Sisteme de Comunicatii Cursuri PDF

SISTEME DE COMUNICATIE – CURS 1 - Constantinescu Catalin
CAP. 1 SISTEME DE COMUNICATII. ELEMENTE GENERALE
1.1 Notiuni introductive. Scurt istoric
Sistemele de comunicatii in ansamblu formeaza un domeniu de mare amploare, aici putand

fi incadrate o mare diversitate de subiecte.
Privind in sens strict literar, comunicatiile sunt definite ca fiind mijloace de comunicare intre
puncte diferite, intre acestea fiind stabilita o legatura, un contact de orice natura. Astfel, de
exemplu, doua persoane ce converseaza formeaza un sistem de comunicatie. Legatura dintre cele
doua persoane poate fi strict verbala (cele doua persoane ar putea comunica cu succes daca ar fi
legate la ochi) sau se poate stabili pe mai multe cai. Astfel, interlocutorii ar putea stabili, de
exemplu, o comunicatie atat verbal cat si printr-un limbaj al semnelor. Cele doua cai pot exprima in
acelasi timp lucruri identice, pot exprima idei diferite sau se pot completa. Numarul de cai de
comunicatie intre punctele intre care se transfera informatii nu este limitat. Un exemplu simplu ar
putea deriva din modul in care un formator de bucatari – un chef – isi instruieste cursantii.
Explicatiile verbale in acest caz sunt completate de cele exprimate cu ajutorul mainilor (cursantii
trebuie sa observe modul in care chef-ul pregateste, foloseste si prepara ingredientele). Toate
acestea sunt completate, de asemenea, de informatii furnizate de alte simturi primare (gust si
miros). Comunicatia in acest caz se poate spune ca s-a stabilit si realizat pe 4 cai diferite,
informatiile transmise simultan avand drept scop unic instruirea corecta si completa a cursantilor.
Privind in acest mod sistemele de comunicatie, se poate spune ca acestea au radacini adanci de-a
lungul timpului, pozitionarea temporala a catorva dintre momentele istorice importante ce au
legatura cu comunicatiile sau cu sistemele de comunicatii fiind graitoare in acest sens.
Anul Evenimentul
3000 I.C. Egiptenii au dezvoltat un limbaj pictografic de exprimare, simbolurile fiind
numite hieroglife.
800 D.C. Arabii au adoptat prezentul sistem de numeratie din India.
1440 Johannes Gutenberg inventeaza masina de tiparit.
1752 Benjamin Franklin demonstreaza natura electrica a fulgerelor naturale.
1827 Georg Simon Ohm formuleaza legea sa.
1834 Carl F. Gauss si Ernst H. Weber construiesc telegraful electromagnetic.
1838 William F. Cooke si Sir Charles Wheatstone construiesc telegraful.
1844 Samuel F.B. Morse transmite primul mesaj Morse prin telegraf intre
Washington, D.C. si Baltimore, Maryland.
1850 Gustav Robert Kirchhoff a publicat legile sale.
1858 Este intins primul cablu transatlantic care, insa, cedeaza dupa numai 26 de
zile.
1864 James C. Maxwell prezice radiatia electromagnetica.
1871 Societatea Inginerilor Telegrafisti este organizata la Londra.
1876 Alexander Graham Bell dezvolta si patenteaza telefonul.
1883 Thomas E. Edison descopera fluxul de electroni in vacuum (efectul
Edison) si pune bazele tubului cu electoni.
1884 Este infiintat Institutul American al Inginerilor Eletricieni (AIEE –
American Institute of Electrical Engineers).
1
1887 Heinrich Hertz verifica teoria lui Maxwell.

1889 Se infiinteaza in Londra Institutul Inginerilor Eletricieni (IEE – Institute of
Electrical Engineers) din Societatea Inginerilor Telegrafisti.
1894 Oliver Lodge demonstreaza comunicatia fara fir la o distanta de peste 135
m.
1900 Guglielmo Marconi transmite primul semnal wireless transatlantic.
1905 Reginald Fessenden transmite voce si muzica prin radio.
1906 Lee deForest inventeaza trioda.
1907 Societatea Inginerilor Telegrafului fara Fir (Society of Wireless Telegraph
Engineers) este infiintata in Statele Unite.
1909 Se stabileste in Statele Unite Institutul Comunicatiilor fara Fir (Wireless
Institute).
1912 Institutul Inginerilor Radio (IRE – Institute of Radio Engineers) este
infiintat in Statele Unite din Societatea Inginerilor Telegrafului fara Fir
(Society of Wireless Telegraph Engineers) si Institutul Comunicatiilor fara
Fir (Wireless Institute).
1915 Bell System finalizeaza o linie telefonica transcontinentala in Statele Unite.
1918 Edwin H. Armstrong inventeaza circuitul receptor superheterodina.
1920 KDKA, Pittsburgh, PA incepe emisiunile radio programate.
1920 J.R. Carson aplica esantionarea in comunicatii.
1923 Vladimir K. Zworkykin realizeaza tubul de televiziune de tip “iconoscop”.
1926 J. L. Baird (Anglia) and C. F. Jenkins (Statele Unite) demonstreaza
televiziunea.
1927 Este infiintata Comisia Federala de Radio in Statele Unite (Federal Radio
Commission).
1927 Harold Black dezvolta amplificatorul cu reactie negativa in laboratoarele
Bell.
1928 Philo T. Farnsworth demonstreaza primul sistem de televiziune complet
electronic.
1931 Sunt initiate primele servicii de teleimprimare.
1933 Edwin H. Armstrong inventeaza modulatia in frecventa (FM).
1934 Comisia Federala de Comunicatii (FCC - Federal Communication
Commission) este creata din Comisia Federala de Radio (Federal Radio
Commission) in Statele Unite.
1935 Robert A. Watson-Watt dezvolta primul radar.
1936 BBA (British Broadcasting Corporation) incepe prima difuzare de
televiziune.
1937 Alex Reeves concepe notiunea de modulatie PCM (Pulse Code
Modulation).
1941 John V. Atanasoff inventeaza calculatorul digital la Iowa State College.
1941 FCC autorizeaza radiodifuzarea televiziunii in Statele Unite.
1945 Calculatorul digital electronic ENIAC este realizat la Universitatea din
Pennsylvania de catre John W. Mauchly.
1947 Walter H. Brattain, John Bardeen, William Shockley dezvolta tranzistorul
la laboratoarele Bell.
1947 Steve O. Rice dezvolta o reprezentare statistica a zgomotului la
laboratoarele Bell.
1948 Claude E. Shannon publica lucrarea sa despre teoria informatiei.
1950 Este utilizata in telefonie multiplexarea in timp.
1950 Sunt dezvoltate telefonul si comunicatiile prin microunde.
2
1953 Televiziunea color NTSC a fost introdusa in Statele Unite.

1953 Este intins primul cablu telefonic transatlantic (36 de canale de voce).
1957 Este lansat de catre URSS primul satelit al pamantului, Sputnik I.
1958 A. L. Schawlow si C. H. Townes publica principiul laser.
1958 Jack Kilby de la Texas Instruments realizeaza primul circuit integrat cu
germaniu.
1958 Robert Noyce de la Fairchild realizeaza primul circuit integrat cu siliciu.
1961 Radiodifuziunea FM stereo incepe in Statele Unite ale Americii.
1962 Primul satelit activ, Telstar I, comuta semnale de televiziune intre Statele
Unite si Europa.
1963 Bell System introduce telefonul cu tonuri.
1963 Institutul Inginerilor Eletricieni si Electronisti (IEEE - Institute of
Electrical and Electronic Engineers) este format prin unirea IRE si AIEE.
1963 - 1966 Sunt dezvoltate codurile de corectie a erorii si egalizarea adaptiva pentru
comunicatiile de mare viteza fara erori.
1964 Sistem de comutare de telefonie electronic (No. 1 ESS) este introdus in
serviciu.
1965 Primul satelit de comunicatii comercial (Early Bird) a fost introdus in
serviciu.
1968 A fost dezvoltat sistemul de televiziune prin cablu.
1971 Intel dezvolta primul microprocesor, 4004.
1972 Motorola demonstreaza FCC primul telefon celular.
1976 Sunt dezvoltate calculatoarele personale.
1979 Memoria RAM de 64kb deschide usa erei circuitelor integrate pe scara
foarte larga (VLSI).
1980 Bell System dezvolta comunicatia prin fibra optica FT3.
1980 Este dezvoltat discul compact (CD) de catre Philips si Sony.
1981 Este introdus pe piata IBM PC.
1982 AT&T este de acord sa renunte la cele 22 de companii de telefonie Bell
System ale sale.
1984 Apple introduce calculatorul Machintosh.
1985 Echipamentele de tip FAX devin populare.
1989 Este dezvoltat sistemul de pozitionare globala (GPS) utilizand satelitii.
1995 Internet-ul si WWW devin populare.
2000 - prezent Era microprocesoarelor si a procesoarelor de semnal, a osciloscoapelor
digitale, a receptoarelor cu acord digital, a comunicatiilor digitale prin
satelit, a supercomputerelor s.a.m.d.
In general, comunicatiile presupun transmiterea de informatii de la un punct la un alt punct

printr-o succesiune de procese bine sintetizate si interconectate in modelul Shannon – Weaver
(1949) – fig. 1.1:
- generarea mesajului ce urmeaza a fi transmis, de catre sursa de informatie;

- descrierea mesajului cu un anumit grad de precizie utilizand un set de simboluri;
- codificarea simbolurilor astfel incat acestea sa poata fi transmise; in telefonie, de
exemplu, acest proces consta in transformarea controlata a presiunii vocale in curent
electric; in telegrafie, codificarea conduce la generarea de secvente de linii, puncte si
spatii, corespunzatoare mesajelor codificate; in sistemele multiplexate PCM, transmisii
3
diferite de informatie trebuie esantionate, comprimate, cuantificate si codificate si, in

final, intretesute corespunzator reconstructiei semnalului;
- transmisia propriu-zisa a simbolurilor codificate prin intermediul canalului de
comunicatie;
- decodificarea si reproducerea simbolurilor originale;
- recrearea mesajului original cu o degradare finita a calitatii acestuia, degradare
determinata de imperfectiunea sistemului (de zgomot).
Fig. 1.1 Modelul Shannon – Weaver (1949)
Din punct de vedere al modului de interconectare a sursei sau surselor de informatie cu

receptorul sau receptorii exista 2 moduri comunicatie de baza:
- unu – la – unu (point – to – point sau one – to – one), situatie in care exista o singura
sursa de informatii si un singur receptor;
- difuzare (broadcast sau one – to – many) situatie in care exista o sungura sursa insa sunt
mai multi receptori simultan, adica receptori ai aceluiasi mesaj la un moment dat.
Din punct de vedere al modului de creare si transmisie a mesajelor intre sursa si receptor,
sistemele de comunicatii pot fi analogice sau digitale.
Comunicatiile analogice au la baza metode de transmisie a informatiilor utilizand semnale

ce pot varia continuu intr-un anumit domeniu (de exemplu amplitudinea semnalului, sau frecventa
acestuia).
In cazul comunicatiilor digitale, codificarea informatiilor si transmisia acestora se face

utilizand un numar finit de simboluri.
1.2 Avantajele sistemelor de comunicatii digitale
Comparativ cu sistemele de comunicatii analogice, cele digitale au o serie de avantaje care

le recomanda in utilizare. Aceste avantaje depasesc ca amploare dezavantajele, dovada clara fiind
dezvoltarea neta a sistemelor de comunicatii digitale in defavoarea celor analogice.
4
Un avantaj major consta in usurinta de regenerare a semnalelor digitale comparativ cu

cele analogice.
De-a lungul liniilor de transmisie a semnalelor digitale, ca in cazul tuturor liniilor de

transmisie, exista doua mecanisme de degradare a semnalelor. Semnalele sunt deformate pe de o
parte datorita faptului ca functiile de transfer ale blocurilor componente ale sistemului de
comunicatii nu sunt ideale intervenind astfel efecte de distorsionare a semnalelor, iar pe de alta
parte datorita zgomotelor electrice si a interferentelor. Semnalele digitale pot fi usor regenerate prin
intermediul unor echipamente (ce se intalnesc sub denumirea de repetoare regenerative sau, simplu,
repetoare) ce amplifica semnalul si il reconstruieste intr-un punct sau intr-o succesiune de puncte in
care semnalele distorsionate sunt inca credibile.
Un alt avantaj este acela ca semnalele digitale sunt mai putin supuse atat distorsiunilor
cat si interferentelor comparativ cu semnalele analogice.
Circuitele specifice sistemelor de comunicatie digitale sunt mai fiabile si mai flexibile
decat cele analogice iar costurile de productie ale acestora sunt, in general, mai mici.
Tehnicile digitale se preteaza in mod natural functiilor de procesare a semnalelor

pentru protectia impotriva interferentelor si a bruiajului.
Foarte multe dintre sistemele actuale de comunicatii deservesc conexiuni intre

calculatoare, intre echipamente digitale si calculatoare, respectiv intre echipamente digitale. Toate
acestea se preteaza nativ mai bine comunicatiilor digitale.
1.3 Retele de comunicatii
O retea de comunicatii sau, mai simplu, o retea este constituita dintr-un set de noduri
interconectate intre ele (fig. 1.2). Scopul primar al acestor noduri este de a ruta datele in interiorul
retelei. Fiecare nod are una sau mai multe statii atasate, statii care au nevoie la un moment dat de
servicii specifice comunicatiilor de date.
Fig. 1.2 Structura unei retele de comunicatii
5
Topologia unei retele este definita ca fiind modul fizic sau logic de aranjare a conexiunilor
din retea. Functie de topologie, retelele se impart in mai multe categorii (fig. 1.3):
- retea punct la punct;

