Fiziologia aparatului

reno-urinar
dr. Magda Buraga
mai 2018
 Funcţiile rinichiului
◼ 1.Excretă majoritatea produşilor de catabolism, substanţe străine :
medicamente, coloranţi.
◼ 2. Menţin constant volumul şi compoziţia LEC prin controlul
◼ hidro - electrolitic,
◼ osmolarităţii,
◼ echilibrul ac.bazic,
◼ PA (presiunea arteriala)
◼ 3. Rol secretor : renina, eritropoietina (EPO), 1,25dihidroxicol-
calciferol, prostaglandine (PG)
◼ RENINA - eliberată de ap. juxta ggl ( in cond de ischemie renala,
hipoV, hipoTA, Insuf.Cardiaca, ↓Cl in urina ) actioneaza enzimatic
asupra unei prot plasmatice : angiotensinogen →Ag I = are prop
vasoconstrictoare
◼ Ag I sub influienta enz. de conversie (de la niv. endoteliului vaselor pulm)
pierde 2aa → AgII cu rol vasocr. în teritoriul cutanat, splanchnic şi renal
◼ Fără să influenţeze circulaţia cerebrală, coronariană şi musculară , determină
↑PA
◼ Captoprilul este inhibitor al enz de conversie si (+) al bradikininelor
◼ Rinichiul hipoxic – eritropoietină, secretata de fibroblastii
din interstitiul corticalei si medularei ext.
◼ In IR cr, deficitul de EPO → anemie severa
◼ Metabolismul Ca este influenţat de un derivat al vit.D, 1,25
(OH)2.D3, format în cel proximale din 25 OH.D3
◼ PROSTAGLANDINELE- ac.graşi 20C, cu rol în
vasodilataţie, ↓ PA, ↑diureza, eliminarea de Na.
◼ Sindromul Bartter (secretie ↑de PG) – hiponatremie (125
mEq/l), hiperaldosteronism (hiperkaliurie şi hipokaliemie
- 2mEq/l), poliurie, apatie, tulburări de creştere.
◼ 4. Sinteza glucozei, în post - gluconeogeneză
◼ Concluzii : in af renale cr si severe = IR, se dezv dereglarii :
◼ Ale volemiei
◼ Compozitiei compartimentelor hidrice
◼ Se acumuleaza cant ↑ de K, acizii, lichide, subst toxice → deces daca nu se
intervine prin dializa
Organizarea funcţională a
rinichiului

Cortexul partea externă, conţine

toţi glomerulii renali

Medulara partea internă,

structurată în piramide renale,
orientate cu baza spre cortex şi
vârful la papile, în bazinet

Bazinetul prezintă calicele mici

calicele mari ; se continuă cu
ureterul, vezica urinară ;

Hilul renal locul de trecere

pentru vasele sanguine, limfatice,
nervi şi uretere. -
 Sructura rinichiului
◼ Corticala - Conţine glomerulii nefronilor. Reprezintă
stratul de filtrare a rinichiului
◼ Medulara - formată din aprox. 8-13 format. piramidale
→Malpighi. Este stratul tubilor colectori şi ai AH
◼ Pelvisul - teritoriul în care drenează toţii tubii colectori şi
se continuă cu ureterul.
◼ Cand pasaseste canalul de colectare renal, urina nu se mai
modifica → compozitia si calitatea ei raman neschimbate la niv
pelvisului, uretere, VU, uretra
◼ Ureterul transportă urina în vezica urinară (VU)
◼ Unitatea anatomică şi funcţională a R este nefronul
format din : corpusculul Malpighi şi tubul urinifer.
Structura nefronului
 Corpusculul Malpighi
◼ Este alcătuit din glomerulul (gll) renal, mesangium şi
capsula Bowman
◼ Glomerulul renal este alcătuit din 50 anse capilare ce
se înfăşoară în jurul unor tije intercapilare care
formează ţes. mesangial.
◼ Capilarele pătrund într-o porţiune dilatată şi înfundată
a tubului urinar - capsula Bowman
◼ Sângele capilarelor gll provine dintr-o arteriola
aferenta (aa) şi părăseşte gll prin arteriola eferenta (ae)
cu un calibru de 1/2 din aa.
◼ Presiunea sângelui din gll produce filtrarea plasmei în
capsula Bowman şi de aici lichidul ajunge în TCP
(tubul contort proximal).
GLOMERULUS
 TUBUL URINIFER
◼ Alcătuit din mai multe segmente : TCP, AH, TCD, continuă capsula
Bowman şi are o lg. de 45-65mm (120 km, suprafaţa 12m)
◼ 1. TCP- lg 14-24mm, ∅ 55microni. Impartit in Tubul contort
proximal si Tubul drept proximal
◼ Dupa structura morfo-funct. : 3 seg→S1, S2, S3
◼ format dintr-un singur strat de celule, aşezate pe o mb. bazală
prelungită din zona capsulei Bowman
◼ celulele sunt cilindrice, la polul apical: margine în perie dată de
numeroase microvilozităţi, cu multiple sisteme de cotransport. Contin
lizozomi si un RE bine dezv, ap Golgi iar la polul bazal, membrana
suferă numeroase invaginări, ce delimit în sectorul subnuclear
compartimente ce conţin multe mitocondrii, asigura → E necesara pt
mec de TA (transport activ)
◼ Exista cili centralii cu rol in deplasarea lichidului tubular (LT)
◼ TCP intervine în reabsorbţia apei, NaCl, glucozei, amnoacizilor,
vitaminelor.
◼ ANSA HENLE- formă de tub în U
◼ Nefroni cu corpusculi renali situaţi în cele 2/3 externe ale corticalei, posedă
AH scurte (14mm), iar cei care au corpusculi renali localizaţi juxtamedular au
AH lungi (26mm) - 15-20% = NEFRONII JUXTAMEDULARI :
◼ ram descendent - subţire, alcătuit din celule epiteliale turtite, f.
permeabil, la apă şi puţin permeabilă pt uree şi ionii – adaptată pc
de difuziune
◼ ram ascendent - 1 porţiune este subţire cu celule turtite care devin
cilindrice la limita de separare dintre medulara externă şi
internă.Porţiunea subţire este impermeabilă pt apă şi permeabilă pt
ionii, iar cea groasă este impermeabilă pt apă.şi uree
◼ Cel epiteliale ale AH porţ groasă sunt similare TCP : sunt adaptate
pt TA de Na şi Cl din LT în interstiţiu. Nu contin margine in perie
◼ Secreta GP Tamm Horsfall (THP) → 30-50mg/zi
◼ Ram ascendentă groasă a AH în in unghiul dintre aa si ae - macula
densa (cel dense, înalte, mb.bazală incompletă,mitocondrii rare.
Rol osmo/chemoreceptor la fluctuaţiile Na şi Cl,urină
◼ TCD-lg. 5-8mm, ∅ de 30-40µ alcatuit din 3seg:
◼ Tubul contort distal incepe de la macula densa,
◼ are structura asemanatoare cu seg gr al AH
◼ Tubul de conectare: contine cel de legatura → secreta
kalikreina si cel intercalate
◼ Tubul colector initial
◼ Epiteliul cuboidal este lipsit de marginea în perie dar prezintă
→ ac niv. act hormoni pt ionii si apa
margine laterală distinctă.La
◼ Tubul de conectare si tubul colector initial sunt
identici ca structura. Conţin 2 tipuri de celule :
◼ 1.principale → 2/3, au mitocondrii, invaginati, cilii
centrali, apical exista canale pt K
◼ Au rol in reabsorb de Na si Cl şi secreţia de K
◼ 2. cel. intercalate → 1/3, nu dispun de cilii centrali si
 ◼ Sunt subpopul A sau α intercalate care secreta H si reabs de K
(utilizînd o prot.transp de H-ATPaza→localiz apical. In
membrana bazo-lat exista schimbul de anioni Cl/HCO3
◼ şi subpopulatia B sau SS intercalate care secreta HCO3
◼ Mai multe TCD se adună într-un TUB COLECTOR
Bellini (lg20) → care stăbate corticala şi porţiunea
medulară pt a se deschide în calicele renale
◼ are structură similară cu a TCD ultimile 2/3
◼ Si tubul colector este impartit la niv celor 3 segmente :
corticala, medulara externa si medulara interna
◼ La ac niv numarul cel intercalate, scade.
◼ Spre pelvisul renal celulele cresc in inaltime
◼ La acest nivel actionz. hormonii pt : ionii, apa si uree
◼ TC are rol în procesul de concentrare a urinii
◼ Un TC drenează în calice urina prod. de aprox. 2800
nefroni.
Structura sistemului urinar si vascularizatia rinichiului
 VASCULARIZATIA RINICHIULUI
◼ Rinichiul prezintă o vascularizaţie abundentă provenită din arterele
renale care se divid în interiorul R. în ram ant si post care dau
nastere arterelor interlobare ce se îndreaptă spre corticală printre
piramidele Malpighi. (vase de tip terminal) - necroza ţes. tributar
◼ La zona dintre medulară şi corticală, artera se cudează în unghi
drept - artere arcuate sau arciforme - formându-se un plex arterial
◼ Din a.arciforme se desprind în evantai a. interlobulare ce pătrund
printre piramidele Ferrein spre supraf.organului
◼ Arterele interlobulare dau naştere arteriolelor aferente (aa), care
se capilarizeaza si vor forma glomerulul (gll)
◼ Arteriola eferentă (ae)ce părăseşte gll, se divide într-o nouă reţea
capilară peritubulară, care irigă tubul renal - sistem port arterial,apoi
se varsă în venele interlobulare - venele arcuate - interlobare - vene
renală.
◼ Acest tip de circulatie : arteriola-capilar-artetiola-cap = pres adacvate fct lor de
filtrare (60mmHg) si reabsorbtie (10mmHg)
◼ Aa si ae → asigura si controleaza presiunea hidrostatica in capilarele
glomerulare interpuse.
◼ Tonusul aa si ae este sub control simpatic si a unei marii varietatii de
mediatori chhimici
◼ Cea mai mare parte a reţelei de capilare peritubulare se află în cortexul
renal de-a lg TCP, TCD, TC corticali.
◼ Ram din artera arcuata sau port proximala a arterelor interlobare
furnizeaza o popul de gll juxtamedulari (mai mari) la intersectia dintre
corticala cu medulara
◼ gll. juxtamedulari - din a.ef pe lângă capilarele pritubulare se
desprind ramuri capilare lungi, care formează anse, numite vasa recta,
ce întră adânc în medulară, însoţind AH până la papilele renale. La fel
ca şi AH se reîntorc în cortex şi se varsă în venele arcuate.
◼ Vasele limfatice se gasesc mai ales in cortexul R. sunt o cale imp de
eliminare a proteinelor in LI (lichidul interstitial)
◼ contin cant ↑ de EPO

◼ Limfaticele sunt absente in medulara → previne indepartarea osmolaritatii

◼ La acest nivel - anomalia osmotică a medularei (P. osm.
1200- 1400 mOsm/l, excepţie în organism)
 APARATUL JUXTAGLOMERULAR
◼ Alcătuit din celule juxtaglomerulare şi macula densa, este situat
în zona hilului fiecărui glomerul,
◼ Cel granulare - celulele musculare din tunica medie a arteriolei
aferente şi eferente la contactul cu macula densa, sunt mai
globuloase, afibrilare, conţin granule de renină. Funcţionează ca
baroreceptori, care cresc producţia de renină când nu sunt
destinse.
◼ macula densa - la locul de contact intre AH port groasa si tubul
distal şi aa şi a ef, celulele tubulare sunt mai dense, cu ap. Golgi
plasat spre arteriolă, argument pentru secreţia unor substanţe în
arteriole .
◼ Lichidul din TCD joacă rol important în controlul funcţiei
nefronului, furnizând semnale de feedback atât arteriolei aferente
cât şi a eferente
◼ Se regleaza ; FSR, RFG si indirect moduleaza excretia de Na si
presiunea arteriala
Aparatul juxtaglomerular
 CIRCULAŢIA RENALĂ
◼ Rinichiul primeşte 25% din DC de repaus - 1,25l sg/min
◼ Distribuţia sangelui în R, este neuniformă : 90% corticală, 10%
medulară ( 9% medulara ext. 1% medulara internă)
◼ Rol : fluxul mic al medularei int. nu ,,spală”activitatea osmotică de
la acest nivel,
◼ Măsurarea debitului renal sanguin s-a făcut cu metode directe -
debitmetre aplicate pe vasele renale şi indirecte care se bazează pe
1) principiul Fick :
◼ debitul renal se calculează stabilind - cantitatea de subst. trasoare
preluată de rinichi în unitatea de timp şi împărţind valoarea la
diferenţa arterio-venoasă.
◼ Permite aprecierea vol mediu de sg ce traverseaza un organ, in care subs
transportata este captata. Debitul sg va fi egal cu debitul captarii de subst :
Qs ml/min raportat la dif A-V
◼ DS ml/min = Qs ml/min ̸ dif A-V (ml/100ml sg )
 Determinarea clearance renal :
◼ pt. a cuantifica eficacit cu care rinichii excretă diferite substante
◼ Şi evaluează fcţ renală ; filtrarea gll, reabsb şi secreţia
◼ Clearance sau indice de epurare se înţelege volumul virtual
de plasmă, exprimat în ml, din care rinichiul elimină complet
o anumită subs. în unit. de timp.
◼ Dacă o subst este complet epurată din plasmă, valoarea clearance
subst respective este = cu val. FPR
◼ Fluxul plasmatic renal, măsurat după acest raţionament
reprezintă clearance-ul renal după formula : Cl = UV/P
◼ U - concentraţia urinară a subst. în mg/ml (Ux)

◼ V - volumul de urină eliminat într-un minut ml/min,

◼ P - concentraţia plasmatică a subst. mg/ml (Px)

