Venind într-o perioadă în care scena literară românească era acaparată de

tiparele modelului eminescian, la care se adaugă confruntările tradiţionalist-

moderniste, grefierul de la Înalta Curte de Casaţie propune un tip de literatură care,
bucurându-se de importante influenţe asupra scrierilor avangardiste ulterioare, va
schimba discursul poetic. Într-o epocă în care realismul se bucura de cel mai mare
prestigiu, Urmuz şi-a întors privirea şi a descoperit o nouă faţă a lumii, pe care a
transpus-o în paginile sale bizare, împărtăşind visul lui Flaubert de a scrie o carte
despre nimic.Atmosfera acestui început de secol nu poate fi decât una productivă,
care arde etapele expresie promovată de teoreticianul modernismului, Eugen
Lovinescu.
De pildă, arca lui Noe este imaginată în două maniere, potrivit descrierilor
lăsate, pe de o parte, de Beda Venerabilul şi Strabon şi, pe de altă parte, de
Fericitul Augustin.
Pentru avangardisti-spune Nicolae Manolescu-tendintta era de “a
inlocui”rea;itatea data cu pura ei posibilitate.In sensul ca orgoliul artistului nu mai
consta in a crea in spiritul naturui,ci a zamisli alte forme,menite sa imbogateasca
natura:sa i se adauge si s-o concureze.
Suprealismul execeleaza in asemenea interpretari,inventate impotriva
naturii,luate intr-o recuzita onirica,in care abunda reprezentarile unei :metamorfoze
incomplete”,zoomorfe.Un alt procedeu ,de care uzitau avangardistii era cel al
protezei mecanice,intr-un mare domeniu al imaginarului preponderant fiind mitul
masinii,adica reaalul viu era inlocuit cu unul mecanic.In acesta a doua categorie s-
ar inscribe mai toate personajele lui Urmuz ,care au proteze mecanice
stranii(Sirena-Palnie a lui Stamate).
In acest context,Urmuz- ne atrage atentia Nicolae Manolescu-prropiu-zisi ai
prozei,ba chiar cel dintai promotor la noi al corinticului romanesc.
La Urmuz aflam situate pe acelasi plan de esenta ,trupul cu sufletul,a avea cu a
fi,exteriorul cu interiorul.Apar si la Urmuz acelasi meserii ,aceleasi
preocupari,toate insa desspuaite orice ideaalitate si ca o pura negativitate.
Urmuz este astfel un autor modern de texte,iar procesul textualitatii lichideaza intr-
o parte a literaaturii modern,pe acel al simbolizarii.Urmuz cultivind absurdul,este
in fapt un “un abstractionist”.Portretele realizitate de el,observa Nicolae
Manolescu-sunt perfecte,dart te duc cu gindul mai curind la Picasso.
E un punct as zice modal pentru demersal criticii romanesti,in judecarea si
receptarea moderna a acestei opera insolite pein totul,un studiu deschizator de
orizonturi generoase.