- retea magistrala;
- retea inel;
- retea stea;
- retea plasa;
- retea mixta.
Fig. 1.3 Topologii de retele
Retelele de tip punct la punct sunt retelele cu cea mai simpla topologie si constau in legaturi
permanente intre oricare doua noduri la un moment dat.
In cazul retelelor de tip magistrala toate nodurile retelei sunt conectate la un mediu comun
ce permite transferul de date.
O retea inel are nodurile legate succesiv intre ele, aceasta conexiune terminandu-se prin
legatura directa dintre ultimul nod al retelei si primul.
6
Topologia stea consta dintr-un nod central, nod cu care se conecteaza direct si exclusiv
fiecare dintre celelalte noduri ale retelei.
Retelele plasa au cele mai copmplexe topologii si ofera conexiuni redundante ce permit
reconfigurari ale cailor de date in cazul unor noduri neoperationale sau blocate. O retea plasa in care
toate nodurile sunt interconectate se numeste retea deplin conectata.
Retelele mixte sunt alcatuite din mai multe retele cu topologii diferite.
7
CAP. 2 INTERFETE SPECIFICE SISTEMELOR DE COMUNICATIE

INDUSTRIALE; PROTOCOALE INDUSTRIALE DE COMUNICATIE
2.1 Interfete paralele si interfete seriale
De-a lungul timpului, pentru transferul de date au fost imaginate si dezvoltate o serie de
interfete si protocoale de comunicatie. Functie de modul de transfer al datelor, interfetele pot fi
impartite in:
- interfete paralele;
- interfete seriale.
O interfata paralela de comunicatii este constituita dintr-o multitudine de canale prin

intermediul carora se transmit date simultan (fig. 2.1). Cu alte cuvinte, interfata paralela permite
transferul mai multor biti in acelasi timp.
O interfata seriala poate transmite un singur bit la un moment dat, ceea ce inseamna ca
transferul complet de date presupune transmiterea unei succesiuni de biti (fig. 2.1).
Fig. 2.1 Modul de transfer al datelor in cazul interfetelor paralele si seriale
Utilizarea unui anumit tip de interfata depinde de multi factori, insa in etapa actuala a
dezvoltarii sistemelor de comunicatii foarte importanta este viteza de transfer. Desi aparent viteza
de transfer a datelor printr-o interfata paralela ar trebui sa fie de N ori mai mare decat printr-o
interfata seriala (unde N este numarul de canale de date de care dispune interfata paralela), lucrurile
nu stau chiar asa. Interfetele seriale sunt foarte sensibile din punct de vedere al interferentelor intre
canale si al zgomotelor. Din acest motiv, interfetele paralele nu sunt recomandate in cazul
distantelor lungi dintre echipamentele intre care se stabileste un transfer de date la un moment dat.
Pe de alta parte, avantajul major al numarului mic de linii de conexiune in cazul interfetelor seriale
a incurajat dezvoltarea de tehnologii si protocoale de comunicatie ce au crescut vitezele de transfer
la un nivel foarte ridicat. Astfel, in cazul portului USB 2.0, care este o interfata seriala, se poate
8
ajunge la viteze de transfer de pana la 480 Mbiti/s, in cazul portului USB 3.0 este de 5 Gbiti/s,
ajungand la viteze de pana la 10 Gbiti/s daca se utilizeaza USB 3.1.
De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de arhitecturi de comunicatie atat paralele cat si
seriale:
- paralele:
o magistralele de date (arhitecturi generale specifice, de exemplu, procesoarelor,
memoriilor si, in general, perifericelor);
o magistralele de adrese (arhitecturi generale specifice, de exemplu, procesoarelor,
o magistralele de control (arhitecturi generale specifice, de exemplu, procesoarelor,
o EPP/ECP (Enhanced Parallel Port/Enhanced Capability Port);
o P-ATA (Parallel ATA);
o PC Card (specifice laptop-urilor; a fost introdusa pe piata initial sub denumirea
de card-uri PCMCIA);
o Parallel SCSI etc;
- seriale:
o Ethernet;
o FireWire;
o InfiniBand;
o Serial ATA (SATA);
o SPI;
o I2C (I2C);
o USB;
o RS-232;
o RS-422;
o RS-423;
o RS-485 etc.
2.2 Interfata UART
Interfata UART (Universal Asynchronous Receiver/Transmitter) permite comunicatia

seriala intre doua sau mai multe echipamente sau dispozitive ce au in componenta o astfel de
interfata. Interfata UART este, in general, referita ca RS-232, RS-422 sau RS-485. Interfata UART
poate fi configurata pentru operarea Full-Duplex (comunicatie bidirectionala simultan), Half-
Duplex (comunicatie bidirectionala, insa nu simultan), Tx-Only (doar transmisie), Rx-Only (doar
receptie). Asa cum sugereaza si denumirea, controlerele UART permit realizarea asincrona a
transmisiilor de date, ceea ce ii permite sursei de date (transmitatorului) sa transfere informatiile
catre receptor fara a avea un semnal comun de ceas care sa permita sincronizarea datelor. In aceasta
situatie, atat transmitatorul cat si receptorul trebuie sa opereze cu aceiasi parametrii de timp (Baud
Rate – viteza de transfer) si sa utilizeze biti speciali adaugati datelor utile, biti care sa permita
sincronizrea datelor. In transmisia seriala asincrona transmitatorul trimite cuvinte catre receptor, un
9
cuvand fiind format dintr-un bit de START, intre 5 si 8 biti de date (primul bit fiind cel mai putin
semnificativ), un bit de paritate (optional) si 1, 1,5 sau 2 biti de STOP (fig. 2.2).
Fig. 2.2 Formatul de baza al unui cuvant transmis de un controler UART
La nivel fizic, semnalele specifice protocolului de comunicatie UART depind de nivelul la

care controlerul este implementat. Astfel, doua microcontrolere care au in componenta controlere
UART pot comunica intre ele prin conexiune directa, daca semnalele specifice de transmisie si
receptie sunt compatibile. De exemplu, in situatia in care controlerele utilizeaza semnale TTL,
nivelele logice 0, respectiv 1 corespund unui nivel de tensiune standard de 0V, respectiv 5V (fig.
2.3).
Fig. 2.3 Comunicatia UART intre doua microcontrolere
In cazul necesitatii stabilirii unei comunicatii seriale asincrone intre doua echipamente, se
poate utiliza RS232 (Recomanded Standard 232). Diferenta majora dintre UART si RS232 la nivel
fizic se refera la tensiunile asociate nivelelor logice “HIGH” si “LOW”. In cazul RS232, unui bit cu
valoarea 0 (LOW) ii corespunde un nivel de tensiune cuprins in intervalul [+3V; +15V], in timp ce
10
unui bit cu valoarea 1 (HIGH) ii corespunde un nivel de tensiune cuprins in intervalul [-15V; -3V] –
fig. 2.4.
Fig. 2.4 Comunicatia RS232 intre doua echipamente
RS232 are o serie de semnale prevazute pentru a asigura comunicatia dintre calculatoare si
echipamente de tip modem (fig. 2.5, tabelul 2.1).
Fig. 2.5 Conector RS232 - alocarea pinilor
11
Nr. pin
(conector
Semnal Descriere
RS232 DB9
tata – “male”)
1 DCD Data Carrier Detect
Echipamentul este conectat la un altul
2 RxD Receive Data
Pin receptionare date de la un alt echipament
3 TxD Transmit Data
Pin transmisie date catre un alt echipament
4 DTR Data Terminal Ready
Echipament pregatit pentru comunicatie
5 GND Ground
6 DSR Data Set Ready
Echipament pregatit pentru comunicatie
7 RTS Request to Send
Cerere transmisie (pentru protocoale de transmisie RTS/CTS)
8 CTS Clear to Send
Echipament pregatit (pentru protocoale de transmisie RTS/CTS)
9 RI Ring Indicator
Apel pe lina telefonica – conexiuni modem
Tabelul 2.1 Semnalele specifice standardului RS232(dispunerea semnalelor la conectorul RS232

DB9 tata)
Standardele 422 si 485 sunt solutii de transmisie diferentiala a datelor ce ofera robustete
chiar si pe distante mari de transmisie. Aceste standarde nu specifica un protocol de comunicatie,
specificatiile lor fiind folosite la nivel fizic de mai multe protocoale precum Modbus, Profibus,
DIN-Measurement-Bus si multe altele. In cazul interfetelor RS422 si RS485, liniile diferentiale ce
constituie calea fizica de transfer al datelor utilizeaza, de regula, perechi torsadate de cabluri.
Informatia vehiculata prin intermediul acestor linii este identificata prin polaritatea diferentei de
tensiune intre doua linii diferentiale. Daca polaritatea este pozitiva, atunci semnalul are valoarea
logica 1. Daca diferenta este negativa (polaritatea este negativa), atunci semnalul are valoarea
logica 0. Pentru cresterea imunitatii la zgomot, a fost definita si o margine de zgomot de ± 0.2V.
Standardul TIA/EIA-422 (RS422) permite transferul de date prin perechi multiple de fire
intre un transmitator si pana la 10 receptori. Comunicatia stabilita prin standardul 422 este de tip
full-duplex, liniile de transfer dinspre transmitator catre receptori fiind diferite de cele care permit
transferul invers de date.
Standardul TIA-EIA-485 (RS485) permite transferul de date pe linii diferentiale intre cel
mult 32 de echipamente. Indiferent de topologia adoptata a retelei in care sunt integrate
echipamente cu interfata RS485, la un moment dat un singur dispozitiv poate transmite. Acest mod
de operare se numeste half-duplex.
Pentru evitarea reflexiilor datorate discontinuitatii cablurilor si, implicit, evitarea coruperii
transmisiei, reteaua trebuie terminata la ambele capete prin intermediul unor terminatoare.
12
Terminatoarele pot fi simple rezistoare si ele pot fi integrate in echipamente sau nu (situatie in care
acestea se monteaza extern).
Pentru realizarea unei retele RS422 sau RS485 pot fi utilizate mai multe topologii, cele mai
recomandate fiing cea de tip magistrala, respectiv “daisy chain” (lant de margarete) – fig. 2.6.
Fig. 2.6 Topologii recomandate pentru retelele RS422 / RS485
Lungimea maxima a cablului pentru o retea RS422 / RS485 este 1200 m.
La nivel fizic, atat pentru obtinerea nivelelor de tensiune specifice standardului 232 cat si
pentru standardele 422 respectiv 485, se pot utiliza drivere specializate care permit conversia
semnalelor logice (TTL, de exemplu) in semnale specifice acestor standarde cu effort minim si la
pret de cost redus. Realizarea de sisteme de comunicatii de date utilizand echipamente sau
dispozitive echipate cu astfel de drivere este comoda si consta in respectarea conditiilor de
interconectare specifice standardului utilizat, indiferent de producatorul echipamentului, a
dispozitivului sau a driverelor (fig. 2.7, fig. 2.8).
Fig. 2.7 Exemplu de interconectare a doua echipamente prin interfata seriala RS232 (Rx/Tx)
13
a.
b.
Fig. 2.8 Exemplu de interconectare in retea: a – RS422, b – RS485
14
2.3 Protocolul MODBUS implementat pe linii seriale
2.3.1 Notiuni generale
Protocolul MODBUS implementat pe linii seriale este un protocol de tip Master / Slave. Un
sistem de tip Master / Slave este format dintr-un nod Master care initiaza trimite comenzi explicite
catre nodurile de tip Slave si proceseaza raspunsurile. In mod normal, nodurile Slave nu transmit
date fara ca acestea sa fie solicitate de catre Master, iar nodurile Slave nu comunica intre ele.
La nivel fizic, protocolul MODBUS pe linii seriale poate fi implementat prin diferite
interfete (RS485 pe doua fire, RS485 pe 4 fire, RS232). De obicei, MODBUS pe linii seriale este
implementat pe interfata RS485 pe 2 fire, care are avantajul unui numar mic de conexiuni (doar 2
fire) si, de asemenea, avantajul posibilitatii de integrare a echipamentelor in retele cu mai multe
noduri. Interfata RS232 se utilizeaza pentru implementarea MODBUS doar daca reteaua are 2
noduri, conexiunea realizandu-se punct-la-punct (point-to-point).
O comunicatie MODBUS este intotdeauna initiata de catre Master. Intr-o retea MODBUS
pot fi conectate in acelasi timp un singur nod Master si pana la 247 noduri Slave. Nodul Master
initiaza o singura comunicatie la un moment dat.
Nodul Master poate accesa nodurile Slave in doua moduri:
- Modul Unicast (sau cu adresare precisa) – situatie in care Master-ul adreseaza

individual si precis un Slave. Dupa primirea si procesarea cererii, nodul Slave returneaza
un mesaj nodului Master. In acest caz, fiecare tranzactie MODBUS consta in 2 mesaje: o
cerere de la Master si un mesaj returnat de la Slave. Fiecare nod Slave trebuie sa aiba o
adresa unica astfel incat sa poata fi adresat in mod unic (adresele sunt cuprinse intre 1 si
247) – fig. 2.9.
Fig. 2.9 Modul Unicast in protocolul MODBUS
- Modul Broadcast (sau difuzare) – situatie in care Master-ul trimite un mesaj (o

comanda) catre toate nodurile Slave. In acest mod nu este returant niciun raspuns. Modul
Broadcast este folosit in protocolul MODBUS pentru comenzile de scriere. Intr-o astfel
15
de situatie, toate echipamentele din retea trebuie sa accepte acest mod (difuzare) pentru
functia / functiile de scriere. Adresa “0” este rezervata pentru identificarea acestui mod
de operare in protocolul MODBUS pe linii seriale – fig. 2.10.
Fig. 2.10 Modul Broadcast in protocolul MODBUS
Spatiul de adresare MODBUS contine 256 de adrese diferite (fig. 2.11).
Fig. 2.11Spatiul de adresare in protocolul MODBUS
2.3.2 Descrierea pachetelor de date MODBUS
Protocolul MODBUS defineste o unitate de date elementara (apelata in continuare sub

apelativul PDU – Protocol Data Unit) ce sta la baza comunicatiilor dintre noduri. Un PDU
MODBUS este format din codul functiei transmise prin protocolul MODBUS urmat de datele
specifice functiei (fig. 2.12).
Maparea protocolului MODBUS intr-o retea specifica presupune introducerea unor campuri
aditionale pe langa PDU (fig. 2.13).
16
Fig. 2.12 Structura PDU
Fig. 2.13 Structura PDU in protocolul MODBUS pe linii seriale
In cazul protocolului MODBUS pe linii seriale, “Camp adresa” contine adresa nodurilor de
tip Slave. Asa cum s-a precizat anterior, o adresa este valida daca este cuprinsa in intervalul [0,
247]. Dispozitivele Slave au adrese individuale in intervalul [1, 247]. Adresarea unui Slave de catre
Master se face prin intermediul acestui camp. Cand un Slave raspunde, acest camp va contine insasi
adresa Slave-ului.
Codul functiei indica tipul actiunii ce se va efectua. Codul functiei poate fi urmat de un
camp de date specific functiei respective ce contine parametrii specifici cererii sau raspunsului,
dupa caz.
Campul de verificare a erorii este rezultatul determinarii controlului redundant