◼ Cant de subst transp de circulaţia sg la niv renal (FPR · Px) este egală cu
cant excretată în urină (Ux · V) → FPR = Ux·V/Px
◼ Substanţa utilizată : acid paraaminohipuric (PAH) sau diodrast
(iodopiracet), dozându-se conc.lor plasmatica şi urinară.
◼ Substanţele sunt filtrate prin glomerulii renali şi secretate de către
celulele tubulare, coeficientul lor de extracţie fiind f. mare la
concentraţii sang reduse: 0,90 pt. PAH, 0,85 pt. diodrast.
◼ Coeficientul de extractie a unei subst rezulta din raportul :
◼ Conc arteriala - conc venoasa / conc arteriala
◼ Tehnica de lucru, principii :
◼ Conc (C1) si volumul (V1) a subst administrate sunt cunoscute.
◼ Produsul celor doua → cantitatea injectata = Q
◼ Aceasta cant se raspandeste in V2 necunoscut al compartimentului
de determinat intr-o C2 ce se masoara :
◼ C1·V1 = C2 · V2 → V2 = C1 · V1/C2
◼ PAH → testul se face perfuzand PAH in ritm continuu in asa fel incat conc
plasmatica a subst sa fie mica dar constanta in timpul recoltarilor de sg,
◼ Se cateterizeaza si vezica urinara
◼ Atat recoltarea sangelui cat si a urinii se face la perioade stabilite
 ◼ Ex. : conc. PAH în urină este de 14 mg/ml, volumul urinii de
0,9 ml/min, conc.PAH în plasmă de 0,02 mg/ml
◼ Debit plasmatic renal = 14 · 0,9/0,02 = 630ml/min
◼ Flux plasmatic real = 630/0,9 = 700 ml/min
◼ 0,9 este coeficientul mediu de extracţie a PAH
◼ Flux sanguin renal se calculează după formula :
FPRr. · 100/100-Ht 700 ·100/(100 - 45) = 1273ml/min
◼ Utilizarea gazelor radioactive (Kripton, Xenon) a permis
calculul fluxului sanguin în : corticală - 5ml/g de
ţesut/min, în medulara ext.- 2ml/g de ţesut/min, iar în
medulara internă sub 0,2ml/g de ţesut/min.
◼ Timp de trecere eritrocit - 2,5s corticală, 27,7s medulară.
 AUTOREGLAREA CIRCULAŢIEI RENALE
◼ Rein în 1931, la câine a surprins constanţa debitului renal la
variaţii ale presiuni de perfuzie între 80-200mmHg
◼ teorii acceptate : miogenă şi macula densa
◼ Autoreglarea debitului sanguin renal garantează o filtrare
glomerulară constantă
◼ Fenomenul de autoreglare s-a observat în corticală, pe când irigaţia
medularei variază o dată cu variaţia PA.
◼ Procesul de autoreglare poate fi perturbat în anumite condiţii :
◼ efortul fizic prin noradrenalină crescută produce vasoconstrictie pe
aa, reducând debitul sanguin
◼ iar substanţele piretogene îl măresc ( influienţe nervoase şi
umorale)
◼ IL1 subst endogena ca si proteinele degradate, toxinele lipopolizaharidice
din membranele bacteriene ↑ pragul termostatului hipotalamic
 CONSUMUL DE OXIGEN ÎN R
◼ Sg. venos renal conţine cant mai mari de O2 decât sg venos
provenit din alte ţesuturi
◼ Diferenţa arterio-venoasă este de 1,4-1,7ml/% ( N = 4,5ml%)
şi rămâne const în cond unor largi variaţii ale fluxului sang
◼ Consumul mediu de O2 în R este de 400micromol/ min/100g
şi reprezintă 4-8% din consumul total de O2 al organismului
◼ La un debit sg renal de 6-7ml/min/100g, consumul zilnic a
celor 2 R este de 18-21ml/O2/min (consumul de oxigen al
intregului org este de 250ml/min)
◼ La niv corticalei consumul este mai mare ca la nivelul
medularei datorită transportului activ de Na
◼ Consumul R de O2 este necesar si nevoilor metabolice de
baza pt mentinerea viabilitatii celulare
◼ Cand fluxul sg si RFG↓ si reabsorbtia de Na este scazuta → se
consuma mai putin oxigen,
◼ In cond bazale consumul de oxigen→↓ la ¼ din cant de O consumata N
 FUNCŢIILE NEFRONULUI
◼ 1. Segmentul de ultrafiltrare - glomerulul
◼ 2. Segmentul de contracţie volumică izoosmotică : TCP
şi prima parte a AH,
◼ 3. Segmentul de recirculare - AH,
◼ 4. Segmentul de diluţie:part groasă AH si prima ½ TCD
◼ 5. Segmentul de finalizare a urinii → concentraţie /
diluţie : a doua jumătate a TCD şi TC
◼ Formarea urinii respectă cele 3 etape : ultrafiltrarea,
reabsorbţia şi secreţia → ( la niv tubului urinifer)

ULTRAFILTRAREA este un proces - pasiv selectiv în urma căruia

are loc formarea urinii primare.
◼ Sediul - glomerulul cu 2 zone : membana ultrafiltrantă si
mesangiul
FILTRATION MEMBRANE
 STRUCTURA MEMBRANEI FILTRANTE
GLOMERULARĂ (MFG)
◼ A. MFG este alcătuită din :
◼ 1. Celulele endoteliale ale cap gll sunt inconjurate de
membr bazala. Exista in centrul gll o zona in care nu
exista membr bazala si nici podocite = cel mesangiale.
La ac nivel nu se produce filtrarea
◼ sunt stăbătute de mii de pori numiţi feneste cu diametrul
de 70nm care nu ofera restrictii subst dizolv in plasma →
sunt bariera doar pt elem figurate
◼ Pe suprafaţa celulelor se distinge glicocalix = un strat
de glicozaminglicani incarcati negativ → previne
scurgera de macromolecule incarcate negativ
◼ 2. Membrana bazală - alcătuită din 3 staturi : lamina
densa este mărginita în zonele subendotelială şi
subepitelială de lamina rara internă şi lamina rara ext.
◼ Situata intre celulele endoteliale si pedicele (podocite);
◼ Este alcătuită din fibre de colagen şi proteoglicani heparin sulfat cu puternică
încărcătură electică negativă (proteinele plasmatice încărcate negativ sunt
astfel respinse).
◼ Realizează spaţii largi prin care lichidul filtrează uşor, restrictioneaza
elementele mai mari de 1KDa
◼ 3.Epiteliul capsulei Bowman - la suprafaţa glomerulului, nu sunt
celule continuii, sunt prelungiri numite podocite care vin în
contact cu stratul ext. al mb.bazale, delimitând nişte fante înguste
,,fante-pori” de la 4-14nm
◼ Nu trec anionii de marii dimensiunii
◼ podocite - cel modificate care apartin stratului visceral al capsulei Bowman
◼ Pe suprafaţa mb bazale între zonele de implantare a podocitelor se
află o diafragmă de fantă ,,slit membrane” cu rol de ataşare şi
menţinere în poziţie a pediculilor
◼ Nefrin, neph1, podocin si alte membrane organizate pe plute lipidice
formeaza diafragma de fanta (nefroza lipoidica)
◼ se formează o reţea vastă de canale intercelulare prin care
filtratul ajunge în spaţiul Bowman. Tot ac traseu este facut
printr-o succesiune de filtre a caror dimensiunii sunt din ce in ce
mai mici.
Aparatul juxtaglomerular si strucura
membranei filtrante glomerulare
◼
B. CELULELE
celulele mesangiale - se află întreMESANGIALE
capilare, axial sunt înconjurate de
substanţa fundamentală şi mb axială bazală.
◼ Secreta matricea extracelulara. Ac. retea este continua cu cel musculare netede
ale aa si aef. Matricea se extinde la cel mesangiale extra gll
◼ Mesangiul are o reţea extinsă de μfilam compusă din actină, α actinină
şi miozină
◼ Fcţ. principală a μfilam este de a împiedica distensia pereţilor cap.
sec.↑ pres intracapilare
◼ Sunt implicate în injuria gll
◼ prin productia de citokine : PDGF, IL1 şi EGF( fc de↑ epitelială)
◼ proliferare celulară locală
◼ sinteza de PG (unele dintre ele cu rol vasodilatator la niv aa crescad astfel RFG)
◼ Rolurii : fagocitoză (complexe imune, precipitate proteice) şi prin
contracţie /relaxare → regl dim.porilor, secreţie de renina
◼ Glomerulonefrita : inflamatie si lez ale cap gll, prin retinerea de complexe Ag-
Ac la niv memb bazale, urmata de rc inflamatorie cu acumulare de leucocite.
◼ Cel mesangiale prolifereaza = multi gll numai fct. Ceilalti devin permeabili si
permit difuziunea proteinelor si a eritrocitelor. In fct de evolutie poate fi ac sau
cronica
FACTORII DE CARE DEPINDE FILTRAREA
GLOMERULARĂ

◼ A. permeabilitatea membranei filtrante gll

◼ B. suprafaţa de filtrare
◼ C. gradientul de presiune hidrostatică şi coloid
osmotică de o parte şi alta a membranei gll.

◼ A – Permeabilitatea membranei
◼ În pofida marii permeabilităţi (100-500 de ori mai
mare comparativ cu a celorlalte cap) a membranei
gll, ea prezintă o mare selectivitate în privinţa
moleculelor ce trec prin ea :
 Caracteristicile particulelor solvite în plasmă
Greutatea moleculară a particulelor solvite:
• cele GM mică ( 6.000 ) sunt filtrate uşor (ca apa) : ionii, compuşii
organici mici ( ex : glucoza, inulina ),
• cele cu GM mare sunt tot mai puţin filtrate, până aproape de 0 ( ex.
Albumina cu GM = 69.000).
Dimensiunea
• particulele cu ∅ < 8 nm pot trece prin porii membranei gll
Încărcătura electrică a particulelor solvite
• Cele încărcate “+” sunt mai uşor filtrate ca cele încărcate “-” , chiar la
aceeaşi dimensiune, datorită negativităţii membranei filtrante ”
• Patologic : pierderea “-” membranei filtrante permite proteinelor cu greutate
moleculară mică (albuminele) să fie filtrate→ apar în urină (Proteinurie cu
albuminurie ), înaintea apariţiei unor modificri histopatologice
• Nefropatia cu modificări minime = dat unor rc imunologice anormale cu Ac
asupra membr bazale. Este frecv. La copil cu pierderea de 40g/proteine zi.
• Conc plasmatica scade la 2g/dl →PCO ↓ la 10mmHg cu transudarea unor cant
↑ de lichid in spatiul interstitial → edeme
◼ Moleculele cationice,străbat uşor mb bazală cu cât sunt mai
puternic încărcate pozitiv însă nu pot străbate diafragma de fantă în
faţa căreia se acumulează.
◼ Forma moleculelor : cele liniare fiind mai flexibile decît cele
globulare, traversează mai uşor
◼ Diafragma de fantă are rol de a împiedica pătunderea în spaţiul
Bowman a moleculelor mai mari decât albuminele.
Macromoleculele ajunse în regiunea diafragmei de fantă pot fi
captate prin pinocitoză de cel epiteliale.
◼ Creşterea permeabilităţii gll pt. macromolecule are drept
consecinţă acumularea lor în cel mesangiale - det. hipertrofia
mesangială şi scleroza renală
◼ Compoziţia FG : este aceeaşi cu a lichidului care filtrează în
interstiţii la capătul arterial al capilarelor - este o plasmă care
nu conţine proteine în cantităţii semnificative
◼ Depinde deB.numărul nefronilor
SUPRAFAŢA în funcţie, fiind egală la
DE FILTRARE
om cu 1,2-1,5 m2, pt cei 2 rinichi
◼ Kf - caracterizează permeabilitatea filtrului renal.
◼ Kf depinde de suprafaţa de filtrare şi este influienţată de
celule mesangiale
◼ Variaţii ale suprafeţei de filtrare sunt posibile prin contracţia
celulelor mesangiale sau alterarea podocitelor. Podocitele pot
deveni aplatizate şi să acopere complet porţiuni mai mari din
membrana bazală, scăzând S de F
◼ Angitensina II, tromboxanul A2, ADH, PAF (fc secretat
de macrofag), PG F2, → determină contracţia celulelor
mesangiale şi scade suprafaţa filtrantă.
◼ sunt relaxate → ANP, PG E2 →↑ supraf filtranta
◼ Scleroza renală, nefrectomie parţială → af. in care suprafaţa
de filtrare ↓ din cauza distrugerii nefronilor
◼
C: PRESIUNEA
Aceste forţe sunt : EFECTIVĂ DE FILTRARE
◼ 1. Presiunea hidrostatică intraglomerulară a sângelui
= 50 mmHg (profiltranta)
◼ 2. Presiunea din capsula Bowman - în exteriorul
capilarelor se opune filtrării ~ 10mmHg
◼ 3. Presiunea coloidosmotică a proteinelor plasmatice
din capilare - se opune filtrării
◼ este de 25 mmHg la intrarea în capilarul gll dar pe măsură ce
apa intravasculară ultrafiltrează P CO, creşte până la 35
mmHg la ieşirea din capilar. (PCO medie 30mmHg).
◼ 4. Presiunea coloidosmotică a proteinelor din capsula
Bowman - favorizează filtrarea. În mod normal
filtrează puţine proteine de aceea acest factor este = 0
◼ pef = Phg - (PCO + Phg B)
◼ pef = 50 - (30 +10)= 10mmHg.
◼ REZULTATUL ULTRAFILTRĂRII :
◼ Are toţi constituienţii plasmei mai puţin macromoleculele
Elementele minerale - ionii - nu se află în concentraţii
identice.Urina primară conţine cu 5% mai mulţi anioni şi
cu 5% mai puţini cationi. (echilibrul Donnan).
◼ Normal → intre sange si lichidul interstitial exista diferente. In plasma sunt
cu 2% mai multi cationi si in LI se afla mai multi anioni.
◼ Proteinele reţinute in sg capilar se comportă ca polianioni → atrag Na, K
care sunt retinuti in plasma in cantitatii suplimentare, tot proteinele resping
anionii → de aceea anionii sunt respinşi cationii reţinuţi
◼ ½ din Ca plasmatic si intreaga cant de ac grasi din plasma sunt legate de
proteine si nu sunt filtrate gll.
◼ In ultrafiltrat anionii difuzibili ca HCO3, Cl sunt cu 5%
mai multi decat in plasma iar conc unor subst neionizabile
(ureea, creatinina) este cu 4% mai mare ca in plasma
Ultrafiltrarea glomerulara
 DEBITUL FILTRĂRII GLOMERULARE (RFG)
◼ Cantitatea de filtrat glomerular care se formează în fiecare minut în
toţi nefroni reprez. debitul filtrări glomerulare - 125 ml/min la bărbaţi
şi de 110ml/min la femei = 180l/zi
◼ RFG este proportionala cu S corpului, varsta
◼ RFG - se măsoară indirect , prin det.clearance la inulină. Subst care
se filtreaza in totalitate la niv gll, nu se reabs, nu se secreta
◼ Prin compararea Cl inulinei (care estimeaza RFG) cu Cl altor subst
pot fi efectuate urmatoarele generalizarii :
◼ Cand Cl subst este = cu Cl inulinei → ca substanta este doar filtrata
◼ Cand Cl subst este mai mic ca cel al inulinei → ca subst a fost reabsorbita
la niv tubilor R
◼ Cand Cl subst este mai mare decat Cl inulinei → ca subst a fost secretata in
lumenul tubular (LT)
◼ Cl inulinei este cea mai sigura metoda de masurare a RFG dar nu este
practica pt clinica. Este nevoie de o adm constanta la niv plasmatic si
dozarea in plasma si urina este dificila.
◼ EDTA, Vit. B12, 125I (iod) pot fi folositi dar se poate evita perfuzia
venoasa a acestor substante prin utilizarea unei subst endogene-creatinina
Cl creatininei si conc plasmatica a cr. pot estima RFG :
RFG = Cl.cr = Ucr · V / Pcr (Cl.cr=125-135ml/min, Pcr.= 0,8-1,3mg/dl)
◼ Creatinina este o subs care ce filtreaza si nu se reabsoarbe, se secreta
si de aceia cantitatea excretata este mai mare ca cea filtrata.
◼ Exista o supraestimare a secretiei tubulare a cratininei cu ~20% din RFG
◼ Dar si niv plasmatic al creatininei este supraestimat (datorita cr exogene + met de
dozare) Cele 2 val mai ↑(cl cr. si cr. plas) se anuleaza reciproc, de aceia :
◼ In starea de echilibru rata de excretie urinara a creatininii este egala
cu productia metabolica : Ucr · V = Cl.cr · Pcr
◼ Ex; RFG = 100ml/min, Pcr. = 1mg/dl → produsul dintre ele este 1mg/min, ceea ce
reprezinta atat rata productiei cat si a excretiei
◼ Se masoara creatinina pl care este invers proportionala cu RFG.
◼ Sunt necesare probe de sg venos si urina pt a det concentr. Creatininei:
◼ Cand RFG ↓ la 50%, eliminarea de cr.↓ la 50% desi rata de productie este
aceiasi, in consecinta determina ↑creatininei plasmatice (la 2mg/dl).
Cr plasmatica ↑ pana cand cant filtrata=cant excretata. Echilibrul este stabilit
cand conc plasmatica se va dubla fata de normal
◼ Cand RFG ↓la ¼ → cr plasmatica ↑la 4mg/dl
◼ Cand RFG ↓la 1/8 → cr plasmatica ↑la 8mg/dl
◼ Rata de excretie =rata de productie dar aceasta situatie se realiz cu
pretul cresterii creatininei plasmatice in pofida ↓RFG
◼ Cl cr = (140 – V) x G / 72 x Pcr (formula uzitata in clinica)
◼ V = varsta, G=greutatea. La sexul feminin se face corectia : x 0,85 raportul

