavel scrie epistola nu s-a înregistrat nici o persecuție
oficială, așa că se poate doar presupune alte probleme care ar fi afectat pe creștini. Unul
dintre lucrurile care a afectat pe creștini poate fi situația taxelor, dar acestea nu erau doar
pentru creștini ci pentru întreaga lume aparținătoare imperiului Roman, de aceea putem
observa că apostolul Pavel începe îndemnul său prin care cheamă pe oricine. Oricine arată
că acest îndemn nu reprezint cu particularitate doar pe creștini, ci pe toată lumea, cu
precădere în acel timp sub autoritatea Imperiului Roman. Din chemarea apostolul Pavel
făcută către toți oamenii putem deduce că regulile enunțate de el, nu sunt datorate a unui
răspuns cu bine pentru rău, ci a cela de drepturi și obligații ale unui cetățean față de stat.123
Privind la ceea ce ne învață apostolul Pavel în primele 7 versete a capitolului 13
putem considera că autoritățile civile sunt bune și caută dreptatea înspre binele întregii
societății.124
v. 1 Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care
să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu.
121
Fitzmyer, Romans, p. 662.
122
123
Fitzmyer, Romans, pp. 662-663.
124
37
v. 1 Πᾶσα ψυχὴ ἐξουσίαις ὑπερεχούσαις ὑποτασσέσθω. οὐ γὰρ ἔστιν ἐξουσία εἰ μὴ
ὑπὸ Θεοῦ, αἱ δὲ οὖσαι ὑπὸ Θεοῦ τεταγμέναι εἰσίν.
Cuvântul ,,Πᾶσα” tradus prin ,,oricine” mai poate fi tradus și prin fiecare suflet ce
denotă că ceea ce va urma apostolul Pavel să spună reprezintă o obligație a fiecărui individ
din societate. Mesajul apostolului nu este restrâns astfel doar la creștini. 125 Primul îndemn
pe care îl dă apostolul este acela ca fiecare individ să fie supus. Subiectul supunerii lor este
reprezentat de stăpâniri, sau în alte cuvinte autoritățile guvernamentale, iar supunerea față
de acestea înseamnă a fi gata să acționezi în conformitate cu reglementările propuse de
aceste autorități.126
Probabil că printre creștinii din Roma era și acea gândire de multe ori dusă la
extrem că autoritățile guvernamentale sunt reprezentate de împărăția întunericului. Cu o
astfel de gândire a fost nevoit apostolul să lupte, de aceea el întărește chemarea sa spunând
că Dumnezeu este acela care aprobă aceste autorități care lucrează pentru dreptate și binele
comunității.127 Felul în care apostolul ne vorbește în versetul acesta ne ajută să înțelegem ce
a vrut sa spună în capitolul 12:2 ,,nu vă potriviți chipului veacului acestuia” adică să avem
o gândire echilibrată cu privire la ce înseamnă chipul veacului.128
Autoritățile guvernamentale nu fac parte din chipul veacului, ba mai mult de atât
ele sunt puse de Dumnezeu. Prin această definire clară pe care o aduce apostolul creștinul
este chemat să se supună autorității statului potrivit cu responsabilitățile date de acestea.129
Punctul principal al paragrafului din versetul 1 este reprezentat de cuvintele de
deschidere și anume: ,,Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte”. Două cuvinte în
această poruncă necesită o atenție speciale. Primul este ,,stăpânirilor”130 și așa cum
înțelegem din traducerea sa el se referă la orice persoană care reprezintă puterea statală: de
la birocratul local până la împărat așa cum era în acea vreme. Al doilea cuvânt cheie este
reprezentat de verbul să fie supus , și acesta cheamă credinciosul să rămână sub autoritatea
guvernamentală în ideea ca prin aceste autorități, Dumnezeu este cel care conduce.131
125
126
Brendan Byrne, Romans, Sacra Pagina Series, p. 387.
127
Moo, Romans, The NIV Application Commentary Series, p. 421.
128
129
130
Moo, Douglas J., în cartea sa mai aduce o traducere care a fost dată cuvantului ,,stâpăniri”, și anume că
și aici stăpânirile sau autoritațile sunt reprezentate de oameni cu autoritate umană și spirituală. Iar perspetiva
aceasta spune că acei care exercită autoritate spirituală sunt peste, sau reprezintă autoritatea pentru acei care
au doar o autoritate umană. Moo, Douglas J., Romans, pp. 421-422.
131
Moo, Douglas J., Romans, p. 422.
38
v. 2 De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii puse de
Dumnezeu, şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda.
v. 2 ὥστε ὁ ἀντιτασσόμενος τῇ ἐξουσίᾳ τῇ τοῦ Θεοῦ διαταγῇ ἀνθέστηκεν· οἱ δὲ
ἀνθεστηκότες ἑαυτοῖς κρίμα λήμψονται.
În versetul 2 apostolul Pavel vorbește despre consecințele care vin din partea lui
Dumnezeu în urma neascultării față de autoritate. Adică orice creștin și nu numai, care se
revoltă înaintea statului primește din partea lui Dumnezeu pedeapsă ca pe o neascultare
față de El.132
Dacă până acum apostolul a vorbit într-un mod general acum el vorbește particular,
referindu-se la individ. Pavel folosește ideea de ,,rânduielii puse de Dumnezeu” ca o
paralelă pentru stăpânire adică ,,se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii” ceea
ce denotă legătura care există între autoritatea guvernamentală și rânduielile lui
Dumnezeu.133
O altă înțelegere adusă acestui verset este cu privire la ce înseamnă rânduielile puse
de Dumnezeu. William R. Newell spunea că aici este vorba despre ascultarea de
Dumnezeu și nu de oameni.134 În discuția acestui verset sunt aduse în paralel cele două
autorități, autoritatea umană și autoritatea lui Dumnezeu. Totuși versetul are o chemare
supremă și aceea nu e ascultarea față de autoritate statală ci ascultarea față de Dumnezeu.