(“Redundancy Checking”) din continutul mesajului. Functie de metoda de transmisie (RTU sau
ASCII) exista doua moduri de calcul (CRC – Cyclical Redundancy Checking, respectiv LRC –
Longitudinal Redundancy Checking / Control redundant ciclic, respectiv Control redundant
longitudinal).
2.3.3 Diagramele de stare Master / Slave
Indiferent de modul de transmisie a datelor (ASCII sau RTU), modul de evolutie a starilor
atat pentru un nod Master cat si pentru un Slave poate fi exprimat prin intermediul diagramelor de
stare. Pentru exprimarea concisa si expresiva a evolutiei in timp a nodurilor unei retea MODBUS pe
linii seriale se vor utiliza notatii specifice standardului UML (Unified Modeling Language) – fig.
2.14.
In cazul aparitiei unui eveniment in cadrul unui sistem ce se afla in starea “Stare A”,
sistemul comuta in starea “Stare B” doar daca conditia este adevarata. In timpul acestei tranzitii este
efectuata, eventual, si o actiune.
17
Fig. 2.14 Diagrama de stare exprimata prin simboluri UML
In cazul unui nod Master, starea in care nicio cerere nu este in asteptare este starea initiala,
starea in care nodul intra automat la punerea in functiune. Aceasta stare initiala este referita ca
starea “Idle” (fig. 2.15). In “Idle” o singura cerere poate fi transmisa, dupa solicitare nodul Master
iesind din aceasta stare.
Cand este adresata o cerere individuala, catre un Slave anume, nodul Master intra in starea
“Asteptare raspuns” si este pornit un contor de timp pentru determinarea perioadei de raspuns,
pentru prevenirea situatiei in care Master-ul ramane un timp nedefinit in asteptarea unui raspuns.
Valoarea timpului maxim de asteptare a raspunsului este dependent de aplicatie.
La receptionarea unui raspuns, Masterul verifica integritatea acestuia, inainte de a procesa

datele. Aceasta verificare este necesara pentru evitarea situatiilor in care raspunde un Slave
nesolicitat sau, in cazul in care pachetul de date este viciat. In situatia receptionarii raspunsului de la
un Slave neasteptat, contorizarea timpului de raspuns se mentine. In cazul in care pachetul este
viciat, se poate incerca o resolicitare a acesuia. Daca nu este receptionat niciun raspuns in perioada
maxima de asteptare, Master-ul trece in stare “Idle” si valideaza posibilitatea de retransmitere a
solicitarii. Numarul maxim de astfel de retransmisii este dependent de setarile Master-ului.
Cand este trimisa o solicitare in mod Broadcast, nu este returnat niciun raspuns. In aceasta
situatie, nodul Master parcurge o perioada de intarziere in care nu face nicio solicitare suplimentara
pentru a permite tuturor nodurilor Slave procesarea cererii curente. Dupa terminarea acestei
perioade de intarziere, Master-ul intra din nou in starea “Idle”, stare din care poate efectua o noua
cerere.
In modul Unicast, perioda de asteptare a raspunsului trebuie sa fie suficient de mare incat
orice Slave sa fie capabil sa proceseze cererea si sa returneze raspunsul, iar in mod Broadcast
perioada de intarziere trebuie sa fie suficient de mare astfel incat orice Slave sa aiba timp sa
proceseze cererea. Ca urmare, timpul de asteptare din modul Unicast este mai mare decat intarzierea
din modul Broadcast. Pentru a exista o imagine clara de timp, in modul Unicast se opereaza cu
timpi de asteptare de 1 pana la cateva secunde la o viteza de transfer de 9600 bps, iar perioada de
intarziere uzuala pentru modul Broadcast este de 100 – 200 ms.
Erorile de viciere ale pachetelor de date au doua posibilitati de detectare:
- prin verificarea paritatii fiecarui octet in parte;

- prin verificarea controlului redundant (CRC sau LRC).
18
SISTEME DE COMUNICATIE – CURS
Fig. 2.15 Diagrama de stare Master pentru protocolul MODBUS implementat pe linii seriale
19
3 - Constantinescu Catalin
Diagrama de stare corespunzatoare nodurilor Slave au ca stare initiala tot starea Idle, stare
de asteptare a unei solicitari din partea nodului Master. Starea Idle este starea in care nodurile Slave
intra la initializare.
Fig. 2.16 Diagrama de stare Slave pentru protocolul MODBUS implementat pe linii seriale
Cand este receptionata o solicitare, nodul Slave verifica pachetul inaintea executiei actiunii
solicitate in pachet. In transmisia solicitarii de catre Master pot interveni diferite erori: erori de
20
formatare a solicitarii (date solicitate invalide), actiune solicitata invalida s.a. In caz de eroare
trebuie trimis un raspuns de eroare catre nodul Master.
Odata ce solicitarea a fost complet procesata (neexistand, deci, erori), in modul Unicast
trebuie formatat un raspuns ce se va trimite catre Master.
In cazul in care nodul Slave detecteaza o eroare in pachet, acesta nu trimite niciun raspuns
catre Master.
Pentru managementul erorilor, protocolul MODBUS are definite o serie de contoare de

diagnoza ce permit identificarea si corectarea unor erori de implementare a unei retele de acest tip.
Pornind de la diagramele de stare ale nodurilor Master, respectiv Slave, pot fi usor trasate
diagramele de timp corespunzatoare tranzactiilor de date in retelele MODBUS.
2.3.4 Diagramele de timp Master – Slave
Reprezentarea tuturor posibilitatilor de schimb de date intre nodul Master si nodurile Slave
prin diagrame de timp Master – Slave este laborioasa si nu are o relevanta majoara pentru
intelegerea protocolului MODBUS, motiv pentru care reprezentarea unor scenarii posibile este mai
mult decat suficienta (fig. 2.17).
Fig. 2.17 Un scenariu posibil pentru tranzactiile Master – Slave intr-o retea Modbus –
reprezentare sub forma de diagrame de timp
21
Duratele efective specifice SOLICITARILOR, RASPUNSURILOR, respectiv executiilor in

mod BROADCAST depind de caracteristicile specifice comunicatiei (lungimea pachetelor,
respectiv viteza de transmisie).
2.3.5 Modurile de comunicatie seriala Modbus RTU, respectiv Modbus ASCII
In cazul protocolului MODBUS implementat pe linii seriale, comunicatia poate fi facuta in

doua moduri: RTU (Remote Terminal Unit), respectiv ASCII. Diferentele dintre cele doua moduri
consta in semnificatia datelor din pachete, modul de codificare (impachetare a datelor), respectiv
decodificare.
Pentru ca o retea MODBUS sa fie functionale este obligatoriu ca modul de transmisie si

parametrii porturilor seriale sa fie aceleasi pentru toate nodurile retelei (atat nodul Master cat si
nodurile Slave).
Este important de subliniat faptul ca modul de comunicatie ASCII este optional. Astfel,
pentru asigurarea interoperabilitatii este bine ca modul de comunicatie ales sa fie Modbus RTU. De
asemenea, este important de stiut ca, in general, modul implicit de operare pentru dispozitivele ce
au implementate ambele moduri este Modbus RTU.
2.3.5.1 Modul Modbus RTU
In cazul comunicatiei in mod RTU, fiecare octet dintr-un mesaj contine doua caractere
hexazecimale, fiecare reprezentat pe cate 4 biti (tetrada). Avantajul major al acestui mod este acela
ca densitatea mai mare de caractere pentrit un tranzit mai bun al datelor decat in modul ASCII (la
aceeasi viteza de trasfer). Fiecare mesaj trebuie transmis intr-un flux continuu de date.
In modul RTU codificarea este binara, iar fiecare caracter (11 biti) este format din:
- un bit de START;
- 8 biti de date (cel mai putin semnificativ bit este primul transmis);
- un bit de paritate;
- un bit de STOP.
Paritatea implicita este EVEN PARITY (chiar paritate), insa se poate utiliza si imparitatea
(ODD PARITY) sau lipsa acesteia (NO PARITY).
Modul implicit trebuie sa fie EVEN PARITY.
In cazul in care se opteaza pentru lucrul fara bit de paritate (NO PARITY), se vor utiliza 2
biti de STOP.
Fiecare caracter este trimis secvential, incepand cu cel mai putin semnificativ bit (LSB) si
terminand cu cel mai semnificativ (MSB) – fig. 2.18.
22
Fig. 2.18 Secventa de biti transmisa pentru fiecare caracter in modul RTU
Un pachet in cazul modului RTU este format din (fig. 2.19):
- adresa nodului Slave (un cuvant);

- codul functiei (un cuvant);
- datele specifice functiei;
- CRC (2 cuvinte).
Fig. 2.19 Structura unui pachet Modbus RTU
Verificarea corectitudinii pachetului se face prin intermediul campului CRC.
Dimensiunea maxima a unui pachet MODBUS RTU este de 256 cuvinte.
Un mesaj MODBUS este impachetat de catre echipamentul transmitator intr-o secventa de

pachete care au bine cunoscut atat inceputul cat si sfarsitul. Acest lucru permite dispozitivelor sa
receptioneze un pachet de la inceput si sa stie cand mesajul este complet. Mesajele receptionate
partial trebuie sa fie detectate si erorile trebuie transmise ca si raspuns.
In modul RTU mesajele sunt formate din pachete separate printr-un interval de timp egal cu
cel putin 3,5 caractere (fig. 2.20), timp notat in continuare t3,5.
Fig. 2.20 Delimitarea pachetelor intr-o secventa MODBUS
23
Un pachet MODBUS trebuie trimis ca un flux continuu de caractere, fara intreruperi. Daca
intre 2 caractere ale unui pachet exista o pauza mai mare de 1,5 caractere (t1,5), pachetul este
declarat incomplet si este ignorat de catre receptor (fig. 2.21).
Fig. 2.21 Pachet incomplet generat de pauza mare de transmisie intre caractere
Implementarea unui driver MODBUS pentru un receptie poate genera gestionarea unui
numar foarte mare de intreruperi in cazul unei viteze de transmisie mare pentru verificarea timpilor
t3,5, respectiv t1,5, ceea ce conduce implicit la incarcarea excesiva a procesorului. Se recomanda ca
verificarea acestor perioade sa fie foarte riguroasa la viteze de transmisie de pana la 19200 bps. La
viteze mai mare de 19200 bps, pot fi utilizate doua valori fixe, recomandandu-se 750 µs pentru
intervalul t1,5, respectiv 1,750 ms pentru t3,5.
Pornind de la toate cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca un dispozitiv MODBUS,

poate fi trasata cu usurinta diagrama de evolutie a starilor pentru transmisia in modul MODBUS
RTU (fig. 2.22).
Fig. 2.22 Diagrama de evolutie pentru transmisia in mod RTU
24
Tranzitia din starea initiala in starea Idle necesita expirarea unei perioade t3,5, ceea ce
asigura intervalul de timp necesar intre doua pachete.
Starea Idle este starea normala, cand nu este activa nici receptia, nici emisia.
In modul RTU, conexiunea este declarata a fi in mod Idle atunci cand nu are loc nicio
activitate de transmisie intr-un interval de timp egal cu t3,5.
Cand conexiunea este in starea Idle, orice caracter transmis pe linia de comunicatie este
considerat a fi inceput de pachet, conexiunea devenind activa. Sfarsitul pachetului este identificat de
lipsa de transmisie de caractere de-a lungul unei perioade t3,5.
Dupa detectia sfarsitului de pachet se calculeaza CRC-ul si se finalizeaza verificarea. In