◼ Coeficientul de filtrare → câţi ml de ultrafiltrat se produc pe

minut la o presiune efectivă de filtrare de 1mmHg
◼ Este o masura a produsului dintre conductivitatea hidraulica si aria
suprafetei membr gll. Nu poate fi masurat direct, este estimat :
◼ Kf = RFG/pef (presiunea netă de filtrare)
◼ 125/10 = 12,5ml/min/mmHg ;
◼ cand se exprima la 100g/tes.renal este 4,2ml/min/mmHg, fiind de 400ori
mai↑ decat val medie pe 100g/tes de la alte org → 0,01ml/min/mmHg
◼ Kf – depinde de permeabilitatea membranei filtrante
◼ - de suprafaţa acesteia,
◼ In afectiuni ca DZ, HTA→↓ Kf, prin ingrosarea membranei bazale a cap gll si
reducerea nefronilor
◼ RFG = Kf • Pef 12,5 · 10 = 125 ml/min
◼ Fracţia de filtrare (FF) este procentul din fluxul plasmatic renal ce
devine filtrat gll : FF = RFG/FPR (125/650)
◼ FF este 1/5 (0,19) sau 20% din cantitatea de plasma care strabate R
si este filtrata la niv de capilar glomerular
 FACTORII CARE INFLUIENŢEAZĂ RFG
◼ 1. Debitul sanguin renal - creşte fluxul renal, creşte
debitul filtrării glomerulare (RFG) şi invers.
◼ 2. Variaţiile de calibru a celor 2 arteriole : aa şi ae
◼ A. aferentă : prin vasoc. ei, scade debitul renal, ↓Phg

gll, scade RFG → anurie. Vasodilataţia → ef invers :

creşte presiunea hidrostatica gll (Phg) si RFG.
◼ A. eferntă : vasoc., determină creşterea rez la flux la

niv cap gll =↑ presiuni gll si atata timp cat Rez ↑ in ae

nu reduce fluxul → creşte RFG pana la momentul
cand PCO creste f mult si forta neta de filtrare ↓ cu ↓
RFG ( ef bifazic şi tranzitor)
◼ 3. PA sistemică - relaţie specială in controlul RFG
 Factori care scad RFG
◼ Determinanti fizici (variatiile in sens opus conduc
la ↑ RFG)
◼ ↓Kf = ↓RFG
◼ ↑presiunii hidrostatice din capsula Bowman = ↓RFG
◼ ↑presiunii coloid osmotice din cap gll = ↓RFG
◼ ↓PA sistemice →↓presiunea hidrostatica din cap gll (Phg)
◼ ↑ Rez la niv arteriolei aferenta = ↓Phg (prin ↑ activ
simpatice)
◼ ↓ Rez la niv arteriolei eferente = ↓Phg (prin ↓AgII)
◼ Cauze patologice ;
◼ Af renale, DZ, HTA = scad Kf
◼ Obstructia de tract urinar (calculi) poate modifica presiunea
hidrostatica din capsula Bowman, o scade
PA sistemică - relaţie specială.
◼ Este un mecanism intrinsec
◼ R menţine const.RFG
◼ Cond necesară pt controlul
precis al excreţiei R de apă
şi solviţi
◼ PA < 75mmHg ↓ RFG
◼ PA < 60mmHg → anurie
◼ PA > 160mmHg →↑FSR si
↑RFG
◼ Autoreglarea RFG → previne variatiile extreme ale
excretiei renale de apa si solvati care s-ar inregistra odata cu
variatiile PA
◼ RFG = 180l/zi →reabsorb 178,5l/zi,
◼ Ipotetic → cand PA↑→ de la 100 la 125mmHg va ↑RFG cu
25% incat RFG → 225l/zi, daca reabsorbtia ar fi constanta
ar rezulta 46,5l/zi debit urinar
◼ ↑PA din cursul zilei, are efect ↓ asupra debitului urinar :
◼ 1)deoarece se activeaza mec de autoreglarea RFG
◼ 2)mecanism adaptativ aditional care ↑rata reabsorbtiei atunci cand
↑RFG → mec glomerulo-tubular
◼ Chiar daca aceste mecanisme sunt active, variatiile PA
sistemice au efecte semnificative asupra excretiei renale de
apa si sare = diureza presionala
1. MEC. MIOGEN : creşterea bruscă a PA, det creşterea fluxului renal
dar după 30-60 sec, apare la nivelul muşchiului neted al aa, contracţia
ca urmare a întinderii produse, reducându-se debitul arteriolei aferente.
↔↑R vasc →↓FPR si implicit a RFG
◼↑presiunii intinde si ↑ raza vasului. Se activ canalele Na –Ca din
musc neteda vasc → depolariz cu aflux de Ca si (+) contractia

2. FEEDBACK-UL TUBULOGLOMERULAR
Controlează atât RFG cât şi FSR, dar în unele cazuri menţine RFG pe
seama modificării FSR (efect ↑ pe controlul RFG)
◼ Protejeaza cap gll impotriva cresterilor de presiune de perfuzie

◼ Asigura cant de filtrat si de subst solvite ce ajung in tubii uriniferi

◼ Important raspunsul arteriolei aferente la modif. PA de peste zi ;

schimbari posturale, efort, somn

 AUTOREGLAREA (intrisecă) RFG
◼ 2. FEEDBACK-ul tubuloglomerular (rol imp.lichid TCD)
◼ Mec. de feedback vasodilatator al arteriolei aferente : un debit redus
al fluxului tubular, produce reabsorbţia crescută a Na şi Cl la niv AH
sg gros astfel încât conc scăzută a acestora det la niv MD eliberarea
din ap Golgi a unei substante ce determina un semnal dilatator al aa
- creşte RFG ( ↓ rez. în aa şi ↑pres hg capilara)
◼ Mec.de feedback vasoconstrictor al arteriolei eferente : conc. redusă a
Na şi Cl de la niv. MD va determina şi eliberarea de renină din
celulele juxtagll cu formarea de Ag I→AgII cu rol vasoconstictor pe
aef - creşte Phg gll cu revenirea la normal a RFG
◼ In HTA sec stenozei de a renala, Insuficienta cardiaca congestiva administrarea de
captopril poate det anuria.!!
◼ In timpul perioadelor de hipoperfuzie renala blocarea sintezei de Ag II → ↓ dramatic
RFG
◼ NORMAL - Constrictia preferentiale pe ae a AgII, contribuie la prevenirea reducerii
phg gll si RFG atunci cand perfuzia renala scade mult
◼ Ap juxtagll mediaza mecanismul de feedback tubulo-gll.
◼ Cand creste PA : cel MD din seg gros al AH sesizeaza o ↑a
RFG ceea ce va → vasoconstrictia aa cu ↓ Phg si ↓RFG
◼ Mecanism :
◼ ↑PA det ↑RFG care va livra o cant crescuta de Na si Cl la niv cel
MD ale ap juxtagll.
◼ Dat Co-transp Na/K/2Cl din membr apicala a MD rezulta o reabs
marcata cu ↑intracelulara a ac ioni.
◼ Cresterea Cl intracelular in combinatie cu un canal de Cl din
memb bazo-laterala va duce la depolarizare. Se va activa un canal
cationic neselectiv care va permite Ca sa intre in cel MD
◼ Ca intracelular va det eliberarea din macula densa a unor subst
paracrine (ATP, adenozina, Tx) cu rol in contractia cel musculare
netede vasculare din vecinatate
◼ Rc A1adenozin de la niv cel musculare netede sunt implicati in ac raspuns
◼ Ef net este ↑rezistentei in aa →↓RFG contracarand ↑RFG
◼ Sensibilitatea mec de feed-back este influienţată de
expansiunea volemică, dietă bogată în proteine,
hiperglicemie, ↓masei renale
◼ FSR si RFG ↑ cu 20-30% dupa o masa bogata in proteine, glucide :
◼ Se refera la mec de reabsorbtie a acestora : Na/aa, Na/glucoza din TCP de aceia
◼ ↓ cant de NaCl la niv MD → se activ mec tubulogll
◼ ↓ rez la niv aa →↑ FPR si RFG

◼ Urmatoarele se refera la relatia FPR cu RFG

◼ Subs VD → PCI2, acetilcolina, bradikinina, histamina, dopamina
(DA), au efect asupra circulaţiei renale → o ↑, dar RFG nu ↑ paralel
cu FPR dat. ↓ Kf
◼ Au efect mai ales asupra aa, atenueaza ef vasoconstr ale nervilor simpatici si al
activarii SRAA
◼ NO - ↓ rez vasc renală si↑ RFG. Are importanta in excretia normala
de sare si apa.
◼ La unii pacienti cu HTA afectarea sintezei de oxid nitric ar fi cauza
vasoconstrictiei renale pronuntate si a ↑HTA
◼ Subst VC→ endotelinele, leucotriene (ca raspuns la inflam.) →
contracta aa si ae si ↓Kf →↓RFG si FPR.
◼ Ag II → ↓FPR dar modif puţin RFG pt că acţ. prin ↑R vasculare si a
Phg gll la niv ae
◼ Sinteza AgII creste în stării asociate cu ↓PA, a volemiei cand ↓
RFG. Prin mec de feed-back tubulogll pe ae, previne ↓ RFG.
◼ Constrictia pe ae va induce un flux lent la niv tubular ce va
determina ↑ reabsorbţiei de Na care va restabili volemia şi PA
◼ Prostaglandinele au ef local si previn vasoconstrictia exagerata produsa
de AgII si (+) simpatica in stresul chirurgical, volemic si al depletiei de
sare → asigura protectie pt circulatia renala
◼ Hormonii ;
◼ Glucocorticoizii - ↑RFG prin ↓R vasculare la niv aa

◼ Glucagonul si STH → ↑RFG

◼ PNA→ vasodil aa si ae. Efect net →↑FPR si RFG

◼ Noradrenalina - ↑ R vasc la niv aa (mai putin pe ae) cu ↓FPR si a
RFG
◼ ADH → prin contracţia cel mezang.→ o RFG constanta
◼ Iar in soc elib in cant ↑, va produce vasoconstric cu mentinerea PA
◼ PTH → ↓ Kf şi ↓ RFG
 Rolul SNC
◼ Filetele nervoase simpatice reglementeaza ; FSR (fluxul sg renal),
RFG (filtrarea ggl), reabsorbtia tubulara
◼ Rinichii - nu dispun de fibre n parasimpatice
◼ N simpaticii provin din plexul celiac → secreta noradrenalina (NA) si
dopamina (DA) in tes conj liber din apropierea aa si ae si la niv TCP
◼ Stimularea simpatica are 3 efecte :
◼ Catecolaminele → vasoconstrictie
◼ Catecolaminele → ↑ reabsorbtia Na in TCP
◼ La niv ap juxta gll → secretia de renina ↑
◼ Exista si aferente senzoriale de la baroreceptorii si chemoreceptorii ce
provin de la niv renal :
◼ ↑ pres de perfuzie renala (+) baroR din artere si arteriolele interlobare
◼ Acestia mediaza reducerea activ nervoase simpatice renale, ceea ce favoriz. ↑
excretiei de apa si sare → ↓ vol circulant, se restabileste PA
◼ Ischemia renala si compozitia ionilor in lichidul interstitial (+) chemoR din
pelvisul renal : Pt niv foarte ↑ de K si H → modifica fluxul sg
◼ Ischemia, anxietatea, schimbarile posturale si adm de barbiturice sau anestezice →
↓FPR
 EFECTUL STIMULĂRI SIMPATICE
asupra fluxului sanguin renal → fen. de ,,scăpare ”
◼ Nervii simpatici: acţionează asupra aa şi ae şi parţial la nivelul
tubilor renali, cu efect redus asupra filtrării gll
◼ Mecanismele intrinseci de autoreglare sunt mai eficiente decât
stimularea nervoasă
◼ In situatiile de stimulare simpatică bruscă, puternică → anuria
◼ Dacă stimularea persistă, câteva ore, PA creşte suficient pentru a
contracara efectele vasoconstric. simpatice → se reiau FSR, RFG

◼ Cind autoreglarea este afectata →↑PA determina ↑RFG si

apare fenomenul de Diureza presională :
◼ Din studiul mec de reabsorbtie tubulara rezulta clar ca reabsorbtia
nu creste cand PA↑
◼ Orice creştere a ratei filtrării gll determină automat şi creşterea
debitultui urinar. Acest efect pronunţat al presiuni arteriale asupra
debitultui urinar se numeşte diureză presională.
 Diureza presionala
◼ Cand in org se acumuleaza lichid in exces, cresc volemia si implicit
PA care la randul ei va avea efect direct asupra rinichilor care vor
elimina lichidul in exces aducand asfel presiunea la valorii normale
= sistemul reno-vascular in reglarea PA
◼ La valorii ale PA de 75-160mmHg = mec de autoreglare, dar la
cresterii acute cu 30-50% peste aceste val. excretia de apa si sare
cresc, efect numit diureza de presiune si natriureza de presiune :
◼ ↓ formarea de AgII şi ↓ reabsorbţiei de Na