Ascultarea de Dumnezeu reprezintă într-un mod final chemarea creștinilor. Această idee ne
ajuta și în înțelegerea mai bună în momentele în care autoritatea guvernamentală iasă de
sub voia lui Dumnezeu. În astfel de cazuri creștinul este chemat să asculte de Dumnezeu.
Ascultarea de Dumnezeu reprezintă și ascultarea de autoritățile guvernamentale atunci
când ele urmează principiile lui Dumnezeu, iar cerințele lor nu împing creștinul spre
imoralitate.135
v. 3 Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să
nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea.
v. 3 οἱ γὰρ ἄρχοντες οὐκ εἰσὶν φόβος τῷ ἀγαθῷ ἔργῳ ἀλλὰ τῷ κακῷ. θέλεις δὲ μὴ
φοβεῖσθαι τὴν ἐξουσίαν; τὸ ἀγαθὸν ποίει, καὶ ἕξεις ἔπαινον ἐξ αὐτῆς·
132
Moo, Romans, p. 422.
133
134
135
39
Dregătorii, erau cei care exercitau autoritatea guvernamentală. Apostolul începe
printr-o prezentare a autorității prin comparația faptelor bune cu cele rele. Interesant este
faptul cum apostolul Pavel denotă că dregătorii, sunt de temut pentru faptele rele. Ideea de
la începutul versetului 3 arată că dregătorii sunt mijloc de înspăimântare a celor care fac
fapte rele. Faptele rele aici nu se referă la imoralitate din punct de vedere a scripturii
întrucât aceste fapte sunt prin analogie împotriva dregătorilor deci împotriva regulilor puse
de autoritățile guvernamentale. Așadar prima parte a versetului 3 ne arată că autoritățile
guvernamentale sunt de partea binelui și ele caută binele întregii comunități.136
Al doilea argument a lui Pavel este făcut printr-o întrebare retorică adresată
interlocutorilor și anume: ,,Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire?” Interlocutorii par să
fie neidentificați aici și așadar se poate spune că apostolul poate vorbi despre cazuri
ipotetice sau chiar imaginare. Totuși este interesant faptul că el identifică întrebarea cu un
pronume personal la singular. Se poate presupune că întrebarea aceasta este adresată pentru
acei care au avut probleme deja cu statul Roman din acel timp, care era un stat condus fără
milă și prin puterea fizică.137 Se mai poate considera că mulți alții ar fi fost martori la
modul în care autoritățile Imperiului Roman intimidau și pedepseau pe acei care se
împotriveau regulilor din timpul respectiv.138
După întrebarea retorică pusă de apostolul Pavel vine și soluția la evitarea
conflictelor și temeri față de autorități. Soluția după cum spune Pavel este: ,,Fă binele şi
vei avea laudă de la ea.”. Soluția de a face bine a apostolului poate fi înțeleasă ca
acceptarea regulamentului și conduite privind trăirea din societatea romană. În timpul
Romei de atunci, exista un cod de legi și conduită corectă care dacă era încălcată atrăgea
pedeapsa din partea autorități statale. Acei care fac binele vor fi lăudați spunea apostolul,
aceasta putând fi o referire la faptul că pentru anumite fapte nobile erau ridicate
monumente în cinstea celor care le-au înfăptuit.139
v. 4 El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te,
căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să
pedepsească pe cel ce face rău.
136
Jewett, Romans: a commentary, p.792.
137
138
139
40
v. 4 Θεοῦ γὰρ διάκονός ἐστιν σοὶ εἰς τὸ ἀγαθόν. ἐὰν δὲ τὸ κακὸν ποιῇς, φοβοῦ· οὐ
γὰρ εἰκῇ τὴν μάχαιραν φορεῖ· Θεοῦ γὰρ διάκονός ἐστιν, ἔκδικος εἰς ὀργὴν τῷ τὸ κακὸν
πράσσοντι.
În acest verset Pavel vorbește despre rolul autorități ca slujitor a lui Dumnezeu care
pedepsește pe cel care face răul. Urmărind și ceea ce spune apostolul în ultima parte a
capitolului 12 și anume despre conduita în afara societății cu chemarea specială de a
învinge răul cu binele. Acum apostolul asigură pe credincioși că dacă vor face binele nu au
ce să se teamă de autoritățile Romane. Autoritatea Imperiul, cu referire la cei care ,,poartă
sabia” nu aduc teroare peste acei care fac binele, ci doar pentru acei care fac răul.140
Autoritatea guvernamentală cu reguli, este prezentată în acest verset ca aceea care
prin regulile ei nu avantajează răul ci îl descurajează ba chiar îl pedepsește. Creștinul este
chemat să înțeleagă într-un mod diferit autoritățile guvernamentale și anume nu doar ca pe
reguli sau reglementări care nu au de-a face cu viața creștină ba din contra ca slujire față de
Dumnezeu. Aceste autorități reprezintă voia lui Dumnezeu în vederea îndreptării celor
răi.141 Existența acestor autorități delegate de Dumnezeu sunt pentru a descuraja omul care
vrea să facă răul. Dacă pentru oameni necredincioși aceste autorități reprezintă un motiv să
nu facă răul tot așa sunt și pentru creștini doar că aceștia trebuie să aibă un scop mai mare
și anume onorarea lui Dumnezeu.142
John Stott spunea că în acest verset vedem slujbele complementare ale statului și
ale reprezentanților săi acreditați. ,,El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău”
și ,,El este în slujba lui Dumnezeu, …să pedepsească pe cel ce face rău”. Același rol dublu
a fost menționat și de Petru în prima sa epistolă, unde afirmă că dregătorii ,,sunt trimiși de
el (împărat) să pedepsească pe făcătorii de rele și să laude pe cei ce fac bine”. Așadar,
aceste funcții ale statului reprezintă promovarea și răsplătirea binelui și limitarea și
pedepsirea răului.143
v. 5 De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul

cugetului.
v. 5 διὸ ἀνάγκη ὑποτάσσεσθαι, οὐ μόνον διὰ τὴν ὀργὴν ἀλλὰ καὶ διὰ τὴν συνείδησιν.
140
Kruse, Paul’s Letter to the Romans, (PNTC), p. 495.
141
142
143
Stott, Epistola lui Pavel către romani, p. 386.
41
Întrucât stăpânirea despre care vorbește apostolul se află în slujba Domnului iar
menirea ei este acea de a aduce sentința și judecata mâniei lui Dumnezeu, credinciosul este
îndemnat să accepte smerenia și supunerea față de aceste autorități. Ideea de spunere pare
bine conturată de apostol întrucât fără ia viața și dreptatea ar deveni imposibile.144
În acest verset apostolul prezintă două motive pentru care un creștin ar trebui să să
fie supus. Considerăm că deja apostolul Pavel aici constrânge cadrul de la oricine din
versetul 1 la credincioși întrucât în progresivitatea versetelor se aduce ca argument
divinitatea și anume că pentru credincioși, Dumnezeu reprezintă totul.145
Supunerea se cere nu doar statului ci și lui Dumnezeu care a lăsat autoritățile
statale. Primul motiv e reprezentat de frica pedepsei, care este un element real în mintea
oricărui om care greșește. Evitarea aceste frici spunea apostolul este prin supunere față de
autoritatea statală și mai departe care reprezintă supunerea față de Dumnezeu. Al doilea
motiv este reprezentat de îndemnul cugetului. Îndemnul cugetului care pentru credincios
reprezintă modul prin care el caută să respecte hotărârile puse de Dumnezeu, care în cazul
de față sunt reprezentate și de principiile autorităților statale.146
Totuși pentru o înțelegere mai corectă a ceea ce reprezintă autoritățile statale și care
este chemarea apostolului aici trebuie să ținem cont că autoritățile statale nu reprezintă o
virtute a misiunii lui Hristos. Mai degrabă când vorbim de autoritățile statale, le putem
reprezenta precum condiții după care oamenii lui Dumnezeu au acționat de-a lungul secole.
Iar ceea ce spune apostolul Pavel aici este ca o constatare a felului cum oameni ai lui
Dumnezeu au respectat aceste autorități.147
Teologul James D. G. Dunn spune că argumentul adus de Pavel în acest verset este
mai degrabă teologic decât Hristologic, este expres în termenii unor circumstanțe normale
ale ordini sociale, și nu în termenii de salvare a istoriei.148
v. 6 Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai
lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta.
v. 6 διὰ τοῦτο γὰρ καὶ φόρους τελεῖτε· λειτουργοὶ γὰρ Θεοῦ εἰσιν εἰς αὐτὸ τοῦτο
προσκαρτεροῦντες.
144
Krimmer, Epistola catre Romani, p. 317.
145
John F. Walvoord & Roy B. Zuck (Ed.) Comentariu al Noului Testament, p. 483.
146
John F. Walvoord & Roy B. Zuck (Ed.) Comentariu al Noului Testament, p. 483.
147
Dunn, Romans 9-16, (WBC), pp. 771.
148
Dunn, Romans 9-16, (WBC), p. 772.
42
Pare că acum apostolul Pavel ajunge la punctul maxim în ceea ce privește
respectarea regulilor statale. Acest punct culminant este dat de discuția plătirii taxelor.149
Teologul Heiko Krimmer în cartea sa discută despre acest subiect al plătirii taxelor,
și ce înseamnă lucrul acesta în viziunea pe care o avem pentru autoritățile statale. Krimmer
spunea că biserica creștină dovedește recunoașterea statul prin faptul că ea se achită de
impozitele impuse. Aceiași idee care poate denota din ceea ce spune apostolul Pavel
comunității din Roma și anume plătirea taxelor care într-un fel este o sumarizarea a ceea ce
înseamnă supunerea de autoritățile statale.150 Krimmer mai susținea că statul are dreptul să
ceară impozite de la fiecare individ întrucât el face o slujbă pe care apostolul o numește
slujbă de la Dumnezeu. Slujbele acestor oameni care dețin autoritate guvernamentală nu
trebuie confundate cu slujbele din cadrul Bisericii, întrucât ei reprezintă doar un mod prin
care Dumnezeu face dreptate pe pământ.151
,,Tot pentru aceasta” ar putea fi o paralelă pentru ,,De aceea” din versetul 5 care
referire la tot ce vorbise la începutul capitolului 13: 1b-4, și anume că autoritățile statale
reprezintă și ei niște slujitori a lui Dumnezeu. De asemenea ideea de ,,tot pentru aceasta”
poate să fie și cu privire la consecințe adică să plătiți datorită consecințelor care sunt
prezentate anterior acestui verset. Unii comentatorii biblici consideră că plătirea taxelor
este un imperativ, dat ca o poruncă pentru comunitatea creștină din Romani. Această idee
de poruncă a plătirii taxelor nu poate fi luată în calcul întrucât chemarea are la bază pentru
acesta, adică plătirea taxelor este un rezultat al unui argument practic și logic. 152 Ultima
parte a versetului 6 arată din nou ideea argumentului logic, care are la bază consecințe.
Cuvântul ,,căci” la începutul propoziției denotă susținerea efortului de a plăti taxe, care nu
sunt doar de formă, ci reprezintă un mod prin care creștinul la rândul lui contribuie la
bunul mers al societăți, dorit de alfel și de Dumnezeu.153
v. 7 Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui
datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i
cinstea.
v. 7 ἀπόδοτε πᾶσιν τὰς ὀφειλάς, τῷ τὸν φόρον τὸν φόρον, τῷ τὸ τέλος τὸ τέλος, τῷ
τὸν φόβον τὸν φόβον, τῷ τὴν τιμὴν τὴν τιμήν.
149
Dunn, Romans 9-16, (WBC), p. 772.
150
151
152
Moo, The epistle to the Romans, (NICNT), p. 804.
153
Moo, The Epistle to the Romans, (NICNT), p. 804.
43
Versetul 7 poate fi considerat o chemare care sumarizează ideile prezentate de la
vv. 1-6. Acum parcă din nou apostolul face acea chemare generală, în care toți sunt
chemați să plătească ori ce fel de obligație pe care o au față de cineva, care bineînțeles e
limitată de varietățile de autorități existente.154
Apostolul Pavel scoate în evidență patru feluri de obligații și anume: taxele care
sunt de două feluri ,,birul”155 și ,,vama”; respectul care se înțelege printr-o paralelă idei
de ,,frică”; cinstea. Pavel vorbește despre aceste și spune să le dăruim, ca un sens de
plată.156
Se mai poate considera că apostolul are ca și concluzie un comentariu al cuvintelor
Domnului Isus și anume ,,Dați Cezarului ce este al Cezarului” din Matei 22:21. De aceea
prin referirea pe care o face cu privire la felul în care creștinul trebuie să se raporteze la
stat, apostolul cheamă să se plătească această ca o datorie morală și nu ca pe un rău
suportabil.157
4.2 Concluzie: Dinamica inter-relaționării cu autoritățile statale
Dinamica inter-relaționării cu autoritățile statale are în vedere o discuție despre