continuare este analizat campul de adresa pentru a verifica daca pachetul ii este adresat
dispozitivului. In caz contrar, acesta este ignorat. Pentru reducerea duratei de procesare, campul de
adresa poate fi analizat imediat dupa receptia acestuia, fara a se mai astepta sfarsitul pachetului.
Astfel, CRC-ul va fi calculat si verificat numai daca adresa este cea potrivita.
In modul RTU, un pachet contine un camp de verificare a erorilor de tip CRC (Cyclic
Redundancy Check – verificare redundanta ciclica). Metoda de verificare se aplica pe intreg
pachetul si este independenta de verificarea paritatii pentru fiecare caracter in parte. Campul CRC
pentru modul RTU este definit pe 16 biti (2 octeti).
Campul CRC este ultimul camp din componenta unui pachet MODBUS RTU, octetul cel
mai putin semnificativ fiind primul plasat in camp, cel mai semnificativ fiind al doilea (ultimul).
Valoarea CRC este, evident, calculata de catre dispozitivul emitent si este atasata pachetului inainte
de transmisie. La randul sau, dispozitivul receptor calculeaza CRC-ul in timpul receptiei datelor,
urmand ca la sfarsitul pachetului sa compare CRC-ul calculat cu cel primit. Daca cele doua valori
nu sunt egale, pachetul este corupt, situatie in care se genereaza eroare.
Calculul CRC este initiat prin incarcarea unei variabile / unui registru cu valoarea initiala
0xFFFF (= b11111111, = 65535). Procesul continua apoi cu aplicarea fiecarui octet de date
receptionat la aceasta variabila / acest registru (fara, insa, bitii de start, paritate... doar bitii de date).
In timpul generarii CRC-ului, intre fiecare caracter de 8 biti (doar datele) si variabila / registrul
incarcat initial cu 0xFFFF se aplica operatia SAU exclusiv (XOR). Rezultatul este, apoi, deplasat la
dreapta o pozitie (catre bitul cel mai putin semnificativ - LSB), pe pozitia cea mai semnificativa
(MSB) incarcandu-se valoarea „0”. Bitul LSB se extrage si se analizeaza. Daca este egal cu „1”,
atunci intre rezultat si o valoare presetata (0xA001) se face SAU exclusiv (XOR). Daca valoarea
bitului extras este 0 nu se face nicio operatie. Acest proces se executa pana cand se fac 8 deplasari.
In continuare procesul se repeta cu urmatorul cuvand din pachet, pornind de la valoarea curenta a
variabilei / registrului. In final, dupa ce se termina toate cuvintele ce contin date, variabila / registrul
va contine CRC-ul. Daca algoritmul se aplica si pe aceste ultime cuvinte (CRC low + CRC high),
rezultatul va fi „0”, fapt care certifica corectitudinea CRC-ului.
Generarea CRC-ului (de catre dispozitivul care emite un pachet) se face, evident, in mod
similar (fig. 2.23, 2.24).
25
Fig. 2.23 Organigrama pentru calculul CRC in modul MODBUS RTU
Initializare registru CRC16 = 1111 1111 1111 1111

CRC16
Primul caracter = 0x02 Char1 = 0000 0000 0000 0010
CRC16 = CRC16 1111 1111 1111 1101
XOR Char1
Deplasare 1 CRC16 0111 1111 1111 1110 CY = 1
Valoarea presetata in 1010 0000 0000 0001
cazul transportului = 1
este 0xA001
CRC16 = CRC16 1101 1111 1111 1111
XOR 0xA001
Deplasare 2 CRC16 0110 1111 1111 1111 CY = 1
1010 0000 0000 0001
CRC16 = CRC16 1100 1111 1111 1110
XOR 0xA001
Deplasare 3 CRC16 0110 0111 1111 1111 CY = 0
26
Deplasare 4 CRC16 0011 0011 1111 1111 CY = 1

1010 0000 0000 0001
CRC16 = CRC16 1001 0011 1111 1110
XOR 0xA001
Deplasare 5 CRC16 0100 1001 1111 1111 CY = 0
Deplasare 6 CRC16 0010 0100 1111 1111 CY = 1
1010 0000 0000 0001
CRC16 = CRC16 1000 0100 1111 1110
XOR 0xA001
Deplasare 7 CRC16 0100 0010 0111 1111 CY = 0
Deplasare 8 CRC16 0010 0001 0011 1111 CY = 1
1010 0000 0000 0001
CRC16 = CRC16 1000 0001 0011 1110
XOR 0xA001
Al doilea caracter = 0x07 Char2 = 0000 0000 0000 0111
CRC16 = CRC16 1000 0001 0011 1001
XOR Char2
Deplasare 1 CRC16 0100 0000 1001 1100 CY = 1
1010 0000 0000 0001
CRC16 = CRC16 1110 0000 1001 1101
XOR 0xA001
Deplasare 2 CRC16 0111 0000 0100 1110 CY = 1
1010 0000 0000 0001
CRC16 = CRC16 1101 0000 0100 1111
XOR 0xA001
Deplasare 3 CRC16 0110 1000 0010 0111 CY = 1
1010 0000 0000 0001
CRC16 = CRC16 1100 1000 0010 0110
XOR 0xA001
Deplasare 4 CRC16 0110 0100 0001 0011 CY = 0
Deplasare 5 CRC16 0011 0010 0000 1001 CY = 1
1010 0000 0000 0001
CRC16 = CRC16 1001 0010 0000 1000
XOR 0xA001
Deplasare 6 CRC16 0100 1001 0000 0100 CY = 0
Deplasare 7 CRC16 0010 0100 1000 0010 CY = 0
Deplasare 8 CRC16 0001 0010 0100 0001 CY = 0
CRC16 = 0x1241
deci: CRC low = 0x41
CRC high = 0x12
Pachetul MODBUS RTU final va contine urmatoarele cuvinte: 0x02, 0x07, 0x41, 0x12
Fig. 2.24 Exemplu de calcul al CRC-ului - functia 0x07 (citirea starii de exceptie)
trimisa Slave-ului cu adresa 0x02
27
2.3.5.2 Modul Modbus ASCII
Atunci cand se foloseste modul MODBUS ASCII fiecare octet din mesaj este trimis ca doua
caractere ASCII (de exemplu, octetul 0x7A este transmis ca doua caractere – 0x37 = “7”, respectiv
0x41 = “A”). Acest mod este utilizat atunci cand linia de comunicatie sau resursele dispozitivului
nu permit un management al timpului conform cu cerintele impuse de modul MODBUS RTU.
Datorita modului de transmisie a datelor, modul ASCII este mai putin eficient decat modul
RTU.
Codificarea este hexazecimala – caracterele ASCII 0 – 9, A – F. Un caracter hexazecimal

este transmis ca si cod ASCII intr-un cuvant al pachetului MODBUS ASCII.Structura unui caracter
(10 biti) in modul ASCII contine:
- un bit de START;
- 7 biti de date (cel mai putin semnificativ bit este primul transmis);
- un bit de paritate;
- un bit de STOP.
Paritatea recomandata este cea directa (chiar paritate – EVEN PARITY), insa pot fi utilizate
si celelalte paritati (ODD PARITY, respectiv NO PARITY). Paritatea implicita este EVEN
PARITY.
In cazul in care se opteaza pentru lucrul fara bit de paritate (NO PARITY), se vor utiliza 2
biti de STOP.
Fiecare caracter este trimis secvential, incepand cu cel mai putin semnificativ bit (LSB) si
terminand cu cel mai semnificativ (MSB) – fig. 2.25.
Fig. 2.25 Secventa de biti transmisa pentru fiecare caracter in modul ASCII
In modul ASCII un pachet are delimitate clar, prin caractere specifice inceputul, respectiv
sfarsitul. Un pachet trebuie sa inceapa cu caracterul “:” (codul ASCII 0x3A), si se termina prin
caracterele CR si LF (Carriage Return si Line Feed - codurile ASCII 0x0D, respectiv 0x0A).
Caracterul LF poate fi schimbat utilizand o comanda specifica MODBUS. Intre identificatorii de
inceput, respectiv sfarsit de pachet se afla celelalte date (adresa Slave, cod functie …) – fig. 2.26.
Caracterele permise pentru toate celelalte campuri sunt 0 – 9, A – F (codificate ASCII).

Echipamentele ce comunica in modul MODBUS ASCII monitorizeaza continuu linia pentru
identificarea caracterului “:”. Odata receptionat acest caracter, echipamentul va decodifica
urmatoarele caractere pana cand va intalni codurile ASCII specifice sfarsitului de pachet. Intre doua
caractere se poate scurge un timp de pauza de pana la o secunda. In cazul in care nu se configureaza
28
un alt timp, un interval de pauza mai mare de o secunda indica faptul ca a intervenit o eroare de
comunicatie. Sunt retele complexe care necesita timpi de pauza chiar de 4 – 5 secunde.
Fig. 2.26 Structura unui pachet Modbus ASCII
Fiecare octet de date are nevoie de doua caractere pentru codificare. Ca urmare, pentru a
asigura compatibilitatea la nivel de aplicatie intre modurile MODBUS ASCII si MODBUS RTU,
numarul maxim de carctere ASCII din campul de date este 2  252. Astfel, numarul maxim de
caractere continute de un pachet MODBUS ASCII este 513.
Tranzactiile specifice modului MODBUS ASCII pot fi sintetizate grafin intr-o diagrama de
evolutie a starilor, valabila atat pentru echipamentul Master, cat si pentru Slave – fig. 2.27.
Fig. 2.27 Diagrama de evolutie a starilor pentru transmisia in mod MODBUS ASCII
Starea Idle este starea normala, in care nici emisia, nici receptia nu sunt active.
29
Fiecare receptie a unui caracter “:” inseamna inceputul unui nou pachet. Daca un astfel de
caracter este receptionat in procesul de receptie a unui pachet, atunci pachetul curent este declarat
incomplet si este ignorat. In acest caz este alocat un nou buffer de receptie.
Dupa detectia sfarsitului de pachet, este calculat LRC-ul si verificat. In continuare este
analizata adresa pantru a se determina daca pachetul ii este adresat dispozitivului. Pentru a reduce
volumul de procesare specific receptiei si implicit timpul alocat, analiza adresei poate fi facuta
imediat ce aceasta a fost receptionata, fara a se astepta sfarsitul pachetului.
In modul ASCII, pachetul include un camp de verificare a erorii bazat pe calculul LRC
(Longitudinal Redundancy Checking – verificare redundanta longitudinala). In calculul LRC intra
continutul mesajului, mai putin caracterul de inceput (“:”), respectiv cele de sfarsit de pachet (“CR”,
“LR”). Calculul LRC nu este influentat de metoda de verificare a paritatii utilizata.
Dispozitivul care receptioneaza pachetul calculeaza LRC-ul pe masura ce primeste datele,

urmand ca la sfarsit sa compare valoarea calculata cu cea receptionata. In cazul in care valorile nu
sunt egale, se raporteaza eroare.
LRC se calculeaza insumand toti octetii pachetului si ignorand transporturile in cazul in care
acestea apar, dupa care rezultatul se complementeaza fata de 2. Ulterior calculului LRC, acesta este
codificat ASCII pe 2 octeti si impachetat inaintea perechii “CR” - “LF”.
Algoritmul de calcul al LRC poate fi usor reprezentat in pseudocod – fig. 2.28 – si, implicit
usor de implementat.
setare LRC = 0
pentru fiecare octet b din buffer
executa
LRC = (LRC + b) AND 0xFF
terminare ciclu
LRC = (((LRC XOR 0xFF) + 1) AND 0xFF)
Obs.
1. Mascarea cu valoarea 0xFF are rolul de ignorare a transportului in cazul aparitiei acestuia.
2. Functia SAU exclusiv (XOR) din ultima linie si incrementarea rezultatului cu 1 determina
calcularea complementului fata de 2 a LRC-ului.
Fig. 2.28 Pseudocod pentru determinarea LRC
30
2.3.6 Clase de implementare pentru dispozitivele MODBUS si recomandari
Toate dispozitivele / echipamentele dintr-o retea MODBUS trebuie sa respecte toate

cerintele obligatorii ale aceleiasi clase de implementare.
Pentru clasificarea dispozitivelor / echipamentelor MODBUS sunt utilizati urmatorii

parametrii:
- adresarea;
- posibilitatea de BROADCAST;
- modul de transmisie;
- viteza de transmisie;
- formatul caracterelor;
- parametrii interfetelor electrice.
Sunt propuse doua clase – fig. 2.29:
- de baza (BASIC);
- normala (REGULAR).
Clasa normala (REGULAR) trebuie sa aiba capabilitati de configurare.
Clasa de baza Clasa normala

Valori implicite
(BASIC) (REGULAR)
Adresare Slave: Master: La fel ca si in cazul clasei
adresa trebuie sa fie BASIC
configurabila capabil sa
intre 1 si 247 acceseze un
Slave cu
adresa intre 1
si 247
Broadcast Da Da
Viteza de transfer 9600 (se recomanda, de 9600, 19200 si alte viteze, 19200 daca este
asemenea, si 19200) configurabile implementat,
9600 altfel
Paritate EVEN EVEN si viteze EVEN
suplimentare,
configurabile
Mod RTU RTU + ASCII RTU
Interfata RS485 pe 2 fire RS485 pe 2 fire (si RS485 pe 2 fire
sau optional pe 4 fire)
RS232 sau
RS232
Tip conector recomandat RJ45
Fig. 2.29 Clasele de implementare pentru dispozitivele MODBUS
31
In afara de respectarea cerintelor impuse de clasele de implementare, exista o serie de

recomandari a caror respectare conduce la implementarea flexibila si sigura a retelelor MODBUS.
Este recomandata, de exemplu, utilizarea unor elementel de semnalizare vizuala (cu LED) a starii
dispozitivelor MODBUS, ceea ce determina diagnoza rapida atat a aplicatiilor cat si a dispozitivelor
– fig. 2.30.
LED Nivel cerinta Stare Culoare recomandata