◼ ↑PA in artera renala →↑ Phg în cap peritub ( la niv vasa recta,

mai ales) urmat apoi de ↑ Phg interstiţiale ce det retrodifuziunea
Na în lumenul tubular = ↓ reabsorbţia de Na şi a apei şi ↑
diureza
◼ Vezi explicatii suplimentare la capitolele urmatoare privind fortele Starling
in reabsorbtie, mecanismele reabsorbtiei de Na si apa si rolul R in reglarea
PA pe terme lung
◼ Aceste mecanisme au rolul de a mentine echilibrul intre aportul si
excretia de sare si apa
 FUNCŢIA TUBILOR RENALI
◼ Urina primară, rezultat al ultrafiltrări plasmei sanguine la niv gll
renali, trece de la niv.capsulei Bowman în sistemul tubular :
◼ TCP : urina primară este izotonă cu plasma,
◼ AH ram descendent : la capătul lui, urina este hipertonă,
◼ AH segmentul gros şi TCD : urina devine hipotonă
◼ TC : urina este hipo/hipertonă, în fcţ de starea de hidratare a org.
◼ În acelaşi timp cant. de filtrat gll (FG) se reduce f. mult :1200-
1800ml /24ore. Tubul renal intervine în 2 fcţ. majore :
◼ de reabsorbţie
◼ de secreţie - există un grup de substanţe endogene care se cer mai rapid
eliminate decât o poate face abundentul FG (filtrat glomerular).
◼ RFG↑→ det rinichii sa elimine din org subst a caror excretie depinde
de FG. Majoritatea prod de metab sunt slab reabsorbite la niv tubilor
si astfel sunt eliminati dependent de vol ↑ a RFG
◼ Totodata permite R sa controleze rapid volumul si compoz lichidelor din org.
◼ Cant de plasma este procesata de 60ori/zi iar LEC de 12-14 ori
 Reabsorbţia lichidului în capilare peritubulare
◼ Vehicularea urinii prin tubul renal depinde de gradientul de
presiune hidrostatică existent între capsula Bowman
◼ 18mmHg şi bazinet → 0 ( la niv TCD → 7mmHg )
◼ Epiteliul tubular reabsoarbe peste 99% apă din filtrat,
precum cant mari de electroliţi şi alte subs. :
◼ P cap. peritub → 20mmHg, P interstiţială renală ~8mmHg →
un Δ de presiune pozitiv → 12mmHg, care se opune reabsorbţiei
◼ acest gradient este contracarat de PCO din plasmă → 35mmHg,
şi PCO din interstiţiu → 6mmHg. ( 35 – 6) Rezultă o presiune
netă de reabsorbţie osmotică a lichidului în capilar → 29mmHg
◼ 29mmHg - 12mmHg = 17mmHg
◼ presiunea netă de reabsorbţie = 17mmHg la niv capatul arterial
si scade la 12mmHg spre capatul venos
◼ Această presiune mare de reabsorbţie permite reabsorbţia
unor mari cantităţi de lichid si elemente din tubii în
interstiţiu.
◼ Au rol si in aportul de subst nutritive si Oxigen la niv. cel epiteliale
 FACTORI CARE POT INFLUENŢA
REABSORBŢIA CAPILARĂ PERITUBULARĂ
◼ ↑ Pc → ↓ Reabsorbţia
◼ ↓ Raa →↑ Pc
◼ ↓ Rae →↑ RFG +FPR →↓FF
◼ ↑ Presiunea arterială → ↑ Pc
◼ ↑ πc → ↑ Reabsorbţia
◼ ↑ πaa → ↑ πc
◼ ↑ FF → ↑ πc
◼ ↑Kf → ↑ Reabsorbţia
◼ Pc – presiunea hidrostatică din capilarele peritubulare
◼ R aa, R ae– rezistenţa la niv. arteriolelor aferente şi eferente
◼ πc – presiunea coloid osmotică în capilarele peritubulare
◼ πaa – presiunea coloid osmotică în plasma arterială
◼ FF – fracţia de filtrare
◼ Kf – corespunzător membranelor capilarelor peritubulare
◼ Dupa absorbtia in lichidul interstitial (LPT), transportul apei si solvatilor prin
peretii cap peritubulare in circulatia sg se realiz prin pc de filtrare fortata care
depinde de presiunile hidrostatice si coloid-osmotice
Efectul expansiunii volumului asupra preluarii
fluidului de catre capilarele peritubulare
Fortele Starling de-a lungul capilarelor peritubulare
◼ Excretia urinara → RFG – Reabsb tubulara +secretia
◼ Reabsorbtia este un proces cu selectivitate inalta:
◼ Sunt subst care se reabsorb in totalitate
◼ Ionii sunt reabsorbitii si secretati in fct de necesitatile organismului
◼ Produsii finali de metabolism prezinta reabsorbtie relativ redusa si
sunt excretati in cantitatii crescute
◼ Rata reabsorbtiei in capilarele peritubulare este de
124ml/min deoarece → 99% din RFG
◼ Calculul ratei reabsorbtiei in capilarele peritubulare :
◼ Reabsorbtia → Kf · presiunea neta de reabsorbtie
◼ Rata reabsb = 12,4ml/min · 10mmHg
◼ Kf (in reabsb. corespunzator membranelor cap peritub) →
raportul intre rata reabsorbtiei/ presiunea neta de reabsorbtie
◼ Kf = Rata reabsb/ Per → 124/10 = 12,4ml/min
Factoriii care contribuie la eliminarea neta urinara a
unei substante
 REABSORBŢIA
◼ Reabsorbţia tubulară =pc în care subst. trec prin:
◼ 1. membrana luminală a cel tubulare,unde există
canale ionice şi carrieri – (pol apical), suprafata
absorbanta ↑ cu joncţiunii stânse
◼ 2. membrana bazolaterală → la acest nivel exista
pompe in nr.↑ pt TA (transp activ)
◼ 3. endoteliul capilarelor tubulare
◼ Pc de Reabsb este :
◼ Transcelular
◼ Paracelular – prin joncţiunile stânse
◼ Cea mai mare parte a reabsb.(FG) are loc la niv.TCP
= 80% (reabsb. obligatorie), 19%(reabsb. facultativă)
= TCD
 REABSORBŢIA Na – necesar 10-20 mEq/zi
- - consum 100- 200mEq/zi
◼ 600g de Na se filtrează prin gll în 24ore, dar este
reabsorbit activ pe toată lg. nefronului cu excepţia ram
descendent a AH.
◼ Reabsorb are loc transcelular si paracelular
◼ TCP : Transportul activ primar de Na se produce în
extremitatea bazală, în zona spaţilor intercelulare laterale
prin pompa 3Na/2K
◼ expulzarea Na din celula tubulară se face la schimb cu K ce pătrunde în
celulă. Se creează un gradient electic, puternic negativ,de → -70mV.
◼ Cei 2 fc ce det difuz Na din LT în interiorul cel sunt :
◼ gradient de conc. : în LT 140mEq/l si 12 mEq/l intracelular
◼ gradient electic de → - 70mV
◼ Trecerea Na se produce paracelular in S2 si S3 dat unui ∆,, + “
( la nivel de LT) si urmand reabsorbtia de apa
◼ 1/3 din Na patruns transcelular se reintoarce in lumen pe cale
paracelulara ,,back-leak”
Fig 35-3
◼ Transportul activ secundar - co-transport : nu foloseşte energie
furnizată direct din ATP, însăşi mişcarea ionilor de Na activează
mai multe transporturi secundare :
◼ simport : Na/ glucoză, Na/aminoacizi, (glucoza , aa, fosfati, sulfati,
acizii mono si dicarboxilici sau alte subst care au trecut prin co-
transport din lumenul tubular în cel. epitelială)
◼ acesta stăbat membr. bazolaterală prin difuziune facilitată cu ajutorul
altei proteine transportoare (Na/HCO3) si pompa.
◼ antiport : Na/H (o parte din cant de Na trece în sange la schimb cu
H = reabsorbţie izoosmotică).
◼ La niv TCP se absoarbe 65% din cant de Na, reabsorbţia este
obligatorie şi hormono - independentă.(!?!!)
◼ Transp de tip gradient – durată, depinde de Δ electo-chimic, intervalul de timp
în care subst este în tubii renali şi de rata fluxului tubular
◼ Rata de reabsorb este proporţională cu conc din lumenul proximal şi cu cât fluxul
este mai ↓.
ANSA HENLE, Na este reabsorbit 20 - 25%
◼ AH seg desc.→ impermeabil pt ionii şi uree
◼ AH seg ascd → reabs de Na se face paracelular prin transp
pasiv datorită Δ osmotic
◼ AH seg gros → seg de diluţie a urinii
◼ Reabsorbţia se realiz la polul apical :
◼ TA sec → co-transp Na/K/2Cl (NKCC2) urmând absorbţia
activă de Cl
◼ antiport Na/H (NHE3)
◼ la pol bazal : TA →Na/K ATP-aza
◼ Paracelular - TP dat Δ osmotic,
◼ Exist canale de K apical ceea ce det aparitia unui ∆ pozitiv
la niv LT de aceia ½ din Na reabsorbit se face paracelular
impreuna cu K, Ca, Mg
◼ Tot la acest nivel exista hiposmolaritate →permeabilitate
redusa pt apa
◼ TCD şi TC → la acest nivel se reabsorb doar 8-10% din Na
dependentă de hormonii ( transcelular )
◼ La polul apical aldosteronul ↑ permeabilitatea pt Na şi K
◼ Na/H , Na/K→ controlat de aldosteron.
◼ Exista un Co transport Na /Cl (CNC) sensibil la diuretice tiazidice
◼ La polul bazal→ prezintă Na/K ATP-aza
◼ ↑ reabsb de Na şi secreţia de K
◼ ↑ reabsb de Cl, HCO3 şi apă
◼ Na/H , Na/K → Cele două funcţioneaza corelat cu echilibrul
acido-bazic :
◼ în alcaloză → Na/K

◼ în acidoză → Na/H

! In alcalozele asociate cu hipopotasemie, retinerea K este mai

pretioasa pentru organism decat retinerea H, de aceea, desi
exista alcaloza, se va elimina H – ACIDURIE PARADOXALA
TC corticali si medulari → Na intra in cel prin canale epiteliale de
Na → ENAC (este un heteromer ce cuprinde subunit :α, β si γ)
 REGLAREA REABSORBŢIEI DE Na
◼ Depinde de următorii factori :
◼ Gradul de expansiune a volumului lichidului extracelular
◼ reabsorbţia se face proporţional cu solicitarea tubulară: balanţa sau
echilibrul glomerulo - tubular →capacit R de a ↑ rata reabsorbţiei ca
răspuns la ↑ încărcării tubulare.
◼ Cand RFG ↑ de la 125ml/min-150ml/min, rata reabs. la niv TCP→↑de la 81ml/min
la 97,5ml/min = 65%
◼ Mec. imp → previne suprasolicitarea seg tubulare distale atunci
când RFG creşte si ofera o cant scazuta de Na
◼ adaptarea reabs are loc numai între anumite limite : când RFG se reduce la 30-40%
din val normală, reabsorbţia de apă şi săruri este totală → anuria
◼ Balanţa gll-tub este contolată de : PCO şi Phg. din cap peritubulare
◼ ↑ P hidrostatice şi ↓ PCO → diminuă reabs de Na
◼ ↓ P hidrostatice şi ↑ PCO → măresc reabs. de Na
◼ ↑fluxului tubular determina indoirea pronuntata a cililor centrali, semnaland
reabsorbtia de lichid
◼ Alt fc ipotetic →AgII care este filtrata gll si secretata de TCP → ↑reabsb de