modul în care creștinul înțelege și interacționează cu statul. Ceea ce a prezentat atunci
apostolul Pavel trebuie înțeles cu mare grijă întrucât chemare pe care el a făcut-o a vizat
într-un mod clar pe creștinii din Roma. Într-un mod indirect, ne vizează și pe noi astăzi
întrucât dincolo de timpurile în care a trăit Pavel noi trebuie să înțelegem corect teologia sa
pentru a o aplica ca voie a lui Dumnezeu în viața noastră de creștinii. Nu întotdeauna
principiile statale sunt corecte, sau chiar a unor obligații care ni le aduc, întrucât în istorie
vedem momente când unele state au deraiat complet oricăror principii Biblice. Ideea de
supunere și acceptare a obligaților statale la care ne cheamă apostolul sunt făcute pentru
vremurile în care acestea mai departe sunt supuse principiilor lui Dumnezeu. Apostolul
Pavel accentuează în aceste versete idee de supunere față de autoritatea statală care face
voia lui Dumnezeu prin dreptate. Când elementul dreptății dispare din orice principiu al
statului atunci creștinul nu este obligat să se supună așa încât să își ponegrească propria sa
integritate.
154
Moo, The Epistle to the Romans, (NICNT), p. 805.
155
Heiko Krimmer, Epistola catre Romani, p. 318, spune că birul era reprezentat de o plată, ca un impozit
care trebuia dat pe cap de locuitor, iar această teorie decurge, spune el, din pasajele biblice, Luca 20:22 și
23:2.
156
Moo, Douglas J., The Epistle to the Romans, (NICNT), p. 805.
157
Heiko Krimmer, Epistola catre Romani, p. 318.
44
Chemarea apostolului e clară și pentru noi astăzi aceea de a nu vedea statul ca pe un
rău suportabil ci ca pe ceva care Dumnezeu a așezat în vederea unei trăiri pașnice pe acest
pământ. Nu putem vorbi astăzi de o trăire pașnică pe întreg pământ, dar sumarizată la
societatea în care trăim este o societate care încă încearcă să estompeze anumite răutăți
cum ar fi criminalitatea, furtul, și corupția. Chiar dacă aceste răutăți încă sunt practicate la
nivel de teorie societatea caută să le elimine.
45
CONCLUZII
Dinamica socială a vieții de credință din Romani 12-13 prezintă interacțiunea