Comunicatie Necesar Se aprinde pe perioada Galben
emisiei sau receptiei unui
pachet (1 LED pentru
transmisie si un LED pentru
receptie sau un singur LED
pentru ambele scopuri)
Eroare Recomandat Se aprinde continuu in cazul Rosu
unei erori interne
Se aprinde intermitent in
cazul altor erori (erori de
comunicatie sau de
configurare)
Stare dispozitiv Optional Se aprinde la alimentarea Verde
dispozitivului
Fig. 2.30 Recomandari privind semnalizarea vizuala a starii dispozitivelor MODBUS
Pentru interoperabilitate este, de asemenea, recomandata respectarea alocarii pinilor in

conectorii specifici RS232 sau RS485.
32
2.4 Protocolul PROFIBUS
2.4.1 Notiuni generale
PROFIBUS (PROcess FIeld BUS) este un standard de comunicatie introdus in 1989 de catre
BMBF (Departamentul german de educatie si cercetare) si a fost utilizat prima data de catre
Siemens.
Istoria PROFIBUS incepe in 1986 cand o asociatie de 21 de companii si institute au

conceput un plan de proiect numit “fieldbus”. Scopul a fost acela de a implementa si raspandi
utilizarea unei magistrale seriale, avand la baza cerintele specifice dispozitivelor de camp. In acest
scop companiile implicate in acest proiect au convenit sa sustina un concept tehnic comun atat
pentru productie cat si pentru procesele de automatizare. Primul protocol adoptat a fost PROFIBUS
FMS (Fieldbus Message Specification) care a fost adaptat pentru sarcini complexe de comunicare.
Ulterior au fost dezvoltate protocoalele PROFIBUS-DP (Decentrallised Periphery), respectiv
PROFIBUS-PA (Process Automation).
PROFIBUS-DP este optimizat pentru transferul foarte rapid de date si este special conceput
pentru comunicatia dintre automatul programabil si aparatajul distribuit de tip I/O, amplasat la
nivelul campului.
Protocolul PROFIBUS-PA este special creat pentru comunicatiile de mare viteza si

fiabilitate, solicitate de automatizarea proceselor industriale. Prin intermediul PROFIBUS-PA pot fi
conectate traductoare si elemente de executie la o linie comuna de magistrala, chiar si in zonele cu
potential pericol de explozie.
O caracteristica importanta a protocolului PROFIBUS este aceea ca protocolul este acelasi

indiferent de mediul sau tehnologia de transmisie (RS485 cablat, fibra optica, infrarosu s.a. pentru
PROFIBUS-DP, respectiv MBP-IS pentru PROFIBUS-PA).
Vitezele de comunicatie ce se utilizeaza in protocolul PROFIBUS sunt intre 9,6 kbit/s si

12000 kbit/s, viteza limita superioara depinzand in primul rand de mediul si tehnologia de
comunicatie utilizate. De acelasi lucru (mediu si tehnologie) depinde si distanta maxima dintre doua
noduri:
- 1000 m pentru retea cablata RS485 si viteza de 9,6 kbit/s;

- pana la 15 km functie de tipul fibrei optice;
- functie de producator, in cazul in care se utilizeaza mediu de comunicatie RF (radio) sau
IR (optic), distanta maxima poate diferi sensibil;
- 1,9 km la o viteza de 31,25 kbit/s si functie de tipul cablului in cazul unei retele MBP-
IS.
PROFIBUS este un standard independent de producator, un standard deschis de camp ce

acopera o gama larga de aplicatii atat in zona de productie cat si in cea a automatizarii proceselor.
33
PROFIBUS defineste caracteristicile tehnice ale unei magistrale de camp care permite
realizarea de retele ce includ automate programabile, de exemplu, incepand de la nivel de camp si
terminand cu nivelul de celula. PROFIBUS este un sistem multimaster care permite exploatarea in
comun a mai multor sisteme de automatizare, sisteme de achizitie si monitorizare impreuna cu
perifericele lor utilizand aceeasi magistrala.
In protocolul PROFIBUS se disting urmatoarele tipuri de dispozitive:
- Dispozitive Master responsabile de transmisia de date in retea. Un dispozitiv Master

poate trimite masaje in retea fara o cerere externa atunci cand detine drepturile de acces
in retea (token). Dispozitivele Master sunt, de asemenea, denumite statii active.
- Dispozitive Slave sunt periferice de tipul dispozitivelor de intrare / iesire, valve,
actionari, traductoare etc. Slave-urile nu au drepturi de acces in retea, ele putand doar sa
confirme primirea mesajelor si sa raspunda dispozitivelor Master atunci cand li se
solicita acest lucru. Dispozitivele Slave sunt numite si statii pasive. Datorita faptului ca
aceste dispozitive (Slave) nu necesita decat in mica masura protocolul PROFIBUS,
implementarea acestora este foarte economica.
2.4.2 Profilul de comunicatie PROFIBUS-DP
2.4.2.1 Caracteristici generale
Protocolul DP este proiectat pentru schimbul eficient de date realizat la nivel de camp.
Echipamentele sau dispozitivele centrale de automatizare (ca automatele programabile sau
calculatoarele de proces) comunica printr-o conexiune seriala rapida cu dispozitive distribuite in
camp, de tipul modulelor de intrare / iesire (I/O), actionari, valve, traductoare. Schimbul de date cu
dispozitivele distribuite este in principal ciclic. Functiile de comunicatie necesare sunt definite de
functiile de baza DP in conformitate cu standardul EN 50170. Pe langa aceste functii de baza, DP
ofera servicii de comunicatii extinse, aciclice, necesare pentru parametrizare, exploatare,
monitorizare si alarmare, servicii specifice dispozitivelor de camp “inteligente”.
Controlerul central (Master) citeste ciclic informatiile (de intrare) de la dispozitivele Slave si
trimite, scrie ciclic informatiile (de iesire) catre dispozitivele Slave. Astfel, perioada unui ciclu
magistrala trebuie sa fie mai scurta decat durata unui ciclu program, ceea ce impune o viteza mare
de comunicatie (ca ordin de marime, multe aplicatii de automatizare au ciclul program in jurul a 10
ms). In afara acestor functii ce permit transferul de date, PROFIBUS-DP dispune de functii
puternice ce faciliteaza procesul de diagnoza si punere in functiune. Comunicatiile de date sunt
monitorizate prin intermediul functiilor de monitorizare atat la nivelul dispozitivelor Master cat si la
nivelul Slave-urilor.
Viteza de comunicatie nu este singurul criteriu care asigura utilizarea corecta a unui sistem
de comunicatie PROFIBUS. O manipulare simpla, capacitati bune de diagnoza si o tehnologie de
comunicatii robusta din punct de vedere al imunitatii la zgomote sunt caracteristici foarte
importante pentru utilizator, caracteristici care se regasesc in cazul protocolului PROFIBUS-DP.
34
Revenind la viteza, PROFIBUS-DP necesita doar 1ms pentru transferul a 512 biti date de
intrare si 512 biti date de iesire distribuite in 32 de statii. Pentru a avea o imagine globala, durata de
transmisie a datelor utilizand protocolul PROFIBUS-DP poate fi reprezentata grafic functie de
numarul de statii si de viteza de transfer – fig. 2.31.
Fig. 2.31 Durata unui ciclu magistrala functie de numarul de dispozitive Slave intr-un sistem
PROFIBUS-DP cu un singur Master
Functiile de diagnoza DP permit localizarea rapida si sigura a defectelor. Mesajele de

diagnoza sunt trimise pe magistrala si colectate de catre Master. Aceste mesaje sunt divizate pe trei
nivele:
- Mesaje de diagnoza legate de statie – aceste mesaje se refera la starea generala de

functionare a unei statii (de exemplu supratemperatura, sau tensiune inferioara pragului
admis s.a.).
- Mesaje de diagnoza legate de module – aceste mesaje indica faptul ca intr-un interval al
domeniului I/O al unei statii diagnoza este in curs.
- Mesaje de diagnoza legate de canale – aceste mesaje specifica cauza defectului la nivel
de canal de comunicatie, deci la nivel de canal individual (de exemplu scurtcircuit pe o
anumita iesire).
2.4.2.2 Configurarea sistemului si tipuri de dispozitive
PROFIBUS-DP permite implementarea atat a sistemelor cu un singur Master (Mono-

Master) cat si a celor cu mai multe dispozitive Master (Multi-Master). Acest lucru sporeste
flexibilitatea sistemului si in etapa de configurare. Un numar de maxim 126 de dispozitive (Master
35
sau Slave) pot fi legate pe magistrala. Specificatiile de configurare ale sistemului definesc numarul
de statii, alocarea adreselor statiilor si ale intrarilor / iesirilor, consistenta datelor intrarilor / iesirilor,
formatul mesajelor de diagnoza si parametrii de magistrala utilizati.
Fiecare sistem PROFIBUS-DP contine diferite tipuri de dispozitive (fig. 2.32), putandu-se
face o clasificare a acestora in trei categorii:
- Dispozitive Master clasa 1 (DPM1) – dispozitive de tipul controlerelor centrale

(automate programabile, calculatoare de proces) ce schimba ciclic informatii cu statiile
distribuite (Slave) intr-un ciclu de mesaje bine definit.
- Dispozitive Master clasa 2 (DPM2) – aceste dispozitive sunt, de regula, specifice
integratorilor, ele fiind de regula utilizate pentru punerea in functiune, pentru menenanta,
respectiv pentru diagnoza. Astfel, prin intermediul DPM2, celelalte dispozitive din retea
pot fi configurate, se pot evalua masuratorile efectuate, pot fi cititi diferiti parametrii de
functionare sau poate fi inspectata starea dispozitivelor.
- Dispozitive Slave – acestea sunt, de fapt, dispozitive periferice (module I/O, drivere,
valve, interfete om-masina, traductoare etc.). Aceste dispozitive pot fi de intrare, de
iesire sau mixte din punct de vedere al intagrarii in reteaua PROFIBUS-DP. Volumul de
date de intrare / iesire depinde de tipul de dispozitiv, fiind permis un maxim de 246
octeti ca date de intrare, respectiv 246 octeti date de iesire.
Fig. 2.32 Sistem mono-Master PROFIBUS-DP
In sistemele mono-Master doar un dispozitiv Master este activ pe magistrala pe durata unei
operatii efectuate pe aceasta.
In configuratiile multi-Master mai multe dispozitive Master sunt conectate la magistrala.

Aceste dispozitive Master reprezinta fie subsisteme independente fiecare dintre acestea avand un
singur DPM1 si dispozitivele Slave asociate, fie sisteme aditionale de configurare si diagnoza.
36
Intrarile / iesirile dispozitivelor Slave pot fi citite de catre toate dispozitivele Master, insa doar un
singur Master poate accesa iesirile pentru scriere.
2.4.2.3 Comportarea sistemului
Specificatiile PROFIBUS-DP includ si o descriere detaliata a comportamentului sistemului

pentru a se asigura interschimbabilitatea dispozitivelor. Comportamentul sistemului este in primul
rand determinata de stare de functionare a DPM1. DPM1 pot fi controlate atat local cat si prin
intermediul magistralei, starile principale ale acestora fiind “Stop”, “Clear” si “Operate”.
In starea “Stop” nu are loc niciun schimb de date intre DPM1 si dispozitivele Slave.
In starea “Clear” DPM1 citeste informatiile de intrare ale dispozitivelor Slave si mentine
iesirile intr-o stare de siguranta.
In starea “Operate” DPM1 este in faza de transfer de date. In ciclurile de transfer de date, in
aceasta stare intrarile de la dispozitivele Slave sunt citite, iar iesirile sunt scrise.
DPM1 trimite starea proprie tuturor dispozitivelor Slave asociate utilizand o functie
multicast, la un interval de timp configurabil. Reactia sistemului la o eroare survenita in timpul unui
transfer de date al DPM1 este determinata de un parametru configurabil (“auto-clear”). Daca acest
parametru este setat (este “true”), DPM1 comuta toate iesirile Slave-urilor asociati in starea de
siguranta imediat ce un Slave nu mai este pregatit pentru transmisia de date. Daca acest parametru
nu este setat (este “false”) DPM1 ramane in starea de operare (“operate”) chiar daca intervine un
defect, utilizatorul putand specifica reactia sistemului.
2.4.2.4 Transferul ciclic de date
Transferul de date dintre DPM1 si dispozitivele Slave asociate este executat automat de
catre DPM1 intr-o ordine definita, recurenta (fig. 2.33). In etapa de configurare a magistralei
utilizatorul defineste atat dispozitivele Slave asociate cat si daca fiecare dintre acestea sunt incluse
sau excluse din modul ciclic de comunicatie de date.
Fig. 2.33 Transmisia ciclica de date in PROFIBUS-DP
37
Transmisia de date dintre DPM1 si Slave consta in trei faze: parametrizare, configurare si
transfer de date. Inainte ca un Slave DP sa intre in faza de transfer de date, in faza de parametrizare
si configurare se verifica daca configuratia planificata corespunde cu cea actuala. In urma acestei
verificari tipul dispozitivului, formatul si lungimea informatiilor precum si numarul de intrari si
iesiri trebuie sa coincida. Aceste teste asigura protectia impotriva erorilor de parametrizare. In plus
fata de datele utilizator transferate automat de catre DPM1, pot fi trimise la cererea utilizatorului si
date noi de parametrizare.
2.4.2.5 Modurile SYNC si FREEZE
In afara de transferurile ciclice de date dintre DPM1 si Slave, Master-ul poate trimite
comenzi de control unui singur Slave, unui grup de dispozitive Slave sau tuturor dispozitivelor
Slave, simultan. Aceste comenzi sunt transmise in mod multicast si permit utilizarea modurilor
“sync” si “freeze”.
Odata ce dispozitivele Slave primesc o comanda “sync” de la Master-ul asociat, iesirile lor
raman in starea curenta. In timpul transmisiilor ulterioare de date, acestea sunt stocate de catre
Slave, dar iesirile raman neschimbate. Datele de iesire stocate nu sunt transmise catre iesirile
efective pana la trimiterea urmatoarei comenzi “sync”. Acest mod se termina cu comanda “unsync”.
Similar, o comanda de control de tip “freeze” determina intrarea in modul ce poarta acelasi
nume. In acest mod de operare starile intrarilor raman la valoarea curenta. Datele de intrare nu sunt
actualizate pana la primirea urmatoarei comenzi “freeze”. Acest mod se termina cu comanda
“unfreeze”.
2.4.2.6 Mecanisme de protectie
Securitatea si fiabilitatea fac necesar ca PROFIBUS-DP sa ofere functii de protectie

eficiente impotriva erorilor de parametrizare sau a defectiunilor echipamentului de trasmisie. Pentru
atingerea acestui scop s-au implementat mecanisme de monitorizare in timp atat la nivelul
dispozitivelor Master cat si la cele Slave. Intervalul de monitorizare este definit in etapa de
configurare.
La nivelul DPM1 (deci la nivelul dispozitivelor Master clasa 1), aceste dispozitive
monitorizeaza transmiterea de date de catre dispozitivela Slave prin intermediul unui timer
(Data_Control_Timer). Pentru fiecare Slave este utilizat cate un timer de control separat. Timerul
de control este declansat in momentul cand nu este realizata nicio transmisie de date
corespunzatoare in intervalul de timp setat. Daca este activat modul de reactie automata in caz de
eroare (auto_clear = true) DPM1 iese din starea OPERATE, comuta toate iesirile dispozitivelor
Slave asociate in starea de siguranta si trece in starea CLEAR.
Dispozitivele Slave utilizeaza un timer de tip watchdog pentru detectarea defectiunilor