Na prin AT1 din membr apicala si bazal (la niv TCP) si

◼ (+) si Na/H din AH gr si (+) si canalele de Na din TC→ ↑reabsorbtia de Na
◼ Intervenţia mineralocorticoizilor :
◼ Aldosteronul scade eliminarea de Na prin stimularea reabsorbţiei
la niv cel principale din nefronul distal → 2-3% din reabsorbtia
de Na este controlata de Ald
◼ Act prin legarea de rc citoplasmatici (RM) si det → ↑nr de canale de Na si
K din membr apicala si a nr de pompe din membr bazala si ↑ metab
mitocondrial
◼ În cond de hiperaldosteronism cr, mai întâi se instalează retenţia
sodată şi expansinea volemică →↑ PA → diureza presionala
(astfel se revine la nivelul iniţial al excreţiei urinare de Na)
Acesta este ,,fen. de scăpare” de sub influienţa ald.
◼ care s-ar datora scăderii reabsorbţiei de Na în seg proximale sporind asfel
livrarea de Na in seg distale cu eliminarea lui → desi Ald↑.
◼ Din acest moment rata de incarcare cu NaCl si apa va fi zero,
pastrandu-se un echilibru intre aport si eliminare, dar s-a instalat
HTA
◼ Reabsorbţia activă de Na stimulată de aldosteron are loc la niv.
nefronului distal, fiind cuplată cu secreţia de K şi H
Efectele hemodinamice si de modulare a reabsorbtiei
de sodiu ale Ag II
◼ Alţi fc modulatori ai eliminări de Na :
◼ PCE2, BK →(-) reabsb de Na prin fosforilarea canalelor de Na si
K.
◼ Actioneazaa : in AH seg gr → (-)Na/K/2Cl si in TC → (-) ENaC
◼ Dopamina (DA) prin rc D1 si D2 din cortexul renal →↓reabsorb
de Na prin (-) Na/H apical si pompa Na/K din TCP si AHseg gr →
adm de dopamina induce diureza.
◼ Oubaina →(-) de pompa Na/K din TC det excretia de Na
◼ parathormonul scade reabsorbţia de Na prin inhibarea canalelor de
sodiu din membrana lunimală
◼ Hormoni tiroidieni - produc o ↑RFG prin creşterea debitultui sang
renal
◼ Hormonul antidiuretic (ADH) → (+) reabs de Na la niv AH seg gr
actionand apical pe Na/K/2Cl si canale K.
◼ In cel principale →↑ nr de canale de Na deschise din membr apicala
(ENaC)
◼ Peptidul natriuretic atrial (ANP) → ↑elim de Na şi ↑diureza. Eliberat
de cel miocardice atriale, produce o natriureză însemnată prin
intensificarea RFG
◼ VD pe arterele renale, ↑FSR si RFG, ↑Na inTCP si AH gr, fluxul ↑ de sange
spala osmolaritatea din medulara R = ↑eliminarea de Na
◼ Ef direct : (-)reabsorbtia de Na prin (-) canalelor din membrana apicala
◼ Antagonist al SRAA →↓renina → ↓secreţiei de Ald = ↓ reabsorb tubulară de Na
şi sec de Cl det ↑elim de Na
◼ Alte efecte :
◼ Pe vasele sistemice → VD
◼ ↓ PA prin ef vascular şi renal, creste permeabilitatea capilara
◼ Rol imp → raspunsul diuretic la redistribuirea de LEC si vol plasmatic in torace
care apare in timpul zborului spatial si imersie in apa
◼ neurotransmiţător
◼ Activitatea simpatică
◼ modifică forţele Starling din capilarele perif., volemia, hemodinamica renală şi
stimulează eliberarea de renină :
◼ (+) elib de renina, amplificand reab de Na si implicit ↓elim
◼ ↓fluxul sanguin renal si RFG → ↓ excretia de Na
◼ In TCP prin rc alfa adrenergici se (+) apical Na/H si bazal pompaNa/K, crescand
reabsorbtia de Na independent de ef hemodinamice
 DIURETICELE
◼ Inhibă reabsorb apicala de NaCl la diferite niveluri ale tubului renal
◼ Transportorii cationici din S3 (TCP) pot secreta activ diuretice si pot
↑concentratia luminala a acestor substante :
◼ Acetazolamida (inhibitor al anhidrazei carbonice) acţionează mai
ales la niv TCP, inducând o excreţie urinară crescută de Na şi
bicarbonat - induce acidoză,
◼ Diuretice de ansă : Furosemid, ac Etacrinic, Bumetanid → (-)
reabsorb. activă de Cl,( sec Na) în braţul gros ascendent al AH.
◼ (-) co-transportul Na/K/2Cl
◼ Diuretice tiazidice→ Hidroclorotiazida, Clortalidona, larg utilizate.
Mecanismul de acţiune : inhibă transportul activ de Na-Cl din memb
luminala
◼ Ca urmare în TCD şi TC corticali rămân cant mari de NaCl ce împiedică
reabsorbţia apei.
◼ Diuretice distale, acţionează asupra rc.mineralocorticoizi la niv TC
→↓reabsorb de Na si ↓secretia de K (economisesc K)
◼ Eplerenona, Spironolactona → antagonisti al aldosteronului
◼ Blocante ale canalelor de Na inhibă direct difuz. la niv TC →
Amilorid, Triamteren
Diuretice tiazidice : Metolazona, Hidroclorotiazida, Clortalidona
 REABSORBŢIA K
◼ K - ionul specific intracelular legat de fosfaţii şi proteine cu rol
important în activ f musc miocardice, în activ nervoasă în reacţile de
fosforilare
◼ In conc de140mEq/l intracel→140x28l=3920mEq iar în plasmă conc
sa este menţinută în limite înguste - 4,2mEq/l→4,2x14l=59mEq
◼ Daca dupa ingestia de alimente, K nu ar fi introdus in cel.ar duce la
↑conc plasmatice cu aprox 3mEq/l
◼ Fc ce reduc K extracelular = influx de K in celula
◼ Insulina →(+) transportul K in cel → (in DZ→↑conc plasmatica K dupa mese)!
◼ Aldosteronul → ↑ transp intracelular al K → (in sdr Conn=hipoK iar in boala
Addison = hiperK)
◼ Stimularea βadrenergica → epinefrina deplaseaza K intracel:
◼ De aceea in trat HTA cu propranolol (blocantii de rc β adrenergici) → HiperK
◼ Tulb ac-bazice : ac metabolica →HiperK iar alcaloza → hipoK
◼ Fc ce ↑K extracelular :
◼ Distructii cel → lez musculare grave , liza eritrocitara masiva
◼ Efortul fizic → hiperK moderata
◼ Cresterea osmolaritatii LEC favorizeaza efluxul apei din cel prin mec osmotic
→ difuz de K
Preluarea de K in celule ca raspuns la hiperK
Efectele acidozei asupra influxului de K in celule
◼ K este filtrat liber la niv gll şi apoi este reabsorb. în TCP,
reabsorbţie ce continuă şi în AH.
◼ Nefronul distal poate reabsorbii sau secreta
◼ TCP – 65 -80% , reabsorb pasiva (paracelular) urmeaza
miscarea Na si a apei
◼ Cand se deprima reabs apei → ↓ si reabsorb K
◼ In S3 → pot (+) este fav. electrodifuziunii paracelulare → ↓ rez la
ac niv. Mec implicate :
◼ Pompa Na/K ATP-aza → bazal
◼ Canalele apicale si bazo-lat pt K
◼ Co-transportul K/Cl (KCC) → bazolateral
◼ K preluat prin pompa Na/K recicleaza prin canalele bazale si co-
transportorii → Nu apare in lumen
◼ Canalele de K apicale sunt in repaus cat mai mult timp
◼ Sunt activate de intinderea membranei cel atunci cand cant ↑Na patrund
rapid → umfland cel tubulara = permit K sa paraseasca celula iar volumul
revine la normal.(mec implicat in momentul reabsorb glucozei)
◼ Chiar daca canalele se deschid, K nu patrunde transcelular dat ∆ electroch.
◼ AH seg gros → 10% ;TP paracelular si TA transcelular
◼ La ac nivel pot de membrana apicala este mai negativ decat cel bazal → ∆
pozitiv in lumen si → forta motrice reabsorbtiei paracelulare a cationilor
◼ 50% din cant de K se reabsoarbe prin acest mecanism
◼ Restul prin mec activ trancelular → cotransportul Na/K/2Cl,
◼ La niv nefronilor juxta medulari : AH desc → exista o ↑ secretie pasiva in
lumen, pt ca este crescuta permeabilitatea pt K la niv ansei si creste conc
acestuia in lumen iar in AH ascendenta se muta de la lumen in interstitiu
pasiv (paracelular) = proces de recirculare
◼ TCD 1/3 şi TC – reabsorb 5% şi SECREŢIE de K
◼ cel intercalate α → la acest nivel in polul apical există o pompă
activă H/K ATP-aza care reabs. K si secreta H.
◼ K se scurge pasiv prin canalele de K bazolaterale
◼ In hipoK pot creste dramatic nr de pompe Na/H si sa det secretie
crescuta de H → alcaloza cu hipoK
 K care se elimină prin urină rezultă din secreţia acestuia la niv TCD şi TC (cel
principale) prin intermediul pompei dependente de aldosteron
◼ Fc care (+) secretia de K : ↑conc extracelulare de K, ↑ niv de Ald., ↑ lichidului tubular
(LT) → la niv tubilor renali
◼ Fc ce diminueaza secretia de K → ↑ conc de H
◼ Cant. secretată egalează cant ingerată : 45-100mEq/zi
◼ aportul alimentar de K/zi este de 50-100 mEq, (limite extreme 10-500mEq/zi)
din care 90% se elimină pe cale renală şi restul prin tubul digestiv
◼ Secreţia K implică 2 etape :
◼ 1. Captarea ionilor de K din lichidul peritubular ca urmare a activ. Na/K-
ATPaza de la niv membranei bazolaterale,
◼ 2. Difuziunea K din cel în lichidul tubular se datorează :
◼ migrări Na intracelular cu modificarea potenţialului la niv de lumen → devine
puternic electonegativ. (-40mV)
◼ Difuziune pasiva dat conc ↑din cel. (principala) in LT, prin canale apicale KCC
◼ TA sec la niv de membrană apicală, prin sinport de K/Cl
◼ Cu cât cant de Na care ajunge în TCD, creşte cu atât se stimulează
secreţia de K (kaliureza după administrare de diuretice)
◼ Ef net → miscare activa de K din sange in LT.
◼ Capacit de secretie ↓ de la corticala spre medulara
◼ Controlul secreţiei de K
◼ este asigurat de Aldosteron :
◼ care intensifică activ Na/K ATPaza, facilitând captarea intracel a K
◼ stimulează reabsorbţia Na la nivel distal
◼ creşte permeabilitatea membranei luminale pt K
◼ Aportul hidric: redus →↓ excreţia de K,
◼ iar aportul hidric crescut, stmulează excreţia :
◼ ↑ fluxului tub la niv TCD atunci când există expansiune volemică se insoteste de
eliminare crescuta de Na si K ,
◼ Tot ↑ fluxul = asigura aport ↑de Na (creste reabsb de Na → stimuleaza pompa Na/K,
implicit secretia de K) sau in trat cu diuretice, diureza osmotica
◼ Amiloridul →(-)ENAc si reduce gradientul pt K = ↓ secretia
◼ Tulburările echilibrului acido bazic :
◼ acidoza metab sau resp instalată acut det reducerea bruscă a secreţiei de K prin trecerea
din cel tubulare în LEC→↓ kaliureza
◼ Acidoza cronica determina pierdere de K pt ca este (-) reabsorbtia de NaCl si apa la niv TCP
◼ alcaloza metab sau resp acută det creşterea bruscă a eliminărilor de K.
◼ ADH - favorizează acumularea de K în interst medularei renale şi creşte
permeabilitatea TC pt K - rezultatul final fiind creşterea kaliurezei
◼ ( dar reduce si fluxul tubular reducand secretia de K= efecte ce se anuleaza)
◼ Epinefrina → (-) eliminare de K prin preluarea de tesuturi a K, catecolaminele → (-)
secretia de K in aval de TC
◼ Glucocorticoizi → ↑ RFG = ↑ secreta de K
Factorii implicati in excretia K
 REABSORBŢIA Ca
◼ % Homeostazia Ca extracel este menţinută în limite înguste 2,2 –
2,6mM → 8,8-10,6mg/dl dat rolurilor importante : coagularea
sângelui, excitabilit. neuromusc. permeabilitatea capilară, etc
◼ În plasmă Ca :
◼ 40% → Ca legat de proteinele (↑legarea lui in alcaloza) → nu se filtrează gll
◼ 45% → Ca ionizat, (↑în acidoză) → se filtrează gll
◼ 15% → Ca neionizat legat de anioni (fosfaţi, citraţi, carbonati)→ se filtrează
◼ Reabsorbţia lui are loc pe toată lungimea nefronului şi 1% din cant
filtrată se va elimina prin urină (N: 5-10mEq/l)
◼ TCP→ 65% Reab Ca este predominent paracelulara dat marii
permeabilitati tubulare. MEC ; solvent drag si difuziune
◼ Reabsorb apei ↑Ca luminal → gradient transepitelial favorabil
◼ Voltajul luminal negativ induce secretia de Ca in timp ce un voltaj +
determina reabsorbtie
◼ (în cel. cant. sa este de câteva sute de ori mai mică decât în lumen)
◼ In seg S2, S3 paracelular dat Δ electric,,+’’ (cea mai ↑ cant 80%)
◼ ↑vol LEC şi ↑PA →↓ reabs apei şi a Na şi implicit a Ca ceea ce det
↑eliminării acestuia
◼ AH seg gros 25%→ paracelular Val. pot. electric în LT (+8mV)este
mai ↑ decât în sp interstiţ si realiz reabsorb. cationilor : Mg, Ca, Na, K
◼ Diureticele de ansa (-) voltajul ,,+” luminal si implicit (-) reabsorbtia de Ca
◼ TCD şi TC ~ 8% reabsorb transcelulara :
◼ Exista canale apicale si bazal schimbatorul Na/Ca , pompa de Ca
◼ prin canale apicale TRPV5 si TRPV6 (ECaC1/2), controlate de :
◼ PTH ( rc.R1 →2 proteine G si (+) 2 kinaze)
◼ Controlul excretiei de Ca
◼ La niv R, Ca este filtrat si reabsorbit, insa nu este secretat :
◼ Rata excretiei de Ca = Cant filtrata de Ca – Cant reabsorbita de Ca
◼ PTH şi vit D3 → ↑ reabsorbţia de Ca şi ↑excreţia de fosfaţi
◼ Fosfatul plasmatic ↑ → ↑ PTH → ↑ reabs de Ca
◼ EAB → în alcaloza metabolica↑ reabsorb de Ca iar în acidoza ↓
◼ La niv TCP reabsorb este in leg cu a Na si a apei. Cand →↑ vol LEC sau PA
→↓reabsorbtia de Na si apa si implicit de Ca = ↑excretia (si invers)
◼ TA de Ca are capacit limitată → Tmax = 0,125mM/min
◼ hipercalciuria din Hiperparatiroidism se dat creşterii cant de Ca filtrat
◼ Clinica → diureticele : furosemidul ↓ reabs Ca →se dat ↓ ∆ electric
◼ Tiazidicele → (-) Na-Cl apical si Amiloridul (-) apical canalele de Na Ambele
hiperpolariz membrana apicala tubulara det→ ↑reabsb Ca
 54% → depozitat la niv sistemului osos
◼

◼ Reabsorbţia Mg
45% → în sp intracel
◼ 1% → în LEC
◼ Concentraţia plasmatică → 0,8 -1mM sau 1,8 – 2,2mg/dl
◼ 30% este legat de proteine, restul este filtrat →10%este legat de anioni si 60% liber
◼ Implicat în procese bioch. din org şi în activ a numeroase enzime
◼ Aportul este de 250-300mg/zi iar excreţia de 125-150mg/zi
◼ Rinichii excretă 10-15% din cat filtrată gll :
◼ TCP → pasiv, se reabsoarbe 15% paracelular
◼ AH seg gr.→ 70%. paracelular (transcel incert - canale TRPV5/6)
◼ TCD şi TC → 10%, transcelular prin canal cationic TRPM6
◼ Bazal incert : Mg ATPaza sau schimbator Na/Mg
◼ Fc de care depinde reabs :
◼ ↑ conc extracelulare a Mg si hipercalcemia →↓reabsorbtia
◼ ↑ vol extracel →↓reabsorbtia ( iar ↓volumului extracelular→ ↑ reabsorbtia)
◼ Furosemid si manitol →↓reabsorbtia
◼ PTH ( glucagon, ADH, calcitonina) → (+) reabsorbtia in AH gr., TCD si TC
◼ Conc plasmatica ↓a Mg, alcaloza metab →↑ reabsorbtia
 REABSORBŢIA FOSFAŢILOR
◼ Fosfaţii anorganici din plasmă în concentratie de 4,2mg/dl .
1-1,5mEq/l se află sub formă de fosfaţii mono sau dibazici.
◼ 80-90% din cant de fosfaţi filtrată este reabsorbită
◼ TCP → reabsorbtie prin TA sec = 2/3din fosfaţi filtraţii,
◼ prin cotransport cu Na →SLC34A1 (3Na/1HPO4) dependent de pH,
iar prin membr bazala tot prin cotransport( ipoteza)
◼ T max → 1mM/l
◼ Reabsorbţia continuă şi la nivelul AH seg gros in conditii de hipofosfatemie
◼ PTH → (-)cotransp apicali, diminuă reabsorbţia fosfaţilor.
◼ Acidoza metab. si ↑de glucocorticoizi = ↑ eliminarea
◼ Cresterea LEC, ANP, dopamina →↓ reabsorbtia (↑eliminarea)
◼ Fosfatoninele includ fc de crestere al fibroblstelor(FGF23) →↓reas
◼ Hipercalcemia si hipokaliemia →↓ reabsorbţia fosfaţilor
◼ Vit. D3 şi metaboliţi săi stimulează transportul transtubular al
fosfaţilor şi ↓ excreţia urinară.
◼ Alcaloza metab., hormonii tiroidieni, STH →↑reabsorbtia (↓elimin.)
 Sdr. Fanconi
◼ Tulb generalizată a reabsorb a TCP, de → aa, glucoză,
ionii fosfat, bicarbonaţii → cu acidoză metabolică, ↑
excreţiei de K şi Ca +diabet insipid nefrogen :
◼ exista ADH dar fen de conc a urinii se perturba pt ca apar
leziunii niv medularei renale sau in seg distale
◼ Cauzele sdr.:
◼ Defecte ereditare ale mec de transp
◼ Prezenţa de toxine sau medicamente care produc lez cel la
niv TCP (mai ales)
◼ Lez ischemice celulare
◼ Hipofosfatemia pe termen lg conduce la decalcifiere
osoasă şi rahitism :
◼ Acest tip este refractar la trat cu vit. D3
 REABSORBŢIA Cl
◼ Este anionul principal care acompaniază Na :
◼ Prima port.TCP → paracelular, ultima port. → transcelular
◼ În TCP, reabsorbţie pasivă - urmează Na (dat încărcături sale
electrice)
◼ Paracelular → pasiv dat tensiuni lumen ,,–” generat electrogen de catre Na →
la niv. S1
◼ In S2 si S3 concentatia de Cl ↑ mult in comparatie cu celula
tubulara → reabs este paraceluara
◼ La ac niv lumenul este ,,+”, se opune reab paracelulare dar Δ de conc fiind f
mare det reabsorbtia
◼ Alt mecanism implicat → antiportul Na-H genereaza la niv luminal
schimbul pt anionii (oxalati, OH, SO4)→ cotransp Cl/anionii
mediat de CFEX (SLC26A6)
◼ Poate fi un ex de transp activ tertiar care va sustine gradient (∆) de
Cl la schimb anionic
Bazal → transcelular, exista canale de Cl ce permit acestuia sa
ajunga in interstitiu si co-transp K/Cl (KCC)
◼ AH ↑- segm.subţire - difuziune pasivă a Cl spre
interstiţiu pentru echilibrarea osmotică cu interstiţiu
hiperton.
◼ porţ groasă - transport activ secundar. La nivelul
membranei apicale se află un cărăuş care transportă din
lumen în cel epiteliale 2Cl/Na/K
◼ 1 Cl difuzează pasiv iar cel de-al 2-lea ajunge inapoi in cel prin
cotransport cu HCO3 care este reabsorbit
◼ TCD → Mec de co-transp al Cl împreună cu Na la niv
membranei luminale, bazal exista canale de Cl
◼ TC → prin 2 mec :
◼ Cel principala – paracelular (- 40mV = lumen)
◼ Cel intercalata β – transcelular, la schimb cu ionul HCO3
 REABSORBŢIA GLUCOZEI
◼ Reabsorbţia glucozei întruneşte caracteristicele unui sistem
de transport activ cu capacitate limitată
◼ În mod normal glucoza nu se elimină prin urină, întreaga
cant filtrată este reabsorbită la niv TCP (100%)
◼ La niv polului apical, glucoza este introdusă în cel. prin
transport activ sec (simport cu Na) având un carrier comun
(cu un locus pt toate monozaharidele ce concurează pt el,
glucoza având afinitatea maximă şi un locus pt Na)
◼ In S1 reabsorbtia glucozei este cea mai mare cantitativ
◼ Exista 2 transportorii :
◼ SGLT2 (high-capacity/low-affinity) 1-1 → in S1
◼ SGLT1 (high-affinity/low-capacity) 2-1 → in S3
◼ Florizina are afinitate pt carausi, (-) reabsb glucozei
◼ Este o glucoza care are inlocuit 1 OH‾ din C1 cu radicalul
oxicetona. Extrasa din coaja radacinilor de cires, mar
◼ O doza de 0,01g → glicozurie tranzitorire = diabet fluorizinic
◼ La polul bazal, glucoza trece din cel în mediul intern prin
difuziune facilitată, dat gradientului de conc
◼ Exista transportorii din fam ; GLUT2 si GLUT1
◼ Procesul este limitat de capacitatea de reabsorb a tubilor
exprimată prin Transport maxim al glucozei (Tmg)
care depinde de :
◼ conc plasmatică a glucozei, debit de filtrare gll, capacit de reab
tubulară.
◼ In situatiile cand conc. glucozei ↑ peste un anumit nivel
critc→ prag renal, determinat de gradul de saturatie al
cărăuşului, glucoza apare în urină
◼ Când glicemia este 80-100mg% şi filtrarea gll→125ml/min,
înseamnă că prin filtratul gll trec 100-125 mg/glucoză/min
◼ Transportul maxim transtubular pt glucoză este la bărbaţi de
375mg/min iar pt femei de 300mg/min
◼ Pragul renal = reprezintă concentraţia plasmatică la care glucoza
începe să se elimine reanal. El poate fi calculat :
◼ conc prag glucoză = 300(375)x100/125 = 240-300mg%, acesta este pragul
teoretic la care apare glicozuria.
◼ Pragul renal variază invers proporţional cu debitul de filtrare şi
direct proporţional cu Tmg
◼ În DZ la vârstnici,cu glicemie crescută (prag renal
crescut) glicozuria nu apare deoarece filtratul gll este
scăzut dat angiosclerozei (cant de glucoza filtrată este
mică şi poate fi reabsorbită în totalitate ).
◼ Transport. transtubar alterat al gluc. - diabet renal
(normoglicemie şi glicozurie)
◼ reabs este izoosmotică şi e urmată de contracţia volemică a UF
 REABSORBŢIA AMINOACIZILOR(aa)
◼ aa filtraţi fără restricţi, sunt reabsorbiţi activ la niv TCP
◼ Na sau H fiind necesare pt transportul lor pe cărăuşi prin pol
apical iar prin cel bazal prin cotranspotorii Na dependent si
difuziune facilitata
◼ In S3, cand cantitatea de aa este scazuta, SLC38A3 dependent de Na/H
introduce glutamina in celula pt. nutritia celulara sau gluconeogeneza
◼ In sg conc de aa = 2,4mM. Reabsorbţia aa este aproape completă,
urina conţine 1-2% aa din cant filtrată
◼ Există T max →1,5mM/min. (In general ac transp sunt scazute)
◼ se admite existenţa mai multor sisteme de transport ale aa, unele se
suprapun ca specificitate. (transcelular)
◼ pentru aa neutrii există trei sisteme de transport : unul pt aa neutri
(cu excepţia cistinei), al doilea pt prolină şi hidroxiprolină, al treilea
– betaaminoacizi
◼ Ac.aminoneutrii → apical →Na/ SLC6A19,
bazal → SLC7A8/SLC3A2
◼ Prolina : apical impreuna cu H → SLC36A1, sau 2Na+Cl → SLC6A18