credinciosului cu cei din jurul său. Cei din jurul său sunt reprezentați de credincioși,
necredincioși și autoritățile statale.
Viața de credință așa cum o prezintă apostolul Pavel ara la bază un nou mod de a
gândi referitor la relații. Nu suntem chemați să avem o relație doar cu Dumnezeu deși ea
nu ar putea exista niciodată fără relația cu ceilalți. Chiar dacă am dori să avem o relație
exclusivă cu Dumnezeu departe de comunitate și societate ar fi imposibil întrucât într-o
relație reală cu El suntem chemați să avem o relație cu ceilalți.
Relațiile cu ceilalți începe de la un mod corect de a te privi pe tine însuți, întrucât
ceea ce iți poate lega aceste relație ești tu ca om, personalitate, felul de a respecta și a iubi
pe ceilalți. Romani 12-13 este unul dintre pasajele care surprinde cel mai bine ce
presupune relațiile cu cei din jur întrucât el are exemple clare a modului în care se ne
raportăm la societate. Exemplele date de apostolul Pavel în acest pasaj au aplicabilitate și
pentru noi astăzi chiar dacă ele au fost scrise prima dată pentru ce din Romani. Teologia
prezentată de apostol în acest pasaj îl are în centru pe Dumnezeu care lucrează prin
credincioși și societate ca acestea să își găsească pacea. Pace care poate fi găsită printr-un
caracter hristic în comunitate, societate și în raport cu autoritățile.
Lucrarea aceasta a avut ca scop înțelegere pe care apostolul Pavel o are cu privire la
relații, totuși această temă ar putea continua și mai departe, în care să se dezvolte un
subiect pe relații care să depășească sfera epistolelor pauline și anume la ceea ce ne spune
și Hristos, sau chiar felul în care sunt prezentate relațiile în VT.
Detaliile cu privire la timpul în care apostolul Pavel a scris sunt limitate dar acest
lucru nu ne face să dăm înapoi în înțelegerea principalelor sale învățături. Ce este cert că
acest pasaj fie el către destinatari de atunci a avut un rol importat în gândirea apostolului
Pavel. Acest rol importat nu se regăsește doar în cele două capitole ci în întreaga sa
epistola. Apostolul a pus mult accent pe această dimensiune orizontală care exprimă
relațiile cu cei din jur.
46
BIBLIOGRAFIE
ANDERS, Max, Holman New Testament Commentary, Romans, Nashiville, Holman