Master-ului sau a liniei de transmisie. Daca nu are loc niciun transfer de date in intervalul de timp
specific watchdog-ului, Slave-ul comuta automat iesirile proprii in starea de siguranta. In plus este
necesara o protectie a accesului la intrarile si / sau iesirile care opereaza in sistem multi-Master.
Astfel, este asigurat accesul doar al Master-ului autorizat. Pentru celelalte dispozitive Master,
38
dispozitivele Slave ofera doar o imagine a intrarilor si / sau iesirilor, chiar fara sa aiba drepturi de
acces.
2.4.2.7 Functiile MODBUS-DP extinse
Functiile DP extinse fac posibila transmiterea aciclica a functiilor de citire si scriere si, de
asemenea, a alarmelor dintre dispozitivele Master si Slave in paralel si independent de transmisiile
ciclice de date. Aceste functii permit, de exemplu, utilizarea unor dispozitive Master de dezvoltare
(DPM2) pentru optimizarea parametrilor dispozitivelor Slave conectate la magistrala (in camp) sau
citirea starilor unor dispozitive fara a perturba operarea sistemului.
Cu ajutorul functiilor extinse MODBUS-DP indeplineste cerintele celor mai complexe

dispozitive care de multe ori trebuie sa fie parametrizate in timpul functionarii. In prezent, functiile
extinse sunt in principal utilizate pentru functionarea on-line a dispozitivelor de camp MODBUS-
PA prin intermediul unor instrumente de dezvoltare. Transmiterea aciclica a datelor necesare este
realizata in paralel dar cu o prioritate mai mica fata de transferul ciclic al datelor. Master-ul necesita
timp suplimentare pentru a gestiona serviciile de transfer aciclic al datelor. Acest lucru trebuie avut
in vedere atunci cand se parametrizeaza intregul sistem.
Functiile extinse sunt optionale, insa acestea sunt in concordanta cu functiile de baza DP.
Dispozitive care nu doresc sau au nevoie de a utiliza functiile extinse pot continua să fie utilizate,
deoarece acestea (functiile extinse) sunt doar suplimente ale functiilor de baza existente deja.
39
2.4.3 Profilul de comunicatie PROFIBUS-FMS
2.4.3.1 Notiuni generale
Profilul de comunicatie FMS a fost dezvoltat pentru comunicatia la nivel de celula. La acest
nivel controlerele programabile (automate programabile, calculatoare de proces) comunica in
primul rand unele cu altele. In acest context, un grad superior de functionalitate este mult mai
important decat un timp rapid de reactie a sistemului.
Modelul de comunicatie PROFIBUS-FMS permite aplicatiilor de proces distribuite sa fie

unificate intr-un proces comun utilizand relatii de comunicatie. Acea parte dintr-un dispozitiv de
camp a unui proces ce poate fi accesata prin comunicatii se numeste VFD (Virtual Field Device –
dispozitiv virtual de camp).
In etapa de implementare, relatiile dintre dispozitivele de camp reale si cele virtuale trebuie
sa fie foarte clar definite. Un exemplu de astfel de conexiune intre VFD si dispozitive reale este
prezentat in figura 2.34.
Fig. 2.34 VFD cu dictionar obiecte
In acest exemplu doar anumite variabile (Cantitate, Rata de esec, Timp inactivitate) sunt
parte a VFD si pot fi citite prin intermediul a doua conexiuni. Alte doua variabile (Valoare de
referinta si Reteta) nu sunt disponibile prin FMS. Toate obiectele specifice unui dispozitiv FMS
sunt introduse in dictionarul de obiecte (Object Dictionary - OD). Dictionarul de obiecte contine
40
descrierea, structura si tipul de date si, de asemenea, adresa interna, respectiv asignarea lor (index /
nume).
Obiectele statice sunt introduse in dictionarul de obiecte statice. Ele sunt configurate o
singura data si nu pot fi modificate in timpul operarii. FMS recunoaste 5 tipuri de obiecte:
- variabile simple;
- matrice (serii de variabile simple de acelasi tip);
- inregistrari (serii de variabile simple de acelasi tip);
- domenii;
- evenimente (mesaje evenimente).
Obiectele dinamice sunt definite in sectiunea corespunzatoare a dictionarului de obiecte.

Acestea pot pot fi modificate in timpul operarii.
Adresarea logica este metoda preferata de adresare a obiectelor. Accesarea se face prin
adresa scurta (index) care este un numar de tip Unsigned16. Fiecare obiect are un index unic. O
optiune suplimentara este adresarea obiectelor prin nume.
La nivel de aplicatie PROFIBUS-FMS are doua componente de baza:
- FMS (Fieldbus Message Specification);

- LLI (Lower Layer Interface).
2.4.3.2 Serviciile FMS
Serviciile FMS sunt un subset al serviciilor MMS (MMS = Manufacturing Message

Specification - ISO9506), ele fiind optimizate pentru aplicatiile distribuite, de camp, si care au fost
extinse prin functii de administrare a obiectelor de comunicatie si management al retelelor.
Serviciile FMS pot fi clasificate in:
- servicii confirmate – acele servicii ce pot fi utilizate doar pentru relatiile orientate pe
conexiune;
- servicii neconfirmate – acele servicii ce se pot utiliza si in relatiile ce nu necesita
conexiune (multicast si broadcast).
Serviciile FMS sunt divizate in 7 grupe:
- servicii pentru managementul contextului (Context Management Services) –

responsabile pentru stabilirea si terminarea conexiunilor logice;
- servicii de acces variabile (Variable Access Services) – utilizate pentru accesarea
variabilelor, inregistrarilor, matricelor sau a variabilelor de tip lista;
- servicii pentru managementul domeniilor (Domain Management Services) – utilizate
pentru transmiterea unor zone mari de memorie; datele trebuie divizate in segmente de
catre utilizator;
41
- servicii pentru managementul invocarii programelor (Program Invocation Management

Services) – responsabile de controlul programelor;
- servicii pentru managementul evenimentelor (Event Management Services) – utilizate
pentru transmiterea mesajelor de alarma; aceste mesaje pot fi, de asemenea, utilizate
pentru trasmisiile multicast si broadcast;
- servicii suport VFD (VFD Support Services) – utilizate pentru interogarea si
identificarea starii VFD; aceste servicii pot fi utilizate in mod spontan, la cererea unui
dispozitiv, in modul multicast sau broadcast;
- servicii pentru managementul dictionarului de obiecte (OD Management Services) –
servicii utilizate pentru accesarea OD in vederea citirii sau a scrierii unui obiect.
2.4.3.3 Interfata la nivel inferior (LLI - Lower Layer Interface)
Monitorizarea si controlul fluxului de date sunt task-uri specifice interfetei la nivel inferior –
LLI. Comunicarea cu procesele se face prin intermediul canalelor logice numite relatii de
comunicatie. LLI furnizeaza diferite tipuri de astfel de relatii de comunicatie pentru executia FMS
si managementul serviciilor. Relatiile de comunicatie au diferite capabilitati de comunicatie (de
exemplu monitorizare, transmisie si cereri catre partenerii de comunicatie).
Relatiile de comunicatie orientate pe conexiune reprezinta o legatura logica punct-la-punct

intre doua procese de aplicatie. Inaintea utilizarii pentru transmisia de date, o conexiune trebuie mai
intai stabilita printr-un serviciu de initializare (serviciu Init). Dupa stabilirea unei conexiuni, aceasta
este protejata fata de accesul neautorizat si este disponibila pentru transferul de date. Cand o
conexiune nu mai este necesara, aceasta poate fi inchisa utilizand un serviciu corespunzator
(serviciu Abort). LLI permite monitorizarea in timp a conexiunilor. Doua atribute importante
specifice relatiilor orientate pe conexiuni sunt “defined” si “open”. In conexiunile definite
(“defined”) partenerul de comunicatie este specificat in etapa de configurare. In cazul conexiunilor
deschise (“open”) partenerul de comunicatie nu este specificat pana in momentul stabilirii
conexiunii.
Relatiile ce nu necesita conexiune permite unui dispozitiv sa comunice simultan utilizand

serviciile neconfirmate. In relatiile de tip difuzare (broadcast) un serviviu neconfirmat FMS este
trimis simultan catre toate statiile. In relatiile de tip multicast un serviciu neconfirmat FMS este
trimis simultan catre un grup predefinit de statii.
Toate relatiile de comunicatie ale unui dispozitiv FMS sunt introduse intr-o lista de referinte
de comunicatie (CRL - Communication Reference List). In cazul dispozitivelor simple, lista este
predefinita de catre producator, in cazul dispozitivelor complexe ea fiind configurabila de catre
utilizator.
42
2.4.4 Profilul de comunicatie PROFIBUS-PA
Utilizarea PROFIBUS in dispozitivele uzuale si in automatizari este definita de profilul PA.

Profilul PA defineste parametrii dispozitivelor si comportamentul acestora astfel incat sa se poata
asigura intershimbabilitatea si sa poata opera independent de producator. Descrierea functiilor si a
comportamentului dispozitivelor se bazeaza pe blocuri functionale standard, facand PROFIBUS-PA
potrivit ca substitut pentru transmiterea de semnale analogice 4..20 mA sau Hart.
PROFIBUS permite, de asemenea, masurarea si controlul in bucla inchisa in aplicatiile de

proces utilizand un cablu cu doua fire. PROFIBUS permite intretinerea si conectarea / deconectarea
dispozitivelor in timpul operarii chiar si in zone sau domenii periculoase (fig. 2.35). Profilul
PROFIBUS-PA a fost dezvoltat in stransa cooperare cu utilizatori din industria de prelucrare
(NAMUR) si indeplineste cerintele speciale ale acestui domeniu de aplicare:
- profile de aplicatii standardizate pentru automatizarea proceselor si interschimbabilitatea

dispozitivelor de camp indiferent de producator;
- adaugarea si indepartarea de statii la / de la magistrala chiar in zone cu protectie
intrinseca, fara a influenta alte statii;
- alimentarea prin magistrala a traductoarelor utilizand tehnologia pe doua fire in
conformitate cu standardul IEC 1158-2;
- utilizarea este posibila si in zonele cu pericol de explozie, atat cu protectie intrinseca
(EEx ia / ib) cat si cu protectie incapsulata (EEx d).
Utilizarea PROFIBUS in ingineria proceselor reduce costurile cu mai mult de 40% in

planificare, cablare, punere in functiune si intretinere si ofera o crestere semnificativa in
functionalitate si siguranta.
Fig. 2.35 Exemplu de configuratie a unui sistem ce utilizeaza PROFIBUS
43
CAP. 3 TEHNOLOGIA NFC