bazal → SLC7A8/SLC3A2
◼ Tirozina → iese prin SLC16A1
Cistinuria defect ereditar (autosomal recesiv) al reabs tubulare a aa
care se pierd prin urină : cistina, arginină, lizină, ornitină
◼ Apar calculi de cistina si se depun in SRE, cristalin, rinichi, se impiedica
reabsorbtia de aa, glucoza, fosfati
◼ Este afectat trans apical →SLC7A9/SLC3A1
◼ pt. aa diaminici : arginină, lizină , ornitină şi aa dicarboxilici,
reabsorbţia se realizează prin 2 sisteme de transport diferite :
◼ Lizina si arginina→ apical : SLC7A9/SLC3A1
bazal→ SLC7A7/SLC3A2 (care preia Na si un acid aminat)
◼ Hiperaminoaciduria → intoleranta la proteine prin reabsb. redusa
de lizina si arginina
◼ Se afecteaza ciclul ureei → hiperamonemie cu afectarea pulmonara,
cauzatoare de deces.
◼ 1)Hepatosplenomegalie
◼ 2)Tulb. Psihice
◼ 3)Este afectat transportorul bazal
◼ Glutamatul precursor de NH4→ apical : SLC1A1,
acesta preia si 2Na+1H/K si bazolateral →
SLC1A4/SLC1A5
◼ Oligopeptidele la niv TCP sunt reabsorbite in
proportie de 99%
◼ Exista peptidaze ( amino, endo, dipeptidaze, gamaglutamil-
transferaza) in marginea in perie din membr apicala a cel
TCP care hidrolizeaza peptide ( si AgII) eliberand in LT =
aa si oligopeptide
◼ Aa sunt reabsorbitii de transp pt aa
◼ Oligoelementele utilizeaza H/cotransportori apicali :
◼ PepT1 → sistem low-affinity/high-capacity
◼ si PepT2 → high-affinity/low-capacity
 REABSORBŢIA PROTEINELOR
◼ Aproximativ 30g proteine trec prin filtrul renal în 24/ore. Se elimina
doar 30mg/zi →reabsorbtia fiind de 96-99%
◼ Proteimele cu MM mai mică de 68000D, care se regăsesc în filtratul
gll,→ prin pinocitoză la niv. TCP (100%) :
◼ ele se ataşează pe memb apicala de receptori (megalin, cubilin )
ce se invaginează dând naştere la o veziculă ce fuzioneaza cu
lizozomii în interiorul cărora are loc descompunerea proteinelor
în aa care apoi sunt absorbiţi în lichidul peritubular.
◼ Există T max → 30mg/min

◼ Proteinuria - prezenţa proteinelor în urina finală poate fi :

◼ fiziologică, nu depăşeşte 150mg/zi (0,07mg/min) şi poate fi
consecinţa efortului fizic, sarcină, (300mg/zi)
◼ patologică : de afectare a membr gll → 1.glomerulonefrite

◼ tubulară →2. pielonefrite,

◼ 3. nefrogenă (renală).
◼ Proteinuria include : 40% albumine serice, 5% alte prot serice, 15% Ig şi
40% proteine din ţesutul renal.
◼ Sdr NEFROTIC = pierderea in urina a proteinelor
 REABSORBŢIA UREEI
◼ Forma principală de elim a azotului, rezultat al catabolismului aa. Se sintetiz in
ficat, conc serică 15-60mg/dl sau 2,5-6mmol
◼ BUN – blood urea nitrogen (azot ureic sanguin) 7-18 mg/dl
◼ Zilnic se formează 25-30g uree care se filtrează prin gll şi se reabsoarbe în
proporţie variabilă prin tubi renalii.
◼ Eliminarea urinara de uree = 450mmol/zi
◼ Reabsorbţia depinde de conc plasmatică şi RFG
◼ În cond de antidiureză când se reabsoarbe 99% din FG (adică debit urinar de
1ml/min) 70-80% din ureea filtrată retrodifuzează în sg. (se elim doar 15%)
◼ În diureza intensă → cu debit urinar de 2ml/min, retrodif → 30%. Se excreta
pana la 70% din ureea filtrata
◼ TCP → 40% se reabsoarbe pasiv (difuziune) pe cale transcelular
sau paracelular
◼ Membr tubulară este f permeabilă pt uree
◼ de aceea pe măsură ce apa se reabsoarbe din tubi, conc. ureei ↑ creindu-se un
Δ de conc. : tub urinifer → lichid peritub cu difuziunea ureei în capilar, atat
transcelular cat si paracelular
◼ In nefronii juxtamedularii:
◼ AH desc.→ la varf, ureea este ↑in interst medularei, fiind mai conc fata de
LT. La ac nivel ureea este secretata prin difuz. facilit. mediata de UT-A2
◼ AH asc → si la ac niv celulele continua sa secrete uree in lumen (difuz facilit)
◼ AH gr, TCD, TC-porţ cortic → impermeabili pt uree
◼ TC ultima parte (medulara interna), necesită prezenţa ADH →
transp transcelular
◼ Sub acţ ADH apa din seg incipiente ale TC trece in interst = ↑cantitate
◼ ureea ce avea o conc de 4,5mOsm/l în urina primară – la niv TCP, progresiv se
va conc până la 400 - 450mOsm/l, la acest nivel
◼ În prez ADH, cel tubulare devin permeabile pt uree. Se prod
difuziunea ureei în interstiţ medularei dat Δ de conc
◼ Din interstiţiu ureea difuz → în AH porţ asc şi ajunge din nou în
urină → procesul de recirculare al ureei pentru mec de concentrare
al urinii
◼ Se acumulează ureea în zona papilară unde rămâne blocată dat mec de
contracurent din vasa recta (recept. pt uree UT-B1 si UT-B2)
◼ La acest niv. → osmolaritatea de 1200mOsm/l este asigurata de uree cu
aproximativ jumatate din ac valoare alaturi de Na si Cl
◼ Exista si un cotransport Na-uree in membr apicala la niv TC medulara int
◼ Pc de difuziune este facilitat de molec specifice (la niv TC) cu rol în
transportul ureei → UT-A1apical si UT-A3 de la niv bazal, activ de
ADH
◼ Malnutriţia →↓ conc de uree şi afectează fcţ de conc a urinii
◼ La indiviz cu dieta bogata in proteine urina este mai concentrata
◼ Cl ureei este de 75ml/min la debit urinar de 2ml/min, dacă debitul
urinar creşte, retrodifuziunea este limitată până la 75% din RFG
◼ AC. URIC rezultă din metab bazelor purinice.
◼ Conc plamatică → 4-5mg%.
◼ la un pH =N cea mai mare parte a ac uric este sub forma de uratii
◼ 90% din uraţii filtraţi sunt reabsorbiţi la niv. S1 si S3 si la niv. S2 →
pc de secreţie (asemnător excreţiei K)
◼ Reabsorb este : paracelular → pasiv
◼ Trancelular activ → la schimb cu anionii intracelulari
◼ Astfel apical prin URAT1→ pt monocarboxilaze (lactat)
◼ OAT4→ pt decarboxilaze
◼ La polul bazal → difuz facilitata prin intermediul → OAT2
◼ Sau la schimb cu un anion organic prin →OAT1 sau OAT3
◼ Secretia → invers.
◼ Bazolat este mediata la schimb cu anionii organici prin inversarea de
OAT1/OAT3 si difuz facilit → OAT2
◼ Apical → OAT4/DC si UAT
◼ În urina alcalină ac uric se află→ sub formă de uraţi solubilii
◼ In urina acidă (pH - 5) → ac uric.
◼ De aceea în tratamentul litiazei urice un rol important îl are alcalinizarea
urinei.
◼ Medicamentele uricozurice, care împiedică reabsorbţia uraţilor :
cincofenul, probenecidul, fenilbutazona, salicilaţii, sunt utilizate în trat.
Gutei, boală caracterizată prin precipitarea cristalelor de uraţi în articulaţii,
căi urinare.
◼ Rolul lor → (-) URAT1
◼ Tiazidele şi pirazinamida reduc uraturia (ceea ce a permis studiul mec de
reabs si secretie a ac uric)

◼ Excretia cationilor organici

◼ TCP → S3, secreta cationii organici : endogeni → creatinina,
neurotransmit (dopamina, epinefrina, NA, histamina) si exogenii
→ morfina, chinina, amiloridul diuretic
◼ Transportorii implicati sunt : in membrana bazala →OCT2 faciliteaza
difuziunea din sg in cel tubulara iar apical prin cotransportorul H/OCT1
muta acesti cationii in LT
◼ Energia pt secretia cationilor este asigurata de gradientul de H de-a lg
membr apicale asigurat de cotransp. Na/H
 REABSORBŢIA APEI
◼ Din imensul volum 180l urină primară, filtrată în 24/ore, se elimină
1-1,5 l/zi = diureza
◼ Reabsorbţia solicită capilarele peritub. caracterizate prin porozitate mare, P Hg mică
(medie 13mmHg) şi PCO mare (36mmHg) ceea ce prod. reabs. osmotică rapidă
◼ Debit urinar normal : 1-2ml/min, limite → 0,5- 20ml/min
◼ Apa se reabsoarbe (99%) pe toată lungimea tubului cu excepţia seg de
diluţie. Pasiv, prin osmoză, urmând Na, Cl,
◼ TCP: 65%, reabsorbţie obligatorie,
◼ AH braţ descendent subţire -15%,
◼ TCD seg de legatura şi TC - 19%, reabs. facultativă , hormonodependentă.
◼ Rinichiul uman poate conc urina până la max.1400mOsm/l
◼ În 24 ore se excretă aprox. 600mOsm de micromolecule sub formă de prod de
catab.(uree,ac.uric,fosfaţii etc) La o diureza N, osmolaritatea este de 400mOsm/l
◼ Cant minimă de apă pt excreţia lor în cond de conc maximă a urinii,este :
600mOsm/zi / 1200mOsm/zi = 0,444l/zi , (0,5l urina/zi)
◼ Limite extreme ale osmolarităţii urinare : 30-1200mOsm/l (1400 mOsm/l)
◼ La o osmolaritate de 30mOsm/l, diureza ajunge la 20l/zi
◼ TCP- difuziune pasivă, urina primară - 300mOsm/l.
◼ Solvent drag : apa + constituienţii micromoleculari, pe baza Δ osmotic
◼ Transcelular → (aquaporine = AQ1 – apical si bazal in nr ↑) dat Δelectric de Na
◼ AH a nefronilor juxtamed.coboară adânc în piramidele medulare
înainte de a drena în TC.
◼ Se înregistrează o creştere gradată a osm interstiţiului piramidelor

dinspre corticală spre medulară ajungând la 1200mOsm/l

◼ AH seg. des (15-20%) - adaptat pt difuziune, Se reabsorb dat Δ
osmotic corico - papilar
◼ AH porţ ascend - implicată în mec de conc a urini

◼ AH gr. → adaptat pt trans activ de Na/K/2Cl din lumenul tub(LT)