Reference, 2000.
BARKER, Kenneth L. (ed.), Kohlenberger, John R. (ed.), Zondervan NIV Bible

commentary, vol. 2: New Testament, Grand Rapids, Michigan, Zondervan Publishing
House, 1994.
BARNES, Albert, Notes, Explanatory and Practical on the Epistle to the Romans, Boston,
Crocker & Brewster, 1838.
BARRETT, C. K., The Epistle to the Romans, London, Adam & Charles Black, 1962.
BRAY, Gerald, Ancient Christian Commentary On Scripture, New Testament VI, Romans,
Downers Grove, Illinois, InterVarsity Press, 1998,
BROWN, Raymond E., An Introduction To The New Testament, London, Yale University
Press, 1997.
BRUCE, F. F., Romans, The Tyndale New Testament Commentaries, Michigan, William B.
Eerdmas, 2002.
BRUNNER, Emil & HODOROABĂ, Ieremie (trad.), Epistola catre Romani, Sibiu, Editura
Lumina Lumii, 1992.
BURROWS, W., The Preacher’s Complete Homiletic Commentary, Romans, Michigan,

Baker Book House, 1974 .
BYRNE, Brendan, Romans, Sacra Pagina Series, Collegeville, Minnesota, A Michael

Glazier Book by The Liturgical Press, 1996.
CALVIN, Jean, Epistola către romani, (trad.) Ștefan Gugura, Cluj-Napoca, Logos, 2014.
CHILDS, S. Brevard, Biblicat Theology of the Old and New Testaments, Theolocal
Reflecțion On The Cristian Bible, Minneapolis, First Fortress Press, 2001.
47
COLIN, Kruse G., Paul’s Letter to the Romans, Pillar New Testament Commentary Series,
Grand Rapids, Michigan / Cambridge, UK: William B. Eerdmans Publishing
Company, 2012.
CONSTANINEANU, Corneliu, Trăiți în Pace, Dimensiunea socială a reconcilierii în

teologia paulină, Oradea, Casa Cărții, 2013.
DUNN, James D. G., Romans 9 - 16, Word Biblical Commentary, Waco, Texas, Word
Books Publisher, 1988.
EDWARDS, James R., Romans, New International Biblical Commentary - New Testament
Series, Peabody, Massachusetts, Hendrickson Publishers, 1992.
EMERTON, J. A., C. E. B Cranfield (Editori), The International Critical Commentary,

Romans, Volume 11, Edinburgh, T. & T. Clark LTD, 1986.
ERDMAN, Charles R., The Epistle of Paul to the Romans, Philadelphia, The Westminster
Press, 1966.
EXCELL, Joseph S., The Biblical Illustrator, Romans, Vol. II, Michigan, Bakers Book
House, 1975.
FĂRĂGĂU, Beniamin, Epistola lui Pavel catre Romani, Cluj-Napoca, Logos, 1999.
FUREY, Robert J., So I’m Not Perfect, A Psychology Of Humility, New York, Alba House,
1986.
GAEBELEIN, Frank E. (gen. ed.), Douglas, James Dixon (ed.), The Expositor's Bible
Commentary, vol. 10 : Romans - Galatians, Michigan, Zondervan, 1976.
GREENE, Oliver B., The Epistle of Paul the Apostle of the Romans, Greenville, The Gospel
Hour, 1962.
GUTHRIE, The Bible Commentary, Michigan, William B. Eerdmans, 1970.
HAGNER, Donald A., The New Testament, A Historical and Theological Introduction,
Michigan, Baker Academic, 2012.
48
HAMILTON, Mark W., The Transforming Word, One- Volume Commentary On The Bible,
Abilene, Texas, Abilene Christian University Press, 2009.
HENDRIKSEN, William Hendriksen, New Testament Commentary, Romans, Edinburgh,