3.1 Notiuni introductive
Tehnologia NFC (Near-Filed Communication) permite interconectarea fara fir, pe distante

scurte, a dispozitivelor electronice ce au implementata aceasta tehnologie.
Datorita faptului ca NFC permite transferul bidirectional de date intre dispositive aflate la
distante nu mai mari de 10 - 20 cm (este una din tehnologiile wireless cu cea mai scurta raza de
actiune – fig. 3.1), aceasta tehnologie este ideala pentru o serie de aplicatii legate, in general, de
autentificarea in conditii deosebite de siguranta (plati electronice, transfer de date personale, tichete
electronice etc.).
Fig. 3.1 Clasificarea tehnologiilor wireless uzuale functie de domeniul de operare si de rata de
transfer al datelor
NFC este promovat si intretinut de o asociatie industrial non-profit, NFC Forum, al carui
obiectiv principal este acela de a spori gradul de utilizare a tehnologiei NFC intr-un numar cat mai
mare de echipamente electronice, de la aparate de masura si control la echipamente mobile si
calculatoare personale.
NFC este un caz particular al RFID (Radio-Frequency Identification – identificare prin

radiofrecventa) cu un set suplimentar de standarde pentru asigurarea interoperabilitatii
echipamentelor.
NFC utilizeaza un cuplaj inductiv intre dispozitivele ce au implementata aceasta tehnologie

si opereaza la o frecventa de 13,56 MHz, pentru aceasta banda nefiind necesara licenta (in spectrul
de frecvente radio utilizarea aceastei frecvente este libera, gratuita) – fig. 3.2. Modularea semnalului
este de tip OOK (On / Off Keying) cu diferite grade de modulare (intre 10% si 100%) sau BPSK
(Binary Phase Shift Keying) – fig. 3.3.
44
Fig. 3.2 Spectrul de modulatie al purtatoarei si al purtatoarelor auxiliare
Un dispozitiv NFC se poate alimenta din campul electromagnetic generat de un alt

dispozitiv NFC fiind astfel posibila implementarea de dispozitive fara sursa proprie de alimentare,
deci dispozitive de mici dimensiuni si integrarea acestora in diferite obiecte (etichete, carduri, chei,
autocolante etc.).
Datorita faptului ca domeniul de transmisie este foarte mic, tranzactiile NFC sunt, inerent,
mai sigure decat in cazul altor tehnologii wireless. In plus, distantele mici de transmisie implica o
putere necesara mica, deci un necesar de energie mic ce face aceasta tehnologie ideala pentru
dispozitivele autonome, alimentate de la baterii (cum ar fi, de exemplu, telefoanele mobile).
Fig. 3.3 Tipurile de modulatii utilizate in NFC (OOK intre 10% si 100%, respectiv BPSK)
45
3.2 Moduri de operare
3.2.1 Modul pasiv
In acest mod doar un dispozitiv genereaza camp electromagnetic. In acest sens el este activ
si joaca intotdeauna rolul de dispozitiv NFC initiator al transferului de informatie. Celelalt
dispozitiv este pasiv si joaca intotdeauna rolul de dispozitiv tinta – fig. 3.4.
In acest mod dispozitivul activ (initiator) transfera date prin modularea purtatoarei.
Semnalul modulat este detectat de catre dispozitivul tinta, pasiv si sunt interpretate datele.
Dispozitivul pasiv transfera ulterior datele catre cel activ prin modularea intensitatii campului.
Dispozitivul activ detecteaza variatiile si interpreteaza corespunzator datele.
Distanta de operare si viteza de transfer depind atat de marimea antenei cat si de

amplitudinea modulatiei campului (fig. 3.5).
In ambele directii datele transferate sunt codificate prin metodele definite atat in standardele
ISO / IEC RFID cat si in standardele specifice NFC.
Fig. 3.4 Modul de operare pasiv in tehnologia NFC
Mod Distanta maxima de operare Viteza de transfer

Proximitate 10 cm Intre 106 si 848 kbps
Vecinatate 20 cm Intre 6 si 53 kbps
Fig. 3.5 Conditiile de operare ale dispozitivelor NFC in modul pasiv
Acest mod de operare este, in general, utilizat pentru citirea tag-urilor fara contact si a
smart-card-urilor.
46
3.2.2 Modul activ
In acest mod de operare ambele dispozitive genereaza camp electromagnetic de

radiofrecventa. Ambele dispozitive transfera date utilizand modulatie ASK (Amplitude Shift
Keying).
Comparativ cu modul pasiv, in acest mod se pot atinge distante de transmisie de pana la 1m
(depinzand de protocol) si, de asemenea, se pot atinge viteze din categoria VHBR (Very High Bit
Rate) – pana la 6,78 Mbps daca se utilizeaza modulatie PSK (Phase Shift Keying).
Transmisia datelor este half-duplex utilizandu-se acelasi canal radio de ambele dispozitive.
3.3 Moduri de comunicatie
3.3.1 Modul Citire / Scriere
NFC Forum recunoaste trei moduri de comunicatie pentru dispozitivele NFC: modul citire /
scriere, modul emulare card si modul “peer-to-peer”.
Un dispozitiv NFC care opereaza in modul citire / scriere citeste si scrie date de la un,
respectiv intr-un obiect NFC. Actiunea pe care o face in continuare dispozitivul poate depinde de
datele preluate de la obiectul NFC. Prin obiect NFC se intelege un dispozitiv NFC pasiv, ce se
alimenteaza din campul electromagnetic generat de catre un alt dispozitiv NFC.
De exemplu, un telefon mobil NFC plasat in proximitatea unui tag NFC este capabil sa
citeasca, de exemplu, o adresa de Internet (un site) si sa initieze o conexiune la aceasta adresa. In
baza acestor informatii ar putea, de asemenea, sa expedieze un SMS cu un text predefinit. Intre
datele citite de la tag-ul NFC ar putea fi si o carte de vizita virtuala (vCard) sau alte date de acest
fel.
Datele transferate in acest mod nu sunt sigure.
Formatul mesajelor transferate in modul citire / scriere sunt standardizate de catre NFC
Forum.
3.3.2 Modul emulare card
In acest mod dispozitivul NFC se comporta ca un smartcard fara contact standard. Acest
mod face posibila utilizarea dispozitivului NFC intr-un sistem ce integreaza echipamente specifice
operarii cu smartcard-uri fara contact (infrastructura smartcard) pentru efectuarea diferitelor operatii
(control acces, plati, diferite schimburi de date etc.). In acest mod, dispozitivul NFC emuleaza
operarea uzuala a smartcard-urilor in mod NFC pasiv iar transferul de date este sigur.
47
3.3.3 Modul peer-to-peer
In modul peer-to-peer dispozitivele NFC opereaza in mod activ. Unul dintre dispozitive
initiaza comunicatia. Odata ce conexiunea este stabilita, dispozitivele comunica unul cu altul
alternativ, aplicand regula “asculta inainte sa vorbesti”. Viteza de transfer al datelor in acest mod
este mai mare comparativ cu celelalte moduri, ceea ce inseamna ca in acest mod poate fi vehiculat
un volum mai mare de date.
48
CAP. 4 TEHNOLOGIA BLUETOOTH
4.1 Notiuni generale
In anul 1994 compania de telecomunicatii ERICSON a demarat un studiu de fezabilitate si

viabilitate a unei interfete radio ieftine intre telefoanele mobile si accesoriile acestora. Scopul
principal al acestei tehnologii era acela de a elimina cablurile dintre telefoanele mobile si
echipamentele sau dispozitivele cu care acestea sunt interconectate. La inceputul anului 1997,
ERICSON a atras in acest studiu si alti producatori de mobile pentru a creste interesul pentru
aceasta tehnologie cu intentia de a creea un numar suficient de dispozitive ce au implementata
aceasta tehnologie pentru a starni interesul consumatorilor.
In 1998, in luna februarie, a fost infiintat un grup (SIG – Group of Special Interest) format
din 5 mari companii: ERICSON, NOKIA, IBM, TOSHIBA si INTEL. Acest grup a fost format
dintr-o combitie foarte reusita de producatori: doi producatori de top de telefoane mobile, 2
producatori de top de laptop-uri si un producator de top de circuite de procesare a semnalelor
digitale. In 20 si 21 mai 1998, consortiul Bluetooth a fost prezentat publicului larg in Anglia
(Londra), California (San Jose) si in Japonia (Tokio). Anuntarea acestui consortiu a constituit o
provocare si pentru alti producatori pentru adoptarea si integrarea noii tehnologii.
Denumirea Bluetooth a fost inspirata de catre numele regelui Herald I Bluetooth al

Danemarcei sub a carui conducere s-au reunificat mai multe mici regate care existau in Danemarca
si Norvegia si care functionau dupa reguli diferite, asemenea tehnologiei promovate de ERICSON
(Suedia) si NOKIA (Finlanda) – doua teri scandinave.
Bluetooth este un standard de comunicatie radio pe distante scurte, tehnologie a carui scop
este inlocuirea conexiunilor cablate (prin fir) dintre diverse dispozitive electronice (telefoane
mobile, PDA-uri, calculatoare etc.). Aceasta tehnologie poate fi utilizata oriunde – acasa, la birou,
in masina etc. Bluetooth permite utilizatorilor realizarea instantanee de conexiuni fiind posibil
transferul de voce sau de date in timp real. Modul de transmisie a datelor asigura protectia
impotriva interferentelor si siguranta in transmiterea informatiilor.
Printre caracteristicile principale ale acestei tehnologii se numara robustetea din punct de
vedere al transferului de date, complexitatea redusa, consumul mic si, de asemenea, pretul redus.
Bluetooth este un circuit mic ce opereaza intr-o banda de frecvente libera in intreaga lume. In
Bluetooth comunicatia poate fi realizata punct-la-punct sau punct-la-multipunct.
4.2 Functionarea dispozitivelor Bluetooth
Fiecare dispozitiv Bluetooth este echipat cu un circuit transceiver care transmite si

receptioneaza date in banda de frecvente de 2,4 GHz (fig. 4.1). Pe langa date, sunt disponibile si trei
canale pentru voce. Viteza de transmisie a informatiei a fost de pana la 1 Mbps la prima generatie
de dispozitive Bluetooth, aceasta valoare crescand pe masura ce s-au dezvoltat noi generatii.
Un sistem bine pus la punct de salturi de frecventa le permite dispozitivelor Bluetooth sa

comunice intre ele chiar si in medii cu perturbatii electromagnetice importante. In afara de aceasta
tehnica, standardele Bluetooth furnizeaza si scheme de codificare si verificare.
49
Fig. 4.1 Modul Bluetooth
Standardul Bluetooth opereaza in banda de frecvente de 2,4 GHz, aceasta banda fiind
disponibile in intreaga lume. Latimea acestei benzi de frecventa difera usor de la o tara la alta (fig.
4.2).
Tara Domeniul de frecventa Canalele RF

Europa (mai putin Franta 2400 – 2483,5 MHz f = 2402 + k MHz k = 0 .. 78
si Spania) si USA
Japonia 2471 – 2497 MHz f = 2473 + k MHz k = 0 .. 22
Spania 2445 – 2475 MHz f = 2449 + k MHz k = 0 .. 22
Franta 2446,5 – 2483,5 MHz f = 2454 + k MHz k = 0 .. 22
Fig. 4.2 Banda de frecventa de 2,4 GHz in Europa, USA si Japonia
Echipamentele din punct de vedere al transmisiei sunt impartite in trei categorii functie de
puterea de emisie (fig. 4.3). Pe receptie, echipamentele Bluetooth trebuie sa aiba o sensibilitate de
cel putin 70 dBm iar rata admisa a erorilor este cel mult de 0,1%.
Clasa de putere Puterea maxima permisa Distanta aproximativa de

operaere
Clasa 1 100 mW (20 dBm) ~100 m
Clasa a 2-a 2,5 mW (4 dBm) ~10 m
Clasa a 3-a 1 mW (0 dBm) ~1 m
Fig. 4.3 Clasificarea echipamentelor Bluetooth pe clase de putere de transmisie
Din punct de vedere al consumului de energie, acesta trebuie sa fie cat mai mic tinand cont
de faptul ca ca circuitele / modulele Bluetooth sunt aditionale intr-un echipament / dispozitiv mobil.
Sunt frecvente situatiile in care consumul de energie al modulului Bluetooth este cu pana la 97%
mai mic decat al dispozitivului mobil in sine. Este, de asemenea, implementat un algoritm de
economisire a energiei. Atunci cand dispozitivul / echipamentul nu schimba informatii, modulul
Bluetooth trece intr-un mod de asteptare, mod in care inspecteaza mesajele.
Asadar, distanta de transmisie este de 10m pana la 100m, ceea ce poate parea putin, insa nu
trebuie uitat faptul ca Bluetooth a fost conceput pentru transfer da informatii pe distante scurte.
50
4.3 Integrarea dispozitivelor Bluetooth in retele
Unul dintre cele mai mari avantaje (din care reiese si versatilitatea proiectarii tehnologiei
Bluetooth) consta in facilitatea de a crea si a configura cu usurinta retele de comunicatie intre
diferite dispozitive / echipamente ce ai implementata tehnologia Bluetooth. Tehnologia Bluetooth a
fost proiectata pentru a lucra in medii multiutilizator. Doua dintre structurile de retea ce se pot
implementa intre dispozitive / echipamente Bluetooth sunt Piconet si Scatternet.
Retelele Piconet sunt retele ad-hoc PAN (Personal Area Network). Fiecare retea Piconet
consta intr-un nod Master si pana la 7 noduri Slave (fig. 4.4). In acest mod de operare, toate
dispozitivele / echipamentele Bluetooth impart acelasi canal de comunicatie. Cu toate aceste 8
(maxim) noduri Bluetooth intr-o suprafata cu o raza de numai 10m, apar inerent interferente.
Protocolul Bluetooth stie, insa, sa utilizeze tehnici de sarire a frecventelor astfel incat sa se evite
disfunctionalitati. In aceeasi suprafata de acoperire pot coexista pana la 10 retele Piconet.
Fig. 4.4 Retele de tip Piconet
Deoarece o retea Piconet poate gestiona pana la 8 noduri, este redusa considerabil
scalabilitatea adreselor nodurilor. Cu toate acestea, exista conceptul de nod “parcat” in tehnologia
Bluetooth, concept care permite ca un dispozitiv sa paraseasca temporar o retea Piconet, timp in
care functioneaza intr-o alta retea Piconet. In acest fel, un dispozitiv poate opera ca nod Master intr-
o retea Piconet si ca nod Slave intr-alta de acelasi fel. Acest concept de “parcare” sporeste spatiul de
adrese la 255.
Acest mod de lucru permite comunicarea inter – Piconet rezultand o retea mai complexa
care se numeste Scatternet (fig. 4.5).
4.4 Aplicatii ale tehnologiei Bluetooth
Aplicatiile tehnologiei Bluetooth sunt foarte variate. Tehnologia Bluetooth schimba, practic,
radical modul de utilizare a dispozitivelor mobile in interactiune cu alte dispozitive.
Aplicatiile sunt diverse si sunt limitate de imaginatia dezvoltatorilor.
Cateva dintre aplicatiile “clasice” ale acestei tehnologii sunt:
51
- Controlul fara fir si comunicatia dintre un telefon mobil si un dispozitiv de tip “hands-
free”. Aceasta aplicatie este una dintre primele implementate la nivelul acestei tehnologii
si a devenit foarte rapid extrem de populara.
- Realizarea de retele intre PC-uri in spatii inchise si in situatia in care este necesara o
banda ingusta de comunicatie.
- Comunicatia fara fir intre PC si periferice, cele mai comune fiind mouse-ul, tastatura si
imprimanta.
- Transferul de fisiere intre dispozitivele ce au implementat protocolul OBEX.
- Inlocuirea comunicatiei seriale trabitionale, prin fir, in echipamentele de test,
receptoarele GPS, echipamentele medicale, scaner-ele de coduri de bare, dispozitivele de
control al trafficului.
- Pentru control acolo unde comunicatia prin infrarosu era utilizata in mod traditional.
- Transmiterea de mici reclame intre panourile publicitare.
- Realizarea de controlere comandate Bluetooth pentru consolele de jocuri (Nintendo, Wii,
PlayStation).
- Realizarea de conexiuni dial-up pe PC sau PDA utilizand un mobil capabil sa transfere
date ca si modem.
Fig. 4.5 Structura unei retele Scatternet
52
CAP. 5 RETELE MOBILE DE COMUNICATIE