în interstiţiu, impermeabil pt apă si uree care rămân în tub.
◼ Dat acestor schimbări de permeabilitate, cea mai mare parte a ionilor aflaţi
în tub sunt transp. în interstiţiu, care devine hiperton iar lichidul tub.de la
niv AH gr. devine hipoton. Rol imp în mec de diluţie şi conc a urini
◼ Co-transportul de la acest nivel creeaza un Δ de conc de aprox 200mOsm/l
intre LT si lichidul interstitial
◼ AH seg gr. → realiz disocierea apei de ionii
◼ TCD şi TC se completează reabsorbţia apei, sub influienţa ADH -
h. antidiuretic
◼ ADH-ul răspunde de reabsorbţia facultativă prin care se asigură
diluarea/concentrarea urinii în fcţ de necesităţi:
◼ TCD- extensie a seg gros al AH, impermeabil pt apă şi contribuind
la îndepărtarea sărurilor duce la diluarea lichidului tubular
◼ În prezenţa ADH, apa din tubul de conectare şi TC trece în
interstiţiu, urina se concentreaza progresiv, presiunea ei osmotică
egalizând-se cu cea a lichidului interstiţial.
◼ ADH ↑ → reabsorb ↑ de apă →↓ elim de urină cu osmolritate ↑ = oligourie
(urină concentrată)
◼ ADH ↓ → reabsorb ↓ de apă = poliurie cu osmolaritate ↓ (urină diluată)
◼ Proteine transmembranare = canalele pt apa → cu struct
oligopeptidica (269-301aa) cu dispunere tetramerica cu exceptia
AQ4 → multimerica. La niv renal :
◼ AQ1→ pt TCP si AH, vasa recta, endotelii capilare ggl
◼ AQ2→ la niv.TC, dependent de ADH, stocate in veziculele subapicale
◼ AQ2 si AQ4 → la niv pol bazal
◼ În antidiureza maximă, se reabsoarbe 99,7% din apa filtrată, iar conc
urinii finale ajunge la 1200-1400mOsm/l
◼ In conditiile incarcarii cu apa, nivelul scazut al ADH det ca cel TC sa
ramana impermeabile pt apă :
◼ lichidu hipoton din seg gros al AH 100mOsm/l din care cel TCD şi TC
continuă să sustragă Na ajunge la conc finală →30-40mOsm/l
◼ Reabsorbţia intensă a solviţilor la niv segmentelor distale ale
nefronului cu păstrarea apei în tubi reprezintă : mec renal de
excreţie a urini diluate
◼ Procesul de concentrare a urinii este complex –
◼ depinde de dispoziţia anatomică specială a AH şi vasa recta din medulara renală.
◼ presiune osmotică mare în lichidul interstiţial din medulara int - dat reabsb
repetitive a NaCl de la niv AH gr şi a influxului continuu de sare din TCP.
◼ Niv ↑de ADH, cu act la niv seg distale : TC → in cond de antidiureza si de niv
↓de apa in organism
◼ Se explică prin :
◼ AH care funcţionează ca un sistem de multiplicare în contracurent
◼ şi vasele recta - ca un schimbător în contracurent
 MEC. MULTIPLICATOR în contracurent
◼ Transportul activ de Cl, Na şi K în cel AH gr, constituie sursa de
energie pt multiplicarea în contracurent
◼ Permeabilitatea diferită a celor 2 braţe ale AH cât şi forma de U paralela cu TC
◼ porţiunea subţire a AH desc. este permeabilă pt apă (exista AQ1= ↑),
◼ AH asc → are permeabilitate pt Na, Cl si uree (UT-A2).
◼ Conc crescuta de NaCl si uree din interstitiul medularei furnizeaza : energie
osmotica pt apa care se reabsoarbe din LT (AH desc ) si se concentreaza
progresiv spre varf
◼ La niv AHseg gr → Na este transp activ în interstiţiu, ↑ osmolaritatea
lichidului interstiţial şi realiz. un gradient pe transversal cortico-
medular fapt ce det o creştere progresivă a conc de Na în AH descend
◼ pe măsură ce lichidul tubular progresează de-alg ansei (ce pătrunde în mediu
hiperton),apa difuzează din ansa desc spre mediul interst hiperton iar Na
difuzează pasiv din ansa ascend in interstitiu până la echilibrare osmotica
◼ Se pastreaza o dif de 200mOsm intre AH ram asc si interstitiu !!
◼ La orice nivel osmolaritatea in lumenul AH asc este mai mica decat interstitiul,
indiferent de mecanismul utilizat de AH prtiunea subtire si de AH seg gr
◼ urina intră izotonă din TCP în AH descen.şi pătrunde hipertonă în AH ascend.
◼ Prin cicluri sucesive osmolaritatea va ↑ progresiv in interstitiul medularei int
◼ la vârful ansei, ureea difuz din TC (segm medular) în AH →asigurand
½ din osmolaritatea de 1200mOsm/l de la ac. nivel
 MEC. SCHIMBULUI prin CONTRACURENT
◼ Este asigurat de fluxul sang redus din medulara profundă.
◼ Capilarele vasa recta în formă de U, funcţ ca un mec de schimb prin
contracurent.
◼ Perţii tubului fiind f permeabili :
◼ ram descend: NaCl şi ureea difuzează (pasiv , dat grad de conc)
din interstiţiu în sg în timp ce apa iese în interstiţiu (osmoză) .
◼ Aceste schimburi de apă şi sare det creşterea progrsivă a
osmolarităţi sg capilar până la conc max din vârful ansei vasa
recta de 1200mOsm/l
◼ ram.ascendentă a capilarului : sarea şi ureea difuzează în
lichidul interstiţial, în timp ce apa pătrunde în sange
◼ La ieşirea din medulară osmolaritatea sg este uşor mai mare
decât a avut-o la intrare în vasa recta
◼ Izostenuria → incapacitatea R de a dilua sau concentra urina
◼ Capacit de a conc. se perturba dat :
◼ Fluxului tubular rapid de la niv AH → impiedica factori implicati pt mec
multiplicator →incat osmolaritatea urinii = filtratul gll
◼ Fluxului tubular rapid de la niv TC → impiedica reabs apei
THE COUNTER CURRENT
MECHANISM
 DIUREZA APOASĂ
◼ Ingerarea în scurt timp a unor cant crescute de lichide hipotonice (1-
2 l), det o reducere a reabsorbţiei tubulare a apei după 15 min.
◼ Efectul max este la 45min cănd fluxul urinar ajunge la 12-15
ml/min, având o Posmotică redusă - fen numit diureză apoasă
◼ lichidele absorbite reduc Posm cu 10mOsm/l în plasmă, ceea ce
inhibă secreţia de ADH
◼ alcoolul etilic acţionează direct asupra hipotalamusului împiedicând
secreţia de ADH - diureza apoasă
◼ Ef. Similare în diabetul insipid, hipopotasemie şi hipercalcemie,
◼ ingerarea unor cant de lichid hipoton într-un ritm ce depăşeşte
capacitatea maximă de eliminare renală - 16ml/min are drept
consecinţă hipotonia lichidului interstiţial cu pătrunderea apei în
interiorul celulelor :
◼ det tumefierea şi apariţia simptomelor intoxicaţiei cu apă : convulsi, comă,
moarte.
◼ EXP- prin adm de ADH , fără suprimarea aportului hidric.
 DIUREZA OSMOTICĂ
◼ Substanţele micromoleculare care nu sunt reabsorbite în TCP, pe
măsură ce volumul urini primare nu se reduce, se concentrază şi prin
presiunea osmotică pe care o exercită reţin apa în tub :
◼ retenţia apei în TCP scade gradientul de conc. al Na din lichidul tubular şi cel
tubulară impiedicând-i reabsorbţia
◼ AH - la acest niv ajunge un vol crescut de lichid izotonic
◼ TC - la acest nivel, prezenţa unei cant crescute de subst ce nu au fost
reabsorbite, va det scăderea reabsorbţiei de apă având drept urmare
eliminarea unui volum crescut de urină - diureză osmotică (cant
crescută de apă + electroliţi si Na)
◼ Comparativ cu diureza apoasă, în care reabsorbţia este normală la niv
TCP, în diureza osmotică,reabsorbţia la acest nivel este redusă
◼ Experimental : manitol , zaharoza, perfuzie crescuta cu uree, NaCl
◼ Clinic → adm de manitol (in HTA craniana dat tumorilor sau abcese
cerebrale,in hemoragii, hematoame, edeme) atrage osmotic apa din
tesutul cerebral in sistemul vascular → rinichiul o va elimina = ↑
diureza
 EXPLORAREA rinichiului- funcţia de concentrare
◼ Pentru a cuantifica câştigul sau pierderea de apă prin excreţia unei
urini concentrate sau diluate se calculaeză Clearance-ul apei
libere (CH20), care reprezintă :
◼ Diferenţa dintre volumul urinar şi clearance osmolar
◼ Cosm = Uosm x V/Posm = 5ml/min
◼ unde : Cosm → clerance osmolar, V → debit urinar, Uosm şi Posm
reprezintă osmolaritatea urinară şi respectiv plasmatică.
◼ In formula: Uosm → 600mOsm/l, Posm →300mOsm/l, 2l urina sunt
necesari pt a elimina incarcatura osmotica a organismului (sau 5ml/min)
◼ CH2O = V - (Uosm x V/Posm )
◼ Clearance-ul osmolar reprezintă cant de apă necesară
pentru a excreta încărcătura osmotică într-o urină izotonă cu
plasma
◼ Când urina este izoosmotică cu plasma, Cl-ul Osm este egal cu
volumul urinar (Closm=UV/P) deci R nu concentr. şi nici nu
diluează. (are valoarea zero)
◼ În urina diluată (hipotonă ) CH2O are val. +,
◼ iar în urina cocentrată (hipertonă) are val. negativă
 ROLUL RINICHIULUI în controlul osmolarităţii
◼ 90% din osmolaritatea LEC se datorează Na, iar glucoza şi urea
(subst neionice osmotic active) reprezintă doar 3%, Reglarea
conc Na în LEC :
◼ 1. Sistemul osmoreceptor - hormon antidiuretic
◼ 2. Mecanismul setei
◼ 3. Mec apetitului pt. sare

◼ Sistemul osm-ADH, mec de feedback care acţioează asfel:

◼ creşterea osm cu 1%, stimulează osm din H ant,lângă nc suproptici
◼ se determină eliberarea de ADH,
◼ care la niv renal (TCD porţ corticală şi TC), se fixează pe rec V2,
crescând permeabilitatea tubului, prin canale stocate în endozomii din
celulele tubulare.
◼ conservarea apei şi elimina Na şi a altor subst osmotic active ,
corectează osm LEC
Buclele de feedback implicate in reglarea
osmolaritatii
 MECANISMUL SETEI

◼ Reglarea osmolaritatii şi apei în org este în orice moment reglată

de echilibrul între aport şi pierderile de apă
◼ senzaţia de sete apare la creşteri ale Posm peste 285mOsm/l
◼ centrii setei din reg hipotalamusului lat - aria preoptică, sunt
stimulaţi de orice factori ce produc deshidratarea intracelulară
◼ creşterii ale Na în LEC
◼ pierderi de K, cu scăderea conţinutului intracel din neuronii centrului
setei şi micşorarea volumului acestora
◼ la creşterea conc de Na cu 2mEq/l peste normal (sau cu
4mOsm/l) este amorsat mecanismul de ingestie a apei : aceea
persoană a atins un nivel de sete suficient de important pt a
activa efortul motor necesar pt a bea - momentul denumit pragul
setei.
◼ Consumul de lichide se face până la starea de saţietate,
corespunzătoare normalizării osmolarităţii LEC
 APETITUL PENTRU SARE
◼ Menţinerea Na extracelular la val normale necesită nu numai un
control al excreţiei dar şi al aportului de Na
◼ Mec apetitului pt sare este similar mecanismului setei în controlul
aportului de apă, cu diferenţa că setea apare imediat în timp ce
dorinţa pt sare după câteva ore.
◼ Factorii ce controlează acest mecanism sunt: scăderea conc Na în
LEC şi insuficienţa circulatorie det mai ales de hipovolemie
◼ centri implicaţi sunt situaţi în reg AVaV3 din creier
◼ reg anteroventrală a ventricului 3, centru setei ,( neuroni de la acest nivel sunt
osmoreceptori ce trimit impulsuri nervoase nc supraoptici pt a contola ADH
◼ Apetitul pt sare se manifestă prin creşterea consumului de sare pt
menţinerea unei conc extracelulare sodate normale şi a volumului
LEC
◼ B Addison → nu exista secretie de aldosteron ceea ce det depletie de Na prin
urina cu ↓de Na extracelular si a volemiei. Se stimuleaza f mult dorinta de
sare
 IZOVOLEMIA
◼ Rinichiul are rol fundamental în menţinerea constantă a
volemiei : PA = DC x Rz : volemia controlează PA, care
la rândul ei acţionează asupra rinichiului :
◼ ↑ volemiei det creşterea DC şi implicit a PA,producând ↑
diurezei,
◼ când volemia ↓ f mult, DC şi PA scad, rinichii reţin lichidele şi
în timp, aduc la normal volemia
◼ Factorii ce intervin în aceste mec sunt :
◼ Reflexul de volum : ↑ PA det tensionarea barorec arteriali şi a
altor rc de întindere din zone de joasă P det inhibiţia reflexă a
SNS, cu vasodilatie renala şi ↑ debit urinar (modif V puţin)
◼ ANP - creşterea diurezei
◼ SRAA
◼ ADH
Mecanisme de control al volumului circulant
 REGLAREA PRESIUNII ARTERIALE
◼ Mec. rapide – sec.min.(răspunsuri şi reflexe nervoase)
◼ Mec feed back baroreceptor
◼ Mec ischemic al SNC
◼ Mec chemoreceptori
◼ Mec pe termen mediu – min. ore
◼ Mec vasoconstrictor al sist RAA
◼ Stress-relaxarea vaselor sang :
◼ Cand Phg din vasele de sg ↑acestea sunt destinse si continua sa se destinda
pana P intravasculara →↓catre valorii normale
◼ Transferul bidirecţional de lichid prin peretele cap în şi dinspre
arborele circulator pt reajustarea vol sanguin:
◼ Cand Phg capilara ↓ este absorbit lichid din tesut in vas →↑ volumul sg si
invers cand Phg ↑ lichidul paraseste circulatia si trece in tesut →↓vol sg
◼ Mec de reglare pe termen lg
◼ Mec reno-vascular (rinichi – lichidele extracelulare)
◼ Mec. Renina-angiotensina-aldosteron ( SRAA)
 Rolul rinichiului în reglarea pe termen lung
a presiunii arteriale
◼ I. Mecanismul R – lichide extracelulare :
◼ La mec reno-vascular participa si SRAA
◼ Când vol lich.extrac ↑, PA ↑ şi ea det diureză şi natriureză presională
◼ Curba fcţ renale (debitului urinar) :
◼ La PA – 50mmHg → diureză 0
◼ La PA – 100mmHg → diureză N
◼ La PA – 200mmHg → diureză ↑ de 6-8ori faţă de N
◼ Principiul ,,eficienţei nelimitate” în controlul PA de către mec R –
lichide extracelulare
◼ 1) curba debitului renal pt apă şi sare
◼ 2) dreapta ce reprezintă aportul de apă şi sare
◼ Pct de echilibru unde eliminarea echivalează aportul
◼ Când PA↑, debitul renal de apă şi sare este de 3ori >aport, de
aceea vol sg ↓ şi PA↓
◼ Când PA↓, aportul de apă şi sare va fi > decât eliminarea. Vol de
sange ↑ şi PA↑ până ating pct de echilibru
◼ Această revenire a PA la pct de echilibru → principiul eficienţei nelimitate
 Rolul NaCl în mec. R – LEC în reglarea PA