The Banner Of Truth Trust, 1982.
HODGE, Charles, Romans, Edinburgh, The Banner Of Truth Trust, 1975.
HOVEY, Craig, To Share in The Body, Grand Rapis, BrazosPress, 2008.
HUGHES, R. Kent, Romans, New York, New York International Bible Society, 1991.
JEWETT, Robert, Romans: a Commentary, Minneapolis, MN, Fortress Press, 2007.
JONES, Alan, Sacrifice and Delight, Spirituality For Ministry, New York, HarperCollins,
1992.
JOSEPH, A. Fitzmyer,., Romans: A New Translation with Introduction and Commentary,

The Anchor Yale Bible Commentary, London, Yale University Press, 1993.
JOWETT, John Henry, The Passion for Souls, New York, Grosset & Dunlap, 1905.
KÄSEMANN, Ernst, Commentary on Romans, London, SCM Press Ltd, 1980.
KECK, E. Leander (ed.), The New Interpreter's Bible: A Commentary in Twelve Volumes.
Volume X: the Acts of the Apostles; Introduction to Epistolary Literature; the Letter
to the Romans; the First Letter to the Corinthians, Nashville, Abingdon Press, 2002.
KRIMMER, Heiko, Epistola catre Romani, Korntal, Germania, Lumina Lumii, 2001.
LANGE, John Petter Lange, Commentary on the Holy Scriptures, Critical, Doctrinal and
Homiletical, Romans and Corinthians, Michigan, Zondervan Publishing House,
1960.
LEVY, Ian Christopher, The Letter To The Romans, (BMT), Grand Rapids, Michigan,
William B. Eerdmans, 2013.
MACDONALD, William, Comentar la Noul Testament, trad. Doru Motz, Bielefeld, CLV,
1998.
49
MOO, Douglas J., The Epistle to the Romans, The New International Commentary on the
New Testament, Grand Rapids, Michigan, William B. Eerdmans Publishing
Company, 1996.
MOO, J. Douglas, Romans, The NIV Application Commentary Series, Grand Rapids,
Michigan, Zondervan Corporation, 2000.
MURRAY, John, (NICNT), The Epistle To The Romans, Grand Rapids, Eerdmans
Publishing Co., 1977.
NEWELL, William R., Romans, Verse by Verse, Chicago, Moody Press, 1970.
SANDERS, E. P., Paul, The Apostle’s life, letters and Thought, Minneapolis, Fortress Press,
2015.
SCHREINER, Thomas R, Romans, Bakers Exegetical Commentary on the New Testament,

Grand Rapids, MI, Baker Academic, 1998.
SCHULLER, Robert H., Self Esteem the New Reformation, Texas, Word Books, 1982.
SPENCE, H. D. M., The Pulpit Commentary, Volume 18, Acts & Romans, Massachusetts,
Hendrickson Publisher, 1985.
STOTT, John, Epistola lui Pavel către Romani, trad. I. Ciobanu, Cluj Napoca, Logos, 2000.
VEST, Lamar, Spiritual Renewal, The Pain and the Glory, Cleveland, Pathway Press, 1988.
WALVOORD, John F. & ZUCK, Roy B. (Editori), Comentariu al Noului Testament,

Verlan, Octavian (trad.) Leontiuc, Gelu (trad.), Arad, Multimedia, 2005.
WILKEN, Robert Louis, The Church’s Bible, Romans, Grand Rapis, Michigan, William B.
Eerdmans, 2012.
NA28 , Versiunea grecească Nestle-Aland.
BIBLIA, Traducerea Dumitru Cornilescu
50
DECLARAȚIE
Subsemnatul, Hanc Emanuel Cosmin, candidat la titlul de licențiat în teologie,

declar înaintea lui Dumnezeu și pe propria-mi răspundere că prezenta teză de licență,
având titlul: Dinamica socială a vieții de credință din Romani 12-13 este în totalitate
opera mea și că pentru pregătirea ei n-am folosit alte lucrări în afara celor menționate
în notele de subsol și în lista bibliografică. De asemenea, declar că toate sursele, sunt
indicate în lucrare, cu respectarea Regulamentului de întocmire a tezei de
licenţă/lucrării de disertație.
Semnătura
51

Hanc-Emanuel-Cosmin Dinamica-Sociala Licenta Draft-2 CC

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Hanc-Emanuel-Cosmin Dinamica-Sociala Licenta Draft-2 CC

