Ereditatea

 Însușirea fundamentală a materiei vii de a transmite de la o generație la alta, mesaje de

specificitate sub forma codului genetic.

 Asigură resursele interne ale dezvoltării sub forma potențialului înnăscut.

 Oferă premisele unor momente de maximă intervenție din partea mediului educativ, numite
perioade sensibile sau critice, cum ar fi de exemplu învățarea mersului.

 Potențialul de formare este preponderent de natură psihică și conține atât o dimensiune

generală, cât și una individuală, personalizată.

Elementele eredității

 Genotipul- totalitatea caracteristicilor ereditare ale unui organism.

 Fenotipul – rezultanta interacțiunii genotipului cu factorii de mediu.

 Genotipul și fenotipul reprezintă unitatea biologică, genetică a ființei umane.

Rolul eredității

 Moștenirea ereditară apare ca un complex de predispoziții și potențialității.

 Diversitatea psihologică umană are o rădăcină ereditară, dar nu se reduce la aceasta.

 Rolul eredității se manifestă mai puternic asupra anumitor aspecte ale vieții psihice, precum
temperamentul, aptitudinile.

Mediul

 Reprezentat de totalitatea elementelor mediului natural și de elementele mediului socio-

cultural, economic specific umane cu care individul interacționează direct sau indirect.

 Factorul care transformă potențialul ereditar în componentă psihică reală.

Factorii de mediu

biologici, influențează
dezvoltarea fătului naturali și
Interni
Externi artificiali
condițiile de hrană și
căldură din mediul
intrauterin
sociali

Rolul mediului

 Mediul nu acționează direct asupra dezvoltării psihice, ci oferă împrejurările, condițiile și

oportunitățile pentru o dezvoltare optimă a individului.

 Pentru dezvoltarea psihică, modalitatea și rezonanța interacțiunii dintre acești factori și

individ sunt importante.
Educația

 Ansamblul activităților și influențelor pozitive, pe termen lung, care implică ființa umană ca
factor al propriei sale deveniri.

 Scopul educației are ca produs final ființa umană autonomă în raport cu propriul său destin și
propria sa personalitate.

 Educația intervine asupra tuturor componentelor personalității.

 Factorul care asigură legătură între potențialitățile de dezvoltare și oferta de condiții și

oportunități a mediului, selectând atât însușirile determinate genetic cât și componentele de
mediu care corespund obiectivelor educaționale.

 Educația poate accelera dezvoltarea psihică prin varietatea experiențelor de învățare, care își
propun reducerea decalajului între capacitățile prezente și un nivel superior al acestora.

Educația – factor determinat al dezvoltării psihice prin îndeplinirea a două condiții:

 deschiderea optimă a educației față de ceilalți doi factori ai dezvoltării psihice.

 organizarea adecvată a educației înseși, a educației permanente și a autoeducației (Cristea,

2010).

Educabilitatea

 Capacitatea și disponibilitatea omului de a recepta influențele externe, sau o potențare a

capacității omului de a fi receptiv la educație.

 Educabilitatea definește și valorifică resursele specifice eredității, mediului și educației.

 Funcția principală a educabilității constă în dezvoltarea complexă a personalității individului,

atât la nivel social, cât și la nivel psihologic prin valorificarea maximă a resurselor de
dezvoltare provenite de la ereditate, mediu și educație.

 Educabilitatea poate fi considerată un ,,postulat cuprins în educație ca virtualitate a omului

de a persevera în existența sa, de a dobândi experiență, de a realiza perfecțiunea de care
este capabil’’ (Planchard, 1976, apud Cristea, 2010, p. 372).

Tipuri de educablitate

 Educabilitatea manifestă – ceea ce poate realiza efectiv individul în contextul limitelor

impuse de educația formală prin intermediul unor criterii deosebite. Aceasta se află în
strânsă legătură cu potențialul de învățare și dezvoltare al individului.

 Educabilitatea latentă – potențialul de învățare al individului, capacitatea sa de a învăța cum

să facă față unor situații concrete.

Teorii privind educabilitatea

 Teorii ereditariste – ineiste sau biologizante

 Teorii ambientaliste- behavioriste

 Teorii interacționiste – dublei determinări

 Epigenetismul piagetian
Teoria ereditaristă

 Dezvoltarea individului se reduce în totalitate ca rezultat al influențelor genetice, celorlalți

doi factori revenindu-le un rol redus.

 Teoriile ereditariste fac parte din categoria teoriile pesimiste pedagogic, acestea fiind în
opoziție cu concepția educabilității, înlăturând rolul real și demonstrat al educației și
mediului social.

Teoria ambientalistă (behavioristă)

 Această teorie susține ideea conform căreia mediul deține rolul fundamental în dezvoltare.

 Reprezentanții acestei teorii prezintă o atitudine optimistă din perspectiva pedagogică

asupra dezvoltării, considerând deosebit de importantă prezența factorilor socio-educaționali
în dezvoltarea psihică.

 Teoria „tabulei rasa‘, conform căreia toate caracteristicile ne provin din experiență, adica
prin interacțiunea individului cu mediul care, prin intermediul simțurilor bifează in mintea
copilului ca pe o „tablă nescrisă' toate achizițiile intelectuale sau chiar morale si afective.

 Teoria eredității dobândite susține ideea conform căreia achizițiile obținute din experiență
se fixează în memoria genetică și apoi sunt transmise pe cale ereditară.

Teoria dublei determinări (interacționistă)

 Această teorie se încadrează în rândul teoriile realiste pedagogic, fiind cea mai
fundamentată din punctul de vedere al cercetărilor științifice.

 Reprezentanții acestei teorii evidențiază interdepedența și procesualitatea celor trei factori

în formarea și devenirea personalității umane.

Epigenetismul Piagetian

 Curentul epigenist piagetian explică acțiunea după geneză a celui de-al treilea factor : nici
ereditatea, nici mediul și educația nu pot realiza totul, ci intervine și tendința formativă a
omului.

 Forța „tendinței formative' crește odată cu dezvoltarea organismului atât în perioada

intrauterină, cât și în cea extrauterină.

 Acest mecanism de autoreglare a creșterii, similar homeostazei, asigură autoreglarea

funcțională a organismului.

 Studiile de psihologie genetică, de psihologia învăţării (J. Piaget, J. S. Bruner), au demonstrat

că prin „influențe educative speciale se poate accelera“ dezvoltarea prin succesiunea mai
rapidă a stadiilor psihogenetice.