Conceptualizarea nevrotismului

Nevrotism deriva de la cuvantul "nevroza" care a fost introdus de catre fizicianul scotian William Cullen
in 1769 referindu-se la "tulburarea de simt si de miscare" cauzata de o "afectiune generala a sistemului
nervos". Acest aspect este in concordanta cu faptul ca diferentele individuale in nevrotism reprezinta
diferente ale zgomotului mental (operationalizat ca deviatii standard ale timpului de reactie). O alta
conceptualizare se refera la nevrotism ca la o emotie generala negativa (Tellegen, 1985). Potrivit acestei
teorii indivizii cu un nevrotism inalt sunt mai predispusi la a experimenta anxietate si depresie decat
indivizii stabili emotional.

Nevrotismul este o trasatura de personalitate descrisa prin adjective ca tensionat (vs. relaxat), nervos
(vs. calm), si cu toane (vs. constant) si opusul stabilitatii emotionale. Corelatiile cu aceasta trasatura
includ stare de bine subiectiva slab scorata, perceptia unei sanatati fizice precare, reactiii maladaptative
la boala, niveluri inalte de psihopatologie, niveluri scazute de maturitate si o calitate proasta a relatiilor
sociale si de cuplu (Ozer & Benet- Martinez, 2006). Este ingrijorator faptul ca aceste trasaturi au inceput
sa creasca din anii 1950 (Twenge, 2000). Din aceasta cauza nu este de mirare ca dintre toti factorii big
five, nevrotismul este cel mai des mentionat in baza de date PsycINFO. In ciuda acestor descoperiri nu
este clar ce anume constituie natura funadamentala a nevrotismului.

Este chestionabil daca indivizii cu un nevrotism inalt afiseaza raspunsuri instabile, emotii negative si
tendinte comportamentale negative indiferent de ceea ce li se intampla. Intr-adevar, aceasta
conceptualizare rigida a trasaturilor de personalitate careia ii lipseste referirea la situatiile in care este
relevanta a fost studiata dintr-o perspectiva genetica si dintr-o perspectiva a personalitatii orientata pe
proces de catre Revelle care a formulat in 1995:

"Trasaturile nu sunt comportament in sine. Ele sunt afirmatii sumare care descriu probabilitati si rate de
schimbari ale comportamentului ca raspuns la o situatie particulara. In completarea probabilitatii si
latentei unui raspuns, predispozitiile stabile pot fi conceptualizate in termnei sensibilitati diferite la
situatii si rate de raspuns diferite."

In modelul lui Eysenk (1944) al personalitatii nevrotismul este legat de pragurile de activare din sisemul
simpatic central sau regiunea din creier care guverneaza raspunsurile lupta-sau-fugi in caz de pericol.
Aceasta perspectiva este sustinuta de cercetarea asupra diferentelor individuale in cazul sensibilitatii
sistemului evitarii (vs. abordare) (Carver, Sutton & Scheier, 2000). Nevrotismul vazut ca sensibilitate la
amenintari necesita specificarea unui context (amenintarile) care activeaza predilectia indivizilor cu
nevrotism inalt sa reactioneze intr-un anumit mod (cu vigilenta).