5.1 GSM - Notiuni de baza
GSM (Global System for Mobile communication) este standardul general acceptat pentru
comunicatia celulara digitala. GSM este numele unui grup de standardizare stabilit in 1982 pentru
crearea unui standard european pentru comunicatiile prin intermediul telefoanelor mobile.
GSM face recomandari, nu impune cerinte restrictive vis-à-vis de structurile harware sau
software. Astfel, specificatiile GSM definesc in detaliu functiile si cerintele pentru interfete,
nefacand, insa trimiteri exacte catre anumite structuri harware. Acest lucru este necesar pentru a nu
se limita proiectantii de astfel de sisteme insa trebuie ca operatorii de servicii de comunicatii mobile
sa aiba acces la echipamente compatibile care sa permita interoperabilitatea.
O retea GSM este divizata in trei sisteme majore:
- SS (Switching System) – sistemul de comutatie (SS) este responsabil de efectuarea

procesarii apelurilor si a functiilor legate de abonat. sistemul de comutatie cuprinde mai
multe unitati functionale:
o HLR (Home Location Register) – este o baza de date utilizata pentru stocarea si
managementul abonatilor. HLR este considerata cea mai importanta baza de date
datorita faptului ca ea stocheaza permanent date despre abonati, inclusiv profilul
de servicii al acestora, informatii de localizare si informatii de stare. Cand un
cumparator individual opteaza pentru un abonament la un operator PCS
(Personal Communication Service) acesta este inregistrat in baza de date HLR a
operatorului respectiv.
o MSC (Mobile services Switching Center) – realizeaza functiile de comutatie al
serviciilor mobile. MSC asigura interconectarea cu retelele fixe de
telecomunicatii, mentine o baza de date care gestioneaza identitatea si localizarea
fiecarui deservent, gestioneaza mecanismele de transfer intre celule al apelurilor
in cazul in care deserventul isi schimba locatia, gestioneaza semnalizarile cu
reteaua fixa si cu statiile de baza (BSS).
o VLR (Visitor Location Register) – este o baza de date care contine informatii
temporare despre abonati care sunt necesare MSC-ului pentru a-I deservi pe
abonatii ce necesita servicii. VLR este intotdeauna integrata cu MSC. Atunci
cand o statie mobila (MS) intra in zona de acoperire a MSC, VLR conectata la
MSC-ul respectiv va solicita date despre statia mobila de la HLR. Daca mai
tarziu statia mobila initiaza un apel, VLR va avea toate informatiile necesare
efectuarii apelului fara a mai fi necesara interogarea repetata a HLR.
o AUC (AUthentication Center) – AUC ofera autentificarea si criptarea
parametrilor care verifica identitatea utilizatorului si asigura confidentialitatea
fiecarui apel. AUC este componenta din sistem care protejeaza operatorii de
retele de diferite tipuri de frauda.
o EIR (Equipment Identity Register) – EIR este o baza de date care contine
informatii despre identitatea echipamentului mobil pentru a preveni apelurile de
53
la statii mobile furate, neautorizate sau defecte. AUC si EIR sunt implementate
ca noduri de sine statatoare sau ca noduri combinate AUC / EIR.
- BSS (Base Station System) – Toate functiile legate de radio sunt efectuate in statiile de
baza (BSS) care au in componenta doua componente: BSC (Base Station Controller) si
BTS (Base Transceiver Station).
Fig. 5.1 Arhitectura simplificata a unei retele mobile de comunicatii
o BSC furnizeaza toate functiile de control si conexiunile fizice dintre MSC si

BTS. BSC este un comutator de mare capacitate care asigura functiile necesare
transferurilor apelurilor (handover), furnizeaza datele de configurare a celulei si
controlul nivelurilor de putere de radiofrecventa in statiile de baza (BSS). Un
MSC deserveste mai multe BSC-uri.
54
o BTS se ocupa de interfata radio catre statia mobila. BTS este echipamentul radio
(transceiver-e si antene) necesare pentru a deservifiecare celula din retea. Un
grup de BTS-uri este controlat de un BSC.
- OSS (Operator and Support Systems) – Centrul de operatiuni si mentenanta (OMC –
Operations and Maintenance Center) este conectat la toate echipamentele din SS si BSC.
Implementarea OMC este denumita generic sistemul de operare si suport (OSS). OSS
este entitatea functionala care monitorizeaza operatorul de retea si controleaza sistemul.
Scopul principal al OSS este de a oferi consumatorilor de servicii suport rentabil pentru
activitatile specifice de mentenanta si operare specifice retelelor GSM.
Alte entitati specifice structurii simplificate a unei retele GSM sunt:
- GMSC (Gateway Mobile services Switching Centre) – GMSC este un nod utilizat pentru
interconectarea a doua retele.
- Interfata Um – este intrefata dintre statia mobila si BTS. Este numita Um deoarece prin
aceasta se face trecerea de la mobil (m) la interfata U specifica ISDN.
- Interfata A – Interfata A permite interconectarea dintre BSS si MSC.
- Interfata A – bis – Interfata A – bis (Abis) este interfata dintre /bts si BSC.
- PLMN – Public Land Mobile Network (PLMN) este dezvoltata si exploatata, respectiv
administrata de catre un operator recunoscut ca si furnizor de servicii de telecomunicatii
mobile oferite publicului.
- PSTN – Public Switched Telephone Network (PSTN) este ansamblul de retele de
telefonie la nivel global care sunt exploatate de operatori nationali, regionali sau locali
oferind o infrastructura si servicii publice.
- ISDN – Integrated Services Digital Network (ISDN) este un set de standarde CCITT /
ITU pentru transmisia datelor prin diferite medii, inclusiv prin intermediul telefoniei
clasice, prin fir.
- PSPDN – Packet Switched Public Data Network (PSPDN) este o retea ce furnizeaza
servicii de transfer de date printr-un sistem de retele WAN (Wide Area Network)
multiple.
5.2 Conceptul de retea celulara
Conceptul de retea celulara a reprezentat un pas important in rezolvarea problemei

congestiei spectrale si a limitarii capacitatii de utilizare. Acest concept a oferit o capacitate foarte
mare intr-un spectru limitat de frecvente fara a fi necesare schimbari tehnologice majore. Conceptul
“celular” se aplica la nivel de sistem si consta in inlocuirea unui singur transmitaro de mare putere
cu mai multe transmitatoare de putere mai mica, fiecare dintre acestea oferind acoperire doar pentru
o mica parte a zonei de serviciu.
Sistemele radio celulare se bazeaza pe o alocare inteligenta a frecventelor si reutilizarea

canalelor de-a lungul unei zone de acoperire.
Pentru analiza si gestionarea usoara a sistemelor celulare a fost adoptata si general acceptata
forma hexagonala pentru fiecare statie de baza. Aceasta forma genereaza, evident, un model
simplist de acoperire radio (fig. 5.2).
55
Fig. 5.2 Ilustrarea conceptului de reutilizare a frecventelor intr-o retea celulara
Celulele cu aceeasi litera folosesc acelasi set de frecvente. Un grup de celule (evidentiat in
fig. 5.2, fig. 5.3) este reprodus de mai multe ori in zona de acoperire. Un grup de celule (cluster)
este format din N celule (N = 7 in exemplul dat). Factorul de reutilizare a frecventei este 1/N
deoarece un cluster are N celule care trebuie sa utilizeze numarul total de canale disponibile.
Fig. 5.3 Ilustrarea alocarii celulare a canalelor intr-o retea GSM
56

Sisteme de Comunicatii Cursuri PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sisteme de Comunicatii Cursuri PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SISTEME DE COMUNICATIE – CURS 1 - Constantinescu Catalin

CAP. 1 SISTEME DE COMUNICATII. ELEMENTE GENERALE

1.1 Notiuni introductive. Scurt istoric

Sistemele de comunicatii in ansamblu formeaza un domeniu de mare amploare, aici putand

1887 Heinrich Hertz verifica teoria lui Maxwell.

1953 Televiziunea color NTSC a fost introdusa in Statele Unite.

In general, comunicatiile presupun transmiterea de informatii de la un punct la un alt punct

- generarea mesajului ce urmeaza a fi transmis, de catre sursa de informatie;

diferite de informatie trebuie esantionate, comprimate, cuantificate si codificate si, in

Fig. 1.1 Modelul Shannon – Weaver (1949)

Din punct de vedere al modului de interconectare a sursei sau surselor de informatie cu

Comunicatiile analogice au la baza metode de transmisie a informatiilor utilizand semnale

In cazul comunicatiilor digitale, codificarea informatiilor si transmisia acestora se face

1.2 Avantajele sistemelor de comunicatii digitale

Comparativ cu sistemele de comunicatii analogice, cele digitale au o serie de avantaje care

Un avantaj major consta in usurinta de regenerare a semnalelor digitale comparativ cu

De-a lungul liniilor de transmisie a semnalelor digitale, ca in cazul tuturor liniilor de

Tehnicile digitale se preteaza in mod natural functiilor de procesare a semnalelor

Foarte multe dintre sistemele actuale de comunicatii deservesc conexiuni intre

1.3 Retele de comunicatii

Fig. 1.2 Structura unei retele de comunicatii

- retea punct la punct;

Fig. 1.3 Topologii de retele

CAP. 2 INTERFETE SPECIFICE SISTEMELOR DE COMUNICATIE

2.1 Interfete paralele si interfete seriale

O interfata paralela de comunicatii este constituita dintr-o multitudine de canale prin

Fig. 2.1 Modul de transfer al datelor in cazul interfetelor paralele si seriale

2.2 Interfata UART

Interfata UART (Universal Asynchronous Receiver/Transmitter) permite comunicatia

Fig. 2.2 Formatul de baza al unui cuvant transmis de un controler UART

La nivel fizic, semnalele specifice protocolului de comunicatie UART depind de nivelul la

Fig. 2.3 Comunicatia UART intre doua microcontrolere

Fig. 2.4 Comunicatia RS232 intre doua echipamente

Fig. 2.5 Conector RS232 - alocarea pinilor

Tabelul 2.1 Semnalele specifice standardului RS232(dispunerea semnalelor la conectorul RS232

Fig. 2.6 Topologii recomandate pentru retelele RS422 / RS485

Lungimea maxima a cablului pentru o retea RS422 / RS485 este 1200 m.

Fig. 2.8 Exemplu de interconectare in retea: a – RS422, b – RS485

2.3 Protocolul MODBUS implementat pe linii seriale

2.3.1 Notiuni generale

Nodul Master poate accesa nodurile Slave in doua moduri:

- Modul Unicast (sau cu adresare precisa) – situatie in care Master-ul adreseaza

Fig. 2.9 Modul Unicast in protocolul MODBUS

- Modul Broadcast (sau difuzare) – situatie in care Master-ul trimite un mesaj (o

Fig. 2.10 Modul Broadcast in protocolul MODBUS

Spatiul de adresare MODBUS contine 256 de adrese diferite (fig. 2.11).

Fig. 2.11Spatiul de adresare in protocolul MODBUS

2.3.2 Descrierea pachetelor de date MODBUS

Protocolul MODBUS defineste o unitate de date elementara (apelata in continuare sub

Fig. 2.12 Structura PDU

Fig. 2.13 Structura PDU in protocolul MODBUS pe linii seriale

Campul de verificare a erorii este rezultatul determinarii controlului redundant

2.3.3 Diagramele de stare Master / Slave

Fig. 2.14 Diagrama de stare exprimata prin simboluri UML

La receptionarea unui raspuns, Masterul verifica integritatea acestuia, inainte de a procesa

Erorile de viciere ale pachetelor de date au doua posibilitati de detectare:

- prin verificarea paritatii fiecarui octet in parte;

Pentru managementul erorilor, protocolul MODBUS are definite o serie de contoare de

2.3.4 Diagramele de timp Master – Slave

Duratele efective specifice SOLICITARILOR, RASPUNSURILOR, respectiv executiilor in

2.3.5 Modurile de comunicatie seriala Modbus RTU, respectiv Modbus ASCII

In cazul protocolului MODBUS implementat pe linii seriale, comunicatia poate fi facuta in

Pentru ca o retea MODBUS sa fie functionale este obligatoriu ca modul de transmisie si