◼ ↑aportului de apă şi sare este mai eficientă în

↑PA decât aportul de apă
◼ Prin acumularea în org. sarea → ↑vol LEC:
◼ Sare în exces, ↑osmolaritatea şi stimulează centrul
setei şi aportul de apă→ ↑vol LEC
◼ ↑osmolarităţii stimulează eliberarea de ADH care
det reabsorbţia apei → ↑vol LEC
 HTA prin creşterea vol extracelular
◼ ↑vol extracel. determină ↑DC iar fluxul de sg ↑ în toate ţes
şi prin mec de autoregl →vasoconstric periferică cu ↑ Rez
vascul periferice şi implicit ↑PA
◼ În zilele următoare → Rez periferică totală este ↑ dar
DC↓ la normal, prin fen de autoreglare :
◼ Paralel cu ↓DC → vol LEC şi vol sg revin la N deoarece :
◼ 1) ↑rez arteriolare ↓presiunea capilară ceea ce permite revenirea
lichidelor în vase
◼ PA↑ det. rinichii să elimine volumul în exces
◼ După câteva săptămâni de la debutul încărcării volumice
rezultă :
◼ HTA
◼ ↑ rezistenţei periferice
◼ Revenirea la normal a vol LEC, vol de sg, şi a DC
 SRAA în controlul PA
◼ Renina, eliberată de rinichi când PA↓ acţ asupra AgI→ Ag
II cu rolul de a ↑ PA prin mai multe mec :
◼ Vasoc la niv arteriolar ce det ↑PA şi vasoc la niv venos,
determinând ↑ întoarcerii venoase → DC↑
◼ Ag II - ↓ eliminarea de apă şi sare cu ↑vol LEC şi ↑PA
◼ Este puternic vasocons la niv arteriolelor mici,
◼ La niv TCP (+) antiportul, AHgr(+) Na-H, la niv TC (+)canalele de Na
◼ HTA Goldblatt – pe R unic, clamparea arterei renale
◼ Celalalt este indepartat
◼ ↑ PA este determinata de mec vasoconstictor al SRAA :
◼ prin clampare ↓flux sg renal şi R elib. renină cu ↑ AgII şi ↑ PA
◼ Secreţia de renină durează câteva zile iar PA revine la N şi înlătură
ischemia
◼ ↑ PA se dat şi retenţiei de lichid dat PA iniţial ↓ în a renală dar în
5-7 zile vol de lichid ↑ suficient pt a ↑PA
◼ HTA de tip vasoconstrictor dat Ag II
◼ HTA prin încărcare volumică - de fapt ↑ Rez. Periferică totală
Axul renina - angiotensina - aldosteron
◼ HTA determină:
◼ Suprasolicitare cardiacă :
◼ Insuficienţă cardiacă congestivă
◼ Boală coronariană
◼ Infarct miocardic
◼ PA↑ det ruptura vaselor cerebrale + coagularea sângelui → infarctul
cerebral (AVC)
◼ Paralizie, demenţă, amauroză, etc
◼ PA↑ det hemoragii la niv R→ zone de necroză
◼ Se agraveaza leziunile si apar tulburarii a fct renale la niv vaselor de sange si a
glomerulilor ,
◼ Scleroza renala → ↑rezistenta vasculara renala cu ↓FPR si a RFG
◼ Glomerulonefrita cr → boala lent progresiva dat inflamatiei si lezarii capilarelor
glomerulare → ingrosarea si fibroza →↓Kf
◼ Hipersecretie de Aldosteron cu ↑ reabs de sare la niv seg corticale ale TC
◼ Dupa instalarea HTA eliminarea de apa si sare revine la normal deoarece apare
natriureza si diureza de presiune
◼ Chiar cand Rz vasculara renala ↑ sau Kf ↓, RFG revine la normal deoarece PA↑
◼ Insuficienţă renală : retentie lichidiana (edeme), uremie, acidoza,
anemie, osteomalacie → moarte
 SECREŢIA TUBULARĂ
◼ Secreţia tubulară constă în completarea depurării de subst
exogene şi endogene, începută la niv gll,cu eliminarea
subst din circulaţia peritubulară în lumenul tubular
◼ tubi renali secretă în urină :
◼ H, amoniac, K, saruri biliare, oxalatii, uratii, catecolamine
precum şi numers subst stăine org, pătrunse accidental sau
terapeutic (medicamente si toxine) :
◼ Sunt transportate in LT direct prin cel tubulare incat se
realizeaza rapid epurarea sg
◼ anioni organici : roşu fenol, PAH, penicilină, probenecid,
furosemid, acetazolamidă (diamox), creatinină
◼ cationi organici : histamină, cimetidină, cisplatină,
noradrenalină, chinină, tetraetilamoniu, creatinină (conţine în
molec gr + şi -)
◼ mecanismele implicate în secreţie :
◼ transp pasiv → difuziune simplă :
◼ K la niv apical TCD şi TC (sec ATP-aza Na/K la
polul bazal
◼ ureea - AH porţ subţire medulară,
◼ difuziune neionică : NH3, la niv TCP,TCD, TC,
proces sec secreţiei de H
◼ transp activ - primar : H şi K la niv TCD şi TC
apical → controlat de aldosteron
◼ trans activ sec (antiport) - la niv TCP apical : H/Na
 FIZIOLOGIA URETERELOR
◼ Ureterele sunt conducte musculare care provin din pelvisul renal şi
se varsă în vezica urinara (VU),
◼ pătrunderea se face oblic pt a preveni refluarea urinii
◼ La niv ureterelor si a VU cel musc netede au un PR= - 60mV det de
K → prezinta permeabilit membranara ↑
◼ canalele de Na si mai ales de Ca → PA (pot de act)
◼ Ureterele → musc neteda sincitiala cu jonct gap. Activ electrica de
la o cel la alta se transmite cu o viteza de → 2-6cm/sec
◼ Undele peristaltice provin prin (+) electrica din port proximala a
pelvisului renal cu o frecv de 2-6/min si o viteză de 3cm/sec
◼ Presiunea hidrostatica intraureterala este 0-5cm H2O in momentul
initial si ↑ de la 20-80cm H2O in timpul valurilor perstaltice
◼ Cand exista piatra la niv. renal ureterul se dilata →↑P Hg la 70-
80cm H2O pe o perioada de 1-3 ore
 ◼ litiaza ureterală prin semnal algic (reflex uretero-renal)
stimulează f simpatice care det constricţia arteriolelor renale cu
diminuarea sau chiar blocarea prod de urină.
◼ Hidronefroza→ dilatarea pelvisului si calicelor renale poate
evolua ore-zile
◼ Pacientii acuza durerii severe → colica renala
◼ Daca piatra nu este eliminata → disfunctie renala = IR ac
◼ Se produce anurie dar filtrarea gll continua in ritm ↓ aratand echilibrul
intre filtrare si reabsorbtie
◼ trecerea urinii în VU se face în jeturi intermitente odată
cu undele de contracţie :
◼ sunt (+) de distensia ureterului şi creşterea cant de urină
◼ Funcţionează făra inervaţie dar sunt prevăzute cu
numeroase fibre vegetative :
◼ simpatice care (-) activ contractiilor
◼ şi parasimpatice → ach (rc muscarinici) în doze mari (+)
perstaltica
 VEZICA URINARA (VU)
◼ Este organ musculo-cavitar, cu mare plasticitate, alcătuit
din : corp (distensibil şi contractil) şi col.
◼ Posterior, deaspra colului se află o zonă triunghiulară prin
care trec ureterele şi uretra → trigon (muc este netedă)
◼ Muşchiul neted vezical este alcătuit din fascicule care se
împletesc în toate direcţiile şi în profunzimea peretelui
vezical → detrusor
◼ Are structură sinciţială , prezintă zone de joasă rez. electică →
conduc rapid potenţialul de acţiune şi det contracţia simultană a
tuturor regiunilor VU
◼ Muşchiul colului vezical are rol prin tonusul său natural de
a împiedica pătrunderea urinii la niv colului şi a uretrei
înainte ca pres. să atingă val prag → rol de sfincter
intern.
◼ Uretra stăbate diafragma urogenitală care conţine sfincterul
extern al VU → este m scheletic controlat voluntar de SN
 Anatomia ureterelor si a vezicii urinare
Potentialul de actiune din celula musculara neteda ureterala
 INERVAŢIA VEZICII URINARE
◼ SNVS (sistemul nervos vegetativ simpatic) → n. hipogastrici
◼ provin din coarnele lat ale măduvei lombare ( L2)
◼ trec prin lanţul simpatic paravertebral, gll celiac şi mezenteric sup, se unesc în
n. presacrat → n hipogastrici
◼ Ef principal → pe vascularizaţia vezicii
◼ Ef. redus → relaxează detrusorul şi contractă sfincterul int
◼ Rol în senz de ,,plin” şi uneori durere
◼ SNVP (sistemul nervor vegetativ parasimpatic) → n. pelvini
din plexul sacrat
◼ Provin de la niv S2, S3, S4 şi f pregll ajung la VU
◼ Receptorii de întindere localiz în detrusor trimit stimuli la centrii medulari
◼ Rol : contracţia detrusor şi relaxarea sfincterului int
◼ Control cortical → centrii în punte şi cortex
◼ Aferenţele → pe căile spino-talamice
◼ Eferenţele → prin n ruşinoşi către sfincterul extern
◼ aferenţele senzitive nociceptive sunt :
◼ dirijate spre măduva spinări prin fibre simpatice anexate n hipogastrici iar
◼ cele de distensie sunt parasimpatice şi intră în alcătuirea n pelvieni
Inervatia somatica si vegetativa a VU si sfincterelor
 UMPLEREA VEZICII
◼ Mucoasa VU prezintă numeroase cute ceea ce permite o dilatare
considerabilă în timpul depozitări urinii
◼ Înmagazinarea urinii între anumite limite nu se însoţeşte de o mărire
semnificativă a presiunii intravezicale
◼ VU evacuată → P intraV este = 0, la un vol de 30-50 ml → P
intraV = 5-10 cmH2O, între 200-300ml presiunea variază f puţin →
acest nivel aproape constant este prop intrinsecă de adaptare a
detrusorului
◼ independentă de mecanismele nervoase şi legea Laplace → P = 2T/r
◼ legea arată că presiunea într-un org cavitar este direct proporţ cu de 2 ori
tensiunea peretelui şi invers proporţională cu raza
◼ umplerea vezicii măreşte raza cavit şi totodată tensiunea pereţilor fără a
modifica presiunea intracavitară
◼ La un volum urinar de 400ml → P intraV = 20cmH2O, ceea ce det
apariţia de contr. ritmice pt micţiune dar controlul sfincterului ext.
împiedică micţiunea
◼ Normal în VU se pot acumula 500-600ml de urină fără să se ajungă
la distensie dureroasă
◼ P intraV = 70cmH2O → limita de rezistenţă a sfincterului ext
Cistometrograma
 MICŢIUNEA
◼ Micţiunea este un act reflex medular de evacuare a urinii facilitat
sau inhibat de centrii nervoşi superiori.
◼ Reflexul este iniţiat de presoreceptorii la distensia peretelui atunci
când VU se umple cu urină la P intraV mari :
◼ calea aferentă est reprez de fibre senzitive din nervi pelvieni
◼ centrul reflexului se află în măduva sacrată S2-S4
◼ calea eferentă : fibre parasimpatice ce intră în alcătuirea nervilor pelvieni
◼ impulsurile nervoase se transmit prin căii ascendente centrilor
micţiuni din trunchiul cerebral, hipotalamus, scoarţă
◼ Reflexul de micţiune o dată iniţiat se autoamplifică. Contracţia
iniţială a VU determină descărcarea de impulsurii până se ajunge
la o contracţie puternică a detrusorului, apoi în câteva sec. ciclul
reflex se stinge şi detrusorul se relaxează.
◼ După începerea evacuări urinii reflexul de micţiune se
autoîntreţine
 CONTROLUL REFLEXULUI DE MICŢIUNE
◼ Este un act reflex vegetativ medular până la 12-18-30 luni,
◼ parasimpaticul contractă detrusorul şi relaxează sfinc. int
◼ Centri nervoşi superiori exercită controlul fin al micţiunii :
◼ este un reflex voluntar după mielinizarea căilor nervoase
◼ CN sup. menţin reflexul de micţiune parţial inhibat atunci când micţiunea nu este
dorită,
◼ CN sup. previn micţiunea chiar şi atunci când apare reflexul de micţiune prin cont
tonice continuii ale sfincterului vezical ext până când micţiunea este posibilă.
◼ Când micţiunea este posibilă centri corticali ajută centri sacraţi ai micţiunii şă
iniţieze reflexul de micţiune şi inhibă sfincterul vezical ext astfel ca micţiunea să s
producă
◼ mec voluntar efector contribuie la relaxarea planşeului pelvin şi tracţionarea
detrusorului pt iniţierea contracţiei şi la contracţia voluntară a muşchiului peretelu
abdominal şi diafragmului cu creşterea P intraabdominale şi intraV → pc
facultative
◼ controlul voluntar poate fi menţinut până când P intraV → la 70-100cmH2O
când micţiunea se declanşează involuntar.
 TULBURĂRII ALE MICŢIUNII
◼ Vezica urinară atonă - se datorează distrugerii fibrelor
sezitive care trimit impulsurii de la VU la măduvă, dispare
controlul reflexului de micţiune.
◼ Celelalte elemente ale reflexului sunt integre. VU nu se mai
goleşte periodic, ea se umple complet şi apoi în uretră se scurg
câteva pic de urină : incontinenţă urinară prin prea plin
◼ Vezica urinară automată - când transecţiunea medulară are
loc deasupra centrilor sacraţi → reflex. de micţiune nu
dispare.
◼ Se întrerup leg cu centrii nervosi sup.→ VU este evacuata periodic
dar procesul mictiunii nu poate fi controlat voluntar
◼ Vezica neurogena →blocarea transmiteri impulsurilor (-) de
la niv cerebral:
◼ Cauza → lez la niv maduvii spinari sau trunchi cerebral
◼ Se manifesta prin mictiuni frecv si relativ necontrolate.
◼ Retenţia de urină poate fi produsă prin :
◼ calculi renali : sărurile din urină pot precipita formând cristale, care
cresc generând pietre (trat : chirurgical, litotripţie - ultrasunete)
◼ adenom de prostată ,
◼ tumoră vezicală
◼ Pielită : imflamaţia pelvisului renal şi a calicelor (E.coli)
◼ Cistită :inflamaţia /infecţia VU. Prezintă disurie, lombalgii
◼ BIBLIOGRAFIE
◼ Guyton & Hall - Tratat de fiziologie a omului (ed. a 11-a)
◼ Capitolele 19 si 31
◼ Walter F. Boron, Emile L. Boulpaep – Fiziologie Medicala,
editia a 3-a. Coordonatorul editiei in limba romana Prof.
Leon G. Zagrean
◼ Sistemul urinar : capitolele 33, 34, 35, 36, 37, 38, 40
◼ Cap. 31: Bolile rinichiului si medicamentele
diuretice
◼ Cap. 19 : Rolul dominant al rinichiului in reglarea
pe termen lung a presiunii arteriale. Sistemul
integrat pt controlul presiunii