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Teologie Penticostală

Dialog şi cooperare creştină pentru binele comun

(NIBC) New International Biblical Commentary

1.1 Definirea, încadrarea și delimitarea subiectului

În teza de licență cu titlu, Dinamica socială a vieţii de credinţă în Romani 12-13,

1.2 Metoda de cercetare

1.3 Importanța subiectului și motivația alegerii

TEMELE TEOLOGICE, CONTEXTUL ȘI ARGUMENTUL EPISTOLEI CĂTRE

1.1 Teme teologice ale scrierii din Romani1

1. Situația dificilă a umanității creată de păcat (Romani 1:18-3:20)

1.2 Contextul scrierii

1.3 Argumentul din Romani 12:1-15:13

2.1 Dinamica chemării la viața de credință. Romani 12:1-2

2.2 Smerenie și moderație în gândire, cum se manifestă în comunitate. Romani 12:3

2.3 Dinamica unității în comunitate. Romani 12:4-5

2.4 Dinamica slujirii în comunitate. Romani 12:6-8

Apostolul Pavel începe să ne vorbească despre diferitele daruri pe care creștinii le

Slujbă sau διακονίαν poate să însemne: oficiul bisericesc în general67, o slujbă

2.5. Dinamica manifestării dragostei în comunitate. Romani 12:9-16

v. 9 ,,Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de

v. 10 ,,Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea

Aici apostolul vorbește despre manifestarea dragostei în comunitate, o dragoste

În problemele de traducere pe care ni le putem pune la acest verset sunt cu privire

v. 12 ,,Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.”

v. 13 ,,Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.”

v. 14 ,,Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi şi nu blestemaţi.”

,,Aveți aceleași simțăminte” este o expresie caracteristică apostolului Pavel și e

2.6 Concluzii: Dinamica socială a vieții de credință în interiorul comunității.

Viața de credință în interiorul comunității începe cu un detaliu foarte important, și

DINAMICA SOCIALĂ A VIEȚII DE CREDINȚĂ ÎN AFARA COMUNITĂȚII

3.1 Dinaminca inter-relaționării în afara comunității. Romani 12:17-19

William MacDonald în interpretarea pe care o aduce acestui verset spunea că ceea ce

Apostol continuă exemplul pe care un creștin adevărat trebuie să îl aibă în societate.

v. 19 Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui

3.2 Dinamica slujirii în afara comunității. Romani 12:20-21

v. 20 Dimpotrivă, „dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i

v. 21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.

3.3 Concluzii: Dinamica socială a vieții de credință în afara comunității.

Apostolul Pavel a vorbit despre modul în care creștinii trebuie să se comporte

DINAMICA SOCIALĂ A VIEȚII DE CREDINȚĂ ÎN RAPORT CU

Apostolul Pavel continua în capitolul 13 îndemnarea sa adresată creștinilor aflați în

v. 5 De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul

4.2 Concluzie: Dinamica inter-relaționării cu autoritățile statale

Dinamica inter-relaționării cu autoritățile statale are în vedere o discuție despre

Dinamica socială a vieții de credință din Romani 12-13 prezintă interacțiunea

ANDERS, Max, Holman New Testament Commentary, Romans, Nashiville, Holman

BARKER, Kenneth L. (ed.), Kohlenberger, John R. (ed.), Zondervan NIV Bible

BURROWS, W., The Preacher’s Complete Homiletic Commentary, Romans, Michigan,

BYRNE, Brendan, Romans, Sacra Pagina Series, Collegeville, Minnesota, A Michael

CONSTANINEANU, Corneliu, Trăiți în Pace, Dimensiunea socială a reconcilierii în

EMERTON, J. A., C. E. B Cranfield (Editori), The International Critical Commentary,

GUTHRIE, The Bible Commentary, Michigan, William B. Eerdmans, 1970.

HENDRIKSEN, William Hendriksen, New Testament Commentary, Romans, Edinburgh,

HODGE, Charles, Romans, Edinburgh, The Banner Of Truth Trust, 1975.

HOVEY, Craig, To Share in The Body, Grand Rapis, BrazosPress, 2008.

JEWETT, Robert, Romans: a Commentary, Minneapolis, MN, Fortress Press, 2007.

JOSEPH, A. Fitzmyer,., Romans: A New Translation with Introduction and Commentary,

KÄSEMANN, Ernst, Commentary on Romans, London, SCM Press Ltd, 1980.

SCHREINER, Thomas R, Romans, Bakers Exegetical Commentary on the New Testament,

WALVOORD, John F. & ZUCK, Roy B. (Editori), Comentariu al Noului Testament,

NA28 , Versiunea grecească Nestle-Aland.

BIBLIA, Traducerea Dumitru Cornilescu